Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” lansează un nou program de educație zoologică interdisciplinar pentru copii și părinți.
În fiecare duminică, în perioada 18 mai – 22 iunie 2014, începând cu orele 10.30, părinții și copiii care iubesc animalele și doresc să realizeze picturi pe obiecte din ceramică cu imagini de insecte, păsări, mamifere, pești etc. sunt invitați să participe la ATELIERUL DE PICTURĂ PE CERAMICĂ.
Atelier de pictura pe ceramica
Costurile variează în funcție de dimensiunea obiectului care urmează a fi pictat astfel:
Magneți – 50 ron/persoană
Plăci mici – 56 ron/ persoană
Plăci mari – 62 ron/ persoană
Vaze și ghivece – 69 ron/ persoană
Boluri glazurate – 75 ron/ persoană
Atelierele de pictură pe ceramică organizate de către Sunrise Studio se adresează atât copiilor cât și adulților. Astfel, aducem în atenția publicului ceramica românească, din lut ars în cuptor, prelucrată manual de către artiști plastici, cu talent și măiestrie. Piesele de ceramică sunt în diverse forme (magneți, tablouri, vaze, boluri etc.) decorate cu elemente din floră și faună, cu elementele tridimensionale sau detalii fine; prin pictarea lor, acestea devin obiecte unicat.
Înscrierea și rezervarea locurilor se face pe adresa de e-mail: florentinap@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31.
Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa
Informaţii suplimentare despre programele de educație: dr. Aurora Stănescu, e-mail: auroras@antipa.ro.
Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, DaVinci Learning, EmailWing, Delaco Fan Brânză
Parteneri media: Unitedmedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, BBC Science World, Zile şi Nopţi, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucureşti, 7 Pitici, inParc, mamica.ro, MediaIQ, Zeppelin, Revista Ioana, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, EduRomania – Portalul educației din România, HotNews, SmartWoman.
Despre Muzeul Antipa
Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este o veche instituţie culturala, de educaţie şi cercetare ştiinţifică. In ultima vreme muzeul se remarcă prin dinamism, organizând manifestări inedite, interactive, pentru vizitatori de toate vârstele.