Monitorizarea tensiunii arteriale de pe Galaxy Watch ar putea ajuta pacienții cu boala Parkinson, arată cel mai recent studiu al Samsung Medical Center

Galaxy-Watch-4-9-1

Cercetările Samsung Medical Center au descoperit că monitorizarea TA, utilizând Galaxy Watch3, ar putea ajuta pacienții cu boala Parkinson pentru o supraveghere mai convenabilă a hipotensiunii ortostatice

15 septembrie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd a anunțat astăzi un studiu recent publicat într-una dintre cele mai importante reviste medicale, Frontiers in Neurology. Studiul a arătat că monitorizarea tensiunii arteriale pe Galaxy Watch ar putea ajuta pacienții cu boala Parkinson (PD) să-și gestioneze în mod eficient hipotensiunea ortostatică (OH), o formă de tensiune arterială scăzută cauzată de dilatarea vaselor de sânge.


OH este frecventă la pacienții cu PD și poate crește riscul de căderi pentru cei cu vârste înaintate, putând exista deja la cei cu boli cardiovasculare. Măsurarea frecventă a tensiunii arteriale (TA) poate ajuta la detectarea fluctuațiilor critice pentru diagnosticarea și gestionarea PD.

Samsung Galaxy Watch3, Galaxy Watch Active2 și cel mai recent Galaxy Watch4 au senzori sofisticați de măsurare a ritmului cardiac, care pot monitoriza tensiunea arterială prin analiza undelor de puls. Utilizatorii își pot monitoriza îndeaproape tensiunea arterială și alte elemente vitale în aplicația Samsung Health Monitor și le pot partaja cu profesioniștii din domeniul medical într-un format de fișier PDF în timpul consultațiilor.

O echipă de cercetători de la Centrul Medical Samsung, condusă de Dr. Jin Whan Cho și Dr. Jong Hyeon Ahn, a comparat măsurătorile TA colectate de pe Galaxy Watch3 cu cele efectuate cu un sfigmomanometru pentru o acuratețe sporită. Testul a arătat că utilizarea unui Galaxy Watch3 – care este mult mai portabil și mai convenabil decât un tensiometru convențional – le permite pacienților cu PD să-și măsoare TA oriunde și oricând au nevoie și să urmărească cu ușurință orice fluctuație a TA.

Testul a fost efectuat pe 56 de pacienți – cu o vârstă medie de 66,9 – cu un sfigmomanometru pe un braț și cu Galaxy Watch3 pe ​​celălalt. Fiecărui pacient i s-a măsurat TA pe ambele dispozitive de trei ori.

Descoperirile arată că TA măsurată atât pe Galaxy Watch, cât și pe sfigmomanometru au fost comparabile. Media și deviația standard a diferențelor au fost de 0,4 ± 4,6 mmHg pentru TA sistolică (SBP) și 1,1 ± 4,5 mmHg pentru TA diastolică (DBP). Coeficientul de corelație (r) dintre cele două dispozitive a fost de 0,967 pentru SBP și 0,916 pentru DBP. Cu cât coeficientul de corelație este mai apropiat de 1, cu atât cele două dispozitive se aproprie unul de celălalt.

„Hipotensiunea ortostatică este un simptom comun și dificil care afectează persoanele care suferă de PD. Acesta este greu de verificat doar prin observarea simptomelor, iar problema poate rămâne nedetectată la măsurarea TA. Dacă am putea folosi un ceas inteligent pentru a măsura TA pacienților în mod regulat și pentru a detecta potențialele probleme într-un stadiu incipient, aceasta ar ajuta cu adevărat la tratarea și gestionarea PD”, a spus echipa de cercetare a Samsung Medical Center.

Studiul, condus de dr. Cho și echipa de cercetare a doctorului Ahn, intitulat „Validarea măsurării tensiunii arteriale cu ajutorul unui ceas inteligent la pacienții cu boala Parkinson”, a fost publicat în ultimul număr al revistei medicale Frontiers in Neurology.

Monitorizarea tensiunii arteriale este oferită în prezent prin intermediul aplicației Samsung Health Monitor disponibilă în Austria, Australia, Brazilia, Belgia, Bulgaria, Chile, Croația, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Hong Kong, Ungaria, Islanda, Indonezia, Irlanda, Italia, Coreea, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Norvegia, Peru, Polonia, Portugalia, Rusia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Thailanda, EAU și Marea Britanie.

Pentru a afla mai multe despre aplicația Samsung Health Monitor și alte caracteristici ale seriei Galaxy Watch4, vizitați:

Galaxy Watch4: www.samsung.com/galaxy-watch4

Galaxy Watch4 Classic: www.samsung.com/galaxy-watch4-classic

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *