Negocierile consumatori-bănci în pandemie: De la zeci de Lei, la zeci de mii de Euro

25 noiembrie, București. Negocierile derulate în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) din ultimele luni arată varietatea soluțiilor obținute, abordarea unitară a conciliatorilor Centrului, dar și un apetit diferit pentru conciliere în cazul băncilor comerciale. De la începutul anului și până acum au fost finalizate prin împăcarea părților 300 de negocieri, dintre care 294 cu băncile și 6 cu IFN-urile. În alte 90 de negocieri consumatorii și băncile/IFN-urile nu au ajuns la o înțelegere, iar peste 100 de negocieri sunt în desfășurare.

Record valoric pentru un credit în Euro

De la începutul anului consumatorii au trimis către CSALB peste 2.300 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, față de 2.117 în tot anul precedent. Cele mai multe (1.775 de cereri) sunt în relație cu băncile și 531 în relație cu IFN-urile. 92% din cereri au fost trimise prin intermediul aplicației IT de pe site-ul www.csalb.ro sau prin email la office@csalb.ro. Restul de 8% din cereri au fost transmise prin poștă sau aduse de consumatori la sediul Centrului.

  •  I., București: La propunerea conciliatorului Valentin Cocean banca a decis ștergerea integrală a datoriei consumatorului, în cazul unui credit în Euro cu un istoric de restructurări care nu au reprezentat un ajutor real pe termen lung. Cei 60.000 de Euro au fost șterși pentru consumatorul aflat într-un caz social în care titularul împrumutului a invocat și o stare medicală dificilă, rămânând singurul plătitor în raport cu banca. În plus, rata lunară era de aproximativ 2.500 de lei, fiind cu câteva sute de lei mai mică decât veniturile.Recordul precedent pentru o negociere a unui contract în Euro în cadrul CSALB era de 44.600 de Euro.
  •  Adrian, București: “Mi s-a pus o poprire, iar banca mi-a retras pe loc toți banii din cont, deși avea o zi la dispoziție să pună în aplicare decizia executorului și ar fi fost normal să mă anunțe. M-am adresat de mai multe ori băncii încercând să le spun că m-au lăsat fără niciun ban în cont, dar ei îmi ziceau doar despre obligațiile legale și nu-mi dădeau alte explicații. Am apelat la CSALB, iar în afară de cei 91 de lei returnați de bancă(n.n. comisionul pentru plata popririi și cel de administrare a contului) cel mai important câștig au fost discuțiile cu conciliatorul Valentin Cocean. Am fost ascultat, nu mi s-a dat un răspuns standard, mi s-a explicat legea și modul în care a acționat banca, mi-a dat și alte exemple să înțeleg mai bine cazul meu. Deși suma în sine nu este importantă, nu sunt absurd și realizez că banca a făcut aceste concesii în primul rând pentru faptul că îi sunt client.”
  •  Sorin, Iași: “Am văzut că banca îmi încasase în ultimul an peste 280 de lei numai din comisioane. De unele știam, însă când i-am întrebat de diferență invocau tot felul de prevederi care erau contrazise de extrasele mele de cont. După ce am apelat la CSALB mi-au dat înapoi comisionul de administrare cont de 65 de lei, iar comisioanele de retragere vor fi zero timp de un an. Am mers pe ideea că decât nimic e mai bine soluția asta. Chiar nu mă așteptam să se rezolve. Am pus pe mail extrasele de cont pe un an de zile, CSALB le-a trimis către bancă și s-a rezolvat.”
  •  Mihăiță, Târgu Frumos: “Faptul că banca mi-a șters toată datoria de peste 58.000 de leia fost cea mai bună veste pe care puteam să o primesc. Soția a decedat anul trecut și am rămas cu acest credit pentru care plăteam o rată de 1.860 de lei pe lună. Era un credit pe cinci ani din care am apucat să plătesc doar doi ani. Am aflat de CSALB de la un prieten care văzuse pe internet și la tv știri despre alte cazuri. Prima dată nu credeam, eram sceptic. Apoi m-am gândit că nu mă costă nimic să încerc. Pe doamna conciliator Alina Radu am simțit-o la fel de bucuroasă cum eram și eu, atunci când m-a sunat să îmi spună rezultatul obținut. Dacă aș putea, m-aș duce și mâine în celălalt colț al țării să-i mulțumesc.”

Care este asemănarea între un beneficiu de 65 de Lei și unul de 60.000 de Euro

Pentru că în vara acestui an băncile au încurajat consumatorii să se adreseze CSALB, am vrut să vedem care sunt impresiile consumatorilor, în câteva dintre cazurile soluționate. După cum observăm, plaja valorică a beneficiilor obținute este foarte mare. În acest sens le reamintim consumatorilor că nu există cazuri similare și nici soluții identice în cadrul CSALB. Aceste diferențe ne arată că cel mai important este ca soluția dată să mulțumească părțile și să repare problema care a apărut în derularea contractului, indiferent dacă este vorba de sume mari sau doar de chestiuni de principiu.

Ne bucură faptul că mulțumirea consumatorilor nu este condiționată de beneficiile obținute în cadrul negocierilor sau de valoarea acestora, ci de profesionalismul conciliatorilor și de interesul pe care băncile îl acordă propriilor clienți în cadrul concilierii. Instituțiile de credit trebuie să înțeleagă faptul că asemănarea dintre un caz în care un consumator obține 65 de lei și unul în care banca șterge o datorie de 60 de mii de euro ține de nemulțumirea consumatorului care s-a adresat CSALB. Ambele cazuri trebuie privite cu aceeași atenție și, din fericire, acest lucru îl fac cu succes conciliatorii cu care colaborăm. Ei își dau același interes indiferent de valoarea beneficiilor care pot fi obținute, iar abordarea lor este o garanție pentru consumatori și bănci privind imparțialitatea soluțiilor propuse.

Pot spune că, mai ales în cazurile cu valori mai mici, se face simțită utilitatea CSALB. Sunt diferende pentru care, în mod normal, consumatorii nu s-ar adresa instanței de judecată, de vreme ce în instanță ar fi prea multe costuri, prea mult timp și prea mulți nervi consumați în raport cu rezultatul urmărit. În plus, dacă tot am făcut paralela cu instanța de judecată, atât sesizarea CSALB, cât și derularea propriu-zisă a procedurilor de conciliere sunt extrem de simple și nu necesită cunoștințe juridice, de specialitate, ceea ce reprezintă un avantaj important față de derularea unor procese în fața judecătorilor“, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Strategiile băncilor, văzute de conciliatori

Valentin Cocean, Conciliator CSALB: “Am observat că sunt mai multe bănci care vin cu soluții radicale, de ștergere a datoriilor și deschidere către situațiile sociale sau medicale grave. Asta ar fi o schimbare în bine pe care o pot remarca. Pe de altă parte, băncile care nu au avut apetit pentru conciliere niciodată, nu au schimbat nimic în acest an și au rămas în aceeași zonă în care nu acceptă cereri sau, dacă acceptă, nu sunt dispuse să facă concesii. În aceeași categorie intră și băncile care insistă într-un mod neproductiv pe soluții care nu sunt aplicabile, precum cea în care reducerea soldului cu 30 de procente se aplică doar dacă clientul băncii plătește 70% din sold în trei luni.

Identific și o strategie bună pe termen lung a unor bănci, cele care acceptă în special negocieri care nu implică o problemă patrimonială a consumatorului, ci rezolvarea unei stări de nemulțumire. Aș spune că

Samsung anunță noile telefoane mid-range, Galaxy A12 și Galaxy A02s, pentru 2021, aducând inovațiile premium la un preț accesibil

Dispun de o baterie de lungă durată, un display generos, captivant și camere puternice

București, România – 24 Noiembrie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd. a dezvăluit astăzi noile smartphone-uri Galaxy A12 și Galaxy A02s, facilitând accesul la inovația de ultimă generație pentru toate tipurile de utilizatori. Ambele smartphone-uri dispun de o baterie de lungă durată, un sistem multiplu de camere și un display imersiv generos.

„Galaxy A12 și A02 demonstrează încă o dată angajamentul nostru continuu de a dezvolta produse și experiențe care să se muleze pe posibilitățile financiare ale oricărui profil de utilizator, fără a face  compromisuri. Aceste dispozitive amplifică și mai mult tot ceea ce admiram deja la seria Galaxy A, oferindu-le utilizatorilor inovații must-have la un preț accesibil”, a spus Tiberiu Dobre, şeful diviziei telecom din cadrul Samsung Electronics România.

Mai multă putere pentru a rămâne conectat

Galaxy A02s și A12 oferă o experiență de vizionare neîntreruptă cu un display HD+ Infinity-V de 6,5 inci ce aduce claritatea imaginilor captivante direct în mâinile utilizatorului. Bateria de lungă durată de 5.000mAh permite vizionarea fără întreruperi a conținutului online preferat, iar  încărcarea rapidă de 15W, ajută utilizatorii să petreacă mai mult timp relaxându-se și mai puțin timp încărcând dispozitivul.

Surprinde mai mult din frumusețea momentului

Galaxy A02s și A12 sunt echipate cu un sistem de camere puternice, care transformă capturarea fotografiilor perfecte într-o experiență mai ușoară ca niciodată. Camera principală de 48MP a lui Galaxy A12 și camera de 13MP a lui A02s asigură surprinderea tuturor momentelor importante la o calitate uimitoare. Galaxy A12 se mândrește, de asemenea, cu o cameră Ultra Wide de 5MP pentru a putea imortaliza splendoarea peisajelor. Ambele dispozitive sunt dotate cu o cameră de adâncime de 2MP, care le permite utilizatorilor să se concentreze pe cele mai mici detalii și o cameră Macro de 2MP pentru a aduce în prim-plan complexitatea cadrelor care trebuie a fi surprinse.

Design care iese în evidență

Galaxy A12 și A02s prezintă un design elegant, confortabil și un finisaj mat premium pe spate. Atât Galaxy A12, cât și A02s vin în nuanțe de alb și negru, Galaxy A12, beneficiind și de cea pe albastru. De asemenea, Galaxy A12 dispune și de platforma de securitate Samsung Knox, fiind susținută de un senzor de amprentă poziționat lateral.

Galaxy A12 va fi  disponibil începand cu luna ianuarie, iar Galaxy A02s va fi disponibil începand cu luna februarie.

Pentru mai multe informații despre Galaxy A12 și Galaxy A02s, vizitați: www.samsungmobilepress.com, news.samsung.com/galaxy și samsung.com/ro.

Specificații: Galaxy A12 și Galaxy A02s

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

More Than You Expect: POCO lansează noua “bestie” pentru distracție, POCO M3

POCO a devenit brand independent la nivel global odată cu lansarea ultimului smartphone de buget care este dotat cu o cameră de top, o baterie de 6,000mAh și ecran FHD+

BUCUREȘTI, ROMÂNIA, 24 noiembrie 2020 – Bazându-se pe pe renumita sa gamă de telefoane inteligente, POCO Global și-a anunțat astăzi independența, precum și lansarea noului smartphone entry-level POCO M3. Dotat cu o cameră triplă de 48MP, o baterie de 6,000mAh, un ecran performant FHD+ și un procesor Qualcomm® Snapdragon™ 662, POCO M3 este următorul smartphone pentru tineri.

POCO M3 marchează debutul global al seriei M: o incursiune a brandului într-o categorie complet nouă. Noua gamă de produse se bazează pe succesul POCO la nivel global și concurează cu linia de telefoane flagship din seria F, precum și cu seria X, aflată în categoria mid-range. În acest mod, brandul își propune să se adreseze unei noi categorii de iubitori ai tehnologiei.

Independența brandului POCO

Cu ocazia acestei lansări, POCO Global intră într-o nouă etapă ca un brand de sine stătător. Această etapă semnificativă a fost posibilă cu sprijinul fanilor din întreaga lume, care au ajutat brandul să obțină realizări remarcabile încă de la debutul POCO F1, în anul 2018:

  • Brandul a intrat în peste 35 de piețe globale în doar trei ani;
  • POCO F1 a înregistrat peste 2,2 milioane de unități livrate*;
  • În total, brandul a vândut peste 6 milioane* de telefoane POCO în întreaga lume.

“Aceste rezultate extraordinare subliniază susținerea totală a utilizatorilor pentru filosofia POCO  – ‘tot ceea ce ai nevoie, nimic din ceea ce nu îți trebuie’ – și vom face tot posibilul pentru a le oferi fanilor noștri tehnologie inovativă”, a declarat Kevin Qiu, Head of POCO Global.

“Filosofia POCO reprezintă starea pe care ne-o dorim cu toții – să ne simțim atutentici și siguri pe noi. Ca un brand independent și nou, vrem să livrăm în continuare tehnologia care contează într-o lume în permanentă dezvoltare.”

POCO M3 – More than you expect

Baterie care durează

Echipat cu cea mai mare baterie din categoria sa, POCO M3 le garantează chiar și celor mai împătimiți gameri că au energie din plin pentru a naviga pe Internet, a se conecta și a face stream-uri pe parcursul întregii zile cu ajutorul bateriei incredibile de 6000 mAh. Telefonul este conceput să reziste peste 5 zile dacă este folosit la un nivel normal și puțin sub 3 zile, la un nivel de folosire moderat. Durează aproximativ 1,5 zile** pentru ca bateria să se descarce complet, atunci când telefonul este solicitat la maximum. Mai mult decât atât, bateria lui POCO M3 este special concepută pentru a rezista la temperaturi ridicate și poate fi folosită aproape 2,5 ani** fără probleme. Bateria modelului POCO M3 asigură o experiență de lungă durată.

Pe lângă durabilitate, POCO M3 oferă o viteză mai mare și mai consistentă de încărcare pentru utilizatorii care folosesc MIUI ultra battery saving și o încărcare rapidă de 18W. Telefonul are în cutie un încărcător de 22,5W și suportă încărcarea inversă prin cablu, ceea ce asigură un confort sporit.

“POCO M3 le aduce  utilizatorilor noștri o experiență de top și oferă una dintre cele mai mari baterii din industrie”, a spus Angus Ng, Head of Product Marketing, POCO Global. “Această baterie de mare capacitate îi ajută pe utilizatori să facă pentru mai mult timp lucrurile care le plac, precum streaming-ul, să asculte muzică sau să creeze materiale video cu setup-ul triplu de camere. Cu POCO M3 ridicăm ștacheta categoriei din care face parte telefonul, oferind mai mult decât vă așteptați la toate nivelurile.”

Display uimitor pentru distracție fără limite

Conceput ca o “bestie” a distracției, POCO M3 are un display FHD+ Dot Drop de 6.53”, cu rezoluție înaltă de 2340×1080, cu o rată impresionantă de contrast de 1500:1 și o rată de aspect de 19,5:9

care asigură o experiență vizuală perfectă. Ecranul din față este Corning® Gorilla® Glass 3 care îi oferă o protecție sporită la căzături și zgârieturi, în timp ce textura anti-amprente de pe spatele telefonului asigură o priză mai bună, dar și o greutate redusă a acestuia. POCO M3 este dotat cu senzor de amprentă lateral care îi oferă ecranului un design minimalist.

POCO M3 este certificat TÜV Rheinland Low Blue Light, astfel că utilizatorii se pot uita ore în șir la ecran fără ca vederea să le fie afectată. Dotat cu un sistem dual de difuzoare cu funcție de curățare a prafului, POCO M3 oferă un sunet de calitate, cu bass puternic pentru o experiență captivantă.

Set-up triplu de camere de 48MP cu moduri de fotografiere bonus

Pentru a va duce talentul fotografic la nivelul următor, POCO M3 vine cu un set-up triplu de camere de 48MP, foarte apreciat pe piață, susținut de o cameră macro de 2MP și un senzor de profunzime de 2MP, în timp ce calitatea selfie-urilor este asigurată de o cameră frontală de 8MP.

Distracția continuă cu noile moduri foto creative oferite de POCO M3. “Movie frame” le conferă fotografiilor un aer cinematografic, în timp ce “Time-lapse” folosește valori variate de viteză pentru a capta scene diferite. “Night Mode” îmbunătățește pozele făcute în lumină slabă prin mărirea contrastului culorii, în timp ce “Color focus” poate scoate în evidență tonuri specifice. Captarea momentelor speciale nu a fost niciodată mai ușoară!

Performanță de top la prețuri accesibile

Dotat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 662, POCO M3 oferă o experiență nemaiîntâlnită la acest nivel de preț. Qualcomm® Adreno™ 610 GPU asigură o experiență fluidă de gaming, dar și oportunitatea de a stoca fotografii de calitate înaltă la jumătate din dimensiunea fizică. Procesorul de 11nm al lui POCO M3 oferă performanțe mai bune, se încălzește mai greu și consumă mai puțină energie. Spațiul de stocare UFS promite performanțe înalte, viteză și multitasking și este foarte util atunci când vine vorba de aplicații și jocuri.

De asemenea, sistemul de operare este optimizat astfel încât să ofere o experiență de top. MIUI Game Booster vă permite să vedeți capacitatea de folosire CPU și GPU în timp real, iar efectul de “voice changer” face jocurile mai captivate. Pe lângă asta, puteți reda ceea ce vedeți pe ecran pe un monitor extern și să vă asigurați astfel că prietenii se alătură distracției.

Ieșiți în evidență cu un design unic

Cu o greutate mai mică de 200 de grame, POCO M3 oferă un design stilat. Telefonul are trei nuanțe: Cool Blue, POCO Yellow și Power Black, dintr-un material aderent. Senzorul de amprentă lateral este ușor de folosit, vă puteți debloca telefonul într-o clipită, iar colțurile lui sunt rotunjite. De asemenea, POCO M3 oferă o durată de viață a bateriei cu 20% mai mare, cu ajutorul acumulatorului de 6,000 mAh, fiind totodată mai ușor decât alte telefoane din aceeași gamă.

POCO M3 este diponibil în două variante – 4GB+64GB, 4GB+128GB și va putea fi achiziționat în România începând cu data de 7 decembrie din Mi Store și online de pe eMAG:

4GB+64GB: preț recomandat de vânzare începând de la 649 lei

4GB+128GB: preț recomandat de vânzare începând de la 699 lei

POCO M3 Specificații tehnice: *Date oferite de Canalys și echipa internă de vânzări

**Toate datele referitoare la încărcare și baterie sunt obținute în laborator. Rezultatele pot varia, în funcție de condițiile individuale.

Imaginile produsului sunt disponibile aici.

Despre POCO

POCO este un brand independent desprins din Xiaomi Corporation. Până în prezent, POCO a intrat în peste 35 de piețe globale în doar trei ani și a vândut peste 6 milioane de telefoane în întreaga lume.

Primul produs lansat în 2018 – POCO F1 – a propulsat rapid popularitatea brandului în rândul iubitorilor de tehnologie și media, totul datorită performanțelor sale incredibile, ajungând la peste 2.2 milioane de livrări. În prezent, POCO are un produs independent, propria echipă de vânzări și marketing și împarte resursele cu Xiaomi în privința producției și a experienței post-vânzăre.

POCO este un brand destinat iubitorilor de tehnologie, iar filosofia sa este ‘Tot ceea ce ai nevoie, nimic din ceea ce nu îți trebuie’ și se adresează în special cerințelor fanilor POCO. Este conceput pentru a oferi tehnologia de care utilizatorii au cu adevărat nevoie, lăsându-le acestora puterea de a decide evoluția viitoare a produselor.

Monitorizarea sănătății, la îndemâna utilizatorilor: Huawei dezvăluie detalii importante despre funcția de măsurare a saturației oxigenului din sânge, disponibilă pe smartwatch-urile din portofoliu

București, 23 noiembrie 2020 – Huawei Consumer Business Group România dezvăluie date importante despre funcția unică de monitorizare a saturației oxigenului din sânge (SpO2), disponibilă pe cele mai recente modele din categoria wearables: HUAWEI WATCH GT 2e, HUAWEI WATCH GT 2 Pro și HUAWEI WATCH FIT. Această tehnologie vine în sprijinul utilizatorilor, pentru a-i ajuta să își monitorizeze și gestioneze atent starea de sănătate, oriunde s-ar afla.

Cunoscută și sub numele de saturație de oxigen, SpO2 reprezintă o estimare a nivelului de oxigen din fluxul sanguin al unei persoane. Inima pompează, în mod normal, aproximativ 5.000 ml de sânge pe minut către țesuturi la un adult, furnizând țesuturilor aproximativ 1.000 ml de oxigen pe minut. Organismul nu poate funcționa corect dacă nivelul de oxigen din sânge este prea scăzut, iar această afecțiune se numește hipoxemie și poate provoca probleme grave de sănătate. Nivelul standard de SpO2 se situează între 90% și 100% în condiții normale.


Verificarea regulată a SpO2 este importantă, iar smartwatch-urile Huawei dispun de o funcție de ultimă oră, ce vine în sprijinul utilizatorilor pentru a avea acces la aceste informații în orice moment. Procesul se derulează rapid, iar datele înregistrate sunt disponibile în aplicația Huawei Health, ce poate fi descărcată pe dispozitivele Huawei, iOS și Android. Pașii simpli pe care utilizatorul trebuie să îi urmeze sunt următorii:

  • Pasul 1:Să deschidă aplicația Huawei Health.
  • Pasul 2:Să selecteze categoria „Dispozitive” din bara de meniu și să aleagă din listă dispozitivul folosit.
  • Pasul 3: Să selecteze „Monitorizarea stării de sănătate” și apoi „Măsurarea automată a SpO2”.
  • Pasul 4: Să mute glisorul spre dreapta pentru a activa funcția.

Ulterior, pentru a se asigura că nivelul saturației de oxigen din sânge este normal, utilizatorul trebuie să apese pe graficul verde SpO2, afișat printre alte date de sănătate disponibile în aplicație. Astfel, utilizatorul are acces la toți indicatorii și poate verifica rezultatele obținute în fiecare zi, săptămână, lună sau chiar an. În plus, aceste date vor fi afișate și pe ecranul smartwatch-ului Huawei.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Big Apple și Superfood – noile sortimente de salate de la Eisberg

Eisberg lansează două sortimente noi de salată: Big Apple și Superfood, disponibile în Kaufland până la finalul lunii noiembrie, într-un pachet  special de lansare.

Salata Big Apple cu spănăcel, mere și struguri – potrivită pentru o gustare plină de vitamine!

Spănăcelul este recunoscut pentru abundența de vitamine și minerale. Vitamina C ajută la susținerea sistemului imunitar, iar fierul și calciul contribuie la funcționarea normală a țesuturilor și sănătatea oaselor.

Salata Superfood cu spănăcel, quinoa și grâu spelta – o gustare super-nutritivă!

Grâul spelta și quinoa sunt recunoscute pentru calitățile nutritive excepționale fiind cerealele cele mai bogate în vitamine (A, B, C și E) și minerale (fier, magneziu, calciu și potasiu) și grăsimi bune: Omega-3, Omega-6. Specialiștii numesc aceste cereale super-alimente datorită procentului foarte mare de vitamine, enzime, minerale și aminoacizi. Un super-aliment poate avea până la 12 proprietăți benefice.

Pentru că senzonul rece se apropie cu pași repezi, vă reamintim de salata Crăciunița disponibilă doar în această perioadă a anului. Acest mix de sezon este format din endiviă, frisee, radicchio, morcov și sfeclă roșie.

Toate salatele sunt gata de consumat în orice combinații, pentru că #salatamergecuorice!

ViewSonic a anuntat disponibilitatea monitorului de gaming cu ecran curbat, ELITE XG270QC

Caracteristici cheie: Curbura 1500R, Rezolutie QHD, Rata de Reimprospatare de 165Hz, Certificare VESA DisplayHDR 400 si Tehnologie FreeSync™ Premium Pro

ViewSonic Corp., lider global pe piata solutiilor de afisare, a anuntat disponibilitatea celui mai nou monitor de gaming – ELITE XG270QC. ViewSonic continua sa isi extinda gama de produse pentru jocuri, prin lansarea de solutii care asigura cea mai buna experienta de gaming intr-o multitudine de scenarii de utilizare. XG270QC ofera o rata de reimprospatare a imaginii de 165Hz, timp de raspuns de 3ms (1ms MPRT) si tehnologie AMD FreeSync™ Premium Pro, pentru a asigura o experienta de joc cat mai fluida.

Membru al familiei ELITE, destinate jocurilor, ViewSonic XG270QC este un monitor curbat de 27”, ce asigura un timp de raspuns de 1ms (MPRT). El este proiectat cu o curbura 1500R, ce garanteaza redarea unor imagini cat mai realiste si crearea unui mediu de joc deosebit de captivant. Beneficiaza de certificare VESA DisplayHDR 400, care permite rularea in conditii vizuale optime a jocurilor HDR, precum si de tehnologie PureXPTM, care imbunatateste semnificativ claritatea imaginilor in miscare. Iar multumita rezolutiei QHD (2560×1440), luminozitatii maxime de 550cd/m2 si acoperirii in proportie de 90% a spectrului DCI-P3, XG270QC reda imagini de calitate, luminoase, clare si detaliate.

Specificatii:

  • Monitor de gaming cu diagonala de 27” si rezolutie nativa de 2560×1440 pixeli (QHD)
  • Curbura 1500R pentru o experienta de joc captivanta
  • Certificare VESA DisplayHDR 400, pentru o redare optima a jocurilor HDR
  • Tehnologie PureXP™, pentru imbunatatirea semnificativa a claritatii imaginilor in miscare
  • Rata de reimprospatare de 165Hz* si timp de raspuns de 3ms (1ms MPRT)
  • Tehnologie AMD FreeSyncTMPremium Pro
  • Luminozitate de 550cd/m2 si acoperire de 90% a spectrului DCI-P3 **
  • Disponibil in magazine la un pret de achizitie recomandat de 460USD

“Prin introducerea lui XG270QC, ViewSonic ELITE a devenit principalul furnizor de monitoare de gaming avansate, dedicate pasionatilor de jocuri moderni”, a spus Kendall Miller, Global Marketing Manager pentru monitoare de gaming la ViewSonic ELITE. “Am creat un monitor care poate oferi viteza si claritatea de care au nevoie pasionatii de jocuri, iar de aceasta data cu ecran curbat, care maximizeaza gradul de realism a imaginilor redate. De fiecare data cand cream noi elemente de design cu aplicabilitate practica, precum dispozitivul integrat pentru sustinerea cablului mouse-ului sau solutia ELITE RGB, tinem cont de in primul rand de nevoile pasionatilor de jocuri, pe care le tratam intotdeauna cat se poate de serios.”

Actualizarea de firmware pentru ELITE XG270 a primit aprobarea Blur Busters

ViewSonic ELITE, in colaborare cu Blur Busters, a actualizat modul PureXP™, care optimizeaza claritatea scenelor in miscare prin reducerea semnificativa a efectului de incetosare. PureXP™ foloseste o lumina stroboscopica (strobe backlight), cu ajutorul careia garanteaza cea mai buna experienta vizuala in ceea ce priveste claritatea imaginilor in miscare. PureXP™ ofera acum patru niveluri de optimizare a imaginilor in miscare prin reducerea efectului de incetosare. Acestea le permit utilizatorilor sa ajusteze nivelul de luminozitate si gradul de diminuare a efectului de incetosare a imaginilor in miscare, in functie de preferintele individuale. Rata de reimprospatare de 240Hz si panoul IPS deosebit de rapir, cu timp de raspuns de numai 1ms, alaturi de optimizarile suplimentare Blur Busters, le asigura pasionatilor de jocuri cea mai fluida si mai clara experienta de gaming posibila la ora actuala. Noul firmware aprobat Blur Busters este descarcat in mod automat de solutia software ViewSonic Elite Display Controller.

Solutia software ELITE Display Controller

Solutia software ELITE Display Controller simplifica ajustarea setarilor monitorului si a efectelor luminoase ELITE RGB, prin intermediul unei aplicatii usor de folosit. Pasionatii de jocuri pot personaliza moduri de afisare si comuta intre ele, pot alege dintr-o gama vasta de setari RGB si pot sincroniza iluminarea RGB cu solutii software partenere ELITE RGB Alliance, precum Razer Chroma si TT RGB Plus by Thermaltake. ELITE Display Controller este pe deplin compatibila cu XG270QG, XG270 si XG270QC, permitandu-le utilizatorilor sa isi personalizeze mediul ambiental cu ajutorul unul meniu de personalizare actualizat, ce ofera o selectie de peste 1000 variante de culoare diferite

Despre ViewSonic

Fondata in anul 1987 in California, ViewSonic este o importanta companie producatoare de echipamente si solutii de afisare, lider in dezvoltarea de tehnologii vizuale, cu o experienta in domeniu de peste 30 ani si birouri in peste 100 orase din toata lumea. Multumita spiritului inovator si viziunii sale, ViewSonic ofera utilizatorilor o experienta vizuala superioara, multumita unui portofoliu de produse ce include monitoare, video-proiectoare, ecrane comerciale, table interactive ViewBoard si ecosistemul software myViewBoard. Cu o experienta de peste 30 ani in domeniul vizual,  ViewSonic detine o pozitie puternica pe piata solutiilor fiabile si inovatoare dedicate educatiei, companiilor, segmentului Consumer si profesionistilor, ajutand intotdeauna utilizatorii sa „Observe Diferenta”. Pentru a afla mai multe despre ViewSonic, vizitati www.viewsonic.com.

*Atingerea ratei de reimprospatare a imaginii de 165Hz este posibila prin DisplayPort.

*** Procentajele sunt calculate cu ajutorul specificatiilor furnizate de producatorii de panouri si au fost rotunjite ca cea mai apropiata valoarea intreaga. Valorile reale pot varia cu pana la 1%, in functie de modul de culoare folosit.

Acest comunicat de presa contine afirmatii despre viitor, care reflecta asteptarile companiei cu privire la evenimente viitoare. In realitate, evenimentele pot suferi modificari considerabile fata de estimarile din acest document. Nota de subsol privind marcile comerciale: ViewSonic si marcile comerciale ViewSonic sunt marci sau marci inregistrate ale ViewSonic Corporation in Statele Unite si/sau alte tari. Toate celelalte nume de companii si marci comerciale mentionate in acest document reprezinta proprietatea companiilor respective.

Camere de control echipate cu solutii ATEN pentru eficienta sporita a companiilor

Bucuresti (23 noiembrie 2020) – In era tehnologiei si globalizarii, competitivitatea unei companii este definita de eficienta acesteia, iar eficienta este, la randul ei, determinata de optimizarea proceselor. Suna simplu, dar nu este deloc asa, caci optimizarea nu poate fi implementata decat in urma unei analize serioase, efectuate in urma colectarii unor volume mari de date, dintre care sunt selectate acelea relevante pentru obiectivul propus. Pentru procesarea multiplelor surse de informatii, sunt necesare camerele de comanda si control, unde totul este centralizat si prelucrat, pentru a putea lua cele mai bune decizii in fiecare situatie. Problema este ca o decizie este cu atat mai potrivita pentru o situatie, cu cat se bazeaza pe mai multe date, dar, in acelasi timp, volumele tot mai mari de date tind sa complice camerele de comanda si control, care devin in acest fel tot mai greu de operat.

Deoarece camerele de comanda si control au devenit componente esentiale in fiecare industrie, ATEN – companie cu experienta in dezvoltarea de solutii de conectivitate AV/IT si sisteme complete de administrare – si-a indreptat atentia in aceasta directie si propune o serie de recomandari de echipare a lor pentru functionarea in conditii optime. Indiferent ca este axata pe mentinerea unui anumit nivel de siguranta, pe urmarirea ciclurilor de productie sau pe monitorizarea unor instalatii si echipamente, scopul unei camere de comanda si control este acela de a centraliza datele, iar ATEN promite optimizarea modului in care sunt centralizate acestea, dand posibilitatea de analiza si procesare cu efort corespunzator.

Camerele de comanda si control – nucleul de baza pentru gestionarea domeniilor critice

Un astfel de sistem, potrivit printre altele pentru camere de control si comanda extrem de pretentioase, precum turnuri de control aeriene, dispecerate de centrale electrice, centre de comanda pentru linii de productie, dispecerate ale fabricilor, dispecerate de politie, camere de control pentru traficul terestru sau serviciile de ambulanta, poate fi construit plecand, de exemplu, de la switch-ul Matrix 9×9 VM3909H, ce asigura atat suport HDMI, cat si HDBaseT. Cu ajutorul celor 9 intrari HDMI cu care este prevazut, acesta poate prelua semnal de la 9 surse diferite, redandu-l ulterior prin cele 9 iesiri HDMI, ceea ce permite crearea unui Video Wall 3×3. In plus, integreaza o solutie de transmisie HDBaseT, permitand transmiterea semnalului receptionat pe distante mai lungi, prin cablu Cat 5e, 6 sau 6a. Mai departe, semnalul poate fi preluat cu ajutorul a 9 Receivere HDBaseT, precum VE816R, care integreaza si o solutie de scalare. Practic, aceasta combinatie permite transmiterea semnalelor video si audio generate de echipamente prevazute cu interfata HDMI pe distante de pana la 100m. Datorita suportului pentru transmiterea de comenzi IR integrat atat de VM3909H, cat si de VE816R, este posibil chiar si controlul de la distanta al echipamentelor compatibile. Iar cu ajutorul solutiei de scalare, imaginile sunt redate intotdeauna la rezolutia optima, evitand in acest fel intreruperile.

Desigur, VM3909H si VE816R formeaza o solutie versatila, care ofera avantaje incontestabile si o usurinta in utilizare deosebita, dar intr-o perioada in care solutiile IoT si mai ales IIoT iau amploare, poate fi de ajuns sau nu, in functie de aplicatie si de cerintele si nevoile utilizatorului. Din acest motiv, ATEN a creat o serie de echipamente KVM over IP. In esenta, un set de astfel de echipamente (Transmiter si Receiver) ii permite operatorului sa controleze un sistem de calcul aflat la distanta, pentru a accesa diferite date, pe care le poate reda pe un Video Wall, sau pentru a-i da diferite comenzi acestuia, precum informatiile pe care doreste, de exemplu, sa le comunice public.

Conectivitate si control centralizat

Aplicatiile in acest domeniu sunt practic nelimitate si depind numai de imaginatia si nevoile utilizatorului. Desigur, aici apare problema conectivitatii si infrastructurii deja disponibile, motiv pentru care compania a creat mai multe astfel de dispozitive, cautand sa se adreseze scenariilor cel mai des intalnite. Astfel, KE8952 asigura suport HDMI la rezolutie UHD, audio, USB, RS-232 si se alimenteaza PoE prin cablu Cat 5E. Pentru situatiile in care infrastructura existenta nu asigura suport PoE, exista KE9950, care ofera aceeasi functionalitate, dar se alimenteaza dintr-o sursa externa. Iar in cazurile in care nu este necesara o conectivitate atat de bogata, se poate opta pentru KE8900S, care asigura suport HDMI pentru rezolutii de pana la 1920×1200 pixeli si USB, alimentarea realizandu-se din surse externe.

Analizand aceasta solutie recomandata de ATEN, devine evident ca producatorul a observat nevoia companiilor de centralizare a datelor cu un numar cat mai redus de echipamente si intr-un mod cat mai intuitiv. Mai mult decat atat, dispozitivele de extensie KVM over IP ofera o modalitate facila de control centralizat, demonstrand o constientizare a utilizarii tot mai dese a sistemelor de calcul periferice, indiferent daca acestea sunt utilizate pentru sarcini elementare, precum adresarea publica, sau pentru sarcini mai avansate, precum colectarea si prelucrarea de date complexe, ca cele dintr-un lant de productie. Oricat de simpla ar parea la o prima vedere abordarea ATEN in ceea ce priveste camerele de comanda si control, are in spate multa tehnologie avansata, dezvoltata special pentru a raspunde provocarilor prezentului si viitorului. In esenta, este vorba despre o complexitate simplificata prin integrare si exact asta este ceea ce transforma o astfel de solutie intr-una inteligenta, caci simplifica, optimizeaza si eficientizeaza modul in care sunt operate camerele de comanda si control. Iar astfel companiile care le folosesc pot fi mai competitive, pot actiona preventiv si se pot pregati pentru trendurile viitorului. Mai multe detalii despre solutiile ATEN, inclusiv aceasta solutie, puteti gasi aici: https://aten.ro/

Despre ATEN

Infiintata  in anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT si solutii de administrare. Incluzand solutii KVM, solutii A/V profesionale si solutii inteligente de alimentare,  gama de produse ATEN conecteaza, administreaza si optimizeaza echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educatie, media si transporturi. ATEN detine peste 570 de brevete inregistrate la nivel international si o echipa de cercetare ce asigura un flux constant de solutii inovatoare, de unde rezulta un portofoliu cuprinzator de produse disponibile la nivel mondial.

Cu sediul in Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins si are astazi subsidiare in China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India si Romania – cu centre de cercetare in Taiwan, China si Canada.

Pentru mai multe informatii despre ATEN, vizitati www.ATEN.com.

Expoziția Samsung Missing Masterpieces reunește opere de artă emblematice pierdute în încercarea de a le recupera

  • 12 capodopere de artă pierdute ale unora dintre cei mai renumiți artiști din lume, precum Van Gogh, Cézanne și Monet, sunt expuse pe televizoarele The Frame, curatoriate în parteneriat cu Dr. Noah Charney și Asociația pentru Cercetarea Infracțiunilor Împotriva Artei;
  • Piese de artă neprețuite, printre care Rața albă de Jean Baptiste Oudry și Portretul doctorului Gachet de Van Gogh, au fost văzute ultima dată acum aproape 30 de ani; și capodopera intitulată „View Auvers-sur-Oise” a lui Cézanne, furată într-un stil spectaculos;
  • Samsung valorifică puterea tehnologiei conectând oamenii cu capodoperele de artă pierdute direct din confortul living-ului, utilizând televizoarele The Frame și social media;
  • Toți iubitorii de artă și detectivii amatori pot ajuta la căutarea capodoperelor, împărtășind sfaturi noi, teorii sau indicii folosind #MISSINGMASTERPIECES;
This image has an empty alt attribute; its file name is PC_The-Parsonage-Garden.png

București, România – 23 Noiembrie 2020 – Samsung anunță lansarea expoziției sale intitulate Missing Masterpieces, o colecție digitală a unora dintre cele mai reprezentative și fascinante opere de artă pierdute din întreaga lume. Prezentând piese de artă care nu pot fi văzute fizic în nici un alt loc, existând teama că s-au pierdut pentru totdeauna, acestea au fost reunite pentru prima dată pentru a fi admirate de oricine, oriunde s-ar afla și pentru a contribui la munca depusă pentru a le recupera.

Expoziția include capodopera intitulată „View Auvers-sur-Oise” de Paul Cézanne, care a dispărut în perioada festivităților de Revelion din 1999, atunci când hoții au profitat de acest moment pentru a fura pictura într-un scenariu ca de film. Urcând schele adiacente, spărgând o lucarnă prin interiorul căreia au aruncat o scară de frânghie, protejându-și calea cu o bombă de fum. La fel s-a întâmplat și în cazul operei de artă „Chloe & Emma” de Barbora Kysilkova, care a fost furată în plină zi dintr-un muzeu din Norvegia. Hoții au scos peste 200 de cuie pentru a scoate pânza, lăsând rama într-o stare imaculată.

This image has an empty alt attribute; its file name is PC_Charing-Cross-Bridge.png

Pe măsură ce viețile noastre se îndreaptă tot mai mult în sfera virtuală, puterea pe care tehnologia o poate avea pentru a aduce oamenii împreună nu a fost niciodată mai mare. Expoziția Missing Masterpieces expune unele dintre cele mai reprezentative picturi pierdute produse de artiști de renume mondial, precum Van Gogh, Cézanne și Monet; și le permite tuturor să experimenteze și să învețe despre aceste frumoase opere de artă, unele fiind pierdute pentru totdeauna.

În toată Europa, pandemia a avut un impact semnificativ asupra artei și culturii în general. Milioane de euro cuantificate în opere de artă sunt furate în fiecare an, însă acum cel puțin șase piese importante de artă au dispărut fără urmă, precum „Grădina de primăvară” a lui Van Gogh, care a fost furată în ziua în care artistul ar fi împlinit 167 ani.

This image has an empty alt attribute; its file name is PC_Landscape-1917.png

Pentru a-i ajuta pe cei care încearcă în mod activ să găsească aceste opere de artă pierdute cu o valoare inestimabilă, iubitorii de artă și detectivii amatori sunt invitați să împărtășească orice sfaturi, teorii sau indicii pe care le pot descoperi cu @samsungromania și folosind #MissingMasterpieces pentru a aduna toate dovezile împreună.

„Arta este pentru toate gusturile și avem toți responsabilitatea de a ne proteja și conserva cultura pentru generațiile viitoare. Acesta este motivul pentru care lansăm expoziția Missing Masterpieces, pentru a ne asigura că piesele de artă de o valoare inestimabilă, care s-ar putea să nu mai poată fi văzute niciodată fizic, să poată ajunge sub privirile unui public cât mai numeros. The Frame întruchipează tot acest efort, ajutând la democratizarea artei și acționând atât ca televizor, cât și ca portal în lumea artei”, a spus Victor Armășelu, Directorul Diviziei Consumer din cadrul Samsung Electronics România şi Bulgaria. 

The Frame diferă de orice alt televizor. Prin designul său unic în formă de ramă, funcționează atât ca o platformă de artă multi-media, cât și ca un tablou de neprețuit, amestecându-se în decorul casei atunci când nu este utilizat. Din momentul în care este oprit, Modul Art se activează – transformând ecranul negru, gol, într-o galerie ce cuprinde cele mai magnifice colecții de artă din lume. Echipat cu tehnologia QLED, culorile operelor de artă originale sunt expuse la calitate high definition. Toate cele 12 opere de artă din expoziția Missing Masterpieces sunt disponibile gratuit utilizatorilor de The Frame în catalogul Magazinului de artă, iar aceste piese neprețuite pot fi vizualizate și online de către oricine, chiar aici:

Expoziția a fost curatoriată în parteneriat cu dr. Noah Charney, un cunoscut expert în infracțiuni din domeniul artei și fondator al Asociației pentru Cercetarea Infracțiunilor Împotriva Artei (ARCA) și prezintă capodopere de artă impresionante pe care agențiile globale de aplicare a legii încearcă să le recupereze în mod activ.

“Înainte de a începe să lucrezi la un puzzle, vrei să aduni toate piesele, nu? Acest lucru este asemănător cu o crimă sau o pierdere misterioasă. De la rapoarte media în contradictoriu până la speculații în paginile de feed a Reddit – indicii există, dar volumul de informații poate fi copleșitor. Aici tehnologia și rețelele de socializare pot ajuta aducând oamenii împreună pentru a ușura căutarea. Nu este ceva nemaivăzut ca un sfat inofensiv postat online să fie cheia care elucidează misterul”, a spus Dr. Noah Charney, fondatorul ARCA.

Expoziția Missing Masterpieces va fi difuzată timp de trei luni (12 noiembrie – 10 februarie 2021 noiembrie 2020). Pentru a afla mai multe, accesați Magazinul de artă sau vizitați site-ul web Missing Masterpieces aici: https://www.samsung.com/ro/explore/entertainment/digging-for-magical-mysteries-in-art-part-I/

Sfârșit

Note către editor

Toate cele 12 opere de artă din expoziția Missing Masterpieces sunt disponibile gratuit utilizatorilor de The Frame prin Magazinul de artă.

Missing Masterpieces sunt disponibile în 29 de țări europene: Albania, Belgia, Bosnia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Olanda , Norvegia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Marea Britanie.

  1. Grădina Parsonage de la Nuenen în primăvară (1884)

Artist: Vincent van Gogh, Olanda

Ultima dată văzut: Olanda

În timp ce trăia cu părinții săi, Van Gogh a pictat acest peisaj al grădinii din spatele parohiei tatălui său în martie 1884. Stilul și culorile utilizate poziționează opera de artă ca fiind una dintre primele sale lucrări. Cu vechea biserică în depărtare, o femeie în negru care se întoarce cu fața, privind spre casă. Parohia și grădina încă supraviețuiesc în Nuenen, Olanda, totuși pictura a dispărut. Într-un atac puternic, în data de 30 martie 2020, pictura a fost furată la aniversarea a 167 de ani a lui Van Gogh. Încă lipsește, dar există speranța că va fi una dintre multele redescoperiri fericite.

  1. Portretul doctorului Gachet (1884)

Artist: Vincent van Gogh, Olanda

Ultima dată văzut: SUA

Portretul doctorului Gachet este una dintre cele mai celebre opere ale lui Van Gogh. După o decepție puternică, tăindu-și o parte din ureche, Van Gogh ajunge în azilul de sănătate în care lucra doctorul Gachet. La început, nu a existat nici un fel de legătură de amiciție între pictor și Gachet, dar mai târziu lucrurile s-au schimbat: „Am găsit un prieten adevărat în dr. Gachet … atât de mult ne asemănăm fizic și mental.” Aspect observat și în portretul acestuia, existând o oarecare asemănare cu artistul.

La 15 mai 1990, omul de afaceri japonez Ryoei Saito a cumpărat portretul cu 82,5 milioane de dolari, dorind ulterior să fie incinerat cu el. Acum se crede că se află într-o colecție privată elvețiană, dar bunul doctor nu a mai fost văzut din 1990.

  1. Pictorul în drumul său spre muncă

Artist: Vincent van Gogh, Olanda

Ultima dată văzut: Germania

Posibil un autoportret din perioada sa la Arles, această pictură în ulei din 1888 de Vincent van Gogh prezintă tehnica pentru care este cel mai cunoscut: utilizarea grea a impasto-ului, cantități mari de culoare aproape sculpturale. Se crede că a fost distrusă accidental de o bombă aliată eronată în timpul celui de-al doilea război mondial, când a fost găzduită la Muzeul Kaiser-Friedrich din Magdeburg, Germania.

This image has an empty alt attribute; its file name is PC_Summer-c.-1644.png

Van Gogh a fost frecvent vizat; în 1991, 20 de lucrări au fost furate de la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, cu o valoare totală estimată de aproximativ 500 de milioane de dolari. În 2002, o pereche de tablouri Van Gogh au fost luate de la același muzeu și apoi recuperate la casa unui cap de mafie de lângă Napoli în 2016.

  1. Rața albă

Artist: Jean Baptiste Oudry, Franța

Văzut ultima oară: Marea Britanie

Oudry era cunoscut ca pictor de curte pentru Ludovic al XV-lea. Producând în principal portrete, pasiunea sa a fost natura moartă cu fructe și animale. Estimată la 8 milioane de dolari, această natură moartă din secolul al XIX-lea a fost furată din colecția marchizului de Cholmondeley de la Houghton Hall din Norfolk, Anglia în 1992.

Unii anchetatori sunt de părere că a fost trecută în mâinile unei bande de țigani cu sediul în regiune. Infractorii fură uneori cu presupunerea că vor găsi un colecționar de artă corupt, în genul celor din filme. Dar, acestea sunt cel mai probabil agățate pe peretele sufrageriei unui ticălos. Un fost informator al poliției a spus că pictura era ascunsă în podul unei case îndepărtate, deteriorate, de lângă Newcastle. Încă așteaptă să fie găsit.

  1. Vedere spre Auvers-sur-Oise

Artist: Paul Cezanne, Franța

Văzut ultima oară: Marea Britanie

Cézanne, unul dintre cei care au revoluționat istoria artei, a descoperit un nou stil care diferă de tot ceea ce se știa până atunci și i-a inspirat pe cei care au urmat după el. Acesta a fost deosebit de priceput la îndoirea perspectivei pentru efect dramatic, așa cum este descris în acest studiu peisagistic al unui grup de case rurale.

Spărgătorii au profitat de festivitățile de Revelion din 1999 pentru a fura pictura în mod spectaculos. Urcând schele adiacente, spărgând o lucarnă prin interiorul căreia au aruncat o scară de frânghie, protejându-și calea cu o bombă de fum. În interior, un ventilator portabil a suflat fumul, acoperind camerele CCTV. Alarmele au sunat, dar fumul a păcălit personalul de securitate să creadă că este un incendiu, așa că au chemat pompierii mai degrabă decât să intervină, oferindu-le hoților timp să scape.

  1. Judecata de Apoi (1808)

Artist: William Blake, Marea Britanie

Văzut ultima oară: Marea Britanie

Un mare multi-talentat mistic al artei britanice, William Blake a fost un pictor strălucit, editor și multe altele … poezia sa este încă citită de școlari din întreaga lume („Tiger, Tiger Burning Bright”).
 

Inspirat de fresca lui Michelangelo a „Judecății de Apoi” din Capela Sixtină, emblematica pictură pierdută a lui Blake prezintă morții învieri pentru a fi trimiși veșnic în Rai sau în Iad. El a susținut că a fost supus „viziunilor” toată viața sa, multe dintre picturile și poeziile sale fiind manifestări ale acestora. În această versiune a Judecății de Apoi pierdută pictată în 1808, figurile simbolizează ideile și probabil că ar fi fost colorate în mod viu. Planificată ca element central al expoziției sale majore, în 1810, expoziția a fost anulată și aceasta, împreună cu multe alte lucrări expuse, au fost pierdute.

  1. Vara (c. 1644)

Artist: David Teniers cel Tânăr, Olanda.

Ultima dată văzut: Portugalia

Alegoria în artă este locul în care o figură sau un simbol reprezintă un concept. Studiul simbolurilor din artă, numit iconografie, tratează imaginile ca ghicitori vizuale. Unde artistul ar dori ca dvs., spectatorul, să vă angajați proactiv în opera de artă și să încercați să descifrați semnificația acesteia.

„Vara” provine dintr-o serie de Alegorii ale celor patru anotimpuri, patru tablouri ale artistului olandez David Teniers cel Tânăr. Cea mai cunoscută pentru pictura scenelor obscure în taverne, această secvență alegorică este o plecare sobră. Vedem muncitori care recoltează grâu într-o zi fierbinte, o imagine colectivă menită să aducă în minte momentul verii. Teniers a pictat mai multe versiuni ale seriei; cu toate acestea, o versiune a verii a fost furată de la Muzeul Național de Artă Antiga din Portugalia în 1974.

  1. Podul Charing Cross și Podul Waterloo (1899-1904)

Artist: Claude Monet, Franța.

Văzute ultima oară: Marea Britanie, România și Olanda

Monet a pictat 37 de versiuni ale Charing Cross Bridge și cel puțin 40 de versiuni ale Waterloo Bridge. El a fost fascinat să studieze modul în care lumina își afectează și modifică subiecții. Și a revenit în mod repetat, capturând diferite anotimpuri, fiecare cu diferențe subtile. Versiunile în focus sunt două dintre picturile furate în octombrie 2012 de la Kunsthal din Rotterdam. Mama unuia dintre hoții condamnați a susținut că ‘Podul Waterloo’ se numără printre picturile furate pe care le-a ars pe aragazul ei din România. O încercare oribilă de a distruge dovezile împotriva fiului ei. Poliția a găsit urme de pigment pe aragazul acesteia, dar nu suficient pentru a-și verifica afirmațiile.

  1. Peisaj (1917)

Artist: József Lampérth Nemes, Ungaria.

Ultima dată văzut: Ungaria

Această superbă pictură peisagistică a artistului maghiar József Lampérth Nemes a fost una dintre cele două lucrări private care au dispărut dintr-un depozit de artă al Centrului MODEM de Artă Modernă și Contemporană din Debrecen, Ungaria. Furtul de artă tinde să fie gândit în termeni de jafuri muzeale cinematografice și există multe exemple care se potrivesc acestei impresii destul de romantice. Cu zeci de mii de furturi de artă raportate în fiecare an (ca să nu mai vorbim neraportate), arhivele și depozitele sunt ținte populare, deoarece ar putea trece luni bune până ca cineva să observe.

Cu toate acestea, furtul într-un depozit de artă necesită cunoștințe specializate pentru a localiza și, prin urmare, pentru a viza subiectul căutat. Astfel, un furt ca acesta sugerează că hoții știau ce urmăresc din timp.

  1. O scenă mitologică cu un tânăr Bacchus

Artist: Jacob Jordaens, Belgia (Arhiva foto a Muzeum Sztuki, Łódź)

Ultima dată văzut: Polonia

Această capodoperă a marelui Vechi Maestru olandez, Jacob Jordaens, a fost una dintre miile de capodopere de artă jefuite din Polonia în timpul celui de-al doilea război mondial. Influențat enorm de Rubens, o generație mai veche, tot din Anvers, asemănările pot fi observate în aspecte ale operelor sale. Aici, Bacchus, vechiul zeu al agriculturii, vinului și fertilității, este prezentat ca un copil mic înconjurat de menade (nimfe feminine) și satiri (jumătate bărbat, jumătate capră).

Colecțiile de patrimoniu cultural neobișnuit de bogate din Polonia au fost decimate de Armata Roșie Rusă și de unitatea dedicată furturilor de artă și arhivă a naziștilor, ERR. În timp ce multe au fost recuperate, multe altele rămân pierdute, precum  acest Jordaens. Luată de la Muzeul de Istorie și Artă J. K. Bartoszewicz din Lodz, locația sa este încă mitică.

  1. Chloe și Emma

Artist: Barbora Kyslikova, Republica Cehă

Ultima dată văzut: Norvegia

La scurt timp după ce Barbora Kyslikova s-a mutat la Oslo, i-au fost furate două dintre cele mai importante opere de artă. Piesele ei au devenit de renume mondial abia recent, când documentarul despre aceasta, „Pictorul și hoțul”, a avut premiera la Festivalul de film Sundance din 2020. Este adevărata poveste a modului în care a urmărit și a dezvoltat o prietenie puțin probabilă cu un tânăr care i-a furat tablourile.

Lucrările sale supradimensionate, fotorealiste, au avut un public limitat dincolo de Norvegia – până la apariția acestui film aclamat – ceea ce înseamnă că furtul este mai probabil un act de pasiune, nu o încercare de profit. Majoritatea hoților nu știu nimic despre arta pe care o iau, văzându-o doar ca pe o marfă portabilă, de mare valoare. Acest caz este, de asemenea, neobișnuit prin faptul că hoții reținuți susțin că nu-și amintesc nimic sau ce au făcut cu picturile, deoarece erau „inconștienți”.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Solutie revolutionara de detectie automata a vehiculelor parcate neregulamentar

Axis Communications, lider global in echipamente video de retea, continua sa sustina dezvoltarea oraselor inteligente, propunand o solutie de detectie automata a vehiculelor parcate neregulamentar, bazata pe tehnologie de analiza video avansata.

Ideea de oras inteligent este un concept larg, care reprezinta in esenta imbunatatirea nivelului de siguranta publica si a calitatii sau diversitatii serviciilor prin implementarea tehnologiei. Evident, o astfel de definitie nu spune prea multe despre ce ar trebui sa includa un astfel de oras si nici nu are cum, din moment ce nu exista o solutie universala in acest scop, ci solutii personalizate si adaptate pentru fiecare caz particular in parte, in functie de cerintele si nevoile fiecarei localitati. Cert este insa ca unele elemente, precum fluiditatea traficului si eficienta transportului public nu au voie sub nicio forma sa lipseasca. Iar una dintre cele mai mari provocari cu care se confrunta autoritatile in zonele urbane aglomerate este descurajarea conducatorilor de autovehicule sa parcheze neregulamentar. Indiferent ca parcheaza in zone interzise, ca blocheaza cai pietonale si pentru biciclete sau ca depasesc timpul maxim de parcare sau stationare permis, acestia constituie – direct sau indirect – impedimente serioase pentru toti ceilalti participanti la trafic si, mai presus de toate, pentru mijloacele de transport public si echipajele de interventie in cazuri de urgenta. Desigur, exista metoda clasica, bazata pe detasarea de personal autorizat pe teren, care sa monitorizeze fizic diverse zone si sa ia masurile adecvate acolo unde acest lucru se impune. Problema este ca aceasta abordare presupune un necesar urias de forta umana, care la randul sau este de multe ori coruptibila. Din aceste motive,  nu a avut niciodata rezultate excelente, iar ineficienta sa este si mai usor de observat in aglomerarile urbane, puternic motorizate, de astazi. De aceea, Axis Communications propune o alternativa revolutionara, sub forma unei solutii de monitorizare continua si detectie automata a vehiculelor parcate neregulamentar.

Ruland ca solutie de analiza la nivelul camerelor video IP, AXIS Parking Violation Detection permite analizarea a sute de strazi sau zone prin intermediul unui singur sistem de management video (VMS). Solutia recunoaste in mod automat incalcarea regulilor privind parcarea si transmite alerte autoritatilor responsabile, care pot interveni rapid, precis si numai acolo unde este necesar, pentru a lua masuri. Se obtine in acest fel o reducere considerabila a resursei umane necesare. Mai mult decat atat, se adauga o eliminare a riscului de corupere a personalului din teren, care nu mai are de aceasta data si atributia de a culege probe impotriva celor care comit astfel de contraventii, ci doar pe aceea de a aplica sanctiunile corespunzatoare, pe baza probelor culese in mod automat de tehnologie si stocate la nivel central. Acestea pot fi colectate cu usurinta astfel incat sa respecte regulile de confidentialitate in vigoare, prin utilizarea functiei zoom oferite de camerele PTZ sau prin mascarea elementelor care nu prezinta interes.

AXIS Parking Violation Detection este pe termen lung o solutie eficienta de eliminare a fenomenului parcatului neregulamentar. Pe de o parte, investitia initiala este redusa de faptul ca solutia ruleaza la nivel Edge, iar pe de alta parte, costurile de operare sunt diminuate de tehnologia Zipstream, care reduce latimea de banda necesara. Acestora li se adauga rezultatele directe ale implementarii tehnologiei, precum posibilitatea de alocare optima a resurselor si reducerea timpului de raspuns la interventii. Prin urmare, ofera un ajutor incontestabil oraselor inteligente, care isi pot folosi in acest fel resursa umana tot mai putin pentru monitorizare si tot mai mult pentru actiune.

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovative, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de retea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces si sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Fondata in 1984, Axis este o companie cu sediul in Suedia, listata la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

Philips lansează doua noi monitoare de gaming din seria E Line

MMD anunță două noi monitoare de gaming din seria Philips E Line: monitorul Philips 242E1GAEZ (diagonala de 23,8″/ 60,5 cm) și monitorul Philips 272E1GAEZ (68,6 cm). Suportul reglabil pe înălțime oferă un confort sporit, iar aceste două modele îmbină caracteristicile de gaming cu cele ergonomice pentru a asigura o experiență de utilizare excelentă.

Noile monitoare Philips reprezintă o combinație perfectă de caracteristicile de top, extrem de apreciate de gameri si funcțiile create special pentru tinerii freelanceri pentru activități zilnice precum studiul sau rezolvarea task-urilor.

Cea mai bună experiență de gaming pe PC

În fiecare meci gamerii trebuie să se bucure de imagini clare și detaliate, pentru a da tot ce este mai bun în timpul jocului. Monitoarele Philips 242E1GAEZ și Philips 272E1GAEZ beneficiază de tehnologia AMD FreeSync Premium care garantează o rată de refresh ridicată, compensare pentru căderile de cadre și o latență scăzută în timpul  fiecărei sesiuni de gaming. Datorită ratei de refresh de 144 Hz și a timpului de răspuns rapid, de 1 ms (MPRT), aceste două modele oferă o imagine care vă îmbunătăți experiența de gaming, oferind tot ce este mai bun în jocurile în care viteza este esențială, cum ar fi cele de curse, acțiune sau jocurile shootere.

Imagini realiste

Calitatea imaginii este deosebit de importantă pentru o experiență plăcută de divertisment, astfel monitoarele Philips 242E1GAEZ și Philips 272E1GAEZ beneficiază de tehnologia Ultra Wide-Color care oferă un spectru mai larg de culori, imagini apropiate de realitate cu un verde cu un aspect natural, un roșu strălucitor și un albastru profund. SmartContrast, pe de altă parte, asigură detalii bogate chiar și în imaginile întunecate. Gamerii își pot personaliza acum imaginile după preferințe datorită modului SmartImage de gaming optimizat, asigurând cele mai bune performanțe.

Pentru orice sarcină de zi cu zi

Monitoarele Philips 242E1GAEZ și Philips 272E1GAEZ au un panel LED VA care utilizează tehnologia multi-domain vertical alignment pentru a oferii utilizatorului imagini luminoase, cu unghiuri extra-largi de vizualizare de 178/178 de grade. Această tehnologie asigură o vizibilitate excelență din aproape orice unghi este privit ecranul. Productivitatea și confortul sunt importante pentru utilizatorii care petrec ore în șir în față ecranului. Datorită posibilităților de ajustare, utilizatorii pot regla cu ușurință monitorul în înălțime până la 100 mm și îl pot înclina între -5 / 20 grade, pentru a menține o postură corectă în fața calculatorului; în plus, tehnologia Flicker-Free, și modul LowBlue vor proteja ochii utilizatorului în timpul utilizării zilnice.

Monitoarele Philips 242E1GAEZ și Philips 272E1GAEZ vor fi disponibile începând cu sfârșitul lunii noiembrie, respectiv cu un preț recomandat de 920 lei respectiv 1164.

Mai multe informații despre monitoarele Philips: https://www.philips.co.uk/c-m-pc/monitors

Despre MMD

MMD-Monitors & Display Displaying Holding BV („MMD”), înregistrată în Olanda, cu sediul central la Amsterdam, este o companie integrală a TPV Technology Limited („TPV”), care este unul dintre cei mai importanți monitor și LCD Producători de televizoare.

MMD-Monitors & Display Displaying Holding BV („MMD”) comercializează în exclusivitate și vinde afișaje LCD marca Philips în întreaga lume sub licență de marcă înregistrată de Koninklijke Philips NV Combinând promisiunea mărcii Philips cu expertiza producției TPV în afișaje, MMD folosește o abordare rapidă și concentrată pentru aducerea pe piață a produselor inovatoare.