Compania elvetiana SGS va fi reprezentata de First Connect in relatia cu media din Romania

Bucuresti, Martie 2024 – Prezenta in Romania inca din 1922, SGS Group – Société Générale de Surveillance -, lider global in testare, inspectie si certificare, va deschide din acest an noi canale de comunicare catre media prin intermediul agentiei First Connect, cunoscuta anterior ca First PR Agency.

SGS Group – Société Générale de Surveillance -, liderul global in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, companie prezenta pe piata romaneasca din 1922, anunta extinderea canalelor sale de comunicare cu mass-media din Romania prin intermediul agentiei First Connect, anterior cunoscuta sub numele de First PR Agency. Aceasta initiativa marcheaza un nou capitol in strategia de comunicare a grupului, consolidandu-si astfel prezenta pe piata locala.

„Decizia noastra de a colabora cu First Connect a fost influentata in principal de vasta experienta in relationarea cu mass-media si de angajamentul lor profund fata de intelegerea specificului si industriei fiecarui client, asigurand astfel o reprezentare precisa si adecvata. Obiectivul SGS Romania este de a asigura o comunicare transparenta si consistenta referitoare la serviciile, produsele si initiativele noastre pe teritoriul Romaniei. Strategia SGS include expansiunea prin deschiderea de noi laboratoare, introducerea de servicii inovatoare si consolidarea prezentei active pe piata.”, a declarat Gabriel Dalea, Marketing & Communications Manager SGS Romania.

SGS si-a inceput activitatea in Romania in 1922, in portul Dunarean Braila, la acel moment al doilea port in comertul cu cereale la nivel mondial, dupa Chicago. Activitatea a fost desfasurata sub numele de Jacques Salmanowitz – Société Anonyme Roumaine de Surveillance pana in anul 1947. Dupa o intrerupere in anii comunismului, din anul 1992 SGS si-a reluat activitatea in Romania prin infiintarea SGS Romania, cu sediul in Bucuresti.

Colaborarea dintre SGS si First Connect se va axa pe comunicarea eficienta a ultimelor noutati despre serviciile oferite de SGS, inaugurarea de laboratoare inovatoare, precum si informarea si educarea presei de specialitate despre semnificatia si importanta certificarilor de calitate, conformarea cu normele in vigoare si siguranta in transporturile internationale. Aceasta colaborare subliniaza angajamentul ambelor companii de a promova transparenta, inovatia si educatia in domeniile critice pentru dezvoltarea durabila si siguranta globala.

Sub deviza „Truth worth sharing”, First Connect, anterior cunoscut sub numele de First PR Agency, se reangajeaza sa ofere serviciile sale companiilor dornice de a-si mentine transparenta in comunicare, prezenta in piata si interactiuni cat mai bune cu proprii clienti. Agentia se concentreaza pe diseminarea informatiilor esentiale despre evolutia organizationala, lansarile de noi produse, solutii si servicii, precum si pe evidentierea ultimelor tendinte din industrie. Rebrandingul semnaleaza nu doar o schimbare de identitate, ci si o extindere a portofoliului de servicii oferite. Prezenta pe piata din 2015, compania se distinge prin reprezentarea unor companii de frunte in domeniul tehnologic, serviciilor sau infrastructurii, cu o expertiza deosebita in comunicarea business-to-business (B2B), adresandu-se publicului cu o abordare empatica si orientata catre nevoile umane.

Noi, la First Connect, consideram ca autenticitatea si transparenta sunt pilonii comunicarii eficiente. Echipa noastra dedicata de experti imbina cunostintele despre industrie cu instrumente digitale de ultima generatie pentru a ne sustine clientii sa se conecteze in mod adecvat si autentic cu audienta. Intotdeauna suntem pentru transmiterea adevarului, a faptelor reale prin care trece o companie. Rezultatele noastre si modul eficient in care stim sa implinim nevoile clientilor nostri i-au convins pe reprezentantii SGS sa lucreze cu noi. Ne incanta faptul ca vom colabora cu o companie de nivelul SGS, care, alaturi de clientii de valoare pe care ii reprezentam, va beneficia de toata dedicarea echipei noastre”, a declarat Monica Muscă, specialist cu peste 20 de ani de experienta in domeniul comunicarii tehnice.

SGS Romania are birouri si laboratoare in toata tara – Braila, Constanta, Craiova, Cluj-Napoca, Drobeta Tr. Severin, Galati, Iasi, Pitesti, Ploiesti, Slatina, Tg. Jiu, Timisoara si alte orase.

SGS este cea mai importanta companie de testare, inspectie si certificare din lume. Suntem recunoscuti ca reper global pentru durabilitate, calitate si integritate. Cei 99.600 de angajati ai nostri opereaza o retea de 2.600 de birouri si laboratoare, lucrand impreuna pentru a permite o lume mai buna, mai sigura si mai interconectata.

Brandul actual First Connect, care a activat din 2015 sub numele de First PR Agency, reprezinta clienti de marca din domeniul tehnologiei precum: Axis Communications, ATEN Romania, ELKO Romania, Milestone Systems, Bergerat Monnoyeur, Commergent si alte companii din domenii tehnice, precum si alte domenii relevante. Procesul de rebranding a fost implementat la finalul anului trecut, cu sprijinul uneia dintre cele mai mari agentii de branding din Romania – BrandFusion. Aceasta evolutie reflecta angajamentul agentiei de a ramane in fruntea inovatiilor in domeniul comunicarii, oferind servicii adaptate nevoilor complexe ale clientilor sai.

Autor: Radu Ursache
LinkedIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *