Expoziția centrală Romanian Design Week (RDW) 2018 va avea loc la Palatul Telefoanelor, în perioada 19-27 mai

Expoziția centrală RDW – cel mai mare eveniment multidisciplinar din România, din cadrul festivalului Romanian Design Week – va reuni peste 150 dintre cele mai bune proiecte realizate în ultimul an de designeri, graficieni și arhitecți români și va putea fi vizitată în perioada 19-27 mai, la Palatul Telefoanelor – una dintre cele mai emblematice clădiri ale Bucureștiului, situată pe Calea Victoriei, în Cartierul Creativ.

Simbol al modernismului şi al perioadei interbelice, Palatul Telefoanelor a reprezentat un punct de cotitură al arhitecturii bucureştene. Acesta a fost construit între anii 1929 – 1934, într-un stil specific zgârie-norilor americani, având caracteristici reprezentative ale stilului Art Deco. Construcția a fost prima clădire înaltă cu schelet metalic din România, iar până în anii ’70 a rămas cea mai înaltă clădire din oraș.

Expoziția Romanian Design Week va prezenta cele mai bune lucrări de design de obiect, design grafic, fashion, arhitectură și arhitectură de interior din ultimul an, semnate de peste 150 de designeri și entități sau organizații creative din România.

„Expoziția centrală este, la fiecare ediție a Romanian Design Week, o dovadă clară a faptului că industriile creative din România se dezvoltă și se maturizează, dar și un pretext și un context ideal în care acestea să arate ce au produs mai de valoare în ultimul an, într-un cadru expozițional special, de multe ori spectaculos. Este locul în care ne permitem să fim optimiști”, a declarat Andrei Borțun – CEO The Institute.

Ediţia Romanian Design Week 2018 este prezentată de The Institute şi UniCredit Bank.

„UniCredit Bank prezintă, alături de The Institute, Romanian Design Week pentru al șaselea an consecutiv deoarece credem în consecvență, în a gândi și a face lucrurile pe termen lung, nu în a aștepta rezultate peste noapte. Ne dorim să fim o punte între mediul de business și industriile creative, să promovăm povești autentice și pe oamenii din spatele acestora și, împreună, să dezvoltăm o piață sustenbilă de design românesc. Deși aceste industrii demonstrează nu doar o capacitate mare de inovație prin creativitate, ci și succes, ele se bucură încă de puțin sprijin real. Și anul acesta, în cadrul RDW, pe lângă expoziția centrală propunem și programul-umbrelă intitulat SHOW OFF RDW, care va reuni sub același acoperiș o serie de evenimente creative, cu o puternică componentă educativă, inspirate de UniCredit Bank,  în cel mai activ loc creativ din București – Palatul Universul”, a declarat Anca UngureanuDirector Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.

Expoziția RDW este cea mai amplă galerie de proiecte și idei care se remarcă prin creativitate și care generează schimbare prin inovație. Ca în fiecare an, lucrările prezentate în cadrul expoziției sunt selectate de către echipa proiectului, alături de un board creativ, din care fac parte: Adrian Soare, arhitect partener CUMULUS, Domnica Mărgescu, director de modă Elle, Maurice Munteanu, editor de modă Elle, Mihai Gurei, Creative Director și Owner Intro, Ovidiu Hrin, Synopsis, Ștefan Ghenciulescu, arhitect, publicist şi cercetător în domeniul arhitecturii şi urbanismului, redactor-şef al revistei Zeppelin, conferenţiar universitar în cadrul UAUIM. Selecția proiectelor s-a făcut dintr-un număr total de peste 400 de proiecte înscrise în urma call-ului organizat la începutul anului.

Arhitectura expoziției va fi semnată, la fel ca toate cele cinci ediții de până acum, de arh. Attila Kim.

Din dorința de a dezvolta componenta și relevanța internațională a evenimentului, proiectele prezentate anul acesta în cadrul expoziției vor fi evaluate și de un board creativ internațional, care va alege execuțiile favorite din cadrul ediției 2018. 

Formate noi Romanian Design Week 2018!

Pe lângă expoziția centrală, Romanian Design Week propune anul acesta și o serie de formate noi, menite să sublinieze dialogul dintre diferite discipline, dar și oportunitatea abordărilor complementare în design, precum și o serie de evenimente conexe, care vor trasa harta spațiilor și a inițiativelor care promovează și încurajează dezvoltarea designului și a industriilor creative locale.

Ediția de anul acesta se va  remarca prin complexitatea arhitecturii festivalului și prin creșterea relevanței proiectului la nivel regional și european.

„Începând cu ediția din 2015, Romanian Design Week s-a bucurat de o importantă componentă internațională în cadrul festivalului și a reușit să capete multă atenție și acoperire în publicațiile internaționale de specialitate, fapt care a contribuit la creșterea relevanței proiectului la nivel regional și european, dar și la îmbunătățirea percepției asupra creativității Bucureștiului în general.  Începând cu ediția din 2017, ne-am dorit să investim și mai mult în acestă percepție pozitivă și am lansat proiectul Cartierul Creativ, iar la ediția de anul acesta a Romanian Design Week încercăm să vorbim și mai asumat despre creativitate și inovație, privite ca instrumente de dezvoltare economică și socială, dar și despre potențialul lor de a contribui la imaginea și dezvoltarea unui oraș. La ediția de anul acesta, ne-am propus să facem asta printr-o serie de noi formate pe care le-am dezvoltat în cadrul proiectului, dar și prin creșterea audienței lui și prin amplificarea sinergiilor din Cartierul Creativ, cel mai recent și probabil cel mai ambițios proiect The Institute de până acum”, a declarat Andrei Borțun – CEO The Institute.

Mai multe informații despre programul complet RDW aflați pe www.institute.ro

Parteneri Romanian Design Week 2018

Prezentat de: The Institute și UniCredit Bank

Partener principal: glo

Partener: Absolut, Ciuc, Telekom, IKEA

Parteneri instituţionali: Institutul Cultural Român, Administrația Fondului Cultural Român, Compania Națională Aeroporturi București

Parteneri media: Dezeen, Dezeen Jobs, Radio România Cultural, Alist, Hotnews, Zeppelin, igloo, Iqads, Arhitectura, Zile și Nopți, Molecule F, Designist, Art Safari, DreamingOf.net.

Parteneri strategici: Dăescu Borțun Olteanu, Gavrilă și Asociații, 360 Revolution, Kaustik, Netvibes, Mind Treat Studios, Ove, Zelist.

Romanian Design Week este cel mai mare festival multidisciplinar din România, iar printre cele mai importante obiective ale proiectului se numără: promovarea designului, interacțiunea dintre specialiștii din diverse ramuri ale acestuia, apropierea unui public cât mai larg de domeniile pe care își propune să le acopere, dar și generarea contextului necesar dezvoltării acestor discipline în România.

Un proiect al The Institute, Romanian Design Week este un eveniment anual care promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural.

Este primul proiect dedicat în întregime designului, care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor. În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

institute.ro/romanian-design-week

Soul X5 Pro, viitorul vârf de gamă al Allview, va avea încorporat cel mai nou procesor MediaTek, Helio 60

17.04.2018 – Soul X5 Pro, viitorul smartphone de top al brandului Allview, va avea încorporat cel mai nou  și avansat procesor MediaTek, Helio P60. Împreună cu MediaTek Helio P60, Allview aduce performanțe ridicate și tehnologie premium mai aproape de clienți.

Soul X5 Pro va fi vârful de gamă și va avea performanțe mult îmbunătățite față de generațiile anterioare de flagship-uri Allview. Procesorul MediaTek Helio P60 a obținut la testele sintetice un scor de peste 140k Antutu Benchmark. În comparație cu generația anterioară MediaTek P23, MediaTek Helio P60 este cu 70% mai performant.

Procesorul MediaTek Helio P60 este format din opt nuclee – patru nuclee Big-Core Cortex-A73 tactate la 2.0 Ghz și patru nuclee Cortex-A53 tactate la 2.0 GHz, la care se adaugă unitea de procesare multi-core Mobile-APU, precum și acceleratorul grafic Mali G72 MP3 GPU tactat la 800 MHz. Cele 8 nuclee și CorePilot™ au scopul de a crea cea mai bună experiență de utilizare chiar și în timpul celor mai exigente jocuri sau în perioade de multitasking cu diverse aplicații.

Un alt avantaj al Helio P60 este nucleul inteligent NeuroPilot care se află la baza capacităților de inteligență artificială a smartphone-ului Soul X5 Pro. Prin utilizarea Android Neural Networks API și a unității de procesare multi-core Mobile-APU, acesta va oferi suport pentru inteligența artificială, inclusiv pentru realitatea augmentată, recunoaștere facială, identificare de obiecte și scene fotografice.

Soul X5 Pro va fi primul smartphone al companiei care va avea tehnologie neurală și va permite deblocarea prin recunoaștere facială (Deep Face ID). Această opțiune se datorează procesorului VPU cu tehnologie neurală dedicată pentru inteligență artificială și senzorilor specifici poziționați pe zona frontală a smartphone-ului.

 

Mai multe detalii despre noul procesor MediaTek Helio P60 regăsiți aici:

http://i.mediatek.com/p60

Razer Phone primește actualizarea Android Oreo 8.1

NOUTATE:  Razer va oferi un update la Razer Phone, actualizând sistemul de operare la versiunea Android Oreo 8.1. Actualizarea OTA se va efectua în valuri de-a lungul următoarelor săptămâni pentru toți utilizatorii Razer Phone, începând de azi. Utilizatorii pot vedea dacă actualizarea este deja disponibilă pentru dispozitivul lor în cadrul “System Update” din meniul Settings.

                          Cea mai nouă actualizare beneficiază de un design curat, optimizări ale funcționării sistemului pentru o experiență generală îmbunătățită, ameliorări ale aplicației Dolby Atmos și suport pentru widget-ul Netflix.  Actualizarea este completată de noi patch-uri de securitate și remedierea erorilor.

Pentru mai multe informații despre Razer Phone, vizitați
www.razer.com/razer-phone

DE CE:  Noua actualizare aduce cea mai nouă și cea mai bună experiență Android pe dispozitivele Razer Phone. Caracteristicile uimitoare ale Razer Phone sunt îmbunătățite, utilizatorii bucurându-se de cel mai avansat nivel al divertismentului digital prin jocurile redate la 120 Hz și prin conținutul Netflix original redat folosind tehnologia HDR și sunetul Dolby Atmos.

CÂND:  Implementat în mai multe valuri în următoarele săptămâni, începând de azi.

# # #

Despre Razer:

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial. Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice. Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante, laptop-urile de gaming Blade și telefonul mobil Razer Phone.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 40 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer zGold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume, care permite achiziționarea de bunuri virtuale și obiecte digitale din peste 2500 de jocuri video.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la San Francisco și al doilea în Singapore, Razer are nouă birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong

(Cod: 1337).

De ce sa apelezi la un magician evenimente corporate

Cauti ceva interesant, unic, puternic si memorabil pentru urmatorul eveniment corporativ? Fie ca este vorba de o petrecere de vacanta, de gala sau de cina, de conferinte din industria in care lucrezi, de un cocktail, un magician evenimente corporate iti poate transforma eventul intr-un succes imens!

Lorenzo Cristian e un magician care cu siguranta nu te va dezamagi. Companiile continua sa-l angajeze an dupa an, datorita profesionalismului, flexibilitatii si angajamentului sau fata de succes. Divertismentul sau corporativ este chiar personalizabil pentru a se potrivi mesajului si culturii companiei tale, in cazul in care este solicitat.

Ori de cate ori gazduiesti un eveniment (indiferent de ce fel de eveniment este acesta), intreaga ta concentrare ramane pe a mentine interesul oaspetilor tai pe durata intregului eveniment.  Acelasi lucru se intampla si in cazul evenimentelor corporatiste, care sunt putin mai rigide, pentru ca, chiar dacă nu va place să discutati despre afaceri, e recomandat sa faci intr-un fel, doar acest lucru.

Aceste evenimente nu sunt menite sa discute afacerea, inclusiv tendintele de vanzari si marketing sau orice altceva. Dar ele sunt organizate pentru a permite colegilor, angajatilor, conducerii superioare si clientilor sa se cunoasca mai bine si sa le ofere  un moment de divertisment uimitor. Nu exista nici o indoiala ca viata zilnica in corporatie aduce cu sine stres si oboseala pentru ca munca aici necesita o daruire si abilitati extraordinare.

Mai mult decat atat, te distrezi de minune, cu ghilimele de rigoare, datorita concurentei cu care esti nevoit sa te confrunti 24/7 in lumea corporatiilor. Prin urmare, atunci cand duci o astfel de viata corporativa intensa, evenimentele de acelasi tip se dovedesc a fi importante pentru tine atunci cand vine vorba de includerea unui factor WOW in rutina ta de zi cu zi.

Daca vrei sa iti uimesti invitatii intr-un mod unic, transforma-ti evenimentul obisnuit intr-unul exceptional, cu ajutorul unui magician de evenimente corporate. Lorenzo Cristian te va ajuta sa dai viata, si sa condimentezi cu sarea si piperul care lipsesc din evenimentul monoton pe care il organizezi in mod normal.  Apeleaza la magie si te vei bucura de reusita unui eveniment de tip corporate asa cum nu te-ai gandit!

Poluarea fonică începe să afecteze performanţa şi rata de retenţie a angajaţilor

plantronics_logo

Cu o forţă de muncă tot mai volatilă şi deschisă schimbărilor rapide de loc de muncă, angajatorii trebuie să adauge la pachetele de salarii şi beneficii elemente la care foarte puţini s-ar fi gândit că fac diferenţa.

Un studiu comandat de Plantronics în 2017 asupra efectelor zgomotului la locul de muncă a relevat că 94% dintre respondenţi s-au declarat convinşi că ar putea face mai mult într-un mediu mai liniştit, iar 53% au fost de acord că zgomotul de fond le reduce satisfacţia la locul de muncă şi performanţa*.

“Aceste informaţii pot fi importante pentru manageri şi antreprenori pentru că aduc noutăţi în lista de propuneri atractive pe care companiile le pot prezenta atunci când recrutează. Modul de lucru se schimbă şi în special în zonele cu zgomot puternic de fond, precum call center, zgomotul şi perturbarea reprezintă probleme mai mari decât îşi închipuie cei mai mulţi dintre manageri, şi pot avea efecte negative asupra angajamentului şi productivităţii angajaţilor”, este de părere Heidi Butler, Regional Manager – Eastern Europe Plantronics.

Heidi Butler participă la Customer Care Conference, în Bucureşti, pe 18 aprilie, unde se va discuta, printre altele, şi despre noua realitate din industria de call center: nu mai este suficient să răspunzi rapid, ci este nvoie de interacţiuni mai bune, mai confortabile şi cu sens, pentru rezultate mai bune în retenţia, angajamentul şi achiziţia clienţilor.

Acesta este într-adevăr un subiect important de discuţie, din moment ce 64% din respondenţii la studiul din 2017 asupra efectelor zgomotului la locul de muncă au spus că faptul de a se putea izola de zgomot şi sursele de perturbare a atenţiei le-a mărit productivitatea.

Plantronics, lider mondial în tehnologii de comunicare, are experienţă în colaborarea cu call centre de toate dimensiunile, din întreaga lume, pentru a înţelege comportamentul angajatului mediu al acestora, preferinţele faţă de anumite echipamente şi modul în care zgomotul şi perturbarea atenţiei le afectează abilitatea de a lucra.

Plantronics a fost fondată în 1961 când doi piloţi de aeronave au decis să inventeze o alternativă la căştile convenţionale pentru aviaţia comercială. Opt ani mai târziu, şi 384.000 de km mai departe, Plantronics a făcut istorie atunci când Neil Armstrong a rostit cuvintele legendare de pe Lună, transmise printr-un set Plantronics. Astăzi, Plantronics are peste 50 de ani de istorie în leadership, inovaţie şi evoluţie în piaţa de tehnologie, cu peste 400 de ingineri, 700 de patente şi o echipă de design cu multe premii la activ şi excelenţă în manufacturare recunoscută internaţional.

În cazul în care vă întrebaţi de ce „zgomotul” a devenit subiect dintr-o dată, un studiu a relevat că poate dura până la 23 de minute, în medie, să ne recâştigăm concentrarea, după ce atenţia ne este distrasă. Comparaţi asta cu câştigul pe oră şi veţi înţelege impactul financiar potenţial.

Plantronics este un pionier în domeniul echipamentelor audio și un lider global în industria comunicațiilor, creând soluții inteligente și adaptate care sprijină nevoile cele mai importante ale clienţilor: experimentarea și facilitarea unei comunicări simple și clare, în timp ce se bucură de medii înconjurătoare lipsite de distrageri.

Soluțiile Plantronics sunt folosite la nivel mondial atât de către consumatori, cât și de către alte afaceri, fiind alegerea ideală pentru birouri cu format deschis. De la Unified Communications și ecosisteme de servicii clienți, la analize de date și căști cu tehnologie Bluetooth, Plantronics oferă soluții de comunicații de înaltă calitate pe care clienții noștri se bazează astăzi.

Plantronics este prezent în România de la sfârşitul anilor 1990 prin intermediul unui parteneriat de durată cu distribuitorul local ABN Systems International, www.abnsystems.ro.

Jocul românesc pentru mobil Tap Busters a atins un milion de descărcări, devenind unul dintre cele mai de succes titluri locale

Tap Busters, primul joc al studioului bucureștean Metagame, a atins o primă bornă importantă, reușind să depășească 1 milion de descărcări pe dispozitivele iOS și Android. Jocul a rezultat în urma colaborării dintre studioul Metagame și Carbon, un incubator / accelerator românesc de jocuri înființat de mai mulți veterani ai industriei, cu misiunea de a sprijini dezvoltatorii independenți de jocuri din regiune. Tap Busters a fost lansat global în noiembrie 2017 de Tilting Point, publisher american de jocuri pentru dispozitive mobile.

Tap Busters este un joc de tip clicker/tapper care îmbină elemente de acțiune RPG (Role Playing Game) cu un stil artistic unic realizat de Noper, un ilustrator recunoscut la nivel internațional. Misiunea jucătorilor este să devină vânători de recompense și să apese pe ecran pentru a distruge monștri malefici. Pe parcursul jocului, utilizatorii dispun de o multitudine de echipamente și minioni care îi vor ajuta să își îndeplinească misiunile.

Jocul are, în prezent, un rating de 4.7/5 pe platforma Android și 4.8/5 pe iOS. Aproximativ 30% dintre cei care joacă Tap Busters provin din Statele Unite ale Americii, în timp ce România se numără printre primele 15 țări în topul descărcărilor.

“Succesul Tap Busters, care a reprezentat prima noastră lansare importantă, evidențiază filozofia Carbon: îi susține pe dezvoltatorii independenți să-și atingă potențialul maxim. Acest succes demonstrează, de asemenea, că modelul nostru unic de business oferă valoare dezvoltatorilor și poate genera rezultate excelente pentru toate părțile implicate”, a declarat Cătălin Butnariu, Manager General Carbon.

“Suntem foarte mulțumiți că am atins acest prag important ce arată că am creat un joc deosebit, dar munca noastră nu se oprește aici. Tap Busters este un joc captivant, lăudat de utilizatorii din toata lumea și scopul nostru e să continuăm să îi încântăm pe toți. Lucrăm susținut la implementarea unor noi moduri de joc și adăugarea de conținut încât să facem jocul mai interesant ca niciodată.”, a precizat Daniel Nay, co-fondator și CEO Metagame.

“Tap Busters s-a remarcat printre toate celelalte jocuri de acest gen datorită unui stil artistic remarcabil, al unui simț al umorului excentric și al gameplay-ului frenetic. Am știut de la început că trebuie să colaborăm cu Metagame pentru a transforma această bijuterie într-un joc de mare succes”, a precizat Samir El Agili, președinte Tilting Point.

GEALAN România anunță schimbări la nivelul conducerii: Sorin Dumitrescu este noul Managing Director al companiei

GEALAN Fenstersysteme GmbH Germania, unul dintre cei mai mari producători de sisteme de ferestre din PVC, anunță schimbări la nivelul conducerii subsidiarei din România, începând cu data de 12.04.2018. Aurel VLAICU părăsește compania, succesorul său fiind Sorin DUMITRESCU, noul Managing Director GEALAN România, responsabil cu poziționarea și dezvoltarea companiei.

În plus, GEALAN România și-a întărit considerabil echipa de vânzări pentru a putea oferi un suport cât mai bun clienților aflați într-un cadru concurențial în schimbări constante.

Din 2014, GEALAN face parte din grupul VEKA, liderul pe plan global în domeniul pieței de sisteme de ferestre din PVC, cu o cifră de afaceri de 1 miliard EUR

Utilitatea dozatorului de apa

A detine un dozator de apa este o optiune ideala pentru a avea acces la apa potabila cu un gust bun iar nevoia de a bea apa cu un gust mai bun este mai usor de satisfacut

Un dozator de apa este foarte important pentru orice imobil, companie, institutie, scoala si asa mai departe. Aces aparat reprezinta o solutie economica, deoarece odata ce il veti achizitiona costurile vor fi mai mici decat in cazul in care cumparati apa imbuteliata.

Un imens avantaj al dozatorului de apa, il reprezinta usurinta cu care se utilizeaza, fara a mai lasa in stanga si in dreapta sticle de apa care orium vor fi aruncate la gunoi. Cu totii stim cat de daunator este plasticul pentru mediul inconjurator. Acestea sunt defapt si motivele pentru care multe companii prefera sa achizitioneze cel mai bun dozator de apa.

Daca esti interesat sa achizitionezi dozatoare apa la cel mai bun raport pret/calitate, Bewater.ro te invita sa vizionezi oferta lor cu privire la aceste aparate. Ai din ce alege si in doar cateva click-uri te vei convinge singur. Garanteaza pentru calitate si durabilitate astfel incat isi doresc sa satisfaca cat mai multi clienti si normal sa isi mareasca clientela .

Pe piata exista multe modele de dozatoare de apa, ceea ce inseamna ca veti avea ocazia sa gasiti produsul dorit tinand cont de necesitatile pe care le aveti . Este foarte important sa cititi cu atentie specificatiile inainte de achizitionarea unui astfel de aparat pentru a fi siguri ca se incadreaza cu succes in cerintele dorite.

In aceste conditii putem spune ca prin achizitionarea unui unui dozator de apa, veti consuma mereu apa potabila. Beneficiile oferite de acest aparat sunt multiple, fiind indicat sa cautati cel mai bun dozator de apa, pentru a profita de tot ceea ce ofera acesta.

Motorola Moto Z2 Force Edition cu tehnologia ShatterShieldTM este acum disponibil în România

12 aprilie 2018 – Lenovo, prin subsidiara sa, Motorola Mobility, a anunțat astăzi disponibilitatea smartphone-ului Moto Z2 Force Edition în România.

Protejat, elegant și puternic

Noul Moto Z2 Force Edition depășește limitele și reușește să îmbine carcasa subțire, construită integral din metal ranforsat cu aluminiu seria 7000 cu tehnologia unică Moto ShatterShield(™), precum și cu ecranul de 5.5” Quad HD AMOLED rezistent la spargere și crăpare.*

Datorită bateriei cu autonomie pentru întreaga zi** și a funcției de încărcare TurboPower***, noul smartphone din seria Moto Z promite o mobilitate ridicată. Dispozitivul oferă performanță imbatabilă mulțumită puternicei platforme Qualcomm® Snapdragon™ 835 dar și cea mai înalte viteze posibile pentru serviciul de date **** datorită funcției Gigabit LTE. Noul Moto Z2 Force Edition este dotat cu un ansamblu dual de camere de 12 MP, una monocromatică și una color ce permit o profunzime autentică a câmpului vizual. Ca și Moto Z2 Play, Moto Z2 Force Edition este echipat cu cele mai noi funcții Moto Experiences.

De asemenea, Moto Z2 Force Edition este compatibil cu Moto Mods, astfel încât utilizatorul se bucură de o experiență mobilă completă și poate folosi smartphone-ul în noi moduri pentru a interacționa cu cei din jur. Acesta poate deveni instantaneu o cameră 360°, consolă de joc, difuzor stereo puternic, proiector video, poate servi drept acumulator suplimentar și multe altele.

 

Certificat pentru programul Android Enterprise Recommended

 

Moto Z2 Force Edition este validat pentru Android Enterprise Recommended, un program coordonat de Google, care stabilește un nou standard de excelență pentru dispozitivele și serviciile dedicate companiilor.

Programul Android Enterprise Recommended urmărește cele mai bune practici și cerințe comune ale utilizatorilor și este susținut de un proces de testare riguros. În urma acestui proces se asigură că dispozitivele și serviciile vizate îndeplinesc cele mai înalte standarde hardware, de instalare, securitate și standarde pentru experiența utilizatorului, pentru a ajuta organizațiile să gestioneze cu succes cele mai dificile și diverse contexte de business.

Disponibilitate

Moto Z2 Force Edition este disponibil începând de astăzi la partenerii autorizați Motorola la prețul recomandat de 2.499 lei, TVA inclus.

* Ecranul și lentilele integrate sunt acoperite de garanție împotriva fisurilor și crăpăturilor pe o perioadă de 4 (patru) ani de la data inițială de achiziție; zgârieturile și alte avarii nu sunt acoperite de această garanție. Telefonul nu este rezistent la șocuri sau la orice alte avarii provocate de căzături. Se aplică toate celelalte cauze de excludere a garanției, inclusiv zgârieturi și alte defecte cosmetice, distrugere intenționată sau abuz, uzură normală și alte limitări; vizitați www.motorola.com pentru detalii suplimentare.

** Toate afirmațiile privind durata bateriei sunt aproximative și se bazează pe un profil de utilizare standard mix. Profilul de utilizare mix se referă la dispozitivele Motorola conectate la rețelele 4G LTE majore cu acoperire excelentă și includ atât timpul de utilizare cât și timpul de repaus. Setările se aplică profilului de utilizare mix pentru a estima performanța bateriei. Performanța reală a bateriei poate varia în funcție de mai mulți factori precum puterea semnalului, configurația rețelei, vârsta bateriei, temperatura de operare, funcțiile selectate, setările dispozitivului și modele de utilizare a aplicațiilor de voce, date și a altor aplicații.

*** Bateria trebuie să fie complet epuizată; viteza de încărcare scade pe măsură ce dispozitivul se încarcă.

**** Când se operează pe o rețea wireless “Gigabit Class LTE”; nu este disponibil în toate zonele. Contactați operatorul pentru a verifica disponibilitatea.

Despre Motorola

Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în anul 2015.  Motorola Mobility este o subsidiară deținută integral de Lenovo și este responsabilă cu conceperea și producerea tuturor dispozitivelor mobile din marca Moto și Motorola.

Despre Lenovo

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie globală din top Fortune 500, în valoare de 43 mld. USD, și lider în furnizarea de tehnologie inovatoare pentru consumatori, uz comercial și întreprinderi. Portofoliul nostru de produse și servicii securizate de înaltă calitate include PC-uri (inclusiv legendarul brand Think și brandul multimodal YOGA), stații de lucru, servere, dispozitive de stocare, soluții de rețelistică, software (inclusiv soluțiile ThinkSystem și ThinkAgile), smart TV și o gamă de produse mobile precum smartphone-uri (inclusiv brandul Motorola), tablete și aplicații. Conectați-vă cu noi pe LinkedIn, urmăriți-ne pe Facebook sau Twitter (@Lenovo) sau vizitați-ne la http://www.lenovo.com/

RAZER LANSEAZĂ MAGAZINUL SĂU DIGITAL DE JOCURI VIDEO

Picture1

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a lansat o nouă platformă digitală de distribuție pentru jocurile PC. Razer Game Store este disponibil de astăzi la nivel global, inclusiv în România.

Razer Game Store (gamestore.razer.com) oferă acces instant la mii de jocuri de PC în format digital și recompensează utilizatorii pentru fiecare achiziție. Jocurile sunt livrate sub formă de chei de produs ce pot fi activate pe Steam sau pe Uplay.

Având în vedere poziția de lider a Razer în domeniul perifericelor de gaming, a laptop-urilor și a aplicațiilor de tip software, Razer Game Store reprezintă următorul pas în extinderea ecosistemului său pentru gameri.

Achiziția jocurilor recompensată

Când utilizatorii achiziționează jocuri de pe Razer Game Store, ei primesc acces la oferte exclusive, vouchere Razer Game Store, reduceri la perifericele Razer din RazerStore sau alte beneficii.

Mai mult, utilizatorii vor fi recompensați pentru fiecare achiziție din Razer Game Store și cu credite de loialitate zSilver, inclusiv pentru tranzacțiile efectuate cu carduri de credit. Cei care optează să plătească folosind zGold vor primi bonusuri de Silver și mai mari.

Datorită sistemului unic de recompense, achiziționarea de jocuri din Razer Game Store oferă mai multă valoare adăugată decât în cazul oricărui alt magazin digital, gamerii putând să-și preschimbe recompensele, printre altele, pe produse Razer de fiecare dată când se duc la casa de marcat virtuală.

“Fiind și noi gameri, suntem conștienți de importanța unei oferte bune, iar Razer Game Store oferă acest lucru fiecărui utilizator”, a declarat Min-Liang Tan, co-fondator și CEO al Razer. “Am încântat jucătorii cu perifericele, laptopurile și aplicațiile noastre software, toate de cea mai bună calitate, iar de acum vom putea oferi și conținutul care alimentează pasiunea lor.”

Disponibilitate

În momentul lansării, de Razer Game Store se vor putea bucura într-o formă localizată, cu metode de plată și suport dedicat, locuitorii din SUA, Marea Britanie, Germania și Franța. Restul țărilor din Europa, inclusiv România, au acces la versiunea în limba engleză cu prețurile afișate în Euro.

Alte țări din afara Europei au acces la o interfață globală cu prețuri exprimate în dolari americani.

Promisiunea Razer Game Store

Picture2

Angajamentul Razer față de utilizatori și industrie este demonstrat de:

  • Comercializarea exclusivă de chei autorizate– Razer lucrează cu mai mulți parteneri din domeniul dezvoltării și publicării de jocuri video pentru a se asigura că toate cheile comercializate prin intermediul Razer Game Store sunt complet licențiate.
  • Oferirea de recompense Razer pentru fiecare achiziție – Razer se angajează să răsplătească gamerii cu oferte unice precum bonusurile de zSilver, vouchere și reduceri de la produsele hardware, de fiecare dată când aceștia se prezintă la casa de marcat virtuală.
  • Oferte exclusive Razer– Ofertele marcate ca Razer Exclusive includ promoții și reduceri exclusive pentru Razer Game Store.

Catalog

Catalogul Razer Game Store include cele mai mari nume ale industriei, cu produse de la Ubisoft, Bethesda, Bandai Namco, Deep Silver, Rockstar și mulți alții. Jucătorii vor fi încântați să vadă cele mai așteptate titluri ale anului printre care “The Crew 2” și “Pillars of Eternity II: Deadfire”, dar și cele mai mari hituri deja lansate precum “Grand Theft Auto V”, “Tom Clancy’s Ghost Recon: Wildlands”, “Cuphead” și “Dishonored: Death Of The Outsider”.

Promoțiile Ubisoft de la lansare

Lansarea Razer Game Store este celebrată de Ubisoft și Razer prin oferte exclusive, care se aplică celor mai populare titluri ale publisher-ului francez.

Astfel, utilizatorii au reduceri de până la 75% la jocuri precum “Assassin’s Creed Origins”, “Watch Dogs 2,” “Far Cry 4,” “South Park: The Fractured but Whole” și “Tom Clancy’s Rainbow Six: SIEGE”. rzr.to/RGSLaunch

Oferte exclusive Razer

Utilizatorii Razer Game Store se pot aștepta la oferte exclusive care se vor roti săptămânal, acestea incluzând câte patru titluri diferite. Prima selecție de oferte exclusive Razer include: “Far Cry 5”, “Assassin’s Creed: Origins”, “Ni No Kuni II: Revenant Kingdom” și “Wolfenstein II: The New Colossus”. Aceste jocuri nu sunt reduse doar cu 50%, dar achiziționarea lor este răsplătită cu un voucher Razer Game Store de până la 15 Euro, recompense duble zSilver și un voucher de 10 Euro pentru perifericele Razer achiziționate de pe RazerStore. rzr.to/RGSExclusives

Promoție Furi

Primii 10.000 de utilizatori care se înregistrează pe noua platformă vor fi răsplătiți cu câte o cheie de Steam pentru jocul indie Furi, în cadrul unei promoții sponsorizate de Razer Game Store. rzr.to/RGSGiveaway