Consolele LCD KVM cu adâncime ultra-scurtă de la ATEN – confort și performanță pentru administratori în mediile de lucru cu spațiu redus

Spațiul din centrele de date este extrem de prețios, iar utilizarea unor echipamente adaptate care au o amprentă minimă este dezideratul oricărui administrator și, în același timp, și al managerilor. Costurile aferente întreținerii centrelor de date au crescut semnificativ odată cu scumpirea energiei, atât alimentarea tuturor echipamentelor cât, în special, climatizarea spațiului grevând puternic bugetele companiilor.

București, 29 March 2023 – ATEN International, cel mai important furnizor de soluții de conectivitate și management KVM și AV/IT, propune o gamă de sertare de consolă LCD KVM cu adâncime ultrascurtă ce înglobează într-un format compact conectivitatea și suportul vizual de care are nevoie orice administrator IT.

Noua serie de echipamente ATEN CL3800, CL3884 și CL3100 reprezintă o soluție de optimizare a spațiului care suportă rezoluții de până la Full HD și oferă flexibilitate maximă în spații mici. Soluțiile sunt concepute special pentru a fi utilizate în rack-uri scurte, ceea ce le plasează în rândul primelor opțiuni atunci când este vorba de camere cu spațiu limitat din sectorul telecomunicațiilor, de broadcasting și din domeniul supravegherii.

Echipamentele din seria de console LCD KVM cu o adâncime mică a șasiului sunt echipate cu o singură șină sau cu două șine și integrează un monitor LCD de 18,5″ cu ecran lat cu iluminare LED backlit, tastatură și touchpad. Designul cu adâncime mică se potrivește tuturor cabinetelor metalice de echipamente de format 19″ și este potrivit în special pentru rafturi puțin adânci. Pe lângă economisirea spațiului valoros pe rack, sertarele consolei LCD KVM ATEN cu adâncime ultra-scurtă oferă, de asemenea, o soluție de economisire a spațiului pentru medii speciale, cum ar fi vehiculele OB (outside broadcast) folosite de carele de televiziune sau camerele de control compacte.

Sertarele de consolă KVM LCD ATEN cu adâncime ultra-scurtă acceptă trei tipuri de intrare video – HDMI, DVI și VGA. Monitoarele LCD ale sertarelor consolei ATEN cu adâncime ultra-scurtă asigură o calitate video excelentă cuprinsă între 1366×768 și 1920×1080 și oferă o zonă amplă de vizionare.

În plus, designul cu două șine permite monitorului LCD, tastaturii și touchpad-ului să funcționeze independent unul de celălalt. Pentru a maximiza utilizarea spațiului, modulele tastaturii și touchpad-ului pot glisa înapoi în locașul destinat atunci când nu sunt utilizate, în timp ce monitorul LCD cu panel subțire se rotește pentru a permite monitorizarea comodă a activității computerului dintr-o poziție laterală.

Pentru un plus de confort, utilizatorii pot alege să gestioneze computerul de pe o consolă externă. Sertarele pentru consolă KVM LCD ATEN cu adâncime ultra-scurtă prezintă pe panoul frontal al unității un port USB pentru conectarea unui mouse extern, în timp ce porturile pentru a doua consolă KVM (tastatură/mouse USB și monitor HDMI, DVI sau VGA) sunt amplasate pe panoul din spate. Sertarele consolei ATEN LCD KVM cu adâncime ultra-scurtă includ și două mini porturi stereo pentru conectarea difuzoarelor audio.

Fiecare membru al familiei de console KVM LCD cu o adâncime mică a șasiului de la ATEN a trecut cu brio un pachet de teste de mediu stricte pentru a asigura calitatea și fiabilitatea în mediile cu condiții speciale. Astfel, aceste echipamente au fost intensiv testate pentru a face față în medii cu vibrații puternice.

Cu un set bogat de caracteristici, sertarele de consolă KVM LCD ATEN cu adâncime ultra-scurtă sunt proiectate pentru a răspunde cu succes celor mai exigente cerințe pentru optimizarea utilității spațiului, pentru calitate video superioară, implementare adaptivă și versatilitate operațională și sunt ideale pentru aplicații precum streamingul live de pe platforme mobile în domeniul televiziunii sau pentru orice tip de săli de control cu spațiu limitat, întâlnite în toate categoriile de industrii.

Caracteristicile tehnice ale echipamentelor

ModelCL3884NWCL3108NXCL3116NXCL3800NWCL3700NWCL3100NX
TipMulti-View LCD KVM SwitchLCD KVM SwitchLCD ConsoleLCD ConsoleLCD Console
Număr porturi48/16111
Dual Rail/Single RailDual RailSingle RailDual RailSingle RailSingle Rail
Interfață videoHDMIVGAHDMI/ DVI/ VGAHDMIVGA
Rezoluția ecranului LCD 18.5”1920×10801366×7681920×10801920×10801366×768
Adâncimea rack-ului în care poate fi montat (cm)Între 57 și 105Între 57 și 105Între 47 și 105Între 45 și 105Între 45 și 105

Despre ATEN

Înființată în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții profesionale AV, SOHO și soluții inteligente de alimentare, gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, sănătate, producție, broadcasting și media și medii pentru transporturi. ATEN deține peste 650 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial.

Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India, România, Africa de Sud, Indonezia și Mexic – cu centre de cercetare-dezvoltare în Taiwan, China și Canada. Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *