Al doilea satelit românesc construit de elevi a trecut testele și va fi lansat de la Space X, în noiembrie, la bordul unei rachete Falcon 9

București, 11 octombrie 2023 – Cinci elevi de la Liceul Internațional de Informatică București trimit pe orbită al doilea satelit din seria Romanian Orbital Mission. ROM-3, a doua realizare a echipei RomSpace, se află în procedurile finale.

Testele mecanice și electrice au fost trecute cu succes în laboratoarele companiei Alba Orbital din Glasgow, Regatul Unit. Picosatelitul, botezat Space Starling, este gata de zbor și urmează să fie instalat pe rachetă în luna octombrie.

“ROM-3 duce la bord întrebările noastre și, după ce va ajunge în spațiu, așteptăm să ne transmită răspunsurile. Cu fiecare satelit pe care-l trimitem pe orbită înțelegem mai bine tehnologia aerospațială și limitele pe care trebuie să le depășim”, a declarat Filip Bușcu, liderul echipei.

ROM-3 e un paralelipiped dreptunghic cu dimensiunile 5x5x10 centimetri, o versiune mai mare a predecesorului său, ROM-2. Este echipat cu o tehnologie mai avansată, complexă, care include și o cameră de 5 megapixeli. Misiunea acestuia este să culeagă date din spațiu despre scoarța terestră, iar recepția acestor date se va face prin rețeaua internațională de radioamatori. Lansarea satelitului este programată în luna noiembrie, la Vandenberg, California, cu o rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX.

„Proiectul acestor copii este o performanță excepțională, pe care avem datoria să o celebrăm și să o susținem pentru viitor. Astfel de copii și realizările lor ne oferă speranța că generațiile viitoare vor împlini pentru România ceea ce noi doar am îndrăznit să visăm. M-am bucurat să putem sprijini viziunea, efortul și determinarea lor”, a declarat Dragoș Damian, CEO Terapia – partener al proiectului ROM 3.

Satelitul va orbita în jurul Pământului la o altitudine de 550 km, cu o viteză de 28.000 km/oră, va ocoli planeta de 15 ori la fiecare 24 de ore, va trece peste România de două ori pe zi și va transmite pe frecvența de 436,235 MHz, sub indicativul YP3R.

ROM-3 a fost realizat cu sprijinul financiar al grupului Terapia din Cluj, al agenției The Group și cu susținerea acordată Liceului Internațional de Informatică de Primăria Sectorului 3. Echipa de elevi este formată din Filip Bușcu, Alexandru Luchianov, Alexandru Unteșu, David Ghiberdic și Alexandru Peticaru.

Sony lansează INZONE Buds – căști de gaming cu adevărat wireless, cu cea mai mare autonomie din industrie, recomandate de Fnatic

  • INZONE Buds se alătură gamei apreciate INZONE, fiind primele căști de gaming cu adevărat wireless din această serie și oferind cea mai mare autonomie din industriei– de 12 ore – cu o latență scăzută de mai puțin de 30ms.
  • De asemenea, Sony prezintă și căștile wireless foarte ușoare INZONE H5 și o foarte așteptată variantă de culoare neagră pentru căștile INZONE H9.
  • Dezvoltate în strânsă colaborare cu renumita echipă de esports Fnatic, INZONE Buds și INZONE H5 sunt perfecționate pentru victorie.

Sony prezintă INZONE Buds – noile căști de gaming cu adevărat wireless, dotate cu renumita tehnologia audio de la Sony, concepute pentru a-i ajuta pe gameri să obțină victoria. INZONE Buds le oferă atât jucătorilor care preferă PC-ul, cât și celor care sunt fani consolă o experiență de joc imersivă, datorită sunetului personalizat, a celor 12 ore de autonomie a bateriei, o performanță de neegalatii, dar și a latenței scăzute.

Alături de acest nou model inovator, Sony lansează și căștile wireless INZONE H5, care oferă o autonomie uimitoare de 28 de ore de joc neîntrerupt, asigurând confort în timpul sesiunilor prelungite de gaming.

Ambele produse au fost concepute în urma unei colaborări cu renumita echipă de esports Fnatic, care va sărbători 20 de ani de activitate în 2024 și care a obținut anul acesta două titluri internaționale consecutive în VALORANT Champions Tour.

Mai mult decât atât, va fi lansată și noua variantă de culoare neagră a perechii de căști wireless cu anulare a zgomotului, modelul INZONE H9.

INZONE continuă să ducă la următorul nivel experiența de gaming pe PC și PlayStation cu un realism îmbunătățit în ceea ce privește experiența de audiție.

INZONE Buds

Sunet spațial 360 pentru gaming

Cu sunetul spațial 360 de pe căștile INZONE Buds puteți auzi direcția și aprecia distanța la care se află adversarul, astfel încât veți fi mereu cu un pas înaintea competitorilor. Datorită anilor de muncă pe care i-a dedicat dezvoltării tehnologiei de top dedicate căștilor, Sony a conceput căștile INZONE Buds pentru a oferi un câmp sonor adaptat utilizatorilor. Analizând nu numai forma urechii externe, ci și caracteristicile acustice ale canalului auditiv, INZONE Buds oferă un sunet spațial mai precis.

Cu funcția Sound Field Optimization, utilizatorii pot crea un profil audio personalizat prin fotografierea urechilor cu ajutorul aplicației pentru smartphone 360 Spatial Sound Personaliser. Apoi aceștia se pot bucura de experiența de gaming cu o precizie spațială de neegalat.

Căștile INZONE pot fi optimizate pentru canalul urechii utilizatorilor cu ajutorul funcției Sound Tone Personalisation. Pentru testare și ajustare, căștile redau multiple sunete și utilizează microfoane de feedback pentru a măsura modul în care acestea umplu canalul urechii. Pe baza analizei acustice, sunetul este apoi personalizat cu ajutorul aplicației pentru PC INZONE Hub, asigurând o experiență de audiție spațială care devine cu adevărat proprie fiecărui jucător în parte.

Dynamic Driver X
Prin reproducerea fidelă a fiecărui sunet din joc, de la explozii puternice la pași subtili, gamerii se vor simți complet învăluiți de lumea jocului. Acest lucru este posibil datorită driverului de înaltă performanță special proiectat – Dynamic Driver X – realizat pentru reproducerea frecvențelor largi, care a fost utilizat și pentru realizarea modelului WF-1000XM5. Structura diafragmei, care integrează materiale diferite pentru cască și pentru margine, asigură o distorsiune minimă și o calitate clară a sunetului, oferind un nivel de realism auditiv de neegalat.

Anularea zgomotului

Datorită tehnologiei Sony de anulare activă a zgomotului, căștile INZONE Buds blochează zgomotul de fundal, astfel încât vă puteți concentra asupra jocului.

Sesiuni de gaming la următorul nivel

Noul procesor L1 cu un consum redus de energie asigură o autonomie de până la 12 ore în căști, cu o durată de viață totală a bateriei de până la 24 de ore folosind carcasa de încărcare. Cu cea mai mare autonomie din industrie, căștile INZONE Buds sunt pregătite să susțină sesiuni de gaming și mai lungi și să revoluționeze jocurile.

INZONE Buds oferă o conexiune USB-C® prin care asigură latență de sub 30ms, ceea ce înseamnă că nimic nu-i va reține pe jucători în drumul lor spre victorie.

Confort sporit, mai mult gaming

Cu un nou design care reduce contactul cu urechea, utilizatorii se pot juca mai mult timp cu un confort sporit.

INZONE Buds sunt disponibile în două opțiuni de culoare – negru și alb – astfel încât să fie aleasă cea care se potrivește cel mai bine stilului fiecăruia.

Alte funcții

  • Microfon cu reducere a zgomotului bazată pe inteligență artificială: Captează eficient vocea chiar și în medii zgomotoase.
  • Funcții tactile: Funcții tactile personalizabile.
  • LE Audio: Autonomie a bateriei de până la 24 de oreatunci când sunt conectate la un smartphone.
  • Aplicație de smartphone: Compatibile cu aplicația Sony | Headphones Connect.

INZONE H5

Cu o construcție ușoară, o presiune laterală mai mică și o reproducere avansată a sunetului spațial, castile INZONE H5 sunt pregătite pentru cele mai lungi sesiuni de joc. Modelul INZONE H5 dispune de o reproducere spațială avansată pentru a menține utilizatorii concentrați asupra jocului, precum și de un microfon direcțional cu braț pentru ca aceștia să se asigure că sunt auziți, ceea ce le face căștile ideale pentru cei care se află în căutarea victoriei.

Specificații cheie ale INZONE H5

  • Wireless: Conexiune wireless 2.4GHz.
  • Sunet spațial 360 pentru Gaming: Precizie cu poziționare 3D a sunetului.
  • Confort sporit: Greutate redusă, de doar 260g, pernuțe moi pentru urechi și un design cu presiune redusă pentru sesiuni de gaming prelungite.
  • Comunicare clară: Reducerea zgomotului bazată pe inteligență artificială și microfonul bidirecțional se asigură ca vocile se aud clar în timpul jocului.
  • Durata de viață a bateriei: 28 ore wireless.
  • Conexiune pe Fir: opțiune de fir de 3.5 mm.

INZONE H9 negru – o nouă variantă de culoare

Căștile INZONE H9, cunoscute pentru tehnologia excelentă de anulare a zgomotului, calitatea audio și confortul oferit, primesc o nouă și foarte așteptată versiune de culoare neagră.

Rafinate pentru victorie. Recomandate de Fnatic.

Fnatic CEO, Sam Mathews, a transmis: „Parteneriatul nostru continuă să împingă performanțele esports la cel mai înalt nivel, pregătind și sprijinind echipele noastre profesioniste pentru a funcționa la cel mai înalt potențial al lor. Una dintre primele noastre priorități ca parteneri a fost să aducem experiența competițională vastă a profesioniștilor noștri în procesul de dezvoltare a acestor căști.

Echipele noastre au consiliat Sony, remarcând că INZONE Buds ar fi o pereche de căști ideală pentru jocuri, cu o autonomie și un confort care pot rezista chiar și celor mai lungi sesiuni de gaming, cu un sunet imersiv pe care profesioniștii noștri se pot baza pentru a învinge concurența pe scena mondială.

Suntem încântați de faptul că fanii noștri de pe întreaga planetă au acum ocazia de a experimenta eforturile noastre de colaborare pentru aceste căști și că pot juca știind că sunt susținuți de profesioniștii lor preferați.”

Începe Bucharest Gaming Week, cel mai mare eveniment de gaming din România. Evenimentul central are loc la Palatul Parlamentului cu cei mai renumiți streameri, cele mai noi jocuri și concursuri cu sute de premii  

BUCUREȘTI, 6 octombrie 2023 – Bucharest Gaming Week are loc în perioada 7 -15 octombrie 2023,  în format hibrid, cu evenimente în diferite locații, dar și transmisiuni online. Evenimentul central va fi găzduit de Palatul Parlamentului, pe 14 și 15 octombrie, și îi pune în lumina reflectoarelor pe cei mai cunoscuți creatori de conținut de gaming din România, dar și cele mai noi jocuri video lansate în acest an.

În cele trei săli ale Palatului Parlamentului, Unirii, Take Ionescu și I.I.C Brătianu, gamerii se vor întâlni cu cei mai populari streameri și vloggeri din România, vor putea experimenta cele mai noi jocuri internaționale și vor concura în cadrul multor competiții cu sute de premii.

Printre creatorii de conținut anunțați la Bucharest Gaming Week se numără IHATEPINK, Theo Zeciu, Bercea, Lectură, Gannicus, Salbaticu’ Sebi, Ovvy, iSilent, Mădălin, Tudor Buțan, Andu, meitii, Luca Luk, Werty, Antonia, Bobospider, karinul, Adrii, IceManLucky și mulți alții. Aceștia vor organiza turnee demonstrative în jocurile preferate alături de membrii comunităților lor și vor participa la sesiuni de meet & greet în cadrul cărora vor povesti alături de fanii lor.

Jocurile proaspăt lansate anul acesta pe care gamerii le vor putea juca la eveniment se numără Counter-Strike 2, Mortal Kombat 1, Baldur’s Gate III, Assassin’s Creed Mirage și multe altele. Nu vor lipsi nici cele mai urmărite jocuri ale momentului precum Minecraft, Stumble Guys, League of Legends, Fortnite sau Valorant.

“Sute de mii de oameni vor urmări Bucharest Gaming Week online iar alte mii de oameni vor veni fizic la Palatul Parlamentului să vadă noile lansări de jocuri, să-și întâlnească idolii, dar să și afle ce muncă creativă este în spatele jocurilor și cum pot accede în această industrie și ce studii trebuie să urmeze. Anul acesta, România găzduiește două mari evenimente de gaming, Bucharest Gaming Week având loc după Campionatul Mondial de Esports de la Iași. Asta arată că gaming-ul este din ce în ce mai prezent în România, captând atenția nu doar a unui public numeros, dar și a autorităților”, a precizat Tudor Dăescu, co-organizator Bucharest Gaming Week.

O săptămână plină de gaming

Bucharest Gaming Week începe cu o serie de streamuri transmise în direct în perioada 7-8 octombrie, unde unii dintre cei mai populari influenceri își vor provoca comunitățile cu misiuni în cele mai populare jocuri ale momentului. Gamerii din toată țara sunt invitați să-i urmărească online, printre mulți alții, pe Bercea, Lectură, Gannicus, Sălbaticu’ Sebi, Ovvy, Luca Luk, Antonia, karinul sau Adrii jucând Counter-Strike 2, EA Sports FC 24,  Minecraft și multe alte jocuri.

În perioada 7-13 octombrie 2023, Bucharest Gaming Week oferă o multitudine de evenimente conexe care scot în față puterea creatoare și oportunitățile pe care le oferă industria de gaming, de la workshop-uri de game development pentru liceeni la conferințe pe tema cybersecurity.

Astfel, elevii liceelor Tudor Vianu și Mihai Viteazul din București vor participa la prezentări și workshop-uri organizate la studiourile Amber și Gameloft din București,  în cadrul cărora tinerii vor descoperi ce abilități sunt necesare pentru a construi o carieră în industria dezvoltatoare de jocuri video.

Pe 13 octombrie, în cadrul Bucharest Cybersecurity Conference, va avea loc o masă rotundă organizată în parteneriat cu Sigurantaonline.ro, DNSC și Poliția Română care atrage atenția asupra pericolelor la care sunt expuși jucătorii în spațiul online.

Bucharest Gaming Week s-a alăturat After x Image, primul festival de cultură vizuală din România, pentru a le oferi vizitatorilor oportunitatea de a încerca unele dintre cele mai populare jocuri video dezvoltate în România. Printre acestea se numără Door Kickers: Task Force North, dezvoltat de Killhouse Games, un inovator joc de strategie în timp real care te pune în fruntea unei echipe SWAT pentru a-i comanda în timpul unei intervenții tactice. Un alt joc popular este Interrogation, inspirat din filmele noir cu detectivi, care este construit în jurul unor subiecte deosebit de actuale precum radicalizarea și natura autorității, prezentând numeroase dileme morale și etice. After x Image MAIN STAGE va avea loc la Mindspace Business District pe 7 și 8 octombrie.

Nu în ultimul rând, punctele de întâlnire a comunității pasionate de jocuri, precum GeekHub București, 1UP Gamers Pub și Nexus Gaming pregătesc o serie de activități și concursuri în cadrul cărora por fi câștigate invitații la evenimentul central de la Palatul Parlamentului. Printre acestea se numără turnee de boardgames, watch party-uri, sesiuni de D&D, dar și concursuri de tip trivia.

Palatul Parlamentului, epicentrul Bucharest Gaming Week 2023    

Pasionații de jocuri video, cosplay, esports și nu numai sunt așteptați la Palatul Parlamentului, pe 14 și 15 octombrie, pentru două zile pline de premii, aventură și distracție neîntreruptă.

Explozia de energie și distracție sunt garantate de surprizele pregătite pentru cei mici și mari deopotrivă. Cei care se încumetă să intre în arenă se vor confrunta cu cei mai populari influenceri în turnee de excepție și concursuri incitante cu premii fabuloase.

Viitorul gaming-ului se dezvăluie în cadrul Arenei Virtual Reality, unde vizitatorii vor face parte din simulări uimitoare și vor trăi momente de neuitat în meciurile deadmatch sau pe echipe din jocurile Quantum Arena și Cops vs. Robbers. Spiritul competitiv va fi dus la cote maxime în Esports Zone, un spațiu epic cu peste 40 de calculatoare unde se vor da lupte intense în jocuri precum Fortnite, PUBG și Call of Duty: Warzone. Cei care preferă gaming-ul pe mobile, își vor putea demonstra abilitățile în cadrul Mobile Arena, participând la competiții organizate folosind cele populare jocuri ale momentului – Stumble Guys, Free Fire, Minecraft și Clash Royale. Pasionații de retro games vor putea juca Street Fighter si alte jocuri iconice lansate în anii ‘80 și ‘90 pe două cabinete arcade.

Arena de sim racing revine în cadrul evenimentului, după emoția generată la debutul de anul trecut. Programul de la Sim Racing Arena include turnee pentru amatori în Assetto Corsa și Assetto Corsa Competizione, perioade free to play, dar și evoluția sim racerilor de referință din țară în cadrul finalei Digital Romanian Endurance Series. Campionatul virtual a început în luna martie, oglindind în Assetto Corsa acțiunea de pe circuitele reale. Marea finală de la BGW se va desfășura, într-o premieră absolută, pe varianta digitală a circuitului Transilvania Motor Ring, transpus pe simulator de developerii Racing League Romania pe baza unei scanări laser de înaltă definiție. Marele premiu rezervat campionilor constă în experiențe de pilotaj pe circuit, chiar cu mașinile folosite de-a lungul anului în Digital RES: BMW 325i Cup și Dacia Logan Cup.

Evenimentul central Bucharest Gaming Week are loc sâmbătă și duminică, 14 și 15 octombrie, de la ora 10:00. Intrarea în Palatul Parlamentului se face din Piața Constituției.

Minorii sub 14 ani vor putea intra doar însoțiți de un părinte sau tutore, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces liber pe baza certificatului medical.

Biletele pentru Bucharest Gaming Week pot fi achiziționate pe pagina iabilet.ro și direct de la fața locului.

Familia de anvelope pentru zăpadă Nokian Tyres Snowproof – anvelope premium create pentru a face față oricăror condiții de iarnă

Alegerea anvelopelor potrivite pentru condiții de iarnă oferă siguranță și încredere în conducerea mașinii. Anvelopele proiectate de compania scandinavă premium Nokian Tyres sunt o alegere excelentă, disponibilă pentru șoferii europeni. Cu gama sa largă de anvelope de iarnă premium, fiecare șofer poate alege cele mai bune anvelope pentru mașina sa și în acest sezon de iarnă.

Nokian Tyres a inventat prima anvelopă de iarnă în 1934. Inovația a marcat o adevărată revoluție în siguranța conducerii pe timp de iarnă, care a continuat până în prezent în industria auto.

„Dezvoltarea fiecărei anvelope noi este susținută de ani de cercetare și testare la centrele noastre de testare, cum este „Iadul Alb” deasupra Cercului Polar în Finlanda, sau cel mai nou centru al nostru de cercetări din Spania, „Hakka Ring”. Aici, toate produsele noastre sunt supuse unei testări extrem de riguroase în toate condițiile de conducere, de la dificile la variabile și ușoare, pentru a satisface nevoile tuturor șoferilor europeni din toate zonele climatice”, declară Martin Dražík, Director de produs pentru Europa Centrală la Nokian Tyres.

Familia de anvelope extinsă și modernizată Snowproof™ prezentată anul acesta de Nokian Tyres a fost dezvoltată în special pentru șoferii din Europa Centrală, asigurând performanță fără compromisuri pe zăpadă, lapoviță și ploi abundente. Cea mai importantă caracteristică a familiei de anvelope este siguranța excelentă în toate condițiile de conducere; anvelopele oferă o senzație de conducere controlată și previzibilă deopotrivă pe autostrăzile de mare viteză, în traficul urban aglomerat sau pe drumurile de munte mărginite de peisaje încântătoare.

Familia de anvelope de iarnă Snowproof de la Nokian Tyres cuprinde cinci modele de anvelope și acoperă o varietate largă de dimensiuni, de la mașinile mici la cele mari, până la SUV-urile grele și vehiculele de tip camionetă. O nouă caracteristică pentru șoferii din Europa Centrală este Tehnologia SilentDrive™ la anumite modele și noul simbol Electric Fit™, care va fi utilizat la nivel global pentru a transmite mesajul că toate anvelopele noastre sunt compatibile cu vehiculele electrice.

Noile anvelope  Nokian Tyres Snowproof™ 2 pentru mașinile de pasageri și Nokian Tyres Snowproof ™ 2 SUV pentru vehicule sport-utilitare și de teren sunt făcute pentru a oferi siguranță impecabilă pentru situațiile în care este cel mai necesar. Acestea oferă o combinație inovatoare de aderență de iarnă superioară, stabilitate și confort în conducere. Proprietățile de siguranță excelente ale liniei de produse sunt un rezultat direct al designului de striații optimizat, actualizării componentelor, testării riguroase și cercetării continue.

Tehnologia de absorbție a sunetului SilentDriveTM este concepută și dezvoltată pentru confortul conducerii. Nivelurile de sunet excepțional de scăzute sunt realizate prin adăugarea unui strat subțire de spumă acustică pe banda interioară a anvelopei. Această tehnologie este implementată în produse adecvate pentru toate tipurile de motopropulsoare ale vehiculelor, reducând zgomotul din cabină și oferind o silențiozitate similară cu cea a vehiculelor electrice. La mașinile electrice, este principala alegere pentru cei mai selectivi șoferi.

„Noua tehnologie SilentDrive™ este disponibilă în prezent doar în anumite dimensiuni pentru anvelopele de iarnă Nokian Tyres Snowproof 2 SUV. Anvelopele noastre pentru SUV-uri și vehicule comerciale sunt ranforsate și cu pereți laterali din aramidă. Aceasta este o altă tehnologie avansată, neoferită de niciun alt producător, care garantează protecția la înțepături și tăieturi în pietre sau borduri ascuțite, de exemplu” declară dl Dražík.

Pe lângă noile modele de anvelope, familia Nokian Tyres Snowproof oferă o modernizare a produselor existente. Cunoscut anterior sub denumirea de WR Snowproof, modelul actualizat este prezent în continuare pe piață sub denumirea Nokian Tyres Snowproof 1. Îmbunătățirile acestui model pentru mașinile de pasageri pot fi experimentate în special în condiții umede. Anvelopele Nokian Tyres Snowproof P,elegante și sportive, continuă să deservească secțiunea de piață de performanță ultra-ridicată.

Anvelopa Nokian Tyres Snowproof C este o anvelopă de iarnă sigură și fiabilă, special concepută pentru vehicule comerciale grele. Se remarcă în primul rând prin siguranță în condiții de iarnă, confort și durabilitate. A fost concepută pentru a suporta sarcinile grele și uzura pe măsura acumulării kilometrilor, oferind astfel o durată de funcționare excelentă.

Toate anvelopele de iarnă din gama Nokian Tyres poartă simbolul 3PMSF pentru a indica faptul că sunt adecvate pentru utilizare în condiții de iarnă. Anvelopele de la cea mai nordică firmă pot face față celor mai dificile condiții fără compromisuri în ceea ce privește performanța, pe drumuri umede și uscate deopotrivă.

Depășiți rigorile iernii cu o senzație de siguranță, fiabilitate și confort în conducere cu anvelopele premium de la Nokian Tyres. Portofoliul actual de produse de iarnă al Nokian Tyres este disponibil de la anumiți distribuitori.

Informații suplimentare

Nokian Tyres proiectează și produce anvelope premium pentru cei care apreciază siguranța, sustenabilitatea și predictibilitatea. Scopul nostru este de a permite întregii lumi să conducă mai inteligent. Inspirați de tradiția noastră scandinavă, realizăm produse inovatoare pentru mașinile de pasageri, camioane și utilaje grele, care vă oferă liniște sufletească în toate condițiile de carosabil. Lanțul nostru Vianor oferă servicii legate de anvelope și mașini. În 2022, vânzările noastre nete pe segmente au totalizat 1.350 milioane EUR. La sfârșitul anului 2022, aveam aproximativ 3,300 de angajați. Nokian Tyres este cotată la bursa Nasdaq Helsinki. Informații suplimentare www.nokiantyres.com

Asociația Elite Art Club organizează vernisajul expoziției de artă generativă din cadrul proiectului NextGeneration

București, 5 octombrie 2023. Asociația Elite Art Club organizează luni, 9 octombrie, în Sala Librărie, de la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, vernisajul expoziției de artă generativă ce reunește lucrările realizate de participanții din cadrul proiectului NextGeneration. Expoziția va fi deschisă publicului larg, cu intrare gratuită, în perioada 9-19 octombrie, în conformitate cu programul de vizitare al ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, de marți până duminică, între orele 12:00 – 20:00.

Pe tot parcursul lunii septembrie, un număr de 15 artiști au participat, în fiecare weekend, la atelierele NextGeneration, unde Shaul Tzemach, artist originar din Israel, i-a învățat tehnicile principale de lucru în programul VVVV, cel mai adesea folosit pentru acest tip de artă. La finalul atelierelor, fiecare cursant a realizat o lucrare de artă generativă, folosind tehnici mixte precum: printuri cu inserții digitale, instalații audio-video, proiecții și video-mapping. De asemenea, artiștii Shaul Tzemach și Alex Manea au definitivat o lucrare comună în spectrul artei generative, care va fi, de asemenea, expusă la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

„Noul limbaj pe care l-am propus este destul de greu de învățat și de înțeles. În primul rând, modul în care datele circulă în cadrul programului necesită timp și practică pentru a putea fi stăpânite. Pe tot parcursul atelierelor am încercat să trec peste dificultățile imediate, așa cum sunt erorile de sistem sau volumul prea mare de informații, și să găsesc modalități de a le depăși, pentru a-i ajuta pe participanți, Bineînțeles, sunt multe ore petrecute explicând conceptele de bază, însă, în cele din urmă, totul se reduce la experimentare, iar studenții au fost dornici să cunoască procesul și să învețe cât mai mult. Sunt foarte bucuros să văd rezultatele și sunt foarte mândru de toți cursanții”, a declarat Shaul Tzemach.

„În contextul în care în România, arta generativă nu este un subiect atât de cunoscut publicului larg, am constatat că toți participanții își doreau să învețe cât mai multe lucruri noi, să ajungă să realizeze lucrări diverse și interesante. Sperăm că acesta este doar începutul, iar cursanții să își dezvolte din ce în ce mai mult abilitățile dobândite în cadrul proiectului NextGeneration”, a declarat Ana Neagoe, Project Manager NextGeneration.

Proiectul este cofinațat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și realizat cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și al Fundației Regale Margareta a României.

Despre Asociația Elite Art Club

Asociația Elite Art Club are ca scop promovarea principiilor fundamentale UNESCO prin organizarea unor proiecte culturale complexe care răspund la exigențele societății civile naționale și contribuie la dezvoltarea României din punct de vedere cultural și educațional.

Parteneri media: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Empower Artists, Modernism, Zile și Nopți, The Woman, TeenPress.

BenQ anunţă noile sale proiectoare de gaming din seria X

Noile modele X3100i și X500i, oferă performanțe excelente, rezoluție 4K și input lag redus

București, România – 26 septembrie 2023 – BenQ, liderul mondial în materie de proiectoare DLP 4K și brand inovator în domeniul dispozitivelor digitale pentru lifestyle, a lansat în Europa două noi proiectoare inteligente 4K HDR destinate gaming-ul pe consolă, fiecare optimizat pentru a imersa jucătorii în detalii audio și video captivante.

Având ca predecesor pe BenQ X3000i, cel mai popular proiector de gaming din 2022, noile modele X3100i și X500i combină tehnologiile HDR-PRO, CinematicColor și CinematicSound, pentru a oferi experiențe de joc fără egal, cu un nivel al detaliilor mult mai mare.

Noile noastre proiectoare de gaming din seria X revoluționează piața jocurilor pe ecrane de proiecție, oferind performanțe audiovizuale 4K HDR autentice și un input lag redus, fiind platforma de percepție supremă pentru jocurile AAA în diferite configuraţii”, a declarat Conway Lee, președintele BenQ Corporation. “Modelul emblematic X3100i creează o cameră de gaming fără compromisuri, în timp ce X500i transformă orice cameră mică într-o zonă de gaming.

În centrul seriei X se află noua tehnologie inovatoare BenQ de rafinare a detaliilor, care oferă experiențe de joc captivante, pline de detalii și realism. Rezoluția ultra-înaltă True 4K HDR cu 8,3 milioane de pixeli completează tehnologia proprietară HDR-PRO, utilizând tehnicile de cartografiere a tonurilor SSI Dynamic Black și HDR pentru a produce un contrast vibrant și umbre realiste, dezvăluind detalii complexe chiar și la setări slabe de luminozitate. Tehnologia BenQ CinematicColor valorifică luminozitatea 4LED ridicată și volumul de culoare pentru o redare spectaculoasă a culorilor, cu o acoperire foarte largă a gamei de culori de până la 100% DCI-P3.

Reglat cu precizie pentru a imersa gamerii în lumea jocurilor, BenQ CinematicSound oferă un sunet direcțional datorită designului inovator de plasare simetrică a driverelor treVolo. Livrate fără întârziere prin cel mai mic input lag din lume, de numai 4,16 ms*, imaginile și sunetul din seria BenQ X permite jucătorilor să perceapă și să reacționeze instantaneu pentru a obţine victorii absolute.

*X3100i Suportă 4,2ms@240Hz / 8,33ms@120Hz pentru 1080p / 16,9ms@60Hz pentru 4K&2K. Pentru a minimiza timpul de răspuns, setați reglajele digitale (cum ar fi keystone, overscan etc.) la 0.

Perfect adaptate pentru orice joc, proiectoarele de gaming din seria BenQ X oferă o personalizare perfectă cu moduri de gaming precum Shooter, Sport, Racing, sau un mod Auto care detectează și optimizează automat imaginea în funcție de conținutul afișat. De asemenea, există și un mod SettingXChange util la crearea unor setări de culori prestabilite, precum şi o ţință de tip crosshair pentru o precizie mai bună în jocurile FPS.

În plus, noile proiectoare rulează Android TV certificat Google, au Netflix integrat si oferă o lume a divertismentului fără limite. Android TV include aplicații de streaming, filme, emisiuni, evenimente sportive și chiar mai multe jocuri, cu suport eARC și S/PDIF pentru transmiterea audio originală la rezoluție completă către un sistem audio extern. Proiectoarele din seria X au fost concepute pentru a fi instalate ușor, având zoom digital, keystone 2D și verical lens shift*.

*Vertical lens shift doar pe X3100i.

Aflați mai multe detalii accesând următorul link: https://www.benq.eu/en-eu/projector.html

MSI face echipă cu UBISOFT pentru a crea o nouă experiență de joc în Assassin’s Creed® Mirage: Fuziunea perfectă între jocuri premium și aventuri epice

MSI a anunțat oficial colaborarea cu renumitul editor global de jocuri, UBISOFT, pentru mult-așteptatul joc Assassin’s Creed® Mirage, care va fi disponibil la nivel mondial începând cu data de 5 octombrie 2023. Jucătorii care achiziționează laptopuri de gaming high-end eligibile, monitoare de gaming sau routerele de gaming echipate cu procesoare Intel® din generația a 13-a de la MSI vor avea șansa de a obține un cod de joc pentru Assassin’s Creed Mirage.

Assassin’s Creed Mirage de la UBISOFT este un omagiu adus seriei și un tribut special adus primului Assassin’s Creed. Invitându-i pe jucători să se cufunde într-un magnific Bagdad din secolul al IX-lea aflat la apogeul Epocii de Aur, Assassin’s Creed: Mirage oferă o experiență de acțiune-aventură condensată, bazată pe narațiune, cu o abordare modernă a elementelor de joc parkour, stealth și asasinat care au definit franciza timp de peste cincisprezece ani. În acest moment crucial al istoriei, jucătorii vor deveni Basim Ibn Is’haq, un tânăr hoț cu un trecut misterios care se alătură celor ascunși în Alamut în căutarea unor răspunsuri.

Colaborarea dintre MSI și UBISOFT merge dincolo de fuziunea perfectă dintre jocuri și tehnologie; aceasta oferă jucătorilor o experiență de joc fără precedent. Alături de povestea captivantă din Assassin’s Creed Mirage, tehnologia exclusivă Mystic Light de la MSI îmbunătățește gameplay-ul, oferind jucătorilor efecte de iluminare uimitoare. Pe măsură ce jucătorii explorează în civilizații antice și se implică în aventuri intense, Mystic Light își ajustează dinamic iluminarea în funcție de scenele și situațiile din joc, creând un mediu de iluminare captivant care oferă un festin senzorial atât vizual cât și auditiv.

“În calitate de brand lider global în domeniul jocurilor, MSI a menținut un parteneriat strâns și strategic cu UBISOFT, creând o lume de gaming captivantă pentru gameri. Credem că fuziunea perfectă dintre produsele high-end MSI și Assassin’s Creed: Mirage va oferi, fără îndoială, cea mai bună experiență de joc tuturor jucătorilor”, a declarat Sam Chern, MSI Marketing Vice President.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați link-ul următor (se aplică termeni și condiții): https://www.msi.com/Promotion/assassins_creed_mirage

Hochland este recunoscut ca unul dintre cei mai buni angajatori din România, prin certificatul „Great Place to Work”

București, 5 octombrie 2023 – Hochland România a obținut certificatul “Great Place to Work”, confirmându-l drept unul dintre cei mai apreciaţi angajatori pe plan local, în urma distincţiei acordate în luna august 2023 de către compania globală de cercetare Great Place to Work®.

Certificarea a fost obținută în urma unui proces riguros de evaluare desfășurat în prima parte a anului 2023. Pentru acest proces, cei peste 400 de angajați Hochland România au fost invitați să participe la un chestionar anonim, care a evaluat trei factori esențiali care definesc un loc de muncă stabil, sănătos și apreciat de angajați: încrederea în echipa de conducere, mândria legată de apartenența față de compania Hochland și satisfacția de a lucra într-un mediu de lucru colegial.

Conform rezultatelor acestui studiu, 81% dintre angajați au evaluat Hochland România ca fiind un loc de muncă excelent și au validat indicatori precum: credibilitatea, respectul, corectitudinea, mândria și colegialitatea.

Certificarea ‘Great Place to Work’ este un rezultat al muncii și devotamentului tuturor colegilor noștri care fac posibil fiecare proiect. Suntem mândri de relațiile solide pe care le-am construit în echipă, de colegii noștri și de loialitatea lor față de Hochland România. Obținerea acestei certificări ne motivează să continuăm să inovăm și să construim un mediu plăcut în care colegii noștri să se simtă valorizați și încurajați să își atingă potențialul maxim., a declarat Erik Hageleit, Manager General Hochland România.

În cadrul Hochland, punem accent pe crearea unui mediu de lucru în care colegii noștri să se simtă apreciați și motivați, un mediu în care fiecare are spațiu ca să se exprime, să contribuie personal și profesional la un viitor mai bun și inspirațional.” Această certificare reprezintă un pas semnificativ în consolidarea reputației noastre ca un angajator de top și reflectă angajamentul nostru pentru bunăstarea colegilor noștri. De asemenea, ne încurajează să continuăm să dezvoltăm și să promovăm o cultură organizațională sănătoasă și pozitivă., a precizat Andreea Puiu, Manager Resurse Umane Hochland România.

Obținerea certificatului ‘Great Place to Work’ este un rezultat al eforturilor noastre colective și o dovadă că valorile noastre, respectul, încrederea și spiritul de echipă sunt cu adevărat înrădăcinate în cultura noastră organizațională. Aceasta ne motivează să continuăm să creștem și să evoluăm pentru a obţine, împreună, rezultatele pe care ni le propunem“, a spus Florin Dumitru, Senior HRBP & Talent Attrition Responsible Hochland România.

Hochland România se angajează în continuare să ofere un mediu de lucru prietenos care să răspundă nevoilor individuale ale angajaților, pentru a asigura succesul comun al companiei și al oamenilor care o duc mai departe.

Sportisimo deschide un nou magazin în Craiova

Sportisimo inaugurează al doilea magazin din Craiova și cel de-al 54-lea din România. Noul magazin este situat în Promenada Craiova și se întinde pe o suprafață de 782 mp.

Cu ocazia inaugurării magazinului din Promenada Craiova situat pe Calea Severinului, numărul 61, vizitatorii Sportisimo se pot bucura de o promoție specială de 10% reducere aplicată la toate articolele disponibile din noul magazin, în perioada 05 – 08 octombrie. Clienții sunt așteptați să descopere numeroase produse sportive, la prețuri accesibile, de la o varietate de branduri recunoscute la nivel internațional, precum Adidas, Nike, Puma, Columbia etc.

„Suntem bucuroși că prin intermediul celui de-al doilea magazin deschis la Craiova, putem să deservim și mai bine locuitorii din oraș și împrejurimi. Mai mult, prin deschiderea unei noi locații, consolidăm relația cu comunitatea din Craiova, un oraș unde avem deja un parteneriat cu tradiție cu echipa de fotbal de la Universitatea Craiova. În colaborare cu marca Puma, suntem furnizorul oficial de echipamente al clubului UC și al echipei de juniori. De asemenea, în magazinele locale din Craiova și în e-shop, avem disponibile produse UCV pentru fanii clubului” – declară Petru Andronic, Country Manager Sportisimo România.

Sportisimo își continuă misiunea de a încuraja sportul în toată țara și de a livra articole și echipamente sportive de la o gamă largă de brand-uri globale, la prețuri accesibile.

Noul magazin din Craiova este al șaselea magazin Sportisimo deschis de la începutul anului 2023. Restul magazinelor inaugurate în acest an au fost lansate la Câmpulung, Alba Iulia, București Vitantis, Brașov, Vaslui și Craiova. Până la finalul anului, Sportisimo are în plan să mai deschidă un nou magazin și la Timișoara.

Odată cu expansiunea pe piața locală, Sportisimo creează noi oportunități pentru forța de muncă din România. În prezent, numărul total de angajați ai companiei se ridică la 445 de persoane.

Despre Sportisimo

Sportisimo, prezent de șapte ani în România, deține 54 de magazine pe piața locală și un shop online. Retailerul are colaborări directe cu brandurile internaționale, ceea ce îi oferă avantajul de a avea o gamă variată de produse de cea mai bună calitate la prețuri competitive. Sportisimo a început ca o mică afacere de familie, în 1999, iar în prezent deține cea mai variată gamă de echipamente sportive pe piața comercială din Cehia și Slovacia. Pe lângă e-shop, momentan compania are peste 200 de magazine în Europa, în Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și Croația.

Noile tablete de ciocolată Raffaello și Ferrero Rocher desăvârșesc experiența ciocolatei premium

București, 5 octombrie 2023

Compania Ferrero, producător de renume global în industria ciocolatei, anunță lansarea pe piața din România a gamelor de ciocolată premium Ferrero Rocher și Raffaello, rezultatul unei cercetări meticuloase și a unor dezvoltări de produs laborioase. Noile tablete de ciocolată Raffaello și Ferrero Rocher oferă experiențe multisenzoriale surprinzătoare și marchează intrarea Ferrero în segmentul de ciocolată premium, o premieră în istoria companiei.

„Timp de peste trei ani, o echipă de 50 de oameni a lucrat pentru a dezvolta mai mult de 300 de tipuri de rețete înainte de a găsi echilibrul corect al gustului pentru o nouă modalitate de a experimenta Ferrero Rocher și Raffaello. Cu această lansare, ne-am dorit să aducem o nouă dimensiune în universul ciocolatei premium, inspirată de cele mai iconice branduri ale noastre, iubite de generații în întreaga lume.Fiecare pătrățel de ciocolată este creat pentru a-i duce pe consumatori într-o călătorie delicioasă a gustului. Domul fin de pe fiecare bucățică, ce amintește de forma specialităților Ferrero Rocher și Raffaello, este o invitație la descoperirea diferitelor straturi din interior, garantând o experiență specială. Noile produse reprezintă o dovadă a angajamentului nostru continuu față de excelență și calitate, principii care au definit întotdeauna compania Ferrero”, declară reprezentanții Ferrero.

Disponibile în varianta de 90g, tabletele Ferrero Rocher Ciocolată cu Lapte, Ferrero Rocher Ciocolată Neagră cu 55% Cacao și Raffaello Ciocolată cu Migdale și Fulgi de Cocos oferă arome delicioase de ciocolată, astfel încât fiecare consumator să-si poată găsi combinația perfectă. Fiecare produs este rezultatul unei selecții atente a ingredientelor, obținute în mod responsabil, și a unei atenții deosebite acordate ambalajului, căci fiecare tabletă de ciocolată este învelită într-un strat ermetic de aluminiu și încapsulată într-o cutie de carton pentru a-i păstra calitatea și prospețimea.

Tabletele de ciocolată Ferrero Rocher sunt inspirate din specialitățile emblematice Ferrero Rocher, sunt realizate cu bucăți crocante de alune de pădure, ciocolată delicioasă și umpluturi cremoase rafinate combinate în straturi distincte, în timp ce tableta de ciocolată Raffaello aduce în prim plan aroma exotică a migdalelor și a fulgilor de cocos.

Despre Ferrero

Cu o prezență extinsă și în continuă creștere, grupul Ferrero se adaptează și răspunde diferitelor nevoi ale pieței, produsele sale reflectând pasiunea pentru calitate și fiind în acord cu obiceiurile de consum din întreaga lume.

Află mai multe pewww.ferrero.ro.