Samsung extinde cu o lună garanția care urmează să expire, pentru toate produsele sale

În aceste momente dificile, este important să rămânem împreună chiar și atunci când măsurile de distanțare socială trebuie respectate. De aceea, ca parte a eforturilor noastre permanente de a-i sprijini pe utilizatorii noștri, vom extinde garanțiile tuturor produselor Samsung a căror perioadă de garanție urmează să expire între 15.03.2020 și 15.06.2020.

Astfel, utilizatorii aflați în această situație vor primi gratuit o prelungire a garanției până la 15.07.2020. Clienții nu trebuie să acționeze în vreun fel pentru ca prelungirea să intre în vigoare.

Pentru clienții care întâmpină probleme și nu pot sau nu doresc să părăsească domiciliul, oferim serviciul de asistență de la distanță, lansat în urmă cu trei ani în România. De asemenea, în aceste momente dificile pentru toți, în care lucrăm din propriile locuințe, le punem la dispoziție clienților noștri un nou serviciu de colectare a smartphone-urilor care necesită intervenția fizică a specialiștilor noștri. Astfel, un angajat al diviziei de service Samsung sau un curier va colecta telefoanele cu probleme tehnice, urmând să le returnăm clienților dispozitivele reparate în cel mai scurt timp. În plus, pentru că sănătatea clienților este cea mai importantă, toate telefoanele care ajung în service beneficiază gratuit de dezinfectare.  Reparațiile pot fi programate printr-un apel telefonic la numerele 08008 726 78 64 sau *8000.

Transmitem toate gândurile și urările de bine către clienții, partenerii și colaboratorii noștri.

#GetThroughThisTogether #Samsung

Trei scenarii in care streamingul live stimuleaza cresterea audientei

Transmisiile live in mediul online se intensifica rapid, dar crearea de continut la un nivel profesional s-a dovedit a fi o sarcina dificila si costisitoare pana la introducerea recenta a unei noi generatii de echipamente si solutii.

Explozia transmisiilor live

Streamingul live este la ora actuala omniprezent – de la Facebook la YouTube, Instagram IGTV, site-uri web, webinare – seminarii online, conferinte video si multe altele. Consumul de continut video online non-stop se transforma in normalitate, iar formatul cu cea mai rapida evolutie este streamingul live. Prin urmare, estimarile arata ca, pana in anul 2022, 82% din traficul pe Internet va fi format din continut video. Printre cele mai des intalnite utilizari se numara:

  • Evenimentele, sedintele si salile de clasa
  • Crearea de continut video
  • Serviciile religioase

Sedintele, salile de clasa si evenimentele beneficiaza de streamingul live

Toti ne dorim sa participam la sedinte, conferinte, cursuri si alte evenimente care ne intereseaza, dar rutina zilnica ne impiedica de multe ori sa o facem. Pentru ca nu putem fi prezenti peste tot unde dorim, organizatorii de evenimente experimentati folosesc streamingul live pentru a se putea adresa unei audiente largi, distribuite intreaga lume. Aici se incadreaza si incarcarea online a continutului video dupa incheierea transmisiilor, pentru a permite publicului interesat sa vizioneze materialele, intr-un mod cat mai confortabil posibil.

Inainte si Dupa: O transmisie live obisnuita a unei prelegeri (stanga), fara elemente suprapuse, afiseaza numai continutul prezentarii, pe cand una cu elemente suprapuse (dreapta), ce pot fi adaugate cu usurinta datorita echipamentelor precum ATEN UC9020, ajuta la realizarea unei prezentari mai bogate, cu suport pentru imagine in imagine, titluri si multe altele.

Transmisia live a unui eveniment are o serie de efecte deosebit de importante: in primul rand, se adreseaza unui public format din persoane care nu pot participa fizic, dar care receptioneaza in acest fel mesajul transmis. In al doilea rand, duce la o crestere a participarii fizice. Conform Digitell Inc., pana la 30% dintre cei care au urmarit un eveniment transmis live au participat fizic la editia urmatoare a evenimentului respectiv.

Streamingul live este important si eficient pentru orice Influencer

Crearea de continut este una dintre cele mai la moda activitati, incluzand gamerii care transmit propria evolutie, precum si utilizatori de Facebook si YouTube care transmit actiunea din jocuri, talk show-uri, podcast-uri si chiar participarea la diferite evenimente.

Cea mai populara platforma pentru streaming live continua sa fie Twitch, care a debutat ca platforma pentru pasionatii de jocuri care doreau sa arate propriile sesiuni de gaming fanilor din intreaga lume. Twitch a crescut in popularitate atat de mult, incat serviciul a fost achizitionat de Amazon in anul 2014 pentru suma de 1 miliard USD. In anul 2018, Twitch a anuntat ca a intermediat transmiterea a circa 775 milioane ore de continut video live, ceea ce reprezinta mai mult decat dublu fata de YouTube. Cei mai mari creatori de continut pe Twitch se bucura de audienta numeroasa, iar unii dintre ei au devenit chiar multimilionari datorita sistemului de abonamente contra cost creat de Twitch.

Nu cu mult in spatele Twitch, in domeniul streaming-ului live se afla Facebook. Iar o dovada in acest sens o reprezinta faptul ca, potrivit Google Trends, termenul “Facebook live stream” a inregistrat din 2016 pana in 2018 o crestere in motoarele de cautare de 330%. Facebook Live a devenit un cadru eficient atat pentru influenceri independenti, cat si pentru companii mari de media, care au atins in anul 2018 o audienta combinata de 2 miliarde de spectatori. A devenit astfel evident ca streaming-ul live nu mai reprezinta doar o activitate distractiva, transformandu-se in activitate suplimentara sau chiar principala pentru unii creatori de continut, care incearca sa castige cota de piata in defavoarea formatelor media traditionale, precum televiziunile si serviciile de streaming la cerere.

Streamingul live al evenimentelor religioase – un fenomen in crestere

Streaming-ul live a devenit o importanta componenta a serviciilor religioase din toata lumea, la baza stand un motiv major: scaderea rapida a numarului de participanti directi. De exemplu, conform unui studiu realizat in anul 2015 de Pew Research Center, circa 50% din adultii din Statele Unite sustin ca au participat la evenimente religioase de numai cateva ori pe an si circa 36% spun ca au avut o participare saptamanala.

Inainte si Dupa: Cu o echipare obisnuita; cu ajutorul ATEN UC9020 StreamLIVE HD, serviciile religioase au rezultate mai bune.

Totodata, exista si o componenta puternica ce tine de schimbarea generatiilor, avand in vedere faptul ca milenialii au un interes mai scazut pentru serviciile religioase fata de generatia Silent. Bisericile care se opun acestei tendinte o fac cu ajutorul social media, aplicatiilor si streaming-ului live. De exemplu, Lakewood Church, din Houston, Texas, este una dintre cele mai mari congregatii crestine ale tarii, cu o rata de participare de 52000 persoane si 7 milioane de spectatori TV prin airplay pe saptamana. Serviciile sale sunt transmise live unui public de milioane de utilizatori, pentru maximizarea audientei. In cele din urma, este logic sa le vorbesti tinerilor si publicului global pe o limba pe care o inteleg si anume prin intermediul tehnologiei.

ATEN UC9020 suporta doua intrari HDMI pentru streaming live; aici este instalat intr-o configuratie care permite redarea continutului prin intermediul unui video-proiector intr-un lacas de cult, inregistrarea acestuia si transmisia sa live catre un public distribuit la nivelul intregii lumi.

De ce este necesar streaming live la nivel profesional?

Uneori, utilizatorii incearca sa patrunda pe piata de streaming video live si fac progrese notabile folosindu-se de camera integrata a unui laptop sau a unui smartphone pentru realizarea materialelor. Cu toate acestea, ei nu reusesc sa depaseasca un anumit nivel din cauza calitatii. Profesionistii nu au doar spatii si studiouri dedicate sau logouri frumoase (cu toate ca le au si pe acestea), ci au si camere mai bune, microfoane de calitate si mixere performante. Materialele lor video contin titluri si alte elemente suprapuse care completeaza informatia transmisa – un procedeu care nu este posibil prin simpla utilizare a telefonului. In plus, astfel de transmisii sunt de multe ori realizate cu 2 sau chiar 3 camere, care acopera in acest fel mai multe unghiuri de transmisie.

Inainte si Dupa: Cu ajutorul ATEN UC9020, utilizatorii pot adauga mai multe unghiuri unui ghid video, oferind in acest fel instructiuni cuprinzatoare publicului.

Prin utilizarea de diferite instrumente destinate productiei video, utilizatorii isi pot imbunatati evolutia pe ecran si imbogati continutul transmis, ceea ce duce la obtinerea unui public mai numeros si mai loial. Atingerea unui astfel de rezultat cu ajutorul smartphone-ului sau a unei camere web reprezinta insa o provocare dificila.

Depasirea limitarilor cu ATEN

In general, exista patru probleme esentiale cu care se confrunta utilizatorii noi atunci cand doresc sa realizeze transmisii live la un nivel profesional. Acestea sunt:

  • Costurile
  • Usurinta in utilizare
  • Forta de munca
  • Suportul software

Prima este reprezentata de costurile echipamentului necesar; echipamentul de streaming profesional este deseori prea costisitor pentru cei care au nevoie de realizarea transmisiilor live. In al doilea rand, nu trebuie neglijata complexitatea configurarii, utilizarii si depanarii unui astfel de echipament. Apoi, mai este si problema fortei de munca, deoarece o configuratie traditionala necesita de multe ori mai multe persoane pentru operare, ceea ce nu este fezabil. In sfarsit, achizitionarea de software profesional pentru streaming poate presupune la randul sau costuri considerabile si, chiar daca nu este asa, astfel de aplicatii sunt in general mai complicat de folosit decat cele de editare video.

Drept urmare, apar pe piata solutii care permit depasirea acestor bariere, venind in ajutorul utilizatorilor care doresc sa se adreseze unei audiente globale intr-un mod profesional, care nu este posibil numai prin folosirea dispozitivului mobil.

ATEN UC9020 permite controlul si editarea streaming-ului live intr-un mod cat se poate de simplu, transformand practic orice DSLR, camera compacta sau camera de actiune intr-o camera web.

Echipamente precum ATEN UC9020 si UC3022 le permit utilizatorilor care detin doua camere si, fie un iPad (cu UC9020), fie un smartphone (cu UC3022), sa transmita live folosind anumite setari, sa editeze continutul in timp real, sa aplice efecte de tranzitie si multe altele. Totodata, nu este necesara utilizarea unor camere deosebit de costisitoare: cu ajutorul acestor echipamente, aproape orice camera DSLR, camera compacta sau camera de actiune poate fi transformata in camera pentru streaming live.

Pentru mai multe informatii despre produsele pentru streaming live dezvoltate de ATEN, vizitati pagina web de mai jos:https://www.aten.com/global/en/products/usb-&-thunderbolt/content-creation/

ATEN

Infiintata  in anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT si solutii de administrare. Incluzand solutii KVM, solutii A/V profesionale si solutii inteligente de alimentare,  gama de produse ATEN conecteaza, administreaza si optimizeaza echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educatie, media si transporturi. ATEN detine peste 570 de brevete inregistrate la nivel international si o echipa de cercetare ce asigura un flux constant de solutii inovatoare, de unde rezulta un portofoliu cuprinzator de produse disponibile la nivel mondial.

Avand sediul in Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins si are astazi subsidiare in China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India si Romania – cu centre de cercetare in Taiwan, China si Canada. Pentru mai multe informatii despre ATEN, vizitati www.aten.com.

Axis Communications lanseaza noua camera de colt sigura si rezistenta, destinata instalarilor de securitate sporita

Axis Communications, lider global in echipamente video de retea, a anuntat lansarea camerei de retea AXIS Q9216-SLV, o camera de colt compacta si robusta conceputa sa ofere un camp vizual larg si o acoperire totala a zonei supravegheate. Disponibila in culoarea alba si otel inoxidabil elegant, camera ofera o calitate video inalta cu rezolutie de 4 MP si dispune de wide dynamic range (WDR) care aduce claritate, chiar si atunci cand scena contine atat zone intunecate, cat si zone luminoase.

Aceasta camera certificata IK10+/IP66, rezistenta la vandalism, este potrivita pentru utilizarea in instalarile de securitate sporita, precum inchisori si sectii de psihiatrie, acolo unde este necesara prevenirea incidentelor de auto-vatamare. Camera este prevazuta cu sistem de iluminare cu infrarosu (IR) invizibil de 940nm si masca poligonala de protejare a confidentialitatii persoanei, pentru a oferi o acoperire flexibila si a garanta respectarea intimitatii persoanelor. In plus, pentru usurinta in intretinere, carcasa din otel inoxidabil corespunde standardelor IP66 si IP6k9k, putand fi curatata folosind jeturi de apa de temperatura ridicata si presiune inalta. De asemenea, capacul frontal din doua bucati si rezistent la abraziune poate fi demontat usor pentru o curatare temeinica.

Principalele caracteristici includ:

  • Designul si materialul din care este construita camera previne ranirea persoanelor din incaperea monitorizata – prin caracteristica de anti-ligature –, fiind o camera robusta (IK10+);
  • Camera de colt – ceea ce permite acoperirea intregului spatiu, fara a lasa unghiuri moarte;
  • Tehnologie WDR si iluminare IR invizibila (940 nm);
  • Design compact – usor de instalat;
  • Tehnologie Zipstream care suporta H.264 si H.265;

Camera AXIS Q9216-SLV include tehnologia Axis Zipstream cu suport pentru H.264 si H.265, care reduce semnificativ latimea de banda si capacitatea de stocare. Mai mult, firmware-ul semnat si modulul Trusted Platform Module (TPM) cu certificare FIPS 140-2 de nivelul 2 ajuta la prevenirea accesului neautorizat si protejarea sistemului.

Mai multe informatii despre camera de retea AXIS Q9216-SLV aflati de la link, camera fiind disponibila prin intermediul retelei de distribuitori Axis de la data de 1 aprilie a acestui an.

Huawei seria MateBook D, laptopurile ideale pentru o experiență impecabilă în orice context de lucru, la ofertă specială

La achiziționarea oricărui laptop din seria MateBook D, clienții primesc cadou un set de accesorii utile

Ofertele speciale sunt disponibile în magazinele partenere

București, 10 aprilie 2020 – Huawei Consumer Business Group dezvăluie o serie de oferte speciale pentru laptop-urile Huawei MateBook D14 și D15, disponibile până pe 17 aprilie în magazinele partenere, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de a lucra de la distanță. Astfel, consumatorii sunt invitați să exploreze calitățile laptopurilor din seria D, recent lansate, alături de accesorii esențiale pentru o experiență completă de lucru, indiferent de unde activează.  

Pentru a fi alături de consumatori în perioada aceasta, HUAWEI  a creat un ecosistem special format dintr-un laptop Huawei Matebook D14 sau MateBook D15, o imprimantă, un mouse și un backpack. Acesta vine în sprijinul consumatorilor tineri, pentru care învățatul trebuie să rămână eficient și de la distanță.

„Laptop-urile din seria Matebook D14 și D15 sunt echipate cu o baterie extraordinară, astfel că, indiferent de numărul de ore de studiu sau conferințe video pe care utilizatorul le atinge zilnic, laptop-urile vor avea nevoie de o singură încărcare.”, a declarat Mircea Buza, Sales Director Open Market HUAWEI. „Alături de parteneri, am reușit să punem la dispoziție o ofertă completă care să răspundă nevoii actuale de a lucra eficient de acasă. Astfel, utilizatorii se pot bucura de un spațiu de lucru complet și performant, chiar și de acasă, cu laptop, imprimantă, mouse și backpack cadou. În continuare vom mai veni cu soluții adaptate nevoilor pieței și oferte speciale pentru a fi alături de consumatorii noștri.”, continuă acesta.

Huawei Mobile Store și magazinele partenere Altex, eMAG, Media Galaxy și PC Garage au pregătit o serie de oferte speciale la achiziționarea celor două modele, până pe 17 aprilie, constând într-un pachet cadou de accesorii în valoare de peste 600 lei Astfel, că:

La achiziționarea oricărui laptop din seria MateBook D14/D15, clienții Huawei Mobile Store primesc un set de accesorii utile: o imprimantă, un Mouse Huawei Bluetooth și un Hauwei Laptop Backpack.

La achiziționarea oricărui laptop din seria MateBook D14/D15 din magazinele Altex, clienții primesc gratuit o  imprimantă, un Mouse Huawei Bluetooth și un Huawei Laptop Backpack.

La achiziționarea oricărui laptop din seria MateBook D14/D15, clienții eMAG intră în posesia unui set de accesorii utile cadou: o imprimantă, un Mouse Huawei Bluetooth și un Huawei Laptop Backpack.

La achiziționarea oricărui laptop din seria MateBook D14/D15 din magazinele Media Galaxy, o imprimantă, un Mouse Huawei Bluetooth și un Huawei Laptop Backpack sunt oferite gratuit clienților.

La achiziționarea oricărui laptop din seria MateBook D14/D15, clienții PC Garage primesc un set de accesorii utile cadou: o imprimantă multifuncțională, un Mouse Huawei Bluetooth și un Hauwei Laptop Backpack.

Ofertele sunt valabile în limita stocului disponibil.

MateBook D – ideale pentru orice tip de conținut

Pe lângă performanțele foarte bune, design-ul modern și autonomia ridicată a bateriei, MateBook D14 și MateBook D15 dispun de ecrane IPS LCD cu rezoluție full HD, dotate cu tehnologie de filtrare a luminii albastre, pentru a proteja privirea utilizatorului.

Atât HUAWEI MateBook D14, cât și modelul MateBook D15 vin cu un ecran HUAWEI FullView. Cele trei rame care încadrează ecranele  au o grosime de 4,8 mm pentru modelul de 14 inci și de doar 5,3 mm pentru 15 inci, ceea ce duce la un raport ecran-corp uimitor de 84% pentru primul și 87% pentru al doilea menționat. Șasiul ușor este accentuat de un design simplificat cu margini curbate, pentru un aspect mai elegant. Camera web este integrată, din considerente de siguranță cibernetică, în tastatura laptopului. Îmbunătățirile mici precum ramele mai subțiri și camera integrată permit Huawei să micșoreze și mai mult forma laptopului. Cu dimensiuni de doar 322,5 mm x 214,8 mm x 15,9 mm, HUAWEI MateBook D 14 este unul dintre cele mai mici și mai ușoare laptop-uri de 14 inci din categoria sa de preț, oferind o experiență de vizualizare extinsă într-un pachet portabil. Valabil și pentru HUAWEI MateBook D 15, care, pentru categoria lui de preț, este unul dintre cele mai subțiri și mai ușoare laptop-uri de 15,6.

Sub învelișul anti-reflexie, panoul IPS 16:9 de 14 inci suportă o rezoluție Full HD (1920×1080) și un unghi maxim de deschidere de 178°, în timp ce panoul IPS 16:9 de 15,6 inci suportă o rezoluție Full HD (1920×1080) și un unghi maxim de deschidere de 178°. Ambele ecrane sunt premium, astfel că ele sunt ideale pentru orice tip de conținut, fiind certificate TÜV Rheinland pentru emisie redusă de lumină albastră, permițând o protecție mai bună a ochilor.

Pentru o interoperabilitate impecabilă și facilă cu telefoanele mobile, HUAWEI a implementat pe seria de laptopuri MateBook D14, D15, MateBook 13 precum și MateBook X Pro funcționalitatea Huawei Share – o soluție avansată de conectare a telefonului mobil cu laptopul și de partajare multi-ecran între cele două device-uri mobile.

Oferte speciale pentru tabletele Huawei MediaPad – accesoriile potrivite proiectelor de la distanță sau activităților de relaxare

Huawei MediaPad T3 și Huawei MediaPad T5 – cele două modele care beneficiază de promoții speciale în următoarea perioadă, în limita stocului disponibil, în magazinele partenere  

București, 10 aprilie 2020 – Huawei Consumer Business Group anunță o serie de oferte speciale pentru tabletele MediaPad T3 și MediaPad T5, în magazinele partenere în perioada următoare în limita stocului disponibil. Ofertele promoționale încep de la 529 lei, în funcție de modelul tabletei și configurațiile pe care le oferă.

Munca și învățatul de acasă sunt o reală provocare pentru utilizatori în această perioadă. Astfel că, HUAWEI lansează o campanie specială, în colaborare cu magazinele partenere, care să îi ajute pe utilizatori să se bucure de un suport hardware solid pentru desfășurarea activităților de la distanță, la un preț avantajos.

Tabletele Huawei MediaPad se remarcă printr-un design modern, o baterie ce oferă o autonomie de durată, un spațiu de memorie generos și un display cu un afișaj clar, beneficii care atrag atenția iubitorilor de tehnologie. Iar acum, prin intermediul acestor colaborări cu partenerii de top, cu atât mai mult cu cât au și prețuri speciale.”, a declarat Mircea Buza, Sales Director Open Market HUAWEI. „Aplicația Kids Corner preinstalată, spre exemplu, permite partajarea conținutului și a aplicațiilor, oferind activități interesante pentru toți membrii familiei. Sperăm să aducem utilizatorilor tehnologie performantă la prețuri cât mai bune pentru experiențe eficiente de lucru acasă, învățare sau de relaxare, după program.”, continuă acesta.

Kids Corner, o aplicație interesantă și utilă pentru toată familia, preinstalată pe tabletele MediaPad

Tabletele Huawei MediaPad vin cu aplicația Kids Corner preinstalată, tocmai pentru a oferi utilizatorilor experiențe plăcute în timpul liber petrecut acasă. Aplicația conţine o serie de jocuri pentru copiii şi tinerii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani. Jocurile sunt disponibile în 22 de limbi oficiale ale UE, iar formatele jocurilor variază de la quiz-uri simple la puzzle-uri şi jocuri de acţiune, în funcție de categoria de vârstă. Kids Corner permite partajarea conținutului pe mai multe dispozitive, astfel că experiența devine interactivă pentru toți membrii familiei, de la cei mici, la cei mari.

Tableta Huawei MediaPad T3, disponibilă în varianta de culoare Gray, la un preț promoțional

Ecranul IPS HD HUAWEI MediaPad T3 de 9.6″ redă imagini în culori clare, datorită rezoluției înalte, care oferă o experiență plăcută. Totodată, datorită bateriei de 4800mAh, utilizatorii se pot bucura de o experiență neîntreruptă și îndelungată.

Huawei MediaPad T3 are doar 7,95 mm grosime, cântărește 460 de grame și dispune de un aspect modern, ideal pentru toate stilurile de viață și categoriile de vârstă.

Până pe 17 aprilie, Huawei MediaPad T3 Wi-Fi, cu o configurație de 16GB + 2GB RAM  este disponibilă în cadrul magazinelor Altex, la un preț special, în limita stocului disponibil. Prețul tabletei este de 529 lei, de la 749 lei, prețul inițial.

Modelul Media Pad T3 Wi-Fi, cu o configurație de 32GB + 2GB RAM este disponibil în magazinele eMAG, la un preț special de 619 lei.

Tot în magazinele eMAG, tableta Huawei Media Pad T3, cu o configurație de 32GB + 2GB RAM și o conectivitate SIM dispune de un preț promoțional de 699 lei în perioada campaniei, de la 999 lei.

Tableta Huawei MediaPad T5, disponibilă în varianta Black, la ofertă

Display-ul Full HD al tabletei HUAWEI MediaPad T5 are o rezoluție de 10.1″ pentru detalii excelente, în timp ce modul confort pentru ochi reduce lumina albastră dăunătoare, tocmai pentru a crea condiții sănătoase pentru sesiunile de citit, de învățat online sau pentru activitățile profesionale de zi cu zi.

Difuzoarele duale produc un sunet robust, de înaltă calitate, pentru o experiență audio plăcută, iar procesorul octa-core cu o frecvență principală de până la 2,36 GHz oferă o performanță excelentă și un consum scăzut de energie.

Tableta Huawei MediaPad T5 Wi-Fi, cu o configurație de 32GB + 3GB RAM poate fi achiziționată din Huawei Mobile Store, la un preț special de 699 lei, în limita stocului disponibil.

Până pe 14 aprilie, tableta Huawei MediaPad T5 Wi-Fi, cu o configurație de 32GB + 3GB RAM este disponibilă la un preț special de 699 lei în toate magazinele Altex, în limita stocului disponibil, în timp ce prețul inițial ajunge la 899 lei.

Microsoft lansează astăzi primul raport asupra tendințelor actuale privind munca de la distanță și modul în care oamenii rămân conectați

În prezent, milioane de oameni din întreaga lume se adaptează lucrului și învățării de la distanță. De la echipe care partajează actualizări privind munca în schimburi, la elevi și profesori care se conectează în siguranță în săli de clasă virtuale și directori generali care conduc sesiuni de Q&A cu mii de angajați, cu toții găsim noi modalități de a ne întâlni, atunci când trebuie să lucrăm și să învățăm separați unii de alții.

Această idee se reflectă în numărul mare de întâlniri care au loc în Microsoft Teams în fiecare zi. Am văzut un nou record de 2.7 miliarde de minute de întâlnire într-o singură zi, cu o creștere de 200% de la 900 de milioane la mijlocul lunii martie. Și pe măsură ce elevii și profesorii apelează la Teams pentru a învăța de la distanță, există 183.000 de instituții educaționale care folosesc Teams for Education în 175 de țări.

Pentru a analiza tendințele în schimbare ale lucrului și învățării de la distanță, Microsoft lansează astăzi primul raport din noul Work Trend Index.  Acest raport explorează modul în care oamenii învață să se conecteze ca echipă atunci când trebuie să lucreze separat, cu scopul de a ajuta clienții companiei să învețe din aspectele pozitive și să le aplice în activitățile viitoare.

Despre Microsoft Graph

Pe măsură ce lumea lucrează în Microsoft 365, caută folosind browser-ul Bing și se conectează pe LinkedIn, creează miliarde de semnale – cum ar fi e-mailuri, întâlniri, căutări și postări – care formează Microsoft Graph, unul dintre cele mai mari grafice ale interacțiunilor umane la locul de muncă. Tendințele acestor date oferă o viziune unică asupra modelelor de productivitate ale lumii.

Microsoft ia în serios confidențialitatea. Nu folosim date cu caracter personal, date de identificare ale organizației sau conținut al clienților pentru a produce rapoarte. Scopul nostru este să descoperim și să împărtășim tendințe referitoare la locul de muncă în semnalele de date agregate din Microsoft Graph.

Principalele concluzii ale raportului

Oamenii se conectează prin video

Cercetători precum Dr. Fiona Kerr au arătat că legătura fizică și contactul vizual cu un alt om crește nivelul de dopamină și scade cortizolul, hormonul stresului. Cercetările ei arată că poți chiar să calmezi fizic pe cineva pur și simplu privindu-l în ochi. Așadar, având în vedere că oamenii lucrează de la distanță, nu este de mirare că folosesc serviciul video în întâlnirile Teams de două ori mai mult decât înainte ca mulți dintre noi să înceapă să lucreze full-time de acasă. Am observat că apelurile video totale din Teams cresc cu peste 1.000% în luna martie. 

Când am analizat țările cu cei mai activi utilizatori din Teams, am văzut că cei din Norvegia și Olanda folosesc cel mai mult serviciul video, aproximativ 60% din apeluri fiind în acest format. Australienii folosesc video la întâlniri în 57% din cazuri, italienii 53%, Chile 52%, Elveția 51% și Spania 49%. Între timp, în Marea Britanie, Canada și Suedia serviciul video este folosit în 47% din situații, iar în Mexic și S.U.A în proporție de 41% respectiv 38%.

Cine folosește video cel mai puțin? Oamenii din India folosesc video doar în 22% din situații, urmați îndeaproape de Singapore cu 26%, Africa de Sud cu 36%, Franța cu 37% și Japonia cu 39%. Utilizarea video limitată în unele regiuni poate fi atribuită în parte unui acces mai redus la dispozitive și internet stabil.

De exemplu, cel de-al doilea spital afiliat al Universității Medicale Wenzhou, cel mai mare spital din Wenzhou, China, a implementat Microsoft Teams pentru a permite personalului medical din secția de carantină a spitalului să comunice cu personalul care nu este în carantină, permițând coordonarea sigură a îngrijirii pacienților, garantând sănătatea și siguranța angajaților.

Deși nu există un înlocuitor adevărat pentru colaborarea față în față, lucrăm mai mult ca niciodată la inovații care să reducă punctele slabe, să crească conexiunea umană și să facă munca puțin mai distractivă.

  • Fundalurile personalizate care permit utilizatorilor să înlocuiască fundalul la întâlnirile Teams cu un home office nou și luminos, de exemplu, sunt acum disponibile în Teams. Această funcție se bazează pe estomparea fundalului, care folosește AI pentru a estompa mediul din spate. În viitor, va exista și posibilitatea ca utilizatorii să își încarce propriile imagini personalizate.
  • Pentru a face apelurile video mai incluzive, funcția de ridicare a mâinii,pe care compania a anunțat-o luna trecută, se lansează luna aceasta la nivel global. Aceasta permite participanților la întâlnire să indice că au ceva de spus, făcând clic pe o pictogramă cu ridicarea mâinii din bara de control a întâlnirii.
  • În cursul acestui an, se va introduce și opțiunea de suprimare a zgomotului în timp real, care folosește AI pentru a reduce zgomotul de fond cum ar fi tastarea zgomotoasă sau lătratul unui câine în timpul ședințelor Teams.

Oamenii folosesc funcția video pentru a se conecta în moduri noi

Pe măsură ce companiile se adaptează lucrului full-time de la distanță, mai mulți lideri folosesc ședințe virtuale deschise pentru a conecta angajații pe scară largă. Conferințele și evenimentele mari se mută și ele online. De asemenea, vedem că mai multe persoane beneficiază de posibilitatea de a înregistra întâlniri Teams – cum ar fi un profesor care înregistrează o lecție pentru elevi sau un angajat care înregistrează o întâlnire pentru un coleg.

Microsoft Stream este serviciul prin care se realizează evenimente live și se înregistrează întâlnirile în Teams. Ca rezultat al evenimentelor mutate online de clienți, numărul videoclipurilor săptămânale Stream din Teams a crescut de peste cinci ori în ultima lună, cu sute de ore video încărcate pe minut.

Nuance, companie care folosește AI pentru a rezolva unele dintre cele mai dificile probleme din lume în domeniul sănătății, serviciilor financiare, telecomunicațiilor, guvernului și comerțului cu amănuntul, și-a mutat conferința globală de cercetare și dezvoltare – planificată să aibă loc la Montreal – în mediul virtual în doar câteva zile. Organizatorii au conectat sute de participanți cu un canal Teams și o agendă PDF care îi conectau la fiecare sesiune de evenimente Teams. Anul trecut, Nuance a cheltuit aproximativ 700.000 de dolari pentru această conferință, iar anul acesta costul a fost aproape de zero, cu impact zero din punct de vedere al emisiilor de carbon cauzate de călătoriile globale.

Oamenii adoptă un program de lucru mai flexibil

Productivitatea este diferită pentru toată lumea. Unii sunt mai productivi dimineața, în timp ce alții sunt mai creativi și concentrați seara. Datele noastre arată că o zi de muncă mai flexibilă le permite oamenilor să lucreze atunci când este cel mai bine pentru ei.

În perioada 1 – 31 martie, durata medie între prima utilizare Teams de către o persoană și ultima utilizare Teams în fiecare zi a crescut cu peste o oră. Aceste date nu înseamnă neapărat că oamenii lucrează mai multe ore pe zi, ci mai degrabă că își împart ziua într-un mod care funcționează pentru productivitatea personală sau face loc obligațiilor din viața personală.

Țările și industriile cele mai afectate apelează la dispozitive mobile pentru a se conecta cu echipele lor

Pe măsură ce organizațiile își continuă activitatea, am observat o creștere considerabilă a utilizării Teams pe dispozitive mobile. Numărul săptămânal al utilizatorilor Teams de pe dispozitive mobile a crescut cu peste 300% de la începutul lunii februarie până la 31 martie. Unele dintre cele mai mari creșteri au fost în cazul clienților din industriile cele mai afectate de focar. Cu 183.000 de instituții educaționale din 175 de țări care folosesc Teams for Education, am observat creșteri mari ale utilizării Teams pe dispozitive mobile în rândul clienților din învățământul superior și învățământul primar și secundar (K-12). De asemenea, am observat o creștere notabilă la clienții din industriile legate de sectorul public.

Un exemplu de școală care a trecut la învățarea de la distanță este Universitatea Durham din nord-estul Angliei. Cursurile trebuiau să se mute online și personalul trebuia să funcționeze de la distanță, astfel încât universitatea să poată continua să își deservească studenții, cadrele universitare și serviciile profesionale în timpul focarului. Pentru a răspunde eficient la criza în curs de desfășurare, Universitatea Durham a extins utilizarea Microsoft Teams adăugând la setul său de învățare online, posibilitatea colaborării în siguranță și de la distanță, folosind dispozitivul care funcționează cel mai bine pentru studenții și personalul său.

Acest moment va schimba modul în care lucrăm și ne conectăm între noi pentru totdeauna

Tendințele datelor și conversațiilor cu clienții companiei arată că lumea realizează că ne putem conecta eficient de la distanță într-un mod pe care nu l-am crezut niciodată posibil. De exemplu, în ciuda faptului că unii angajați se întorc la muncă, există încă de două ori mai mulți utilizatori Teams noi în fiecare zi în China în comparație cu sfârșitul lunii ianuarie. Numărul de utilizatori Teams activi zilnic în China continuă să crească săptămână de săptămână.

Putem învăța multe de la clienții care arată că este posibil să își continue operațiunile în timp ce sunt nevoiți să lucreze separat. De exemplu, Mercy Housing, o organizație non-profit și una dintre cele mai mari organizații de construcții de locuințe la prețuri accesibile din S.U.A., a folosit Microsoft Teams și Microsoft Azure pentru a permite angajaților să lucreze de la distanță. „Pe măsură ce am trecut la lucrul de la distanță peste noapte, ca răspuns la această situație legată de COVID 19, Office 365 și Teams au fost platformele-cheie pe care ne bazăm pentru a ne asigura că cei 42.000 de rezidenți vulnerabili pot rămâne în casele lor”, a declarat Gunnar Tande, CIO si Senior VP, Mercy Housing Technology.

Chiar și în fața pandemiei COVID-19, The Salvation Army continuă eforturile de a răspunde nevoilor celor pe care îi deservesc, incluzând adăpostirea celor fără locuințe și hrănirea celor flămânzi. Tim Schaal, Information Technology Director, The Salvation Army United States Western Territory, a menționat că, în ciuda tranziției rapide către munca de la distanță pentru mii de angajați, „Microsoft Teams ne-a permis să continuăm să oferim asistență în orașele mari și mici, în toate cele 13 state vestice“.

Suntem bucuroși să vedem că tehnologia Microsoft ajută aceste organizații să își continue activitatea. Deși modul în care lucrăm s-a schimbat, clienții noștri ne arată în fiecare zi că dorința noastră de a ne conecta unii cu alții este mai puternică decât circumstanțele care ne țin la distanță. Și într-un moment ca acesta, când toți ne adaptăm la un nou normal, e mai important ca niciodată să ajutăm oamenii să rămână conectați și să menținem mai multe organizații în funcțiune cu instrumente sigure.

Review Huawei P40 – smartphone-ul cu unul dintre cele mai bune sisteme de camere de pe piata

Huwei P40 face parte din noua serie de smartphone-uri de top lansata de catre compania chineza, serie care dispune de specificatii pe masura, precum si de un design cu adevarat interesant

Finisajele sunt premium iar calitatea constructiei este una extrem de buna. Partea din spate este destul de simpla, insa extrem de bine definita inclusiv in zona camerelor care este usor iesita in relief. Chiar daca lipseste acel ecran curbat care este disponibil pe fratele mai mare, Huawei P40 Pro si avem parte de un decupaj pentru cele doua camere frontale, ecranul de 6.1 inchi cu o rezolutie de 1080 x 2340 de pixeli, Wide Full HD, este unul spectaculos.

Din punctul de vedere al design-ul, acesta este unul cu adevarat inovator, telefonul fiind foarte placut la atingere dar si usor de tinut in mana prin confortul si ergonomia maxima pe care o ofera.

Ca si performante, P40, sta foarte bine avand implementat un Chipset Kirin 990 extrem de performant, fiind capabil sa ruleze fara nici un fel de problema, cele mai pretentioase jocuri sau aplicatii, chiar si deschise simultan.

Chiar daca pe ultimele smartphone-uri Huawei nu mai dispunem de serviciile Google, compania si-a dezvoltat propriul serviciu prin care avem posibilitatea de a instala aplicatiile necesare. Este vorba despre AppGallery care este practic magaziunul de aplicatii al companiei. Aplicatia a fost lansata in 2018 si este astazi disponibila la nivel global, in peste 170 de tari.

O alta posibilitate prin care se pot descarca cu usurinta si in mod gratuit aplicatii de top din intreaga lume, este MoreApps. Cu ajutorul acesteia, se pot descarca inclusiv aplicatiile de socializare din surse complet sigure, economisind foarte mult timp.

Alta aplicatie extrem de utila si care este pusa la dispozitie de Huawei, este Phone Clone. Practic, prin intermediul acestei aplicatii, utilizatorii care isi achizitioneaza un nou smartphone Huawei, isi pot transfera simplu si rapid datele, pozele, melodiile si asa mai departe, din memoria vechiului device.

Toate acestea sunt disponibile inclusiv pentru noul P40 si restul seriei.

Asa cum ne-au obisnuit cei de la Huawei, sistemul de camere pentru P40 si nu numai, este unul extrem de bun. Gasim pe acest dispozitiv un sistem de camere Triple Ultra Vision Leica, fiind perfect pentru a realiza fotografii si filmari foarte bune calitativ, in toate conditiile de luminozitate. Aceste trei camere, sunt dispuse astfel: camera principala de 50 MP este pozitionata in mijloc, camera cu teleobiectiv de 8 MP este pozitionata in partea de sus iar camera cu unghi ultra larg de 16 MP este pozitionata in partea de jos.

In concluzie, acest device Huawei p40 este unul dintre cele mai bune dispozitive ale companiei, disponibil la un raport calitate/pret extrem de avantajos din toate punctele de vedere.

 

 

 

Phone Clone, aplicația care transferă fără efort datele pe noul telefon Huawei din vechiul dispozitiv

Noile telefoane Huawei pot fi customizate rapid

Funcția poate fi folosită pentru toate sistemele de operare

Transferul de date se face rapid și în siguranță

Aplicația Phone Clone, disponibilă pe toate smartphone-urile noi HUAWEI, permite personalizarea noului telefon achiziționat cu ușurință prin migrarea resurselor din vechiul telefon, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemele de operare (iOS sau Android), atât pe smartphone-ul nou, cât și pe cel vechi.

Transferul de fotografii, contacte, mesaje, videoclipuri, istoricul chat-ului și datele aplicațiilor, în special între smartphone-uri cu sisteme diferite este adeseori un proces dificil. Însă, aplicația Phone Clone asigură un proces simplu de gestionat pentru un transfer rapid. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Astfel că nu se realizează nicio copie de rezervă în cloud și nu se folosește niciun hard disk.

Cum se transferă datele în siguranță în 5 pași simpli

Pentru a începe procesul de transfer de date, utilizatorul trebuie să descarce sau să deschidă Phone Clone pe ambele dispozitive, dacă acesta este deja instalat. Toate smartphoneurile Huawei noi vin cu aplicația Phone Clone preinstalată. Pentru a descărca aplicația, acesta trebuie să intre în magazinele de aplicații disponibil în telefon. Pentru modelele Huawei, aplicația este disponibilă și în magazinul Huawei App Gallery.

Ulterior, pașii care trebuie să fie urmați de utilizator sunt:

  1. Să deschidă aplicația Phone Clone și să atingă „Acesta este noul telefon”.
  2. Să acceseze aplicația Phone Clone de pe telefonul vechi (poate fi găsită pe alte platforme de distribuție de aplicații) și să apese „Acesta este telefonul vechi”.
  3. Să conecteze cele două telefoane folosind telefonul vechi pentru a scana codul QR afișat pe noul telefon.
  4. Să colecteze datele pe care dorește să le transfere de pe telefonul vechi pe cel nou. Phone Clone permite utilizatorilor să selecteze ce aplicații și ce date doresc să transfere pe noul telefon, în loc să copieze întregul dispozitiv. Acest lucru nu numai că economisește timp, dar reduce și spațiul folosit.
  5. Să aștepte finalizarea transferului, urmând ca noul dispozitiv să fie deja customizat.

Magazinul propriu de aplicații HUAWEI, în continuă creștere

Încă de la lansarea din aprilie 2018, magazinul de aplicații HUAWEI AppGallery a avut o evoluție foarte rapidă și este capabil să ofere cel mai deschis, sigur și inovator serviciu pentru 500 de milioane de utilizatori la nivel global. În mai puțin de doi ani, Huawei AppGallery a devenit disponibil în peste 170 de țări.

HUAWEI AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, urmând ca în viitorul apropiat să se alăture și BRD. Echipa locală Huawei este în discuții și cu celelalte grupuri bancare importante, pentru ca aplicațiile lor să fie disponibile în AppGallery cât mai repede. AppGallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards sau WorldClass. HUAWEI AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine, precum Learn English, French, German, Japanese, dezvoltate de Meta Language Pro.

În total, AppGallery conține peste 75 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației. Toate aplicațiile trec printr-un test strict de verificare pentru a proteja aplicațiile dezvoltatorilor împotriva activităților periculoase. Aceasta dispune de un sistem de evaluare a vârstei pentru a crea un mediu sigur pentru copii, eliminând aplicațiile care nu sunt potrivite pentru vârsta lor.

Până pe 17 aprilie, HUAWEI desfășoară campania „Descărcați și câștigați”, prin intermediul căreia utilizatorii magazinului de aplicații Huawei AppGallery pot câștiga puncte, pe care le pot folosi pentru activarea serviciilor suplimentare în AppGallery. Persoanele care achiziționează un Huawei P40 lite în perioada campaniei, spre exemplu, pot primi automat 50 de puncte HUAWEI, prin adăugarea codului promoțional aferent achiziției în secțiunea HUAWEI ID – HUAWEI POINTS.

În fiecare zi, primii 5.000 de utilizatori care se înscriu în campania „Descărcați și câștigați” pot primi 5 puncte HUAWEI. Aceste puncte pot fi utilizate pentru activarea serviciilor următoare: spațiu suplimentar în Huawei Cloud, imagini de fundal, teme sau fonturi noi și beneficii speciale în jocurile și aplicațiile disponibile în secțiunea “Play With Huawei Points” din AppGallery.

Mai multe detalii despre modalitatea în care pot fi folosite punctele HUAWEI pot fi găsite pe platforma dedicată campaniei.

AppGallery este platforma oficială Huawei de distribuție a aplicațiilor, al 3-lea cel mai mare magazin de aplicații la nivel global.

Pentru a explora mai multe în AppGallery, utilizatorii trebuie să urmeze pașii de mai jos:

  1. Să deschidă Huawei AppGallery pe noul telefon.
  2. Să tasteze numele aplicației dorite în spațiul dedicat căutării.
  3. Să instaleze aplicația recomandată.

Samsung anunță noi smartphone-uri în gama 5G: Galaxy A71 5G și Galaxy A51 5G, dar și noul model Galaxy A41

[Spec Infographic] A51 5G

Mai multe camere, o baterie de lungă durată și un display imersiv Infinity-O

 București, România – 8 aprilie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd. lansează astăzi noile smartphone-uri Galaxy A71 5G și Galaxy A51 5G, adăugând conectivitatea 5G și inovațiile esențiale seriei Galaxy A. Dispunând de ultimele specificații din industrie, precum uimitorul ecran Infinity-O, camera foto quad, o baterie de lungă durată și conectivitatea 5G, A71 5G și A51 5G sunt concepute pentru a crea experiențe mobile accesibile și fascinante, în fiecare zi.
Ambiția noastră privind portofoliul seriei Galaxy A este aceea de a oferi inovații utile și experiențe puternice, la o gamă variată de prețuri, fără a face compromisuri în ceea ce privește specificațiile. Sunt încântat să anunț astăzi lansarea noilor Galaxy A71 5G și Galaxy A51 5G. Aceste dispozitive sunt concepute pentru epoca 5G și fac parte din angajamentul nostru continuu de a oferi conectivitate de ultimă generație câtor mai multe persoane, prin introducerea conectivității 5G în portofoliul nostru de smartphone-uri variate, la prețuri cât mai accesibile“, a declarat YeonJeong Kim, Vice President, Head of Innovative Product Planning Group Mobile Communications Business at Samsung Electronics

Divertisment fără limite

Noile Galaxy A71 5G și A51 5G vă transpun în mijlocul acțiunii prin streaming și descărcări la super viteze, datorită tehnologiei 5G. Fie că te bucuri de jocul tău mobil preferat în timp ce ești în mișcare sau filmezi un concert la rezoluție 4K pentru a-l transmite live prietenilor tăi, vei putea experimenta performanța la cel mai înalt nivel.

A51 5G este echipat cu un display Super AMOLED Infinity-O de 6,5 inci. Pentru momentele în care ai nevoie de mai mult spațiu pentru a viziona emisiunea preferată sau pentru a obține un avantaj important în jocul preferat, A71 5G oferă un display Super AMOLED Plus Infinity-O de 6,7 inci. Profită și mai mult de jocurile tale mobile preferate cu ajutorul aplicației Game Booster care are la bază tehnologia AI și care menține performanța optimă la cel mai înalt nivel în timp ce vă aflați în mijlocul acțiunii. Ambele dispozitive sunt dotate cu o baterie de 4.500mAh, iar încărcarea rapidă înseamnă că veți avea mai mult timp să vă jucați, să navigați online sau să împărtășiți conținut cu prietenii, timp în care telefonul se va încărca mult mai repede.

A71 5G și A51 5G vă permit să descărcați conținut și să accesați  experiențe mobile incredibile, precum transmisiunea live, partajarea și jocurile cu latență scăzută printr-o conectivitate de rețea hiper-rapidă. Galaxy A71 5G și A51 5G sunt protejate în permanență cu ajutorul Samsung Knox, printr-o securitatea de calitate, asigurând o experiență conectată sigură.

Surprindeți și împărtășiți, în acest moment

Galaxy A71 5G și A51 5G dispun de camere foto quad puternice și de inovații inteligente în domeniul fotografiei care fac ca realizarea fotografiilor și distribuirea imaginilor și a video-urilor dinamice să fie mai rapide și mai ușoare ca niciodată. Camera de 64MP a lui A71 5G și camera principală de 48MP a lui A51 5G, împreună cu camera Ultra Wide de 12MP vă ajută să faceți fotografii landscape, în timp ce camera Macro de 5MP și camera de 5MP Depth surprind detalii complexe ale obiectelor apropiate, adăugând un efect de blur a fundalului.

Filmați și distribuiți videoclipuri live de înaltă calitate cu ajutorul funcției Super Steady Video de pe smartphone-urile Galaxy A71 5G și A51 5G, care stabilizează automat imaginea creând un videoclip lin și profesional, indiferent de subiect sau de locul în care vă aflați. Cu ajutorul unui spațiu de stocare intern de 128 GB și a 6 GB / 8 GB RAM, împreună cu posibilitatea adăugării unui suport Micro SD de până la 1 TB, veți putea să surprindeți și să salvați videoclipuri și fotografii fără să vă mai faceți griji că veți putea rămâne fără spațiu de stocare.

Atât Galaxy A71 5G, cât și A51 5G prezintă o construcție elegantă, compactă, cu un finish premium, care oferă o experiență premium. Fiecare dispozitiv vine într-o gamă de nuanțe pastelate noi. A71 5G vine în culorile Prism Cube Black, Prism Cube Sliver și Prism Cube Blue, în timp ce A51 5G este disponibil în Prism Cube Black, Prism Cube White și Prism Cube Pink. Ambele dispozitive beneficiază de ecosistemul complet de aplicații și servicii inteligente Samsung, inclusiv Bixby (Vision, Lens Mode, Routines), Samsung Pay și Samsung Health.

[Spec Infographic] A41

Galaxy A41

Galaxy A41, un telefon compact, este echipat cu un ecran Super AMOLED Infinity-U de 6,1 inci, care vă oferă o experiență de vizionare imersivă și se simte foarte confortabil în mână. Dispunând de o baterie de lungă durată de 3.500mAh, care poate fi încărcată la 15W, A41 este creat pentru a rezista pe tot parcursul zilei.

Galaxy A41 dispune de o configurație puternică a camerei; pe spate regăsim o versiune de camere triple versatile, precum o cameră principală de 48MP, o cameră Macro de 5MP și o cameră Ultra-Wide de 8MP, care permite realizarea unor fotografii cu zoom complexe, precum și fotografii de tip landscape. Pe față are o cameră de 25 MP cu Live Focus, care realizează selfie-uri uimitoare și apeluri video de înaltă calitate.

Galaxy A41 este proiectat pentru a arăta și a se simți excelent în mână. Colțurile rotunjite și finisajul glossy oferă o aderență confortabilă. Galaxy A41 oferă o gamă nouă de culori captivante, care prezintă un model ritmic în spate ce scoate în evidență dispozitivul. A41 va fi disponibil în nuanțele Prism Crush Black, Prism Crush White și Prism Crush Blue.

Pentru mai multe informații cu privire la noile Galaxy, vă rugăm accesați: www.samsungmobilepress.comnews.samsung.com/galaxyhttps://www.samsung.com/ro/smartphones/galaxy-a-series/

Galaxy A41, A71 și Galaxy A51 – Specificații 

  Galaxy A41 Galaxy A51 5G Galaxy A71 5G
Display  

6.1-inch FHD+ Super AMOLED

Infinity-O Display(1080X2400)

 

6.5-inch FHD+ Super AMOLED

Infinity-O Display(1080X2400)

6.7-inch FHD+ Super AMOLED Plus

Infinity-O Display(1080X2400)

Cameră Spate Camera Principală: 48MP, F2.0

Ultra Wide: 8MP, F2.2

Depth: 5MP, F2.4

 

Quad Camera

– Main: 48MP, F2.0

– Ultra Wide: 12MP, F2.2

– Depth: 5MP, F2.2

– Macro: 5MP, F2.4

Quad Camera

– Main: 64MP, F1.8

– Ultra Wide: 12MP, F2.2

– Depth: 5MP, F2.2

– Macro: 5MP, F2.4

Față 25MP, F2.2 32MP, F2.2 32MP, F2.2
Corp 69.8 x 149.9 x 7.9mm

152g

73.6 x 158.9 x 8.7mm

187g

75.5 x 162.5 x 8.1mm

185g

AP Octa Core

(Dual 2.0GHz + Hexa 1.7GHz)

Octa Core

(Dual 2.2GHz + Hexa 1.8GHz)

Octa Core

(Dual 2.2GHz + Hexa 1.8GHz)

Memorie 4GB RAM

65GB Stocare Internă

Micro SD slot (up to 512GB)

6GB/8GB RAM

128GB Stocare Internă

Micro SD slot (up to 1TB)

6GB/8GB RAM

128GB Stocare Internă

Micro SD slot (up to 1TB)

Baterie 3,500mAh (Typical)

15W Încărcare Fast Charging

4,500mAh (typical)

15W Adaptive Fast Charging

4,500mAh (typical)

25W Super Fast Charging

Biometric
Authentications
Amprentă digitală pe ecran Amprentă digitală pe ecran Amprentă digitală pe ecran
Color Prism Cube Black

Prism Cube White

Prism Cube Blue

Prism Cube Black

Prism Cube White

Prism Cube Pink

Prism Cube Black

Prism Cube Silver

Prism Cube Blue

Samsung anunță noi smartphone-uri în gama 5G: Galaxy A71 5G și Galaxy A51 5G, dar și noul model Galaxy A41

[Spec Infographic] A51 5G

Mai multe camere, o baterie de lungă durată și un display imersiv Infinity-O

 București, România – 8 aprilie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd. lansează astăzi noile smartphone-uri Galaxy A71 5G și Galaxy A51 5G, adăugând conectivitatea 5G și inovațiile esențiale seriei Galaxy A. Dispunând de ultimele specificații din industrie, precum uimitorul ecran Infinity-O, camera foto quad, o baterie de lungă durată și conectivitatea 5G, A71 5G și A51 5G sunt concepute pentru a crea experiențe mobile accesibile și fascinante, în fiecare zi.
Ambiția noastră privind portofoliul seriei Galaxy A este aceea de a oferi inovații utile și experiențe puternice, la o gamă variată de prețuri, fără a face compromisuri în ceea ce privește specificațiile. Sunt încântat să anunț astăzi lansarea noilor Galaxy A71 5G și Galaxy A51 5G. Aceste dispozitive sunt concepute pentru epoca 5G și fac parte din angajamentul nostru continuu de a oferi conectivitate de ultimă generație câtor mai multe persoane, prin introducerea conectivității 5G în portofoliul nostru de smartphone-uri variate, la prețuri cât mai accesibile“, a declarat YeonJeong Kim, Vice President, Head of Innovative Product Planning Group Mobile Communications Business at Samsung Electronics

Divertisment fără limite

Noile Galaxy A71 5G și A51 5G vă transpun în mijlocul acțiunii prin streaming și descărcări la super viteze, datorită tehnologiei 5G. Fie că te bucuri de jocul tău mobil preferat în timp ce ești în mișcare sau filmezi un concert la rezoluție 4K pentru a-l transmite live prietenilor tăi, vei putea experimenta performanța la cel mai înalt nivel.

A51 5G este echipat cu un display Super AMOLED Infinity-O de 6,5 inci. Pentru momentele în care ai nevoie de mai mult spațiu pentru a viziona emisiunea preferată sau pentru a obține un avantaj important în jocul preferat, A71 5G oferă un display Super AMOLED Plus Infinity-O de 6,7 inci. Profită și mai mult de jocurile tale mobile preferate cu ajutorul aplicației Game Booster care are la bază tehnologia AI și care menține performanța optimă la cel mai înalt nivel în timp ce vă aflați în mijlocul acțiunii. Ambele dispozitive sunt dotate cu o baterie de 4.500mAh, iar încărcarea rapidă înseamnă că veți avea mai mult timp să vă jucați, să navigați online sau să împărtășiți conținut cu prietenii, timp în care telefonul se va încărca mult mai repede.

A71 5G și A51 5G vă permit să descărcați conținut și să accesați  experiențe mobile incredibile, precum transmisiunea live, partajarea și jocurile cu latență scăzută printr-o conectivitate de rețea hiper-rapidă. Galaxy A71 5G și A51 5G sunt protejate în permanență cu ajutorul Samsung Knox, printr-o securitatea de calitate, asigurând o experiență conectată sigură.

Surprindeți și împărtășiți, în acest moment

Galaxy A71 5G și A51 5G dispun de camere foto quad puternice și de inovații inteligente în domeniul fotografiei care fac ca realizarea fotografiilor și distribuirea imaginilor și a video-urilor dinamice să fie mai rapide și mai ușoare ca niciodată. Camera de 64MP a lui A71 5G și camera principală de 48MP a lui A51 5G, împreună cu camera Ultra Wide de 12MP vă ajută să faceți fotografii landscape, în timp ce camera Macro de 5MP și camera de 5MP Depth surprind detalii complexe ale obiectelor apropiate, adăugând un efect de blur a fundalului.

Filmați și distribuiți videoclipuri live de înaltă calitate cu ajutorul funcției Super Steady Video de pe smartphone-urile Galaxy A71 5G și A51 5G, care stabilizează automat imaginea creând un videoclip lin și profesional, indiferent de subiect sau de locul în care vă aflați. Cu ajutorul unui spațiu de stocare intern de 128 GB și a 6 GB / 8 GB RAM, împreună cu posibilitatea adăugării unui suport Micro SD de până la 1 TB, veți putea să surprindeți și să salvați videoclipuri și fotografii fără să vă mai faceți griji că veți putea rămâne fără spațiu de stocare.

Atât Galaxy A71 5G, cât și A51 5G prezintă o construcție elegantă, compactă, cu un finish premium, care oferă o experiență premium. Fiecare dispozitiv vine într-o gamă de nuanțe pastelate noi. A71 5G vine în culorile Prism Cube Black, Prism Cube Sliver și Prism Cube Blue, în timp ce A51 5G este disponibil în Prism Cube Black, Prism Cube White și Prism Cube Pink. Ambele dispozitive beneficiază de ecosistemul complet de aplicații și servicii inteligente Samsung, inclusiv Bixby (Vision, Lens Mode, Routines), Samsung Pay și Samsung Health.

[Spec Infographic] A41

Galaxy A41

Galaxy A41, un telefon compact, este echipat cu un ecran Super AMOLED Infinity-U de 6,1 inci, care vă oferă o experiență de vizionare imersivă și se simte foarte confortabil în mână. Dispunând de o baterie de lungă durată de 3.500mAh, care poate fi încărcată la 15W, A41 este creat pentru a rezista pe tot parcursul zilei.

Galaxy A41 dispune de o configurație puternică a camerei; pe spate regăsim o versiune de camere triple versatile, precum o cameră principală de 48MP, o cameră Macro de 5MP și o cameră Ultra-Wide de 8MP, care permite realizarea unor fotografii cu zoom complexe, precum și fotografii de tip landscape. Pe față are o cameră de 25 MP cu Live Focus, care realizează selfie-uri uimitoare și apeluri video de înaltă calitate.

Galaxy A41 este proiectat pentru a arăta și a se simți excelent în mână. Colțurile rotunjite și finisajul glossy oferă o aderență confortabilă. Galaxy A41 oferă o gamă nouă de culori captivante, care prezintă un model ritmic în spate ce scoate în evidență dispozitivul. A41 va fi disponibil în nuanțele Prism Crush Black, Prism Crush White și Prism Crush Blue.

Pentru mai multe informații cu privire la noile Galaxy, vă rugăm accesați: www.samsungmobilepress.comnews.samsung.com/galaxyhttps://www.samsung.com/ro/smartphones/galaxy-a-series/

Galaxy A41, A71 și Galaxy A51 – Specificații 

  Galaxy A41 Galaxy A51 5G Galaxy A71 5G
Display  

6.1-inch FHD+ Super AMOLED

Infinity-O Display(1080X2400)

 

6.5-inch FHD+ Super AMOLED

Infinity-O Display(1080X2400)

6.7-inch FHD+ Super AMOLED Plus

Infinity-O Display(1080X2400)

Cameră Spate Camera Principală: 48MP, F2.0

Ultra Wide: 8MP, F2.2

Depth: 5MP, F2.4

 

Quad Camera

– Main: 48MP, F2.0

– Ultra Wide: 12MP, F2.2

– Depth: 5MP, F2.2

– Macro: 5MP, F2.4

Quad Camera

– Main: 64MP, F1.8

– Ultra Wide: 12MP, F2.2

– Depth: 5MP, F2.2

– Macro: 5MP, F2.4

Față 25MP, F2.2 32MP, F2.2 32MP, F2.2
Corp 69.8 x 149.9 x 7.9mm

152g

73.6 x 158.9 x 8.7mm

187g

75.5 x 162.5 x 8.1mm

185g

AP Octa Core

(Dual 2.0GHz + Hexa 1.7GHz)

Octa Core

(Dual 2.2GHz + Hexa 1.8GHz)

Octa Core

(Dual 2.2GHz + Hexa 1.8GHz)

Memorie 4GB RAM

65GB Stocare Internă

Micro SD slot (up to 512GB)

6GB/8GB RAM

128GB Stocare Internă

Micro SD slot (up to 1TB)

6GB/8GB RAM

128GB Stocare Internă

Micro SD slot (up to 1TB)

Baterie 3,500mAh (Typical)

15W Încărcare Fast Charging

4,500mAh (typical)

15W Adaptive Fast Charging

4,500mAh (typical)

25W Super Fast Charging

Biometric
Authentications
Amprentă digitală pe ecran Amprentă digitală pe ecran Amprentă digitală pe ecran
Color Prism Cube Black

Prism Cube White

Prism Cube Blue

Prism Cube Black

Prism Cube White

Prism Cube Pink

Prism Cube Black

Prism Cube Silver

Prism Cube Blue