Motorola edge+ dispune de cel mai puternic procesor din lume, cu sistem de inteligență artificială

Noul motorola edge+ este echipat cu cel mai puternic procesor 1 din lume, Qualcomm Snapdragon 865. Smartphone-ul oferă performanțe excepționale datorită procesorului, printr-o experiență de utilizare rapidă, plăcută, în care acțiunile de pe telefon sunt urmate de un răspuns rapid.

motorola edge+ are un procesor integrat 8-core, pe 64-biți, echipat cu nanotehnologie avansată, cu cele mai înalte performanțe posibile utilizate în prezent pe dispozitivele Android. Datorită acestei tehnologii, a fost posibilă creșterea performanței procesorului cu 25% (performanța grafică cu 20%) și în același timp a putut fi redus consumul bateriei cu 25% (partea grafică a procesorului cu 35%), comparativ cu generația anterioară Snapdragon 855.

Viteză și finețe

Pentru performanțe în aplicații, procesorul vine cu nucleul primar de 2,84 Ghz ARM-Cortex A77, dar și cu alte trei nuclee puternice de 2,42 GHz ARM-Cortex A77. Celelalte patru nuclee ARM-Cortex A55 care au un consum redus de energie și frecvență de 1,8 GHz, oferă performanțe suficiente și o durată de viață ridicată a bateriei în timpul utilizării normale a telefonului atunci când aplicațiile nu necesită performanțe maxime de calcul și grafică.

Numărul nucleelor influențează capacitatea smartphone-ului de a îndeplini funcțiile necesare, rapiditatea răspunsului și comutarea între aplicații. Cu alte cuvinte, având cel mai puternic procesor de pe piață, motorola edge+ este un guru al multitasking-ului.

Fotografii și videouri uimitoare

Noul procesor folosește la maxim inteligența artificială, iar camera foto și aplicațiile funcționează mai bine pe acest flagship folosind AI-ul integrat. motorola edge+ permite selectarea și utilizarea mai eficientă a modurilor de fotografiere, aplicarea automată a acestora și stabilizarea camerei. Performanța procesorului permite înregistrarea videoclipurilor cu rezoluție înaltă 6K, precum și utilizarea celei mai avansate tehnologii de stabilizare video prin combinarea stabilizării optice și electronice cu inteligența artificială.

Procesorul puternic este conectat la memoria de acces aleatorie LPDDR5, cu o capacitate de 12 GB, a cărei performanță și consum de energie redus contribuie la o productivitate și mai mare a lui motorola edge+. Capacitatea de stocare cu funcția Turbo Write integrată oferă o stocare de 256 GB, cu o viteză  de scriere a datelor de două ori mai mare față de celelalte dispozitive, folosind standardul UFS 3.0 pentru stocarea datelor.

De la viteză extremă, la performanță și multitasking, motorola edge+ le înglobează pe toate acestea cu ușurință și eleganță, datorită celui mai puternic procesor Qualcomm Snapdragon 865 și a caracteristicilor dispozitivelor Motorola.

Televizorul ultra slim TCL 65EC780, disponibil în România

TCL-65EC780-1

HDR10+, Dolby Atmos, Google Assistant – Performanță de top și design de lux

TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum la nivel modial, recunoscut pentru vasta activitate de cercetare și brevetare, a lansat în România televizorul ultra slim TCL 65EC780, parte din seria de televizoare ultra-performante cu design de lux EC78.

Seria EC78 combină designul atemporal din metal ultra slim, cu calitatea imaginii 4K HDR10+, o gamă extinsă de culori, tehnologia Dolby Vision și cel mai avansat sistem Smart TV de până acum – Android TV, cu Google Assistant încorporat – fiind destinată celor care nu vor să facă niciun compromis între performanță și eleganță.

4K HDR10+: Contrast puternic, culorii vii, detalii surprinzătoare

Cel mai recent standard pentru rezoluția 4K este caracteristica HDR (High Dynamic Range – interval dinamic ridicat), care extinde semnificativ gama de culori, îmbunătățește luminozitatea și permite gradații mai fine între cele mai întunecate și cele mai deschise nuanțe.

Împreună cu 4K, HDR10+ oferă imagini mult mai aproape de realitate: indiferent de cât de întunecate sau luminoase sunt imaginile de pe ecran, curba de mapare a tonurilor este armonizată și optimizată scenă cu scenă.

WCG: Experiență de cinematograf digital acasă

Datorită funcției WCG (White Colour Gamut – gamă largă de culori) ce reproduce nuanțe intense și ultra-realiste, cu 30% mai pure și mai bogate decât ecranele LED tradiționale, utilizatorii se pot bucura de experiența de cinematograf digital în propria sufragerie și de peste 1 miliard de culori rupte parcă din realitate.

Dolby Vision – Atmos: Fidelitate fără precedent

Tehnologia Dolby Vision transpune privitorii în povestea de pe ecran, datorită sunetului redat într-un mediu 3D, care, folosind doar difuzoarele televizorului, duce experiența de vizionare a filmelor la un nivel superior, de un realism mai uimitor decât niciodată.

ONKYO: Sunet captivant, specific sălii de cinema

Odată cu noul televizor TCL, filmele, muzica și jocurile video pătrund într-o nouă dimensiune, care amintește de sala de cinema, prin sistemul integrat de sunet ONKYO, cu 4 difuzoare frontale cu o capacitate de 60W pe modelul de 65 inch și de 56W pe modelul de 55 inch.

Android TV: Control vocal avansat

Sistemul Android TV oferă o experiență TV hands-free. Utilizatorii pot accesa, porni și controla conținutul video, ajusta volumul și multe altele de la distanță, doar prin voce. Totul este atât de simplu, încât ai impresia că poți vorbi cu televizorul tău ca și cum ai vorbi cu prietenii.

TCL-65EC780-3

Google Home, Google Assistant* și Alexa**: Multitasking nelimitat

Noul televizor TCL vine cu Google Home și Google Assistant încorporate. Fără a pune pe pauză ceea ce urmăresc, utilizatorii pot găsi cel mai recent blockbuster, pot verifica scorul unui meci, pot aprinde lumina sau pot regla temperatura în casă. Google Assistant este gata să ajute, fiind capabil să răspundă la peste 1 milion de comenzi.

De asemenea, modelul 65EC780 este compatibil cu Alexa, asistentul virtual dezvoltat de Amazon, care poate porni muzica, poate verifica știrile și vremea, poate schimba canalele TV și ajusta volumul, printre multe altele.

Design ultra-slim, fără ramă

Noul televizor TCL vine cu un design ultra-slim compatibil cu orice stil de amenajare, punând accent pe experiența de vizionare și pe eleganța atemporală. A fost gândit fără cadru, pentru un ecran mai mare, și cu suport central din metal, durabil și în același timp grațios.

Principalele specificații

  • Diagonală display: 164 cm
  • Sistem de operare: Android
  • Aplicații de video streaming: YouTube, Netflix, HBOGo
  • Caracteristici-cheie: comenzi vocale, asistent vocal inteligent, Screen Mirroring
  • Tip procesor: Quad Core
  • Capacitate stocare: 16 GB
  • Rezoluție: 3840 x 2160
  • Tip tehnologie HDR: HDR 10
  • Tehnologii audio: Dolby TruHD, Dolby AC-4, Dolby Atmos, Equalizer, Front Firing, Onkyo, Digital Pure Sound, Auto volume control
  • Dimensiune cu stand: 1448 x 931 x 337 mm
  • Dimensiune fără stand: 1448 x 861 x 95 mm
  • Compatibilitate VESA: 400 x 200

Televizorul TCL 65EC780 este disponibil la prețuri recomandate de vânzare începând cu 5.999 Lei.

TCL-65EC780-2

*Google Assistat nu este disponibil în anumite limbi și țări. Necesită o conexiune la Internet/date mobile și poate genera costuri. Disponibilitatea și performanța anumitor funcții și servicii depind de dispozitive și rețele și pot să nu fie disponibile în toate zonele.

** Compatibilitatea Alexa permite utilizarea cu dispozitive Amazon Alexa, inclusiv Amazon Echo, Echo Dot, Echo Show, Echo Spot și Echo Plus (achiziționate separat).

Despre TCL

 Cu sediul în China, TCL Electronics Holdings Limited (cod bursier 01070.HK) este unul dintre principalii jucători ai industriei TV pe plan global, fiind implicat în cercetarea, dezvoltarea, producția și distribuția produselor electronice de consum, dedicat proiectului de a deveni un lider global în domeniul tehnologiei smart. Printr-un model de business orientat deopotrivă către produs și consumator, care se concentrează în primul rând pe o direcție la ”dublu+” ce include conceptele duo ”smart + internet” și ”produse + servicii”, compania își propune să construiască un ecosistem cuprinzător pentru televizoare smart, care să le ofere utilizatorilor produse și servicii inteligente, în acord cu un lifestyle sănătos. Potrivit celui mai recent raport Sigmaintell, TCL s-a clasat în 2019 pe locul al doilea din punct de vedere al volumului de vânzări pe piața globală a televizoarelor.

Brother sustine viitorii specialisti in domeniul protectiei mediului

Brother_CSR-img01

  • Compania Brother va premia din nou lucrarile de disertatie ale absolventilor programelor de master din domeniul Ingineriei Mediului ale Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului, din cadrul USAMV Bucuresti.

Brother, unul dintre cei mai mari furnizori de solutii pentru mediul de afaceri, va continua activitatile de protectie a mediului si conservare a biodiversitatii prin parteneriatul pe care l-a initiat anul trecut cu Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti (USAMV), prin programele de master din domeniul Ingineriei mediului derulate in cadrul Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului (FIFIM). In cadrul acestui parteneriat, Brother va acorda o bursa de sustinere pentru cea mai aplicata lucrare de disertatie din cadrul programului de master de Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural sau celui de Geomatica pentru Ingineria Mediului.

Inscrierea lucrarilor se va face in aceeasi perioada cu depunerea lucrarilor de disertatie, respectiv in perioada 15-17 iunie 2020, pe baza formularului dedicat, care se va depune online la FIFIM, insotit de CV-ul candidatului si de lucrarea de disertatie, termenul limita fiind acelasi cu termenul de inscriere la sustinerea lucrarii de disertatie. Criteriile de evaluare au in vedere o serie de punctaje care se bazeaza pe evaluarea catorva aspecte concrete. Astfel, continutul si calitatea lucrarii de disertatie, precum si aplicabilitatea ei in domeniul protectiei mediului se vor puncta cu pana la 4 puncte, in timp ce elementele de originalitate si inovatie vor primi pana la 2 puncte. Alte 2 puncte sunt rezervate calitatii prezentarii lucrarii, iar pentru implicarea in activitati axate pe protectia mediului dovedite prin CV, candidatul poate primi inca 2 puncte.

Premiul are o valoare de 500 de euro, acordat in echivalentul in lei, alaturi de diploma de recunoastere a implicarii absolventului in activitatile de protectie a mediului.

Evaluarea se va face de catre membrii comisiilor de examinare in cadrul sesiunii de sustinere a lucrarilor de disertatie pentru cele doua programe de studiu, participand si un reprezentant al companiei.

Intotdeauna Brother a fost si ramane un producator preocupat de calitatea mediului inconjurator si de protejarea acestuia, participand activ si incurajand cu fiecare ocazie utilizatorii sa se implice in protejarea mediului. Incepand de la idee si design, pana la etapele de colectare si reciclare, in fiecare stadiu din ciclul de viata al unui produs avem in vedere impactul asupra mediului. Ne dorim ca si viitorii specialisti in protectia mediului sa urmareasca aspectele practice ale protejarii mediului, prin lucrari cu un grad de aplicabilitate avansat – acesta este motivul pentru care am ales aceste criterii in a oferi premiul celui mai potrivit absolvent de master al USAMV”, a declarat Monica Otlacan, Country Manager Brother Romania.

Misiunea Brother este de a dezvolta solutii, echipamente si tehnologii eficiente care sa permita organizatiilor sa isi imbunatateasca performantele si operabilitatea, simultan cu reducerea costurilor. Reducerea impactului asupra mediului reprezinta una din temele cheie ale implicarii sociale a companiei Brother, inclusiv in Romania.

Angajamentul Brother de a sustine specialistii si activitatile de cercetare in domeniul protectiei mediului derulate in cadrul universitatii se vor concretiza si prin alte actiuni corelate din cadrul parteneriatului.

La nivel international, Brother colaboreaza cu diverse organizatii si se implica in multiple actiuni menite sa reduca nivelul de poluare a mediului inconjurator. Iar Romania nu face exceptie, astfel colaborarea companiei cu USAMVB, inceputa in 2019, are ca scop un mod practic de constientizare asupra riscurilor pe care le prezinta lipsa de atentie a oamenilor fata de mediu, sustinand rolul practic al viitorilor specialisti in protectia mediului inconjurator.

BrotherCSR

Despre Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicina Veterinara din Bucureşti (USAMVB), „o universitate pentru viaţa şi agricultura prin educaţie şi cercetare de inalta calitate”, este o instituţie de invaţamant superior şi cercetare acreditata, cu personalitate juridica, ce face parte din reţeaua instituţiilor de invaţamant superior de interes public, avand caracter nonprofit şi apolitic. USAMVB este organizata şi funcţioneaza in conformitate cu prevederile Constituţiei Romaniei, ale legislaţiei şi reglementarilor naţionale din domeniul invaţamantului, cu Carta universitara şi regulamentele proprii pentru a-şi indeplini misiunea asumata.

Absolventii Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului – unica in ţara ce pregateşte ingineri prin programul de studii de licenţa Imbunataţiri Funciare şi Dezvoltare Rurala – dobandesc calificari pentru a raspunde cerintelor pietei muncii, fiind pregatiti pentru a lucra in urmatoarele sectoare de activitate / institutii: constructii – proiectare si executie, agentii de mediu, Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, servicii / cadastru, administratia centrala si locala, cercetare si consultanta, Real Estate & Business.

Despre Brother

Fondata in Japonia cu mai bine de un secol in urma de catre cei doi frati Masayoshi si Jitsuichi, Brother este in prezent o marca recunoscuta la nivel mondial pentru inovatie tehnologica. Compania desfasoara operatiuni in peste 40 de tari si regiuni.

Printre produsele Brother, se numara imprimante, echipamente multifunctionale, scanere si solutii de etichetare. Oferta pentru o era bazata tot mai mult pe tehnologie digitala si inteligenta include solutii mobile de tiparire si servicii de management al printurilor (Managed Print Services – MPS).

ViewSonic propune proiectorul ViewSonic Smart LED X100-4K 4K Ultra HD pentru Home-Cinema Rec709

Bucuresti, 11 iunie 2020 – ViewSonic Corp., lider global pe piata solutiilor de afisare, anunta noul produs al seriei X – proiectorul Smart LED X100-4K cu rezolutie Ultra HD pentru home cinema – care este disponibil din iunie 2020 in Europa. Combinand rezolutia uimitoare 4K cu functionalitatea inteligenta de streaming, proiectorul ViewSonic® X100-4K iti permite mai mult ca niciodata sa experimentezi divertismentul direct de acasa la tine. Cu un design elegant, usor de instalat, acest proiector poate fi montat in tavan in orice living sau intr-o sala dedicata de home theater. Imaginile raman vii si clare la o luminozitate de 2.900 de lumeni, cu compatibilitate Rec. 709 si o rezolutie uimitoare 4K Ultra HD de 3840 x 2160. Caracteristicile inteligente integrate atat pentru Amazon Alexa si Google Assistant ofera confortul pe care il da controlul vocal. Cu difuzoare incorporate Harman Kardon si proiectarea pe un ecran cu dimensiuni de pana la 300 de inches, acest proiector 4K premium ofera o experienta cinematografica captivanta, perfecta pentru amatorii de filme si pasionatii de divertisment de acasa.

REZOLUTIE ULTRA HD 4K DE EXCEPTIE

Proiectat cu un chip avansat DLP® 4K Ultra HD cu tehnologie XPR, acest proiector ofera 3840 x 2160 pixeli diferiti asigurand o rezolutie UHD 4K cu 8,3 milioane de pixeli.

INSTRUMENTE DE CALIBRARE A CULORILOR CERTIFICATE ISF

Modurile de zi si de noapte certificate ISF (Imaging Science Foundation) permit optimizarea culorilor atat in medii luminoase, cat si in intuneric. Daca este necesar, tehnicienii certificati ISF pot asigura reglarea la fata locului a acestor setari pentru calibrarea personalizata a imaginii.

CONTROL İNTUİTİV TOUCH DE PE DİSPOZİTİVELE MOBİLE

Cu aplicatia vCastSender, dispozitivele mobile (cum sunt smartphone-urile si tabletele) se pot transforma in telecomanda pentru proiector. Utilizarea unui dispozitiv mobil ca telecomanda ofera functii intuitive de touch, tastare usoara si adnotari instantanee pe ecran, controland astfel mai simplu setarile proiectorului. Aplicatia vCastSender, este compatibila cu iOS 8.0 si versiunile ulterioare, precum si cu Android OS 5.0 si versiunile ulterioare.

SMART TV ACTIVAT

O interfata integrata Smart TV permite difuzarea si petrecerea timpului la filmele si emisiunile TV preferate de pe Netflix, YouTube si multe altele. De asemenea, puteti transmite continut multimedia de pe dispozitivele dvs. mobile prin WiFi.

ADAPTAREA LENTİLEİ LA PLANUL ORİZONTAL Sİ VERTİCAL

O caracteristica de schimbare a lentilelor atat pe orizontal, cat si pe vertical, permite reglarea sus – jos sau stanga – dreapta a obiectivului de proiectie. Aceasta caracteristica permite flexibilitate pentru plasarea proiectorului in instalari mai dificile.

INTRARI HDMI DUAL 3D BLU-RAY READY

Cu doua porturi HDMI, acest proiector se conecteaza perfect la orice dispozitiv compatibil HDMI si poate afisa imagini 3D direct de pe playerele Blu-ray 3D. Imaginile 3D pot fi vizualizate cu ochelarii care pot fi ViewSonic PGD-350, sau cu orice alti ochelari 3D compatibili.

SURSA DE LUMINA LED AVANSATA

Acest proiector utilizeaza cea mai recenta tehnologie solid-state cu LED, care nu contine mercur, lampi si filtre. Sursa de lumina LED permite utilizarea timp de peste 30.000 de ore*, consumand mai putin de jumatate din consumul de energie al unui televizor LCD standard, ceea ce reduce substantial costul total de detinere.

* Durata de viata a sursei de lumina poate varia in functie de utilizarea reala si de alti factori.

Functionalitatile proiectorului Smart LED ViewSonic® X100-4K sunt ilustrate video, iar mai multe detalii tehnice despre produs gasiti la link, cu recomandari de alte echipamente ViewSonic compatibile.

Pentru mai multe informatii despre ViewSonic, vizitati pagina ViewSonic.com si urmariti pe FacebookYouTube si Twitter.

PC Garage oferă cadou 4 periferice de gaming

te achipam gratuit

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de tehnologie, continuă seria campaniilor dedicate pasionaților de jocuri printr-o nouă ediţie “Te achipăm gratuit”. Desfăşurată în perioada 11 Iunie – 12 Iulie 2020, noua promoţie oferă clienţilor PC Garage un kit de gaming cadou, la achiziționarea oricărui sistem de gaming by PC Garage din ofertă, cu condiţia ca valoare acestuia să fie de minim 2.000 lei.

Dincolo de puterea de calcul a procesorului, de numărul unităților de procesare grafică sau de viteza de reacție a unității de stocare, o experiență de gaming reușită presupune și folosirea unor periferice potrivite pentru gaming.

Din acest motiv, cei care achiziționează sisteme de gaming by PC Garage vor primi cadou un kit  Gamdias Poseidon M2 4 in 1 Combo. Acesta are în componenţă tastatura Ares M1, ce se distinge printr-un design atractiv cu 6 zone distincte de iluminare, un mouse de gaming ergonomic şi precis cu o rezoluţie ajustabilă de maxim 3200 DPI, un mouse pad flexibil cu strat dublu şi spate antiderapant, precum şi o pereche de căşti cu perniţe moi, confortabile şi microfon omnidirecțional.

Picture2

În ceea ce privește gama de sisteme gaming by PC Garage, oferta este una bogată și diversificată, fiind gândită astfel încât să se adreseze pasionaţilor de jocuri, cu cerințe și bugete diferite.

  • Viking AMD Edition(2.849,99 RON) – vine alimentat de un procesor AMD Ryzen 5 1600, o placă grafică RTX 2060, 8GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare formată dintr-un SSD M.2 de 128 GB şi un HDD de 1TB
  • Balaur by HyperX(3.899,99 RON) – este echipat cu procesor AMD Ryzen 5 2600, soluție grafică AMD RX 5500 XT 8GB GDDR6, 16GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare alcătuită dintr-un SSD M.2 de 500GB. Sistem testat de specialiştii PC Garage în 15 cele mai populare jocuri
  • Raptor5(4.199,99 RON) – este echipat cu procesor AMD Ryzen 5 2600, soluție grafică GTX 1660, 8GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare alcătuită dintr-un SSD SATA-III de1TB. Sistem testat de specialiştii PC Garage în 15 cele mai populare jocuri
  • Black Scorpion(5.399,99 RON) – vine echipat cu procesor i5 9400F 2.9GHz Coffee Lake, o soluție grafică NVIDIA GeForce GTX 1660 Ti, 16GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare alcătuită din SSD de 256GB plus HDD de 1TB. Un sistem de gaming testat de specialiştii PC Garage în 15 cele mai populare jocuri, ce vine echipat cu iluminare RGB şi Windows 10 Home preinstalat
  • Callisto(5.499,99 RON) – include un procesor Intel i7-9700 3.0GHz Coffee Lake, soluție grafică NVIDIA GeForce GTX 1660 SUPER, 16GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare asigurată de un SSD M.2 de 512GB.
  • Golem(5.799,99 RON) – are în componenţă un procesor AMD Ryzen 7 3700X 3.6GHz, soluție grafică Radeon RX 5600 XT, 16GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare asigurată de un SSD M.2 de 1TB. Sistem testat de specialiştii PC Garage în 15 cele mai populare jocuri.
  • Arkay(5.999,99 RON) – este echipat cu procesor AMD Ryzen 5 3600, soluție grafică RTX 2060, 16GB GDDR6, 16GB memorie RAM DDR4 și soluție de stocare alcătuită dintr-un SSD M.2 de 1TB. Sistem testat de specialiştii PC Garage în 15 cele mai populare jocuri
  • Chimera(9.699,99 RON) – folosește un procesor AMD Ryzen 7 3700X, soluție grafică NVIDIA GeForce RTX 2080 SUPER, 16GB memorie RAM DDR4 și o soluţie de stocare formată dintr-un SSD M.2 de 512 GB şi un HDD de 2TB. Acest sistem vine preinstalat cu Windows 10 Home

Campania “Te echipăm gratuit – 4 cadouri gaming” se desfăşoară în perioada 11 Iunie – 12 Iulie 2020, pe site-ul www.pcgarage.ro și este valabilă în limita stocului disponibil.

Pentru mai multe informații accesați pagina campaniei : https://www.pcgarage.ro/super-iunie-2020/

ALERTĂ MEDIA: RAZER ANUNȚĂ DISPONIBILITATEA KISHI, CONTROLLER DE GAMING UNIVERSAL PENTRU DISPOZITIVELE ANDROID™

Fără titlu

CINE:               Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial

CE:                   Razer anunță disponibilitatea controller-ului de gaming universal pentru dispozitivele Android™, Razer Kishi. Noul accesoriu pentru dispozitivele mobile a câștigat două premii ”Best of CES” în momentul dezvăluirii din ianuarie. Lansarea versiunii pentru iPhone a dispozitivului este planificată pentru această vară.

Razer Kishi dispune de caracteristici ce facilitează o experiență de gaming avansată, cu o precizie sporită și variate posibilități de control, grație thumbstick-urilor analog care au și funcție de buton, D-pad-ului cu opt direcții și butoanelor cu funcții multiple. Lista de specificații este completată de două butoane analog de tip trigger și două butoane de tip bumper, care contribuie la asigurarea unei experiențe similare celei oferite de cele mai apreciate console.

Design-ul flexibil Razer Kishi îl face compatibil cu majoritatea smartphone-urilor Android™, conexiunea USB-C eliminând practic orice urmă de lag, oferind astfel o experiență de joc superioară. Alimentarea prin același cablu permite sesiuni prelungite de joacă sau chiar de streaming prin cloud.

Pentru mai multe informații vizitați  Razer.com/gaming-controllers/razer-kishi.

DE CE:             Razer Kishi face parte din lista de noi dispozitive dezvăluite de Razer în cadrul CES 2020,  fiind disponibil de acum pentru utilizatori.

CÂND:             Razer Kishi pentru Android – Disponibil acum
Razer Kishi pentru iOS – Disponibil din vara lui 2020.

UNDE:             Razer.comAmazon.com și în oferta partenerilor retail

PREȚ:               Razer Kishi pentru Android – prețuri pornind de la 89.99 Euro
Razer Kishi pentru iOS – va fi anunțat în momentul în care devine disponibil

IMAGINI:         LINK

MOVCAR – asistentul tau auto

Păstrează documentele vehiculului tău în siguranță și întotdeauna la îndemână – monitorizează datele de expirare ale actelor mașinii, salvează istoricul reviziilor, plătește simplu și rapid pentru servicii prin SMS.

MOVCAR este o aplicatie simplă, intuitivă și gratuită, creată special pentru a ajuta șoferii și conducătorii auto să își încarce și să îți păstreze toate documentele mașinii în siguranță, să fie la curent cu termenele limită și datele de expirare ale actelor și să poată efectua simplu si rapid diverse plăți prin SMS.

Mai exact, este un asistent auto personal care gestionează documentele auto și se asigură că utilizatorul nu ratează niciodată un termen limită. Aplicația pune la dispoziție o interfață intuitivă și ușor de navigat, împreună cu o serie de funcționalități:

Gestionarea sigură și eficientă a documentelor

Chiar dacă ai toate documentele mașinii la zi și toate plățile efectuate, riști să fii amendat în cazul în care nu le ai cu tine de fiecare dată când urci la volan. Aceste situații pot fi evitate cu ușurință dacă încarci toate documentele vehicului în aplicația Movcar. Astfel, le vei avea mereu la îndemână.

Dashboard

Dacă deții mai multe vehicule, nu-ți face griji! Movcar are un panou de control intuitiv care te ajută să consulți starea generală a documentelor și timpul rămas până la data de expirare pentru fiecare vehicul separat. Această funcționalitate este eficientă, în special pentru proprietarii companiilor care operează cu mai multe mașini și trebuie să știe dacă polițele RCA sunt valabile și dacă asigurările sunt la zi pentru fiecare mașină în parte.

Notificări eficiente

Aplicația te anunță cu 30 de zile înainte de data de expirare a documentelor și continuă să o facă la intervale săptămânale până la data respectivă, pentru a se asigura că nu ratezi niciodată un termen limită!

Acest lucru înseamnă că, după ce încarci în aplicație documentele mașinii (rovignetă, CASCO, RCA, ITP, etc), când data de expirare a acestora se apropie, veți fi notificat pentru a le reînnoi.

De asemenea, poți seta mementouri pentru schimbarea anvelopelor, revizuirea tehnică, data de expirare a kitului de prim ajutor și alte taxe anuale.

Plăți prin SMS

MOVCAR te va ajuta să faci plăți rapid și simplu prin intermediul aplicației. Servicii precum parcarea, plata podului Fetești sau Rovigneta pot fi plătite mai simplu prin SMS. În funcție de tipul serviciului de care ai nevoie, aplicația va completa mesajul, iar tu trebuie doar să îl trimiți! Atât de ușor!

Movcar este un startup romanesc, fondat in 2019, care deja a adunat o baza generoasa de utilizatori si care promit noi si noi functionalitati adaugate periodic.

Procesoarele AMD EPYC de generație a doua livrează mai multă putere de procesare soluțiilor Amazon Web Services

AMD a anunțat disponibilitatea la nivel mondial a instanțelor Amazon Elastic Compute Cloud, soluții care vin echipate cu procesoare AMD EPYC de generație a doua.

Fiind echipate cu procesoare AMD EPYC de generație a doua, care rulează la frecvențe de până la 3,3 GHz, instanțele Amazon EC2 C5a sunt a șasea familie produsă de AWS care utilizează soluțiile de procesare ale companiei americane

Prin utilizarea procesorului AMD EPYC de generație a doua, instanța C5a oferă un raport performanță/preț la niveluri generale x86 pentru un set larg de sarcini de lucru cu calcul intensiv, inclusiv batch processing, analize distribuite, transformări de date, analize de jurnal și aplicații web.

Disponibile în opt configurații, cu până la 96 de thread-uri, instanțele Amazon EC2 C5a profită de numărul mare de nuclee ale procesorului AMD EPYC pentru a oferi cel mai mic cost pe thread x86 din portofoliul Amazon EC2.

Aceasta oferă clienților o opțiune suplimentară pentru performanțe și costuri optime pentru o varietate de sarcini de lucru intensive, inclusiv dezvoltarea și hosting-ul jocurilor video, care profită de numărul mare de nuclee al procesorului și raporturile de memorie furnizate de C5a.

„Procesoarele AMD EPYC de generație a doua oferă nivelul de performanță necesar clienților noștri pentru a efectua cu încredere sarcini de lucru centrate în jurul calcului în cloud”, a declarat Forrest Norrod, vicepreședinte senior și director general, Data Center și Embedded Solutions Group, AMD. „Cu noile instanțe Amazon EC2 C5a, ne extindem în mod strategic prezența și capacitățile cu AWS. Și chiar mai important, împreună contribuim la îmbunătățirea continuă a experienței în cloud a utilizatorului.”

AMD și AWS au oferit clienților opțiuni rentabile și performante încă de la începutul anului 2018, cu cinci familii de instanțe Amazon EC2 (M5a, M5ad, R5a, R5ad și T3a), care se regăsesc în mai mult de 15 regiuni AWS globale. Noile instanțe Amazon EC2 C5a, echipate cu procesoarele AMD EPYC ™ de generație a doua sunt disponibile acum în regiunile AWS U.S. East, AWS U.S. West, AWS Europe și AWS Asia Pacific.

Cu Nokian Tyres sezonul anvelopelor de vară arată ca o experiență de condus sigură și liniștită la viraje strânse și în timpul zilelor ploioase

Nokian Wetproof (2)

Producătorul de anvelope scandinav Nokian Tyres oferă o selecție modernă și versatilă de anvelope de vară pentru piața central-europeană. Noua generație de anvelope de vară oferă tehnologia unică Dual Zone Safety, special concepută pentru condițiile variate din timpul verii. Această tehnologie a fost introdusă mai întâi la modelele de vehicule pentru pasageri și apoi la SUV-uri și gama crossover.

Anvelopele Nokian Tyres oferă confort premium la volan, durabilitate și, mai ales, siguranță de primă clasă, garantând mai multă liniște în timpul deplasărilor pe timp de vară.

Atunci când ne bucurăm de zile însorite de vară, putem uita de pericolele drumurilor în condiții de ploaie. Însă, vremea este schimbătoare, de la caniculă, la averse bruște, iar prognozele se pot schimba neașteptat. Anvelopele de vară premium oferă siguranță șoferilor atunci când au cea mai mare nevoie.

Anvelope de vară Nokian Tyres

„Orice anvelopă poate rula fără probleme, atunci când condițiile meteorologice sunt perfecte. Cu toate acestea, în condiții surprinzătoare precum ploile bruște, anvelopele trebuie să ofere performanțe extrem de stabile. Este foarte important ca anvelopa să poată fi controlată în timpul manevrelor evazive, în timpul frânării sau pe suprafețele umede. Șoferii au nevoie de fiabilitate și consecvență, ceea ce înseamnă că anvelopele trebuie să își păstreze aderența și manevrabilitatea de la începutul primăverii, până toamna târziu.”, spune Martin Dražík, Tire Expert și Product Manager, Nokian Tyres, Central Europe.

Stabilitate și durabilitate pentru SUV-uri

Gama vastă și competitivă de anvelope de vară Nokian Tyres este completată de noi anvelope pentru SUV-uri: Nokian Powerproof SUV și Nokian Wetproof SUV. Ambele noi produse din portofoliul Nokian Tyres dispun de tehnologia Dual Zone Safety cunoscută de la modelele de vehicule de pasageri. Aceste anvelope sunt concepute pentru vehicule tip SUV și crossover, pentru o manevrabilitate precisă și senzație plăcută de condus.

Nokian Powerproof SUV (1)

Anvelopele vin echipate cu tehnologia unică Aramid Sidewall. Structura laterală conține fibre de aramidă extrem de puternice, ceea ce oferă rezistență la impact și tăieturi bruște, care altfel ar putea întrerupe cu ușurință o deplasare.

Aceeași tehnologie Aramid Sidewall este folosită la producerea tuturor anvelopelor Nokian Tyres pentru autoutilitare și rulote. Familia de anvelope Nokian cLine Van oferă stabilitate, aderență echilibrată și durabilitate excelentă pentru autoutilitare.

Noua anvelopă Nokian Powerproof SUV a fost dezvoltată și testată în colaborare cu campionul de Formula 1, Mika Häkkinen.

„La anvelopele SUV apreciez stabilitatea, fiabilitatea și ușurința de a conduce. Anvelopa Nokian Powerproof SUV este o combinație admirabilă de performanță de înaltă clasă, durabilitate extremă și senzație de conducere plăcută. Funcționează la viteze mari și mici și pe suprafețe umede și uscate deopotrivă. Oferă încredere și siguranță.”, spune Häkkinen.

Nokian Wetproof SUV (1)

Rezultate puternice în teste

Nokian Powerproof și Nokian Wetproof oferă siguranță și fiabilitate în timpul verii pentru șoferii care călătoresc pe drumurile din Europa Centrală. Ambele au obținut rezultate puternice la testele independente pentru anvelope din 2020.

Apreciată pentru aderența bună la frânare și rezistența la rulare foarte scăzută, Nokian Powerproof a obținut locul al treilea la testul pentru anvelope de vară Sport Auto din acest an. De asemenea, a primit note bune la testele Auto Motor und Sport, Sport Auto și Auto Bild. Revista italiană Automobilismo consideră Nokian Powerproof drept una dintre cele mai bune anvelope atunci când vine vorba despre manevrabilitate pe suprafețe umede, menționând că este perfect echilibrată și foarte previzibilă și pe suprafețe uscate.

Proprietățile unice ale anvelopelor premium Nokian Wetproof nu au trecut neobservate de revistele de automobile.

Când vine vorba de frânare pe suprafețe uscate, Nokian Wetproof este pe primul loc”, subliniază revista germană GuteFahrt în testul din acest an. Revista poloneză Motor scoate în evidență nivelul ridicat de performanță la frânare pe suprafețe umede și uscate. De menționat este și victoria absolută a acestei anvelope unice la testele German ACE Lenkrad și Auto Motor und Sport din 2019.

Anvelope potrivite pentru orice vehicul

Gama completă de anvelope de vară Nokian Tyres răspunde tuturor nevoilor. Pe lângă cele mai recente modele pentru vehiculele de pasageri și SUV, este de menționat și anvelopa de vară Nokian eLine 2. Datorită rezistenței scăzute la rulare și economiilor de combustibil rezultate, aceasta reprezintă soluția ideală pentru o conducere sigură și ecologică. Anvelopa clasificată AA este populară în rândul șoferilor de mașini electrice.

Calitate și satisfacție garantate

Nokian Tyres le oferă clienților siguranță și în ceea ce privește garanțiile: Nokian Tyres Aramid Guarantee și Nokian Tyres Satisfaction Promise. Ambele oferă clienților acces premium la un model preferat de anvelope și la durabilitate garantată.

Ca dovadă a excelenței, familiile de anvelope Nokian Powerproof și Nokian Wetproof au primit calificativul TÜV Tire Performance Mark. Acordat de organizația independentă de testare TÜV SÜD, acesta certifică faptul că Nokian Wetproof se remarcă în fața concurenței din punctul de vedere al calității și performanței.

RAZER REUNEȘTE COMUNITATEA DE GAMING ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA COVID-19

Jucătorii pot contribui la efortul de donare de măști de protecție prin folosirea Razer Silver în cadrul programului Razer Paid to Play

BUCUREȘTI, 6 iunie 2020 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, face un apel la comunitatea globală de jucători încurajându-i pe aceștia să-și unească forțele în lupta împotriva COVID-19. Tot ce trebuie să facă aceștia este să stea acasă și să se joace. Mai pe larg, toți pasionații de jocuri video pot câștiga în mod gratuit Razer Silver prin simplul fapt că se joacă titlurile lor preferate. Mai apoi pot dona creditele virtuale acumulate, contribuind astfel la eforturile întreprinse de Razer pentru a-i echipa cu măști chirurgicale pe cei care se află în linia întâi a luptei împotriva COVID-19 în întreaga lume.

Jucătorii pot verifica dacă jocurile lor preferate de PC sau de mobil fac parte din program, parcurgând lista de jocuri din programul Paid to Play din cadrul aplicației de optimizare Razer Cortex, disponibilă în mod gratuit pentru utilizatorii de PC și dispozitive Android. Lansarea jocurilor prin aplicația Razer Cortex le permite utilizatorilor să câștige Razer Silver, credite virtuale care ulterior pot fi preschimbate în diferite premii precum accesorii Razer, carduri cadou digitale sau alte jocuri. De acum, utilizatorii au posibilitatea de a dona Razer Silver pentru a susține lucrătorii din domeniul medical.

“Facem apel la comunitatea de gameri să facă ce știu ei mai bine, să stea acasă și să se joace, sprijinind astfel o cauză care merită cu adevărat!” a declarat Min Liang Tan, Chief Executive Officer al Razer. “Ecosistemul unic de aplicații și servicii dezvoltat de Razer are în centrul său jucătorii, lucru care permite acum ca aceștia să contribuie în mod direct la inițiativele Razer de a lupta împotriva COVID-19. Suntem siguri că foarte mulți vor răspunde provocării și de abia așteptăm să vedem câte măști putem dona împreună.”

Joacă pentru a dona măști

Pe lângă programul Paid to Play, jucătorii pot contribui la eforturile de donare a măștilor folosind Razer Gold, cel mai mare sistem de monedă virtuală unificată pentru jocuri video și aplicații de divertisment digital din lume. La prima achiziție de Razer Gold, utilizatorii primesc drept cadou 1000 de unități de Razer Silver. Pentru a câștiga mai mult Razer Silver, ei pot investi în jocurile lor preferate sau pot achiziționa alte unități de Razer Gold.  Jucătorii pot folosi acum cantitatea de  Razer Silver acumulată pentru a contribui la donațiile de măști către cei din linia întâi în lupta împotriva COVID-19. Până acum peste 30.000 de măști au fost deja donate de jucătorii din întreaga lume folosind Razer Silver.

Această nouă inițiativă face parte din campania derulată în mod curent de Razer, #RazerForLife, ce are ca scop sprijinirea comunităților și afacerilor afectate de pandemia de COVID-19. Aceste acțiuni sunt adiacente angajamentului Razer de a dona 1 milion de măști la nivel global.

Razer extinde în mod continuu lista de jocuri și de acțiuni prin care utilizatorii pot intra în posesia de Razer Silver în mod gratuit. Publisherii de jocuri video care vor să participe la inițiativa Razer Cortex, Paid to Play, pot contacta compania accesând linkul developer.razer.com/razer-gold-developer-and-partner-program/.

DISPONIBILITATE

Razer Cortex Games pentru dispozitivele mobile Android se poate descărca de pe Google Play.

Razer Cortex pentru PC este disponibil pentru Windows 10, Windows 8 și Windows 7 pe adresa de web razer.com/cortex

Pentru mai multe informații vizitați gold.razer.com/silver/promotions/RazerSilver-RazerForLife