Brico Dépôt România încetează colaborarea cu Schweighofer

Brico Dépôt România a sistat aprovizionarea cu produse din lemn provenind de la producătorul austriac Holzindustrie Schweighofer.
Brico Dépôt România încetează colaborarea cu Schweighofer
”Dorim să oferim spre vânzare produse din lemn care au o sursă de proveniență 100% sigură, permițând clienților noștri să facă alegeri durabile. Tot lemnul din gama noastră de produse este auditat în mod responsabil, fiind aprobat de comisii recunoscute și competente, cum ar fi FSC și PEFC”.
Christian Mazauric, CEO Brico Dépôt România

Brico Dépôt România a sistat comenzile de produse către grupul austriac, folosind furnizori alternativi ce dețin certificarea FSC, și nicio comandă nu va mai fi plasată către Schweighofer Group fără acordul FSC.

Brico Dépôt România colaborează strâns cu furnizorii săi pentru a se asigura că aceștia respectă reglementările aflate în vigoare, folosind auditori independenți, dar și că pun în aplicare programele de formare a lanțului de aprovizionare.

De asemenea, lucrăm cu ONG-uri și alți actori ai industriei și societății civile pentru a rezolva cauzele defrișărilor și pentru a crea schimbări pozitive în gestionarea pădurilor din România. În decembrie 2016, am dezvoltat un parteneriat cu WWF (World Wildlife Fund) prin care ne-am angajat să lucrăm cu furnizori de lemn autorizat și care sunt preocupați de protejarea pădurilor virgine și a pădurilor cu valoare ridicată de conservare în România.

Despre Brico Dépôt

Brico Dépôt este parte a lui Kingfisher plc, grup de retail de home improvement din Europa, cu peste 1100 de magazine în 10 țări din Europa. Pentru mai multe informaţii: http://www.kingfisher.com/, http://www.bricodepot.ro și pe pagina de Facebook Brico Dépôt România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *