Electrcic Plus investeste jumatate de milion de euro in trecerea la un sistem informational integrat

Investiția totală va fi de aproximativ jumătate de milion de euro și proiectul va implica toate departamentele din cadrul companiei Electric Plus – deținătoarea brandului Barrier, principalii beneficiari fiind noi, angajații , care vom avea un instrument de operare, raportare și analiză performant, care va contribui la îmbunătățirea rezultatelor noastre profesionale.

Economie cu Barrier

Economie cu Barrier

 Daca nu incerci sa faci ceva peste cunostintele pe care deja le-ai deprins, nu ai cum sa cresti. 

Ronald E. Osborn

Anul 2017 este un an al marilor provocări în cadrul companiei Electric Plus – deținătoare a brandului Barrier. Ca urmare a extinderii afacerii, din ultimii ani, și având în vedere obiectivele pe termen lung, compania urmează să facă un pas absolut necesar pentru asigurarea infrastructurii și suportului adecvat: trecerea la un sistem informațional integrat de tip ERP (planificarea resurselor întreprinderii).

După parcurgerea unei etape de analiză de business, desfășurată în perioada august – septembrie 2016, în luna aprilie 2017 am demarat proiectul de implementare SAP. Va fi un proiect amplu care se va desfășura pe o perioadă de 10 luni, termenul de realizare fiind 1 ianuarie 2018.

După ce a analizat mai multe soluții de sisteme integrate, conducerea companiei a luat decizia de a implementa ERP-ul SAP, cu următoarele module:

– pe tehnologia S4/HANA:

    Financiar Contabilitatea Costurilor (Controlling)Vânzări și DistribuțieManagementul ProducțieiManagementul Materialelor

– SAP HCM  (asigurând funcționalități de Management Organizațional, Administrare Personal, Salarizare)

– SAP Success Factors HCM Suite (cu funcționalități de Learning, Performance&Goals, Onboarding, Jam)

– SAP Hybris Cloud for Sales, Professional (cu funcționalități de tip CRM si SFA

De ce am ales SAP? Pentru că cifrele vorbesc de la sine:

– este furnizorul numărul 1 de soluții informatice de tip integrat la nivel mondialare

– peste 76.000 de clienți în 120 de tari

– peste 30 de ani experiență în soluții pentru întreprinderi din diverse ramuri industriale

– oferă posibilități nelimitate de adăugare de funcționalități suplimentare

Pentru că toate procesele care se desfășoară în companie sunt contabilizate automat, în funcție de evenimentele ce se desfășoară în vânzări, producție sau livrări, dar mai ales pentru că „Programul conține un set de bune practici care sunt utilizate de către toate marile companii din Europa. Electric Plus va folosi aceste “bune practici” pentru a păstra și întări direcția pe care ne-am înscris: Siguranța locurilor de muncă; Siguranța la locul de muncă; Îmbunătățirea constantă a condițiilor de muncă și a salarizării; Utilizarea cu eficiență crescută a materiilor prime si utilajelor” (Adrian Gârmacea, CEO – Electric Plus SRL).

 

Despre Barrier

Liderul zonei de est a Romaniei in productia tamplariei termoizolante din PVC, BARRIER, vizeaza continuarea proiectului de extindere a gamei de produse si servicii, dupa ce in acest an a inaugurat mai multe linii tehnologice. Pentru realizarea planurilor propuse, compania investeste permanent atat in tehnologia necesara pentru imbunatatirea calitatii cat si in instruirea personalului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *