Corporate Intelligence Agency: sub 1% dintre companiile din România înțeleg implicațiile fenomenului Fake News în business și se protejează de efectele acestuia

  • Dezinformarea cauzează pierderi financiare de aproximativ 78 de miliarde de dolari anual, la nivel mondial

București, 4 iulie 2022 – Nivelul crescut al concurenței, interesele economice și politice ale statelor, rezultate în imixtiuni în politica altora și nevoia de câștiguri financiare sunt principalele motive pentru creșterea fenomenului de dezinformare. Companiile targetate, în lipsa unor protocoale de contracarare a campaniilor de Fake News, riscă pierderi financiare și reputaționale iremediabile, în multe dintre cazuri.

La nivel mondial, dezinformarea cauzează pierderi financiare de aproximativ 78 de miliarde de dolari anual, iar aproape 90% dintre investitori consideră fenomenul ca risc major, potrivit unui studiu realizat de firma de securitate cibernetică CHEQ din Israel și Universitatea din Baltimore.

Cu toate acestea, în România, conștientizarea acestui fenomen în rândul factorilor de decizie din companii este foarte redusă. În prezent, sub 1% dintre companiile din România iau în serios fenomenul Fake News și au implementate proceduri pe care să le urmeze în cazul în care sunt ținta unor astfel de campanii, potrivit unei analize a Corporate Intelligence Agency, companie de management al riscului dedicată mediului de afaceri.

Gabriel_Zgunea_CEO_Corporate_Intelligence_Agency

„În prezent, este o epidemie de știri false care face tot mai multe victime. Astfel, dezinformarea s-a insinuat treptat și ca potențială strategie a mediului privat, care, în goana după profit sau consolidarea poziției pe piață,  utilizează acest instrument pentru afectarea reputației unor concurenți, influențarea valorii de piață a unor companii listate la bursă sau ca tactică de negociere în tranzacții, fuziuni sau preluări ostile”, spune Gabriel Zgunea, CEO Corporate Intelligence Agency.

Astfel, dezinformarea este o componentă elitistă a mecanismului de înșelare a persoanelor și a intereselor companiilor care poate fi tratată în cadrul procesului de mitigare a riscului de fraudă.

În acest sens, conform unui studiu al Asociației pentru Prevenirea și Combaterea Fraudelor din România, realizat în anul 2021, în rândul companiilor din Romania, cu privire la conștientizarea riscului general de fraudă, doar 2 companii din 10 au declarat că folosesc serviciile unor specialiști pentru a redacta proceduri de prevenire a fraudelor, însă axându-se doar pe elemente de bază: cunoașterea partenerului de afaceri, efectuare plăti, cadouri primite de la terți etc.

Ce impact are fenomenul Fake News îndreptat asupra companiilor

Campaniile de dezinformare au strategii bine definite, cu ținte și obiective de atins, utilizând mijloace de diseminare eficiente, care trimit mesaje de impact ce rămân impregnate în mentalul colectiv pentru o bună perioadă de timp. De asemenea, ”Fake News” a luat amploare și ca o consecință a evoluției tehnologiei, a multitudinii canalelor de comunicare sau de diseminare a unor informații (reale sau nu), precum și a tendinței unora de a consuma știri de o calitate din ce în ce mai slabă (junk news).

În SUA, o simplă campanie de intoxicare a publicului cu știri false despre produsele unui anumit brand a dus la scăderea acțiunilor companiei respective și a generat un scandal de presă, în momentul în care compania era pregătită pentru o fuziune.

Într-un caz similar, în Romania, în urmă cu câțiva ani, imaginea unei bănci a fost afectată după ce, pe piață, au apărut zvonuri potrivit cărora aceasta nu dispune de numerar, oamenii luând cu asalt bancomatele/ghișeele pentru a-și retrage sumele din conturile curente sau depozite.

Pe Bursa din SUA, o schemă simplă de „pump and dump” cu ajutorul Fake News a generat pierderi semnificative, dar și câștiguri pentru autorii unor știri false despre o companie listată.

În 2019, o bancă din Marea Britanie a suferit o scădere cu 11% a acțiunilor, din cauza viralizării unor mesaje pe platformele de comunicare WhatsApp și Twitter, mesaje false, referitoare la lichiditățile băncii și la alte probleme financiare.

De asemenea, având în vedere laxitatea pieței nereglementate crypto, o știre recentă, referitoare la o posibilă schemă „pump & dump” descrie acțiunea unui businessman influent din SUA, de promovare a uneia dintre monedele virtuale prin simple anunțuri referitoare la o potențială achiziție, neurmate de achiziția propriu-zisă. Această acțiune a generat o creștere valorică importantă a monedei respective, fiind urmată de o prăbușire în perioada imediat următoare.

Ce pot face companiile pentru a limita efectele unei campanii de Fake News

Acestea sunt doar câteva exemple care arată amploarea acestui fenomen și a consecințelor dezinformării. În acest context, potrivit specialiștilor Corporate Intelligence Agency, corporațiile ar trebui să-și identifice vulnerabilitățile, să evalueze care ar fi consecințele și care sunt punctele cel mai probabil să fie afectate prin răspândirea de informații false. Ulterior, după parcurgerea acestor etape, companiile au nevoie de o strategie de răspuns pentru a le face mai puțin vulnerabile la fenomen.

În funcție de domeniu, risc și expunere, este necesar să existe, la nivelul fiecărei corporații, un mecanism intern sau extern capabil să răspundă rapid acestui tip de amenințare, într-o perioadă de maxim o oră de la momentul în care atacul Fake News a avut loc, precum și să gestioneze comunicarea viitoare, în vederea minimizării riscurilor și expunerii pe subiectele în cauză. Implementarea unui plan real de reacție ce presupune o coordonare competentă și exemplară, este una dintre puținele variante câștigătoare.

Ghid de identificare a surselor de informații veridice

  • Dacă o informație pare exagerată, nereală sau „e prea frumos să fie adevărată”, verificarea acesteia ar trebui să fie făcută încă din cel puțin 3 surse sau chiar să implice solicitarea unor puncte de vedere oficiale;
  • De cele mai multe ori, canalele de comunicare oficiale ar trebui sa fie generatorul principal de informații, precum și sursa companiilor de informare. În acest sens, un model ar putea fi următorul: dacă nu dorim să cumpărăm produse contrafăcute, de ce am vrea să consumam știri „contrafăcute” de cineva pentru a-și atinge scopul?;
  • Atunci când anumite informații nu pot fi verificate, este important să nu contribuim la răspândirea informației și să devenim, în mod involuntar, coautori sau complici ai dezinformării. Dacă informația provine dintr-o anumită țară/zonă, cunoscută pentru acest gen de știri, este evident că acea informație trebuie verificată suplimentar.

„Ignorarea fenomenului Fake News pentru motivul că nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva este o atitudine la fel de păguboasă precum cea avută în fața fraudei din corporații. Fake News este tot o formă de fraudă, la adresa societății în care trăim, dar și a corporațiilor care se confruntă cu noi amenințări, asimetrice, specifice imersiei în digitalizare și a evoluției tehnologiei”, adaugă Gabriel Zgunea.

Despre Corporate Intelligence Agency

Corporate Intelligence Agency este o companie de management al riscului dedicată exclusiv mediului de afaceri, specializată în identificarea potențialelor vulnerabilități, riscuri sau oportunități de business ale companiilor care apelează la serviciile sale.

Corporate Intelligence Agency oferă soluții premium de Intelligence aplicat, Competitive Intelligence și Risk Management, prin utilizarea celor mai noi instrumente și tehnologii, alături de dinamismul, creativitatea și, mai ales, nivelul ridicat de expertiză în domeniul intelligence al experților din componența echipei.

Serviciile Corporate Intelligence Agency se adresează tuturor companiilor și corporațiilor care înțeleg importanța utilizării unor profesioniști pentru generarea de informații sigure, care să poată fundamenta procesele decizionale, oferind cunoaștere asupra unor fenomene sau conjuncturi socio-politice, piețe sau situații de interes, precum și reducerea riscurilor sau vulnerabilităților în domenii ce pot afecta interesele economice și/sau reputaționale ale companiei.

Samsung Gaming Hub, o nouă platformă de căutare a jocurilor de streaming, disponibilă acum pe televizoarele și monitoarele inteligente din 2022

Gaming Hub este cea mai recentă platformă Smart TV de la Samsung care aduce utilizatorilor un serviciu de game streaming optimizat, fără a fi nevoie de o consolă sau un PC

Amazon Luna și Twitch se alătură Xbox, NVIDIA GeForce NOW, Google Stadia, Utomik, YouTube și Spotify pentru a oferi și mai multe modalități de a juca

București, România – 1 iulie 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că Samsung Gaming Hub  va fi disponibil pe toate televizoarele inteligente Samsung din 2022 și va aduce cel mai bun conținut de streaming de jocuri și experiențe de joc, fără hardware sau descărcări suplimentare necesare.

Anunțat în timpul CES 2022, Samsung Gaming Hub este o platformă all-in-one de căutare a jocurilor de streaming, unde utilizatorii pot descoperi și juca jocuri pe care le iubesc de la parteneri precum Xbox, NVIDIA GeForce NOW, Google Stadia, Utomik și, în curând, Amazon Luna. Samsung Gaming Hub oferă acces mai bun, mai rapid și mai convenabil la toate opțiunile de jocuri disponibile pe televizoarele Samsung, inclusiv pe modelele lansate în 2022, Neo QLED 8K, Neo QLED 4K, QLED-uri și seria de monitoare inteligente, expertiza Samsung în hardware și software fiind folosită pentru a oferi o experiență optimă de joc.

Gaming_hub_3

“Samsung Gaming Hub combină poziția de lider a Samsung în tehnologia de streaming cu experiența noastră în crearea unui hardware de ultimă generație, eliminând din bariere pentru ca oamenii să se poată bucura de experiența jocurilor. Odată cu extinderea parteneriatelor la nivelul serviciilor de streaming de jocuri de top și a recomandărilor venite de la experți, jucătorii vor putea naviga și descoperi cu ușurință jocuri dintr-o selecție vastă, indiferent de platformă.”, a declarat Won-Jin Lee, Președinte al diviziei de Service Business din cadrul Samsung Electronics.

Un punct de înlâlnire pentru zona de gaming

Prin intermediul sistemului de operare Tizen, Samsung Gaming Hub permite jucătorilor să acceseze instant jocurile pe care le iubesc de la parteneri de top din industrie precum Xbox, NVIDIA GeForce NOW, Google Stadia, Utomik și, în curând, Amazon Luna, pe lângă opțiunile pe care le au pe consolele de jocuri sau PC-uri, toate într-un singur loc.  Prin Gaming Hub jucătorii își pot folosi accesoriile preferate, precum căștile Bluetooth și controlerele, fără a fi nevoie să achiziționeze un hardware nou, ceea ce face accesul la jocuri mai ușor ca niciodată. În plus, utilizatorii vor avea acces la recomandări din partea experților legate de cele mai recente și mai populare jocuri.

Samsung Gaming Hub oferă, de asemenea, mai multe opțiuni de divertisment în timpul jocului, însemnând conectarea ușoară la Twitch, YouTube și Spotify direct din meniul de experiență Gaming Hub. Jucătorii pot accesa cele mai recente știri despre jocuri, pot viziona tutoriale, pot reda muzică și podcasturile preferate și pot vizualiza trailere ale celor mai așteptate jocuri, toate prin intermediul Gaming Hub.

Gaming_hub_4

 Inovația în streaming întâlnește un procesor incredibil și imaginea de înaltă calitate

Pasionații de jocuri se pot aștepta la o experiență de joc uimitoare. Noile televizoare și monitoare inteligente Samsung lansate în 2022 vin cu îmbunătățiri la nivel de fluiditate a mișcării, tehnologiei de reducere a latenței, precum și decodare mai rapidă și un input lag optimizat, redus cu o medie de 30%, în comparație cu modelele anterioare.

În plus, tehnologia Samsung bazată pe inteligența artificială optimizează grafica jocurilor, oferind o rezoluție incredibilă 4K și 8K, o precizie mult mai mare la nivel de culori și claritate.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina Samsung Gaming Hub:https://www.samsung.com/us/televisions-home-theater/tvs/gaming-hub/

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

VTEX a fost numită Strong performer în Raportul Gartner Peer Insights „Voice of the Customer” Digital Commerce 2022

București, 1 iulie 2022 VTEX (NYSE: VTEX), platforma enterprise de comerț digital cu ajutorul căreia brandurile și retailerii își gestionează operațiunile de comerț, a fost numită Strong performer în Raportul Gartner Peer Insights „Voice of the Customer”: Digital Commerce 2022. „Voice of the Customer” este un raport care sintetizează recenziile de pe platforma Gartner Peer Insights pentru persoanele cu funcție de decizie din domeniul IT. Această perspectivă de ansamblu, împreună cu recenziile individuale detaliate, completează cercetarea desfășurată de Gartner și poate juca un rol esențial în procesul de cumpărare, întrucât se concentrează asupra experiențelor directe în urma implementării și utilizării unei soluții.

VTEX a ocupat a treia poziție în cadrul categoriei „Rating general”, obținând nota 4,4 din 5, în baza a 33 de recenzii ale utilizatorilor, până în ianuarie 2022. Clienții VTEX au acordat un rating și la rubrica „Willingness to Recommend”, iar 96% dintre utilizatori au precizat că ar recomanda compania și soluțiile VTEX.

Cristi Movila VTEX 2 (1)

„E o onoare să fim apreciați în Gartner Peer Insights pentru că raportul este realizat pe baza feedbackului clienților noștri. Credem că această recunoaștere este o dovadă a eforturilor noastre la nivel de companie – de la echipa de produs și echipa de vânzări până la echipa de customer support – totul pentru a ne ajuta clienții să creeze, să gestioneze și să furnizeze experiențe de comerț B2B, B2C și marketplace”, a spus Geraldo Thomaz, fondator și co-CEO VTEX.

„Cred că cel mai bun barometru pentru o companie de tip SaaS sunt rezultatele clienților ei, iar titlul de Strong Performer în Gartner Peer Insights confirmă exact acest aspect. De altfel, această recunoaștere ne validează eforturile din regiune și viziunea conform căreia obiectivele clienților noștri sunt și obiectivele VTEX”, declară Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX.

Această recunoaștere vine imediat după o perioadă în care compania a avut rezultate pozitive. În anunțurile publice privind rezultatele din T1 2022, VTEX a precizat că veniturile sale totale au crescut cu 33,7% YoY, adăugând noi clienți și extinzând parteneriatele cu clienții existenți, printre care AB InBev, H&M, Oster, Under Armour, Walmart, Whirlpool și mulți alții.

Pentru a descărca  Raportul Gartner Peer Insights „Voice of the Customer”: Digital Commerce 2022apasă aici, iar pentru informații suplimentare privind VTEX, capabilitățile sale complete de comerț și activitatea desfășurată în colaborare cu câteva dintre cele mai mari branduri din lume, vizitează www.vtex.com.

Gartner® și Peer Insights™ sunt mărci înregistrate ale Gartner, Inc. și/sau ale afiliaților săi. Toate drepturile sunt rezervate. Conținutul Gartner Peer Insights constă în opiniile utilizatorilor finali individuali, care au la bază experiențele proprii ale acestora și nu trebuie să fie considerate drept expuneri ale unor fapte; de asemenea, acesta nu reprezintă opiniile companiei Gartner sau ale afiliaților săi. Gartner nu susține niciun furnizor, produs sau serviciu descris în acest conținut și nu oferă nicio garanție, exprimată sau implicită, cu privire la acest conținut, cu privire la acuratețea sau caracterul complet al acestuia, inclusiv orice garanții de vandabilitate sau potrivire pentru un anumit scop.

Despre VTEX

VTEX (NYSE:VTEX) este platforma enterprise de comerț digital cu ajutorul căreia brandurile și retailerii își gestionează toate operațiunile de comerț. VTEX accelerează creșterea afacerilor clienților săi cu o soluție completă de Comerț, Marketplace și OMS. Suntem alături de companiile din toată lumea și le sprijinim în procesul lor de dezvoltare, gestionare și livrare a unor experiențe native și avansate de comerț B2B, B2C și de marketplace, cu un time-to-market rapid.

În calitate de lider în domeniul platformelor de comerț digital, VTEX se bucură de încrederea a peste 2.400 de clienți, printre care AbInbev, Carrefour, Colgate, Motorola și Whirlpool, având peste 3.200 de magazine online active în 38 de țări (date pentru anul fiscal care s-a încheiat la 31 decembrie 2021). Pentru informații suplimentare, vizitați www.vtex.com.

EA SPORTS™ F1® 22 se lansează astăzi la nivel global

Noi monoposturi, noi reguli, un circuit nou, o nouă era a Formula 1
București, 1 iulie 2022 – Codemasters® și Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) au lansat astăzi EA SPORTS™ F1® 22, jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 FIA 2022, pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4, Xbox One, și PC via Origin & Steam. Ediția din acest an a jocului include monoposturile cu design revoluționar, care încurajează competiția, schimbările în materie de regulament, noi formate de curse, precum F1® Sprint, un nou circuit – Miami International Autodrome, și actualizări ale circuitelor din Spania, Australia și Abu Dhabi. Pentru această lansare, EA SPORTS a făcut echipă cu pilotul Scuderiei Ferrari, Charles Leclerc, pentru a oferi fanilor perspectiva unică a vieții unui pilot de  Formula 1® .

F1® 22 include inovații la nivel tehnic, aerodinamica monoposturilor, manevrabilitatea și modelele de anvelope fiind îmbunătățite pentru a reflecta schimările de pe circuit. Jocul introduce și funcția de Adaptive AI, o setare care modifică nivelul de dificultate aplicat competitorilor AI, adaptând vitezele și competitivitatea acestora, astfel încât jucătorii să fie angrenați constant în acțiune. De asemenea, a fost introdusă funcția VR pentru PC, oferind cea mai realistă experiență de pe circuitele F1®. Astfel, jucătorii pot simți adrenalina din cockpit, atât în modul single-player dar și alături de prieteni, cu opțiunea multiplayer.

„F1 22 oferă fanilor un echilibru, indiferent de nivelul acestora, și consolidează autenticitatea experienței de Formula 1 cu momente de cumpănă, realiste, pline de adrenalină.”, a spus Lee Mather, F1 Senior Creative Director în cadrul Codemasters. „Este cea mai mare schimbare în materie de manevrabilitate, prezentare și aerodinamică. Mai mult, am introdus și o serie de opțiuni inovatoare de lifestyle, pentru cei care abia descoperă jocul. Vrem să le oferim jucătorilor o poartă către lumea F1 și să îi ajutăm să se apropie și mai mult de acest sport.”
Cu introducerea funcțiilor interactive și cinematice, precum Immersive și Broadcast pentru Pit Stops, Tururi de Formare și Safety Car, ziua cursei devine și mai autentică în joc. De asemenea, F1® 22 dispune și de schimbări majore la nivel audio, incluzând reînregistrări, extinderea echipelor de comentatori în mai multe regiuni, o coloană sonoră dinamică și, pentru prima data în istoria francizei, un soundtrack licențiat cu piese ale unor artiști internaționali de muzică electronică și dance.

Jocul include F1® Life, un nou hub social personalizabil care le oferă jucătorilor opțiunea de a obseva viața piloților F1® și în afara circuitului. Fiind un lobby Multiplayer, acest spațiu personalizabil le permite jucătorilor să își etaleze colecțiile de supercaruri, fashion, accesorii și trofee, câștigate în urma realizării provocărilor din joc, obținute trecând la următorul nivel în Podium Pass, sau achiziționate din magazinul in-game. Cele opt supercaruri vin cu noi provocări la nivel de gameplay, precum curse de drift sau dueluri și pot fi conduse cu ajutorul funcției Pirelli Hot Lap, care redă prima parte a weekendului de cursă.

Tuturor inovațiilor din joc li se alătură și funcția My Team, care revine în joc pentru această ediție, cu trei niveluri de start, dar și modul popular 10-year Career cu funcționalități two-player, multiplayer și offline split-screen.

Pentru mai multe știri despre F1® 22, urmăriți pagina Formula 1  și canalele de Instagram, Twitter și YouTube.

*Sunt aplicate condiții și restricții. Mai multe detalii:https://www.ea.com/en-gb/games/f1/f1-22/game-offer-and-disclaimers

Despre Electronic Arts

Electronic Arts (EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.

Compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™ și Plants vs. Zombies™.

Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.

EA SPORTS, Battlefield, Apex Legends, The Sims, Need for Speed, Titanfall și Plants vs. Zombies sunt mărci Electronic Arts Inc. John Madden, NFL, FIFA și F1 reprezintă proprietatea deținătorilor mărcii și sunt utilizate cu permisiunea lor.

Despre Codemasters

Codemasters este un dezvoltator și editor britanic de jocuri video premiat, cu tradiție de peste 30 de ani. Compania este specializată în jocuri de curse de înaltă calitate, inclusiv DiRT, GRID, Project CARS și seria oficială de jocuri video F1® câștigătoare a premiului BAFTA.

Pentru mai multe informații despre portofoliul de produse Codemasters, vă rugăm să vizitați http://www.codemasters.com sau paginile de Twitter sau Facebook.

Codemasters este un studio Electronic Arts (NASDAQ: EA).

ELKO anunță lansarea de către Axis Communications a primei camere de producție proprie cu protecție împotriva exploziilor

București, 01.07.2022 – ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, anunță lansarea de către Axis Communications a primei camere de producție proprie cu protecție împotriva exploziilor, AXIS XPQ1785. Este o cameră PTZ cu protecție împotriva exploziilor destinată monitorizării zonelor largi și este certificată la nivel mondial pentru utilizarea în zonele periculoase.

Sistemul de analiză preinstalat de detectare a fumului și incendiilor oferă un nivel suplimentar de securitate în procesul de avertizare timpurie și prevenire a incendiilor, fiind ideal pentru aplicațiile de protecție a sănătății, siguranței și mediului (HSE).

Într-un comentariu privind această lansare, Jesper Olavi, Manager de Produs Global și responsabil pentru camerele cu protecție împotriva exploziilor în cadrul companiei Axis, a afirmat: „Cei mai mulți știu că portofoliul de produse Axis include camere cu protecție împotriva exploziilor de mai mulți ani, dar lansarea primei camere de acest tip fabricate în întregime de noi prezintă avantaje semnificative. Acum avem ocazia să optimizăm designul fiecărei componente, de la sistemul ARTPEC la carcasa cu protecție împotriva exploziilor. Clienții pot fi siguri că vor putea accesa toate funcțiile avansate ale camerelor Axis și, în plus, vor beneficia de avantajele protecției împotriva exploziilor.”

axis-xpq1785-explosion-protected-ptz-camera-angle-left-en-US-337280

Această cameră din oțel inoxidabil (316L) dispune de certificare de Clasa I/II/III Divizia 1 și Zona 1/21 la nivel mondial, fiind destinată utilizării în zonele periculoase (în conformitate cu standardele NEC, CEC, ATEX, IECEx și altele). Camerele au preinstalat un sistem de alertă la detectarea fumului care monitorizează încontinuu mediile potențial inflamabile pentru depistarea oricăror semne de fum sau foc, ajutând astfel la protejarea personalului și reducerea pericolelor.

Caracteristicile principale ale camerei AXIS XPQ1785 includ:

– Certificări la nivel mondial pentru zonele periculoase;

– Sistem de alertă la detectarea fumului;

– Tehnologie Zipstream și Lightfinder;

– Rezoluție HDTV 1080p cu zoom optic de 32x;

– Funcționare între -60°C și 60°C (între -76°F și 140°F).

AXIS XPQ1785 ajută la protejarea de la distanță a proceselor de producție, astfel încât personalul să nu mai fie trimis în mediile cu potențial explozibil cu acces restricționat decât dacă este absolut necesar. În plus, deoarece poate utiliza rețeaua de alimentare cu curent alternativ de 110-240 V, nu mai este necesară o sursă de alimentare externă. În plus, permite o instalare ușoară datorită echipării cu porturi RJ45 și SFP.

Axis oil_refinery_chimneys_smoke_xpq1785_1700x_1134_2108

„Faptul că deținem controlul asupra designului carcasei este esențial, deoarece acest lucru ne permite să adaptăm construcția carcasei la dimensiunile camerei. Astfel, carcasa cu protecție împotriva exploziilor nu va limita niciodată posibilitățile camerei Axis, cum ar fi câmpul vizual, intervalul larg de temperatură operațională și opțiunile de conectare. În plus, certificările la nivel mondial și numerele unice de identificare aduc un nivel de simplitate care asigură reducerea timpilor de pregătire, disponibilitatea la nivel global și o flexibilitate în instalare care va veni în ajutorul clienților care dețin mai multe locații. Fabricarea la nivel intern a camerelor cu protecție împotriva exploziilor ne permite să garantăm performanța și calitatea acestora la fiecare nivel, inclusiv integrarea securității cibernetice în întregul lanț de distribuție. Deținem controlul deplin asupra întregului proces, care valorifică aproape 40 de ani de expertiză și experiență în fabricație”, a completat Olavi.

Despre ELKO Group și ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, reprezentând 400 de producători. Compania oferă o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 10.000 de retaileri, producători de calculatoare, integratori de sisteme și companii din diferite domenii, în 11 țări din Europa. Cifra de afaceri a ELKO Group în 2021 s-a ridicat la 2.2 miliarde USD (1.8 miliarde EUR).

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT – PC-uri, componente, electronice home & office, telefoane mobile, software, soluții de infrastructură IT și de stocare, soluții de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicații, soluții smart building și smart city – precum și electronice de consum. Compania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează și revând soluții IT, sisteme de comunicații și supraveghere video), adresând toate canalele de distribuție IT & Telecom. Mai multe informații la: www.elko.ro

Cu Orange PrePay, vara aceasta clienții beneficiază de bonusuri surpriză în fiecare săptămână

București, 1 iulie 2022 – Vara aceasta, utilizatorii de cartele pre-plătite au parte de sute de GB de internet la activarea sau la reîncărcarea unei opƫiuni de minimum 5 euro credit, dar și de un bonus surpriză în fiecare săptămână, exclusiv prin utilizarea contului My Orange.

La reîncărcarea cu credit sau cu o opțiune PrePay, clienții primesc bonus 10 GB internet pentru fiecare 1 euro credit reîncărcat sau 20 GB internet dacă reîncărcarea se face direct din My Orange.

image002

Pe durata campaniei “Distracția vine cu mine oriunde”, clienții Orange PrePay vor putea activa diverse bonusuri surpriză, dacă accesează săptămânal contul lor My Orange. Un client PrePay își poate activa toate bonusurile oferite ȋn campanie, ȋn limita a maximum un bonus pe săptămână. Bonusurile săptămânale au valabilitate de 7 zile și pot fi utilizate împreună cu o opƫiune activă de minimum 5 euro credit, iar în roaming cu o opțiune de minimum 12 euro credit, în limita de date disponibile în roaming SEE.

Cu Orange PrePay, indiferent de opţiunea aleasă, toţi clienţii au acces la cel mai rapid internet și cea mai bună acoperire mobilă, în cea mai bună rețea din România. Mai multe detalii despre campania ce se desfășoară în perioada 30 iunie – 14 septembrie 2022 pot fi găsite pe: www.orange.ro/varaprepay.

Nokian Tyres plc se pregătește de ieșirea de pe piața din Rusia

Consiliul de administrație al Nokian Tyres a decis să inițieze ieșirea de pe piața rusă. Din cauza războiului din Ucraina și a înăspririi sancțiunilor, operațiunile Nokian Tyres plc în Rusia nu mai sunt posibile sau sustenabile. Astfel, pregătirile de ieșire vor începe imediat, iar compania va evalua opțiunile disponibile pentru acest demers. Procesul se va desfășura ținând cont atât de angajați, cât și de legislația locală.

În urma acestui proces, Nokian Tyres va înregistra, în al doilea trimestru al anului 2022, deprecieri de aproximativ 300 de milioane de euro, aferente activelor rusești. Acestea vor fi înregistrate ca excluderi non-IFRS. La 31 mai 2022, valoarea activelor nete ale Nokian Tyres în Rusia și Belarus era la aproximativ 400 de milioane de euro, luând în calcul deprecierile.

„În ultimele luni, am asistat la desfășurarea unor evenimente șocante în Ucraina. Am urmărit situația cu mare tristețe și, alături de întreaga comunitate internațională, condamnăm fără echivoc războiul care a provocat suferințe în rândul atâtor oameni”, precizeazăJukka Moisio, Președinte și CEO, Nokian Tyres. „Pe termen scurt, ne-am concentrat pe adaptarea la un mediu de operare extrem de incert, aflat în schimbare rapidă, și pe menținerea controlului asupra operațiunilor noastre din Rusia. După o analiză și o evaluare amănunțită a opțiunilor, am decis să reconstruim Nokian Tyres fără să fim prezenți în Rusia, și să ne concentrăm asupra oportunităților de dezvoltare în celelalte piețe existente. Nu a fost o decizie ușoară, în condițiile în care avem în Rusia peste 1.600 de angajați dedicați, a căror experiență o apreciem foarte mult, precum și multe relații de lungă durată cu clienți și furnizori, construite în ultimii 17 ani.”, adaugă Moisio.

Pentru a asigura aprovizionarea cu produsele Nokian Tyres, compania a mărit și mai mult capacitatea fabricilor sale din Finlanda și SUA și a decis să investească într-un spațiu nou în Europa. La începutul anului, Nokian Tyres a anunțat stoparea investițiilor în unitatea din Rusia și a început transferul producției unor game selectate importante de produse din Rusia către celelalte fabrici.

Nokian Tyres operează în Rusia din anul 2005. În 2021, aproximativ 80% dintre anvelopele pentru autoturisme ale companiei au fost produse în Rusia, iar în Rusia și Asia s-au înregistrat aproximativ 20% din vânzările nete ale Nokian Tyres.

Începând cu data de 29 iunie, Andrey Pantyukhov, care a condus operațiunile Nokian Tyres din Rusia și Asia, nu mai este membru al echipei manageriale Nokian Tyres.

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2021, vânzările nete ale companiei au fost de 1,7 miliarde de euro, iar numărul de angajați a ajuns la aproximativ 4.900. Compania Nokian Tyres este listată la Nasdaq Helsinki. Mai multe informații: www.nokiantyres.com

Un nou model de dezvoltare a campusurilor inteligente, bazat pe transformare digitală, energetică și tranziția către zero emisii de carbon

București, 1 iulie 2022. Huawei prezintă un nou model de dezvoltare bazat pe transformare digitală, energetică și tranziția către zero emisii nete de carbon, ca soluție pentru campusuri inteligente în viitor, prin reformare și inovare sistematică. Fiind considerat un reper al aplicării acestui model de dezvoltare, campusul inteligent cu zero emisii de la Huawei integrează componente de planificare, construcție și implementare, ce permit o dezvoltare durabilă din punct de vedere social și vin în sprijinul țărilor pentru atingerea obiectivului de neutralitate a emisiilor de carbon.

Se preconizează că investițiile globale în tranziția energetică vor ajunge la 131 de trilioane de dolari până în 2050; investițiile Chinei vor ajunge la aproape 22 de trilioane de dolari, iar peste 150 miliarde de dolari vor fi investiți în campusuri inteligente cu zero emisii de carbon pe perioada celui de-al 14-lea plan cincinal (2021-2025).

foto un nou model de dezvoltare a campusurilor inteligente

Lumea consumă din ce în ce mai multă energie, ceea ce duce la creșterea emisiilor de carbon, iar transformarea în sectorul energiei este decisivă, având digitalizarea ca pilon principal.

Tranziția către zero emisii nete de carbon

În prezent, sistemele energetice și industriale globale sunt supuse unei transformări pe scară largă, cu scopul de a reduce emisiile de carbon și de a crește proporția de energie curată. Există un impuls semnificativ către decarbonizare, în care sistemele energetice evoluează pentru a fi mai diversificate, iar digitalizarea joacă un rol important în optimizarea energiei.

Modelul de dezvoltare bazat pe cele trei direcții propune o serie de metodologii pentru a inversa impactul negativ pe care dezvoltarea socială îl are asupra mediului și a le face, în schimb, să funcționeze astfel încât să determine beneficii durabile și sociale. În acest scop, abordarea sistematică va contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de carbon la fiecare pas, incluzând pilonii strategiei, managementului, afacerilor și tehnologiei.

Mai exact, această strategie de dezvoltare se referă la transformările energetice și digitale cu zero emisii nete de dioxid de carbon din domeniile ecologiei, tehnologiei și din industrie, sprijinind evoluția și modernizarea acestora. Modelul stabilește un sistem energetic inteligent de decarbonizare, centrat pe date și informații. Prin integrarea fluxurilor de energie, de carbon, de informații și de valori, acesta va promova o dezvoltare socială eficientă și durabilă, bazându-se pe transformarea digitală pentru a consolida tranziția energetică și a atinge obiectivul de neutralitate a emisiilor de carbon.

Orice țară are nevoie de dezvoltare în toate cele trei direcții pentru a contribui la construirea unei infrastructuri energetice integrate inteligente, sustenabile, alimentate de tehnologii digitale. În acest sens, este nevoie de obiective de transformare clare și practice, care să reflecte starea actuală a sectorului energiei, a resurselor și a industriilor. Politicile trebuie să ghideze dezvoltarea economică și să promoveze modernizare, dezvoltarea regională, tranziția energetică, traiul bazat pe emisii reduse de dioxid de carbon, economisirea energiei și protecția mediului.

În acest context, campusurile vor acționa ca unități de bază ale orașelor, plasându-le în centrul procesului de agregare și dezvoltare industrială.

Cum funcționează campusurile inteligente cu zero emisii nete de carbon

Aproape 17.000 de campusuri contribuie la peste jumătate din producția industrială a Chinei și consumă aproape 70% din energia industrială națională. Campusurile industriale sunt responsabile de 31% din totalul emisiilor de carbon. Pentru a promova reducerea amprentei de carbon, Consiliul de Stat al Chinei a publicat Planul de acțiune pentru atingerea unui nivel maxim de dioxid de carbon înainte de 2030. Planul implică selectarea a 100 de orașe/campusuri-pilot reprezentative și sprijinirea acestora cu politici, fonduri și tehnologii pentru a facilita neutralitatea lor în materie de emisii de carbon.

Modelul de dezvoltare bazat pe cele trei direcții percepe campusurile inteligente ca pe un parcurs evolutiv, dinamic, gândit în etape. Prima etapă este cea a campusului inteligent (cu emisii reduse de dioxid de carbon), în care sunt utilizate resurse energetice pentru a promova economisirea și eficiența energetică. A doua etapă este cea a campusului energetic inteligent (cu emisii aproape zero de carbon), în care se dezvoltă un sistem energetic inteligent cu emisii zero. Cea de-a treia etapă – campusul inteligent bazat pe zero emisii de carbon (zero emisii nete) – integrează principiul complementarității multienergetice și al eficienței energetice, împreună cu gestionarea integrală a ciclului de viață al carbonului. Așadar, sinergia carbon-energie, big data și optimizarea modelelor de afaceri creează un parcurs clar de dezvoltare pentru campusurile de astăzi. Fiecare campus în parte se poate baza pe resursele energetice locale pentru a dezvolta obiective de transformare în etape, spre trecerea către zero emisii de carbon, energie și digitalizare.

În practică, modelul propus de dezvoltare are în vedere întregul lanț valoric, de la producția și transportul de energie, până la consum, distribuție și tranzacționare. Yancheng Power Supply Company a ales Huawei ca partener pentru transformarea digitală în sectorul energetic. După ce a implementat soluția Huawei pentru energie inteligentă și cu emisii reduse de carbon, compania a transformat cu succes managementul campusului său de la unul tradițional, al economisirii energiei, la unul bazat pe carbon, contribuind astfel în mod eficient la digitalizarea energiei în parcul său industrial și la construirea unui oraș digital, cu emisii reduse de carbon. „Soluția este fundamentul tehnic și practic pentru ca Yancheng Power Supply Company să exploreze piața emergentă a energiei digitale, să construiască un ecosistem cuprinzător de distribuție a energiei și să promoveze construcția de noi sisteme energetice”, a menționat reprezentantul Yancheng Power Supply Company.

Pentru utilizarea soluției de campus inteligent cu zero emisii de dioxid de carbon în cadrul proiectului Yancheng Low-carbon & Smart Energy Industrial Park, compania Huawei a fost desemnată câștigător în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor din cadrul WSIS 2022 (World Summit on the Information Society), care a fost co-organizat de UIT, UNESCO și PNUD pentru a promova obiectivele globale de dezvoltare durabilă.

Despre Huawei

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată.

Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei
http://www.facebook.com/HuaweiRO
http://www.youtube.com/Huawei