Viata intr-o societate moderna presupune un nivel superior de trai, insa conceptul este cumva relativ, caci nu toti avem aceleasi asteptari si aspiratii. Pentru unii este foarte importanta reteaua de transport public, pe cand altii pun mare pret pe disponibilitatea locurilor de parcare, in timp ce o alta categorie de oameni acorda o importanta deosebita sigurantei publice. Cu toate acestea, suntem toti de acord ca o prima si, probabil, cea mai importanta premisa pentru o viata de calitate o reprezinta serviciile medicale. Pandemia actuala a venit ca un dus rece, demonstrandu-ne ca mai avem mult de lucrat la acest capitol.
Dincolo de neajunsurile tipice cu care se confrunta Romania in acest domeniu, toate sistemele de sanatate din lume s-au dovedit depasite de situatia actuala, principala problema fiind legata de personalul medical. Nu exista niciun spital in lume care sa nu se confrunte cu epuizarea cadrelor, ceea ce are ca efect o degradare a calitatii serviciilor medicale, sau, in unele cazuri, chiar o sistare a furnizarii acestora. Cum gasirea de personal medical suplimentar sau pregatirea de cadre noi intr-un timp scurt nu reprezinta o solutie, singura varianta disponibila ramane eficientizarea activitatii desfasurate de angajatii actuali. Pentru asta, nu este de ajuns o mai buna coordonare, ci este necesara adoptarea de tehnologie adecvata, moderna, care sa sustina actul medical si pe cei care il presteaza.
”Situatia actuala pune accentul pe nevoile critice ale societatii, iar sanatatea publica, siguranta in spitale se afla la baza piramidei. Din pacate, increderea in serviciile publice de sanatate a scazut simtitor in urma ultimelor evenimente, iar domeniul medical are nevoie de o schimbare. Intrucat suplimentarea personalului medical nu este posibila intr-o perioada scurta de timp, singura solutie poate fi eficientizarea activitatii actuale cu ajutorul tehnologiei. ATEN propune o solutie integrata pentru infiintarea de camere de control in spitale, de unde pacientii pot fi monitorizati non-stop, centralizat”, declara Bogdan Mihalcea, Country Manager ATEN Romania.
ATEN propune o solutie integrata pentru infiintarea si modernizarea de camere de control in spitale, de unde pacientii sa poata fi monitorizati non-stop, centralizat. In acest fel, acelasi volum de angajati se poate ocupa de un numar mai mare de pacienti, intervenind prompt ori de cate ori si exact acolo unde este nevoie. Practic, nu mai este necesar ca personalul sa se deplaseze la pacienti pentru a colecta datele medicale ale acestora, accesul la aceste date realizandu-se de la distanta, prin intermediul tehnologiei. Pentru asta, ATEN recomanda echiparea camerelor de control din spitale cu solutii de afisare de tip video wall, de exemplu in format 3×3, pe care sa poata fi redate in permanenta diverse informatii, precum EKG sau imagistica medicala.
Elementul central al unui astfel de sistem il poate constitui ATEN VM1600A – un switch Matrix 16×16 modular, care intermediaza conexiunea intre 16 surse de semnal video si 16 dispozitive de afisare. In acest scenariu, scopul lui este de a realiza transmisia de continut video de la diverse echipamente medicale catre camera de control. Flexibilitatea este asigurata de designul sau modular, cele 16 intrari si 16 iesiri fiind impartite in cate 4 slot-uri, care pot fi populate cu diferite module, prevazute cu conectori tip VGA, DVI, HDMI, Display Port, 3G-SDI si HDBaseT, in functie de necesitati. La iesire poate va fi conectata si solutia de tip video wall din camera de control, in timp ce scenariile de utilizare a intrarilor sunt limitate numai de imaginatia utilizatorilor.
De exemplu, ATEN VM1600A poate transmite catre camera de control informatii de la un server care stocheaza rezultate EKG, de la unul care stocheaza continut de imagistica medicala, de la servere DVR, diverse PC-uri, microscoape medicale, camere de filmat din blocul operator, sau chiar Apple TV. Toate acestea au nevoie, la randul lor, de control, care ar trebui realizat in mod ideal tot de la distanta. Aici intervin sistemul de control VK2200 si switch-uri KVMP CS1644A. Prin intermediul primului, utilizatorul capata control asupra celui de-al doilea, cu ajutorul caruia poate opera pana la 4-16 sisteme de calcul aflate la distanta de pe acelasi display. Si tot cu ajutorul lui VK2200, pot fi controlate si alte elemente, precum iluminatul ambiental, echipamente audio-video, sau retelistica.
In continuare, medicul din camera de control poate stabili o conexiune directa cu laboratorul. Pentru asta, este necesara conectarea microscopului la VM1600A, prin intermediul solutiei de extensie Cat 5 Aten VE800A. Aceasta este compusa din doua echipamente – emitator si receptor – care preiau semnalul video HDMI, il transmit prin intermediul unui cablu Cat 5e si il redau mai departe din nou prin HDMI. Aceeasi combinatie poate fi folosita si in alte scopuri – de exemplu, pentru conectarea la sisteme de video-conferinta. In acest fel, medicii si alte cadre medicale pot participa la sedinte, fara a parasi camera de control si fara a intrerupe contactul cu pacientii.
La o prima vedere, solutia propusa de ATEN pentru eficientizarea activitatii din institutiile medicale pare complicata, insa realitatea este complet diferita. Este drept ca gradul de complexitate si flexibilitate este ridicat, insa este, in acelasi timp, usor de folosit. Astfel solutia este potrivita pentru utilizatori fara aptitudini tehnice, asa cum este de cele mai multe ori cazul angajatilor din spitale. De asemenea, este usor de integrat, folosind infrastructura si sistemele deja existente, cu scopul imbunatatirii comunicarii si a actului medical in sine. Iar ca rezultat, medicii pot monitoriza pacientii de la distanta, avand totodata acces permanent la toate datele medicale ale acestora. In plus, sunt asigurate diferite instrumente de control, care pot fi accesate chiar si cu ajutorul dispozitivelor mobile.
Pentru a afla mai multe despre solutiile hardware de distributie a semnalelor in domeniul medical, luati legatura cu un expert ATEN.
Despre ATEN
Infiintata in anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT si solutii de administrare. Incluzand solutii KVM, solutii A/V profesionale si solutii inteligente de alimentare, gama de produse ATEN conecteaza, administreaza si optimizeaza echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educatie, media si transporturi. ATEN detine peste 570 de brevete inregistrate la nivel international si o echipa de cercetare ce asigura un flux constant de solutii inovatoare, de unde rezulta un portofoliu cuprinzator de produse disponibile la nivel mondial.
Avand sediul in Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins si are astazi subsidiare in China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India si Romania – cu centre de cercetare in Taiwan, China si Canada.