La București Mall-Vitan ai parte de educație financiară, de cultură, fashion și multe surprize

București Mall-Vitan susține educația financiară pentru cei mici

București, 22 septembrie 2022 – București Mall – Vitan, primul centru comercial modern din România, invită părinții și copiii, sâmbătă, 24 septembrie, între orele 11:00 și 13:00,  să descopere cele mai eficiente metode de economisire, în cadrul unui atelier interactiv de educație financiară pentru cei mici.

Alături de specialiștii Andrei Popa și Roxana Bucur, fondatori ai programului de educație financiară pentru copii, Money for Kids, cei mici sunt așteptați în București Mall-Vitan, la parter, în zona de lounge, să descopere tainele banilor, să înțeleagă mai bine valoarea acestora și să-și îmbogățească cunoștințele financiare pentru a deveni viitori antreprenori.

Workshopul conceput special pe înțelesul copiilor va oferi  sfaturi utile și metode practice prin care cei mici vor fi învățați cum și de ce să economisească. În plus, sub îndrumarea specialiștilor, copiii vor fi provocați să își creeze propria pușculiță.

București Mall-Vitan

București Mall – Vitan sărbătorește diversitatea printr-o călătorie în tainele frumuseții

Până pe 30 septembrie, București Mall – Vitan este gazda expoziției interactive „Frumusețea în 24 de culturi”, în care arta fotografică se întâlnește la scenă deschisă cu cea a machiajului, creând o conexiune surprinzătoare. Realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, proiectul își propune să educe, să deschidă mințile și sufletul, să încânte simțurile cu noi perspective asupra femeii, asupra unicității.

Cu această ocazie, iubitorii de frumos sunt invitați sub cupola centrului comercial pentru a porni într-o călătorie de excepție în 24 de culturi tradiționale.

Fiecare fotografie din cadrul expoziției este însoțită de un cod QR, ce conține informații și perspective culturale unice, astfel încât vizitatorii să descopere toate detaliile care stau în spatele fiecărui tablou

Îmbinând arta fotografică cu cea a machiajului și cu informații mai puțin cunoscute și accesibile publicului larg, expoziția creează un tablou amplu al culturilor, tradițiilor și obiceiurilor din toate colțurile lumii, oferind un plus de curaj și curiozitate modului în care privim lumea și felului în care  înțelegem și acceptăm diversitatea.

Screenshot 2022-09-26 125554

Back to București în București Mall-Vitan, la ceas aniversar

Până pe 02 octombrie, în București Mall-Vitan, în cadrul campaniei aniversare „Back To București”, iubitorii de shopping pot câștiga premii garantate, având în același timp șansa de a intra în posesia marelui premiu – un sejur VIP în București, cu experiențe de neuitat pentru două persoane, în valoare de 10,000 de euro.

Vizitatorii București Mall – Vitan care fac cumpărături de minimum 200 de lei pe un singur bon fiscal de la magazinele partenere, sau de minimum 1,500 lei de la Media Galaxy, vor primi garantat, în limita stocului disponibil, unul din cele 4,000 de vouchere puse la bătaie în valoare de 50 lei sau unul din cele 250 de kit-uri Back to București, create special pentru această aniversare alături de designerii Antante, Aer Wear, GNA și Miss Marry a Little.

Totodată, clienții vor fi automat înscriși la tragerea la sorți pentru marele premiu, care le va oferi șansa să descopere Bucureștiul așa cum nu l-au mai văzut niciodată.

La București Mall-Vitan ai parte de educație, de cultură, de fashion și shopping de calitate, toate într-un singur loc! BacktoBucurești#IubeștiBucurești

DESPRE BUCUREȘTI MALL – VITAN

București Mall – Vitan este primul centru comercial modern din România, cu o istorie de peste 20 de ani. Încă de la lansare, el a redefinit experiențele urbane ale publicului și a deschis noi drumuri în materie de modă și entertainment. În prezent, mixul de branduri și de chiriaşi îşi menţine oferta  inedită, iar București Mall – Vitan continuă să fie un trendsetter: Aici se găsesc magazinele CALVIN KLEIN JEANS, Tommy Hilfiger Accessories, MARC O’POLO, primul din România, dar şi restaurantul APERTO, cu un concept unic de restaurant a la carte’. Mai mult, magazinul MANGO din București Mall – Vitan este cel mai mare din România, cu colecții pentru femei, bărbați și copii, de la nou-născuți până la 14 ani. De asemenea, magazinul Douglas din centrul comercial este unul dintre cele mai mari din țară. Cel mai nou magazin inaugurat în București Mall Vitan este Bebe Tei, magazin pentru întreaga familie, cu o ofertă variată ce cuprinde  peste 80.000 de produse din categoriile Dermato-cosmetice și Cosmetice, Îngrijire mama și bebe, Alimentație sănătoasă, Bio Tei, Puericultură mică și mare, Jucării.

POCO M5s, disponibil în România

BUCUREȘTI, ROMÂNIA, 22 septembrie 2022 – POCO, un brand de tehnologie popular printre tinerii din întreaga lume, anunță disponibilitatea POCO M5s în rețeaua partenerilor oficiali din România. POCO M5s asigură experiențe de divertisment echilibrate pe toate planurile, atât din punct de vedere al camerelor, cât și al sunetului, ecranului și bateriei.

POCO M5s se remarcă prin setupul de camere, ecranul AMOLED DotDisplay de 6.43 inci, procesorul redutabil MediaTek Helio G95 și bateria masivă de 5.000mAh.

Prețuri și disponibilitate

POCO M5s va fi disponibil în varianta de stocare 4GB+128GB, în variantele de culoare negru și albastru, online în rețeaua partenerilor autorizați din România.

Prețul recomandat de vânzare este de 999 lei.

POCO M5s: Dispozitivul perfect pentru divertisment

Când vine vorba de capturi foto și video, sistemul de camere quad al lui POCO M5s este la înălțime. Înregistrează 4K la 30 de frame-uri pe secundă și poate fi folosit inclusiv pentru a filma activități sportive. Setup-ul este format dintr-o cameră principală de 64MP, o cameră cu unghi ultra-larg de 8MP, dar și doi senzori de 2MP pentru profunzime și macro. Camera frontală are 13MP și este ideală pentru selfie-uri și apeluri video.

img2 (2)

În plus, POCO M5s are și o mulțime de moduri inteligente pentru a-i ajuta pe utilizatori. De exemplu, fotografiile de noapte sunt foarte bune, potretele au un efect de bokeh excelent, iar cu ajutorul AI-ului se pot produce filmări time-lapse sau în slow-motion la nivel profesional.

POCO M5s are un ecran Full HD+ AMOLED DotDisplay de 6.43 inci, perfect calibrat pentru a urmări competițiile, serialele sau videoclipurile preferate. Completat de difuzoarele duale, a fost conceput pentru a oferi experiențe audio-vizuale imersive. POCO M5s aduce și alte specificații premium pentru un plus de confort, precum DC Dimming și senzorul ambiental de lumină la 360° care ajustează luminozitatea ecranului în funcție de scenariul de utilizare.

Echipat cu chipset-ul MediaTek Helio G95, POCO M5s este redutabil și la capitolul procesare. De asemenea, are și o baterie de înaltă capacitate de 5.000mAh, ce asigură 12 ore de divertisment fără întreruperi sau o zi și jumătate de convorbiri telefonice [1]. În modul standby poate rezista chiar și o lună [2]!

img1 (1)

Imaginile produsului: POCO M5s

Note

[1] 5,000mAh este valoarea tipică. Date bazate pe testele din laboratoarele interne. Durata de viață a bateriei poate varia.

[2] Datele sunt bazate pe testarea internă. Rezultatele pot varia.

Despre POCO

POCO este un brand independent desprins din Xiaomi Corporation. Până în prezent, POCO a intrat în 98 de piețe globale. Doar în 2021, livrările totale de smartphone-uri POCO au ajuns la 23 de milioane de unități.

POCO este un brand destinat iubitorilor de tehnologie, iar filosofia sa este ‘Tot ceea ce ai nevoie, nimic din ceea ce nu îți trebuie’. POCO este conceput pentru a oferi tehnologia de care utilizatorii au cu adevărat nevoie, lăsându-le acestora puterea de a decide evoluția viitoare a produselor.

XProtect Incident Manager din noua versiune Milestone Systems prin ELKO Romania  

Bucuresti, 26 September 2022– ELKO Romania, membra a ELKO Group, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, solutii IT si electronice de consum din regiune, anunta ca utilizatorii platformei VMS XProtect Incident Manager 2022 R2 pot gestiona incidentele direct din aplicatie si pot viziona continutul video in timpul desfasurarii acestora.

Ultima actualizare a produsului software de video management Milestone Systems XProtect 2022 R2, include noi functionalitati si capacitati. Printre acestea se afla gestionarea si monitorizarea incidentelor prin intermediul unui singur buton si imbunatatirea recunoasterii numerelor de inmatriculare (LPR) prin optiunea de a identifica orice model de placuta de inmatriculare cu variatiile existente in diferite tari. Prin noua actualizare a produsului, Milestone Systems continua sa ridice standardul software de tehnologie video si sa raspunda cererii in crestere pentru cele mai bune solutii de tehnologie video complete, la cheie.

XProtect Incident Manager

Noul XProtect Incident Manager permite utilizatorilor sa inregistreze orice transmisie video in direct printr-un singur click. Utilizatorul poate opri transmisia cand incidentul se termina si poate documenta detaliile incidentului. Se pot configura tipurile de incidente cu detalii asupra lor care sa fie utilizate in raportare. Optiunile de configurare includ text, liste derulate, campuri pentru data, ora si multe altele. Chiar si inregistrarile captate anterior pot fi adaugate in raportul unui incident pentru a oferi mai multe informatii.

ELKO_MilestoneXPRotectR2

Milestone XProtect Essential+ in AWS

In noua versiune Milestone XProtect 2022 R2, pachetul Essential+ il va inlocui pe cel anterior din AWS Marketplace. Utilizatorii pot opta pentru toate versiunile de produs XProtect 2022 R2 in AWS, pentru transmisie si stocare optimizata.

Recunoasterea numerelor de inmatriculare (LPR) imbunatatita

Xprotect 2022 R2 beneficiaza de o recunoastere a stilului de numere de inmatriculate imbunatatite. Multe tari au diferite tipuri si aspecte ale placutelor de inmatriculare pentru diverse modele de vehicule. Noua versiune actualizata poate analiza mai bine autovehiculele si permite utilizatorilor sa recunoasca, sorteze si grupeze numerele de inmatriculare mai eficient. In functie de stilul placutei de inmatriculare al unei tari, utilizatorii vor putea distinge camioanele de masinile personale sau chiar de masini de politie, limuzine si autobuze. Anumite tari au placute diferite pentru masinile electrice si cele care functioneaza cu carburant fosil, iar prin noua versiune se pot identifica cu usurinta.

Specialistii ELKO Romania va stau la dispozitie pentru a afla mai multe informatii despre solutiile de monitorizare si supraveghere video la solutii@elko.ro

Despre Milestone Systems

Milestone Systems este furnizorul de top la nivel global al industriei de platforme IP software deschise pentru management video; tehnologia care ajuta lumea sa fie vada cum sa asigure siguranta, sa protejeze bunurile si sa creasca eficienta afacerilor. Milestone faciliteaza comunitatii pe platforma deschisa care sa conduca colaborarea si inovarea in dezvoltare si utilizarea tehnologiei video, cu solutii sigure si accesibile, asa cum s-a  dovedit in peste 150.000 de locatii din intreaga lume. Fondata in 1998, Milestone este o companie autonoma, parte a grupului Canon. Pentru mai multe informatii, vizitati www.milestonesys.com.

Despre ELKO Group si ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, solutii IT si electronice de consum din regiune. ELKO Group reprezinta peste 350 de producatori si ofera o gama larga de produse si servicii catre mai mult de 10.000 de retaileri, producatori de calculatoare, integratori de sisteme si companii din diferite domenii in 12 tari din Europa. In acest moment, peste 1100 de oameni sunt angajati in ELKO. ELKO Group apartine mai multor entitati legale si are sediul in Riga, Letonia. Cifra de afaceri a ELKO Group in 2021 s-a ridicat la 2.2 miliarde USD (1.8 miliarde EUR). Mai multe informatii la www.elkogroup.com.

ELKO Romania face parte din ELKO Group si este specializata in distributia unei game largi de echipamente si solutii IT – PC-uri, componente, electronice home & office, telefoane mobile, software, solutii de infrastructura IT si de stocare, solutii de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicatii, solutii smart building si smart city – precum si electronice de consum. Compania comercializeaza produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor sai, companii revanzatoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiecteaza, instaleaza si revand solutii IT), adresand toate canalele de distributie IT & Telecom. Mai multe informatii la: www.elko.ro.

Experiența Orange 5G disponibilă de astăzi în Sibiu. Rezultatele Speedtest(R) Ookla(R) reconfirmă Orange ca cea mai rapidă rețea fixă și mobilă din țară

București, 22 septembrie 2022. Orange România continuă extinderea rețelei 5G și, începând de astăzi, oferă locuitorilor, autorităților publice și companiilor din Sibiu acces la cea mai bună experiență de conectivitate.

Sibiul devine astfel orașul cu numărul 20 în care rețeaua Orange 5G este disponibilă alături de orașe precum Arad, Bacău, Craiova, Brașov, București (acoperit 100%), Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, dar și în localități din județul Ilfov, stațiuni montane și estivale.

Clienții rezidențiali se pot bucura astfel, nu doar de un număr mai mare de orașe în care rețeaua Orange 5G este disponibilă, ci și de abonamente 5G adaptate nevoilor lor de comunicare. Aceștia pot alege abonamentul 5G care li se potrivește, ce beneficiază până pe 30.09.2022, de reduceri speciale exclusiv online. De exemplu, abonamentul Smart Plus 20, cu internet nelimitat 5G, este redus cu 50%, de la 20 euro la 10 euro/lună, în timp ce abonamentul Fun 12 cu 50GB internet, plus 50GB bonus și acces 5G este acum redus la 9.60 euro/lună. Detalii complete despre abonamentele Orange 5G și reducerile din această perioadă sunt disponibile în pagina dedicată.

Orange 5G_Sibiu_01

Performanțe reconfirmate în cea mai rapidă rețea din țară 

Alături de extinderea rețelei 5G, Orange România a fost recent reconfirmată în urma analizei Ookla® a rezultatelor comparative Speedtest Intelligence® drept cea mai bună rețea fixă și mobilă din România. Recunoașterea performanțelor se bazează pe măsurătorile realizate de către utilizatorii români ai aplicaţiei Speedtest, în Q1-Q2 2022 pentru operatorii telecom din România. Astfel, Orange România a primit premiile pentru cea mai rapidă rețea fixăcea mai rapidă rețea mobilăcea mai bună rețea mobilă și cea mai mare acoperire mobilă.

„Încă din 2019 când am inaugurat rețeaua Orange 5G în primele 3 orașe, scopul nostru a fost unul clar – acela de a oferi acces facil unui număr cât mai mare de români la cele mai noi și performante tehnologii, dar și la cele mai bune servicii pe care le avem. Acest obiectiv continuă să ne ghideze și se reflectă în tot ceea de facem, de la investițiile constante pentru extinderea rețelei, la politica comercială ce ne permite să oferim abonamente și dispozitive 5G accesibile unui număr tot mai mare de clienți. Lansarea de azi din Sibiu este încă un pas ce reconfirmă angajamentul pe care îl avem pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

În egală măsură, premiile Ookla, reprezintă barometru, independent și obiectiv, al calității serviciilor de internet mobil și fix, dar și al experienței pe care utilizatorii români o au în condiții reale de utilizare. De aceea, vom continua dezvoltarea infrastructurii de rețea din România pentru a răspunde mai bine nevoilor actuale de comunicare, educație și divertisment.” a declarat Marius Maican, Chief Technology Officer Orange România.

Noi oportunități de dezvoltare pentru afaceri

Cu viteze maxime de descărcare de până la 1.2 Gbps şi viteze medii de 600 Mbps, rețeaua Orange 5G este capabilă să ofere utilizatorilor o experienţă similară celei oferite de internetul prin fibră optică, însă deschide și noi oportunități de dezvoltare în zona de inovație și cercetare.

Oferta Orange cuprinde și soluții Wi-Fi 5G la punct fix pentru administrații publice ori companii, de care pot acum beneficia și clienții din Sibiu. Abonamentul Office Net 5G asigură internet fix, iar cu ajutorul router-ului prevăzut cu Wi-Fi 6, inclus gratuit în pachetul pe 24 de luni, pot fi conectate wireless mai multe dispozitive smart.

Mai multe detalii despre beneficiile și performanțele tehnologiei 5G sunt disponibile aici:  https://www.orange.ro/tehnologii/5g/

Microsoft Romania și Fundația EOS lansează în premieră proiectul CyberStarter – o inițiativă care vizează reducerea deficitului de competențe în domeniul securității cibernetice

Securitatea cibernetică continuă să reprezinte o amenințare semnificativă pentru guvernele, întreprinderile și persoanele fizice din întreaga lume. De la întreruperea lanțurilor de aprovizionare la atacurile ransomware, infractorii cibernetici au devenit din ce în ce mai sofisticați, iar peisajul amenințărilor, mai divers. Aceste provocări în materie de securitate cibernetică sunt agravate de un deficit de forță de muncă; pur și simplu nu există suficiente persoane cu competențele necesare în domeniul securității cibernetice pentru a ocupa posturile vacante.

Aceasta este o problemă globală. Până în 2025, la nivel global vor exista 3,5 milioane de locuri de muncă disponibile în domeniul securității cibernetice, ceea ce reprezintă o creștere de 350% într-o perioadă de opt ani, potrivit Cybersecurity Ventures. Microsoft a anunțat recent o campanie națională de calificare în domeniul securității cibernetice în Statele Unite. Astăzi, Microsoft anunță în parteneriat cu Fundația EOS extinderea campaniei de calificare în domeniul securității cibernetice și în România. Proiectul CyberStarter își propune să contribuie la reducerea decalajelor în acest domeniu prioritar și la creșterea diversității în profesiile asociate securității cibernetice.

cyberstarter

”Securitatea cibernetică este unul dintre pilonii strategiei Microsoft pentru România, iar creșterea competențelor în acest domeniu reprezintă o prioritate în acest moment. Cifrele arată un decalaj de competențe între țări, astfel că sunt necesare eforturi atât din partea mediului privat, cât și academic și public din România pentru îmbunătățirea capacității de a forma această forță de muncă în domeniul securității cibernetice. Parteneriatul cu Fundația EOS are rolul de a susține aceste eforturi și de a facilita pregătirea profesională a cât mai multor persoane în această direcție. În același timp, componenta de reskilling este extrem de importantă, ținând cont de faptul că astfel de programe și-au dovedit eficiența în a crește competențele digitale la nivelul populației și au contribuit semnificativ la adoptarea mai rapidă a noilor tehnologii digitale atât la nivel de organizație, cât și la nivel individual”, a declarat Daniel Rusen, Director de Marketing și Operațiuni, Microsoft România.

În Europa Centrală și de Est, România prezintă un risc ridicat de amenințări cibernetice, la care se adaugă un decalaj semnificativ în ceea ce privește forța de muncă în domeniul securității cibernetice.

Probleme globale, soluții locale

Toți cei interesați să urmeze o carieră în domeniul securității cibernetice – fie că este vorba de studenți, de persoane care își schimbă cariera sau de profesioniști IT – trebuie să aibă acces la conținut de instruire de calitate și aliniat cu cerințele firmelor din industrie astfel încât să se poată pregăti cât mai bine pentru aceste roluri esențiale.

Ca parte a proiectului CyberStarter, Fundația EOS va oferi un curs modular, hibrid și intensiv format din resurse online pe platformele Microsoft Learn, LinkedIn Learning, sau Cisco NetAcad, precum și sesiuni live cu instructori și experți în domeniul securității cibernetice. Parcursul educațional include și partea de validare a competențelor prin certificări recunoscute la nivel internațional și oportunități de angajare pentru participanți.

“Numărul atacurilor de securitate cibernetică din întreaga lume crește în fiecare zi și atacurile devin din ce în ce mai complexe, pe măsură ce infractorii cibernetici continuă să își intensifice activitatea. Oamenii vor fi afectați, indiferent unde locuiesc. Este esențial să investim în forța de muncă în domeniul securității cibernetice pentru a ne asigura că există suficiente persoane cu competențele necesare pentru a contracara aceste atacuri și a proteja ecosistemul digital pentru a menține organizațiile și oamenii în siguranță”, afirmă Laurențiu Bunescu, Director Programe de Educație Digitală la Fundația EOS .

Pentru început, proiectul CyberStarter se va derula în perioada septembrie 2022 – iunie 2023 și vizează formarea și certificarea a 100 de persoane. Cel puțin 50 de beneficiari vor începe o carieră în domeniul securității cibernetice, ca urmare a participării în programul CyberStarter.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe site-ul dedicat www.cyberstart.ro

MSI lansează prima serie personalizată NVIDIA® GeForce RTX® 40 Series

În calitate de brand lider în materie de hardware de gaming, MSI împărtășește cu mândrie abordarea proprie a noilor și incitantelor serii de procesoare grafice NVIDIA® GeForce RTX® 4090 și RTX® 4080, cu plăci video care unifică cele mai noi tehnologii grafice, designul de înaltă performanță al circuitelor electronice și răcirea avansată.

Propulsată de noua arhitectură ultra-eficientă NVIDIA Ada Lovelace, cea de a treia generație de plăci grafice RTX® seria GeForce RTX® 40 este mai mult decât rapidă, oferind jucătorilor și creatorilor un salt major în ceea ce privește performanța, randarea neuronală și multe alte capabilități de top ale platformei. Acest progres masiv în tehnologia GPU este poarta de acces spre cele mai imersive experiențe de joc, funcții incredibile de inteligență artificială și spre cele mai rapide fluxuri de lucru pentru crearea de conținut. Aceste GPU-uri împing pur și simplu în viitor performanțele maxime ale graficii.

MSI GeForce RTX40_1

Prezentarea generală a plăcilor grafice MSI GeForce RTX® seria 4090/4080

MSI introduce următoarele serii de plăci grafice bazate pe noua arhitectură NVIDIA Ada Lovelace:

SUPRIM

Plăcile SUPRIM sunt concepute pentru performanță, eficiență și prestigiu. Prin răcirea TRI FROZR 3S, cea mai avansată soluție de răcire cu aer de la MSI, căldura este disipată eficient de la componentele critice ale plăcii cu ajutorul unui sistem ce include TORX FAN 5.0, până la 10 conducte Core Pipes, aripioare Airflow Control cu noile margini Wave-curved 3.0 și aripioare de răcire anterograde. În centrul lor, modelele bazate pe RTX® 4090 și RTX® 4080 16G au o cameră de vapori, în timp ce modelul bazat pe RTX® 4080 12G se va lăuda cu o bază de răcire masivă, din cupru placat cu nichel. Finisarea aluminiului periat de pe exteriorul cooler-ului și placa posterioară conferă o estetică de armură protectoare, ranforsând în același timp placa pe lungimea sa. Fluxurile luminoase RGB Mystic Light cu milioane de culori și o serie de opțiuni de iluminare dinamică personalizabilă vor uimi privitorii. Cu Dual BIOS, utilizatorii pot opta rapid pentru un nivel redus de zgomot sau pentru performanțe suplimentare cu o simplă apăsare a unui buton. Toate modelele SUPRIM sunt la fel de impresionante ca dimensiune pe cât sunt de impresionante ca performanțe, modelul bazat pe RTX® 4090 ocupând 3,75 sloturi, în timp ce modelele RTX® 4080 au un gabarit de 3,75 respectiv 3,5 sloturi.

SUPRIM LIQUID

Pe lângă versiunile răcite cu aer ale seriei SUPRIM, această generație va introduce de asemenea și o versiune cu numele SUPRIM LIQUID. Disponibilă doar pe GeForce RTX® 4090, această serie implementează un sistem de răcire cu lichid în circuit închis care menține temperaturile încă și mai scăzute pentru a permite noi niveluri de performanță. Radiatorul de 240 mm este răcit de o pereche de ventilatoare MSI Silent Gale P12 de 120 mm, concepute pentru a oferi o presiune masivă a aerului la un nivel de zgomot extrem de redus. Un singur ventilator TORX 5.0 deasupra unui radiator dedicat asigură o răcire mai mult decât adecvată pentru componentele de putere.

GAMING TRIO

Seria GAMING TRIO a fost reîmprospătată cu un aspect nou, dar familiar, păstrând în același timp același echilibru excelent între performanță, răcire și zgomot redus în care gamerii au ajuns să aibă încredere. În fruntea acestei serii de produse actualizate se află noul design TORX Fan 5.0 cu perechi de câte trei pale de ventilator conectate între ele printr-o legătură exterioară și formând o structură care concentrează fluxul de aer în sistemul de răcire actualizat Tri Frozr 3.

Nucleul sistemului de disipare termică pentru modelele bazate pe RTX® 4090 și 4080 este reprezentat de consacrata placă de bază pentru răcire din cupru placat cu nichel. Noua serie GAMING TRIO este prevăzută cu un BIOS dual pentru a permite comutarea ușoară între modul Silent și modul Gaming pentru mai multă performanță. O placă posterioară din metal periat, cu design flow-through rigidizează placa grafică asigurând în același timp o acțiune de răcire pasivă prin intermediul plăcilor termice. Mystic Light ornează exteriorul plăcii grafice, sincronizând culoarea iluminării cu restul PC-ului prin Mystic Light Sync și Ambient Link. Aceste noi plăci GAMING TRIO au o dimensiune impresionantă, cu modelul bazat pe RTX® 4090 ocupând 3,75 sloturi, iar modelul bazat pe RTX® 4080 ocupând 3,25 și 3 sloturi fiecare.

VENTUS

Populara serie VENTUS a revenit, fiind acum echipată cu trei dintre premiatele ventilatoare TORX 4.0. Întruchiparea unei filozofii de design spartan, fără complicații, plăcile VENTUS mențin elementele esențiale pentru a îndeplini orice sarcină la îndemână. Un sistem de răcire robust, o placă posterioară pentru ranforsare din aluminiu periat și o estetică bine conturată fac ca această placă grafică să fie potrivită pentru orice sistem. Fiind seria mai discretă, cele două modele VENTUS 3X bazate pe RTX® 4080 sunt și mai subțiri, cu 3 și 2,5 sloturi fiecare.

SUPRIM, SUPRIM LIQUID, GAMING TRIO și VENTUS vor forma vârful de gamă al seriei MSI GeForce RTX® 40. Cu toate acestea, alte serii sunt planificate să sosească în viitorul apropiat.

Mai multe informații despre aceste noi plăci grafice MSI pot fi găsite pe pagina de prezentare dedicată.

Specificatii produse:

MODEL NAMEGeForce RTX® 4090  SUPRIM LIQUID X 24GGeForce RTX® 4090  SUPRIM X 24GGeForce RTX® 4090  GAMING X TRIO 24G
GRAPHICS PROCESSING UNITNVIDIA® GeForce RTX® 4090NVIDIA® GeForce RTX® 4090NVIDIA® GeForce RTX® 4090
INTERFACEPCI Express® Gen 4PCI Express® Gen 4PCI Express® Gen 4
CORES16384 Units16384 Units16384 Units
CORE CLOCKSTBDTBDTBD
MEMORY SPEED21 Gbps21 Gbps21 Gbps
MEMORY24GB GDDR6X24GB GDDR6X24GB GDDR6X
MEMORY BUS384-bit384-bit384-bit
OUTPUTDisplayPort x 3 (v1.4a)HDMI™ x 1 (Supports 4K@120Hz HDR, 8K@60Hz HDR, and Variable Refresh Rate as specified in HDMI 2.1a)DisplayPort x 3 (v1.4a)HDMI™ x 1 (Supports 4K@120Hz HDR, 8K@60Hz HDR, and Variable Refresh Rate as specified in HDMI 2.1a)DisplayPort x 3 (v1.4a)HDMI™ x 1 (Supports 4K@120Hz HDR, 8K@60Hz HDR, and Variable Refresh Rate as specified in HDMI 2.1a)
HDCP SUPPORTYYY
POWER CONSUMPTIONTBDTBDTBD
POWER CONNECTORS16-pin x116-pin x116-pin x1
RECOMMENDED PSUTBDTBDTBD
CARD DIMENSION (MM)Card: 280 x 140 x 43 mmradiator + fan:274 x 121 x 55 mm336 x 142 x 78 mm337 x 140 x 77 mm
WEIGHT (CARD / PACKAGE)2353g / 3837g2413g  / 3636g2170 g / 3093 g
DIRECTX VERSION SUPPORT12 Ultimate12 Ultimate12 Ultimate
OPENGL VERSION SUPPORT4.64.64.6
MAXIMUM DISPLAYS444
VR READYYYY
G-SYNC® TECHNOLOGYYYY
DIGITAL MAXIMUM RESOLUTION7680 x 43207680 x 43207680 x 4320
MODEL NAMEGeForce RTX® 4080 16GB SUPRIM XGeForce RTX® 4080 16GB GAMING X TRIOGeForce RTX® 4080 16GB VENTUS 3X OC
GRAPHICS PROCESSING UNITNVIDIA® GeForce RTX® 4080NVIDIA® GeForce RTX® 4080NVIDIA® GeForce RTX® 4080
INTERFACEPCI Express® Gen 4PCI Express® Gen 4PCI Express® Gen 4
CORES9728 Units9728 Units9728 Units
CORE CLOCKSTBDTBDTBD
MEMORY SPEED23 Gbps23 Gbps23 Gbps
MEMORY16GB GDDR6X16GB GDDR6X16GB GDDR6X
MEMORY BUS256-bit256-bit256-bit
OUTPUTDisplayPort x 3 (v1.4a)HDMI™ x 1 (Supports 4K@120Hz HDR, 8K@60Hz HDR, and Variable Refresh Rate as specified in HDMI 2.1a)DisplayPort x 3 (v1.4a)HDMI™ x 1 (Supports 4K@120Hz HDR, 8K@60Hz HDR, and Variable Refresh Rate as specified in HDMI 2.1a)DisplayPort x 3 (v1.4a)HDMI™ x 1 (Supports 4K@120Hz HDR, 8K@60Hz HDR, and Variable Refresh Rate as specified in HDMI 2.1a)
HDCP SUPPORTYYY
POWER CONSUMPTIONTBDTBDTBD
POWER CONNECTORS16-pin x116-pin x116-pin x1
RECOMMENDED PSUTBDTBDTBD
CARD DIMENSION (MM)337 x 142 x 78 mm337 x 140 x 67 mm322 x 136 x 63 mm
WEIGHT (CARD / PACKAGE)TBDTBDTBD
DIRECTX VERSION SUPPORT12 Ultimate12 Ultimate12 Ultimate
OPENGL VERSION SUPPORT4.64.64.6
MAXIMUM DISPLAYS444
VR READYYYY
G-SYNC® TECHNOLOGYYYY
DIGITAL MAXIMUM RESOLUTION7680 x 43207680 x 43207680 x 4320
MODEL NAMEGeForce RTX® 4080 12GB SUPRIM XGeForce RTX® 4080 12GB GAMING X TRIOGeForce RTX® 4080 12GB VENTUS 3X OC
GRAPHICS PROCESSING UNITNVIDIA® GeForce RTX® 4080NVIDIA® GeForce RTX® 4080NVIDIA® GeForce RTX® 4080
INTERFACEPCI Express® Gen 4PCI Express® Gen 4PCI Express® Gen 4
CORES7680 Units7680 Units7680 Units
CORE CLOCKSTBDTBDTBD
MEMORY SPEED21 Gbps21 Gbps21 Gbps
MEMORY12GB GDDR6X12GB GDDR6X12GB GDDR6X
MEMORY BUS192-bit192-bit192-bit
OUTPUTDisplayPort x 3 (v1.4a)HDMI™ x 1 (Supports 4K@120Hz HDR, 8K@60Hz HDR, and Variable Refresh Rate as specified in HDMI 2.1a)DisplayPort x 3 (v1.4a)HDMI™ x 1 (Supports 4K@120Hz HDR, 8K@60Hz HDR, and Variable Refresh Rate as specified in HDMI 2.1a)DisplayPort x 3 (v1.4a)HDMI™ x 1 (Supports 4K@120Hz HDR, 8K@60Hz HDR, and Variable Refresh Rate as specified in HDMI 2.1a)
HDCP SUPPORTYYY
POWER CONSUMPTIONTBDTBDTBD
POWER CONNECTORSTBDTBDTBD
RECOMMENDED PSUTBDTBDTBD
CARD DIMENSION (MM)TBDTBDTBD
WEIGHT (CARD / PACKAGE)TBDTBDTBD
DIRECTX VERSION SUPPORT12 API12 API12 API
OPENGL VERSION SUPPORT4.64.64.6
MAXIMUM DISPLAYS444
VR READYYYY
G-SYNC® TECHNOLOGYYYY
DIGITAL MAXIMUM RESOLUTION7680 x 43207680 x 43207680 x 4320

Procesoarele AMD Ryzen seria 7020 pentru platformele mobile sporesc performanța on-the-go

AMD a prezentat noua gamă de procesoare Ryzen™ 7020 Series și Athlon™ 7020 Series, care oferă un echilibru perfect între performanță, productivitate și capacitate de reacție. Construite pe baza arhitecturii de bază “Zen 2” și echipate cu grafică AMD RDNA™ 2, procesoarele Ryzen și Athlon 7020 Series pentru dispozitive mobile oferă performanțe excelente în utilizarea zilnică și autonomie de până la 12 ore, astfel încât utilizatorii să poată profita la maximum de laptopul lor.

0

Procesoarele AMD Ryzen și Athlon seria 7020 pentru platforme mobile

Construite pe tehnologia pe 6 nm de la TSMC, noile procesoare pentru dispozitive platformele Ryzen și Athlon seria 7020 oferă echilibrul perfect între performanță și fiabilitate. Cu o gestionare inteligentă a bateriei și hardware dedicate pentru redare video și audio, sistemele cu procesoarele Ryzen și Athlon din seria 7020 sunt ideale pentru conferințe video și colaborare, productivitate la birou și multitasking, precum și pentru conectarea cu persoanele dragi atunci când ești acasă sau în deplasare.

Comboul dintre tehnologia TSMC pe 6nm și arhitectura inovatoare Ryzen 7020 permite procesoarelor AMD Ryzen să ofere o autonomie premium a bateriei platformelor la un preț accesibil pentru sistemele mainstream, până la 12 ore de funcționare fără conectare la priză.

De asemenea, procesoarele din seria Ryzen 7020 oferă cele mai bune performanțe din clasa lor, cu o viteză de multitasking de până la 58% mai mare și o viteză de lansare a aplicațiilor cu 31% mai mare decât cea a concurenței raportat la procesorul AMD Ryzen 3 7320U .

Datorită arhitecturii grafice AMD RDNA 2, procesoarele AMD Ryzen și Athlon din seria 7020 pentru dispozitive mobile suportă până la 4 ecrane alimentate de grafica integrată Radeon™ 610M Series și suport avansat de decodare pentru streaming de înaltă rezoluție.

Sistemele cu procesoarele Ryzen și Athlon din seria 7020 sunt compatibile cu Windows 11 și dispun de un procesor de securitate Microsoft Pluton4 pentru suport complet al funcțiilor de securitate Windows 11. Noile procesoare vin, de asemenea, cu o nouă platformă modernă și suport tehnologic avansat, inclusiv:

– Modern Standby

– Wake-on-Voice

– Încărcare rapidă

– Memorie rapidă LPDDR5

Sistemele cu procesoarele Ryzen și Athlon din seria 7020 pentru dispozitive mobile vor fi disponibile de la partenerii OEM la nivel global, inclusiv Acer, HP și Lenovo, începând cu trimestrul 4 din 2022, pornind de la un preț SEP de 399 USD.

Procesoarele AMD Ryzen™ și Athlon™ din seria 7020 pentru dispozitive mobile

ModelNuclee/ Fire de execuțieFrecvență boostFrecvență de bazăCache total (MB)TDP (Watts)Model GPU
AMD Ryzen™ 5 7520U4C/8TPână la 4,3 GHz2.8 GHz6 MB15 WAMD Radeon™ 610M
AMD Ryzen™ 3 7320U4C/8TPână la 4,1 GHz2.4 GHz6 MB15 WAMD Radeon™ 610M
AMD Athlon™ Gold 7220U2C/4TPână la 3.7 GHz2.4 GHz5 MB15 WAMD Radeon™ 610M

Resurse de suport

  • Află mai multe despre procesoarele AMD Ryzen 7020 Series și Athlon 7020 Series pentru dispozitive mobile aici
  • Află mai multe despre procesoarele mobile AMD Ryzen aici
  • Devino un fan AMD pe Facebook
  • Urmărește AMD pe Twitter

TED LASSO și AFC RICHMOND SE ALĂTURĂ EA SPORTS™ FIFA 23

WATCH: Ted Lasso, He’s in the game

Într-un mix de gaming si entertainment, fanii FIFA 23 vor putea juca alături de Ted Lasso și jucătorii lor preferați ai AFC Richmond în mai multe moduri de joc

București – 21 septembrie 2022 – Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) și Warner Brothers Interactive Entertainment, au anunțat astăzi introducerea AFC Richmond în EA SPORTS™ FIFA 23, fanii având șansa să preia controlul clubului lor preferat în diverse moduri de joc, precum Career Mode – Manager, Kickoff, Online Friendlies și Online Seasons. O serie de elemente AFC Richmond, precum echipamente, tifos, carduri de Manageri, vor putea fi deblocate în FIFA Ultimate ™(FUT) și Pro Clubs.

Ted Lasso, personajul interpretat de Jason Sudeikis, va fi disponibil ca manager al AFC Richmond în Career Mode, iar fanii vor putea coordona echipa AFC Richmond sau altă echipa, din rolul managerului lor favorit. De asemenea, jucătorii își pot crea propriul Manager sau alege un manager licențiat care să conducă AFC Richmod, sau pot crea un jucător și să se alăture echipei AFC Richmond în liga preferată.

TedLasso_EA SPORTS FIFA 23

„Sunt norocos și totodată complet recunoscător să fi experimentat multe momente speciale în cursul carierei mele, iar această experiență se numără printre cele mai bune,” menționează Jason Sudeikis, câștigător al premiului Emmy. „Includerea lui Ted Lasso și a întregii echipe AFC Richmond în noua versiune a jocului este, pentru mine și colegii mei, ca fani ai EA SPORTS FIFA, un vis devenit realitate. Actorii și echipa de producție lucrează cu dedicare la acest show și suntem încântați că un număr atât de mare de persoane rezonează cu serialul. Suntem nerăbdători ca fanii să aibă oportunitatea să joace alături de personajele preferate ale AFC Richmond, cu acestea, sau chiar împotriva lor.”

Fanii vor avea posibilitatea de a alege AFC Richmond ca parte a ligii „Rest of The World” în Kick Off, Online Friendlies și Online Seasons, Roy Kent, Jamie Tartt, Sam Obisanya, Dani Rojas, fiind parte a echipei de Greyhounds. Stadionul emblematic al AFC Richmond, Nelson Road, va fi de asemenea inclus în FIFA 23.

În ultimii 30 de ani, EA SPORTS FIFA s-a poziționat în topul culturii fotbalului. Colaborarea cu Warner Bros pentru a introduce echipa AFC Richmond în joc este încă o dovadă a modului în care EA SPORTS continuă să estompeze barierele dintre gaming, entertainment și lumea reală a fotbalului.

„Într-un timp foarte scurt și cu o experiență anterioară limitată, Ted Lasso a devenit un fenomen cultural, reușind să aducă la viață pasiunea pentru fotbal și importanța încrederii pentru milioane de fani din întreaga lume,” spune David Jackson, VP Brand pentru EA SPORTS FIFA. „Suntem fericiți să îi avem pe Ted și AFC Richmond în FIFA 23.”

Conținutul aferent AFC Richmond din FUT și Pro Clubs va putea fi accesat prin intermediul obiectivelor, provocărilor și premiilor ce vor putea fi obținute de către toți jucătorii încă de la lansare. Conținutul vizează cardurile Ted Lasso și Coach Beard, echipamentele AFC Richmond și vanity items, precum insigne, steaguri și multe altele, dar și stadionul Nelson Road, inclus în Pro Clubs.

„Este incredibil să fii inclus în FIFA. Nu sunt convins că acest lucru va ajuta la risipirea zvonurilor referitoare la CGI, dar merită din plin,” spune Brett Goldstein, câștigătorul premiului Emmy ce îl intepretează pe jucătorul AFC Richmond, Roy Kent. „Sunt nerăbdător să câștig în fața nepotului meu într-un joc în care eu voi fi Roy Kent, iar el Jamie Tartt. Va fi furios.”

FIFA 23 este dezvoltat de EA România și EA Vancouver și va fi disponibil nivel global începând cu 30 septembrie 2022 pentru PlayStation®5, Microsoft Xbox® Series X|S, PC, Stadia, PlayStation®4 și Xbox® One. Precomanda pentru FIFA 23 Ultimate Edition va începe pe 27 septembrie 2022.

TED LASSO © & ™ Warner Bros. Entertainment Inc. & Universal Television LLC (s22) Toate drepturile rezervate.

Despre Electronic Arts

Electronic Arts (NASDAQ: EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.

În anul fiscal 2022, EA a înregistrat venituri nete de 7 miliarde dolari USD. EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™ și F1™.

Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.

EA, EA SPORTS și logo-ul EA SPORTS sunt mărci înregistrate ale Electronic Arts Inc. FIFA și Logo-ul Oficial FIFA sunt deținute de FIFA. Toate drepturile rezervate.

Versiunea actualizată a sistemului de operare Windows 11 – Windows 11 2022 Update – disponibilă acum în peste 190 de țări

Panos Panay, EVP, Chief Product Officer, Windows & Devices

Ultimii ani au schimbat semnificativ modul în care trăim, lucrăm și învățăm, iar computerele au devenit tot mai importante pentru fiecare dintre noi. În același timp, tranziția rapidă la modele de muncă mai flexibile a dus și la o creștere a numărului amenințărilor de securitate cibernetică la care sunt expuse atât persoanele fizice, cât și companiile, 921 de atacuri asupra parolelor având loc în fiecare secundă.

Anul trecut, odată cu lansarea Windows 11, Microsoft și-a propus să transforme PC-urile în dispozitive mai eficiente și mai ușor de utilizat. Acum, versiunea actualizată a acestui sistem de operare (Windows 11 2022 Update) este disponibilă în mai bine de 190 de țări de la nivel global.

În prezent, numărul persoanelor care utilizează Windows crește, iar Microsoft se angajează să perfecționeze continuu sistemul de operare, astfel încât acesta să se poată adapta nevoilor și cerințelor fiecărui utilizator în parte. Astfel, prima actualizare majoră a Windows 11 aduce inovație în patru arii importante pentru utilizatori:

  • Transformarea PC-urilor în dispozitive mai sigure și mai ușor de utilizat
  • Sporirea productivității
  • Transformarea Windows într-un mediu perfect pentru a lucra, a colabora și a crea
  • Noi soluții de securitate, management și flexibilitate la locul de muncă

Transformarea PC-urilor în dispozitive mai sigure și mai ușor de utilizat

La versiunea de bază a Windows 11, Microsoft a adăugat acum noi funcții prin intermediul cărora informațiile și conținutul de care utilizatorii au nevoie să fie mereu ușor de accesat (anticipând nevoile și economisind timpul acestora), precum: actualizări în meniul de Start, opțiuni mai rapide de căutare sau o mai bună mapare a evenimentelor locale curente semnalate în panoul de Widgets. În plus, va fi disponibil și un set de noi funcții de accesibilitate. Acestea includ: un sistem care generează subtitrări live pe baza oricărei forme de conținut audio; acces activat prin amprentă vocală (versiune de preview), care le permite utilizatorilor să controleze computerul și să creeze un text folosind doar vocea; opțiunea Natural Voices for Narrator, care oglindește îndeaproape vorbirea naturală, creând un sunet mai plăcut și înlesnind lectura sau navigarea în browser.

photo (1)

Siguranța online, confidențialitatea datelor și securitatea cibernetică sunt preocupări majore pentru fiecare dintre noi. Windows 11 este cea mai sigură versiune de Windows de până acum, Microsoft utilizând zilnic peste 43 de trilioane de semnale de securitate pentru a perfecționa soluțiile pe care le dezvoltă. Acum, compania introduce și Smart App Control, pentru ca utilizatorii să poată descărca orice aplicație de care au nevoie fiind siguri că sunt protejați. Însă, cum amenințările de securitate nu dispar la finalul zilei, odată cu închiderea dispozitivelor, a creat și aplicația Defender, care este disponibilă la abonamentele Microsoft 365 Personal și Family.

Sporirea productivității

Versiunea actualizată a sistemului de operare Windows 11 aduce îmbunătățiri și noi funcții și în ceea ce privește optimizarea bateriei sau funcții precum Snap layouts ori Focus. Toate acestea ne ajută să ne organizăm și să ne concentrăm atenția mai ușor atunci când avem de îndeplinit sarcini multiple, ceea ce se va traduce și printr-o creștere a nivelului de productivitate.

Transformarea Windows într-un mediu perfect pentru a lucra, a colabora și a crea

Sistemul de operare Windows este folosit de tot mai multe persoane pentru a comunica și a colabora unii cu ceilalți, pentru a ne exprima sub diferite forme, pentru a crea sau pentru activitățile de gaming. Windows 11 2022 Update aduce noi capabilități pentru funcția Windows Studio Effects, care asigură o mai bună calitate a apelurilor audio și video deoarece folosește algoritmi avansați de inteligență artificială pentru a anula zgomotele de fundal și a focaliza mai bine chiar și atunci când cadrul nu mai este unul static. Totodată, sunt disponibile și noi instrumente pentru creatorii de conținut, cu ajutorul cărora să poată face montaje video și să poată edita mai ușor materialele, în timp ce, în ceea ce privește gamingul, actualizarea aduce o latență mai scăzută și îmbunătățiri sau noi funcții în timpul jocului, precum Auto HDR și Variable Refresh Rate.

Odată cu această actualizare, Microsoft a anunțat că extinde Amazon Appstore Preview pe piețele internaționale, aducând peste 20.000 de aplicații și jocuri Android™ pe dispozitivele Windows 11 care îndeplinesc cerințele de hardware specifice caracteristicilor acestora. În plus, va continua să dezvolte Microsoft Store Ads, o platformă dedicată dezvoltatorilor de jocuri și aplicații, care să îi ajute să își promoveze conținutul în fața clienților din segmentul de piață potrivit. Mai multe detalii despre funcțiile care urmează să fie lansate în Microsoft Store puteți afla de aici.

Noi soluții de securitate, management și flexibilitate la locul de muncă

Pentru a menține productivitatea angajaților, organizațiile trebuie să gestioneze simultan, eficient și în siguranță mai multe dispozitive, indiferent de locurile unde se află acestea.  Pentru a răspunde nevoilor acestui peisaj din ce în ce mai complex, Windows 11 2022 Update pune la dispoziția organizațiilor noi funcții de securitate și noi instrumente de management, precum Microsoft Defender SmartScreen care detectează situațiile în care angajații unei organizații accesează o aplicație sau un website compromise folosind credențiale Microsoft și transmite alerte pentru ele, astfel încât amenințările să poată fi oprite la timp. Pe de altă parte, funcția Smart App Control blochează aplicațiile și fișierele din surse nesigure – construită pe baza aceluiași algoritm de inteligență artificială ca în cazul Windows Defender Application Control, Smart App Control poate evalua gradul de siguranță al unei aplicații în timp real, înainte ca aceasta să înceapă să ruleze pe un dispozitiv. Pentru a afla mai multe despre noutățile din Windows 11, vizitați Blogul Microsoft 365 și pentru mai multe detalii privind soluțiile de securitate, consultați Microsoft Security Blog.

Acestea sunt doar câteva dintre noutățile pe care le aduce actualizarea Windows 11, cu scopul de a ajuta utilizatorii să fie mai productivi și mai creativi. Totodată, Microsoft își propune ca astfel să reducă și amprenta de carbon generată de dispozitivele pe care le folosim. Mai exact, de fiecare dată când un dispozitiv va fi pornit, conectat la o sursă de energie sau la internet, sistemul de operare Windows va analiza amprenta de carbon generată și va programa operațiile de instalare în anumite momente ale zilei, atunci când emisiile de carbon rezultate ar fi la un nivel mai scăzut.

Windows 11 2022 Update este disponibilă începând de acum, iar pentru mai multe detalii privind procedura de instalare, puteți consulta informațiile de aici. Windows 11 a fost conceput pentru a aduce oamenii împreună, pentru a-i ajuta să își sporească productivitatea și să devină mai creativi. Deservind mai mult de un miliard de persoane la nivel global, sistemul de operare Windows este o platformă pentru inovație. Pentru clienții individuali, Windows 11 este instrumentul care îi va ajuta să rezolve mai ușor sarcinile zilnice. Pentru companii, Windows 11 este sistemul de operare care facilitează munca pe model hibrid și cea mai sigură versiune de Windows de până acum. Pentru dezvoltatorii de jocuri și aplicații și pentru creatorii de conținut, Windows 11 este platforma deschisă care creează oportunități economice tot mai mari. Compania Microsoft se angajează să investească în continuare resurse pentru a perfecționa sistemul de operare în concordanță cu nevoile și cerințele utilizatorilor.

„O insulă de istorie și de artă pe cheiul Dâmboviței”, un proiect care invită publicul să descopere frumusețea ascunsă a sectorului 4

Elite Art Club UNESCO, desfășoară în perioada 18 septembrie – 2 octombrie activitățile proiectului intitulat O insulă de istorie și de artă pe cheiul Dâmboviței, proiect co-finanțat de ARCUB în cadrul programului București afectiv 2022.

Proiectul intitulat O insulă de istorie și de artă pe cheiul Dâmbovițeiare ca scop central dezvoltarea componentei de educație culturală pentru copii, dar și pentru adulți, care să contribuie la creșterea calității cererii în domeniul culturii și stimularea implicării lor în proiectele artistice la nivelul orașului București. Demersul vine în întâmpinarea cetățenilor orașului, pe fondul contextului pandemic, urmărind să readucă în prim planimportanța interacțiunii comunitare și a activităților sociale.

Prima activitate a proiectului, intitulată TurLaPas, constă în două tururi ghidate care vor fi organizate în data de 18 septembrie, respectiv 25 septembrie, și vor parcurge 12 locații din zona centrală a Bucureștiului, povestite în cuvintele arhitectului Cristian Brăcăcescu si împărtășite de Ana Rubeli, fondatoarea Asociației culturale Aici a stat. Tururile vor fi urmate de un concurs online de fotografie, premiat cu o lucrare din patrimoniul Elite Art Gallery.

g4

A doua activitate constă în organizarea a două ateliere de creație pentru copii cu vârste cuprinse intre 8-12 ani, intitulate București: Ilustrații și Poveștiși vor fi desfășurate la Elite Art Gallery, în data de 24 septembrie, respectiv 2 octombrie. Atelierele vor fi susținute de către artista Nadejda Lungu, iar arta va fi punctul de plecare către înțelegerea și explorarea celor 12 obiective istorice, un proces de omogenizare a experimentului cu materialele și tehnicile: cromatice, liniare și compoziționale, cât și dezvoltarea aptitudinilor creative și familiarizarea cu noțiunile de proporție, perspectivă, culoare.

Accesul este gratuit pentru participarea la activitățile din cadrul proiectului O insulă de istorie și de artă pe cheiul Dâmbovițeiiar înscrierilese pot realiza completând formularul online, valabil pe site-ul https://eliteart.org/o-insula-de-istorie-si-de-arta-pe-cheiul-dambovitei. Locurile vor fi distribuite în ordinea înscrierilor.

Elite Art Club UNESCO are ca scop promovarea principiilor fundamentale UNESCO prin organizarea unor proiecte culturale complexe care răspund la exigențele societății civile naționale și contribuie la dezvoltarea României din punct de vedere cultural și educațional.

Proiect desfășurat în parteneriat cu Trinitas TV și UNTEATRU.