Soluțiile și ingredientele sănătoase, produse care sprijină stilul de viață sănătos – trend evidențiat la GastroPan 2017

Expoziția GastroPan şi-a reconfirmat poziţia de expoziţie-lider în industria de panificaţie, cofetărie, gelaterie, ciocolaterie, morărit, cafea şi alimentaţie publică. În perioada 23-25 martie Sibiu a găzduit ediţia a noua a celui mai important eveniment de profil. Expoziţia a atras 21.575 de vizitatori, specialiști din domeniul panificației, cofetăriei și HoReCa , care au experimentat soluţiile variate prezentate la standurile celor 133 de expozanţi din 24 de ţări, pe o suprafață expozițională de 7000 mp. Capacitatea de a reuni furnizorii de echipamente, ingrediente, ustensile şi soluţii cu producătorii, operatorii, specialiştii şi antreprenorii din domeniu a asigurat succesul expoziţiei. Cu o creștere semnificativă în ultimii ani, expoziția GastroPan a devenit, prin profesionalism și o abordare corectă a pieței românești, cel mai important eveniment de acest gen din România și unul dintre cele mai însemnate din Sud-Estul Europei.
În 2017 expoziţia GastroPan a fost din nou spaţiul inovaţiei, tehnologiei și soluțiilor profesionale

Expunerea soluțiilor dezvoltate de experți internaționali, moduri de lucru complexe ale profesioniștilor în domeniu, demonstrații ale celor mai utile tehnologii disponibile, au creat împreună un context propice lansării de noi produse, dezvoltării și extinderii gamelor de produse din portofoliul vizitatorilor, precum și ”preluarea” unor moduri noi de abordare ale publicului țintă. Diversitatea produselor și serviciilor prezentate în cadrul expoziției a acoperit toate solicitările pe care specialiștii le pot avea pentru afacerile pe care le conduc sau în care activează – de la utilarea cu echipamente și tehnologii, aprovizionarea cu materii prime, accesorii, software-uri de gestiune sau chiar soluții de igienizare. Printre tendinţele și noutățile din cadrul acestei ediţii GastroPan au fost ingredientele sănătoase, produse care sprijină stilul de viață sănătos, soluții și ingrediente pentru o alimentație fără gluten și fără lactoză – trend evidențiat și de către vicepreședintele Uniunii Internaţionale a Brutarilor şi Cofetarilor UIBC la deschiderea oficială a evenimentului –, echipamentele multifuncționale, food truckurile, soluţii de reducere a costurilor la energie, aparatele high-tech.

Prezentări tehnologice, demonstrații practice și degustări de neuitat

Majoritatea standurilor a găzduit demonstrații – fie că este vorba de punerea în funcțiune a unor tehnologii inovatoare, realizarea de produse din ingredientele pe care le-au dezvoltat sau pe care le distribuie, soluționarea unor probleme software sau degustarea unor noi tipuri de cafea sau a unor băuturi realizate în cadrul evenimentului. La standurile expozanţilor brutari, bucătari și cofetari români și din străinătate premiaţi olimpic şi mondial şi-au împărtăşit talentele cu miile de vizitatori, care au avut și posibilitatea de a degusta diferite produse pregătite la standurile expozanților (produse de patiserie, înghețată, ceai, cafea, diferite deserturi, etc.). Sculptura în legume şi fructe şi tehnica modelării zahărului tras, suflat şi turnat au fost printre cele mai atractive demonstraţii la GastroPan 2017.

GastroPan 2017: succes pentru expozanți și vizitatori deopotrivă

Pe de o parte, expozanții au avut oportunitatea de a-și face cunoscute produsele și soluțiile unui public specializat, atent selectat și interesat, iar vizitatorii au profitat de ofertele speciale, precum și pachetele promoționale create special de expozanți, cu ocazia târgului, pentru afacerile pe care operatori ai sectoarelor de panificație, cofetărie și HoReCa le conduc. După primul bilanț al organizatorilor GastroPan 2017, pe standurile expozanților s-au concretizat, de-a lungul celor trei zile de expoziție, afaceri estimate la aproximativ 7,5 milioane de euro, însă valoarea beneficiilor pe termen lung în urma negocierilor purtate și a contractelor încheiate se ridică la circa 90 milioane de euro. Expozanții spun că au încheiat contracte la fața locului și deja au avut vânzări semnificative de echipamente, utilaje, aparate dar și ustensile, au fost încântați de ceea ce au obținut de la această participare, rezervând deja un spațiu expozițional și mai mare pentru anul viitor.

Câştigătorii Concursurilor GastroPan: cei mai buni brutari, cofetari şi bucătari din România

Cele mai bune brutării, cofetării şi restaurante din ţară şi-au trimis specialiştii să îşi întreacă talentele în cadrul Concursurilor GastroPan, desfăşurate în perioada 23-25 martie la Sibiu. Concursurile GastroPan au atras la expoziţia GastroPan din Sibiu peste 100 brutari, cofetari şi bucătari talentaţi din toată ţara. Pe lângă marile trofee, Pâinea Anului 2017 şi Tortul Anului 2017, au fost premiate cele mai gustoase produse de patiserie, cele mai impresionante piese artistice din aluat de panificaţie, pastă de zahăr sau ciocolată şi cele mai reuşite platouri culinare şi sculpturi în legume şi fructe. Vă prezentăm câştigătorii celor 9 categorii ale Concursurilor GastroPan 2017.

COFETĂRIE

Tortul Anului 2017

Tematica a fost: Exotic Cakes. Cel mai bun tort are un blat din bezea cu zahăr brun, pudră de cacao fără gluten, mousse de rodie și pudră de piper roșu, blat din bezea și fistic caramelizat și decor cu pictură hand made.

Premiații categoriei:

Locul I: Cazacu Anastasia – Vipp Fashion Srl, Bârlad

Locul II: Ciobanu Cristina – Hotel Belvedere, Brașov

Locul III: Șerbu Camelia – Ana Pan, București

Creație artistică din pastă de zahăr

Piesele artistice au reflectat tematica impusă: Cinema. Cea mai reușită creație artistică din pastă de zahăr a fost inspirată de filmul Pirații din Caraibe, realizată de Velniceriu Ionela de la Megasimitis Srl din Constanța.

Premiații categoriei:

Locul I: Velniceriu Ionela – Megasimitis Srl, Constanța

Locul II: Cazacu Elena Ada – Vipp Fashion Srl, Bârlad

Locul III: Râpa Otilia – Fantezia Decor Srl, Satu Mare

Creație artistică din ciocolată

Noua categorie de concurs a avut ca tematică tot Cinema. Cea mai reușită creație artistică din ciocolată cu motive din filmele James Bond, a fost realizată de Farkas Ferenc de la Dioszegi Srl. Premiații categoriei:

Locul I: Farkas Ferenc – Dioszegi Srl, Sfântu Gheorghe

Locul II: Balea Loredana Maria – Reghina Prodimpex Srl, Cluj Napoca

PANIFICAȚIE-PATISERIE

Pâinea Anului 2017

În funcție de procesele tehnologice și cantitățile produse, au fost premiate cea mai bună pâine fabricată industrial și cea mai bună pâine realizată artizanal în România.

Pâinea Anului 2017 realizată artizanal în România

Cea mai bună pâine artizanală, Pâinea de soare, conține făină de secară, făină tip 650, făină tip 1250, făină integrală de speltă, făină de secară prăjită, drojdie, sare iodată, semințe de floarea soarelui, semințe de dovleac, semințe de susan, morcovi și apă.

Iată câștigătorii categoriei:

Locul I: Bocskor István – Brutăria Bocskor, Sânmartin

Locul II: Chica Mirabela – Ardelean Adrian Company Srl, Lugoj

Locul III: Diószegi László – Madexport Srl, Sfântu Gheorghe  

Pâinea Anului 2017 fabricată industrial în România

Lucrarea câștigătoare ”este o pâine neagră cu cartofi, pâine cu maia de 16 ore, 30% maia, făină de 112 și făină de 55, care se menține proaspătă și o săptămână.” – a declarat la festivitatea de premiere dl. Diószegi László, creatorul pâinii câștigătoare.

Premiații categoriei:

Locul I: Diószegi László – Madexport Srl, Sfântu Gheorghe

Locul II: Alina Soare – Velrom Srl, Târgoviște

Locul III: Bocskor István – Brutăria Bocskor, Sânmartin

Creaţie Artistică din Aluat de Panificaţie

Tematica categoriei a fost Toamna la țară. Câștigătorul categoriei a fost Farkas Ferenc, reprezentant al companiei Madexport Srl din Sfântu Gheorghe, care a realizat o creație artistică care prezintă momentul recoltării strugurilor dar și alte fructe și legume specifice vieții la țară în timpul toamnei.

Premiații categoriei:

Locul I: Farkas Ferenc – Madexport Srl, Sfântu Gheorghe

Locul II: Geambazu Nicolae Florin – Megasimitis Srl, Constanța

Locul III: Tőkés Tibor – Pâine de Casă Srl, Târgu Mureș

Produse de Patiserie

Cel mai bun produs de patiserie s-a dovedit a fi pogăcelul cu cartofi realizat de către Bocskor Rozália de la societatea Brutăria Bocskor, un produs sărat de patiserie pentru mic dejun, din făină tip 480, cartofi, drojdie, smântână, unt, ouă, sare, zahăr, semințe de dovleac și semințe de mac.

Premiații categoriei:

Locul I: Bocskor Rozália – Brutăria Bocskor, Sânmartin

Locul II: Cazacu Elena Ada – Vipp Fashion Srl, Bârlad

Locul III: Farkas Ferenc – Madexport Srl, Sfântu Gheorghe

GASTRONOMIE

Platouri Culinare Reci

Locul I la proba individuală a fost câştigat de Ciutacu Gheorghe, reprezentant al Total Food Trading Srl din București. Câştigătorul a pregătit un platou festiv cu ton roșu infuzat cu lemn dulce și ghimbir în mantie de ricotta și cerneală de sepie, terină de șalău cu creveți, fasole roșie și mazăre, somon parfumat cu lemongrass și cremă de brânză, rodul pământului (crutoane pâine, măsline, cartof dulce, lăstar de floarea soarelui, veloute de păstârnac și ardei roșu pe cruton de biscuite cu quinoa, paletă de legume multicolore (sparanghel, cartof mov, conopidă, morcov, țelină, ulei de măsline), sos de limetta și sos Dijon.

La categoria Platou festiv pregătit de către o echipă de bucătari câştigătoarea a fost echipa de la Hotelul Belvedere din Brașov. Bucătarii au prezentat un platou cu pește, savarină cu fructe de mare coaptă și glasată cu unt de homar, terină din file Halibut cu creveți, edamame și spanac, somon marinat cu cremă de hrean, alge marine în mantie de praz infuzat în consomme de legume cu curry, batog din coadă de Monk fish. În afara de aceste preparate lucrarea câștigătoare a mai conținut ca și garnitură biscuiți de orez cu sepie, semisferă din buillabase cu legume și cilindru din file de șalău, millefolie din dovleac cu cremă de brânză de capră și legume, panna cotta din lapte de capră cu legume, mixt de salată cu legume și sosuri de leurdă cu hrean și de muștar cu mascarpone cu curry și salsa de avocado cu mango ușor picantă.

Iată câştigătorii categoriei:

Locul I (individual): Ciutacu Gheorghe – București

Locul I (echipă): Bejenaru Vasilică, Gido Silviu Mihai – Hotel Belvedere, Brașov

Locul II (individual): Florea Ion – Unita Turism Holding S.A., Timișoara

Locul II (echipă): Voicu Filip, Preda Liviu – Brasserie Luther Srl, Brașov

Locul III (individual): Muntean Nicolae Marius – Proiect Turism Srl, Sibiu

Locul III (echipă): Anghel Roxana, Banciu Dumitru, Manolache Bogdan, Olariu Ovidiu – Continental Hotels București

Sculptură în legume şi fructe

La această categorie, concurenţii au avut sarcina de a sculpta piese artistice din fructe şi legume având tematica ”Lumea acvatică”. Juriul a avut o sarcină foarte dificilă, bucătarii artiști au prezentat creații artistice uimitoare. În acest an două sculpturi culinare au fost premiate cu premiul I. Cele mai frumoase creaţii artistice au fost sculptate de către Foris Kinga, reprezentantă Castel Haller și Râpa Adrian Raul de la Fantezia Decor Srl.

Lista câştigătorilor:

Locul I: Foris Kinga – Castel Haller, Târgu Mureș

Râpa Adrian Raul – Fantezia Decor Srl, Satu Mare

Locul II: Manea George – Panda Express Food Srl, Constanța

Locul III: Verdeș Liliana – Alba Iulia

Organizatorii ţin să mulţumească tuturor expozanţilor, vizitatorilor, asociaţiilor de specialitate, concurenţilor, membrilor juriului şi partenerilor care au susţinut desfăşurarea acestui eveniment! Felicitări concurenţilor pentru ingeniozitate, talent şi profesionalismul cu care s-au pregătit pentru această competiţie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *