Cea mai mare investiție din istoria Nokian Tyres prinde contur

Centrul de Cercetare și Dezvoltare de 3,500 mp va fi gata în 2019 și va atinge capacitatea maximă în 2021

Nokian Heavy Tyres, București, 17 iunie 2019 – Nokian Heavy Tyres a setat două obiective ambițioase în anul 2018: creșterea producției de anvelope pentru uz comercial cu până la 50% și dublarea numărului de produse noi din portofoliu. Compania și-a propus să atingă aceste obiective investind puternic în producție și în dezvoltarea produselor. Investiția totală pentru atingerea acestor obiective va fi de aproximativ 70 de milioane euro.

Să pot vedea schița Centrului de Cercetare și Dezvoltare pe ecranul unui computer înseamnă foarte mult, însă posibilitatea de a mă plimba în interiorul acestuia reprezintă cu totul altceva. Dimensiunea se pierde pe ecranul computerului, dar odată ce pășești în interiorul clădirii, înțelegi cu adevărat grandoarea.”, explică Matti Kaunisto, Director de Dezvoltare al Nokian Tyres.

În acest moment, pe terenul unde va avea loc construcția se instalează plăcile în locurile goale, în timp ce planurile de instalare a utilajelor sunt deja pregătite.

Planul de construcție a fost ambițios și am reușit să îl păstrăm astfel. Odată finalizat, centrul ne va stimula dorința de inovare și va accelera lansarea pe piață.”, completează Kaunisto.

Extinderea fabricii

Un proiect nou de construcție implică extinderea instalațiilor de producție – care vor fi finalizate odată cu încheierea proiectului de construcție a fabricii.

Clădirea este ridicată, iar instalarea utilajelor este în plină desfășurare. Este minunat să continuăm din acest punct.”, spune Pasi Antinmaa, Plant Director.

Implementarea nu s-a sincronizat din prima cu planurile inițiale, însă construcția a reușit să țină pasul cu programul, până la urmă.

“Vom ajunge la capacitatea maximă în anul 2021, așa cum am stabilit. Următoarea etapă în acest proces este o inspecție vizuală extrem de automatizată și stocarea anvelopelor în luna august, profitând de pauza de întreținere planificată anual.”, continuă Pasi Antinmaa.

Managementul de proiect Agile

Extinderea unei fabrici poate fi comparată cu repararea unei biciclete în timpul mersului. În cazul Nokian Tyres, planificarea atentă cu ajutorul Managementului de proiect Agile s-a dovedit a fi o combinație câștigătoare. “Prin implementarea filozofiei de business Lean, am reușit să creștem capacitatea de livrare cu 15% în acest an, chiar în plin proces de renovare.“, completează Pasi Antinmaa.

O bună planificare, anticipare și colaborare au făcut posibilă atingerea acestui obiectiv.

Lucrurile nu decurg întotdeauna conform planului inițial.

“Inițial, am planificat începerea construcției de la un anumit capăt al fabricii. Ulterior, am abandonat acest plan și am început construcția de la un alt capăt. În acest fel, am reușit să minimizăm perturbarea producției. Concluzia este că schimbarea rapidă a planurilor a dat roade.”, spune Antinmaa.

Siguranța, pe primul loc

Pe lângă faptul că acest proiect asigură o capacitate mai mare și o dezvoltare de viitor, acesta joacă un rol important și în ceea ce privește fluxul intern și siguranța muncii.

“Acum, testarea anvelopelor și planificarea producției sunt mai bine integrate., declară R&D Director, Kalle Kaivonen.

Echipa din spatele inovației

Planificarea, planul de construcție și implementarea sunt pași importanți, dar inovația se află, de fapt, în mijlocul oamenilor.

Scopul investiției este de a produce cu 50% mai mult și de a dubla numărul de produse.”, reamintește Kalle Kaivonen. “Am făcut eforturi susținute în ceea ce privește recrutarea de personal nou, pentru a forma o echipă care să ne ajute să atingem acest obiectiv – și s-a dovedit că toate aceste eforturi nu au fost în zadar.”.

Învățarea constantă, colaborarea și depășirea limitelor sunt doar câteva dintre valorile profund încorporate în cultura Nokian Tyres. Noul personal s-a acomodat rapid culturii organizaționale. “Într-un proces atât de complex, se întâmplă multe lucruri și provocările sunt inevitabile.”, mai spune Kalle Kaivonen. “Completarea reciprocă a angajaților noi cu cei vechi dă credit întregii organizații.“.

Misiune: protejarea mediului înconjurător

Implementarea acestui proiect nu este legată doar de obținerea unor resurse suplimentare, ci mai degrabă de valorificarea maximă a celor existente. Acest lucru necesită flexibilitate, eficiență și noi modalități de inovare.

“Pentru a vă forma o imagine de ansamblu, este important să menționez că produsele noastre ajută la utilizarea mai eficientă a resurselor de pe această planetă.”, spune Kaivonen. “Cele mai mari mize ale centrului de Dezvoltare și Planficare sunt în segmentul agricol, unde miza este valorificarea cât mai eficientă a terenurilor agricole existente, într-un mod durabil“.

Anvelopele mai bune au, într-adevăr, un rol în protejarea mediului înconjurător.

Reducerea amprentei de carbon și a consumului de combustibil și grija față de sol în timpul transporturilor rutiere – toate aceste beneficii ale anvelopelor influențează în mod direct producția globală de alimente.”, subliniază Kalle Kaivonen.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *