CONTROL SI EXPERIENTA DE UTILIZARE DESAVARSITE CU NOUL RAZER BLACKWIDOW V4 PRO

Datorită Razer Command Dial, tastelor macro dedicate și a iluminării care contribuie la opțiunile de personalizare fără limite, noua tastatură BlackWidow V4 Pro oferă o experiență de gaming de neegalat

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat noua Razer BlackWidow V4 Pro, o tastatură ce dispune de caracteristici de invidiat, dedicată gamerilor și entuziaștilor de PC care doresc să construiască setup-ul perfect. Noul Razer Command Dial, tastele macro dedicate, iluminarea avansată Razer Chroma RGB, switch-urile mecanice Razer și butoanele dedicate pentru controlul conținutului de tip media, fac din noua tastatură alegerea perfectă pentru orice gamer de PC.

Cel mai nou model din gama multiplu premiată de tastaturi Razer BlackWidow dispune de caracteristici care vor mulțumi și cei mai pretențioși jucători. Noul Command Dial oferă o metodă de control avansată, inclusiv posibilitatea de a crea scurtături către aplicații și jocuri. Mai mult, tastele macro dedicate permit executarea de comenzi complexe cu o singură apăsare de buton, chiar și în cele mai intense bătălii. Sistemul Razer Chroma RGB este implementat atât pe fiecare tastă, cât și sub forma mai multor zone de iluminare amplasate în partea de jos a tastaturii, contribuind astfel la un grad de personalizare fără egal.


“Gama BlackWidow este în topul preferințelor jucătorilor de la lansarea sa în 2010,” a declarat Barrie Ooi, șeful diviziei de PC gaming din cadrul Razer. “BlackWidow V4 Pro extinde opțiunile de personalizare prin noul Razer Command Dial și tastele macro dedicate, oferindu-le utilizatorilor un grad ridicat de control. Tastatura dispune și de multiple zone de iluminare în partea de jos, dar și de taste iluminate, integrate perfect cu ecosistemul Razer Chroma RGB pentru o experiență de utilizare cu adevărat captivantă.”

Personalizare și Control  

Noul Command Dial dispune de opt moduri implicite, cu funcții precum schimbarea dimensiunilor ferestrelor sau navigarea între ferestrele browser-ului web. Mai mult, utilizatorii pot stabili până la 100 de funcții personalizate prin Custom Modes, putând să asocieze comenzi în ambele sensuri de rotație. Pentru activitățile cotidiene, utilizatorii pot defini diferite comenzi precum ajustarea mărimii pensulelor din Photoshop, derularea înainte și înapoi în clipuri video și multe altele. Fiecare mod de funcționare poate fi activat printr-o simplă apăsare a Command Dial și poate fi identificat cu ușurință prin intermediul culorii de iluminare a acestuia.

Tastatura dispune de 5 butoane macro amplasate convenabil în stânga tastelor convenționale. Acestea pot fi folosite pentru activarea unor acțiuni complexe, toate fiind programabile fie prin aplicația Razer Synapse, fie prin înregistrarea în timp real a comenzilor macro direct pe tastatură. BlackWidow V4 Pro mai dispune și de alte 3 butoane programabile amplasate în mod convenabil pe marginea tastaturii, numărul total de butoane macro ajungând astfel la 8.

Iluminare Razer Chroma RGB

BlackWidow V4 Pro a fost proiectată să ofere cea mai captivantă experiență posibilă prin intermediul tehnologiei Razer Chroma RGB. Fiecare tastă este iluminată individual, folosirea unor switch-uri transparente făcând efectul de iluminare RGB și mai spectaculos. Acest efect este amplificat de iluminarea de tip underglow pe 38 de zone, ce iluminează perimetrul tastaturii și al suportului magnetic pentru încheieturi.

Prin aplicația Razer Synapse, utilizatorii pot sincroniza toate dispozitivele compatibile Razer Chroma RGB dar și produsele compatibile Chroma Connect produse de terți. Jucătorii se pot bucura de peste 200 de jocuri care integrează tehnologia Chroma, în care iluminarea RGB reacționează în timp real la acțiunile sau situațiile din joc.

Caracteristici de nerefuzat

Tastatura este echipată cu cea mai nouă generație de switch-uri mecanice Razer, disponibile în două variante: Green Clicky pentru un feedback tactil accentuat sau Yellow Linear pentru o acționare lină și silențioasă. Ambele versiuni sunt garantate până la 100 de milioane de acționări.

Printre restul caracteristicilor ce merită amintite se numără: un port USB 2.0 passthrough, cablu Type C detașabil, o suprafață superioară rezistentă realizată din aluminiu 5052, piciorușe cu două unghiuri de deschidere, dar și o rată de eșantionare de până la 8000 Hz. În plus, tastatura include la interior două straturi de spumă cu rol de atenuare acustică și stabilizatoare lubrifiate din fabrică pentru o experiență de tastare fără zgomote deranjante.

Datorită abundenței de taste macro, a Razer Command Dial și a opțiunilor avansate de personalizare permise de iluminarea RGB, noua Razer BlackWidow V4 Pro duce conceptul de tastatură de gaming la superlativ.

DESPRE BLACKWIDOW V4 PRO

  • Razer™ Mechanical Switches (Linear/Clicky)
  • Razer Chroma™ RGB
  • Compatibil Razer™ Synapse
  • Carcasă superioară din aliaj de aluminiu 5052
  • Taste ABS Doubleshot
  • Razer™ Command Dial
  • 5 taste macro dedicate
  • 3 taste laterale dedicate funcțiilor macro
  • Zonă dedicată cu patru butoane pentru controlul conținutului media
  • USB 2.0 Passthrough
  • Cablu Type C detașabil
  • Include spumă pentru carcasă și PCB
  • Stabilizatori lubrifiați
  • Suport magnetic de încheieturi cu suprafață din piele sintetică
  • 2 laturi iluminate pe tastatură și 3 laturi iluminate pe suportul de încheieturi
  • Spațiu destocare hibrid pentru până la 5 profiluri de utilizator
  • Polling rate de până la 8.000 Hz

Pentru mai multe detalii despre Razer BlackWidow V4 Pro, vizitați această pagină.

Pentru mai multe informații despre inițiativa Razer #WinItYourWay, vizitați această pagină.

PREȚ ȘI DISPONIBILIATE

269,99 EURO

Disponibilă acum pe Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta partenerilor retail.

IMAGINI DE PRODUS

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *