Lenovo ThinkSmart View Plus certificat pentru Microsoft Teams

Lenovo™, unul dintre cei mai importanți furnizori globali de soluții informatice inovatoare, a anunțat disponibilitatea în curând a dispozitivului ThinkSmart View Plus, un dispozitiv de colaborare autonom certificat pentru Microsoft Teams Display care funcționează cu dispozitivele Windows 11 pentru a facilita munca hibridă prin creșterea productivității, flexibilității și colaborării. Lenovo ThinkSmart View Plus este disponibil începând cu luna iulie pe anumite piețe din întreaga lume începând de la 2.345 USD.

ThinkSmart View Plus este un dispozitiv integrat cu ecran multi-touch de 27 de inch, video și audio de calitate superioară, precum și calculatoare integrate pentru productivitate și colaborare eficiente. Conceput pentru a spori productivitatea personală, ThinkSmart View Plus oferă o experiență personalizată și flexibilă Microsoft Teams Display cu caracteristici de securitate suplimentare, oferind acces la conversații, calendar și fișiere Teams, permițând în același timp utilizatorilor să se alăture ședințelor prin intermediul dispozitivului.

De asemenea, noua soluție de colaborare inteligentă oferă funcții de hotdesking, permițând utilizatorilor să localizeze rapid spații de lucru flexibile pentru a efectua apeluri, pentru a stabili întâlniri ad-hoc sau pentru a se conecta la experiența lor personală Teams. Odată conectați, angajații se pot bucura de tranziții ușoare de la biroul de acasă la biroul de lucru, fără o configurare complicată, beneficiind în același timp de o experiență Teams personalizată. La deconectare, informațiile personale ale utilizatorului sunt eliminate de pe dispozitiv. Pentru ca utilizatorii să poată explora împreună idei importante, ThinkSmart View Plus integrează cu un stilou pasiv și aplicația Microsoft whiteboard. De asemenea, utilizatorii pot auzi și se pot face auziți mai clar cu ajutorul  soundbar-ului premium cu două difuzoare de 5w și o matrice de patru microfoane, în timp ce camera 4K IRGB cu încadrare automată și funcții de securitate AI oferă imagini clare și saturate.

„ThinkSmart View Plus este proiectat cu funcționalitatea necesară pentru a contribui la creșterea productivității, a inovației și a satisfacției angajaților”, a declarat Shannon MacKay, General Manager al Worldwide Smart Collaboration Business, Lenovo. „Și, având în vedere că Lenovo ThinkSmart View Plus este acum certificat pentru Microsoft Teams Display, clienții știu că au la dispoziție o soluție de colaborare avansată de înaltă calitate pentru a le da putere membrilor echipei.”

Pentru a afla mai multe despre soluțiile Lenovo ThinkSmart, vizitați: www.lenovo.com/thinksmart.

Noutatile anuntate in cadrul Xbox Games Showcase si Starfield Direct

2560px-XBOX_logo_2012.svg

Xbox a prezentat ieri, în cadrul Xbox Games Showcase și Starfield Direct Double Feature,  cea mai cuprinzătoare gamă de jocuri de până acum, unele dintre acestea  urmând să fie disponibile și pe PC Game Pass.

Prezentarea, care poate fi vizionată la cerere aici, cuprinde titluri noi precum Clockwork Revolution și South of Midnight, dar și versiuni noi pentru jocurile FableForza Motorsport și Avowed. Totodată, utilizatorii au putut viziona și un teaser pentru Starfield, mult așteptatul joc RPG dezvoltat de Bethesda Game Studios.

Mai multe informații despre noutățile prezentate în cadrul Xbox Games Showcase și Starfield Direct Double Feature, găsiți aici. Vă rugăm să rețineți: nu toate titlurile și produsele enumerate sunt disponibile pe PC Game Pass.

De asemenea, puteți afla mai multe urmărind Xbox Games Showcase Extended, pe data de 13 iunie, de la ora 10 am PT / 1 pm ET / 6 pm BST. Veți putea urmări materiale despre cele mai importante titluri prezentate în timpul Xbox Games Showcase, precum și noutăți în ceea ce privește jocurile dezvoltate de parteneri.

Materiale suplimentare legate de evenimente (sigle, fișe informative etc.), sunt disponibile pe Xbox Press Portal. La început va trebui să vă înregistrați, iar parola va fi furnizată prin e-mail în termen de 48 de ore.

„Romanii inca vor sa se imprumute cat mai mult sau intreaba de ce nu pot imprumuta valuta la nivelul veniturilor in lei” – Oana Ilas, Banca Transilvania

CSALB-Logo

12 iunie, București. Consumatorii români își însușesc diferit educația financiară și experiențele ultimilor ani. Crizele financiare, supraîndatorarea și împrumuturile în valută sunt lecții ale trecutului care au schimbat în bine comportamentul multor consumatori. Oamenii economisesc, își fac asigurări asociate creditelor și renunță la cumpărăturile de impuls, spun reprezentanții sistemului bancar. Pe de altă parte, sunt și consumatori care au rămas în trecut și doresc să se împrumute mai mult decât ar putea plăti sau solicită credite în valută, deși ei își primesc salariul în lei.

În vremuri financiare și sociale dificile, educația financiară poate da direcția unui popor, în a fi sărac sau prosper. Plecând de la această premisă, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a inițiat un demers în sprijinul informării consumatorilor de servicii financiare cu privire la relația lor cu băncile și cu propriile finanțe. Pe parcursul a 12 întâlniri găzduite de CSALB, jurnaliști renumiți în domeniul economic intră în dialog cu președinți sau vicepreședinți de bănci comerciale, cu directorul juridic al Băncii Naționale a României și cu managementul Asociației Române a Băncilor, cu profesori universitari, precum și cu avocați reputați.

Rezultatul acestor interviuri sunt 12 podcasturi de educație financiară pe teme actuale din economia României. Regăsiți în citatele și linkurile video de mai jos fragmente din podcasturile cu reprezentanții Băncii Transilvania, BRD – Groupe Societe Generale, Exim Banca Românească, precum și din interviul cu prof. universitar Valeriu Stoica, conciliator onorific CSALB.

Oana Ilaș

Oana Ilaș, director general adjunct Banca Transilvania, în dialog cu Cornel Dinu, fondator Banking News:

| PODCAST CSALB | https://youtube.com/shorts/v1V_GjEs_cI

„Întrebările consumatorilor sunt în general legate de cât de mult pot să se împrumute și de ce nu se pot împrumuta mai mult. Încă suntem în această etapă, nu am reușit să o depășim. Aici ne ajută și reglementările Băncii Naționale care a pus limite. Consumatorii ne întreabă și de ce nu se pot împrumuta în valută la un nivel suficient de mare, comparabil cu un împrumut pe care l-ar lua în lei, deși în acest domeniu există experiențele trecute pe care România le-a avut cu împrumuturile în valută. Cu toate acestea, odată cu angajamentul pe care clientul îl face strict legat de contractul de împrumut, am văzut tot mai multă conștientizare față de produsele accesorii, cum sunt asigurările.

Industria bancară, în acest moment, este mai întărită și incomparabil mult mai dezvoltată față de acum 10-15 ani pentru a gestiona situațiile de criză. Mai este loc să ne îmbunătățim, să ajungem și în mediul rural mai mult decât am făcut-o până acum, pentru că odată cu digitalizarea ne desprindem puțin din această dependență de amprenta teritorială. Clienții se pregătesc și ei mai bine, am observat în ultima perioadă un apetit mai scăzut al acestora de a se angaja în cumpărături de impuls, economisesc o proporție mai mare din ce câștigă, chiar dacă asupra venitului real există o presiune. Nivelul creditelor neperformante este, în acest moment, la un minim istoric în România. Cu siguranță intrarea în această perioadă mai dificilă s-a făcut pe cu totul alte premise față de perioadele din trecut în care am mai experimentat crize de diverse tipuri.

Flavia Popa

Flavia Popa, secretar general BRD, în dialog cu Constantin Rudnițchi, realizator radio-tv:

| PODCAST CSALB | https://youtube.com/shorts/3bPm4KEZkXc

La bancă te duci, semnezi niște hârtii și pleci cu niște bani. Prima dată îți pui întrebarea dacă acel client din fața ta va putea rambursa în timp ceea ce a împrumutat. Este o întrebare grea! Durerile de cap ale băncii și clientului s-ar diminua pe termen lung dacă rata pe care un consumator o are de plătit ar fi doar jumătate față de ceea ce și-ar permite cu ușurință să plătească lunar pentru această datorie. Când clientul nostru este într-o situație dificilă, implicit și banca este într-o situație dificilă. Nu este favorabil nimănui să ajungem la un credit neperformant. Asta înseamnă pentru bancă un eșec în evaluare, un cost al creditului neperformant și costuri de recuperare. Și atunci avem, din nou, un interes fără echivoc, în a încerca să găsim soluții să rezolvăm situația dificilă legată de rambursarea creditului. Iată de unde vine rolul CSALB în subiectul acesta! Este acel terț care ne poate așeza la masa discuțiilor, în afara unui cadru litigios, în afara unui proces. Ieșim din impunătoarea instanță care încearcă legată la ochi să împartă dreptatea și ne așezăm la o masă de discuții împreună cu un conciliator, ca să găsim o cale echitabilă. Până la urmă asta căutăm cu toții: să echilibrăm lucrurile, să avem o relație de câștig-câștig pentru fiecare din cele două părți ale discuției.

Doru Bulată

Doru Bulată, consilierul Președintelui Exim Banca Românească, în dialog cu Irina Chițu, consultant financiar, manager Finzoom.ro

| PODCAST CSALB | https://youtu.be/2nVDEcY51QA

Educația financiară, de obicei, pornește din familie, dar relația corectă cu banii trebuie să pornească din școală. Obiceiurile pe care ți le formezi în timp sunt cele care te ajută cel mai mult din punct de vedere financiar. Este necesar să avem obiceiuri financiare sănătoase. Un client educat reprezintă o valoare pentru o instituție de credit și este căutat de toate băncile pentru că știe și înțelege produsele și serviciile bancare, le folosește și le recomandă la rândul lui altor consumatori. Clienții care întâmpină probleme în plata ratelor trebuie să știe că imediat ce vedem că cineva înregistrează o restanță luăm legătura cu acest client și încercăm să găsim soluții. Din discuțiile cu clienții pot sa apară diferite soluții de restructurare. Nu ne dorim să ajungem la executarea garanțiilor pentru că obiectul nostru de activitate nu este legat de administrarea garanțiilor!

Relația dintre client și bancă este o relație de încredere, dar și această încredere trebuie să fie verificată! Dacă după pronunțarea instanței este posibil ca ambele părți să rămână nemulțumite, la CSALB este deplin posibil ca ambele să fie mulțumite! Decât în instanță să ne confruntăm, mai bine la Centru să ne împăcăm! Dacă ar fi să scot în evidență trei elemente esențiale ale activității CSALB acestea ar fi: încredere, echitate și solidaritate.”  

Valeriu Stoica

Valeriu Stoica, conciliator onorific CSALB, Profesor Universitar și avocat, în dialog cu Daria Niculcea, director executiv Juridice.ro:

| PODCAST CSALB | https://youtube.com/shorts/1WKxX9yFXcw

Cei care se împrumută, în momentul în care nu mai pot să restituie, fără îndoială că se găsesc într-o perioadă de criză, iar crizele pot fi de durată. Este firesc ca Banca Națională a României și băncile comerciale să fie preocupate de gestionarea acestor crize. Creditele nu trebuie evitate, dar trebuie măsurată necesitatea unui credit,  dimensiunea acestuia și posibilitatea de restituire.  

CSALB a fost înființat tocmai pentru a răspunde situațiilor de criză prin care un consumator sau o familie pot trece. Negocierea dintre consumator și bancă are nevoie de un compromis reciproc. Uneori utilizăm termenul de compromis cu valențe peiorative. Spunem că ne compromitem dacă facem un compromis.

Atât consumatorii, cât și băncile trebuie să înțeleagă că nu pot să câștige totul, mai ales atunci când e vorba de interese concurente. Mulți se gândesc așa: Este o pierdere de timp să discutăm și să negociem. Este o viziune greșită! Pentru că ai mult mai puține de pierdut negociind, decât într-o ceartă, o dispută în instanță sau un război.

Alexandru Păunescu

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „Educația financiară nu este doar în sarcina băncilor și a consumatorilor, ci reprezintă un efort comun pe care trebuie să-l facă toate autoritățile și entitățile implicate, deopotrivă autoritatea cu rol în protecția consumatorului, autoritatea de supraveghere prudențială, precum și CSALB. Reiterăm informația conform căreia consumatorii de servicii financiare au posibilitatea să își soluționeze problemele cu băncile în cadrul CSALB, rapid și gratuit, asistați de un specialist, care are rolul de a concilia părțile. Reamintim că, potrivit OG 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, care stă la baza înființării Centrului: ”Litigiile din domeniul bancar sunt soluţionate exclusiv prin proceduri SAL de Centrul SAL”, adică de către CSALB. De aceea, pentru o corectă comunicare și în spiritul educației financiare atât de necesare în societatea românească, apreciem că este necesar ca informarea cu privire la CSALB să fie efectuată în continuare de către toate entitățile care pot transmite aceste clarificări către public. În plus, oamenii trebuie să fie corect informați că îmbunătățirea condițiilor din contractul încheiat între un anumit consumator cu o bancă/IFN este posibilă prin negociere directă cu banca respectivă sau în cadrul CSALB. Apreciem că, în contextul național marcat de niveluri scăzute ale incluziunii și intermedierii financiare, în raport cu situația existentă la nivel european, încrederea dintre consumatori și comercianții din sistemul financiar–bancar trebuie să fie cultivată de către toți actorii implicați în acest domeniu.

În cei peste 7 ani de activitate, CSALB a intermediat aproximativ 3.000 de negocieri încheiate cu succes între comercianții din sistemul bancar și nebancar și consumatorii de servicii de acest tip. Alte 1.800 de cereri înregistrate la CSALB au fost soluționate în mod amiabil direct între cele două părți, ca urmare a cererilor adresate Centrului și a sesizării comercianților de către CSALB. Beneficiile totale obținute prin intermediul negocierilor în cadrul CSALB depășesc 8,8 milioane de euro.”

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

HUAWEI nova 11 și nova 11 Pro – smartphone-uri flagship Super Portrait cu design unic

[București, 8 iunie 2023] HUAWEI a anunțat astăzi lansarea seriei HUAWEI nova 11, care cuprinde noi smartphone-uri emblematice cu un design unic și luxos. Bazându-se pe moștenirea brandului nova, nova 11 și nova 11 Pro vin cu XD Portrait și cu HUAWEI Multi-Vision Photography, sistem recent actualizat, pentru realizarea de portrete extraordinare. Designul Super Star Orbit Ring integrează perfect estetica în zona lentilelor, iar sticla Kunlun Glass ultra-rezistentă oferă fiabilitate maximă. În plus, EMUI 13 alimentează nova Game Engine și, împreună cu SuperCharge Turbo, fac ca seria nova să beneficieze de o formă mai elegantă și să fie mai inteligentă și mai sigură.

Seria nova 11 – două versiuni care arată elegant și sunt rezistente

Seria nova 11 este disponibilă în două variante: Flawless OLED Curved Display și Flawless OLED Flat-Edge Display. Modelul nova 11 Pro are un ecran de 6,78 inci proiectat cu margini teșite la 66°, oferind o aderență confortabilă la utilizare. Ecranul său are o capacitate de rezistență la cădere de 10 ori mai mare decât cea a modelului nova 10 Pro, datorită sticlei Kunlun Glass personalizată.

Modelul nova 11 se evidențiază imediat prin greutatea și grosimea reduse. HUAWEI nova 11 este subțire, cu impresionanta grosime de doar 6,88 mm, și ușor, cântărind doar 168 de grame. Marginile extrem de înguste ale display-ului de 6,7 inci generează un raport ecran/corp ridicat, de 93,4%. Designul premium și minimalist creează o experiență imersivă cu o viziune fără limite.

Seria nova 11 integrează vitalitatea și personalitatea tinerilor în conceptul său de design, stabilindu-se ca un punct de referință în materie de modă pentru telefoane. Este disponibil în două culori: Verde și Negru. Modelele HUAWEI nova 11 Pro Verde și Negru prezintă în premieră modelul nova Monogram Vegan Leather Design.

După sute de încercări și inovații, precum și după ajustări repetate ale matriței și teste de temperatură și presiune, HUAWEI nova 11 Pro a găsit în sfârșit potrivirea perfectă între pielea vegană și rama centrală. Modelul de granulație lychee, preferat de tineri, este ales pentru a oferi o atingere și o senzație relaxantă pe piele, precum și o rezistență ridicată la cădere și la uzură. În același timp, logo-ul clasic nova este plasat pe capacul din spate prin integrarea mai multor elemente, creând un sentiment de apartenență pentru utilizatorii nova. Verdele cu designul monogramei nova aduc acestui telefon o frumusețe de admirat.

Seria HUAWEI nova 11 este prima care lansează sistemul Display Turbo, cu tehnologiile de afișare HDR foto high dynamic display, 1440 Hz PWM dimming și tehnologii de îmbunătățire a sincronizării tactile pentru a maximiza performanța ecranului. Kunlun Glass își face apariția pentru prima dată pe seria nova. Prin injectarea îmbunătățită a ionilor compozit, sunt generate sute de milioane de cristale nanometrice, îmbunătățind semnificativ robustețea sticlei. Capacitatea de rezistență la cădere a telefonului este, de asemenea, de 10 ori mai puternică decât cea a modelului nova 10 Pro, fiind și mai fiabil. HUAWEI Kunlun Glass este primul care a obținut certificarea de cinci stele de rezistență la cădere a sticlei din partea SGS din Elveția.

Modul HUAWEI Multi-Vision îmbunătățit surprinde imagini de aproape și de la mare distanță

Seria nova 11 a actualizat mai multe tehnologii de imagistică pentru a oferi o experiență extraordinară de realizare a portretelor, potrivită pentru toate tipurile de fotografii, de la cele de grup la cele close-up. Seria nova 11 adoptă pentru prima dată XD Portrait, pentru a scoate perfect în evidență fiecare detaliu. Cu ajutorul tehnologiei de îmbunătățire a portretelor în condiții de iluminare slabă, pot fi captate și afișate detalii mai bogate și culori mai autentice chiar și în medii slab iluminate, astfel încât textura și tonul natural al pielii pot fi păstrate fidel. Mai mult, tehnologia inteligentă de îmbunătățire a luminii și umbrelor portretelor ajută la prezentarea unui machiaj autentic și mai rafinat.

Nova 11 Pro valorifică tehnologia îmbunătățită HUAWEI Multi-Vision Photography, cu 60 MP Ultra Portrait Dual Camera, unghi ultra-wide de 100 de grade, 1/2.61 inci, calitate a imaginii 4K, precum și rezoluție și sensibilitate la lumină excelente. Camera frontală de 8 MP Close-up Portrait suportă un zoom optic 2x și un zoom digital de până la 5x, inclusiv de 0,7x pentru fotografii de grup, de 1x pentru selfie HD, de 2x  pentru portret texturat și de 5x pentru o experiență close-up de machiaj, toate cu obiectivul de a surprinde clar frumusețea la diferite distanțe.

Camera Ultra Vision de 50 MP este cea mai performantă cameră de spate din familia nova

Nova 11 Pro și nova 11 se mândresc cu o cameră Ultra Vision de 50 MP, cu o unitate de imagistică RYYB Ultra Vision de 50 MP, și cu o cameră Macro Ultra-Wide de 8 MP – excelente pentru a realiza fotografii fantastice. Există, de asemenea, senzorul de focalizare cu laser, cu autofocalizare, pentru a ajuta la capturarea rapidă a subiectului fotografiei. Matricea de filtre color RYYB crește cantitatea de lumină care intră în cameră cu 40% față de matricea RGGB, sporind claritatea și detaliile imaginilor realizate în lumină scăzută. Sistemul nou de colectare a spectrului de mediu asigură că fiecare culoare va fi vie și redată cu acuratețe, permițând utilizatorilor să experimenteze adevăratele culori ale lumii ca niciodată, datorită senzorului de temperatură a culorii cu 10 canale.

Game changer în comunicații, jocuri, încărcare și disipare de căldură

Seria HUAWEI nova 11 se mândrește cu puternicul nova Game Engine, care a realizat optimizări pe toate planurile, de la programarea resurselor SoC, la reducerea încărcării GPU și afișarea ecranului tactil, pentru o experiență de joc de ultimă generație.

O disipare adecvată a căldurii este, de asemenea, importantă pentru a asigura o funcționare fără probleme în modul jocuri. Seria nova 11 este echipată cu un sistem de răcire patentat de HUAWEI, din grafen, cu conductivitate termică ultra-înaltă, pentru a îmbunătăți capacitatea de disipare a căldurii cu 7% față de generația anterioară. Designul cu 10 canale și dot-matrix water-pool îmbunătățește eficiența de disipare a căldurii VC cu 60% față de soluțiile tradiționale.

Telefonul vine, de asemenea, cu algoritmi de predicție inteligentă, pentru a crește durata de viață a bateriei pentru jocuri cu 10%, a reduce latența jocurilor cu 5% și a scădea temperatura întregului dispozitiv cu 1°C , comparativ cu nova 10 Pro.

Seria HUAWEI nova 11 este echipată cu o baterie de 4500 mAh, cu tehnologii cu o singură celulă și multi-tab pentru a obține o energie de lungă durată.

Nova 11 Pro beneficiază de HUAWEI 100 W SuperCharge Turbo, astfel încât dispozitivul poate fi încărcat la 60% în 10 minute și complet în 20 de minute atunci când ecranul este oprit.

Cea mai rapidă experiență de încărcare poate fi obținută atunci când ecranul este pornit și smartphone-ul poate fi încărcat la 50% în 15 minute atunci când este utilizat pentru vizionarea de videoclipuri, pentru a ajuta utilizatorii să depășească anxietatea legată de bateria descărcată.

Experiență mai rapidă, mai sigură și mai inteligentă

Seria nova 11 este echipată cu EMUI 13, făcând posibile interacțiuni și experiențe mai inteligente și mai confortabile. Utilizatorii pot folosi funcția Super Device pentru a conecta un telefon HUAWEI nova 11 Series cu o tabletă HUAWEI prin simpla glisare a pictogramei telefonului pe tabletă. Apoi pot afișa ecranul telefonului pe tabletă cu funcția Multi-screen Collaboration, pentru operațiuni între dispozitive fără probleme. Super Memo asigură compatibilitatea diverselor formate, precum video, audio, înregistrare audio, scris de mână, linkuri web, PPT și PDF. Utilizatorii pot selecta cu ușurință mai multe elemente din favorite și le pot glisa în orice loc dorit în memo, pe lângă inserarea de elemente din alte memo-uri pentru a crea unul nou. Funcția SuperHub facilitează partajarea ușoară a conținutului între aplicații și dispozitive, prin simpla tragere a textului, imaginilor și fișierelor în acest spațiu. Funcția are, de asemenea, capacitatea de a găsi, reutiliza și șterge conținutul anterior în loturi sau poate fi utilizată cu o singură mână.

Seria nova 11 protejează și mai mult confidențialitatea utilizatorului cu Privacy Centre, Security Centre, protecția confidențialității imaginii, pe lângă funcțiile AI de protecție a securității. Accesul la permisiunile aplicațiilor și starea de securitate a dispozitivului sunt mai transparente și controlabile decât au fost vreodată, oferind utilizatorilor cea mai mare relaxare.

AppGallery: o gamă completă de aplicații funcționale

Ca întotdeauna în cazul smartphone-urilor HUAWEI, noua serie nova 11 vine cu o gamă completă de aplicații funcționale preinstalate. Fiind al treilea cel mai mare magazin de aplicații din lume, AppGallery și-a câștigat reputația de depozit pentru mii de aplicații și, după cum știu deja clienții HUAWEI, multe dintre acestea sunt titluri de top la nivel mondial. Pe AppGallery, utilizatorii de smartphone-uri HUAWEI pot găsi 18 categorii cuprinzătoare și de înaltă calitate, care acoperă aplicații de top la nivel global și local, inclusiv navigație și transport, știri, social media, finanțe, divertisment și altele. AppGallery este disponibilă în peste 170 de țări și regiuni, cu peste 580 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global și 6 milioane de dezvoltatori înregistrați.

Prețuri și disponibilitate

Seria nova 11 va fi disponibilă pentru precomandă începând de astăzi, 8 iunie cu prețuri începând de la 2699 Lei în magazinului online HuaweiStore.ro.

Printre beneficiile de care clienții HUAWEI se pot bucura până pe 21 iunie, la achiziția noului HUAWEI nova 11 sau nova 11 Pro se numără:

  • O pereche de căști FreeBuds 5i
  • Un voucher de reducere în valoare de 200 de lei valabil doar pentru seria nova 11, ce poate fi obținut prin abonarea la newsletter
  • Dublu puncte HUAWEI, până la 63 lei, echivalentul a 6399 puncte HUAWEI, ce pot fi utilizate ca discount la următoarea comandă în HUAWEI Store.
  • Pentru mai multe informații, vizitați: https://consumer.huawei.com/ro/offer/lansare-produse-noi-huawei-store/

Despre HUAWEI Consumer BG

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări și sunt utilizate de o treime din populația lumii. Au fost înființate paisprezece centre de cercetare și dezvoltare în țări din întreaga lume, inclusiv Germania, Suedia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele trei unități de afaceri ale HUAWEI și acoperă smartphone-uri, computere și tablete, wearables și servicii cloud etc. Rețeaua globală a HUAWEI este construită pe o experiență de peste 30 de ani în industria telecomunicațiilor și este dedicată furnizării celor mai recente progrese tehnologice pentru consumatori din întreaga lume.

Pentru actualizări și informații constante despre HUAWEI Consumer BG, urmăriți:

Magazinul online: https://consumer.huawei.com/ro/offer/

Facebook: https://www.facebook.com/HUAWEImobileRO

Twitter: https://twitter.com/HUAWEIMobile

Instagram: https://instagram.com/HUAWEImobilero

YouTube: https://www.youtube.com/@HUAWEImobileromania9525

LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/10617746/

Sebastian Roche, actor popular din Supernatural, The Vampire Diaries și The Originals vine la prima ediție Comic Con Iași

Comic Con Iași are loc în cadrul Digital Throne, un eveniment amplu ce găzduiește și finalele Campionatului Mondial de Esports

București, 7 iunie 2023 – Sebastian Roche, cunoscut pentru rolul îngerului Balthazar din serialul fenomen Supernatural, vine la Comic Con Iași, eveniment ce va avea loc în perioada 25-27 august în zona Palas.

Actorul de origine franceză s-a remarcat şi datorită rolului memorabil din The Vampire Diaries, dar şi din spin-off-ul The Originals, unde l-a interpretat pe Mikael.

Sebastian Roche și-a pus amprenta asupra unui număr impresionat de personaje cărora le-a dat viață, de la producţia lui Paolo Sorrentino, The Young Pope, unde l-a jucat pe cardinalul Michel Marivaux, la alte producții de succes precum The Man in the High Castle (Martin Heusmann), Fringe sau Odyssey 5.

Filmografia lui Roche mai cuprinde şi roluri în producții precum Beowulf (unde i-a avut drept colegi de platou pe Angelina Jolie, Anthony Hopkins sau John Malkovich), Law & Order, Criminal Minds, General Hospital, The Mentalist, 24, The Unit, Charmed, CSI, Alias, Touching Evil, New York Undercover, Sex and the City, The Crossing, Happy Tears.

Printre alte serii notabile din care a făcut parte, se numără Cabinet of Curiosities, o antologie horror regizată de Guillermo del Toro, dar si seria The 1923, drama western în care l-a interpretat pe părintele Renaud.

Fanii se vor putea fotografia, lua autografe și discuta direct, în cadrul panel-urilor de Q&A cu Sebastian Roche la prima ediție Comic Con de la Iași ce va avea loc la finalul acestei veri, între 25 și 27 august. Panel-urile vor avea loc la Teatrul Național din Iași în zilele de 26 și 27 august.

Sebastian Roche i se alătură lui Henry Ian Cusick, cunoscut fanilor pentru rolul lui Desmond din Lost sau Marcus Kane din The 100.

Cel mai mare eveniment din centrul și estul Europei dedicat pasionaților de filme, seriale, benzi desenate, gaming, cosplay și nu numai, Comic Con România, sărbătorește anul acesta 10 ani, prilej cu care își extinde universul fantastic și în capitala Moldovei, la Iași.

Comic Con are loc în cadrul Digital Throne, un festival de 10 zile, pe scenele căruia vor cânta cunoscuți artiști internaționali și peste 700 de jucători profesioniști din 120 de țări vor concura în finalele Campionatului Mondial de Esports, cu premii totale de 500.000 de dolari. Digital Throne se desfășoară între 24 august și 3 septembrie.

În weekendul 19-21 mai, peste 53.000 de oameni s-au bucurat la București de universul Comic Con care va ajunge în curând și la Iași. Vizitatorii vor avea parte de numeroase atracții și surprize, dintre care amintim standuri cu produse inspirate din pop culture, artiști care își vor expune lucrările originale pe Aleea Artiștilor, posibilitatea de a experimenta jocuri video de ultimă generație sau parada cosplay care va cuprinde multe dintre personajele lor preferate.

În perioada următoare, pe site-ulwww.comic-con.ro și pe rețelele de socializare, vor fi dezvăluite mai multe detalii și surprize, printre care și informații referitoare la bilete aflate în număr limitat.

În plus, fanii vor afla mai multe detalii și despre prima ediție Comic Con ce se va desfășura pe Arena Națională din București în perioada 1-3 septembrie.

De-a lungul celor 10 ani, la Comic Con România, au participat numeroși actori cunoscuți de la Hollywood, dintre care îi amintim pe  Jason Momoa (Game of Thrones, Aquaman), Mark Shepard (Supernatural), Clive Standen (Vikings), Ed Westwick (Gossip Girl), Paul Wesley (The Vampire Diaries), Tom Wlaschiha (Game of Thrones, Stranger Things), Daniel Gillies (The Originals), Andrew Scott (Sherlock), Jim Beaver (Supernatural), Robert Knepper (Prison Break), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game), Sylvester McCoy (Dr.Who, The Hobbit), precum și mulți alți actori de seamă din producții de top ca House of the Dragon, Lord of the Rings: The Rings of Power, La Casa de Papel, Game of Thrones, Spartacus, Supernatural, Doctor Who, Fringe, Harry Potter, The Vampire Diaries, Lord of the Rings, Sherlock sau Vikings.

Președinții Federațiilor Internaționale și Europene de Esports se întâlnesc cu mediul politic și academic la Esports Summit la Iași

Jucătorul român Mihai iM” Ivan apare pentru prima oară în public după ce a devenit vicecampion mondial la CS:GO în urmă cu câteva săptămâni

București, 8 iunie 2023 – În ultimul an, scena de esports din România a cunoscut o evoluție remarcabilă prin prisma rezultatelor jucătorilor români. Ana Dumbravă a fost desemnată cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume, în cadrul galei HLTV, și este, pentru a cincea oară consecutiv, câștigătoare a unei competiții ESL Impact, iar Andrei “Odoamne” Pascu a devenit primul român campion european la League of Legends alături de fosta sa echipă Rogue în cadrul LEC. Cea mai recentă realizare a unui jucător profesionist de esports român îi aparține lui Mihai „iM” Ivan, care a obținut titlul de vicecampion mondial alături de echipa sa în finala celei mai importante competiții de CS:GO din lume, Blast Paris CS:GO Major.

Mihai „iM” Ivan va fi invitatul special al celei de-a treia ediții a Esports Summit, care în acest an are loc la Palatul Culturii din Iași, pe 14 iunie. El va vorbi despre cum a reușit să atingă această performanță și cât de mult trebuie să se antreneze un jucător pentru a ajunge în finala unei competiții importante. Evenimentul va putea fi urmărit și live pe www.esports-summit.ro.

„Motivul pentru care am ales Iașiul pentru această ediție a Esports Summit este că aici vor avea loc finalele Campionatului Mondial de Esports, între 24 august și 3 septembrie. Nu este loc mai potrivit să vorbim despre viitorul esports-ului din România în acest moment, pentru că aici, în cateva luni, vor concura pentru premiile totale de 500 de mii de dolari cei mai buni jucători din lume de CS:GO, eFootbal, Tekken, PUBG Mobile și Mobile Legends. Organizarea Campionatului la noi în țară va avea un impact considerabil, iar la Esports Summit vom vorbi, printre multe altele, despre efectele sale pozitive pentru ecosistemul de esports local”, a declarat Tudor Dăescu, președintele Esports Summit.

La Esports Summit, președinții Federațiilor Internaționale și Europene de Esports, Vlad Marinescu și Tiago Fernandes, se vor întâlni cu reprezentanți ai mediului politic din România, printre care Mihai Chirica, primar al Municipiului Iași, Diana Buzoioanu, deputat și Eduard Mititelu, secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Întâlnirea are loc într-un moment important pentru esports-ul local,  legea de recunoaștere a esports fiind dezbătută în comisiile din Parlament, iar la finalul verii au loc finalele Campionatului Mondial de Esports.

La Iași, între 24 august și 3 septembrie, peste 700 de jucători din peste 120 de țări din întreaga lume vor concura pentru premiile totale de 500.000 de dolari.

În panelurile conferinței vor mai participa Octav “ang” Crețu (Nexus Gaming), Mihai Cotos (Digital Crusade), Jaxi (Streamer), Adrian Iacobini (Academia de Studii Economice București), Paul “Werty” Bolog (caster esports), Tudor Dăescu (Esports Summit), Nedim Baytorun (Vodafone), Daniel Juravle (Viceprimarul Municipiului Iași), Cristian Nistor (Digital Throne), Teodora Roman (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor), Mihaela Tofan (Universitatea Alexandru I. Cuza), Adrian Socaciu (Institutul Sportiv Român), Costin Bogdan (McCann), Katerina Todorovski (BCR), Roxana Baias (NEPI Rockcastle), Vlad Nagîț (101HP.ro), Alexandru Ion (Glovo) și Marius Radu (GG Industry).

Detalii despre programul conferinței se găsesc pe www.esports-summit.ro.

IKEA Timișoara s-a deschis oficial

IKEA Timișoara, primul magazin IKEA din partea de vest a României și al treilea din țară, a întâmpinat primii clienți astăzi, la ora 10:00.

Cel mai nou magazin IKEA s-a deschis oficial pentru clienți în urma ceremoniei simbolice de plantare a unui copac, moment care a adus în prim plan viziunea companiei de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni. Ziua deschiderii a reunit reprezentanți cheie din partea IKEA – Ekaterina Egorova, CEO IKEA SEE, și Nicoletta Muscinelli, Market Manager IKEA Timișoara, precum și partenerii IKEA împreună cu reprezentanți din partea autorităților locale – Horia Bugarin, primarul comunei Dumbrăvița, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș și Therese Hyden, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Suediei în România.

„IKEA este prezentă pe piața din România de 16 ani și suntem cât se poate de bucuroși de faptul că astăzi avem ocazia să facem acest pas important – deschiderea primului magazin în regiunea de vest a țării. Valoarea totală a investiției este de 60 de milioane de euro, ceea ce ne-a permis să creăm cel mai sustenabil magazin IKEA din Europa de Sud-Est și să aducem 300 de oportunități de angajare în regiune. Sperăm ca IKEA Timișoara să aducă inspirație și experiențe unice în cadrul magazinului pentru viitorii clienți, oferind totodată o soluție la nevoia tot mai mare de e-commerce din România.”, a spus Nicoletta Muscinelli, Market Manager, IKEA Timișoara.

Noul magazin are o suprafață de 26.000 de metri pătrați și oferă o gamă variată de 8.300 de produse de amenajare a locuinței care reflectă filozofia IKEA de design democratic, îmbinând forma, funcționalitatea, calitatea, sustenabilitatea și prețul scăzut.

În plus, magazinul IKEA Timișoara implementează standarde de construcție și operațiuni de business inovatoare și sustenabile, urmând standardele BREEAM. Magazinul este construit în acord cu misiunea IKEA de a fi o companie circulară cu zero deșeuri și emisii reduse de carbon. Totodată, IKEA Timișoara își propune să fie un vecin bun pentru comunitățile din împrejurimi, cât și un loc de muncă excelent.

Parcarea noului magazin IKEA Timișoara are o capacitate de 754 de locuri disponibile, fiind dotată și cu 12 stații de încărcare a vehiculelor electrice și cu o infrastructură creată pentru o viitoare extindere, care poate susține până la 150 de stații de încărcare. Magazinul folosește energie regenerabilă, fiind dotat cu 1.750 de panouri fotovoltaice pe acoperiș, și utilizează o centrală geotermală pentru consumul de energie. Totodată, magazinul IKEA Timișoara este unic și mulțumită faptului că este primul magazin IKEA cu o grădină a biodiversității, aceasta având o suprafață de 1.600 metri și servind drept cămin pentru plante și insecte specifice regiunii, care sporesc biodiversitatea mediului înconjurător al magazinului.

Magazinul oferă clienților numeroase camere amenajate drept inspirație și o gamă de produse la prețuri accesibile, precum și șansa de a se bucura de momente plăcute în zona IKEA Café, pe terasa în aer liber și la Småland, locul de joacă dedicat copiilor.

Magazinul IKEA Timișoara din comuna Dumbrăvița este deschis în fiecare zi, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 și 21:00, iar în zilele de duminică magazinul va funcționa între orele 10:00 și 20:00.

Kaufland România a celebrat Luna Diversității prin lansarea campaniei „Cărucioarele Diversității” și prin susținerea evenimentelor dedicate incluziunii sociale

București, 8 iunie 2023 – În luna mai, Kaufland România și-a reluat angajamentul în menținerea unui mediu de lucru pozitiv și tolerant, unde fiecare membru al echipei se bucură de drepturi egale, de îmbunătățire a abilităților și de promovare a potențialului la locul de muncă. În acest sens, campania „Cărucioarele Diversității” a fost dedicată promovării incluziunii sociale și egalității de șanse la locul de muncă. Prin acest demers, compania a întărit mesajul că diferențele sunt un prilej de învățare și de acceptare, care consolidează o societate axată pe viitor și perspective de dezvoltare. Campania s-a adresat, în primul rând, angajaților Kaufland România, care au oportunitatea să lucreze într-un mediu deschis nevoilor și așteptărilor lor, dar și candidaților interesați să se alăture echipei.

Ca parte a proiectului, în magazinul Kaufland Barbu Văcărescu, din București, au fost introduse 100 de cărucioare de cumpărături vopsite în culori diferite, reprezentând câte o cauză pe care compania o susține:

  • Roz – susține egalitatea de gen la toate nivelurile;
  • Mov – susține incluziunea persoanelor cu dizabilități;
  • Albastru – susține acceptarea și respectarea diferențelor culturale;
  • Galben – susține cu mândrie diversitatea de vârste.

“Campania Cărucioarele Diversității exprimă atât valorile în care credem cu tărie ca angajator, promovând egalitatea de șanse la toate nivelurile, cât și un îndemn către comunitățile noastre spre toleranță, acceptare și îmbrățișare a diferențelor. Prin intermediul acestui proiect dorim să contribuim la schimbarea pozitivă în societate, iar împreună să definim un viitor în care fiecare persoană se simte apreciată și valorizată pentru abilitățile sale. Pentru noi, oamenii sunt pe primul loc. Și, de aceea, ne străduim să le oferim un climat incluziv în care se pot dezvolta profesional, dar și personal.”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director la Kaufland România & Moldova.

Proiectul a fost lansat sub convingerile programului Kaufland A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale), demarat în anul 2019, care are ca scop angajarea și integrarea persoanelor cu dizabilități în echipa Kaufland. Oamenii sunt cea mai importantă resursă și, de aceea, compania implementează proiecte care să vină în sprijinul dezvoltării profesionale și personale a angajaților. Datorită programului A.C.C.E.S., în prezent, în echipa Kaufland sunt peste 450 de colegi cu dizabilități, iar alte 500 de poziții dedicate sunt deschise pentru noi candidați.

Proiectul „Cărucioarele Diversității continuă misiunea de a promova oportunități egale la locul de muncă. Compania este alături de colegii din toate categoriile sociale, contribuind, totodată, la creșterea nivelului de conștientizare asupra importanței diversității și incluziunii la locul de muncă și în societate.

Kaufland este în mod constant alături de comunitate și susține numeroase inițiative care promovează valori similare. Astfel, compania a sprijinit în luna mai o serie de evenimente importante despre diversitate și incluziune:

  • Conferința despre Egalitate, Diversitate și Incluziune în Europa de Est, organizată de Romanian Diversity Chamber of Commerce – 9 mai;
  • Gala Atipic Beauty din București – 9 mai;
  • Inspiring Voices, conferință despre antreprenoriat și leadership feminin, susținută de Comisia Europeană – 10 mai;
  • Brașov Marathon, cursă pentru persoanele cu dizabilități – 13-14 mai;
  • Competiția de Biliard în Scaun Rulant – 12 mai;
  • Prezentarea programului Kaufland A.C.C.E.S. în cadrul conferinței Smart HR – 16 mai;
  • Disability Employment Package Webinar – 24 mai;
  • Târguri de joburi dedicate persoanelor cu deficiențe de auz, în parteneriat cu ANSR (Timișoara – 3 mai, și Cluj – 30 mai).

„Cu certitudine, drumul spre schimbare nu este unul ușor și, de aceea, ne bucurăm să putem colabora cu organizații care sunt motivate de aceleași principii ca noi: promovarea egalității de șanse la toate nivelurile. A dezvolta și a lua parte la acțiuni concrete care vin în sprijinul oamenilor nu poate decât să ne bucure, întrucât doar în acest mod putem atrage atenția asupra necesității unei lumi în care fiecare persoană se simte integrată, valorizată și respectată.”, a adăugat reprezentantul Kaufland România & Moldova.

Toate inițiativele Kaufland își propun să exprime toleranță, empatie, incluziune și să fie reflexia nevoilor și așteptărilor unor comunități. Iar în acest sens, campania „Cărucioarele Diversității” a transmis dorința angajatorului, dar și a altor organizații, de a inspira oamenii să renunțe la prejudecăți și să îmbrățișeze diversitatea ca o valoare în sine.

MARE de bine pentru 15 copii din Slănic, Prahova. De 1 iunie au văzut marea pentru prima dată!

15 copii din Slănic, județul Prahova, au ajuns la mare pentru prima dată la începutul lunii iunie, prin proiectul„MARE de bine” inițiat de Asociația pastel și implementat cu sprijinul lanțului de magazine profi.

Proiectul „MARE de bine” face parte din programul #NicioLunăFărăOFaptăBună al Asociației pastel, iar în iunie, luna dedicată copiilor, cei doi parteneri și-au propus să le ofere o bucurie unor elevi din mediul rural. Conform statisticilor, 7 din 10 copii care locuiesc la țară nu au mers niciodată într-o tabără la mare, iar activitățile lor de bază în perioada vacanței sunt: joaca prin curte sau în sat, implicarea în activități casnice și gospodărești sau petrecerea timpului singuri, pe internet sau în fața televizorului.

Proiectul „MARE de bine” este primul proiect de tip tabără pe care l-am implementat la Asociația pastel. Am fost foarte entuziamați la gândul că vom aduce câțiva copii să vadă valurile și nisipul pentru prima dată. Alături de echipa Asociației și voluntari le-am pregătit copiilor o serie de activități educative și recreative, astfel încât experiența de pe litoral să fie completă. Le mulțumim tuturor partenerilor care ne-au ajutat să implementăm acest proiect! – menționează Andreea Oprea, Director Executiv la Asociația pastel.

În cele trei zile petrecute pe litoral, în stațiunea Mamaia, copiii au avut parte de o serie de activități, de la jocuri pe plajă, vizită la Delfinariu și snorkeling la o acțiune de igienizare a plajei organizată de Asociația pastel, ca demers de educare privind poluarea acvatică și consolidarea spritului civic în rândul elevilor.

Educația și mediul sunt doi piloni esențiali în strategia noastră de CSR și sustenabilitate, iar proiectul „MARE de bine” inițiat de Asociația pastel ni s-a potrivit de minune și am rezonat pe deplin cu misiunea lui. Ne bucurăm că am putut să îndeplinim acest vis al copiilor și să-i aducem la mare pentru prima dată. Dincolo de entuziasmnul pentru activitățile recreative, acțiunea de iginizare de pe plajă a fost un real succes, deoarece elevii au conștientizat impactul pe care intervenția umană îl are asupra ecosistemului și au tratat această activitate cu responsabilitate. Alături de ei au fost și câțiva colegi din profi Constanța care au igienizat plaja cot la cot cu cei mici. – completeazăGabriela Sirbu, director de sustenabilitatela profi România.

Cei 15 elevi din Slănic Prahova fac parte din clasele a VI-a și a IX-a și au fost selectați în funcție de performanța școlară, mediul și venitul familial. Elevii au fost însoțiți pe tot parcursul excursiei de diriginții celor două clase.

Partenerul principal al proiectului „MARE de bine”: profi

Schimbări care au marcat piața de training pentru manageri în ultimii 18 ani

  • cererea de cursuri hard skillsa fost completată de interesul crescut pentru programe de leadership, comunicare, well-being
  • a crescut cererea de cursuri de pregătire a membrilor consiliilor de administrație din organizații mature
  • a crescut de trei ori numărul managerilor care investesc din resurse proprii în programe de dezvoltare pentru a ține pasul cu schimbările exponențiale
  • metodele de training s-au diversificat, îmbinând trainingul și consultanța cu intervenții foarte personalizate de coaching și mentoring

București, 06 iunie 2023. EXEC-EDU, lider în executive education din România, anunță bilanțul celor 18 ani de prezență pe piața locală: peste 20.000 de absolvenți la nivel regional, peste 70 de programe de management și leadership în portofoliul de cursuri, Gold Award pentru cea mai bună școală de training din România, 10 certificări și licențe naționale și internaționale și o echipă formată din 45 de experți respectați și recunoscuți ca lideri și formatori de top în România.

”EXEC-EDU a depășit o bornă importantă și aniversează 18 ani plini de experiențe de dezvoltare managerială relevante și inovative.  Datorită celor 20.000 de cursanți care ne-au trecut pragul, am avut un impact real la dezvoltarea unui mediu de afaceri mai stabil, creat de lideri mai buni, care conduc echipe performante, creative și fericite”, a declarat Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.

În cei 18 ani de activitate, EXEC-EDU a avut un rol activ în evoluția și maturizarea pieței de training. În anul înființării, 500 de cursanți din circa 60 de companii au participat la programele EXEC-EDU. Prioritare pentru organizații în acel moment erau cursurile de hard skills, precum managementul lanțului de aprovizionare, marketing, finanțe sau managementul stocurilor. În prezent, un procent mare al cursanților EXEC-EDU, care doar anul trecut au ajuns la circa 2.000, se îndreaptă către programe de leadership și dezvoltare a abilităților manageriale, iar cursurile de wellbeing au devenit o prioritate pentru strategiile de retenție și engagement.

În topul industriilor care investesc în cursuri de formare a echipelor de top și middle management sunt sectoarele  FMCG și producție, care au accelerat investițiile în training, industria IT&C, automotive și cea bancară au rămas constante.

O analiză EXEC-EDU arată că astăzi peste 30% din manageri și antreprenori sunt conștienți de nevoia dezvoltării abilităților de leadership și sunt dispuși să investească din resurse proprii în cursuri de formare, procent care s-a triplat față de anul 2005.

Printre cele mai frecventate cursuri EXEC-EDU din ultimii 5 ani se află și programe care s-au menținut în portofoliu încă de la începuturile companiei și au evoluat odată cu cele mai actuale tendințe – Management 360, Leadership 360, Managementul proiectelor, Managementul strategic al resurselor umane, IFRS. Un alt curs foarte solicitat în tot acest timp a fost Process Communication Model, o metodologie de comunicare care a atras peste 3000 cursanți, livrată acum de 4 traineri certificați. La fel de căutate sunt și cursurile Mastering Management Skills și First Time Manager.

Cursurile de dezvoltare managerială și a abilităților de leadership au cunoscut o cerere dinamică în condițiile în care mediul de afaceri se confruntă cu o criză a forței de muncă, suprapusă peste un context economic plin de provocări și de neprevăzut.

„În acest moment, piața forței de muncă se află într-un moment dificil, este o criză foarte mare de talente și un decalaj de competențe uriaș, cauzat de schimbările apărute în toate industriile. Companiile resimt acut această criză, dublată de incertitudinea economică și, ca o soluție firească, investesc tot mai mult în dezvoltarea oamenilor. De asemenea, remarcăm faptul că cerințele sunt rafinate, aportul managementului de top în personalizarea cursurilor a crescut, iar participanții iau foarte în serios propria dezvoltare”, adaugă Oana Scarlat.

EXEC-EDU își propune să continue seria parteneriatelor strategice cu specialiști de top din toate domeniile de business și să dezvolte și să lanseze programe relevante care să răspundă provocărilor unui mediu VUCA. În prezent, compania s-a relocat într-un nou sediu modern, complet  echipat și adaptat noilor cerințe și tehnologii.