De la filatelie la Postcrossing

Nevoia de a comunica este unul dintre cele mai frumoase atribute ale ființei umane.
Dorința și bucuria de a intra în contact cu alți oameni, a îmbrăcat în istorie diferite forme și mijloace, cu particularități specifice, în timp și spațiu.

Prin cea mai recentă emisiune filatelică, disponibilă începând de vineri, 24 februarie 2017, în magazinele noastre din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, precum şi în Magazinul Online http://romfilatelia.ro/store/, Romfilatelia introduce în circulație o serie de mărci poștale dedicate unei astfel de modalități de comunicare și relaționare socială, care poartă numele de Postcrossing .
De la filatelie la Postcrossing
Proiectul Postcrossing a început în anul 2005, de la Paulo Magalhães, din pasiunea sa de a primi şi trimite cărţi poştale. El a dezvoltat un site web care oferă o platformă gratuită pentru persoanele care doresc să facă schimb de cărţi poştale. Ideea și sloganul acestui proiect este: “trimite o carte poştală şi vei primi înapoi o carte poştală de la o persoană oarecare, de undeva din lume!”.

În prezent, numărul membrilor înregistraţi este de peste 660.000, din peste 200 de ţări. Cei 1.364 de membri din România înregistraţi pe platforma Postcrossing, au trimis, în cei 10 ani de activitate, peste 120.000 de cărţi poştale în întreaga lume.

De ce să devii postcrosser? Pentru bucuria pe care ți-o rezervă surpriza de a primi o carte poştală, din oricare colț al lumii. Poţi primi cărţi poştale de la persoane care trăiesc în locuri despre care, poate, nu știi prea multe. Cu fiecare carte poştală primită, înveţi ceva nou. Poți astfel să ajungi să cunoști ţări şi culturi prin intermediul peisajelor locale, arhitecturii, florilor, artei, hobby-urilor şi sărbătorilor. Un postcrosser va scrie despre pasiunile lui, despre familie, obiceiurile de zi cu zi şi, astfel, se leagă prietenii. Pe lângă faptul că poţi aduna cărţi poştale, colecţionezi inclusiv timbre, care îți îmbogățesc bagajul de cunoștințe cu noi date despre cultură, artă, frumos.

Timbrul acestei emisiuni cu valoarea nominală 4 lei ilustrează drumul unei carţi poştale, ce străbate globul şi ajunge în cutia poştala a destinatarului, împreună cu urarea Happy Postcrossing în culorile drapelului românesc.

Emisiunea este completată de un plic prima zi iar ca forme de machetare s-au folosit coala de 32 de timbre și minicoala de 8 timbre + 1 vinietă.

În cazul în care te-am convins şi ai vrea să simţi că îți bate inima un pic mai repede atunci când aştepţi cu emoţie să găseşti la cutia poştală gândurile bune trimise de viitorii prieteni, te poţi alătura comunităţii Postcrossing la www.postcrossing.com.

Postcrossing fericit!

Romfilatelia mulţumeşte Companiei Naţionale Poşta Română, domnului Paulo Magalhães şi domnului Mihnea Răducu pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Despre Romfilatelia
Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. Existenta noastra este dedicata atat dezvoltarii prestigiului si studiului filateliei romanesti, cat si constientizarii valorilor Romaniei pe plan intern si international.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *