Sonos lansează Arc Ultra, noul soundbar care încorporează tehnologia Sound Motion™

Santa Barbara, Calif., 15 octombrie, 2024Sonos anunță lansarea noului soundbar premium, Sonos Arc Ultra, care introduce tehnologia revoluționară numită Sound Motion™. Această tehnologie reduce dimensiunea transductorului în timp ce amplifică basul și deschide calea spre noi inovații audio, unde un sunet mai puternic și mai bun poate fi oferit de către produse compacte. Noul Arc Ultra oferă de până la două ori mai mult bas față de predecesorul său și o noua experiență audio spațială 9.1.4, totul într-un design elegant și sofisticat.

De asemenea, Sonos prezintă și Sonos Sub4, următoarea generație de subwoofer cu design nou și componente care vor îmbunătăți experiența de vizionare a filmelor, serialelor și a multor altor producții cu ajutorul unui bas răsunător

„Timp de decenii Sonos a prioritizat atât sunetul de înaltă calitate, cât și designul elegant, astfel încât produsele noastre să revoluționeze experiențele audio și home theater. Din dorința de inovație am creat Sound Motion™ pentru a redefini ce poate realiza o singură boxă – totul prin intermediul primei tehnologii din industrie legată de transductori dedicată zonei de home theater, unde sunetul extraordinar este la fel de important ca un design modern care să se potrivească în orice casă,” a declarat Patrick Spence, CEO Sonos. „Arc Ultra este o reinterpretare a celui mai reușit soundbar al nostru, care valorifică această inovație incredibilă pentru a oferi o experiență  audio complet nouă într-un design mai compact.”

De asemenea, Sonos continuă să îmbunătățească constant noua aplicație și lansează un nou update software odată cu lansarea lui Arc Ultra și Sub 4. Performanța aplicației este așteptată să depășească performanța celei vechi în anumite privințe – identificarea sistemului, instalarea de noi dispozitive și abilitatea de a interconecta dispozitive Sonos. Pentru utilizatorii existenți Sonos, update-ul va oferi 90% dintre funcțiile care lipsesc, iar update-urile vor continua în mod constant. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina comunității Sonos.

„Am lucrat intens la rezolvarea problemelor majore ale aplicației și la reintroducerea celor mai solicitate funcții de pe aplicația veche. Am atins un nivel de calitate care ne oferă încrederea necesară pentru a lansa noile produse extraordinare,” a declarat Patrick Spence, CEO Sonos. „Așa cum ne-am asumat în angajamentele noastre, vom continua să îmbunătățim software-ul în mod regulat și suntem hotărâți să facem experiența Sonos mai bună decât a fost vreodată.”

Arc Ultra: Sunet revoluționar pentru experiența home theater

Construit cu o tehnologie unică și colaborări în industrie, soundbar-ul Arc Ultra oferă bas amplificat, sunet extraordinar cu suport pentru Dolby Atmos® și o funcție avansată de Speech Enhancement, care asigură mai mult control – totul într-un design elegant care se integrează perfect cu decorul locuinței tale și completează televizoarele mari.

  • Sunet de cinema în sufrageria ta: Soundbar-ul Arc Ultra oferă o scenă sonoră mare care plasează cu precizie fiecare detaliu al sunetului în cameră pentru a învălui utilizatorii în conținut. Cu o arhitectură complet nouă, acesta dispune de 14 difuzoare proiectate de Sonos, printre care un woofer Sound Motion™și un grup de tweetere cu ghiduri de undă la ambele capete pentru a oferi o experiență audio spațială 9.1.4. Trueplay™ ajustează automat sunetul pentru a se potrivi perfect cu spațiul camerei, iar acum este disponibil atât pentru iOS, cât și pentru Android.
  • Nu rata niciun cuvânt sau șoaptă: Cu o nouă arhitectură a canalului central, Arc Ultra maximizează claritatea vocală, astfel încât dialogul să fie mai ușor de urmărit. Noua funcție avansată Speech Enhancement permite alegerea nivelul preferat de claritate a dialogului direct din aplicația Sonos.
  • Colabiorări cinematografice: Arc Ultra este produsul unor colaborări importante cu producători și creatori de filme cunoscuți, precum Chris Jenkins și Onnalee Blank, pentru a optimiza Arc Ultra pentru conținutul Dolby Atmos și pentru a dezvolta o experiență audio de studio care rivalizează cu sistemele de sunet profesionale.
  • Design potrivit pentru orice decor: Arc Ultra este proiectat cu grijă, cu un profil curbat distinctiv, finisaj mat și un aspect mai subțire care arată elegant atunci când este instalat și nu obstrucționează marginile televizorului atunci când este plasat pe o comodă. Grila sa înconjoară spatele difuzorului, astfel încât sunetul să călătorească în toate direcțiile pentru a oferi o experiență audio completă.
  • Configurare și control ușor:Arc Ultra permite accesarea rapidă a sunetului cinematografic printr-o simplă conexiune HDMI eARC și este ușor de controlat prin telecomanda televizorului, aplicația Sonos, Sonos Voice Control sau Amazon Alexa. Comenzile tactile sunt discret integrate într-o margine specială din spatele soundbar-ului, pentru a minimiza distragerile vizuale. Cu Bluetooth line-in, soundbar-ul oferă multiple opțiuni de streaming, fie că este vorba de ascultarea unui podcast sau de pregătirea unui playlist înainte de sosirea invitaților.
  • Angajament față de sustenabilitate: Arc Ultra a fost proiectat în mod responsabil, cu o întreținere mai ușoară datorită utilizării unui număr mai mare de șuruburi și mai puține adezive, materiale PCB fără halogeni, mai puțin material de silicon și consum redus de energie în stare de repaus cu până la 20% comparativ cu Arc. Ambalajul său este 100% reciclabil și, de asemenea, cu 18% mai mic în volum, ceea ce îl face mai ușor de expediat.

Sonos Sub 4: Cel mai imersiv subwoofer Sonos, modernizat

Sub 4 face parte din următoarea generație de subwoofere, care oferă un bas pe care utilizatorii îl pot simți și care transformă experiența home theater pentru a aduce utilizatorii mai aproape de conținutul preferat.

  • Sunet vibrant: Utilizatorii pot simți fiecare sunet cu ajutorul wooferele duale personalizate care generează frecvențe joase dinamice și profunde pentru a îmbunătăți experiențele de divertisment. Fără bruiaje – ambele woofere Sub 4 sunt orientate spre interior pentru a crea un efect de anulare a distorsiunii.
  • Reconstruit, pe interior și exterior: Fiind cel mai avansat subwoofer Sonos de până acum, Sub 4 include mai multă putere de procesare și memorie, precum și noi radiouri WiFi pentru o conectivitate mai bună, astfel încât utilizatorii nu vor rata niciun sunet.
  • Același design iconic: Sub 4 are o formă elegantă care păstrează o mare parte din estetica predecesorului său, cu un finisaj mat în alb și negru și un profil care este ușor de ținut în poziție verticală, așezat pe o parte sau poziționat sub canapea. De asemenea, Sub 4 vine într-o formă mai sustenabilă datorită eforturilor de dematerializare și reducerii cu aproape 50% a consumului de energie în modul inactiv.
  • Home Theater: Sub 4 adaugă mai mult dramatism filmelor și serialelor atunci când este asociat cu soundbar-ul Arc Ultra, Arc sau Beam pentru frecvențe joase mai puternice. În plus, Sub 4 permite asocierea a două subwoofere pentru un bas mai puternic care intensifică fiecare scenă și melodie, fiind compatibil cu generațiile anterioare de Sub.

Arc Ultra și Sonos Sub 4 vor fi disponibile începând cu 29 octombrie 2024 la un preț recomandat de 4.999 RON, respectiv 4.499 RON. Pentru mai multe informații, accesați sonos.com și urmăriți @sonos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *