RE/MAX se extinde cu încă 5 birouri pe plan local

București, 28 martie 2022

RE/MAX Româniaparte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, se extinde cu încă cinci unități pe plan local, în mari orașe ale țării precum: Brașov (RE/MAX Alpine), Arad (RE/MAX Tecno Realty), Galați (RE/MAX Eskyo 2) și București (RE/MAX Select și RE/MAX Eskyo 1). În urma celor mai recente inaugurări, RE/MAX ajunge la un portofoliu de 4 unități în Brașov,  2 în Arad, 1 în Galați și 19 în București.

Attila Szocz și Nicoleta Bălășel aveau experiență antreprenorială când au luat decizia de a deschide prima lor franciză în industria real-estate – RE/MAX Alpine. Alegerea brandului pentru extinderea în această nouă zonă s-a bazat pe buna colaborare pe care au avut-o cu agenții din cadrul rețelei, în urma unor investiții imobiliare personale. De asemenea, au optat pentru RE/MAX încântați fiind de modul de organziare și avantajele obținute prin această asociere.

„Experiența noastră principală este în poziții de leadership în cadrul unor companii de top, care activează în industria ospitalității la nivel global. Crescând și dezvoltând echipe cu performanțe recunoscute la nivel internațional, am ajuns la concluzia că experiența noastră combinată cu sistemele, procedurile și modul de organizare al RE/MAX ne pot aduce mult mai aproape de targeturile noastre din punct de vedere profesional”, a declarat Attila Szocz, B/O RE/MAX Alpine.

Cu o experiență de două decenii în vânzări, Oana Bădău a pus bazele biroului RE/MAX Tecno Realty, în Arad, cu scopul de a trece la pasul următor pe plan profesional și personal, prin deschiderea propriului business profesionist.

Carmen Starrermayr, BO REMAX Select

„Dorința de a lucra cu oameni, alături de suportul educațional și logistic de care beneficiem cu toții în rețeaua RE/MAX, m-a determinat să iau decizia de a deține o franciză sub umbrela acestui brand. Printre obiectivele mele se numără siguranța și creșterea afacerii atât pe verticală, cât și pe orizontală, concomitent cu dezvoltarea mea personală și profesională”, a declarat Oana Bădău.

După 10 ani în care a locuit în Austria și a activat în diverse industrii, Carmen Starrermayr, Broker/Owner RE/MAX Select, s-a întors în București cu decizia e a lucra ca agent imobiliar într-un birou RE/MAX. Însă, în timpul unuia dintre cursurile dedicate membrilor RE/MAX, s-a hotărât că își dorește mai mult de atât și a făcut pasul spre deschiderea unei francize.

Oana Bădău, BO REMAX Tecno Realty

„M-am regăsit foarte mult în valorile brandului, a fost o provocare foarte mare pentru mine și sunt motivată să-mi depășesc limitele. Pentru mine, RE/MAX a devenit deja un stil de viață, iar planul meu este să formez o echipă valoroasă de agenți, care să se identifice cu misiunea, viziunea și valorile companiei”, a declarat B/O RE/MAX Select.

RE/MAX Eskyo, franciză care va integra două birouri – în București și Galați -, este deschisă de Liviu și Alexandru Radu, doi antreprenori fără experiență în real-estate, însă pasionați de acest domeniu.

Attila Szocz, REMAX Alpine

„Am luat decizia de a deschide acest nou business alături de fiul meu, care este atras de domeniul imobiliar, iar RE/MAX reprezintă o decizie firească,  întrucât înglobează un sistem profesionist de lucru în acest domeniu. Principalul avantaj oferit constă în formarea într-un mediul performant de lucru”, a declarat Liviu Radu, B/O RE/MAX Eskyo.

De asemenea, cei doi antreprenori își propun să creeze o rețea de agenți bine pregătiți și responsabili, atrași profesional de acest domeniu, alături de care să dezvolte brandul RE/MAX Eskyo.

Liviu Radu, BO REMAX Eskyo

Despre RE/MAX

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de  agenți imobiliari, având, în prezent, peste 60 de francize și peste 800 de membri. RE/MAX este recunoscut ca fiind cel mai puternic brand național în imobiliare. Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari.

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 140.000 de agenți afiliați, în 8.300 de birouri, aflate în peste 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de țări, cu peste 2200 birouri și 29.000 de agenți, continuând să se extindă. Pentru mai multe detalii accesați: www.remax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *