Synology anunţă platforma Active Insight

București, 31 august 2022 — Synology a anunțat astăzi lansarea oficială a Active Insight, platforma sa de monitorizare și gestionare a serverelor găzduite în cloud, care permite administratorilor să-și protejeze implementările Synology din întreaga lume împotriva riscurilor generate de defecțiunile hardware, pierderea datelor, activitățile suspecte, vulnerabilitățile software și multe altele.

„Sute de mii de utilizatori au testat Active Insight în perioada în care produsul a fost disponibil în versiune beta și au experimentat modul în care supravegherea, managementul și securitatea îmbunătățite pentru implementări de mare anvergură ajută companiile și furnizorii de servicii IT să-și mențină serverele Synology în deplină siguranță”, a declarat Angel Huang, Product Manager la Synology Inc. „Odată ce serviciul a devenit disponibil în mod oficial, ne concentrăm atenția pe finalizarea a câteva noi funcționalități care vor fi anunțate în viitorul apropiat.”

2

Monitorizarea în siguranță a implementărilor distribuite de mare anvergură

Active Insight este un nou serviciu cloud oferit de Synology care reunește cele mai importante metrici de performanță ale sistemului, informații despre stare, jurnalele de activitate și avertismente de securitate și le prezintă pe un tablou de bord clar și intuitiv, indiferent dacă clienții gestionează doar câteva sau sute de sisteme Synology. Noua platformă oferă o imagine de ansamblu instantanee a datelor importante și îi ajută pe utilizatori să identifice fără efort blocajele apărute și dispozitivele cu probleme din mediul pe care îl administrează.

Facilitarea verificării a sute de sisteme este un progres important, dar Active Insight poate face mai mult. Rapoartele, avertismentele și notificările sunt o parte esențială a Active Insight și permit serviciului să ofere protecție non-stop, 24/7. Atunci când administratorii nu au timp să urmărească în mod proactiv sistemele lor, Active Insight continuă să scaneze semnele unor posibile probleme și să colecteze date pentru identificarea în timp real a amenințărilor sau pentru analiza ulterioară.

1

Gestionarea riscurilor înainte ca acestea să devină probleme

Rapoartele personalizate din Active Insight permit echipelor IT să evalueze periodic starea de sănătate și securitatea sistemelor lor prin rezumate structurate care pot fi exportate și trimise prin e-mail pentru a fi ușor de partajat și de arhivat. Disponibil în formate de document text și foi de calcul, rapoartele oferă mai multe informații despre performanță, starea actualizării și a copiilor de rezervă, precum și activitatea utilizatorului pe parcursul unei implementări.

Atunci când Active Insight evaluează că valorile indică un risc pentru sisteme sau date, informează imediat administratorii în timp ce sugerează cauze probabile și pași de făcut în direcția remedierii. Evenimentele definite de sistem pot fi suplimentate cu o serie de evenimente personalizate, în funcție de nevoile sau evaluările individuale. În plus, cu ajutorul aplicației mobile Active Insight, personalul relevant poate alege să fie ținut la curent cu toate problemele potențiale și activitățile relevante prin notificări push.

3

Login, backup și gestionarea actualizărilor din cloud

Pe lângă monitorizarea performanței sistemului, Active Insight le permite administratorilor să folosească puterea cloud-ului pentru a proteja serverele Synology oriunde se află acestea localizate împotriva riscurilor generate de software-ul învechit, de lacunele în protecția datelor și de activitățile neautorizate ale utilizatorilor. Administratorii pot vizualiza datele agregate pentru a evalua nivelul general de securitate a implementării, pentru a verifica situația la nivel de dispozitiv, pentru a investiga înregistrările detaliate și pentru a lua primele măsuri, totul din aceeași consolă web sau aplicație.

O privire aruncată asupra activității de autentificare poate dezvălui dacă numărul de încercări eșuate este deosebit de mare, în timp ce Active Insight trimite notificări în timp real în cazul în care modelele de conectare au un caracter suspect, permițând administratorilor să inspecteze imediat conturile și adresele IP implicate și, eventual, să întreprindă acţiuni împotriva sesiunilor problematice.

O prezentare generală a stărilor de backup pentru fiecare dispozitiv îi ajută pe clienți să se protejeze împotriva riscurilor în protecția datelor de pe sistemele Synology generate de sesiunile de backup eșuate sau incomplete în Hyper Backup și facilitează inspectarea suplimentară a dispozitivelor afectate. În cele din urmă, funcția de gestionare a actualizărilor din Active Insight permite gestionarea activă a versiunilor pentru sistemul de operare Synology DSM, precum și pentru alte pachete Synology, permițând administratorilor să detecteze versiunile vechi de firmware și software și să inițieze actualizările direct din interfața online.

Beneficii pentru implementări de toate dimensiunile

Active Insight s-a dovedit a fi un instrument puternic într-o varietate largă de cazuri de utilizare. Monitorizarea automatizată și centralizată prezintă avantaje evidente pentru implementări distribuite de mari dimensiuni. Cu toate acestea, chiar și administratorii unor implementări mai mici beneficiază de accesul facil și disponibilitatea ridicată oferite de o platformă găzduită în cloud.

Active Insight se bazează pe datele de telemetrie furnizate de dispozitivele gazdă și nu necesită nicio configurare sau mentenanță suplimentară. Utilizatorii pot monitoriza și gestiona implementările pentru diferiți clienți adăugând mai multe conturi Synology la contul lor Active Insight. Acest lucru îl transformă  într-un instrument extrem de util pentru organizațiile și echipele care doresc să externalizeze monitorizarea dispozitivelor către furnizorii de servicii sau alte părți.

Disponibilitate

În acest moment, Active Insight este disponibil oficial pe piețele din întreaga lume, fiind disponibile planuri Free și Premium. Serviciile Active Insight necesită utilizarea unui cont Synology.

Utilizatorii interesați sunt invitați să testeze gratuit toate funcțiile Premium pe perioada unei perioade de 60 de zile, iar pentru cei care se abonează la acest serviciu până la sfârșitul anului 2022 au la disponiziție reduceri de până la 50%.

Pentru mai multe informații despre abonamente și reduceri, vizitați pagina de prețuri

Ciucaș este partenerul Oktoberfest pentru al 13-lea an consecutiv

București, 31 august 2022. Pentru al 13-lea an consecutiv, Ciucaș este partenerul celui mai mare festival al berii din România, Oktoberfest. În perioada 1-11 septembrie, participanții vor putea savura berea Ciucaș Malzbier, disponibilă în ediție limitată doar la festivalul de la Brașov.

Cerbul Cornel va fi sufletul petrecerii și se va asigura că berea de tradiție a orașului Brașov, Ciucaș, îi așteaptă la rece pe cei care vor să se relaxeze în zona special amenajată pe locul fostului Stadion Municipal din Brașov. Cei care apreciază un profil de gust mai bogat și puțin mai amărui vor putea savura berea Ciucaș Malzbier, disponibilă în ediție limitată. Aceasta are o culoare arămie datorită extractului de malț adăugat, iar aroma sa este foarte potrivită pentru asocierea cu mâncărurile cu specific bavarez, dar și cu cele românești.

Participanții sunt așteptați în cortul de la festival, unde Ciucaș a pregătit o mulțime de activări-surpriză. Festivalierii vor fi întâmpinați cu competiții de table pe un format gigant, pescuit la heleșteu și multe alte concursuri cu premii atractive.

Cristiana Vaideanu_Ursus Breweries

„De 13 ani toamna începe cu Ciucaş, la Oktoberfest Braşov. Ne bucurăm să fim și anul acesta parteneri ai festivalului și să le oferim tuturor participanților un nou prilej pentru a se relaxa alături de cei dragi, cu bere bună și cu experiențe inedite. Distracția și obiceiurile bune merg mână în mână și, așa cum obișnuim la festivalurile la care suntem parteneri, răsplătim responsabilitatea. De data aceasta, participanții care aleg să colecteze doze de aluminiu în vederea reciclării vor fi recompensați cu un draft de Ciucaș Malzbier,” a declarat Cristiana Văideanu – Head of Local Brands, Ursus Breweries.

„Pentru turiști, dar mai ales pentru brașoveni, Oktoberfest este un festival de suflet. Ne bucurăm să ne revedem cu formațiile specifice festivalului, venite tocmai din Nuremberg și Munchen, cu fanfare, domni și doamne în port tradițional, să ne întâmpinăm vizitatorii cu bere rece și delicioase produse culinare germane dar și românești,” a declarat Bogdan Manea – Organizator.

Ciucaș își continuă misiunea care se înscrie în strategia de responsabilitate a Ursus Breweries de a păstra natura curată și la festival, astfel că, alături de partenerii Canpack Recycling și Green Point Management, a instalat un aparat de colectare a dozelor de aluminiu. Festivalierii care colectează șase doze de aluminiu vor fi răsplătiți cu un draft rece de Ciucaș Malzbier.

CIUCAS-OktoberFest (Medium)

Despre Ciucaş

Ciucaș, parte din portofoliul Ursus Breweries, este berea preferată a naturii. De 130 de ani, Ciucaș este berea făcută după legile naturii, care susține modul de viață trăit într-un spirit optimist, prețuind momentele de relaxare în armonie cu natura. Prin această susținere păstrăm intacte valorile Ciucaș și ceea ce reprezintă acesta pentru consumatorii săi. Astfel, fiecare pas pe care-l facem, fie că este vorba de comunicare, promoții sau activități, este o reflecție a ceea ce reprezintă Ciucaș: autenticitate, armonie și relaxarea în mijlocul naturii.

Despre Ursus Breweries

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry, alături de marca de cidru Kingswood. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International. Pentru mai multe informații despre companie și programele sale, vă rugăm să vizitați: www.ursus-breweries.ro și www.desprealcool.ro.

După ce a încheiat fuziunea cu Extreme Digital, eMAG Ungaria îl numește pe Daniel Spiridon CEO

București, 31 August 2022Ca parte a obiectivului său de a dezvolta un ecosistem de eCommerce puternic în regiune, eMAG își întărește echipa de management din Ungaria și îl numește pe Daniel Spiridon în poziția de CEO, începând cu data de 1 septembrie. Daniel Spiridon a avut un rol esențial în încheierea fuziunii eMAG cu Extreme Digital, finalizată în primăvara acestui an, datorită căreia clienții din Ungaria pot accesa 4 milioane de produse de pe o platformă unică, eMAG.hu și aplicația eMAG.

În vederea dezvoltării ecosistemului la nivel internațional, eMAG are în derulare investiții de 785 de milioane de lei în următorii doi ani. Din acest plan face parte și un nou depozit la Dunaharaszti, lângă  Budapesta, o investiție de 100 de milioane de euro care va fi finalizată la începutul anului viitor, cu ajutorul căreia își propune să le ofere clienților servicii de livrare accelerată și acces la o gamă și mai mare de produse din toate categoriile. În prezent, eMAG numără peste 2 milioane de clienți în Ungaria și beneficiază de infrastructura a peste 600 de unități easybox. eMAG Ungaria este cea mai mare companie românească din Ungaria și ocupă locul I în topul comerțului online. Din acest ecosistem face parte platforma eMAG Marketplace din Ungaria, pe care cresc și dezvoltă afaceri peste 2.000 de antreprenori români.

Daniel Spiridon_CEO_eMAG_HU

„Ne-am propus să creăm cel mai puternic ecosistem de eCommerce regional și am atins o bornă importantă în acest parcurs prin fuziunea dintre eMAG si Extreme Digital. Împreună sub un singur brand suntem în poziția în care le putem oferi clienților o gamă mai mare de produse și servicii îmbunătățite. Din decembrie 2021, Daniel și echipa lui au lucrat la încheierea acestei fuziuni și la întărirea direcției strategice. El a ajutat la creșterea colaborării între echipele din Ungaria, Bulgaria și România și a lucrat îndeaproape cu echipa din Ungaria în ultimul an. Îl felicit pe pentru noul său rol, cu încrederea că va continua să imprime aceeași viziune care ne-a adus succesul acasă, în România, construind proiecte cu valoare pentru clienții noștri,” a spus Tudor Manea, CEO eMAG.

„Mă bucur că am ocazia să contribui la această construcție, prin care ne dorim să le oferim în continuare clienților noștri din întreaga regiune servicii bune și soluții menite să îi ajute să traverseze această perioadă marcată de incertitudini. Astfel, putem să susținem și alți antreprenori să aibă succes în noul climat economic și să crească cu ajutorul eMAG Marketplace,” a spus Daniel Spiridon, CEO eMAG Ungaria.

Daniel Spiridon s-a alăturat echipei eMAG caVP Business Development & Strategy în 2021, după o experiență de peste 15 ani în cadrul firmei de consultanță în management strategic McKinsey, unde a condus filiala din România, și a contribuit la accelerarea transformării digitale a unor companii de top din Europa Centrală si de Est, din poziția de coordonator regional al echipei de Telecom, Media și Tehnologie.

Despre eMAG  

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. În plus, clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită și alte beneficii sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.

LG OLED evo G2 Gallery Edition de 97 de inci debutează la IFA

LG își consolidează poziția de lider al pieței de televizoare premium cu o gamă extinsă de

TV-uri cu cele mai recente tehnologii de afișare și cu diagonală mare

LG Electronics (LG) a anunțat că LG OLED evo Gallery Edition, model 97G2, cel mai mare televizor OLED din lume, va fi disponibil în curând pentru achiziționare pe piețele globale. Datele exacte de lansare pentru piețele cheie vor fi comunicate în următoarele săptămâni.

97G2 are un ecran uimitor de 97 de inci, care folosește tehnologia OLED self-lit de la LG pentru a oferi experiențe de vizionare captivante la scară largă. Odată cu apariția celei mai mari dimensiuni a ecranului, gama de televizoare LG OLED 2022 oferă acum opțiuni variate de 42, 48, 55, 65, 77, 83, 88 și 97 de inci.

IFA-2022-97-inch-image-2 (1)

Lider al pieței globale de televizoare premium timp de nouă ani consecutiv1, LG OLED a devenit alegerea a milioane de consumatori din întreaga lume. Televizoarele OLED folosesc pixeli auto-iluminați care sunt porniți și opriți individual pentru a reproduce negrul perfect, culori incredibil de naturale și contrast infinit. Fără lumină de fundal, OLED oferă elemente de design fără precedent, cum ar fi televizoarele flexibile și rulabile.

IFA-2022-97-inch-image-1 (1)

La IFA 2022 LG va prezenta noul model, 97G2, ca parte a gamei sale extinse de televizoare premium, care include un număr tot mai mare de ecrane ultra-mari, concepute pentru experiențe memorabile de vizionare acasă. LG va prezenta diversitatea tehnologiilor sale de afișare de ultimă oră, cu modele din gamele sale de televizoare OLED, Micro LED și QNED expuse la standul de la IFA.

Potrivit unui raport recent de cercetare de piață, televizoarele OLED² vor reprezenta 55% din piața europeană de televizoare premium în acest an și 66% până în 2023. Raportul estimează că în 2022, livrările globale de televizoare de peste 70 de inci vor ajunge aproximativ 14,9 milioane de unități, crescând la aproape 17,1 milioane de unități anul viitor. Cu un portofoliu tot mai bogat în televizoare OLED ultra-mari, LG va putea domina în continuare segmentul de televizoare premium în Europa și în întreaga lume.

Una dintre vedetele expoziției LG IFA, televizorul LG OLED evo Gallery Edition de 97 de inci, utilizează tehnologia OLED evo a companiei, procesorul α (Alpha) 9 Gen5 AI și algoritmi de imagine avansați pentru a oferi imagini realiste și o experiență de vizionare cinematografică, cu adevărat captivantă. Modelul din seria G2 de 97 de inci încorporează designul Gallery la nivelul peretelui de la LG, oferind un aspect integrat, similar unui ecran de cinematograf.

Screenshot 2022-08-31 145112

În fruntea listei de televizoare 8K de la LG la IFA sunt LG SIGNATURE OLED 8K de 88 de inci (modelul 88Z2) și modelul QNED de 86 de inci (86QNED99). Ambele modele cu ecrane generoase combină dimensiunea uluitoare, claritatea superioară a rezoluției 8K (7.680 x 4.320) și cele mai recente tehnologii de afișare LG pentru a face orice tip de conținut mai captivant. Cu peste 33 de milioane de pixeli OLED auto-iluminați, 88Z2 prezintă detalii precise, alături de negru profund, contrast infinit și culori realiste dintr-un unghi larg de vizualizare. 86QNED99 8K este echipat cu tehnologiile LG Quantum Dot NanoCell și Precision Dimming pentru a oferi imagini clare și vibrante pe ecranul de 86 de inci.

La Berlin este prezentat și uriașul Micro LED 4K de 136 de inci de la LG (3.840 x 2.160). Această soluție inovatoare de divertisment pentru acasă oferă o calitate superioară a imaginii la o scară spectaculoasă, asociind pixeli auto-iluminați de dimensiunea micrometrului cu un design modular.

Vizitatorii IFA 2022 (2-6 septembrie) pot vedea cele mai recente televizoare de la LG, inclusiv primul televizor OLED de 97 inci din lume, la standul din Sala 18, Messe Berlin.

1 Sursa: Omdia (În ceea ce privește unitățile livrate în perioada de 9 ani 2013-2021)

2 Sursa: Omdia (https://www.prnewswire.com/news-releases/omdia-transformable-display-market-will-grow-up-to-117-7-million-units-in-2029–301605840.html)

Studiu Storia.ro despre relația dintre agenții imobiliari și proprietari sau cumpărători Sfaturi și bune practici pentru tranzacții de succes

București, 31.08.2022

Platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, Storia.ro, a lansat un studiu în rândul agenților imobiliari pentru a ilustra o perspectivă de ansamblu asupra provocărilor profesiei, dar și pentru a informa cumpărătorii, chiriașii și proprietarii despre modalitățile eficiente de comunicare cu agenții imobiliari – cei care pot face diferența dintre tranzacțiile de succes și cele eșuate.

În cazul tranzacțiilor imobiliare agenții evaluează prețul proprietății, promovează toate atuurile proprietății în anunțuri, filtrează potențialii cumpărători/chiriași și îi duc la vizionare doar pe cei calificați, negociază în favoarea clientului reprezentat, asigură respectarea cadrului legal în cadrul tranzacției și semnează un contract cu părțile reprezentate.

Sondajul face parte dintr-o serie amplă de inițiative demarate de Storia.ro, care au ca scop susținerea dezvoltării pieței imobiliare, facilitând circulația liberă a informațiilor esențiale între cei care mențin activă lumea imobiliară: agenți imobiliari, proprietari, cumpărători și chiriași deopotrivă.

Studiu Storia.ro_1920x1080 (31 august)

Sfaturi pentru proprietari în relația cu agenții imobiliari

În cazul în care vrei să vinzi un imobil, este important să vorbești deschis cu agentul imobiliar ales pentru încredințarea tranzacției, dar și să fii atent la câteva aspecte care sunt considerate esențiale de către agenți.

În cadrul acestui sondaj, agenții imobiliari din diverse zone ale României au fost întrebați ce ar trebui să facă un proprietar pentru a avea o relație de succes cu agentul său. Aceștia sunt de părere că este important ca proprietarii să accepte un preț corect pentru proprietate (84,5%) și să ofere toate detaliile despre aceasta (66%), inclusiv exclusivitate în reprezentare (50%), un comision corect în raport cu serviciile primite (48%), dar și să fie disponibili pentru solicitările de vizionare (42%).

Agenții imobiliari apreciază proprietarii care: sunt perfect transparenți în relația cu ei (22%), pornesc la drum fără preconcepții despre agenții imobiliari (24%), sunt oameni de cuvânt (16%),  sunt dispuși să modifice aspecte legate de proprietate în funcție de recomandările agentului (22%), dau dovadă de flexibilitate când vine vorba de preț (17%), oferă un comision corect în raport cu serviciile primite (23%), sunt deschiși către orice potențial cumpărător și nu discriminează (18%), sunt politicoși (17%) și punctuali (22%).

La capitolul comportamentelor de evitat în relația dintre proprietari și agenții imobiliari, aceștia au semnalat evitarea discuțiilor în privat cu potențialii cumpărători aduși de agent (28%), neluarea în considerare a recomandărilor agentului (25%), ascunderea informațiilor importante despre proprietate (19%), rigiditatea referitoare la prețul de vânzare (16%), negocierea nejustificată a comisionului (21%), dar și lipsa timpului dedicat întrebărilor și vizionărilor (21%).

Sfaturi pentru cumpărători sau chiriași în relația cu agenții imobiliari

Comunicarea eficientă și onestă se află pe primul lor în relația dintre agenții imobiliari și posibilii cumpărători.

Întrebați ce consideră că ar trebui să facă un cumpărător pentru a beneficia de toată expertiza agenților imobiliari, cei mai mulți dintre agenți au menționat că e important să li se spună sincer și detaliat ce caută cumpărătorii (85%). De asemenea, este important ca posibilii cumpărători să fie flexibili în legătură cu așteptările de la proprietate (50%), să fie disponibili pentru vizionare (42%), să fie flexibili cu prețul proprietății (41%), dar și să adreseze cât mai multe întrebări despre proprietate (40%) și să ofere un comision corect în raport cu serviciile primite (39%).

Agenții imobiliari apreciază în principal cumpărătorii care își cunosc și comunică foarte clar bugetul (34%) și așteptările (34%), pe cei care sunt oameni de cuvânt (18%), dar și pe cei care sunt flexibili în legătură cu cerințele de la proprietăți (24%). Nu în ultimul rând, sunt apreciați cumpărătorii flexibili cu bugetul alocat (26%), cei politicoși (23%), punctuali (17%) și cei care oferă un comision corect în raport cu serviciile primite (18%).

Cu privire la comportamentele care ar trebui evitate în relația dintre cumpărători sau chiriași și agenții imobiliari, studiul arată că pentru agenții imobiliari poate fi deranjant: să se încerce să discute în privat cu proprietarul pentru a evita implicarea agentului (32%), să nu știe ce își doresc cumpărătorii sau chiriașii (29%), să se încerce negocierea nerezonabilă a prețului proprietății (19%) sau a comisionului agentului (20%). De asemenea, 17% dintre agenți au menționat că este supărător să se întârzie sau să se lipsească de la vizionările programate, iar 21% au declarat că lipsa investirii timpului și energiei pentru conversațiile telefonice și vizionări este, de asemenea, supărătoare.

Probleme și resurse necesare agenților imobiliari

Realitatea pieței agenților imobiliari din România ne arată că există și o serie de probleme cu care se confruntă aceștia. În topul celor mai mari probleme semnalate de agenți se regăsesc: nereglementarea meseriei (45%), mentalitatea unora dintre proprietari sau cumpărători (33%), lipsa educației imobiliare și financiare a românilor (25%), dar și comportamentul altor agenți imobiliari (33%).

De asemenea, agenții implicați în studiul actual consideră că anumite comportamente ale altor agenți imobiliari influențează negativ imaginea breslei per ansamblu, din cauza neseriozității (89%), nesincerității (84%), lipsa cunoștințelor elementare necesare (82%), publicarea anunțurilor cârlig (74%), impoliteții (69%), dar și din cauza replicării anunțului proprietarului (64%) sau a duplicării anunțurilor pe platformele online (38%).

Există și o serie de lucruri pe care agenții imobiliari consideră că trebuie să le cunoască orice agent imobiliar profesionist, precum: tactici de comunicare (96%), tactici de negociere (96%), cunoștințe generale despre piața imobiliară din România (94%), noțiuni despre cadastru și carte funciară (92%), tipuri de contracte (84%), opțiuni de finanțare a tranzacțiilor imobiliare (80%), drept civil și legislație în activitatea imobiliară (79%), marketing imobiliar online (79%), capabilități foto și video (67%).

Pentru o mai bună profesionalizare, 48% dintre agenți ar avea nevoie de o mai bună reglementare a domeniului, 13% consideră utile evaluări mai multe sau mai stricte ale agenților imobiliari, 11% și-ar dori mai multe cursuri de pregătire acreditate, în timp ce 7% ar aprecia mai multe asociații dedicate, mai multe ocazii de întruniri și dezbateri ale liderilor din industrie (6%) și mai multe cifre oficiale din parte instituțiilor (6%).

***

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primește peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare.

Donatii de 60.000 lei la evenimentul “Cupa Elis” organizat de compania Elis Pavaje

Turneul de Golf ‘Cupa Elis” a avut loc pe data de 27 august la Theodora Golf din localitatea Teleac, judetul Alba. La eveniment au participat 150 de invitati, colaboratori, jucatori de golf si reprezentanti ai ONG-urilor. Editia cu numarul XIV Cupa Elis s-a desfasurat sub egida „Elis Routes”, un proiect pentru marcarea traseelor de ciclism si drumetii cu scopul dezvoltarii turistice. Actiunea este sustinuta de compania Elis Pavaje si realizata in colaborare cu ONG-uri.

In cadrul evenimentului, invitatii au contribuit cu donatii de 20.000 lei care vor merge catre Asociatia La Pas din Alba. Elis Pavaje a oferit dublul acestei sume, cu o donatie proprie care va fi impartita mai multor asociatii. In total, 60.000 lei s-au adunat in favoarea cauzei.

Luca Valentin

“Ne dorim ca impreuna cu partenerii nostri sa aducem o schimbare concreta, durabila in Romania. Suntem o echipa nu doar din ratiuni de business, ci si pentru ca impartasim aceleasi valori pentru viitor. Obiectivul de anul acesta al Cupei Elis este inca un pas in directia dezvoltarii unor zone mai putin cunoscute din Romania si introducerea lor in circuitul turistic. Suntem considerati deschizatori de drumuri in domeniul nostru si vrem sa fim deschizatori de drumuri si in ceea ce priveste proiectele pentru comunitate. Elis Routes are deja realizari in Alba si Prahova si, cu sustinerea partenerilor nostri, vom pune pe harta noi trasee de ciclism si drumetii pentru turismul romanesc,” a declarat Emil Gota, Director General Elis Pavaje.

Cupa Elis Golf

A XIV-a editie a Cupei Elis a adus nu doar un scop caritabil si experiente memorabile, dar si premii sau cadouri pentru participanti oferite de sponsorii evenimentului: OTP Bank Romania, Royal Carribean prin reprezentantul World Travel, Vitis Metamorfosis, Birra Peroni, Samdam Romania, Julius Meinl Romania AlbaSportVision,

Pentru evenimentul desfasurat in acest an, Elis Pavaje a avut onoarea de a sponsoriza traducerea bestseller-ului ‘’Golful nu este un sport al perfectiunii” scris de Dr. Bob Rotella si l-a oferit tuturor participantilor, pasionati de acest sport.

Eveniment Golf_Cupa Elis 2022_150A9133 (1)

Seara s-a incheiat cu festivitatea de premiere a celor mai buni jucatori de golf din competitie si un spectacol oferit de Luca Valentin, multiplu campion mondial in bartending.

Despre Elis Pavaje

Elis Pavaje produce pavele, dale, borduri, rigole, boltari, blocheti si alte produse din beton vibropresat. Compania ofera totodata servicii de consultanta si proiectare, transport, montaj si intretinere, precum si antrepriza generala pentru lucrari complexe de infrastructura si amenajari exterioare. Elis Pavaje detine in prezent 4 unitati de productie.

DigiSinergy: robotizarea comerțului electronic poate reduce cu 70% costurile magazinelor online din România pentru procesele automatizate

  • Documentarea produselor, controlul prețurilor și plasarea comenzilor către furnizori sunt procesele cel mai des automatizare de magazinele online din România

București, 31 august 2022 – Documentarea produselor, controlul prețurilor și plasarea comenzilor către furnizori sunt procesele cel mai des automatizate de magazinele online din România, potrivit unei analize DigiSinergy, companie românească, dezvoltatoare de software. Cele trei categorii de procese sunt printre cele mai importante în structura de administrare operațională a unui magazin online și printre primele ce pot fi automatizate mai ușor, în demersul comercianților de eficientizare.

Automatizarea unui astfel de proces costă între 7.000 și 9.000 de euro, însă avantajele comerciale pe care le oferă automatizarea proceselor operaționale, sau Robotic eCommerce, sunt majore.

După automatizare, costurile asociate proceselor ar putea fi cu până la 70% mai mici și ar permite magazinelor online realocarea angajaților pentru realizarea altor sarcini.

„În afară de reduceri de costuri, vorbim și de fructificarea a numeroase oportunități pierdute, altfel, din cauza capacității limitate a personalului. Angajații magazinelor online fac doar o parte din munca pe care ar trebui să o facă. Cea mai mare parte este considerată neesențială și amânată; spre exemplu, ei analizează doar o mică parte din prețuri și nu pot adăuga în timp real, în site, toate produsele dorite etc. Astfel, pierd oportunități. Pe de altă parte, roboții vor munci mult mai mult, deci vor avea o valoare adăugată mai mare decât personalul uman existent. Iar combinate, cele două aspecte, cel uman și cel automatizat, pot aduce magazinelor online creșterea de care au nevoie, într-un context economic tot mai dificil”, spune Natalia Lepădatu, cofondator DigiSinergy.

Natalia_Lepădatu_Cofondator_DigiSinergy

Platformele de comerț electronic care vând sute de mii sau milioane de produse anual trebuie să fie structurate într-un mod care să le permită clienților să găsească articolele de care sunt interesați, de preferință cât mai repede posibil. De cealaltă parte, clienții au din ce în ce mai puțin timp și mai puțină atenție pentru a căuta un produs, iar dacă acesta ar fi clasificat într-un mod care să-l facă greu de găsit, vor căuta în altă parte. A avea un produs clasificat nu numai după tip, ci și după diverse alte caracteristici, crește șansa ca acesta să fie găsit de către clienți. Iar softurile de automatizare (RPA), combinate cu capabilități AI pot clasifica produsele pe baza unor reguli stabilite încă din faza de implementare, informațiile despre produse putând fi captate din diferite surse. Astfel, RPA va detecta automat mai multe caracteristici ale produsului, oferind mult mai multe opțiuni de clasificare, nu numai categoria generală căreia trebuie să îi fie atribuit, ci și informații despre, culoare, dimensiune, model, marca, specificații tehnice și multe altele.

„Este doar un exemplu despre beneficiile automatizării în documentarea produselor. La fel, urmărind activ prețurile și stocurile concurenței, sau prin plasarea automată de comenzi de aprovizionare, pot fi evitate pierderi și fructificate oportunități”, mai spune Natalia Lepădatu, menționând că, din păcate, dacă ne referim la magazinele online din România și la procesul de automatizare în ansamblu, este vorba de o lipsă de viziune și este și o chestiune de alocare de bugete.

„Nu ne putem gândi încă la o automatizare completă pentru un magazin online în România. Costurile sunt mari și, în multe cazuri, nu există infrastructura orizontală de comunicare informatică, nu avem posibilitatea de a ne lega informatic la furnizorii de produse și servicii – la curieri, la bănci, iar infrastructura automată pentru depozite există și ea în puține cazuri”.

DigiSinergy a lansat recent aplicația de tip ERP-CRM Dynamic Sales, ce automatizează procesele operaționale din companii și contribuie la creșterea vânzărilor, prin reducerea / eficientizarea timpului alocat activităților neproductive. Dynamic Sales automatizează procesele, atât pe fluxurile de vânzare și de aprovizionare, cât și pe fluxurile contabile ale companiei.

Aplicația dezvoltată de DigiSinergy este de tip cloud privat și poate fi accesată, în siguranță, de pe ce orice tip de dispozitiv. Se bazează pe utilizarea unei serii de roboți (aplicații software care învață automat) care preiau o mare parte din task-urile operaționale, reducând timpul de lucru cu 70% – 95%, în multe cazuri, automatizând integral procesele, fără să necesite intervenție umană în 99% din timp.

Dynamic Sales folosește tehnologii moderne (RPA, Machine Learning, Artificial Intelligence), precum și algoritmi proprietari, rezultând astfel o soluție ultramodernă de hyperautomation ce poate fi personalizată rapid și la costuri reduse, având, astfel, un avantaj major față de alte aplicații.

Despre DigiSinergy

Compania de tehnologie DigiSinergy își propune să pună în piață produse inovatoare, digitale, disruptive, care vor crea o sinergie cu utilizatorii, pentru a spori performanța afacerilor.

Între soluțiile dezvoltate de DigiSinergy se numără și aplicații de automatizare a proceselor de BackOffice și management, precum: BankOn pentru reconcilierea automată a extraselor bancare, a borderourilor de la curieri și de la procesatorii de plăți și, respectiv, închiderea facturilor; PayOn, pentru managementul rapid al plăților (situația plăților curente și viitoare, emiterea automată a ordinelor de plată etc.); CashOn pentru urmărirea și previzionarea fluxului de numerar, precum și StocOn, pentru emiterea automată a comenzilor de aprovizionare și urmărirea stocurilor. Integrarea acestora cu ERP, CRM sau alte aplicații permite automatizarea fluxurilor, reducerea timpilor de lucru și eliminarea greșelilor, punând la dispoziția companiilor instrumente moderne și ușor de folosit.

Gartner susține ca riscul geopolitic va oferi directorilor CIO noi oportunitați de leadership

Problemele de guvernanța a tehnologiei care decurg din politica internaționala au facut ca geopolitica digitala sa devina rapid o problema pe care CIO din intreaga lume trebuie sa o abordeze si sa o controleze, afirma analistii Gartner.

Patruzeci si unu la suta dintre consiliile de administrație considera schimbarile de putere si turbulențele manifestate la nivel geopolitic ca fiind unul dintre cele mai mari riscuri pentru performanța, potrivit unui sondaj Gartner. Gartner previzioneaza ca pana in 2026, 70% dintre companiile multinaționale vor ajusta lista țarilor in care isi desfasoara activitatea pentru a-si reduce expunerea geopolitica.

Geopolitica digitala este acum una dintre cele mai perturbatoare tendințe pe care CIO trebuie sa le abordeze, mulți dintre acestia fiind preocupați in acest moment de dispute comerciale, de impactul pe care o legislație locala o are asupra operațiunilor globale si de restricțiile impuse de reglementarile guvernamentale privind achiziția si utilizarea tehnologiei digitale,” a spus Brian Prentice, VP analist si Gartner Fellow, completand: „Ei trebuie sa se familiarizeze cu aceasta noua realitate si sa se pregateasca pentru impactul ei,” a adaugat Prentice.

Gartner Geopolitical Risk

Geopolitica descrie influențele geografice asupra relațiilor de putere in relațiile internaționale. Concurența care rezulta intre națiuni se manifesta in diverse domenii, inclusiv economic, militar si la nivelul societații. Datorita importanței tot mai mari pe care tehnologia digitala o joaca in fiecare dintre aceste domenii, geopolitica digitala se contureaza ca o categorie de impact unica si distincta.

Gartner susține ca CIO trebuie sa joace un rol esențial in evaluarea riscului corporativ si, daca este necesar, in redefinirea arhitecturii sistemelor digitale. Ei vor trebui sa gestioneze sau sa exploateze patru fațete distincte ale geopoliticii digitale (vezi Figura 1).

Figura 1. Cele patru fațete ale geopoliticii digitale

  1. Protejarea suveranitații digitale

Suveranitatea digitala va fi o sursa principala de obligații de conformitate complexe, dinamice si in continua expansiune pentru companiile multinaționale. Guvernele o abordeaza in primul rand prin competențele lor legislative si de reglementare, cum ar fi legile privind confidențialitatea precum GDPR, si apeleaza din ce in ce mai mult la legislația extrateritoriala. Companiile care au de-a face cu cetațenii unei jurisdicții sunt obligate sa respecte legile acesteia, indiferent de locul in care isi desfasoara activitatea sau de locul in care traiesc cetațenii.

CIO trebuie sa fie implicați in mod proactiv in a se asigura ca modelul si practicile operaționale ale organizației IT reflecta legile si reglementarile in vigoare la momentul actual. Rolul lor este de a fi la curent cu prevederile cadrului legal si de a prezenta altor directori modul in care organizația IT susține conformitatea la nivelul intregii companii.

  1. Construirea unei industrii tehnologice locale

Industria tehnologica este de mare interes pentru factorii decizionali ai politicilor publice din intreaga lume datorita dimensiunii sale, cresterii rapide, importanței strategice, veniturilor fiscale, posibilitaților de angajare si lipsei de cerințe pentru un avantaj specific al resurselor naționale.

Multe guverne naționale investesc in dezvoltarea unui sector tehnologic propriu. De exemplu, SUA incearca sa abordeze dezechilibrul regional in producția globala de cipuri prin Legea Creating Helpful Incentives to Produce Semiconductors (CHIPS) pentru America, iar Digital Economy Strategy 2030 a guvernului australian include construirea unui sector tehnologic dinamic si emergent ca pilon cheie.

Eforturile de a inființa o industrie tehnologica naționala ofera CIO o oportunitate de a se implica proactiv intr-un dialog cu guvernele. Acestia trebuie sa adapteze in plan local inițiative specifice in țari care au cea mai buna integrare intre expertiza locala si accesul la sprijin guvernamental pentru co-inovare.

  1. Atingerea capacitații militare necesare

Digitalizarea tot mai mare a operațiunilor militare si de securitate naționale va limita disponibilitatea unor tehnologii in diferite țari. Companiile si CIO sunt afectați de amploarea emergenta a razboiului cibernetic, precum si de digitalizarea tehnologiilor existente de lupta si de securitate.

CIO nu mai pot conta pe disponibilitatea tehnologiei utilizate de companie pentru operațiunile sale in orice țara in care opereaza si probabil se vor confrunta cu furnizori restricționați si mandatați. Pentru a minimiza intreruperile, ei trebuie sa inființeze un centru de excelența pentru riscurile legate de furnizori si tehnologii, dublat de o evaluare regulata a expunerii furnizorilor cheie la restricțiile guvernamentale in continua evoluție.

  1. Exercitarea controlului direct asupra guvernarii spațiului cibernetic

Concurența naționala pentru controlul asupra guvernarii spațiului cibernetic va avea impact asupra operațiunilor companiilor multinaționale. Pe masura ce tehnologia digitala devine parte integranta in toate aspectele societații, națiunile incearca sa se asigure ca propriile tehnologii reflecta si susțin in aceeasi masura valorile lor de baza si cetațenii lor. Guvernele ajung din ce in ce mai mult la concluzia ca au nevoie de o infrastructura digitala naționala pe deplin protejata.

Acțiunile intreprinse de guverne pentru controlul guvernarii spațiului cibernetic sunt dincolo de influența CIO, dar vor avea un impact profund asupra capacitații unei companii de a opera la nivel internațional. CIO pot extinde gradul de ințelegere al echipei executive pe subiectul competiției transnaționale pentru controlul asupra spațiului cibernetic si impactul pe care il are asupra operațiunilor companiei lor prin realizarea unui briefing anual de actualizare a situației din mediul cibernetic.

Clienții Gartner pot citi mai multe in “What Forces Are Driving Digital Geopolitics and Where CIOs Should Focus” si “3 Critical Actions for Executives to Cope With Long-Term Impacts of Geopolitical Tensions”.

Aflați mai multe despre prioritațile de top in privința leadership-ului pentru CIO in 2022 in e-book-ul 2022 Leadership Vision for Chief Information Officers.

Gartner IT Symposium/Xpo

In cadrul Gartner IT Symposium/Xpo 2022 CIO si directorii IT vor afla mai multe despre riscurile geopolitice si despre modul in care pot face fața provocarilor momentului si sa ofere viziunea si rezultatele necesare pentru a-si ridica organizațiile la urmatorul nivel de pregatire. Urmariți stirile si actualizarile de la seria de conferințe pe Twitter folosind #GartnerSYM.

Datele si locațiile viitoare pentru Gartner IT Symposium/Xpo 2022 sunt:

17-20 octombrie | Orlando, FL

12-14 septembrie | Gold Coast, Australia

31 octombrie-2 noiembrie | Tokyo, Japonia

7-10 noiembrie | Barcelona, ​​Spania

14-16 noiembrie | India

Despre ”Gartner for High Tech Leaders”

Gartner for High Tech Leaders ofera o perspectiva ce poate genera acțiuni si este obiectiva pentru liderii din domeniul tehnologiei si echipele lor, cu cele mai bune practici bazate pe roluri, perspective din industrie si viziuni strategice asupra tendințelor emergente si schimbarilor pieței cu scopul de a-si atinge prioritațile esențiale si pentru a construi organizațiile de succes de maine. Informații suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/industries/high-tech.

Urmareste stirile si actualizarile de la Gartner pentru liderii de inalta tehnologie pe Twitter si LinkedIn. Vizitați IT Newsroom pentru mai multe informații si perspective.

Despre Gartner

Gartner, Inc. (NYSE: IT) ofera o perspectiva obiectiva si utila pentru directori si echipele lor. Indrumarile si instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide si mai inteligente si o performanța mai buna in ceea ce priveste prioritațile esențiale ale unei organizații. Pentru a afla mai multe, vizitați: gartner.com

Sony extinde gama de soundbar-uri și lansează HT-A3000 care, alături de boxele opționale, oferă o experiență 360 Spatial Sound imersivă

  • Bucurați-vă de conținutul preferat cu tehnologia revoluționară 360 Spatial Sound Mapping de la Sony pentru o zonăde redare extinsă
  • Îmbunătățiți și adaptați sunetul în funcție de mediul în care vă aflați, cu ajutorul subwooferelor opționale și al boxelor din spate
  • Bucurați-vă de o experiență audio-vizuală integrată atunci când dispozitivul este conectat la televizoarele BRAVIA™cu Acoustic Centre Sync

Sony lansează soundbar-ul HT-A3000, care oferă o experiență 360 Spatial Sound, ideală pentru o gamă largă de utilizatori, care se pot bucura la maximum de filmele și melodiile preferate. Sony Europe confirmă, de asemenea, disponibilitatea mult așteptatului soundbar HT-A5000.

Sunet surround la îndemână

HT-A3000 dispune de 3.1 canale, trei difuzoare frontale, inclusiv un difuzor central dedicat dialogurilor clare și un subwoofer dublu încorporat pentru bass profund. Împreună cu Vertical Surround Engine și S-Force PRO Front Surround,modelul A3000 creează un sunet surround virtual care provine din mai multe dimensiuni, astfel încât utilizatorii să se poată bucura pe deplin de emoțiile oferite de Dolby Atmos® și DTS:X®.

HT_A30006

360 Spatial Sound Mapping

Modelul A3000 oferă utilizatorilor acces la tehnologia revoluționară 360 Spatial Sound Mapping de la Sony atunci când este conectat la boxele wireless SA-RS5 și SA-RS3S pentru spate.

Cu tehnologia 360 Spatial Sound Mapping, utilizatorii se pot bucura de sunet din orice direcție și de la orice distanță. Optimizarea câmpului sonor utilizează microfoane încorporate pentru a măsura în mod ingenios înălțimea și poziția relativă a soundbar-ului și a boxelor din spate.          Pe baza informațiilor poziționale, creează apoi mai multe difuzoare fantomă prin sintetizarea undelor sonore. Datorită acestei tehnologii, câmpul sonor spațial larg de la Sony umple fiecare colț al încăperii.

Difuzoare opționale, așa cum doriți

Adăugarea unui subwoofer wireless opțional care gestionează frecvențele joase permite sistemului să reproducă sunetul cu un impact și o putere mai mare decât înainte. Sunt disponibile două modele, concepute pentru a evidenția bassul profund, claritatea vocală și o fidelitate suplimentară în toate tipurile de conținut audio.

Utilizatorii pot adăuga subwoofer-ul SA-SW5 cu 300W de bass profund și bogat, de la un driver de 180mm cu radiator pasiv sau pot opta pentru subwoofer-ul SA-SW3, cu sunet de 200W de la un subwoofer compact de bass reflex cu un driver de 160mm.

Pentru a duce experiența home cinema la nivelul următor, utilizatorii pot adăuga boxele wireless pentru spate SA-RS5 cu un total de 180W de sunet surround mai larg. Cu boxele cu focalizare orientate în sus, SA-RS5 creează sunet 360 Spatial Sound mai bogat și mai captivant, precum și o baterie încorporată sau, de asemenea, utilizatorii pot opta pentru difuzoarele wireless pentru spate SA-RS3S cu o putere totală de 100W.

HT_A3000_5

Bucurați-vă de o experiență completă cu televizoarele Sony

Modelul A3000 le permite utilizatorilor să îmbunătățească și mai mult  experiența home cinema prin cuplarea la televizoarele BRAVIA XR compatibile. Utilizând funcția Acoustic Center Sync, atât soundbar-ul, cât și televizorul BRAVIA XR devin difuzorul central în sistemul home cinema. Acțiunea și sunetul devin aliniate cu precizie, creând o imersiune completă. Utilizatorii vor putea auzi dialogul exact din locul în care se află personajul în scenă.

În plus, funcția Acoustic Center Sync funcționează alături de tehnologia 360 Spatial Sound Mapping pentru a oferi o experiență audio mai clară ca niciodată și o experiență de vizionare mai captivantă ca oricând.

Redați melodiile preferate

Cu A3000, utilizatorii se pot bucura cu adevărat de muzică. Aceștia pot descoperi un nou mod de a se bucura de melodiile preferate cu 360 Reality Audio, care oferă o experiență incredibil de captivantă, precum atmosfera creată la un concert sau chiar în studio-ul de înregistrare. De asemenea, utilizatorii pot beneficia de tehnologia 360 Reality Audio pe Amazon Music HD, nugs.net și TIDAL.

Pe A3000 pot fi accesate ușor servicii populare de streaming, precum Spotify, iar utilizatorii pot reda conținutul preferat prin intermediul Chromecast, Spotify Connect™ sau Apple AirPlay 2. De asemenea, aceștia pot face streaming wireless de pe propriul smartphone cu ajutorul tehnologiei Bluetooth��� sau pot utiliza funcția Wi-Fi încorporată pentru a reda conținut de pe propriul dispozitiv.

Modelul A3000 dispune de DSEE Extreme™, care utilizează Edge-AI pentru a permite restabilirea în timp real a tuturor fișierelor digitale de muzică. Acest lucru îi asigură pe utilizatori că pot restabili notele înalte care se pierd în timpul compresiei, pentru o experiență de audiție bogată și completă.

Control vocal

Soundbar-ul funcționează cu Google-Assistant cu Chromecast built-in sau dispozitive  care au funcția Alexa. Este suficient ca A3000 să fie adăugat sistemului de boxe folosind aplicația Google Home pentru ca utilizatorii să poată reda conținut, să modifice volumul sau să activeze multe alte funcții folosind doar vocea.

Design elegant

Difuzoarele A3000 și cele opționale au fost proiectate sub conceptul comun Omnidirectional Block. Marginile sale sofisticate și rotunjite reprezintă un singur corp solid care oferă sunet pe o arie largă, în timp ce combinația de texturi de materiale subliniază o afinitate cu orice mediu din încăpere.

Conectare facilă

A3000 este aproape gata de utilizare imediat ce este scos din cutie. Utilizatorii trebuie doar să-l conecteze la televizor utilizând conexiunea HDMI eARC și să-l pornească. Cu USB, intrare optică, precum și ieșire HDMI (eARC) și S-CENTER OUT pentru televizoarele BRAVIA compatibile, utilizatorii au toate conexiunile necesare pentru a se bucura de o experiență uluitoare de sunet surround.

Preț și disponibilitate

A3000 va avea un preț de aproximativ 3.413 LEI și va fi disponibil începând cu luna octombrie a acestui an.

Sony confirmă disponibilitatea soundbar-ului HT-A5000 în Europa

În urma prezentării modelului A3000, Sony poate confirma și disponibilitatea în Europa a mult așteptatului soundbar A5000. Cu 5.1.2 canale, A5000 aduce emoția din sala de cinematograf în propria locuință, datorită funcțiilor Dolby Atmos, DTS:X și tehnologiilor audio renumite de la Sony, inclusiv Vertical Surround Engine și S-Force PRO Front Surround. În plus, A5000 este echipat cu tehnologia revoluționară 360 Spatial Sound Mapping, aducând astfel o nouă frontieră a sunetului surround în spațiul personal. Configurarea 360 Spatial Sound poate fi accesată atunci când soundbar-ul este conectat la boxele SA-RS3S din spate sau la noul difuzor wireless SA-RS5.

Modelul A5000 va avea un preț de aproximativ 4.879 LEI și va fi disponibil pentru achiziționare începând cu luna octombrie a acestui an.

Boxele wireless SA-RS5 pentru spate sunt acum disponibile pentru achiziționare de la distribuitorii autorizați, la un preț de aproximativ  3.902 LEI.

Boxele wireless SA-RS3S pentru spate sunt acum disponibile pentru achiziționare de la distribuitării autorizați, la un preț de aproximativ 2.437 LEI.

Despre Sony Corporation:

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin* oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile.

Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/

* Ambele cuvinte sunt japoneze, Kando înseamnă emoție, iar Anshin are numeroase semnificații, cum ar fi liniștea sufletească, liniște, fiabilitate și încredere.

SUN PLAZA organizează o nouă ediție a festivalului de bere artizanală SUN BEER FEST, între 9-11 septembrie

  • În perioada 9-11 septembrie, centrul comercial SUN PLAZA din București organizează a doua ediție a festivalului de bere artizanală, BEER FEST. Aici, participanții vor putea degusta și achiziționa sortimente variate de bere de la 10 producători români.
  • Festivalul are berea sa oficială „Beerceni ALE”, creată de berari cu experiență in exclusivitate pentru SUN PLAZA.
  • În toate cele trei zile de festival, o serie de DJ vor mixa muzică pentru cei prezenți pe Esplanada Nord a SUN PLAZA, la intrarea din Calea Văcărești.

Bere artizanală de la 10 producători români

Centrul comercial SUN PLAZA din București organizează, în intervalul 9-11 septembrie,  SUN BEER FEST, a doua ediție a festivalului de bere artizanală, în cadrul căruia pasionații pot savura bere de la 10 producători români.

SUN BEER FEST (1)

SUN BEER FEST se va desfășura pe Esplanada Nord a centrului comercial, la intrarea din Calea Văcărești. Berarii prezenți la eveniment vin din mai multe regiuni ale țării și se diferențiază prin stilurile diferite de producție, de la gust clasic la gust intens, cu note preluate din procesul de maturare, de la beri blonde complexe, la beri brune, cu cardamon sau coriandru sau beri roșcate-arămii.

SUN BEER FEST (3)

Printre producătorii de bere participanți la festival se numără: Ironic (Snagov), Olovina (București), Maktoob (București), Mad Lads (Giurgiu), Zburătorul (București), Carol (Buftea), Patos (Snagov), Zăganu (Prahova), Cearfisă (Iași), One Beer Later (Buzău).

Pe lângă degustare, participanții la eveniment vor putea achiziționa beri artizanale îmbuteliate, dar și băuturi non-alcoolice precum limonadă, socată și suc de mere de la pop-up shop-ul The Beer Institute.

SUN PLAZA Beer Fest (2)

Beerceni ALE, berea oficială a festivalului

Și anul acesta, SUN BEER FEST va avea berea sa oficială, Beerceni ALE, realizată de berari cu experiență. Beerceni ALE este o bere brună, artizanală, nefiltrată și nepasteurizată.

SUN PLAZA a pregătit pentru oaspeți și o zonă de food, amplasată alături de standurile berarilor, dar și o zonă instagramabilă pentru pasionații de fotografie. În plus, atmosfera va fi întreținută de o serie de DJ care vor mixa muzică pe toată perioada celor trei zile de festival.

***

SUN BEER FEST (2)

Despre SUN BEER FEST:

Festivalul de bere artizanală SUN BEER Fest va avea loc în intervalul 9-11 septembrie.

Program 9 septembrie:  16:00 – 22:00.

Program 10 & 11 septembrie: 12:00 – 22:00

Informații și detalii: https://www.sun-plaza.ro/event/sun-beer-fest-2022/

SUN BEER FEST este un eveniment dedicat persoanelor peste 18 ani. Organizatorii încurajează consumul responsabil de alcool.

Despre SUN PLAZA:

Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, cu o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje din care două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri. În 2018 Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, adăugând o aripă nouă și multe modificări la nivel de design. În 2019 a fost modernizat food courtul și reamenajată o parte din terasa exterioară.

Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE România.