Noua serie HUAWEI MateBook D disponibilă acum în România

Precomanda MateBook D

Produsele pot fi precomandate în intervalul 21 februarie – 4 martie, în magazinele HUAWEI, Media Galaxy și Altex cu o ofertă specială

 

București, 24 februarie 2020 – Huawei Consumer Business Group (CBG) a anunțat campania de precomandă pentru noile HUAWEI MateBook D 14 și HUAWEI MateBook D 15, care are loc în intervalul 21 februarie – 4 martie, în magazinele HUAWEI din București – Huawei Experience Store Băneasa Shopping City și Huawei Experience Shop Afi Cotroceni Mall, cât și în magazinele Altex și Media Galaxy din țară.

 

Proiectat pentru consumatorii tineri, cele mai recente laptop-uri Huawei de 14 și 15 inci introduc o experiență revoluționară multiplatformă care le permite utilizatorilor să lucreze cu mai multe dispozitive pe un singur ecran. Seria HUAWEI MateBook D moștenește ADN-ul computerelor Huawei exprimat prin designul său atractiv, tehnologia inovatoare și experiența inteligentă pe care le oferă.

 

Noul MateBook D 14 poate fi cumpărat la prețul recomandat de 3.099 lei cu TVA inclus, în timp ce MateBook D15 la 2.899 lei cu TVA inclus. În perioada campaniei, 21 februarie – 4 martie, produsele beneficiază de o ofertă specială, astfel că vor putea fi achiziționate la un preț cu 100 de lei mai mic față de cel recomandat. Mai mult, în perioada de precomandă, consumatorii vor primi cadou și un ceas Watch GT la fiecare laptop din seria HUAWEI MateBook D achiziționat.

 MateBook D 14

Design cu ramă subțire

Piața laptopurilor ultra-subțiri se bucură de o creștere rapidă. Urmărind mereu perfecțiunea designului, Huawei s-a bazat pe expertiza sa în tehnologia smartphone-urilor și pe capabilitățile de integrare a sistemului pentru a realiza designul ultra-subțire al ramei pe ecranele sale HUAWEI FullView. Această abordare de design permite Huawei să aducă un ecran mare într-un șasiu portabil și să ofere tot ce este mai bun din ambele lumi.

Pe lângă șasiul ușor, ecranul HUAWEI FullView, performanța solidă, calitatea ridicată a construcției și designul elegant, noua serie HUAWEI MateBook D vine cu multe funcții noi, inclusiv suport pentru Huawei Share. Echipat cu o gamă completă de capabilități inteligente, atât HUAWEI MateBook D 14 cât și varianta D15 sunt un tovarăș puternic al tinerilor pasionați de tehnologie.

Păstrând tendința din gama MateBook, atât HUAWEI MateBook D 14 inci, cât și modelul de 15 inci vin cu un ecran HUAWEI FullView. Cele trei rame care încadrează ecranele  au o grosime de 4,8 mm pentru modelul de 14 inci și de doar 5,3 mm pentru 15 inci, ceea ce duce la un raport ecran-corp uimitor de 84% pentru primul și 87% pentru al doilea menționat. Șasiul ușor este accentuat de un design simplificat cu margini curbate, pentru un aspect mai elegant. Îmbunătățirile mici precum ramele mai subțiri și camera integrată permit Huawei să micșoreze și mai mult forma laptopului. Cu dimensiuni de doar 322,5 mm x 214,8 mm x 15,9 mm, HUAWEI MateBook D 14 este unul dintre cele mai mici și mai ușoare laptop-uri de 14 inci din categoria sa de preț, oferind o experiență de vizualizare extinsă într-un pachet portabil. Valabil și pentru HUAWEI MateBook D 15, care, pentru categoria lui de preț, este unul dintre cele mai mici și mai ușoare laptop-uri de 15,6.

Sub învelișul anti-reflexie, panoul IPS 16:9 de 14 inci suportă o rezoluție Full HD (1920×1080) și un unghi maxim de deschidere de 178°, în timp ce panoul IPS 16:9 de 15,6 inci suportă o rezoluție Full HD (1920×1080) și un unghi maxim de deschidere de 178°. Ambele ecrane sunt premium, astfel că ele sunt ideale pentru orice tip de conținut, fiind certificate TÜV Rheinland pentru emisie redusă de lumină albastră, permițând o protecție mai bună a ochilor.

Matebook D Series

Procesorul puternic oferă performanțe solide

Pentru consumatorii tineri, computerul nu este doar un instrument pentru birou, ci și o platformă care le permite să se distreze. HUAWEI MateBook D 14 și D15, AMD Edition sunt alimentate de un procesor AMD Ryzen™ pentru performanțe solide, păstrând în același timp un nivel ridicat de stabilitate și fiabilitate. Procesorul grafic AMD Radeon Vega 8 integrat oferă suport extraordinar pentru procesare grafică.

Noua serie  HUAWEI MateBook AMD Edition include și o versiune nouă a ventilatorului HUAWEI Shark Fin. Cu noile lame în formă de „s”, HUAWEI Shark Fin Fan 2.0 optimizează dinamic fluxul de aer pentru o răcire îmbunătățită și performanță mai bună.

HUAWEI MateBook D 14 excelează în materie de răcire și durată de viață a bateriei. Pentru răcire, laptopul include o versiune nouă a ventilatorului HUAWEI Shark Fin. Cu noile lame în formă de „s”, HUAWEI Shark Fin Fan 2.0 optimizează dinamic fluxul de aer pentru o răcire îmbunătățită și performanță mai bună. În ceea ce privește autonomia, bateria de înaltă capacitate de 56Wh (valoare nominală) suportă până la 9,5 ore de redare video continuă la 1080p cu o singură încărcare. Aceasta le permite utilizatorilor să-și folosească oriunde laptopul, fără să-și facă griji cu privire la baterie.

Ambele modele de laptop-uri folosesc încărcătoare portabile multifuncționale USB-C de 65W și cabluri USB-C – USB-C. Încărcătorul suportă toate smartphone-urile și tabletele Huawei echipate cu un port USB-C. Acesta dispune și de protecție la supraîncălzire, care oprește automat procesul de încărcare atunci când se atinge un anumit prag de temperatură, pentru siguranță sporită.

Echipate cu o memorie DDR4 dual-channel de 8 GB, ambele modele de laptop au suficientă memorie pentru a gestiona cele mai solicitante aplicații de pe piață. Unitatea SSD este conectată la placa de bază prin interfața PCIe de mare viteză. Modulul WLAN cu antenă dublă primește în mod eficient semnalul WLAN pentru o viteză și o stabilitate mai mare a conexiunii. Pe partea laterală, o selecție diversă de interfețe suportă simultan mai multe nevoi I/O, inclusiv transferul de date, conexiunea periferică și încărcarea bateriei.

Consumatorii pot opta pentru două configurații de stocare – HUAWEI MateBook D 15 poate fi configurat cu o unitate SSD sau o combinație de SSD și hard disk. Pentru utilizatorii care au nevoie de stocare suplimentară, capacitatea poate fi upgradată la achiziționare. Laptopul suportă și senzor G, care protejează datele salvate pe hard disk în eventualitatea în care este scăpat din mână.

Conectare inteligentă rapidă

Cea mai recentă gamă HUAWEI MateBook D introduce o nouă serie de funcții Huawei Share. Noile funcții permit partajarea unui singur ecran între HUAWEI MateBook și un smartphone Huawei, iar utilizatorii pot trage fișiere de la o interfață de utilizator la cealaltă pentru a le transfera și pot vizualiza conținutul salvat în smartphone direct pe laptop. Perifericele conectate la laptop pot fi utilizate pentru navigarea pe smartphone, oferind utilizatorilor laptopului acces la aplicațiile mobile fără a schimba dispozitivul.

Poziționată ca serie care se adresează tinerilor consumatori, HUAWEI MateBook D oferă un design premium elegant, tehnologii inovatoare și experiențe inteligente de ultimă oră. Pe de o parte, oferă o experiență de utilizator de calitate într-un factor de formă compact. Pe de altă parte, împinge limitele în materie de laptopuri ultralight și completează portofoliul general de computere al Huawei. În viitor, Huawei va continua să-și consolideze liniile de produse PC pentru a democratiza și mai mult experiența digitală inteligentă pentru toate scenariile, în beneficiul mai multor consumatori.

Aceste modele ale HUAWEI MateBook D sunt disponibile din februarie 2020 în Europa, Asia Pacific, Rusia, America Latină, Japonia și Orientul Mijlociu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *