Un nou curs de pregatire pentru examenul de Consultant fiscal (trainer: Adrian Benta) , axat pe grile specifice; 07-09.10.2016

Absolute School te invita la un curs interactiv de pregatire pentru examenul de Consultant fiscal; explicatii legislative si grile specifice. Detalii si inscrieri: http://www.absoluteschool.net/pregatire-examen-ccf.php
Cursul se desfasoara in Bucuresti, in perioada 07-09.10.2016.
Este un curs interactiv, in care cunostintele teoretice sunt aprofundate prin exerciţii, studii de caz si modele de teste-grila.In urma participarii la acest curs veti avea urmatoarele beneficii:-veti invata sa interpretati corect prevederile legislatiei fiscale-veti participa la un curs focusat pe problematica necesara pentru examenul de Consultant Fiscal-veti afla ultimele noutati legislative si modul in care acestea afecteaza fiscalitatea companiei-veti primi raspunsuri de la un expert fiscal cu experienta relevanta in domeniuSTRUCTURA CURSULUI1. Impozitul pe veniturile nerezidentilor. Impozitul pe profit

2. TVA (partea I)

3. TVA (partea a II-a)

4. ACCIZE

5. CODUL VAMAL

6. Procedura fiscala. Reglementari contabile.Trainerul cursului este dl. Adrian Benta

Interesat/a de Contabilitate? Invata de la practicieni !

Participa la un curs interactiv de Contabilitate financiara la Absolute school cu pret promotional si obtii o certificare internationala.
STRUCTURA CURSULUI DE CONTABILITATE FINANCIARA
1. Prezentarea elementelor patrimoniale (active/pasive)

2. Planul general de conturi. Functiile contului

3. Analiza contabila; intocmirea notelor contabile

4. Clasele de conturi 1 – 7 (capitaluri, imobilizari, stocuri, terti, trezorerie, cheltuieli, venituri). Aplicatiile practice trateaza clasele de conturi, TVA, impozitul pe profit/venit, etc.

5. Intocmirea balantei de verificare si a bilantului contabil

6. Realizarea unor monografii contabile.

7. Utilizarea unui soft contabil (introducerea datelor, verificarea/salvarea, tiparirea documentelor specifice)

Obligațiunile emise de Banca Internațională de Investitii au debutat la BVB pe 29 septembrie

Emisiunea de obligațiuni prin care Banca Internațională de Investiții (IIB19) a atras recent 300 de milioane de lei (67 milioane de euro) de pe piața de capital a debutat joi, 29 septembrie 2016, la Bursa de Valori București (BVB)
Obligațiunile emise de Banca Internațională de Investitii au debutat la BVB pe 29 septembrie
“Bursa de Valori București a intermediat finanțări de peste un miliard de euro în ultimii 4 ani, prin emisiuni de obligațiuni corporative și municipale, îndeplinind astfel un rol important de asigurare a resurselor necesare dezvoltării economiei naționale. Sperăm că această noua emisiune IIB, încheiată cu succes, va încuraja și alte entități să utilizeze piața locală de capital pentru finanțarea proiectelor prin astfel de instrumente, care permit o flexibilitate sporită”, a spus Lucian Anghel, Președinte la Bursa de Valori București.

“Cererea tot mai mare pentru titlurile noastre este o mărturie pentru solvabilitatea ridicată și de rating ale IIB, confirmate de către agențiile de rating internaționale. Banca are reputația unei instituții moderne și fiabile, care reinvestește în mod eficient fondurile strânse din economiile țărilor membre, în acest caz, în proiecte și programe de dezvoltare în România”, a spus Denis Ivanov, Vicepreședinte la Banca Internațională de Investiții.

“Aceasta este o realizare majoră nu numai pentru IIB, ci și pentru piața românească. Ne bucurăm de prezența băncii în țara noastră, atât din punctul de vedere al investițiilor sale, cât și în ceea ce privește activitățile pe piața de capital, care ajută la dezvoltarea unei piețe moderne și lichide financiar, care sporește încrederea investitorilor locali, atrage alți investitori din străinătate și creează o bază solidă pentru economia românească. Ministerul este gata să sprijine IIB în activitățile sale viitoare în țara noastră”, a spus Attila Gyorgy, Secretar de Stat în Ministerul Finanțelor Publice.

Banca Internațională de Investiții a emis 30.000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 10.000 de lei, cu o dobândă de 4,1% pe an, plătibilă anual.

“Emisiunea actuală de obligațiuni reprezintă un nou angajament față de autoritățile române și mediul de afaceri pentru a spori prezența și fondurile IIB care vizează creșterea competitivității întreprinderilor locale și direcționarea în funcție de dezvoltarea economică națională. Permiteți-mi să exprim recunoștința cea mai sinceră Ministerului Finanțelor Publice, în special echipei conduse de Secretarul de Stat, Attila Gyorgy. Aș dori, de asemenea, să mulțumesc BT Capital Partners, Erste Group, ASF, Depozitarului Central, Bursei de Valori București și tuturor celorlalte părți implicate”, a spus Alexandru Florescu, Vicepreședinte la Banca Internațională de Investiții.

Aceasta este a treia emisiune de obligațiuni IIB în Uniunea Europeană și al doilea plasament în România, în lei. Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste două ori, fiind intermediată de BT Capital Partners. În 2015, banca a emis obligațiuni de 111 milioane de lei, la o dobândă de 4,1% pe an.

Noua emisiune a atras investitori instituționali, inclusiv fonduri de investiții și de pensii, companii de asigurări și brokeraj, precum și alți investitori, nu numai din România, ci și din Germania, Austria, Croația și Cehia.

Banca Internațională de Investiții (IIB) este o instituție de dezvoltare multilaterală fondată în 1970, în baza Acordului interguvernamental de instituire a IIB și a Cartei sale. Cei nouă membri/acționari ai Băncii sunt Bulgaria, Cuba, Republica Cehă, Ungaria, Mongolia, România, Rusia, Slovacia și Vietnam.

Ensight lansează SmartOmul, o aplicație offline de creat cariere

‘SmartOmul’ este o campanie de recrutare de absolvenți și studenți pentru o nouă ediție a evenimentului ‘Ensight Internship Challenge’, care va avea loc în data de 14 octombrie 2016.
Recrutare de stagiari pentru Internship Challenge – 14 octombrie
Recrutare de stagiari pentru Internship Challenge – 14 octombrie
Evenimentul se adresează studenților din anii terminali și absolvenților de universitate sau program de master din țară și străinătate, care doresc să urmeze o carieră în domeniul consultanței de management.

Considerăm că o carieră solidă și de viitor se clădește prin ambiție și învățare continuă, nu există o aplicație online care să creeze o carieră și un profesionist. Este nevoie de perseverență pentru a ajunge la performanță, indiferent de domeniu. De aici și ideea acestui mesaj de campanie: ‘SmartOmul, o aplicație offline de creat cariere.’

Cei mai buni candidați vor fi premiați cu câte un stagiu de 3 luni în echipa liderului pieței locale de consultanță în management, Ensight Management Consulting. Iar începând cu a doua lună cei mai buni dintre stagiari vor fi plătiți pentru munca lor.

Testarea propriu zisă presupune rezolvarea unui studiu de caz în echipă, iar candidații care vor dovedi inițiativă, discernământ, și creativitate vor avea posibilitatea de a lucra alături de consultanții Ensight pe diferite proiecte, vor învăța diverse metodologii și vor beneficia de o oportunitate extraordinară de de a se dezvolta profesional.

Cei interesați de acest program sunt rugați să se înscrie prin completarea formularului accesibil pe www.ensight.ro/internship și să îl trimită, împreună cu CV-ul, la adresa jobs@ensight.ro până la data de 9 octombrie 2016.

Au inceput inscrierile la primul concurs de tranzactionare in mediu real din Romania – Condus de Randament

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a dat startul primului concurs de tranzactionare in mediu real din Romania – Condus de Randament. Competitia va incepe pe 17 octombrie si se va incheia pe 17 februarie 2017, utilizand toate mecanismele si regulile specifice activitatii de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti. Scopul participantilor este sa obtina cel mai mare randament al portofoliului de concurs. Raiffeisen Bank este Partenerul Principal al concursului.
Au inceput inscrierile la primul concurs de tranzactionare in mediu real din Romania – Condus de Randament
Randamentul investitiei va fi calculat pe baza tranzactiilor realizate cu una sau mai multe actiuni din cele 25 incluse in componenta indicelui BET-XT: Albalact (ALBZ), Antibiotice Iasi (ATB), Banca Comerciala Carpatica (BCC), BRD – Groupe Societe Generale (BRD), BRK Financial Group (BRK), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Conpet (COTE), Societatea Electrica (EL), Electromagnetica (ELMA), Fondul Proprietatea (FP), IAR Brasov (IARV), Impact (IMP), Romcab (MCAB), Romcarbon (ROCE), SIF Banat Crisana (SIF1), SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3), SIF Muntenia (SIF4), SIF Oltenia (SIF5), Romgaz (SNG), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), Transelectrica (TEL),Transgaz (TGN) si Banca Transilvania (TLV).

Nu exista o suma minima de intrare in competitie. Astfel, participantii au libertatea sa aplice propria strategie de investitii, atata timp cat deruleaza tranzactii de cumparare de minimum 30.000 lei pana la data de 17 februarie 2017, finalul concursului.

“Pentru prima data in istoria pietei de capital din Romania lansam un concurs de tranzactionare in mediul real. Scopul principal este de a raspandi unui public cat mai larg informatia ca investitiile la Bursa de Valori Bucuresti sunt o oportunitate atractiva. In special acum, dupa ce companiile romanesti au distribuit cele mai mari randamente din lume in acest an, in medie de 8% pentru indicele principal – BET. Condus de Randament implica o infrastructura dedicata, care isi propune sa ofere o orientare pas cu pas pentru a incepe (sau continua) calatoria investitionala si, in acelasi timp, mai multa motivare de a investi la Bursa de Valori Bucuresti” a spus Lucian Anghel, Presedinte, Bursa de Valori Bucuresti.

”Condus de Randament este deschis oricui – celor cu sau fara experienta in investitii, pentru incepatori sau avansati, pentru cei cu sau fara economii. Si asta pentru ca vom arata ca bursa de valori inseamna un stil de viata minunat si o buna oportunitate sa ne imbunatatim calitatea vietii pentru care nu sunt necesare resurse financiare semnificative” a declarat Ludwik Sobolewski, Director General, Bursa de Valori Bucuresti.

In competitie poate participa orice persoana care are 18 ani impliniti pe 21 septembrie, inclusiv. Pentru a intra in competitie, cei interesati trebuie sa detina un cont de tranzactionare la unul dintre Intermediarii Parteneri si sa se inregistreze prin intermediul paginei oficiale de internet www.condusderandament.ro. Intermediarii Parteneri ai Concursul sunt: Raiffeisen Bank, Prime Transaction, Estinvest, BT Capital Partners, Super Gold Invest, Muntenia Global Invest, Intercapital Invest, Piraeus Bank, TradeVille.

”Bursa are nevoie de mai multi investitori pentru a deveni mai lichida, iar investitorii, la randul lor, au nevoie de alternative de investitii in acest mediu dominat de dobanzi scazute. Scopul concursului lansat astazi – Condus de randament – este sa atraga atentia investitorilor individuali asupra oportunitatilor oferite de investitiile bursiere, ca alternativa de plasare a unei parti din economiile proprii. Participantii la acest concurs vor constata ca norocul nu are nimic de-a face cu reusita pe pietele financiare. Pe termen mediu, investitorii vor observa ca pietele bursiere ii recompenseaza pe cei care isi fac timp sa le urmareasca evolutia si sa invete” a spus James Stewart, vicepresedinte Trezorerie si Piete de Capital, Raiffeisen Bank.

Dupa patru luni de competitie, primii 20 de participanti care au obtinut cele mai mari randamente vor primi urmatoarele premii pregatite de Bursa de Valori Bucuresti impreuna cu partenerii sai:

premiul 1 – un autoturism Dacia Duster Laureate, culoare alb glacier, motor 1,6 benzina, 105 CP, 4×4, EURO6. Premiul va fi oferit impreuna cu toate actele necesare inmatricularii.

Autoturismul va fi oferit impreuna cu o polita CASCO completa si RCA pentru o perioada de 12 luni, incepand cu data inmanarii premiului, oferite de Destine Broker.

premiul 2 – un voucher de cumparaturi in valoare de 3.000 EUR, oferit de eMAG

premiul 3 – o vacanta Premium de 5 zile in Romania, oferit de Happy Tour.

premiul 4 – un Smart Scooter Evolio X-Board, oferit de Evolio

premiul 5 – un ceas Vector Watch Luna Rose Gold, oferit de Vector Watch

premiul 6 – un ceas Vector Watch Luna Argintiu, oferit de Vector Watch

premiul 7-16 – un abonament Premium pentru 12 luni, oferit de Avocatnet.ro

premiul 17-20 – o Pusculita Fluent in Finante, oferita de Bursa de Valori Bucuresti

Pentru incepatori, Bursa de Valori Bucuresti a pregatit un curs online de 10 lectii si un KIT de Investitii, care poate fi solicitat gratuit completand un formular pe pagina oficiala a Concursului www.condusderandament.ro si livrat la adresa prin Posta Romana.

Partenerii Condus de Randament sunt Raiffeisen Bank, eMag, Happy Tour, Evolio, Posta Romana, ACCA, Dacia, Destine Broker, Vector si Avocatnet.ro. Partenerii media sunt: Prima TV, Adevarul, Money.ro, MediaTrust.

Bittnet Systems și CEMACON, premiate la Varșovia

Bursa de Valori București (BVB) este încântată să anunțe performanța remarcabilă obținută de două companii românești la a doua ediție a Premiilor Piețelor de Capital din Europa Centrală și de Est, care a avut loc în Varșovia pe 15 septembrie 2016.
Bittnet Systems și CEMACON, premiate la Varșovia
Bittnet Systems (BNET) a câștigat premiul pentru “Listarea anului pe o piață alternativă din CEE”, iar CEMACON (CEON) a obținut premiul pentru “Redresarea anului”.

“Bittnet Systems și CEMACON dovedesc încă o dată cât de benefică poate fi piața de capital pentru întreprinderile mici și mijlocii. Statutul de companie listată la bursă aduce recunoaștere internațională și stimulează creșterea afacerii. Suntem mândri că Bittnet Systems și CEMACON au transmis un semnal important cu privire la potențialul pieței românești de capital, cu ecou în centrul financiar regional”, a spus Ludwik Sobolewski, Director General la Bursa de Valori București.

“Suntem mândri că am obținut premiul pentru «Listarea anului pe o piață alternativă», fiind, de altfel, prima companie IT din România care s-a listat pe piața AeRO operată de BVB. Ceea ce ne onorează și mai mult este faptul că Bittnet Systems a fost nominalizată la trei categorii, concurând cu mari companii din diverse industrii”, a declarat Mihai Logofătu, Director General și cofondator al Bittnet Systems.

“Vom continua să ne concentrăm eforturile atât din punct de vedere operațional, ocupându-ne de organizarea celei de-a șasea ediții a singurului festival de training IT din România (ITTF), cât și din punct de vedere financiar, vizând listarea primei emisiuni de obligațiuni corporative emise de o companie de IT și derularea cu succes a unei noi runde de finanțare prin mecanismele bursei”, a adăugat Cristian Logofătu, Director Financiar și cofondator al Bittnet Systems.

“Câștigarea premiului « Redresarea anului » ne onorează. Ne bucurăm că povestea de succes scrisă de CEMACON primește recunoaștere și din partea unui juriu internațional acreditat, lucru care ne face să fim și mai încrezători, dar și mai responsabili în ceea ce privește planurile viitoare ale companiei. Sunt mândru că am creat o echipă performantă și determinată, capabilă să transforme o companie aflată în pragul insolvenței, într-unul din liderii pieței. Le mulțumesc pentru încrederea de a se înrola într-un astfel de proiect, care, în final, ne-a adus tuturor foarte multe satisfacții. Povestea CEMACON continuă, avem planuri care pot asigura o creștere semnificativă pentru companie și ne bazam pe susținerea partenerilor de business, pentru ca CEMACON să fie o companie din ce în ce mai puternică și atractivă pentru investitori”, a spus Liviu Stoleru, Președinte și Director General CEMACON.

Piața AeRO este un segment de piață dedicat listării companiilor la început de drum, pentru a-și finanța proiectele, poveștile lor de creștere, sporirea vizibilității și care contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri. Prin AeRO, Bursa de Valori București oferă noi oportunități investitorilor de a descoperi companii cu potențial ridicat de creștere, cu proiecte promițătoare, încă din etapa de început a acestora.

Bittnet Systems este o companie antreprenorială românească din sectorul IT, înființată în 2007. Compania oferă clienților săi cursuri IT oficiale, servicii de implementare soluții IT (infrastructură de rețea, routing, switching, servere, datacenter, virtualizare, securitate, teleprezență sau wireless), dar și servicii de suport tehnic, fiind axată pe tehnologii noi și inovare. În aprilie 2015, a devenit prima companie IT din România listată la Bursa de Valori București.

CEMACON ocupă locul al doilea în topul producătorilor de blocuri ceramice din România şi este liderul pieței din Transilvania. Compania operează cea mai modernă şi mai mare capacitate de producție din Sud Estul Europei, gama EVOCERAMIC reprezentând cele mai inovatoare produse din piață, care aduc plus-valoare utilizatorilor și sunt obținute la costuri de producție foarte competitive. CEMACON a avut, in ultimii 5 ani, cea mai mare rată de creștere din sector. CEMACON SA este companie listată la Bursa de Valori Bucureşti şi detinută, preponderent, de acționari instituționali, fonduri de investiții româneşti şi străine, iar managementul companiei este unul profesionist, independent şi cu puternică expertiză de sector.

A doua ediție a Premiilor Piețelor de Capital din Europa Centrală și de Est a fost organizată de publicația Biznis Polska, iar în total au fost peste 100 de nominalizări la 20 de categorii, din șapte țări. Celelalte companii românești care au fost nominalizate sunt: Banca Transilvania, BT Asset Management SAI, CONPET, Erste Asset Management România, OMV Petrom, OTP Asset Management România, Teraplast Grup și casele de avocatură românești: Clifford Chance Badea, Mușat&Asociații și NNDKP. Bursa de Valori București a făcut parte din juriu. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial http://ceecapitalmarketsawards.com/.

Accace celebrează 10 ani de activitate în septembrie 2016

Bucureşti, 15 septembrie 2016 – Accace celebrează 10 ani de activitate în septembrie 2016. De-a lungul primului său deceniu pe piață, Accace a reușit să se claseze printre companiile de outsourcing şi consultanță de top din regiune.
Date şi cifre
Date şi cifre
Aș dori să vă mulțumesc și să vă asigur că 10 ani de acum înainte vom sta în continuare alături de voi și nu ne vom opri să lucrăm din greu pentru a aduce valoare comunității noastre, atât la nivel personal, cât şi la nivel de business.
Jiří Majer, CEO Accace

Înfiinţată în urmă cu 10 ani, Accace a făcut promisiunea de a aduce inovație și servicii pe deplin digitalizate în mediul conservator al externalizării și consultanței în afaceri. În prezent, corporațiile internaționale apelează la Accace cu încredere, căutând un partener pe deplin dedicat pentru a le îmbunătăți deciziile strategice.

Evoluţie

După ce a stabilit prima sucursală în Slovacia, Accace a reuşit să intre şi în regiunea ECE și să integreze cu succes sucursale în alte 5 țări, în mai puțin de 3 ani: Republica Cehă, România, Ungaria, Polonia și Ucraina.

Onorând angajamentul său față de furnizarea inovației și a serviciilor de calitate, Accace a considerat că este important să se extindă în afara regiunii CEE și, în 2013, compania a deschis primul business în Germania. Mai mult, Accace a creat de atunci o rețea europeană de parteneri care pot ajuta clienții săi să implementeze cu succes aceleași procese oriunde operează. Ca o consecință, în 2016, 98% dintre clienți susțin că vor contacta din nou compania şi că ar recomanda Accace şi altor firme.

Astăzi, Accace oferă servicii clienților săi în peste 20 de țări, prin intermediul celor 7 sucursale proprii și al unei rețele europene de parteneri.

Accace dedică succesul său clienţilor şi angajaţilor de încredere

“Accace mi-a depășit așteptările în primii 10 ani. Acest punct de referinţă important şi succesul pe care l-am atins în primii ani alimentează ambiția noastră de a extinde și de a aduce compania la nivel global în următorii 10 ani. Metodele noastre nu sunt întotdeauna convenționale pentru externalizare și consultanţă în afaceri, dar s-au dovedit a fi calea potrivită în această eră a digitalizării și a automatizării proceselor.” -Jiří Majer, CEO Accace.

Mai mult decât atât, Accace nu ar fi compania care este astăzi dacă nu ar fi existat clienții și angajații săi dedicați și inovatori. Datorită angajaţilor săi atât de open-minded, care nu se tem să facă și să schimbe regulile atunci când este necesar sau să acţioneze în calitate de antreprenori și să ia decizii într-o industrie mereu plină de provocări, Accace şi-a atins scopul final: acela de a inova și de a crește calitatea serviciile oferite și viața angajaților săi.

“Am reușit să creăm o comunitate mare de clienți și angajați datorită strategiei noastre de a fi loiali și dedicaţi lor. Nu i-am dezamăgit în timpul perioadei de criză financiară sau în timpul oricărei alte crize personale sau de afaceri, iar ei au stat alături de noi în timpul propriilor noastre vremuri dificile.” – Jiří Majer, CEO Accace.

Potrivit lui Jiří, astăzi este crucial pentru toate companiile să reacționeze în mod flexibil la noile provocări de pe piață și să le transforme în oportunități. Accace este condusă de efortul de a crește eficiența serviciilor sale. Spre deosebire de companiile convenţionale de outsourcing, Accace dezvoltă, de asemenea, propriile soluții IT unice, asigurându-se că firma și clienții săi gestionează, în mod eficient, toate procesele lor interne.

Editurile ALL – lansare Manager contra curentului

Gallup Organization şi Editurile ALL lansează miercuri, 24 martie, ora 12.00, cartea Manager contra curentului (First, Break All the Rules), de Marcus Buckingham şi Curt Coffman. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărtureşti (str. Pictor Verona, nr. 13). Vor fi prezenţi la lansare: Matei Bălăiţă (director de dezvoltare Gallup Organization România), Peter Imre (director Philipp Moris), Nicolae Fundi (vicepreşedinte Editurile ALL).

Cartea are la bază două studii realizate de Gallup Organization, în decurs de 25 de ani, în rândul a 80.000 de manageri din 400 de companii şi a peste un milion de angajaţi. Studiile au avut la bază două întrebări-cheie: Ce aşteptări au cei mai talentaţi angajaţi de la locul lor de muncă? şi Cum reuşesc cei mai mari manageri ai lumii să găsească, să motiveze şi să păstreze angajaţii talentaţi?

De ce anume au nevoie întotdeauna angajaţii talentaţi? Ce fac întotdeauna marii manageri pentru a transforma talentul în performanţă? Care sunt secretele pentru a găsi, a motiva şi a păstra angajaţii talentaţi? Exemplele numeroase, ai căror eroi sunt manageri de elită, vaă vor ajuta să aflaţi raăspunsul la aceste întrebări. Veţi întelege cum reuşesc acesştia să construiască afaceri care se vor afla mereu în top.