Anvelopele de iarnă Nokian Tyres, pregătite să facă față unor condiții de drum din ce în ce mai variate

Nokian Tyres este producătorul de anvelope care pune întotdeauna pe primul plan siguranța și predictibilitatea din timpul condusului, în toate condițiile de mediu. Totodată, compania este la curent cu previziunile legate de schimbările climatice, astfel că anvelopele de iarnă pe care le dezvoltă sunt pregătite să facă față cu succes tuturor fluctuațiilor de temperatură, pentru ca acestea să poată fi folosite atât pe carosabilul umed, cât și pe cel acoperit de gheață.

Anvelopele care vor fi produse în următorii ani vor trebui să funcționeze în condiții meteorologice din ce în ce mai variate, din cauza schimbărilor meteorologice care se previzionează. Astfel, drumurile vor fi tot mai mult acoperite de apă, lapoviță, zăpadă sau gheață. În aceste condiții, obiectivul principal al Nokian Tyres este ca anvelopele pe care le produce să fie cât mai sigure, deoarece ele reprezintă singurul punct de contact al mașinii cu șoseaua.

Specialiștii anunță că în viitor iernile vor fi mai blânde, iar temperaturile aproape de zero grade  vor fi mai frecvente, ceea ce va determina înghețarea și dezghețarea în mod repetat a drumurilor, lucru care va avea drept consecință slăbirea aderenței anvelopelor. În această situație, producătorii de anvelope nu se pot axa doar pe dezvoltarea unei singure caracteristici, ci trebuie să vină cu soluții care să permită aderența atât în condiții de ninsoare abundentă, cât și în timpul ploilor de iarnă. Astfel, anvelopele de iarnă Nokian Tyres au fost concepute să reziste și să ofere siguranță în cele mai variate condiții de iarnă.

Ne propunem să dezvoltăm anvelope de iarnă cât mai versatile și să obținem un echilibru optim de aderență atât pe gheață, pe teren umed sau pe zăpadă, precum și în diverse situații de acvaplanare.”, declară Olli Seppälä, Head of R&D, Nokian Tyres.

Nokian Tyres a introdus deja pe piață anvelopele concept cu ținte retractabile, astfel că în viitorul apropiat consumatorii vor avea acces la diferite tipuri de inovații care să ofere aderență maximă în condiții de iarnă, care să nu afecteze însă rezistența anvelopei.

„Tehnologia senzorilor pentru anvelope va deveni obișnuită în următorii cinci ani. În cazul anvelopelor de iarnă vom asista la o evoluție atât în privința materialelor folosite, a geometriei țintelor, cât și a modului în care sunt conectate anvelopa și ținta.”, a menționat Jarmo Sunnari, SRA manager, Nokian Tyres.

Siguranță și sustenabilitate

Condițiile de condus diferite necesită materiale, modele de rulare și alte caracteristici diferite, iar schimbarea unei caracteristici a anvelopei va afecta toate celelalte componente. Așadar, gestionarea ansamblului este o sarcină precisă, mai ales în ceea ce privește proiectarea anvelopelor de iarnă.

Comparativ cu o anvelopă de vară, dezvoltarea unei anvelope de iarnă sigure este o provocare majoră. Producătorul de anvelope trebuie să aibă în vedere o aderență optimă în condiții meteorologice variate, luând în considerare, printre altele, și impactul asupra mediului.”, adaugă Jarmo Sunnari.

„Multe dintre inovațiile aduse anvelopelor pot fi comparate cu un puzzle care combină piesele în moduri diferite. O parte esențială a inovației este permanenta conectare la ceea ce se întâmplă nou în celelalte industrii și găsirea de soluții care ar putea funcționa în cazul anvelopelor.”, spune Teppo Huovila, Vicepreședinte Calitate și Sustenabilitate, Nokian Tyres.

Noi etichete UE pentru anvelope

Una dintre cele mai mari probleme în materie de etichetare a anvelopelor asupra căreia Nokian Tyres a atras constant atenția factorilor de decizie a fost că nu toate anvelopele comercializate ca fiind potrivite pentru iarnă oferă siguranță maximă în toate regiunile Europei, pe timpul iernii, din cauza condițiilor meteo complet diferite de la nord la sud. Astfel, anvelopele proiectate pentru iarna din Europa Centrală sunt complet diferite de anvelopele proiectate pentru iernile nordice. Aderența pe carosabil umed și pe gheață sunt caracteristici care se exclud reciproc, iar consumatorul poate ajunge să achiziționeze anvelope neadecvate dacă informațiile de pe eticheta UE nu sunt complete.

Așadar, pentru a facilita achiziționarea de anvelope de iarnă adecvate și sigure, Nokian Tyres a solicitat în mod activ schimbarea etichetelor anvelopelor. Ca urmare a acestei inițiative, etichetele vor fi reînnoite în Europa în 2021.

Marcajul pentru aderența pe gheață va fi utilizat inițial numai pentru anvelopele destinate vehiculelor de pasageri, în timp ce marcajul pentru aderența pe zăpadă este disponibil și pentru anvelopele pentru microbuze, camioane și autobuze. Marcajele se bazează pe standarde și reglementări internaționale. Testul de aderență pe gheață este în curs de standardizare la Organizația Internațională de Standardizare (ISO), iar aderența pe zăpadă se referă la reglementările ECE ale Națiunilor Unite.

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2020, vânzările nete ale companiei au fost de 1,3 miliarde de euro, iar numărul de angajați a ajuns la aproximativ 4.600. Compania Nokian Tyres este listată la Nasqad Helsinki. Mai multe informații: www.nokiantyres.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *