Compactă şi eficientă, maşina de spălat cu uscător LG WashTower oferă o experienţă All-in-One la IFA 2022

Noua soluţie oferă utilizatorilor o experienţă de utilizare excepţională, un design practic şi eficient, inteligenţă artificială încorporată şi funcţii uşor de folosit

BUCUREȘTI, 7 septembrie 2022 — LG Electronics (LG) prezintă WashTower™ Compact, o nouă maşină de spălat cu uscător, la IFA 2022. Noul WashTower este o soluţie 2-în-1 complet integrată, cu maşină de spălat şi uscător, un panou de control central şi IA avansată, fiind un produs cu amprentă redusă, creat pentru eficienţă şi confort.

O soluţie ideală pentru gospodăriile cu unul sau doi membri, noul WashTower ajută la utilizarea eficientă a spaţiului dintr-o casă. În comparaţie cu modelul WashTower din 2019, de dimensiuni mai mari, lăţimea şi adâncimea acestui model au fost reduse cu 100, respectiv 170 de milimetri, maşina de spălat având o capacitate de 13 kilograme, iar uscătorul de 10 kilograme. Înălţimea echipamentului a fost redusă cu 235 de milimetri, pentru a îmbunătăţi accesul la uscătorul poziţionat în partea de sus a produsului şi accesul la filtru, oferind utilizatorilor posibilitatea de a instala WashTower Compact şi în camere cu tavan jos. WashTower Compact ocupă mai puţin spaţiu decât un set format din maşină de spălat şi uscător de rufe individuale de aceeaşi capacitate, utilizatorii având mai mult spaţiu în camera de instalare pentru alte întrebuinţări, precum depozitarea detergentului, balsamului de rufe sau lenjeriilor.

Compactă şi eficientă, maşina de spălat cu uscător LG WashTower oferă o experienţă All-in-One la IFA 2022

Noua soluţie LG all-in-one foloseşte un design integrat şi compact care oferă o experienţă de utilizare optimă şi aspect minimalist. Poziţionat în partea din faţă a echipamentului, între maşina de spălat şi uscător, panoul Center Control™ le permite utilizatorilor să acceseze uşor toate setările şi funcţiile dintr-un singur loc. WashTower Compact poate fi integrat fără probleme în orice tip de decor sau design interior, ajutând utilizatorii să confere casei lor un aspect care să le reflecte personalitatea.

În plus, noul model inovator WashTower oferă o experienţă de utilizare şi rezultate îmbunătăţite, cu ajutorul tehnologiilor LG avansate. Folosind Artificial Intelligence Direct Drive™ (AI DD™), maşina de spălat poate identifica cel mai potrivit model pentru spălare (mişcarea tamburului, temperatura apei şi durata ciclului de spălare) pentru fiecare încărcare, reducând uzura hainelor, care rezistă mai mult în timp. Funcţia Smart Pairing™ simplifică lucrurile şi ajută utilizatorii să economisească timp, sincronizând uscătorul cu maşina de spălat şi selectând automat cel mai bun ciclu de uscare în funcţie de setările pentru încărcare.* Un echipament complet excelent, LG WashTower Compact reduce timpul de spălare datorită funcţiei TurboWash™ 360, dar şi timpul de uscare cu ajutorul funcţiei de preîncălzire Prepare to Dry.

„Cu un design care ocupă mai puţin spaţiu şi cu cele mai noi tehnologii LG bazate de IA, WashTower Compact oferă o experienţă de utilizare excelentă“, a declarat Lyu Jae-cheol, preşedinte LG Electronics Home Appliance & Air Solution Company. „Vom continua să ţinem cont de părerile clienţilor noştri şi de nevoile lor diferite, în continuă schimbare şi vom dezvolta echipamente inteligente, cu tehnologii şi design inovatoare, pentru o viaţă mai bună acasă.“

* Testat de Intertek în iulie, 2022. La compararea duratei totale a unui program pentru spălarea şi uscarea a două perechi de pijamale folosind ciclul Quick Wash cu opţiunea Prepare to Dry. Rezultatele obţinute pot fi diferite, în funcţie de conţinutul încărcării şi de factorii de mediu.

Despre LG Electronics, Inc.

LG Electronics este un inovator mondial în domeniul tehnologiei și bunurilor de larg consum, având o prezență în aproape fiecare țară din lume și o forță de muncă diversă, de 74.000 de persoane. LG se compune din cinci companii – Home Appliance & Air Solution, Home Entertainment, Mobile Communications, Vehicle Component Solutions și Business Solutions. Având vânzări de 53.000.000.000 USD la nivel mondial în 2019, LG este un producător de top al unei game largi de produse, precum televizoare, mașini de spălat, frigidere, aparate de aer condiționat, dispozitive mobile, aparate digitale de semnalizare și componente automobilistice. LG este cunoscută și pentru mărcile sale premium avansate LG SIGNATURE și LG ThinQ, ce dispun de tehnologia de inteligență artificială proprie companiei. Pentru mai multe știri despre LG, accesați www.LGnewsroom.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *