Synology® anunţă DiskStation DS1522+ o soluție versatilă pentru gestionarea a datelor

Synology a anunțat noua versiune DiskStation DS1522+ cu 5 bay-uri, cea mai recentă soluție compactă din linia sa Plus de dispozitive de stocare all-in-one. Acestea ajută utilizatorii de toate categoriile să își protejeze datele, infrastructura IT și activele fizice în mod profesional și sigur, susținând în același timp necesitățile impuse de afaceri, administrare IT și aplicații de productivitate.

„DS1522+ este o soluție versatilă potrivită pentru o gamă largă de nevoi și medii de utilizare”, a declarat Peggy Weng, manager de produs la Synology Inc. „Noua opțiune de upgrade la 10GbE la care se adaugă scalabilitatea pentru 10 unități suplimentare face ca DS1522+ să fie o soluție rentabilă și care poate crește cu ușurință odată cu orice echipă.”

Soluție compactă, posibilități nelimitate

DS1522+ se integrează la fel de bine ca soluție de stocare principală pentru configurații mai mici sau ca nod edge pentru implementări în diverse locații. Pus în valoare de DiskStation Manager (DSM) 7.1, acesta oferă capabilități solide de gestionare a datelor, de partajare completă de fișiere, colaborare și capabilități de supraveghere video.

Scalabil până la 15 bay-uri cu ajutorul a două unități de expansiune DX517, un DS1522+ complet extins poate găzdui în mod fiabil cantități masive de date în timp ce ocupă spațiu minim pe birou sau pe un raft. Un nou slot de upgrade de rețea permite realizarea cu ușurință de upgrade la 10GbE, în timp ce două sloturi M.2 2280 NVMe încorporate pot fi folosite pentru a accelera semnificativ performanța stocării.

Mai mult decât stocarea de fișiere

Sistemele de stocare Synology pot fi configurate cu ușurință pentru a deveni un cloud privat pe mai multe platforme, oferindu-vă totodată control complet asupra datelor dumneavoastră. Synology Drive permite gestionarea intuitivă a fișierelor și sincronizarea între platforme precum Windows, macOS, Android și iOS, asigurându-vă că datele dumneavoastră pot fi accesate indiferent de locul unde vă aflați.

Synology Photos permite fotografilor amatori care doresc să-și gestioneze colecția în continuă creștere să extragă și să facă copii de rezervă rapid pentru conținut media de pe telefoanele lor, să sorteze și să organizeze fotografiile și să le facă ușor partajabile cu un control robust al permisiunilor.

Păstrați afacerile operaționale

Păstrarea în condiții de securitate și cu copii de siguranță a dispozitivelor angajaților, a e-mailurilor și a datelor critice este mai necesară ca oricând în situația în care amenințările la adresa securității cibernetice capătă o amploare din ce în ce mai mare. DS1522+ include backup de date, snapshot-uri și replicare automată pentru a se asigura că fișierele și LUN-urile stocate pe acesta pot fi salvate automat pe alte dispozitive și servicii cloud odată ce este configurat.

Active Backup Suite de la Synology permite infrastructurii IT, cum ar fi sistemele Windows, mașinile virtuale Hyper-V/VMware și conturile Microsoft 365/Google Workspace, să fie salvate în siguranță pe DS1522+ și să fie restaurate cu ușurință atunci când este necesar.

Server compact de supraveghere și aplicații

DS1522+ funcționează, de asemenea, ca un sistem complet de management video, care oferă controlul deplin al datelor locale. Surveillance Station de la Synology este un VMS puternic conceput pentru companii care protejează deja peste 500.000 de locații. Suportul flexibil ONVIF și peste 8.300 de camere IP validate fac implementarea simplă și ușor adaptată cerințelor fiecărei locații.

Surveillance Station facilitează configurarea și gestionarea pe DS1522+ a până la 40 de camere video cu ajutorul unei interfețe moderne și personalizabile. Pentru medii de clădire de anvergură sau mai numeroase, aveți posibilitatea să adăugați planuri și să suprapuneți imaginile provenite de la Google Maps sau OpenStreetMap pentru clarificarea completă a situației. Păstrați înregistrări importante și creșteți reziliența cu ajutorul suportului pentru serverele de înregistrare de backup, managementul mai multor dispozitive (Central Management System) și suportul pentru înregistrarea dublă simultană criptată end-to-end la C2 Surveillance.

Disponibilitate

Synology DS1522+ este deja disponibil prin partenerii și distribuitorii Synology.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *