Bucharest, Romania – June 25, 2020: A logo of Huawei, Chinese telecommunications equipment company, is displayed on the top of a building, in Bucharest, Romania.
Huawei va investi 200 de milioane de euro în noua fabrică din Alsacia, numită „Huawei European Wireless Factory”. Aceasta urmează să producă principalele echipamente care alcătuiesc stațiile de bază wireless pentru toate generațiile de tehnologie, inclusiv 3G, 4G și 5G, destinate pieței europene.
Noua fabrică a Huawei din Brumath, lângă Strasbourg, Franța, va crea 300 de locuri de muncă directe pe termen scurt, urmând încă 500 pe termen lung. Brumath Business Parc a fost aleasă datorită infrastructurii sale remarcabile și a locației din inima Europei. Fabrica, proiect anunțat la sfârșitul anului 2019, se va concentra pe tehnologia mobilă. Aceasta va atinge o valoare de producție de 1 miliard de euro pe an, producția fiind orientată către clienții europeni ai companiei.
Claude Sturni, președinte al CAH (Communauté d’agglomération de Haguenau) și vicepreședinte al regiunii însărcinate cu dezvoltarea economică în Franța, subliniază că Huawei își menține fabrica în Franța, iar statul aprobă acest lucru. El subliniază că ,,interlocutorul său în această chestiune nu este Comisia Europeană, ci statul francez, care a insistat ca această fabrică să fie localizat în Franța”. Iar statul, subliniază el, “nu a blocat acest proiect la momentul respectiv”.
Această ultimă adăugire la facilitățile europene de cercetare și dezvoltare ale Huawei va consolida și mai mult capacitățile de inovare în Europa. Huawei conduce în prezent 23 de firme de cercetare și dezvoltare în 12 țări europene și colaborează cu peste 150 de universități și institute de cercetare.
Huawei își concentrează eforturile prin îmbunătățirea continuă a standardelor de securitate 5G, astfel că riscurile generale sunt controlabile. Beneficiile pe care le implică dezvoltarea rețelelor 5G sunt cu mult superioare unor riscuri pentru care au fost identificate deja soluții.