MWC 2021: Samsung prezintă o nouă experiență pe smartwatch și o scurtă prezentare a One UI Watch

Noul Galaxy Watch va fi primul dispozitiv care va include One UI Watch și noua platformă unificată construită alături de Google

București, România – 28 iunie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a prezentat astăzi One UI Watch la Mobile World Congress (MWC). Noua interfață este concepută pentru a face experiența de pe Galaxy Watch și de pe smartphone și mai conectată. Samsung a confirmat, de asemenea, că One UI Watch va fi disponibil pentru Galaxy Watch pe noua platformă unificată construită împreună cu Google, care va aduce îmbunătățiri ale performanței, o experiență mai bună între Smart Watch-uri și smartphone-urile pe Android și acces la un număr și mai mare de aplicații. Samsung a mai dezvăluit că viitorul său Galaxy Watch va fi primul care va avea noua platformă unificată One UI Watch, care își va face debutul la evenimentul Unpacked, mai târziu în această vară.

Pentru a dezvălui adevăratul potențial pe care îl au accesoriile noastre, ne folosim de inovațiile noastre din industria mobilă și de parteneriatele noastre cu lideri de încredere din industrie, care au crescut alături de noi, îmbunătățind constant ecosistemul. Prin aceste eforturi, vom îmbogăți experiența oferită de ceasurile inteligente, astfel că ecosistemul Galaxy va fi unul cu adevărat relevant pentru utilizatorii noștri”, a menționat Patrick Chomet, EVP și Head of Customer Experience Office, Mobile Communications Business din cadrul Samsung Electronics.

One UI Watch împreună cu noua platformă unificată va oferi o experiență Galaxy Watch complet nouă. Ca parte a noii experiențe, după ce instalați aplicații compatibile cu smart watch-ul pe smartphone, acestea vor fi descărcate rapid pe ceas. Dacă v-ați personalizat aplicația de ceas pe telefon pentru a arăta ora din diferite orașe de pe glob, aceasta va apărea automat și pe ceas. Și dacă blocați apeluri și mesaje de pe ceas, acestea vor fi acum blocate și pe smartphone.

Platforma unificată va deschide noi caracteristici și integrări cu aplicații terțe populare disponibile pentru descărcare de pe Google Play direct pe Galaxy Watch. Așadar, indiferent dacă sunteți un fanatic al sportului și fitnessului, care dorește să profite mai mult de aplicații precum Adidas Running, GOLFBUDDY Smart Caddy, Strava și Swim.com, un adept al wellness-ului care dorește să trăiască un stil de viață mai echilibrat, cu ajutorul unor aplicații precum Calm sau Sleep Cycle, un iubitor de muzică care vrea să descopere artiști noi pe Spotify și YouTube Music sau un explorator urban gata să călătorească cu Google Maps – există ceva pentru fiecare, datorită unei game variate de parteneri.

Samsung și Google au o lungă istorie de colaborare și, ori de câte ori am lucrat împreună, experiența pentru consumatorii noștri a fost semnificativ mai bună. Același lucru îl pot spune și despre această platformă unificată, care va fi lansată pentru prima dată pe noul Samsung Galaxy Watch. În colaborare cu Samsung, suntem încântați să aducem o durată mai mare de viață a bateriei, performanțe mai rapide și o gamă largă de aplicații, inclusiv multe aplicații Google, toate acestea oferind o experiență completă pe un smart watch”, a declarat Sameer Samat, Vice President of Product Management, Android and Wear, Google.

În plus, Samsung va aduce o aplicație îmbunătățită pentru crearea design-ului de face watch-uri, permițând designerilor să-și pună la lucru creativitatea. La sfârșitul acestui an, dezvoltatorii Android vor avea permisiunea să creeze noi modele care vor fi adăugate la colecția tot mai mare de face watches Samsung, pentru a le oferi utilizatorilor și mai multe opțiuni de personalizare a ceasurilor lor, care să se potrivească cu starea lor de spirit, cu activitatea pe care o desfășoară sau cu personalitatea lor.

Noul Galaxy Watch va fi primul dispozitiv care va include One UI Watch și noua platformă unificată, care urmează să fie anunțată la evenimentul Samsung Unpacked la sfârșitul acestei veri.

Pentru mai multe informații accesați Samsung Mobile Press sau Samsung.com/ro.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *