Switch-urile mecanice de la Razer disponibile în curând și pe tastaturile producătorilor terți

Deosebit de popularele switch-uri mecanice dezvoltate de Razer devin disponibile pentru și mai mulți gameri din întreaga lume

București, 5 iunie 2018 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, anunțat că Razer Mechanical Switches, premiate în multiple rânduri, vor fi disponibile la sfârșitul anului și pe tastaturi produse de terți.

Dezvoltate în mod special pentru a răspunde la nevoile gamerilor, switch-urile mecanice de la Razer sunt recunoscute pentru viteza și acuratețea lor. Concepute să aibă o durată de viață extinsă cu cel puțin 60% față de switch-urile mecanice standard, acestea sunt alegerea mai multor milioane de gameri și de jucători profesioniști din întreaga lume.

Disponibile până acum doar pe produsele vedetă precum seria Razer BlackWidow, switch-urile vor debuta spre sfârșitul anului și pe tastaturi produse de parteneri. Lista exactă de producători terți care vor adopta această tehnologie va fi anunțată la sfârșitul anului.

“Multe dintre tastaturile disponibile pe piață se laudă că au fost concepute pentru gameri, dar folosesc switch-uri concepute pentru orice altceva, dar nu gaming,” a declarat co-fondatorul și CEO-ul Razer, Min-Liang Tan. “Pe de altă parte, switch-urile noastre au fost dezvoltate special pentru gaming și suntem încântați să vedem din ce în ce mai mulți parteneri dornici să profite de acest avantaj, extinzând astfel beneficiile pentru și mai mulți jucători.”

Toate cele trei tipuri de switch-uri mecanice Razer se vor regăsi pe tastaturile produse de parteneri:

  • Switch-ul Razer Verde: oferă un răspuns tactil și un sunet distinct, împreună cu puncte de acționare și de resetare optimizate pentru cea mai bună performanță atât în folosirea în cadrul jocurilor, cât și în cazul redactării de text.
  • Switch-ul Razer Portocaliu: oferă un răspuns tactil, fără acel sunet distinct. Oferă aceeași performanță optimizată, iar forța necesară pentru acționare este redusă față de Switch-ul Razer Verde, oferind o experiență de gaming silențioasă.
  • Switch-ul Razer Galben: oferă acționare ultra-rapidă la o distanță de doar 1.2mm și silențiozitate maximă, pentru gaming într-un ritm alert, unde fiecare milisecundă contează.

Entuziaștii care preferă tastaturile DIY, construite personal, se vor bucura să afle că Switch-urile mecanice Razer vor putea fi achiziționate și individual (componentă separată) de la sfârșitul anului.

Mai multe informații despre Switch-urile mecanice Razer sunt oferite la standul L0003 din cadrul Computex 2018.

Razer Chroma disponibil în curând și pe dispozitivele celor mai importanți parteneri

Cel mai mare ecosistem de iluminare pentru dispozitivele de gaming se va extinde dincolo de produsele Razer, datorită unui parteneriat strategic, ce are ca scop oferirea unei experiențe de gaming unificate

BUCUREȘTI, 5 iunie 2018 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat că sistemul său de iluminare, Razer Chroma, va deveni disponibil și pe dispozitivele anumitor parteneri, permițându-le și mai multor gameri să se bucure de cea mai completă experiență de personalizare.

Razer Chroma, cea mai avansată platformă de iluminare, include suport nativ pentru sute de jocuri video populare precum Overwatch™, Fortnite, Quake Champions™ sau Diablo™.

Mai mult, Razer Chroma poate fi integrat și cu iluminarea inteligentă Philips Hue, oferind jucătorilor posibilitatea creării unui ambient în care fiecare bec din cameră contribuie la crearea unei experiențe de gaming nemaivăzute până acum.

În prezent, majoritatea gamerilor au parte de o experiență în care efectele de iluminare oferite de carcasa PC-ului și diferitele componente din ea, precum placa de baza, memoriile sau ventilatoarele nu sunt sincronizate cu perifericele Razer.

Programul Razer Chroma Connected Devices le va permite unor parteneri precum MSI, NZXT, AMD, Thermaltake, Lian Li, Vertagear, Gigabyte și Ducky să se folosească de protocolul de iluminare al Razer prin intermediul unui API care permite sincronizarea componentelor cu sistemul de iluminare Chroma prin apăsarea unui singur buton.

“Jucătorii din zilele noastre dispun de mai multe dispozitive cu iluminare RGB, dar nu se pot bucura complet de experiență, pentru că acestea nu comunică între ele,” a declarat Min-Liang Tan, co-fondatorul și CEO-ul Razer. “Pentru prima dată în istorie, le permitem partenerilor noștri să intre în ecosistemul Chroma, creând astfel punți care să rezolve aceste situații, pentru beneficiul tuturor.”

Adăugarea tehnologiei Razer Chroma în dispozitivele și componentele produse de cei opt parteneri majori, le permite jucătorilor să sincronizeze efectele de iluminare Chroma pentru întregul lor sistem, chiar dacă dețin dispozitive provenite de la brandurile partenere.

Primele produse de la producători terți cu suport pentru Razer Chroma vor fi lansate în cel de-al patrulea trimestru din 2018.

Mai multe informații despre Chroma Connected Devices Program vor fi prezentate de Razer în cadrul Computex 2018 la standul L0003.

Noile dispozitive moto g6 sunt acum disponibile în România

motorola

BUCUREȘTI, 4 IUNIE 2018 – Motorola anunță lansarea noii serii de dispozitive Motorola moto g6 în România. Oferind numeroase caracteristici și funcții premium, noile dispozitive moto g6 sunt concepute pentru a oferi o valoare excepțională clienților, la un preț competitiv.

În urmă cu cinci ani, Motorola și-a propus să rezolve problema unui segment lipsă identificat la nivelul pieței: smartphone-uri cu specificații premium la un preț accesibil pentru cât mai mulți oameni. Era necesar ca aceste telefoane să fie actuale la momentul respectiv, produse în același an, și nu modele din generațiile anterioare la prețuri mai mici.

Primul moto g a devenit cel mai bine vândut smartphone din istoria Motorola. De atunci, am continuat să depășim limitele în ceea ce privește raportul calitate-preț, iar actuala gamă de produse moto g oferă combinația perfectă de funcții pentru consumatorii care nu doresc să facă un compromis când vine vorba de calitate, stil sau experiența de utilizare.

Motorola continuă tradiția și în acest an cu cea mai nouă generație de dispozitive din gama moto g, ce integrează inovațiile care contează cel mai mult pentru consumatori. Noile dispozitive din gama moto g6 sunt mai inteligente ca oricând, având ca elemente centrale ecranul, designul și performanța. Viteza și puterea acestor dispozitive este oferită de procesoarele Qualcomm® Snapdragon™, împreună cu sistemul de operare Android™ 8.0 Oreo™. Dispozitivele oferă și Moto Experiences, funcții care deblochează oportunități din universul AI (inteligență artificială).

moto g6 plus: Cameră inteligentă. Performanță solidă.

Noul moto g6 plus este ideal din toate punctele de vedere. Cu un ecran de 5.9″ și raport de aspect 18:9, moto g6 plus este subțire și ergonomic, iar tehnologia Full HD+ Max Vision oferă culori intense și permite vizualizarea celor mai mici detalii. Software-ul de imagine avansat contribuie la realizarea celor mai creative fotografii, și tehnologia Dual Autofocus Pixel permite focalizarea instantă a subiectului fotografiat.

Pozele minunate reprezintă doar începutul a ceea ce pot face camerele duale. Realizarea de poze reușite chiar și în condiții de luminozitate scăzută este mult mai ușoară, datorită aperturii f/1.7 și dimensiunii pixelului de 1.4um. Mai mult, pe lângă captarea acelor momente speciale, sistemul de cameră inteligentă permite și scanarea textelor, precum și detectarea diverselor obiecte sau a obiectivelor turistice.

Dispozitivul este acoperit față-spate cu sticlă 3D Gorilla Glass, ieșind astfel în evidență în comparație cu alte smartphone-uri premium.

moto g6: Proiectat să impresioneze. Construit să creeze.

Noul moto g6 este conceput pentru a impresiona. Ecranul de 5.7″ Full HD+ Max Vision oferă culori intense și surprinde chiar și cele mai mici detalii, iar spatele realizat din sticlă 3D creează o formă superbă și un aspect care se remarcă în fața altor smartphone-uri premium.

Software-ul de imagine avansat se traduce prin portrete la calitate de studio, imagini alb-negru artistice și filtre faciale amuzante care sunt aduse la viață prin camerele duale principale de 5MP și 12MP. Și asta nu e tot: dispozitivul include un cititor de amprente multifuncțional, ce asigură pe lângă funcția de blocare și deblocare instant și posibilitatea de autorizare a plăților de pe mobil.

Datorită acumulatorului de 3000 mAh, dispozitivul oferă o autonomie pentru întreaga zi, iar încărcarea rapidă cu ajutorul alimentatorului TurboPower de 15W, inclus în pachet, asigură câteva ore de funcționare în doar câteva minute de încărcare. Puternicul procesor de 1.8 GHz octa-core oferă viteza necesară pentru accesarea pozelor, aplicațiilor și ale oricăror alte date fără întârzieri sau sacadări.

moto g6 play: Utilizare intensivă. Autonomie extinsă.

Noul moto g6 play dispune de un acumulator puternic de 4000 mAh, care rezistă întreaga zi1 și poate oferi autonomie de până la 36 de ore cu o singură încărcare, astfel încât utilizatorul poate sta liniștit chiar și când este în mișcare. Iar puternicul procesor de 1.4 GHz oferă viteza necesară pentru accesarea pozelor și a aplicațiilor fără întârzieri.

Datorită ecranului de 5.7” Max Vision HD+ cu raport de aspect 18:9, moto g6 play este un telefon subțire și ușor de ținut în mână.

Camera de 13 MP cu autofocalizare și detecție de fază (PDAF) permite surprinderea tuturor momentelor importante și focalizarea rapidă care contribuie la obținerea celor mai clare imagini.

Selfie-urile reușite sunt acum mai ușor de realizat cu ajutorul camerei frontale de 8 MP ce oferă rezultate bune chiar și în condiții de luminozitate scăzută. Iar puternicul procesor de 1.4 GHz octa-core oferă viteza necesară pentru orice sarcină.

Mai mult, telefonul și toate datele din acesta sunt în siguranță în permanență datorită cititorului de amprente2 amplasat pe spatele telefonului moto g6 play.

Stocare nelimitată de înaltă calitate

Ca în cazul tuturor telefoanelor Motorola, Google Photos3 este galeria implicită în care se stochează toate pozele și videoclipurile. Astfel, toate amintirile au copii de siguranță realizate automat, cu funcție de căutare și pot fi accesate, partajate și editate cu ușurință de pe orice dispozitiv.

Disponibilitate și prețuri

În România, dispozitivele moto g6, moto gplus și moto g6  sunt disponibile în culoarea dark indigo, precum în pozele de produs atașate.

Dispozitivul moto g6 plus este disponibil începând de astăzi la partenerii autorizați Motorola la prețul recomandat de 1.399 lei, TVA inclus. Pentru informații și specificații complete, vizitați https://www.motorola.com/ro/products/moto-g-plus-gen-6

MotoG6Plus_ROW Fine Gold Dyn Frontside

Dispozitivul moto g6 este disponibil începând de astăzi la partenerii autorizați Motorola la prețul recomandat de 1.099 lei, TVA inclus. Pentru informații și specificații complete, vizitați

https://www.motorola.com/ro/products/moto-g-gen-6

MotoG6Play_ROW Fine Gold PDP Hero Smoke

Dispozitivul moto g6 play este disponibil începând cu data de 7 iunie 2018 la partenerii autorizați Motorola la prețul recomandat de 899 lei, TVA inclus. Pentru informații și specificații complete, vizitați https://www.motorola.com/ro/products/moto-g-play-gen-6

Disclaimer

Caracteristicile, funcțiile și specificațiile produsului variază în funcție de operatorul mobil și pot suferi modificări fără o notificare prealabilă sau o obligație de notificare. Anumite caracteristici, funcții și specificații de produs pot depinde de rețea și pot face obiectul unor termeni, condiții și costuri suplimentare. Consultați detaliile produsului oferite de operatorul dumneavoastră mobil înainte de a efectua o achiziție.

Final

Note către editori

MOTOROLA, Logo-ul M stilizat, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale care aparțin Motorola Trademark Holdings, LLC. Android, Google și Google Photos sunt mărci comerciale care aparțin Google Inc. Oreo este marcă comercială ce aparține grupului Mondelez International, IncQualcomm și Snapdragon sunt mărci comerciale care aparțin Qualcomm Incorporated, înregistrată în Statele Unite și în alte state. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies. Toate celelalte mărci comerciale aparțin proprietarilor lor respectivi. © 2018 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

 

 

Toate afirmațiile privind durata bateriei sunt aproximative și se bazează pe un profil de utilizare mix (include atât timpul de utilizare cât și timpul de repaus) în condiții de rețea optime. Performanța reală a bateriei va varia și depinde de mai mulți factori precum puterea semnalului, setările de rețea și ale dispozitivului, temperatura, starea bateriei și modele de utilizare.

 

Fingerprint Reader nu este disponibil pe anumite modele, vă rugăm să verificați la comerciantul dumneavoastră pentru mai multe informații.

 

Stocare gratuită la calitate înaltă; presupune utilizarea unui cont Google. Utilizarea Google Photos se supune Termenilor de utilizare Google Photos disponibili la http://www.google.com/policies/terms, și Politicii de confidențialitate Google disponibilă la http://www.google.com/policies/privacy/.

 

 

Tehnologia avansată nano-coating creează o barieră impermeabilă care ajută la protejarea dispozitivului împotriva expunerii moderate la apă, precum în cazul scurgerilor, stropirilor accidentale sau precipitațiilor ușoare. Nu este menit să fie scufundat în apă sau expus la apă sub presiune sau la alte lichide. Nu este impermeabil.

 

4 Suportă carduri microSD de până la 128GB; cardurile microSD se comercializează separat. Este posibil ca conținutul cu restricții DRM să nu poată fi mutat pe card.

 

Despre Motorola

Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în anul 2015.  Motorola Mobility este o subsidiară deținută integral de Lenovo și este responsabilă cu proiectarea și producerea tuturor dispozitivelor mobile din marca Moto și Motorola.

Despre Lenovo

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie globală din top Fortune 500, în valoare de 45 mld. USD, și lider în furnizarea de tehnologie inovatoare pentru consumatori, uz comercial și întreprinderi. Portofoliul nostru de produse și servicii securizate de înaltă calitate include PC-uri (inclusiv legendarul brand Think și brandul multimodal YOGA), stații de lucru, servere, dispozitive de stocare, smart TV și o gamă de produse mobile precum smartphone-uri (inclusiv brandul Motorola), tablete și aplicații. Conectați-vă cu noi pe LinkedIn, urmăriți-ne pe Facebook sau Twitter (@Lenovo) sau vizitați-ne la http://www.lenovo.com/.

Samsung prezintă noul Galaxy J6

București, România – 4 iunie, 2018 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat lansarea celui mai nou membru al familiei Galaxy, telefonul Samsung Galaxy J6.

Galaxy J6 integrează un ecran imersiv Super AMOLED Infinity Display, cu specificații suplimentare ce includ un senzor de amprentă pe spate, ceea ce îl transformă în cel mai elegant și practic telefon din seria J de până acum.

Infinity Display Uluitor

Noul Galaxy J6 dispune de uimitorul ecran Super AMOLED Infinity Display de 5.6″, o marcă a telefoanelor Samsung, oferind culori vibrante, de înaltă claritate. De asemenea, datorită acestui ecran, experiența cinematică este incredibilă și neîntreruptă, în timp ce culorile bogate fac jocurile pe telefon și vizionarea filmelor mai distractive și intense.

În plus, combinat cu ecranul Infinity display, rama netedă a modelului Galaxy J6 creează un design elegant și ergonomic, asigurând durabilitate și ușurință în manevrare.

Confort zilnic

Designul elegant al Galaxy J6 vine în combinație cu pragmatismul și confortul de zi cu zi. Galaxy J6 integrează diverse funcționalități populare de la flagship-urile Samsung, cum ar fi senzorul de amprentă amplasat pe spate, ce permite utilizatorului să deblocheze imediat telefonul.

Conceput pentru a se adapta vieților ocupate ale utilizatorilor, Galaxy J6 vine cu o baterie de 3.000 mAh. În același timp, puternicul procesor Octa-Core de 1,6 GHz este capabil să efectueze sarcini mai avansate, cum ar fi rularea videoclipurilor de înaltă rezoluție, fără a descărca bateria. De asemenea, Galaxy J6 dispune de 3 GB de memorie RAM, 32 GB de stocare internă și un slot micro-SD, oferind utilizatorilor performanțe maxime, precum și flexibilitate.

Cameră versatilă

Noua cameră versatilă ajută la surprinderea cadrului sau selfie-ului perfect mult mai ușor, indiferent de unde te afli sau ce faci. Dispozitivul are două camere foto – una principală de 13MP și una frontală de 8MP – ce integrează o auto-focalizare puternică în timp real și un LED frontal cu bliț, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot obține selfie-uri reușite atât ziua, cât și noaptea, indiferent de condițiile de lumină. În plus, se pot adăuga stickere AR care să permită utilizatorului să personalizeze cu adevărat fotografiile pe care le face și să le împărtășească instantaneu prietenilor și familiei.

“Galaxy J6 integrează elementele marca Samsung în materie de ecran, oferind un uimitor Super AMOLED Infinity Display pentru o experiență de vizionare cu adevărat imersivă. Galaxy J6 combină designul elegant cu o experiență incredibilă a camerei, caracteristici convenabile, cum ar fi un senzor de amprentă pe spate și capacitatea de stocare mărită, pentru a vă permite să capturați și să distribuiți tot ce vă doriți” a declarat  Alexandru Costache, Head of Telecom Product Management, în cadrul ‎Samsung Electronics România.

Noul Galaxy J6 este disponibil în trei nuanțe elegante: negru, lavandă și auriu. Samsung Galaxy J6 va fi disponibil în România începând cu luna iulie.
Specificațiile produsului Samsung Galaxy J6

 

  Samsung Galaxy J6
Ecran 5.6” HD+ (1480×720) Super AMOLED
Cameră Principală 13MP AF (F1.9)

Frontală 8MP FF (F1.9)

Dimensiuni 149.3 x 70.2 x 8.2 mm
AP Octa Core 1.6GHz
Memorie 3GB RAM

32GB Stocare internă

Până la 256GB Micro SD

Baterie 3,000mAh
Sistem de operare Android 8.0
Rețea LTE Cat.4
Conectivitate WiFi 802.11 b/g/n (2.4GHz), Bluetooth® v 4.2 (LE up to 1Mbps), USB Type-B, NFC (UICC*), Locație (GPS, Glonass, BeiDou**)

*Poate varia în funcție de țară

**Acoperirea BeiDou poate fi limitată

Senzori Accelerometru, senzor de amprentă, Hall Sensor, senzor de proximitate
Audio MP3,M4A,3GA,AAC,OGG,OGA,WAV,WMA,AMR,AWB,FLAC,MID,MIDI,XMF,MXMF,IMY,RTTTL,RTX,OTA
Video MP4,M4V,3GP,3G2,WMV,ASF,AVI,FLV,MKV,WEBM

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

 

Allview lansează astăzi noua versiune AVI cu interacțiune vocală în limba română

Comunicat AVI lansare

În noua versiune, AVI va oferi utilizatorului interacțiune vocală avansată prin oferirea de informații de cultură generală, funcții complexe de asistent personal, inclusiv redare știri

31.05.2018 – Allview, brandul românesc de smartphone-uri și tablete, introduce astăzi în Google Play o nouă versiune beta a asistentului vocal AVI, care va interacționa prin voce cu utilizatorul folosind noul algoritm TTS (Text to Speech) prin intermediul robotului de machine learning care antrenează asistentul vocal în dezvoltarea de conexiuni noi.

Această versiune, pusă la dispoziția utilizatorilor începând de azi, este una beta și se va afla într-un proces continuu de dezvoltare și adaptare la nevoile acestora. Sintetizarea vocală este în prezent foarte aproape de interpretarea unei voci umane și recunoaște peste 95% din cuvintele limbii române.

“În ultimul an am alocat resurse importante în pregătirea și dezvoltarea asistentului vocal AVI, în adaptarea acestuia la nevoile acute și în continuă schimbare ale utilizatorului. Vrem să oferim tuturor românilor dreptul la cea mai nouă tehnologie. Răspunsul la diverse întrebări din diferite domenii și citirea știrilor sunt funcții noi care vor eficientiza interacțiunea chiar și a părinților și copiilor noștri cu tehnologia viitorului”, a declarat Lucian Peticilă, fondatorul Allview.

Asistentul vocal AVI a fost lansat anul trecut, având inițial funcțiile de bază ale unui asistent vocal – apelarea contactelor, transmiterea de mesaje text și WhatsApp, modificarea setărilor din telefon sau programarea întâlnirilor. Ulterior, AVI  a înglobat funcții de asistent personal precum remindere, liste de cumpărături, calendar și informații de cultură generală.  AVI este updatat periodic cu funcționalități noi și poate fi accesat în prezent de peste 25 de terminale din gama Allview.

Mai multe detalii despre AVI pot fi găsite accesând pagina de prezentare AVI și video-ul de prezentare.

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. Brandul Allview este prezent pe piețele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Hertegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia și Estonia. Allview se află într-un process continuu de inovație și dezvoltă tehnologii care oferă acces la cunoaștere, informație, la o viață mai bună.

Philips lansează două noi modele de televizoare în România: 8303 și 8503

image003

Bună ziua,

Philips anunță lansarea modelelor 8303 și 8503 pe piața din România, acestea urmând să fie disponibile începând cu luna iunie a acestui an. Fiecare model va putea fi găsit în două variante de mărime, de 49 și 55 de inchi.

Imagini de calitate superioară

Ambele modele dispun de tehnologii de top precum procesorul de imagine P5, care împreună cu tehnologia Ambilight și noul panou Nano IPS UHD 4K oferă o experiență vizuală deosebită.

image001

Panoul IPS Nano Color generează emisii luminoase precise care ating o gamă extrem de largă de culori, cu un raport de 90% DCI WCG, și oferă un unghi larg de vizualizare. Particulele nanometrice uniforme absorb orice surplus de lumină creat de ecran, ajutând la menținerea culorilor: roșul rămâne roșu, iarba este verde, iar albastrul este întotdeauna albastru, chiar dacă ecranul este privit dintr-un unghi de până la 60 de grade.

High Dynamic Range Premium (HDR Premium) este un nou standard video disponibil pe aceste modele. Acesta redefinește divertismenul de acasă prin progresele înregistrate în ceea ce privește contratstul și culorile și garantează o luminozitate excelentă, de 400 de niți, contrast și culori mai bogate și detalii excelente. De asemenea, cele două modele îndeplinesc și standardul HDR 10+.

Grație procesorului de imagine Philips P5 Perfect Picture EnginePhilips 8303 și 8503 sunt gata să livreze imagini foarte detaliate, pot atinge un nivel de contrast foarte ridicat, sunt capabile să reproducă nuanțe vii de culori, iar tonurile pielii sunt extrem de naturale.

Ambilight pe 3 laturi    

image002                                                                                                                         

Ambilight, una dintre tehnologiile prin care modelele Philips s-au diferențiat de produsele altor competitori, este disponibilă și pe aceste două noi serii care vor intra pe piața românească în luna iunie. Cu ajutorul led-urilor montate pe spatele panourilor, televizoarele Philips 8303 și 8503 reușesc să creeze o lumină ambientală care prelungește armonios acțiunea de pe ecran pe pereții încăperii.

Sunet premium

DTS HD Premium Suite oferă procesare audio de ultimă oră pentru un sunet mai bun. Păstrând claritatea conținutului original, utilizatorul poate experimenta un sunet captivant, bass clar, dialoguri clare, fără fluctuații sau distorsiuni.

Cu o tehnologie îmbunătățită Philips Triple Ring, membrana difuzorului special pentru sunete joase (subwoofer) are o mai mare mobilitate generând un sunet mai puternic, chiar și în design-ul subțire al televizoarelor Philips.

Mai multe informații se află în comunicatul de presă.

Allview lansează A9 Plus, primul telefon cu Android Go

Terminalul va avea integrat un display 18:9 și un nou sistem de operare Google optimizat, Android™ Oreo™ (Go edition)

29.05.2018 – Allview, brandul românesc de smartphone-uri și tablete, lansează astăzi A9 Plus, primul telefon cu sistemul de operare Android™ Oreo™ (Go edition) dedicat terminalelor entry level.

Noul sistem de operare Android ™ Oreo ™ (Go edition) este dedicat terminalelor cu mai puțină memorie internă – sub 1 GB RAM – pe care versiunea standard de Android și aplicațiile dezvoltate pentru acestă nu rulează în condiții optime. Grație sistemului de operare, A9 Plus are o performanță optimizată și oferă utilizatorului de 2 ori mai mult spațiu în memoria internă.

Noul terminal va avea integrat un display de 18:9 și o memorie de 1 GB RAM. Este un terminal dedicat tuturor persoanelor care își doresc un smartphone accesibil și în același timp rapid.

Android™ Oreo™ (Go edition) a creat versiuni regândite ale aplicațiilor oficiale Google: YouTube Go, Google Maps Go, Gmail Go, Gboard, Google Play, Chrome şi Files Go. Astfel, acestea vor utiliza mai puțină putere de procesare.

Allview a pregătit o pagină dedicată celor care doresc să afle mai multe detalii despre noul terminal al companiei: https://www.allview.ro/produse/telefoane/young/a9-plus.html

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tableta PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. Brandul Allview este prezent pe pietele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Hertegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia și Estonia. Allview se află într-un proces continuu de inovație și dezvoltă tehnologii care oferă acces la cunoaștere, informație, la o viață mai bună.

AOC lansează un nou monitor de gaming cu tehnologia AMD Radeon FreeSync și timp de răspuns de 1ms

 

Amsterdam, 29 mai 2018 – AOC lansează noul monitor de gaming G2590FX, care se încadrează perfect în cerințele și bugetul unui jucător pasionat. Monitorul dispune de caracteristici precum display TN de 24,5” inch, un timp de răspuns de 1ms, rezoluție Full HD 1920×1080, refresh rate de 144Hz și tehnologie AMD Radeon FreeSync pentru evitarea anomaliilor în randare. G2590FX este cel mai nou model din seria de monitoare de gaming G90, care a debutat cu succes anul trecut prin modelele G2590VXQ și G2590PX cu 24,5 inch și modelul G2790PX cu 27 inch.

Un nou membru al seriei G90

Seria AOC G90 a fost lansată în decembrie 2017. Prezentată ca fiind o gamă standard, dar care include monitoare ideale de gaming, seria G90 a câștigat rapid popularitate, prin numeroasele premii obținute și review-urile pozitive. AOC a decis extinderea seriei printr-un model nou ce dispune de un display de 24.5” inch, rezoluție Full HD 1920×1080, refresh rate de 144Hz și timp de răspuns de 1ms. Nivelul de luminozitate de 400cd/m și unghiurile vizuale îmbunătățite (170/160) asigură o experiență relaxantă de gaming și confort vizual. Design-ul fără ramă pe 3 laturi oferă un aspect premium și facilitează realizarea unui setup cu multiple monitoare. Suportul simplu și elegant al noului model permite înclinarea de la -3.5° la 21.5° și montarea prin sistem VESA 100×100 mm, pentru jucătorii care doresc poziționarea monitorului pe perete.

   

Buget mic, funcții premium

AOC lansează un display cu performanță ridicată la un cost atractiv. În ciuda încadrării în gama standard, modelul G2590FX dispune de funcții multiple. Tehnologia FreeSync permite sincronizarea perfectă a refresh rate-ului cu randarea prin semnalul exterior susținut de placa grafică AMD, eliminând astfel anomaliile și distorsionarea imaginilor. Concepute special pentru jucătorii care petrec timp îndelungat în fața monitorului, funcția FlickerFree și modul Low Blue Light asigură sănătatea ochiului prin eliminarea undelor de lumină dăunătoare.

 

Modelul G2590FX dispune de intrare VGA, DisplayPort 1.2 și 2 intrări HMDI 1.4, permițând astfel conectarea rapidă cu alte dispozitive externe. Asemenea modelelor deja existente în seria G90, G2590FX dispune de numeroase certificate verzi, asigurând sustenabilitatea pentru un viitor eco.

Modeul AOC G2590FX este acum disponibil în magazine la prețul de 1149 lei.

Despre AOC

AOC este unul dintre brandurile globale de top de pe piaţa display-urilor. Calitatea înaltă, serviciile de primă clasă, designul atrăgător, inovațiile și funcțiile eco integrate, precum și preţurile competitive reprezintă motivele pentru care din ce în ce mai mulţi clienţi şi parteneri de distribuţie au încredere în AOC. AOC oferă display-uri ce corespund nevoilor oricărui tip de utilizator, fie profesionist, amator sau gamer. AOC este subsidiară TPV Technology Limited, cel mai mare producător de displayuri LCD la nivel global.

www.aoc-europe.com

Fotbalul se vede cel mai bine pe un videoproiector BenQ

Bucureşti, România, Mai 2018 – BenQ, liderul global pe piaţa de video proiectoare cu tehnologie DLP, întâmpină Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia 2018 cu stocuri şi preţuri imbatabile la aproape toată gama sa de videoproiectoare. Acestea sunt disponibile prin partenerii BenQ (PC Garage, AVStore, Emag, Cel, Evomag şi IT Galaxy) la preţuri special gândite pentru pasionaţii de sport şi filme. Astfel, oferta BenQ include atât videoproiectoare pentru business, gândite să ofere imagini clare în sălile de conferinţă iluminate, precum şi modele dedicate pasionaţilor de filme şi sport, cu rezoluţii FHD sau 4K, dotate cu moduri de film sau fotbal dedicate.

În linia de start BenQ porneşte cu o echipa de formată din TK800, W2000, W1050, MW533, TH683, TH534 şi TH530.

TK800

Este un videoproiector special construit să ofere imagini detaliate la rezoluţie reală 4K UHD, moduri audio-video speciale dedicate pasionatului de sport, flexibilitate la instalare, luminozitate de 3000 ANSI Lumeni dar și un design modern ce se potriveşte perfect în orice sufragerie. TK800 este capabil să ofere imagini ultra-realiste, folosind tehnologia HDR pentru optimizarea luminozităţii şi a contrastului.

Special pentru pasionaţii de fotbal şi sport în general, BenQ include în TK800 un mod audio-vizual dedicat, capabil să transmită cu realism emoția și experienţa vizuală a unui meci de fotbal. Astfel, modul Football combină reglajul culorilor împreună cu un set de funcții digitale, pentru a obține cele mai fidele tonuri ale pielii jucătorilor și un gazon verde intens. Modul de afișare optimizează culorile, luminozitatea și sunetul, obținând combinația ideală pentru vizionarea meciurilor de fotbal.

W2000

Acesta este unul dintre cele mai bune modele Full HD dedicate pasionaţilor de filme. Este capabil să ofere o diagonală de 100″ de la o distanţă de doar 2,5 m şi este unul dintre primele modele capabil să îndeplinească unul dintre cele mai exigente standarde din domeniu: gama de culoare nativă Rec.709, specific industriei cinematografice. Pentru a avea o experiență cinematografică totală, modelul W2000 include şi o serie de funcţii avansate, precum Lens Shift, Keystone vertical şi orizontal, Short-throw, Big zoom 1.6, precum şi opţiunea de a monta un modul wireless Full HD.

W1050

Este unul dintre cele mai accesibile modele din gama CineHome. Oferă imagini de calitate la rezoluţii FullHD cu opţiunea de a proiecta imagini cu diagonală de 100” de la o distanţă de 2,8 m. Pe lângă acoperirea de 96% din spectrul de culoare Rec.709 şi un contrast de 15.000:1, W1050 oferă şi o serie de moduri dedicate, precum modul Sport, modul TV şi modul Cinema. Acestea sunt calibrate cu atenţie, oferind cele mai bune setări de luminozitate, contrast şi culoare, totul pentru ca uztilizatorul să se poată bucura cu uşurinţă de conţinutul afișat.

MW533

Gândit pentru o funcţionare versatilă şi fiabilă, pentru sălile de ședință din companii sau pentru distracție acasă, modelul BenQ MW533 oferă imagini de calitate chiar şi în medii iluminate, proiectorul beneficiind de o luminozitate de 3000 ANSI lumeni. Este un model compact, echipat cu un contrast nativ ridicat (15.000:1), multiple intrări HDMI şi VGA, precum şi o corecţie keystone pe verticală, ceea ce îi oferă flexibilitate la instalare.

TH683

Capabil să afișeze imagini la o rezoluție nativă FullHD 1080p, o luminozitate de 3.200 ANSI lumeni şi un contrast înalt de 10.000:1, modelul TH683 este alegerea ideală indiferent de situaţie. Fiind un proiector “all in one”, este perfect pentru proiecţia de filme, meciuri, jocuri sau prezentări.

Alături de modurile clasice de vizualizare (Bright/Cinema/Game/User‎) specifice unui model Home Entertainment, TH683 vine dotat și cu modul Football. Mulțumită acestuia, tonul culorilor, luminozitatea proiecției și sunetul sunt optimizate pentru a oferi cea mai bună experienţă posibilă atunci când urmăreşti un meci de fotbal.

TH534 / TH530

Datorită specificaţiilor, TH534 şi TH530 pot fi uşor catalogate ca fiind două proiectoare “bune la toate”. Oferă rezoluţii FullHD, o luminozitate impresionantă de 3200 ANSI lumeni şi respectiv 3000 ANSI Lumeni pentru TH530, un contrast nativ ridicat de 15.000:1 pentru TH534 şi respectiv 10,000:1 pentru TH530, precum şi o conectivitate variată ce include multiple porturi HDMI şi VGA. Sunt perfecte atât pentru o seară de cinema în familie, cât şi pentru vizionarea unui meci de fotbal în grădina din faţa casei. Se instalează foarte uşor, atât datorită picioruşelor reglabile din dotare, cât şi a corecţiei keystone pe verticală.

Pentru a afla mai multe informaţii despre proiectoarele BenQ si despre promoţie, vizitaţi – https://bit.ly/2xbrlsN

Despre corporaţia BenQ

Fondată pe viziunea corporativă „Bringing Enjoyment ‘N’ Quality to Life”, corporaţia BenQ este un furnizor mondial de top în domeniul tehnologiei şi soluţiilor vizuale, care vizează îmbunătăţirea şi îmbogăţirea fiecărui aspect al vieţii clienţilor săi. Pentru a realiza această viziune, compania se concentrează pe aspectele cele mai importante pentru oameni în zilele noastre – stilul de viaţă, afacerile, îngrijirea sănătăţii şi educaţia – sperând să ofere oamenilor mijloacele de a avea o viaţă mai bună, de a-şi creşte eficienţa, de a se simţi mai sănătoşi şi de a-şi îmbunătăţi învăţarea. Aceste mijloace includ un portofoliu larg de produse şi tehnologii integrate destinate oamenilor, care cuprinde proiectoare digitale, monitoare, ecrane interactive de dimensiuni mari, produse audio, produse cloud pentru clienţi, comunicaţii mobile şi corpuri de iluminat. Because it matters (Deoarece contează).

Despre grupul BenQ

Grupul BenQ, cu cifră de afaceri de peste 25 de miliarde de dolari, este format din aproape 20 de companii independente care operează în mai mult de 30 de ţări în industrii variate, având o forţă de muncă de peste 100.000 de angajaţi. Fiecare membru al Grupului este un lider recunoscut în propriul domeniu, contribuind la resursele vaste ale Grupului BenQ, de la segmentul de cercetare şi dezvoltare, la resurse strategice puternice.  Prin valorificarea specializării pe verticală a fiecărei companii pentru a crea o scală reală pe pieţele orizontale, Grupul BenQ controlează un lanţ valoric foarte eficient ce îi oferă o capacitate de neegalat în livrarea componentelor critice şi a soluţiilor de primă clasă în următoarele industrii: TFT-LCD, energia verde, produse chimice complexe şi materiale avansate, iluminat, proiectare, componente de precizie, integrare de sisteme, afaceri şi servicii. Grupul susţine afacerile profitabile şi durabile, care împărtăşesc viziunea sa de lungă durată de a aduce calitate şi bucurie în viaţa fiecărui client (Bringing Enjoyment ‘N’ Quality to Life.).

Mașina care le-a fascinat pe cele mai frumoase femei

În acest weekend, pe 19 și 20 mai 2018, a avut loc la Teliu, în județul Brașov, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018.

Mașina electrică a fost din nou punctul de atracție al vizitatorilor pasionați de adrenalină, pe cât de curioși să afle detalii tehnice despre silențioasa mașină, pe atât de atrași de atmosfera vselă din echipa Kaufland E-Rally Team, care le-a avut ca invitate pe două dintre cele mai frumoase femei din România, pe post de copiloți.

Deținătoare de numeroase titluri de Miss, Bianca Constantin și Corina Nevnea ne-au reprezentat țara în toate colțurile lumii, precum Statele Unite, Coreea de Sud, China, Hong Kong, Germania, Bahamas etc.

Instalate regulamentar în dreapta pilotului Sorin Ghisoi, multiplu campion național în competiții de viteză, ele au încercat în premieră senzațiile tari ale unei experiențe de neuitat cu prima mașină electrică de curse din România.

Nici ploaia nu le-a intimidat, astfel că Bianca Constantin, care a ales să-și petreacă ziua de naștere la acest eveniment, povestește: “Eu sunt curajoasă în general, dar la prima etapă când i-am văzut pe invitați că se dădeau jos puțin bulversați, m-a apucat neliniștea. Pană și polițistul Marian Godină a mărturisit că a murit de frică în prima curbă, fiind prima dată când a încercat și el această experiență. Oricum, nu regret nicio secundă ca am venit aici de ziua mea, experiența asta mi-a dat parcă putere, senzația de după este că acum pot să fac orice. Mulțumesc mult echipei Kaufland E-Rally Team pentru cadoul inedit, o doză consistentă de adrenalină!” a decalarat Bianca Constantin, Miss Universe 2009.

La rândul el, Corina Nivnea, de 24 ani, a povestestit: ”Mi-a plăcut foarte tare! M-aș mai da încă de o sută de ori! Cu siguranță o să mai vin, mai ales că echipa este atât de prietenoasă și de frumoasă, că mi-e drag să vin și la etapele următoare. Și nici nu mi-a fost frica deloc” încheie frumoasa moldoveancă, deținătoarea titlurilor Miss Global Beauty Queen 2015 (Coreea de Sud) și Miss Tourism Internațional 2017 (China)

Cele două frumoase au promis că se vor întoarce la noua lor cucerire, mașina electrică, pe 9 și 10 iunie, când are loc la Poiana Brașov etapa a doua din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018.

Bianca Constantin

După mai multe titluri de Miss, Bianca  Constantin a obținut titlul Miss Universe 2009, a absolvit Facultatea de Drept, a lucrat în televiziune cu Mircea Radu, a prezentat apoi o emisiune de antreprenoriat la Money Channel, după care chiar a devenit o antreprenoare de succes, administrându-și singură business-ul cu brățări nautice Old Skipper. Tot ea a fost model pentru prima campanie de vânzare oficială a Victoria’s Secret în România.

Plină de viată și mereu veselă, Bianca nu poate trece niciodată neobservată, cucerind instant pe toată lumea cu ochii ei verzi și zâmbetul irezistibil.

Corina Nivnea

La fel, Corina Nivnea este o moldoveancă frumoasă care impresionaza prin trăsăturile deosebite și corpul ca o felină. Deși are în palmares participări la concursuri internaționale de frumusețe precum Miss Global Beauty Queen 2015 (Coreea de Sud) și Miss Tourism Internațional 2017 (China), puțini știu despre Corina că este pasionată de adrenalină, dar și de grijă față de mediul inconjurător. De aceea, în acest weekend și-a indreptat atenția către proiectul “Kaufland e-Rally Team” unde vedetă a fost mașina revolutionară ce nu poluează chimic și nici fonic.

În urma obținerii titlurilor, atât Bianca, cât și Corina, au devenit ambasadoare ale unor organizații caritabile, dar și ale frumuseții românești în lume, promovandu-și totodată țara ca punct de atracție pentru turiștii străini, dar și pentru potențialii investitori.