Huawei lansează Raportul Anual pentru 2020.Huawei anunţă o performanţă financiară robustă şi îşi reafirmă angajamentul de a crea mai multă valoare pentru clienţi şi pentru societate

București, 31 martie, 2021] Huawei lansează astăzi Raportul Anual pentru 2020 şi încheie anul cu o performanţă financiară conform estimărilor. În 2020 veniturile globale din vânzări ale companiei au ajuns la 136,7 miliarde de dolari, cu 3,8% mai mult faţă de anul anterior, iar profitul net a ajuns la 9,9 miliarde de dolari, cu 3,2% mai mult faţă de anul anterior.

„În ultimul an am făcut faţă cu succes provocărilor,” a afirmat Ken Hu, Deputy Chairman Huawei. „Am continuat să inovăm şi să creăm valoare pentru clienţii noştri, contribuind astfel la lupta împotriva pandemiei şi sprijinind redresarea economiei şi dezvoltarea societăţii. Am folosit această oportunitate pentru a ne îmbunătăţi operaţiunile, obţinând astfel o performanţă financiară conform estimărilor. Deşi mediul de afaceri nu a fost lipsit de provocări, am continuat globalizarea şi diversificarea lanţului de distribuție, astfel încât să nu ne bazăm pe o singură ţară sau regiune, ci să folosim resursele globale pentru a asigura aprovizionarea continuă.”

Screenshot 2021-04-01 114444

În 2020, divizia Huawei Telecomunicaţii a asigurat funcţionarea stabilă a peste 1.500 de reţele în peste 170 de ţări şi regiuni afectate de carantină, facilitând lucrul de acasă, învăţământul online şi comerţul online pentru oameni din toată lumea. Împreună cu operatorii, compania noastră a oferit oamenilor o experienţă superioară de conectare. Conform sondajelor despre experienţa 5G realizate de mai multe organizaţii independente în oraşe importante din lume, reţelele 5G construite de Huawei se află pe primul loc în ceea ce priveşte experienţa utilizatorilor în zona de telecomunicaţii. De asemenea, Huawei a colaborat cu operatori din toată lumea pentru a implementa peste 3.000 de proiecte de inovaţie 5G în peste 20 de domenii precum minerit, producţie de oţel, industria portuară şi industria de prelucrare. În 2020, veniturile din vânzări ale diviziei Huawei pentru operatorii de telecomunicaţii au fost de 46,4 miliarde de dolari, o creştere cu 0.2% faţă de anul anterior.

În ultimul an, divizia Huawei pentru clienţi corporate şi-a intensificat eforturile pentru a dezvolta soluţii inovatoare în diferite situaţii şi pentru a crea un ecosistem digital bazat pe ideea „al tuturor, pentru toţi şi folosit de toţi”. 253 de companii din topul Fortune Global 500 şi peste 700 de oraşe din lume au ales Huawei ca partener în procesul de transformare digitală. În 2020, compania a prezentat Intelligent Twins – prima infrastructură de referinţă din domeniu pentru dezvoltarea inteligentă a industriilor.

Screenshot 2021-04-01 114457

În timpul pandemiei, Huawei a oferit expertiză şi soluţii tehnice care s-au dovedit vitale în lupta împotriva virusului. Un exemplu este soluţia de diagnosticare cu asistenţă AI, bazată pe HUAWEI CLOUD, care a ajutat spitalele din toată lumea să reducă încărcarea infrastructurii medicale. De asemenea, Huawei a colaborat cu partenerii săi pentru a lansa platforme de studiu online bazate pe cloud pentru 50 de milioane de elevi din ciclul de învăţământ primar şi gimnazial. În 2020, veniturile din vânzări ale diviziei Huawei pentru clienţi corporate au fost de 15,4 miliarde de dolari, o creştere cu 23% faţă de anul anterior.

Odată cu implementarea sistemului de operare HarmonyOS şi a ecosistemului Huawei Mobile Services (HMS), divizia Huawei pentru consumatori a dezvoltat strategia Seamless AI Life („1 + 8 + N”) pentru a oferi consumatorilor o experienţă inteligentă pe orice dispozitiv şi în orice situaţie, în special pentru birouri inteligente, sănătate, sport, case inteligente, turism şi divertisment. În 2020, Huawei a ajuns la 730 de milioane de utilizatori de smartphone-uri în toată lumea. Veniturile din vânzări ale diviziei Huawei pentru consumatori au fost de 74.1 miliarde de dolari, o creştere cu 3,3% faţă de anul anterior.

„În 2021, vom continua să ne adaptăm unui mediu global complex și volatil”, a continuat Hu. „COVID-19 și incertitudinea geopolitică vor reprezenta provocări continue pentru comunitatea globală. Huawei crede profund în puterea tehnologiei digitale de a oferi soluții noi la problemele cu care ne confruntăm cu toții.

„Vom continua să dezvoltăm tehnologiile la nivel global şi să extindem transformarea digitală alături de clienţii şi partenerii noştri. Ne dorim să creăm tehnologie digitală care să îmbunătăţească viaţa oamenilor, să ofere procese inteligente companiilor şi să facă societatea mai incluzivă. Toate acestea ne vor aduce mai aproape de o lume inteligentă, complet conectată.”

Toate declaraţiile financiare incluse în Raportul Anual pentru 2020 au fost verificate independent de KPMG, companie internaţională de audit, asistenţă fiscală şi consultanţă care face parte din Big Four – grupul celor mai mari patru companii de audit din lume. Pentru a descărca Raportul Anual pentru 2020, accesaţi https://www.huawei.com/en/annual-report/2020.

Despre Huawei

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Cu soluții integrate pe patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – ne-am angajat să aducem tehnologia digitală fiecărei persoane, case și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată. Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creăm o valoare de durată pentru clienții noștri, facem eforturi pentru a oferi posibilități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Investim masiv în cercetarea de bază, concentrându-ne pe descoperiri tehnologice care conduc lumea înainte. Avem 194.000 de angajați și operăm în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei
http://www.facebook.com/Huawei
http://www.youtube.com/Huawei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *