Ericsson accelerează implementarea rețelelor 5G în banda de frecvențe 3.4-3.8 GHz (mid-band), prin lansarea unor noi echipamente radio (Antena Integrated Radio) de tip Massive MIMO și unități base-band (RAN Compute)

  • Portofoliul de top al echipamentelor radio de tip Massive MIMO se extinde cu noi produse pentru spectrul de frecvente mid-band (3.4-3.8 GHz), incluzând vârful de gamă – dispozitivul radio flagship Massive MIMO 64T, ultra ușoare, cântărind doar 20 kg
  • Noile soluții baseband RAN Compute sporesc eficiența energetică, flexibilitatea implementării și capacitatea cu până la 50%, având un consum de energie mai mic cu 15-20%
  • Dezvoltat pe platforma Ericsson Silicon, portofoliul de echipamente radio Massive MIMO îmbunătățește performanța rețelei, optimizând nivelul de eficiență energetică și reducând amprenta de carbon

Ericsson (NASDAQ:ERIC) a adăugat trei noi dispozitive radio 5G în portofoliul său de vârf Massive MIMO și și-a extins platforma echipamentelor baseband RAN Compute cu șase noi produse, pentru a accelera lansarea rețelelor și serviciilor 5G de bandă de frecvențe 3.4-3.8 GHz (mid-band), cea mai uitilizată în lume pentru astfel de aplicații. Dezvoltate pe o platformă Ericsson Silicon, gama de soluții system-on-a-chip (SoC) oferă capabilități avansate de procesare pentru o dezvoltare rapidă a rețelelor performante și cu eficiență energetică ridicată.

Prin intermediul noului spectru de frecvențe mid-band, furnizorii de servicii de comunicații își pot optimiza spectrele 5G de care dispun deja, oferindu-le clienților lor servicii îmbunătățite, mai rapide și eficiente. Spectrul de frecvențe mid-band reprezină o soluție ce reunește într-un mod optimal  diferențele de viteză, capacitate și acoperire oferite de spectrele de frecvență în low-band, respectiv high-band, iar rețelele 5G care utilizează această bandă de frecvențe, la scară largă, vor putea, așadar, să asigure servicii complete, atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi.

Per Narvinger, Head of Product Area Networks, în cadrul Ericsson, afirmă: „După lansarea primelor rețele 5G, a venit momentul să creștem gradul de utilizare a acestei tehnologii, prin intermediul Massive MIMO. Cu ajutorul noilor produse din portofoliul nostru, furnizorii de servicii de comunicații pot accelera și eficientiza implementarea spectrului de frecvențe mid-band, obținând performanțe superioare pentru utilizatori și reducând, totodată, consumul de energie”.

Fundament pentru inovație

Noile soluții Ericsson din portofoliul Massive MIMO sunt concepute pentru a facilita implementarea spectrului de frecvențe mid-band pentru tehnologia 5G în rândul furnizorilor de servicii. Toate acestea permit o experiență de utilizare 5G completă pentru abonați, reducând în același timp amprenta de carbon și sporind capacitatea de peste trei ori.

Având o greutate de numai 20 de kilograme, noile dispozitive sunt cu până la 45% mai ușoare și cu 20% mai eficiente din punct de vedere energetic decât cele din generația anterioară, având integrat un sistem de răcire pasivă pentru a minimiza costurile de întreținere. Aceste sisteme pot fi instalate în diverse locații, atât în zonele urbane, cât și în cele rurale și au multiple scenarii de utilizare: industria automotive, transporturi și logistică, accesul la rețelele wireless fixe.

De asemenea, Ericsson a optimizat și portofoliul de produse base-band RAN Compute, introducând șase produse noi, care includ extensii pentru rețelele 4G și noi soluții pentru spectrul mid-band 5G, ce pot fi instalate atât în interior, cât și în exterior. Acestea au o capacitate cu până la 50% mai mare și un consum de energie mai mic cu 15-20%.

Cele mai recente produse și soluții din portofoliile radio Massive MIMO și RAN Compute au fost dezvoltate pe platforma Ericsson Silicon. Astfel, dispozitivele Massive MIMO pot face o estimare în timp real a canalelor și permit o direcționare extrem de precisă a undelor radio (beam-forming), facilitând astfel un grad ridicat de  acoperire, dar și o experiență ridicată a utilizatorilor. De asemenea, au fost integrate sisteme și măsuri suplimentare de securitate în arhitectura noilor echipamente, pentru a asigura porotecția soluțiilor software și a datelor importante.

Ed Gubbins, analist principal, Global Data, susține: „Lansarea acestui portofoliu vine într-un moment oportun, întrucât operatorii își îndreaptă atenția în direcția valorificării spectrului 5G de bandă medie. Dispozitivele Massive MIMO se remarcă la nivelul industriei datorită design-ului compact și a greutății reduse, eliminând dificultățile în implementare pe care le-ar putea avea operatorii. În plus, un avantaj îl reprezintă și stabilitatea și forța pe care o are strategia companiei  in ce priveste microcipurile customizate Ericsson Silicon.”

Despre Ericsson

Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicații soluții complete pentru îmbunătățirea conectivității si a serviciilor. Portofoliul companiei acoperă domenii precum Retele (Networks), Solutii pentru Servicii Digitale (Digital Services), Servicii de Externalizare (Managed Services) și Business-uri Emergente (Emerging Business) și este menit să sprijine clienții companiilor în procesul de digitalizare, să  sporească eficiența companiilor și să identifice noi surse de venit. Inovațiile Ericsson au pus beneficiile telefoniei și ale conexiunii mobile la dispoziția a miliarde de oameni, de la nivel global. Compania este listată la bursa din New York (NASDAQ) , precum și la filiala acesteia – NASDAQ Stockholm. www.ericsson.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *