„La masa cu mine”, un program de nutritie si sport pentru copiii cu tulburari alimentare, a fost demarat de Asociatia Zi de Bine

Asociatia Zi de Bine x La masa cu mine

Programul se va desfășura în perioada iulie – decembrie 2023, și este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, dar și părinților

București, 4 iulie 2023„La masă cu mine”, un program de nutriție și sport pentru copiii cu tulburări alimentare a fost demarat recent de Asociația Zi de Bine, în colaborare cu Alina Manuela Ciufu, psiholog clinician și psihoterapeut, dr. Florin Ioan Bălănică, medic nutriționist și Andrei Burlacu, kinetoterapeut, maseur și antrenor personal specializat în mișcare funcțională. Asociația pentru prevenirea și tratamentul tulburărilor de alimentație (APTTA) estimează că peste 400.000 de persoane din România se confruntă cu tulburări de alimentație. Femeile și fetele sunt cele mai afectate de acest lucru, fiind a treia cea mai comună boală cronică în rândul tinerelor.

În acest context, Asociația Zi de Bine demarează în perioada iulie – decembrie 2023, un program axat pe tulburări alimentare la copiii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, în special copii care se confruntă cu supraponderalitate. Programul este totodată adresat și părinților, adulții care pot contribui semnificativ la vindecarea problemelor de alimentație ale copiilor.

Programul începe cu o tabără de 7 zile, organizată la Straja (Hunedoara), în perioada 9-16 iulie 2023, pentru 33 de copiii cu vârsta între 8-14 ani. În tabără, fiecare copil va fi însoțit de unul dintre părinți. Copiii și părinții vor fi împărțiți pe grupe de lucru și vor participa la activități gândite și ghidate de specialiști, un medic nutriționist, un psiholog și un specialist în mișcare funcțională, dar și la activități de relaxare, pregătite de instructorii taberei.

„Uneori ne simțim captivi în situații care par fără scăpare, care ne epuizează și la care ne este greu să găsim o soluție în timp util, indiferent dacă suntem adulți sau copii. Cei mici sunt în momentul vieții lor în care au nevoie de prieteni, să râdă și să se simtă apreciați, iar orice impediment, fie el de natură emoțională sau fizică, le poate zdruncina încrederea în sine și îi plasează într-un loc al rușinii, fricii și poate chiar al bullying-ului. Acest proiect este de fapt despre soluții, încredere de sine, iubire și baze sănătoase, pornind de la importanța unui stil de viață sănătos și echilibrat”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin, vor oferi 40.000 de euro pentru realizarea acestui program.

Timp de 6 luni, specialiști în domenii complementare, vor crea obiceiuri sănătoase pentru cei mici, dar și pentru părinții lor, cum ar fi mișcarea consecventă, hrănirea regulată cu alimente asociate corect și gestionarea stresului. Astfel, copiii câștigă amintiri, o comunitate din care să facă parte, stimă de sine și încrederea că se pot simți mai fericiți și mai sănătoși decât au crezut vreodată că este posibil.

„Acest program este minunat prin formatul pe care îl abordează. Eu am mai participat în tabere pe această tematică, dar ele nu au continuat după cele 7 zile. Și de multe ori am constatat chiar o înrăutățire a situației pe termen lung, deoarece nesusținuți, copiii au revenit la vechile obiceiuri, ba chiar mai rău, pentru că s-au simțit și abandonați.” a declarat Alina Ciufu, psihoterapeut.

Prin jocuri, exerciții și dinamică de grup, copiii vor învăța în fiecare zi o strategie diferită pentru a le permite să se întoarcă la viața de zi cu zi mai bine pregătiți pentru a face față obstacolelor din școală și comunitate cum ar fi hărțuirea, discriminarea  și alimentația nesănătoasă. Părinții vor participa activ la activitățile gândite cu scopul de a înțelege mai bine problemele de sănătate și emoționale ale copilului, aspecte ce țin de nutriție sănătoasă, dar și cum să facă față situației și să comunice mai bine cu copiii lor.

“Orice părinte sau persoană adultă relevantă din viața copilului poate constata la un moment dat o creștere sau scădere în greutate, o disfuncție în creștere și un anumit comportament alimentar care înseamnă că mănâncă mai mult noaptea decât ziua, că mănâncă mai multe dulciuri decât mâncare, că mai mult stă pe telefon decât face altceva. Când devine un tip de comportament o tulburare alimentară? În momentul în care te afectează fizic, emoțional și psihosocial – o retragere din grupul de prieteni, teama de a merge la școală, sport excesiv și altele”, a adăugat dr. Florin Ioan Bălănică, medic nutriționist.

Pregătirea fizică a fiecăruia se va axa pe exerciții de postură, exerciții de motricitate și coordonare, exerciții pentru dezvoltarea vitezei și reacției sau exerciții cu greutatea propriului corp pentru a favoriza dezvoltarea armonioasă.

Pentru a se asigura că vor fi aplicate obiceiurile și recomandările din timpul taberei, programul va continua și după tabără, cu sesiuni de grup obligatorii (câte una pe lună), alături de specialiști, pentru a monitoriza și consolida rezultatele obținute și pentru a preveni întoarcerea la rutina care a cauzat problemele inițiale.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Lumix GH6 – actualizare de firmware

Panasonic anunță că va lansa un nou program de actualizare a firmware-ului (versiunea 2.3) pentru LUMIX GH6, pentru a oferi un flux de lucru mai flexibil. Programul de actualizare a firmware-ului la versiunea 2.3 va putea fi descărcat gratuit de pe site-ul web LUMIX Global Customer Support https://panasonic.jp/support/global/cs/dsc/ începând cu 11 iulie 2023.

Mai multe detalii te invităm să citești în comunicatul de presă care poate fi descărcat de aici.

OPPO aduce experiențe de neegalat prin tehnologiile profesionale de imagine la Wimbledon 2023

OPPO_LOGO_2019.svg

Pentru a celebra începutul Campionatului Wimbledon 2023 și al cincilea an consecutiv  ca partener oficial al evenimentului, OPPO aduce cele mai recente smartphone-uri emblematice la Center Court anul acesta să surprindă momente inspiraționale ale sezonului și să le prezinte fanilor tenisului din întreaga lume.

De când a devenit partener oficial al campionatelor în 2019, OPPO a folosit tehnologii imagistice profesionale și tehnologiile AR ale dispozitivelor sale inteligente pentru a oferi o experiență de neegalat, care le permite fanilor din întreaga lume să trăiască împreună cu participanții la turnee emoția tenisului. Anul acesta, prin puterea incredibilă de imagine a celor mai recente smartphone-uri – inclusiv OPPO Find N2 Flip – OPPO speră să ofere fanilor din întreaga lume puterea să surprindă și să împărtășească momente remarcabile pe parcursul evenimentului.

Fiind considerat unul dintre cele mai importante evenimente din tenisul mondial, The Championships 2023 va avea loc între 3 și 16 iulie, la Londra. Și anul acesta OPPO va continua să susțină All England Lawn Tennis pentru a prezenta premiul OPPO Breakthrough Inspiration, care a fost acordat de 3 ori de la debutul său, din 2019.

Deutsche Telekom considera nefondate temerile Comisiei Europene legate de Huawei

Boulogne-Billancourt, France – June 6, 2020: French headquarters of Huawei Technologies, chinese multinational company which designs, develops, and sells telecommunications equipment and smartphones. Blurred foliage in the foreground

CEO-ul Deutsche Telekom, Timotheus Höttges, și-a exprimat dezacordul față de poziția Comisiei Europene, care consideră justificate restricțiile pe care unele țări din UE vor să le impună asupra furnizorilor chinezi precum Huawei în rețelele 5G.

Höttges s-a pronunțat, recent, pe baza acestui subiect, într-o conferință organizată de Federația Industriilor Germane. Deutsche Telekom are o rețea 5G care acoperă aproximativ 95% din populația țării germane, în care mai mult de jumătate din echipamentele sale sunt de la Huawei. Potrivit Light Reading, acesta este un lucru pe care CEO-ul celei mai mari companii de telecomunicații din Germania nu vrea să-l schimbe. Höttges afirmă că, „potrivit legislației germane, antenele nu sunt percepute ca elemente critice”. Höttges a menționat că Deutsche Telekom nu cumpără instrumente de agregare de la Huawei și a înlocuit deja componentele de bază în toate terminalele sale. De asemenea, compania folosește software din SUA pentru a gestiona aceste terminale. Prin urmare, nu mai există spațiu pentru altă companie să urmărească sau să pirateze datele.

Höttges avertizează, în cadrul aceleași conferințe: „Cred doar că interzicerea unei antene ar avea consecințe pentru alte industrii care stau aici, poate în cameră, care încearcă să-și vândă produsele în China.”

De altfel, CEO-ul Deutsche Telekom a păstrat, întotdeauna, o poziție transparentă atunci când vine vorba despre operațiunile companiei. Acesta afirma, acum o lună că există un raport către autoritățile de securitate despre ce tip de echipament chinezesc se folosește în companie și în ce parte a infrastructurii. Acesta mai explică că nu au existat pretenții din partea autorităților de securitate față de piesele pe care Deutsche Telekom le folosește.

Acestei luări de poziție i se alătură purtătorul de cuvânt al operatorului german, Stephan Broszio. Acesta argumentează că: „Accesul la distanță pentru producători nu este posibil”. El afirmă că „Nu va fi instalată nicio actualizare în sistemele live care nu au fost anterior testate pe larg pentru funcționalitatea și securitatea sistemului de testare. Sistemele de gestionare a rețelei sunt complet separate de Internet și rețelele de comunicații de birou ale Deutsche Telekom în propria lor rețea de înaltă securitate. Accesul la această rețea este disponibil doar pentru câțiva angajați special verificați, iar accesul la distanță pentru producători nu este posibil

Alte surse de la operatorii de telecomunicații din Germania, consultați de publicația , ‘Golem‘ afirmă că nu au avut niciodată „cea mai mică problemă de securitate cu echipamentele Huawei” sau cu software-ul de management al rețelei.

În ultimii 30 de ani, Huawei a furnizat servicii pentru peste 3 miliarde de persoane din întreaga lume, contribuind, astfel, la facilitarea operațiunilor a peste 1500 de rețele ale operatorilor în mai mult de 170 de țări și regiuni. În ceea ce privește tehnologia 5G, Huawei este lider mondial în dezvoltarea și implementarea acesteia.

Huawei va investi 200 de milioane de euro in noua fabrica din Alsacia

Bucharest, Romania – June 25, 2020: A logo of Huawei, Chinese telecommunications equipment company, is displayed on the top of a building, in Bucharest, Romania.

Huawei va investi 200 de milioane de euro în noua fabrică din Alsacia, numită „Huawei European Wireless Factory”. Aceasta urmează să producă principalele echipamente care alcătuiesc stațiile de bază wireless pentru toate generațiile de tehnologie, inclusiv 3G, 4G și 5G, destinate pieței europene.

Noua fabrică a Huawei din Brumath, lângă Strasbourg, Franța, va crea 300 de locuri de muncă directe pe termen scurt, urmând încă 500 pe termen lung. Brumath Business Parc a fost aleasă datorită infrastructurii sale remarcabile și a locației din inima Europei. Fabrica, proiect anunțat la sfârșitul anului 2019, se va concentra pe tehnologia mobilă. Aceasta va atinge o valoare de producție de 1 miliard de euro pe an, producția fiind orientată către clienții europeni ai companiei.

Claude Sturni, președinte al CAH (Communauté d’agglomération de Haguenau) și vicepreședinte al regiunii însărcinate cu dezvoltarea economică în Franța,  subliniază că Huawei își menține fabrica în Franța, iar statul aprobă acest lucru. El subliniază că ,,interlocutorul său în această chestiune nu este Comisia Europeană, ci statul francez, care a insistat ca această fabrică să fie localizat în Franța”. Iar statul, subliniază el, “nu a blocat acest proiect la momentul respectiv”.

Această ultimă adăugire la facilitățile europene de cercetare și dezvoltare ale Huawei va consolida și mai mult capacitățile de inovare în Europa. Huawei conduce în prezent 23 de firme de cercetare și dezvoltare în 12 țări europene și colaborează cu peste 150 de universități și institute de cercetare.

Huawei își concentrează eforturile prin îmbunătățirea continuă a standardelor de securitate 5G, astfel că riscurile generale sunt controlabile. Beneficiile pe care le implică dezvoltarea rețelelor 5G sunt cu mult superioare unor riscuri pentru care au fost identificate deja soluții.

OnePlus aduce tehnologia de varf pe camerele foto la gama medie cu OnePlus Nord 3 5G 

0630Camera_1920x1920

30 iunie 2023: Brandul global de tehnologie mobilă OnePlus a prezentat noi informații despre OnePlus Nord 3 5G înainte de lansarea sa globală din 5 iulie 2023, dezvăluind că noul său telefon midrange va oferi o experiență fotografică de vârf.

OnePlus Nord 3 5G va îmbina cel mai bun hardware de fotografie și algoritmi dezvoltați de OnePlus pentru a oferi utilizatorilor săi cea mai bună experiență de fotografiere. Senzorul principal al camerei OnePlus Nord 3 5G este Sony IMX890, același senzor de 50 de megapixeli folosit de vârful de gamă de anul acesta, OnePlus 11 5G, și este echipat și cu aceeași tehnologie optică de stabilizare a imaginii. De asemenea, va include algoritmi de fotografie proprietari ai OnePlus, disponibili și pe OnePlus 11.

0630 Camera_Titled_1920x1080

“OnePlus Nord 3 5G este cel mai nou telefon mid-range din portofoliul nostru, dar acest lucru nu înseamnă că va oferi o experiență de fotografiere similară cu cea oferită de produsele din această categorie,” spune Kinder Liu, COO și Președinte OnePlus, pe feed-ul său de Twitter http://www.twitter.com/kinderliu. “Am folosit nucleul tehnologiei camerei noastre flagship disponibilă pe OnePlus 11 și am adus-o pe OnePlus Nord 3 5G pentru a ne asigura că utilizatorii noștri beneficiază de o experiență grozavă cu fiecare fotografie pe care o fac.”

Toate detaliile despre OnePlus Nord 3 5G vor fi disponibile odată cu lansare oficială din 5 iulie 2023. Pentru a urmări evenimentul de lansare și a fi la curent cu OnePlus Nord 3 5G, vizitați OnePlus.com

0630 Camera_Titled_1080x1920 story

Despre OnePlus

OnePlus este un brand global de tehnologie mobilă care își propune să revoluționeze conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive cu design rafinat, cu o calitate de construcție premium și hardware de înaltă performanță. OnePlus prosperă cultivând legături puternice și crește împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OnePlus.com sau să ne urmăriți pe:

Instagram – https://instagram.com/oneplus

Facebook – https://facebook.com/oneplus

Twitter – https://twitter.com/oneplus

LinkedIn – https://www.linkedin.com/company/oneplus