Se află România într-o nouă bulă imobiliară?

Contrar aparențelor, locuințele din România sunt de până la 3 ori mai accesibile decât erau în perioada crizei imobiliare din anul 2008

București, 30 iunie 2022

Având în vedere contextul macroeconomic în care ne aflăm, cu inflație și dobânzi în creștere, dar în același timp cu scumpiri și în segmentul imobiliar, Storia.ro – platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, prezintă o perspectivă amănunțită asupra accesibilității locuințelor și observă că piața imobiliară este în continuare foarte departe de momentul bulei din anul 2008.

Pentru a vedea în cemăsură își pot permite românii să-și achiziționeze o locuință, KIWI Finance, cel mai mare broker de credite din România, parte a grupului OLX, a creat primul indice imobiliar calculat pe baza prețurilor reale de tranzacționare. Acesta e calculat ca raport dintre prețul mediu per metru pătrat (mp) al locuințelor și salariul mediu net pe economie. Conform datelor disponibile, în primul trimestru al anului 2022, când salariul mediu net era 3.698 de lei, iar prețul mediu per mp al caselor și apartamentelor era de 1.384 de euro, indicele de accesibilitate ajunsese la un raport de 1,85 la nivel național.

Accesibilitatea locuintelor - Storia.ro (2) (1)

Cu cât indexul este mai mare, cu atât piața imobiliară este mai inaccesibilă. O valoare mare, de pildă, ar fi cea din 2008, când indicele de accesibilitate la nivel național atinsese un nivel record de aproape 5.

Accesibilitatea locuințelor în anul 2022 versus 2008

Raportată la salariul mediu net din prezent, accesibilitatea locuințelor actuale se situează la un nivel semnificativ mai mare decât cea din perioada bulei imobiliare din 2008 și este datorată în principal creșterilor salariale importante care s-au întâmplat în ultimii 14 ani.

3.610 euro ar fi trebuit sa coste metrul pătrat în România dacă am fi avut același indice de accesibilitate ca cel din anul 2008, dar raportat la salariile medii actuale. Înprezent prețul mediu la nivel național variază de la 1.000 de eur/mp (în orașe precum Ploiești și Brăila) la peste 1.600 de euro (în Cluj și București), ceea ce arată că astăzi locuințele sunt de aproximativ 2-3 ori mai accesibile decât în bula din 2008.

Salariile medii nete din 2022, cu 56% mai mari decât cele din 2008

În luna aprilie 2022, cea mai recentă dintre cele monitorizate, câştigul salarial mediu net în România a fost de 3.967 lei, în creștere cu 30 lei (+0,8%) faţă de luna precedentă, conform Institutului Național de Statistică. În timp ce în aprilie 2022 salariul mediu net la nivel național era echivalentul a 802 euro, în aprilie 2008 salariul mediu net era cu 446 euro mai mic, respectiv de 356 euro lacursul euro din perioada respectivă, adică echivalentul a 1.282 lei.

În bula imobiliară din anul 2008, raportul dintre preţul pe metru pătrat şi salariul mediu net atinsese 4,5, astfel că, dacă am aplica aceeași formulă de calcul (4,5 x 802 euro) am obține un preț per mp de 3.610 euro. Acesta ar trebui să fie costul mediu la nivel național per mp dacă locuințele de azi ar fi la același nivel de accesibilitate ca în 2008.

La un preț per mp de 3.610 euro, o garsonieră de 37 de mp cu o suprafața utilă minimă, conform Legii Locuinței, ar costa azi în medie 133.570 de euro. La fel, un apartament de 2 camere de 52 de mp ar costa 187.720 euro, iar unul de 3 camere, cu doar 66 mp, ar ajunge la 238.260 euro. Cu toate că s-au înregistrat creșteri de prețuri în sectorul imobiliar, piața nu a ajuns să fie atât de puțin accesibilă precum era în 2008, ci din contră – accesibilitatea a crescut pe fondul creșterilor salariale semnificative.

Așadar, contrar aparențelor, în prezent România încă are locuințe de până la 3 ori mai accesibile decât erau în perioada bulei imobiliare din 2008.

„Ne aflăm într-un context economic, geopolitic și social instabil, în care accesibilitatea locuințelor este adusă în discuție tot mai mult. Remarcăm creșteri ale prețurilor apartamentelor și caselor, inflației și ratelor dobânzilor care pun presiune tot mai mare pe gradul de accesibilitate, însă chiar și in contextul actual, piața imobiliară este in continuare foarte departe de momentul bulei din 2008. Ne putem aștepta la corecții pe termen scurt din perspectiva prețurilor, însă pe termen mediu și lung piața imobiliară are în continuare destul loc de creștere”, a declarat Răzvan Voicu, General Manager Storia.ro și OLX Imobiliare.

Interesul românilor pentru închirieri crește, în timp ce achizițiile scad

Într-o țară în care aproximativ jumătate din tranzacțiile imobiliare individuale se fac prin credit, cererea din segmentul vânzărilor este impactată de creșterea inflației și a dobânzilor, la care se adaugă și costurile ridicate ale energiei, alimentelor și combustibililor. Toate aceste condiții au generat o reorientare a românilor spre segmentul închirierilor de locuințe.

Conform datelor Storia.ro, apartamentele din România se închiriază semnificativ mai rapid comparativ cu anul trecut, luând în calcul perioada în care anunțurile rămân active pe platformă, care e cu 15% mai mică în aprilie 2022 față de aceeași lună a anului trecut. Aceeași tendință, dar mult mai pronunțată, se remarcă în Polonia, unde durata de viață a anunțurilor la apartamente de închiriat a scăzut cu 44% față de anul anterior, dar și în Portugalia, unde a scăzut cu 30%. În ceea ce privește durata de viață a anunțurilor din categoria apartamente de vânzare, aceasta a crescut cu 4% în mai 2022 față de aceeași lună a anului anterior.

***

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma deimobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primește peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile deiOS șiAndroid. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție decreditare

Tinerii in Arena – a castigat premiul Youth Empowerment acordat de Emerging Europe la Bruxelles

Bucuresti, 30 June 2022 – Proiectul Tinerii in Arena, ajuns deja la editia 3 in acest an, a fost desemnat castigator la nivel european pe 23 iunie la Bruxelles de catre organizatia Emerging Europe la categoria Capacitarea Tinerilor (Youth Empowerment).

Tinerii in Arena reprezinta unul dintre cele mai mari evenimente de business din Romania adresate tinerilor din Generatia Z. Scopul proiectului este de a stimula si cultiva spiritului antreprenorial in randul tinerilor cu varste cuprinse intre 16 si 24 de ani. An de an, echipele de tineri antreprenori se afla fata in fata cu unii dintre cei mai de succes antreprenori romani ce le pot deveni mentori in dezvoltarea ideilor lor de afaceri. Tinerii in Arena coaguleaza energia si dorinta antreprenoriala a tinerilor din Romania celebrand spiritul antreprenorial si oferind inspiratie, motivatie si informatie.

Cel de-al cincilea summit anual al Emerging Europe desfasurat la Bruxelles pe 23 iunie a fost un prilej de recunoastere a muncii celor peste 60 de ONG-uri, intreprinderi si persoane din intreaga Europa Centrala si de Est, programul evidentiind cele mai bune practici, inovatia si curajul in intreaga regiune.

Andrew Wrobel, Partener fondator, Emerging Europe a declarat: ”Am avut privilegiul de a avea cativa mentori de-a lungul carierei mele si stiu cat de important este sa le oferim tinerilor posibilitatea de a se implica si de a-i face constienti de potentialele directii pe care le-ar putea lua in cariera lor, iar tinerii sa aiba modele de urmat. Programele de mentorat joaca un rol crucial in acest intreg proces. Ma bucur sa vad ca proiectul <Tinerii in Arena> este apreciat atat de juriul profesionist, cat si de publicul larg, care a ales programul drept cea mai buna initiativa de responsabilizare a tinerilor din 2022. Sper din tot sufletul ca premiul nu numai ca va pune reflectoarele asupra unor programe similare disponibile in alte tari emergente din Europa, dar va trezi si interesul tinerilor pentru acest tip de program. In plus, ii va incuraja si pe cei care le creeaza sa produca schimbari si mai mari in viata tinerilor”.

Tinerii In Arena premiu Emerging Europe _img4

Castigatorii din cadrul Emerging Europe au fost impartiti pe cinci piloni (5P) care reflecta Obiectivele de Dezvoltare Durabila ale Natiunilor Unite (oameni, planeta, prosperitate, parteneriat, pace). Acestia au fost alesi de catre un panel global de lideri provenind din comunitatea globala a Emerging Europe si pe baza unui vot public in care au fost exprimate peste 8.000 de voturi pentru cei nominalizati.

1 din 2 tineri la nivel national isi doresc sa fie antreprenori sau manageri

Studiile arata ca 1 din 2 tineri la nivel national isi doresc sa fie antreprenori sau manageri si de aceea este necesar sa primeasca sprijinul prin mentorat pentru a debuta in antreprenoriat inca din perioada de liceu si facultate.

Asa cum mentioneaza organizatorii Emerging Europe, Tinerii in Arena a fost selectat ca initiativa de top la nivel european pentru acoperirea sa nationala a programului de mentorat si sprijinul pe care acestia il ofera in dezvoltarea ideilor de business ale tinerilor intre 16-24 de ani. Lista cu proiectele finaliste o puteti regasi aici. In lista nominalizarilor au fost trei proiecte, respectiv: Tinerii in Arena, Skala Magazine din Macedonia de Nord si Perspektiva 4 Youth din Albania.

Tinerii In Arena premiu Emerging Europe _img5

Recunoasterea oferita de catre Emerging Europe pentru Proiectul romanesc Tinerii in Arena este o confirmare a valorii pe care acest proiect o aduce ecosistemului de business din Romania si reprezinta o validare ca reprezinta o buna practica ce poate fi scalata la nivel regional. ”Prin initiativele noastre ne dorim sa ii incurajam pe tineri, sa le aratam potentialul si sa ii sprijinim sa il realizeze prin antreprenoriat. Avem multe oportunitati in Romania si daca reusim sa le vedem si sa ii sprijinim pe tineri sa le fructifice va fi o ocazie extraordinara prin care putem sa dezvoltam afaceri in Romania si sa pastram tineri cu potential in tara. Construind si dezvoltand afaceri, inca de la varste fragede, acesti tineri pot demonstra ca se poate, ceea ce ii va incuraja si pe alti tineri sa ii urmeze. Astfel, vom produce mai multa prosperitate in Romania si sanse reale pentru evolutia societatii romanesti”, a declarat Alin Apostu, coordonatorul proiectului, completand despre planurile de viitor ale Tinerii in Arena: ”Vom continua sa ii identificam pe tinerii cu potential din Romania alaturi de ideile lor de afacere si sa ii sprijinim prin mentorat sa si le dezvolte. Pregatim in septembrie lansarea inscrierilor pentru urmatoarea editie a programului de mentorat si finala ce va avea loc in 2023”.

Tinerii In Arena premiu Emerging Europe _img3

Editia a 3-a a evenimentului Tinerii in Arena are drept sponsori: Banca Transilvania, Impetum Group, FAN Courier. Printre sustinatorii evenimentului se numara: First PR Agency, Business Mentors, Eventmix, Green Village, Stoica, Reverb44, Atrix Studio, Harpoon Marketing, precum si partenerii media: AGERPRES, HotNews, New Money, IQads, Revista Cariere, Curs de Guvernare, Economistul, Club Economic, Romania Durabila, Adservio, Romania Pozitiva, Repatriot, Jurnalul de afaceri, Aleph Business, iar ca partener monitorizare presa: Klarmedia. Organizatorii au lansat prima runda de inscrieri a ideilor de business pentru urmatoarea editie a Tinerii in Arena, ce va avea loc in 2023 si pentru care puteti aplica aici: https://vsfa.ro/selectie-idei-tinerii-in-arena/

Despre Emerging Europe

Suntem o intreprindere sociala si un centru de crestere a carei misiune este de a promova cresterea sociala, economica si democratica in 23 de tari din Europa Centrala si de Est, Europa Centrala, de Est si de Sud-Est si in Caucazul de Sud. Raza noastra de actiune globala prinde o puternica amprenta locala, initiind dezbateri si fiind o sursa de informatii de piata, cunostinte si conexiuni de profil inalt care ajuta organizatiile cu interese in regiunea Europei emergente sa se dezvolte.

Derulam mai multe initiative care evidentiaza dezvoltarea durabila si orientata spre inovare a regiunii, inclusiv programul nostru emblematic Viitorul Europei emergente.

Tinerii In Arena premiu Emerging Europe _img1

Despre Tinerii in Arena

TiA este un program prin care punem reflectorul pe tinerii cu potential si ideile lor de business care intr-o zi, prin sprijinul mentorilor cu experienta, pot reprezenta urmatorul unicorn al Romaniei.Tineri la nivel national sunt acceptati intr-un program de mentor de 4 luni la finalul caruia vor ajunge sa isi prezinte ideea de business in fata unor antreprenori de top pentru a primi sprijin.

Tinerii In Arena premiu Emerging Europe _img2

Despre Vreau sa fiu Antreprenor

VSFA este un program national prin care ne propunem sa promovam gandirea si actiunea antreprenoriala in randul tinerilor din Romania. Desfasuram conferinte in tara (peste 300 evenimente pana acum, incepand din 2013), iar impactul lor a depasit 40.000 de tineri. Mai multe pe www.vsfa.ro

Despre Insights

Misiunea Insights este aceea de a sprijini organizatiile sa se dezvolte prin potentialul si creativitatea unora dintre cei mai antreprenoriali si inovativi tineri din Romania. Sprijinim astfel dezvoltarea tinerilor si apropierea lor de mediul de business, in timp ce aducem un plus de valoare firmelor romanesti de toate dimensiunile, pentru a sustine dezvoltarea economica. Am organizat 9 bootcampuri pana acum, iar proiectul a primit in 2019 premiul  la categoria Top 10 Programe Globale pentru dezvoltare ecosistem de inovatie de la ITU, Agentia Natiunilor Unite pentru Informatii si Telecomunicatii.

Despre Romanian Business Leaders

Romanian Business Leaders (RBL) este vocea si vehiculul de actiune al liderilor din mediul privat de business pentru constructia unei Romanii in care generatiile viitoare sa isi doreasca sa traiasca. Misiunea RBL este ca Romania sa devina o tara mai buna pentru afacerile responsabile si, in felul acesta, pentru toti romanii. Proiectele Fundatiei se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le considera importante pentru schimbarea si dezvoltarea societatii: antreprenoriat, educatie si buna guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro.

AppGallery, magazinul de aplicații Huawei, a adunat peste 3.000 de aplicații locale și mai mult de 187.000 de aplicații globale în acest an

București, 29 iunie 2022  AppGallery, magazinul de aplicații al Huawei, a reușit să strângă mai mult de 3.000 de aplicații locale în acest an, oferind utilizatorilor români de telefoane Huawei posibilitatea de a găsi toate aplicațiile dorite, printre cele mai populare numărându-se aplicații bancare precum BT Pay, George Romania, YOU BRD, New Raiffeisen Smart Mobile, CEC Bank, Garanti sau aplicații ale operatorilor de telefonie mobilă precum My Vodafone Romania, My Orange Romania, DIGI.ro sau MyAccount Telekom.

Românii pot accesa și aplicații ale supermaketurilor/hypermarketurilor și magazinelor populare de la noi, cum ar fi Carrefour, Lidl/Lidl plus, Kaufland, Altex, AboutYou sau elefant.ro.

Alte aplicații foarte căutate de utilizatorii români de device-uri Huawei care sunt disponibile în AppGallery sunt și MyEdenred Romania, Bolt sau E.ON Myline.

La nivel global, AppGallery are peste 187.000 de aplicații, printre care se numără și Snapchat, Tiktok, Revolut, Microsoft office sau Telegram, unele dintre cele mai descărcate aplicații atât la noi, cât și la nivel internațional.

AppGallery (1)

Magazinul de aplicații Huawei vine cu numeroase beneficii pentru utilizatori, cum ar fi cupoane pentru jocuri și vouchere care pot fi folosite pentru diverse achiziții la branduri partenere.

La nivel global, AppGallery avea în jur de 580 de milioane de utilizatori activi pe lună la finalul lui 2021, cu 10% mai mulți decât cei din anul anterior. La nivel european, numărul era de 45 de milioane de utilizatori activi pe lună, cu 7% în plus față de anul anterior. În România, numărul a depășit 1.3 milioane de utilizatori activi pe lună în 2021.

Gamerii se pot bucura și de numeroase jocuri populare, pe care le pot descărca din AppGallery și din GameCenter, precum Angry Birds 2, cunoscutul joc cu păsări distrugătoare, Garena Free Fire: Rampage, joc de tip shooter apreciat de fanii genului și PUBG Mobile, unul dintre cele mai populare jocuri din întreaga lume, care a depășit 1 miliard de descărcări la nivel global în 2021.

Alte jocuri apreciate și căutate care pot fi descărcate din AppGallery sunt: State of Survival: Survive the Zombie Apocalypse, Lords Mobile, Evony: The King’s Return, Top Eleven 2022: Be a Soccer Manager, Gaminator Casino Slots – Play Slot Machines 777, Call of Antia: Match 3 RPG sau Gardenscapes.

“Ne propunem să creștem AppGallery în continuare, oferind cât mai multe aplicații relevante la nivel local în România, astfel încât utilizatorii Huawei de aici să găsească orice aplicație au nevoie. Avem peste 3.000 de aplicații la nivel local anul acesta și ne concentrăm eforturile de business spre o creștere permanentă a acestui număr. De asemenea oferim partenerilor noștri dezvoltatori tot sprijinul necesar pentru integrarea aplicațiilor cu HMS Core, pentru a primi expunerea la un public în continuă creștere, care caută inovație și experiențe unice de utilizare.”, a spus Sharon Ren, Head of Romania Ecosystem Development & Operations, Huawei Consumer Business Group.

Până acum, Huawei a colaborat cu 5,4 milioane de dezvoltatori din întreaga lume, atât la nivel local, cât și la nivel global, concentrându-se pe necesitatea de a oferi utilizatorilor Huawei cele mai căutate și relevante aplicații. Aplicațiile disponibile sunt împărțite pe categorii precum: financiar, divertisment, ecommerce, business, food&drinks, transport și navigație, educație, călătorii, sport & sănătate.

Huawei AppGallery oferă recomandări de aplicații populare în funcție de locația utilizatorului. De asemenea, va recomanda utilizatorilor cea mai compatibilă versiune pe baza diferitelor dispozitive utilizate. Până la 31 martie 2022, numărul de utilizatori activi lunar a depășit 580 de milioane, iar numărul de distribuții (descărcări, instalări și reinstalări, plus update-uri pentru aplicații) a depășit 432 de miliarde în 2021 la nivel global.

AppGallery mizează pe strategia “Global + Local” și îi ajută pe dezvoltatorii locali să acceseze o platformă accesibilă la nivel mondial. Magazinul de aplicații al Huawei își concentrează eforturile pe colaborarea cu dezvoltatorii atât la scară locală, cât și globală, pentru a aduce cele mai relevante aplicații utilizatorilor din întreaga lume.

La rândul lor, dezvoltatorii se orientează din ce în ce mai mult spre AppGallery pentru a ajunge la publicul local, dar și pentru a accesa audiența globală a platformei care este în continuă creștere. În ultimii 2 ani, AppGallery a integrat aplicații populare la nivel global cum ar fi Moovit și Bolt în sectorul transporturilor, Viber din categoria comunicațiilor și diverse aplicații căutate de public, cum ar fi Booking.com și Tidal.

Despre AppGallery

AppGallery este un ecosistem inteligent și inovator, care permite dezvoltatorilor să creeze experiențe unice pentru consumatori. HMS Core permite aplicațiilor să fie integrate pe diferite dispozitive, oferind mai mult confort și o experiență mai simplă – iar acest lucru face parte din strategia extinsă “1+8+N” a Huawei.

Cu AppGallery, viziunea noastră este de a crea o platformă de distribuție a aplicațiilor deschisă, inovatoare, accesibilă consumatorilor și, în același timp, de a proteja cu strictețe confidențialitatea și securitatea utilizatorilor, oferind totodată o experiență unică și inteligentă. Fiind unul din primele trei magazine de aplicații la nivel global, AppGallery oferă o mare varietate de aplicații globale și locale în 18 categorii, inclusiv navigare & transport, știri, social media și multe altele. AppGallery este disponibil în peste 170 de țări și regiuni cu peste 580 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global. Huawei a colaborat cu 5,4 milioane de dezvoltatori din întreaga lume, descărcările totale depășind 432 miliarde în 2021.

Pentru actualizări regulate despre AppGallery, urmăriți-ne pe: https://consumer.huawei.com/en/mobileservices/appgallery/

Facebook:

https://www.facebook.com/AppGalleryOfficialPage/

Twitter:

Instagram:

https://www.instagram.com/_appgallery/

YouTube:

https://www.youtube.com/c/AppGallery/featured

LinkedIn:

https://www.linkedin.com/company/huawei-app-gallery/

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind o treime din populația lumii. Compania deţine 14 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, India şi China. Huawei Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive din gama wearable și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.huawei.com/en

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

Youtube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei

Noul Galaxy XCover6 Pro – sigur, durabil și construit pentru companiile moderne

Cu funcții avansate dedicate productivității, un procesor mai rapid, conectivitate 5G și Wi-Fi 6E, Galaxy XCover6 Pro are drept scop îmbunătățirea muncii în echipă și a colaborării la locul de muncă

București – 29 iunie 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi lansarea noului Galaxy XCover6 Pro, un smartphone proiectat special pentru companii, suficient de puternic pentru a susține cele mai solicitante tipuri de afaceri. XCover6 Pro oferă mobilitate îmbunătățită, garantează performanță, securitate end-to-end și durabilitate, în sprijinul oamenilor activi pe piața muncii, indiferent dacă lucrează la birou sau sunt pe teren.

“Extinderea tehnologiei mobile la locul de muncă înseamnă că afacerile nu se mai limitează la un birou. Companiile trebuie, astfel, să evolueze pentru a ține pasul cu schimbările continue”, a declarat KC Choi, Vicepreședinte Executiv și Președinte al echipei Global Mobile B2B și al MX Business, în cadrul Samsung Electronics.

galaxy_xcover6_pro_backfront

“Am creat seria Galaxy XCover Pro pentru a oferi companiilor un dispozitiv mobil suficient de puternic pentru a rezista rigorilor din mediul de afaceri. Suntem încântați să ducem acest angajament mai departe prin lansarea Galaxy XCover6 Pro, un dispozitiv care asociază durabilitatea fără compromisuri cu conectivitatea perfectă, crescând astfel șansele de succes ale companiilor, indiferent de forma și dimensiunea lor.”, a adăugat KC Choi.

Performanță ridicată pentru productivitate imbatabilă

Galaxy XCover6 Pro reprezintă un progres în ceea ce privește performanța. Noul telefon este alimentat de un procesor îmbunătățit de 6nm care asigură încărcare mai rapidă și posibilitatea angajaților de a termina  mai repede din sarcinile pe care le au de îndeplinit. Cu un card microSD opțional , XCover6 Pro oferă spațiu de stocare extensibil, ceea ce înseamnă zero compromisuri în muncă. De asemenea, este primul dispozitiv din seria XCover care acceptă rețele 5G, prin urmare, se poate lucra pe dispozitiv oriunde poate fi găsită o zonă cu acoperire 5G. Iar cu suport pentru bandă de 6GHz pentru Wi-Fi 6E, XCover6 Pro ușurează munca de echipă și transformă colaborarea într-una de impact.

În ziua de astăzi se poate lucra de oriunde, motiv pentru care angajații au nevoie de un dispozitiv agil și fiabil. Cu Galaxy XCover6 Pro, utilizatorii pot prelungi durata de viață a bateriei dispozitivului lor, cu atât mai mult cu cât aceasta este înlocuibilă. În plus, standul de încărcare POGO permite mai multor utilizatori să își încarce dispozitivele simultan.

galaxy_xcover6_pro_main

Pentru cei care își împart timpul între birou și munca la distanță, Galaxy XCover6 Pro este prevăzut cu aplicația Samsung DeX. Aplicația permite utilizatorilor să-și conecteze dispozitivul la un ecran extern, dar și la tastatură și mouse și să se bucure de o experiență asemănătoare PC-ului. Angajații pot utiliza, de asemenea, XCover6 Pro pentru a face fotografii și a lua notițe în deplasare, pentru ca apoi să acceseze fără probleme imaginele surprinse pentru a realiza rapoarte odată ce s-au întors la birou – toate acestea, folosind un singur dispozitiv.

Puternic și simplificat – pentru medii de lucru provocatoare

Galaxy XCover6 Pro este conceput pentru a suporta condiții extreme de lucru, ceea ce îl face partenerul perfect pentru orice afacere – indiferent dacă este folosit de exemplu de șoferi-curieri, de reprezentanți de vânzări sau de ofițeri de poliție. Cu un design durabil certificat MIL-STD-810H , rating IP68  și Corning® Gorilla® Glass Victus®+, este construit pentru a rezista la condiții severe, luând în considerare mai ales munca pe teren. Mai mult, în mediile în care sunt necesare mănuși sau în care angajații folosesc dispozitivul afară în ploaie, setările de sensibilitate la atingere pot fi ajustate pentru a crește receptivitatea ecranului.

Galaxy XCover6 Pro este rezistent și reduce în același timp impactul asupra mediului. Folosirea de materiale plastice reciclate ca parte a design-ului durabil și bateria înlocuibilă permit dispozitivului să funcționeze optim pe tot parcursul ciclului său de viață extins. Samsung oferă, de asemenea, actualizări de securitate timp de până la cinci ani și patru upgrade-uri suplimentare One UI și OS , după lansarea globală inițială, ceea ce aliniază Galaxy la obiectivul global de reducere a deșeurillor electronice.

Galaxy XCover6 Pro este printre cele mai durabile smartphone-uri disponibile, dar și printre cele mai puțin voluminoase. Duritatea sa este echilibrată printr-un design elegant, întâlnit mai des la dispozitivele de consum. Are o formă mai subțire și mai ergonomică decât smartphone-urile tradiționale robuste. XCover6 Pro are o grosime mai mică de zece milimetri și dispune de un ecran dinamic complet de 6.6 inci, cu o rată de refresh de 120Hz , pentru o succesiunea mai lină a cadrelor de pe ecranul telefonului.

Adaptat pentru nevoile de afaceri de astăzi

Galaxy XCover6 Pro a fost conceput pentru a ajuta companiile să crească prin evoluția continuă a tehnologiei mobile. Dispozitivul este protejat prin intermediul Samsung Knox, platformă de securitate mobilă end-to-end, care oferă protecție pornind chiar de la cip. Platforma funcționează ca un seif, cu protecție de tip hardware, complet integrat cu software-ul terminalului mobil, pentru a oferi protecție end-to-end și în timp real.

Software-ul One UI  de la Samsung oferă extra protecție. El asigură administratorilor de infrastructură IT și utilizatorilor un control ușor asupra dispozitivelor lor, printr-o interfață intuitivă și opțiuni transparente de partajare și protecție. Administratorii pot gestiona de la distanță dispozitivele pentru a se asigura că sunt sigure, în timp ce sistemul biometric pentru recunoașterea facială și amprenta digitală permit doar utilizatorului să acceseze dispozitivul.

Galaxy XCover6 Pro poate fi adaptat oricărei afaceri. Acesta include două chei programabile care pot fi personalizate pentru a efectua funcții specifice , în funcție de afacere. Utilizatorii pot utiliza dispozitivul pentru a citi și scana codurilor de bare prin Knox Capture  sau ca un walkie-talkie prin funcția push-to-talk , prevăzută acum cu un volum de difuzor puternic . Și, pentru că fiecare loc de muncă vine cu cerințe diferite, XCover6 Pro dispune de accesorii  variate de la Samsung și parteneri, cum ar fi Smart Case, încărcătoare POGO/multi-device/battery pack, suporturi de încărcare, cleme pentru curele și căști PTT.

Disponibilitate
Galaxy XCover6 Pro va fi disponibil începând cu a doua jumatate a lunii iulie 2022 pe anumite piețe din Europa, Asia și Orientul Mijlociu, disponibilitate care se va extinde și în alte regiuni, la o dată ulterioară.

Pentru mai multe informații, despre cele mai recente dispozitive Galaxy de la Samsung, vă rugăm să accesați news.samsung.com/galaxy, www.samsungmobilepress.com sau www.samsung.com/business.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Specificații

Galaxy XCover6 Pro
Ecran*6.6-inci, 20:9, FHD+**, TFT, up to 120Hz**, Corning® Gorilla® Glass Victus®+, Touch Sensitivity***
* Măsurată în diagonală ca un dreptunghi complet, fără a lua în calcul colțurile rotunjite. Suprafața vizibilă reală este mai mică datorită colțurilor rotunjite și a orificiului camerei.** Rata de refresh a ecranului variază în funcție de aplicația utilizată. Este posibil ca anumite aplicații să nu accepte rata de până la 120Hz. Rata de refresh adaptabilă acceptă până la 120Hz, ajustează automat  mișcarea, în funcție de necesitate, în timp ce rata de refresh standard acceptă o rată de refresh a ecranului de 60 Hz.*** Conform testelor interne de laborator, în cazul folosirii mănușile din piele mai subțiri de 2mm, sensibilitatea la atingere permite creșterea capacității de responsiveness. Dispozitivul poate fi utilizat în medii umede, dar nu complet scufundat sub apă. Atingerea subacvatică nu este disponibilă. Nivelul de responsiveness la atingere poate varia în funcție de materialul și grosimea mănușilor, precum și de alte condiții de mediu.
Sistem de operareAndroid 12.0
Dimensiuni168.8 x 79.9 x 9.9mm(235g*)
* Dimensiunea poate varia în funcție de piață
CamerăSpate50MP F1.8, AF + 8MP F2.2, Ultra-Wide + Flash
Față13MP F2.2
Memorie și Spațiu de Stocare *6 + 128GB, microSD până la 1TB**
* Disponibilitatea spațiului de stocare poate varia în funcție de software-ul preinstalat, de piață, de dimesiunea fițierelor și de format** Cardul MicroSD se vinde separat
ProcesorProcesor 6nm Octa-Core
Baterie***Înlocuibilă în funcție de nevoia utilizatorului **, 4,050mAh (tipic)*
Valoarea tipică testată în condiții de laborator. Valoarea tipică este valoarea medie estimată, luând în calcul eșantioanele de baterii testate în conformitate cu standardul IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 3.950mAh. Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de rețea, de modul de utilizare și de alți factori.** Bateria extra înlocuibilă și standul de încărcare POGO se vând separat. În cazul bateriilor înlocuibile, doar produsele certificate Samsung sunt compatibile.*** Încărcătorul de vinde separat.
Conectivitate5G*, LTE**, Wi-Fi 6E(802.11 a/b/g/n/ac/ax, 802.11mc)***, Wi-Fi Direct, Bluetooth® v5.2, NFC(eSE)
* Serviciile 5G sunt acceptate numai în locațiile activate care permit rețeaua 5G. Necesită o conexiune 5G optimă. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator, furnizor de conținut și mediul utilizatorului.** Disponibilitatea modelului LTE variază în funcție de piață sau de transportator. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator, furnizor de conținut și mediul utilizatorului.*** Disponibilitatea rețelei Wi-Fi 6E poate varia în funcție de piață, de furnizorul de rețea și de mediul de utilizare. Necesită o conexiune optimă. Este nevoie de ruter Wi-Fi 6E.
SIMDual SIM sau Single SIM*
* Tipul de suport pentru SIM variază în funcție de piață. Disponibilitatea SIM încorporată variază în funcție de piață.
InterfațăType-C USB 3.2, POGO Pin (doar pentru încărcare)
SenzoriAccelerometer, Geomagnetic, Gyro, Light, Fingerprint, Proximity, Barometer*
*Disponibilitatea barometrului poate varia în funcție de piață
GPSGPS, GLONASS, Galileo, Beidou, QZSS*
* Disponibilitatea GNSS poate varia în funcție de piață
Standard de protecțieIP68*, MIL-STD-810H Certified**, Corning® Gorilla® Glass Victus®+
* Certificare IP68 : Rezistent la apă în până la 1,5 metri de apă proaspătă timp de până la 30 de minute și protejat de praf, murdărie și nisip. Se clătește reziduul/se usucă după umezire. Nu este recomandat pentru utilizarea pe plajă sau piscină.** Certificare MIL-STD-801H: atitudine, umiditate, imersie, salt fog, praf, vibrații, cădere etc. MIL-STD-810H este o formă standardizată de testare concepută de armata SUA pentru a evalua cu precizie limitările dispozitivului.
SunetDolby Atmos®
Microfon2 Microfoane
SecuritateSamsung Knox
Autentificare biometricăRecunoaștere facială, cititor de amprentă prin Power Key (side key)
Funcții programabilePersonalizare prin XCover Key și Top Key

*Specificațiile variază în funcție de piață  

* Toate funcționalitățile, caracteristicile, specificațiile și alte informații despre produs furnizate în acest document, inclusiv, dar fără a se limita la, beneficiile, designul, prețurile, componentele, performanța, disponibilitatea și capacitățile produsului pot fi modificate fără notificare prealabilă.

Soluția ideală pentru conexiunea la Internet atunci când te muți într-o locuința nouă sau renovezi

București, 29 Iunie – Odată cu sosirea verii, cu toții ne gândim cum să punem în aplicare planurile pe care ni le-am făcut până acum, pe parcursul anului. Multe dintre ele se referă la locuințele noastre – fie că vrem să renovăm, să cumpărăm o casă nouă ori pur și simplu să închiriem un alt apartament, trebuie să ne asigurăm că avem un plan bine stabilit încă de la început. Atunci când vine vorba de instalarea și construirea efectivă a unor componente principale care vor reprezenta baza noului proiect, trebuie să ne gândim foarte bine la toate detaliile, pentru a nu fi nevoiți ca mai târziu să regândim totul de la 0 sau să ajungem la concluzia că nu am valorificat și eficientizat tot proiectul la potențialul său adevărat.

Printre principalele motive pentru care ne dorim să schimbăm ceva în raport cu locuința noastră se numără, de obicei, faptul că ne dorim o casă mai frumoasă, dar și un cămin mai eficient, având în vedere că nevoile noastre de zi cu zi se schimbă constant, raportate la evoluția diferitelor sectoare din viața noastră.

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-05

Un sector care s-a schimbat radical în ultimii doi ani l-a reprezentat nevoia și asigurarea unei rețelei Wi-Fi stabile – care pare, de multe ori, un labirint plin de cabluri inestetice și incomode, care nu fac parte din peisajul și design-ul modern pe care dorim să îl conturăm în locuințele noastre.

Însă acest aspect nu trebuie să mai reprezinte o bătaie de cap, mai ales că acum există soluții performante pentru toate tipurile de scenarii, care le permit utilizatorilor să-și configureze o rețea performantă, capabilă să gestioneze fluxuri mari de date, în orice context s-ar afla. În plus, le oferă și șansa de a integra dispozitivele în design-ul locuinței și de a nu lăsa la vedere cabluri și găuri inestetice.

Conexiunea la Internet, unul dintre detaliile importante atunci când te muți într-o nouă locuință

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-01

Dacă ai găsit locuința visurilor tale și ai trecut deja prin toate formalitățile necesare, înseamnă că în curând va veni momentul în care toată viața și activitatea ta se vor muta la noua adresă. Asta înseamnă că, dincolo de activitățile esențiale de verificare a instalațiilor, de asigurare a locuinței și de transport efectiv al lucrurilor în noua casă, va trebui să te gândești și la alegerea unei soluții pentru conexiunea la Internet.

La fel se întâmplă și în situația în care decizi să-ți renovezi locuința. Pentru că tindem să ne dorim case din ce în ce mai armonioase și frumoase, dar care să ne și ajute să ne simțim bine și să fim mai eficienți și conectați la nevoile moderne, echipamentele pe care le alegem pentru furnizarea accesului la Internet trebuie să fie unele pe cât de performante, pe atât de frumoase și elegante.

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-03

Gama de dispozitive Mesh TP-Link Deco se încadrează perfect în cerințele menționate anterior deoarece aceste sisteme au atât un design elegant care să se potrivească cu multiple tipuri de design interior, cât și capacitatea de a oferi performanțe Wi-Fi la nivelul nevoilor moderne de astăzi.

Pentru a face o alegere potrivită, este necesar să ții cont în special de tipul de locuință pentru care vrei să configurezi rețeaua, deoarece soluțiile sunt diferite în funcție de structura casei, de spațiul pentru care este necesară o acoperire puternică la Internet, dar și în funcție de activitățile pe care dorești să le desfășori online. În special pentru case cu suprafețe extinse și pereți solizi, dar și pentru apartamentele mari, se recomandă instalarea unui sistem Mesh cu două sau trei unități, în așa fel încât conexiunea să fie optimizată în orice colț al locuinței.

TP-Link oferă o gamă variată de sisteme mesh prin gama Deco, soluția pentru conexiuni Wi-Fi rapide și stabile în fiecare colț al casei tale. Deco nu funcționează ca un router tradițional care emite semnal Wi-Fi dintr-un singur loc, ci din diferite puncte, având mai multe unități pe care le poți plasa oriunde în casă.

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-02

Aceste puncte Wi-Fi formează împreună o singură rețea cu un singur nume și o parolă unică. Unitățile sunt interconectate între ele fără fir și îți asigură semnal Wi-Fi stabil atunci când te deplasezi prin casă, dispozitivul tău Wi-Fi conectându-se automat la cea mai apropiată unitate Deco. Instalarea sistemelor mesh TP-Link Deco este foarte ușoară, cu ajutorul aplicației TP-Link Deco disponibilă în limba română, sistemele fiind compatibile cu orice furnizor de servicii de Internet.

Un sistem mesh potrivit pentru orice configurație de rețea, în funcție de tipul locuinței

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-11

Numărul unităților Deco necesare pentru a acoperi optim o locuință depinde în general de dimensiunea casei. De exemplu, pentru o casă cu o suprafață mai mare de 500 de metri pătrați și cu mai mult de cinci dormitoare, cea mai utilă ar fi o variantă cu mai mult de trei unități Deco. Pentru 300 – 500 de metri pătrați (3-5 dormitoare), te poți orienta la trei unități, între 200 – 300 de metri pătrați (adică 2-4 dormitoare) poți opta pentru două unități, iar la mai puțin de 200 de metri pătrați chiar și o singură unitate Deco poate oferi conexiunea optimă.

Un sistem mesh TP-Link Deco este o opțiune bună pentru că, de obicei, un router unic nu are capacitatea de acoperire a fiecărei încăperi a locuinței tale. Dacă alegi să mărești acoperirea folosind dispozitive de tipul extenderelor, trebuie să știi că acestea separă rețelele, cauzând conexiuni întrerupte când schimbi conexiunea de la o rețea la cealaltă sau pur și simplu te menține conectat la aceeași rețea, scăzând astfel calitatea conexiunii.

Locurile în care poți amplasa unitățile Deco depind foarte mult de designul casei tale. În principal, găsirea unui loc ceva mai înalt pentru poziționarea unității oferă o acoperire mai bună, iar locurile situate central sunt recomandate, la fel ca și evitarea obstacolelor. Metalul, pereții și podelele vor atenua semnalul wireless și cu cât dispozitivul wireless este mai aproape de aceste obstacole, cu atât este mai severă interferența, iar conexiunea va fi mai slabă.

Este ideal ca în casele cu etaj fiecare nivel să beneficieze de propriul dispozitiv central, pentru o conexiune cât mai puternică. De asemenea, când este posibil, amplasează dispozitivul wireless într-o locație centrală din casa ta. Dacă dispozitivul  wireless este amplasat în spatele unui perete într-o extremitate a casei, semnalul va fi slab în cealaltă parte a casei.

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-07

Cel mai nou sistem mesh TP-Link pentru toate activitățile online

TP-Link a lansat recent noul sistem mesh Deco X50 cu acoperire pentru întreaga locuință, o soluție middle cu tehnologie Wi-Fi 6 care le oferă utilizatorilor viteze rapide, de până la 3.0 Gbps, 4 stream-uri cu mai puțin lag, viteze Gigabit prin cablu și conectivitate neîntreruptă în întreaga casă. Astfel, aceștia se pot bucura de cea mai bună experiență, indiferent de activitatea pe care o desfășoară.

Acesta oferă o gamă variată de funcții avansate și poate reprezenta o soluție optimă pentru momentele în care vă doriți să implementați o rețea performantă cu un efort minim.

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-09

Pentru Internet rapid și stabil, ușor de configurat și instalat (fără cabluri suplimentare și găuri noi în pereți)

Dacă am vorbit deja despre performanțele și capabilitățile tehnice ale sistemelor Mesh Wi-Fi TP-Link Deco, este timpul să aducem în discuție și celelalte aspecte importante, mai ales atunci când vorbim despre mutarea într-o nouă locuință sau renovarea celei existente.

Cu toții știm că, de cele mai multe ori, procesul de instalare efectivă a unei surse de Internet este unul care implică cabluri multe, găurirea pereților sau podelelor, implicit crearea unei dezordini generale care poate fi însă evitată ușor.

De ce să te chinui și să îți întorci locuința cu susul în jos când ai atât de multe opțiuni cu ajutorul cărora poți evita această situație?

În primul rând, trebuie menționat faptul că sistemele Mesh Wi-Fi TP-Link Deco nu îți vor lăsa în urmă cabluri peste cabluri în locurile în care sunt amplasate. Cum este posibil acest lucru? Ei bine, un sistem Mesh Wi-Fi TP-Link Deco se va conecta în următorul mod:

Din cele două, trei sau patru unități, una singură se va conecta prin cablu la sursa principală de Internet, în timp ce restul unităților se vor conecta wireless la prima unitate, luând cu ele doar performanța Wi-Fi inedită, lăsând cablurile suplimentare cu mult în urmă.

Așadar, oriunde ai alege să îți plasezi restul de unități Mesh Wi-Fi TP-Link Deco, trebuie doar sa le scoți din cutie, să le conectezi la sursa de curent, să le plasezi în locul dorit și să le lași să își facă treaba, dupa ce în prealabil le-ai conectat wireless la prima unitate.

Cum și cât de dificil este să le conectezi wireless la prima unitate?

Aici intervine al doilea avantaj pe care ți-l oferă gama de sisteme Mesh TP-Link Deco în ceea ce privește procesul de instalare și configurare. Totul se va face ușor și rapid, direct din aplicația TP-Link Deco, disponibilă în limba română.

Tehnologii avansate oferite de sistemele mesh Deco de la TP-Link

  • Standardul Wi-Fi 6: tehnologia Wi-Fi 6oferă semnale extrem de eficiente cu viteze mari, conexiuni neîntrerupte pentru mai multe dispozitive și protecție avansată a securității. În combinație cu tehnologia TP-Link Mesh oferă semnale Wi-Fi revoluționare pentru toată casa.
  • Seamless roaming: unitățile/nodurile Deco funcționează împreună pentru a forma o rețea unificată cu același nume de rețea și parolă. Trecerea de la un nod la altul este ușoară și fluidă, creând o experiență online cu adevărat perfectă chiar și atunci când faci streaming.
  • Adaptive Path: tehnologia TP-Link Mesh alege dinamic cea mai bună rută și bandă pentru datele tale, astfel încât să te poți bucura de o conexiune Wi-Fi rapidă, de oriunde din casă.
  • Mesh AI-Driven: având în componența sa tehnologia Mesh Al-Driven, Deco învață automat din experiența rețelei de domiciliu și se dezvoltă constant. Aceasta oferă semnal Wi-Fi Mesh ideal pentru rețeaua ta de acasă.
  • Self-Healing:în cazul în care unul dintre noduri este offline, sistemul sesizează și redirecționează automat toate datele prin intermediul celorlalte noduri disponibile
  • Control parental:blochează conținutul inadecvat și restricționează timpul petrecut online
  • Antivirus încorporat: protejează toate dispozitivele conectate din casa, împotriva amenințărilor online

Sistemele mesh TP-Link Deco pot fi achiziționate online, din magazinele marilor retaileri din România: https://www.tp-link.com/ro/landing/decowifi/#buy

Tehnologia TP-Link Mesh Deco: https://www.tp-link.com/ro/landing/decowifi/

Cum funcționează sistemele Mesh TP-Link Deco: https://www.tp-link.com/ro/support/faq/2675/

Gama sisteme Mesh TP-Link Deco: https://www.tp-link.com/ro/home-networking/deco/

Despre TP-Link

Fondat în 1996, TP-Link este furnizor global de dispozitive și accesorii de rețea. Conform companiei de analiză a pieței IDC*, TP-Link este liderul pieței de echipamente WLAN, cu distribuție în peste 170 de țări și sute de milioane de clienți în întreaga lume. Cu un portofoliu extins de dispozitive și soluții stabile, performante și accesibile în domeniul rețelisticii și o experiență dovedită, compania își continuă evoluția cu echipamente adaptate stilului de viață conectat, care să răspundă cerințelor viitoare.

Pentru mai multe informații despre TP-Link, vizitați site-ul https://www.tp-link.com/ro sau urmăriți-ne pe:

* Potrivit raportului IDC Worldwide Quarterly WLAN Tracker, Q3, 2021

APT își schimbă denumirea în PROHUMAN APT și estimează afaceri de peste 70 mil eur în 2022

BUCUREȘTI, 29 iunie 2022: Grupul APT, aflat în top 3 pe piața serviciilor de resurse umane, cu un istoric de peste 25 de ani, venituri de 64 milioane de euro și aproape 4000 de angajați în anul 2021 își schimbă denumirea în Prohuman APT și se aliniază astfel la identitatea grupului din care face parte.

Furnizorul de servicii de resurse umane PROHUMAN, liderul pieței de profil din Ungaria, prezent în șapte țări europene (Ungaria, Romania, Slovenia, Croatia, Serbia, Germania și Austria) a achiziționat în 2017 pachetul  majoritar de acțiuni al APT, intrând astfel pe piața românească. Activitatea în România s-a desfășurat, până în prezent, în paralel sub celor două branduri.

Prima jumătate a anului 2022 a favorizat tranziția naturală către alinierea identității companiei românești la elementele de brand PROHUMAN – nume, logo, domeniu web, precum și popularizarea noii identități atât în parteneriatele în care grupul APT este implicat, cât și în mediul de afaceri autohton, în general.

„Fiind în proces de expansiune teritorială la nivel național, am considerat potrivit că este momentul să ne facem cunoscuți sub noul brand PROHUMAN. Acest proces reprezintă o dovadă a evoluției noastre și dorim să ne asiguram partenerii de business, angajații, candidații, că echipa cu care s-au obișnuit deja va fi la fel de dedicată tuturor proiectelor. Atât grupul din care facem parte din anul 2017, cât și noi, echipa din România, avem planuri frumoase de dezvoltare și continuăm să oferim partenerilor noștri servicii la cel mai înalt nivel calitativ.  Alinierea la brandul PROHUMAN înseamnă în același timp alinierea la viziunea grupului de a îmbunătăți și de a diversifica continuu serviciile și de a deveni lider de piață în topul companiilor de profil din Europa de Est până în anul 2024 ”, spune Sorina Donisa, CEO PROHUMAN APT.

Prohuman Team (1)

Ce se află în spatele rebranding-ului: dezvoltarea teritorială și de portofoliu

Apartenența la un grup internațional de succes i-a oferit companiei românești APT avantajul de a beneficia de procesul de knowledge sharing la nivel de grup și regional, ceea ce s-a tradus într-un parcurs de continuă creștere începând cu anul 2018. Pe lângă liniile de business deja consacrate, de recrutare și muncă temporară specialiști, compania a dezvoltat substanțial și linia de business de recrutare și muncă temporară blue. Astfel, Prohuman APT și-a extins atât portofoliul de parteneri, cât și acoperirea teritorială, în prezent, rețeaua ajungând la 6 branch-uri în Brașov, Iași, Timișoara, Sibiu, Craiova și Ploiești, pe lângă sediul central din București.

Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 314 milioane de lei, respectiv 64 mil eur poziționându-se în top 3 jucători pe piața locala de servicii HR. Prin acest proces de rebranding se aliniază nu doar la identitatea de grup, ci și la strategia și dorința de expansiune teritorială a PROHUMAN. Până la finele lui 2022, Sorina Donisa, CEO-ul companiei, estimează afaceri de aproximativ 70 milioane de euro.

Totodată, PROHUMAN APT se mută cu sediul central într-o locație nouă în București iar adresa este Expo Business Park, str. Av. Popișteanu nr. 54A, corp 1, etaj 4, sector 1.

Grupul APT are un istoric de 25 de ani pe piață, fiind unul dintre pionierii serviciilor de resurse umane din România. De-a lungul timpului, compania a evoluat natural și și-a extins aria de servicii și de competență pentru a ține pasul cu provocările unui mediu de afaceri în continuă schimbare și pentru a satisface cerințele din ce în ce mai sofisticate ale clienților săi. Din vara lui 2017, compania a fost achiziționată de Prohuman, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de resurse umane din zona Balcanică

ELKO anunta noile statii de lucru rigidizate lansate de Getac: X600 si X600 Pro

Performanta, extensibilitate si fiabilitate intr-o solutie puternica

Bucuresti, 29.06.2022 – ELKO Romania, companie membra a grupului ELKO, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, solutii IT si electronice de consum din regiune, anunta extinderea gamei de solutii rigidizate Getac cu doua noi modele de statii de lucru mobile. X600 si X600 Pro sunt doua noi statii de lucru mobile puternice de 15,6 inchi, complet rigidizate, destinate profesionistilor care au nevoie atat de performanta optima, cat si de fiabilitate exceptionala atunci cand desfasoara operatiuni complexe pe teren, in conditii extreme.

X600 este o noua generatie de solutii cu performante exceptionale. Avand o adresabilitate bine definita, echipamentele Getac si-au castigat o reputatie deosebita la nivel mondial, fiind capabile sa functioneze perfect in cele mai dure conditii de mediu. Consideram ca X600 ridica standardele de performanta de pana acum fara a face rabat la fiabilitatea recunoscuta a solutiilor Getac”, a declarat Lavinia Ioana, Manager Departamentul de Solutii in cadrul ELKO Romania.

Fiind unul dintre cei mai importanti furnizori de solutii rigidizate la nivel mondial, Getac ofera linii extinse de produse ce deservesc o gama larga de verticale, printre care sectorul militar, siguranta publica, servicii de urgenta, utilitati, resurse naturale, petrol si gaze, telecomunicatii, transport si productie industriala. Departamentul de cercetare-dezvoltare al companiei urmareste incorporarea celor mai avansate tehnologii in produse ce fac fata celor mai exigente teste pentru standardele MIL-STD, ANSI/UL si IP.

Getac_X600_03-2-1

Performanta si extensibilitate

Asa este cazul si pentru noile modele X600 si X600 Pro. Acestea se bazeaza pe procesoare Intel i5/i7/i9 H-Series (performanta ridicata optimizata pentru echipamente mobile) din a 11-a generatie, pe un controler grafic optional NVIDIA® Quadro® RTX3000 si pana la 128 GB RAM DDR4. Designul sau cu ventilator dublu mentine fiecare dintre aceste componente de calcul la o temperatura optima si capabile de a furniza maxim de performanta, chiar si in timpul celor mai intense activitati de lucru, in timp ce stocarea datelor poate fi extinsa pana la 6TB cu trei unitati SSD PCIe ce pot fi cu usurinta cuplate sau detasate de catre utilizator.

Getac_X600_05-2

X600 Pro duce aceasta extensibilitate la un nivel superior, oferind baterii duble hot-swappable, alaturi de posibilitatea de a adauga doua baterii suplimentare, care impreuna ofera mai mult de 240Wh intr-un singur dispozitiv. X600 Pro include in configuratia standard  sloturi pentru carduri PCMCIA si Express si suport DVD super drive sau unitate Blu-ray optionala, pentru o capacitate si mai mare atat pe teren, cat si in birou.

Conectivitate si securitate avansate

Profesionistii care lucreaza pe teren, cum ar fi cei care participa la operatiuni militare sau de siguranta publica, trebuie sa fie capabili sa comunice clar si eficient, sa acceseze informatii, sa culeaga informatii si sa ia decizii critice, indiferent de locatia lor. Conceput tinand cont de aceste nevoi, X600 ofera o gama diversa de optiuni de conectivitate de top in industrie, inclusiv Ethernet dual 2.5GBASE-T, Wi-Fi 6E, Bluetooth v5.2, optional GPS dedicat si, de asemenea, optional, 4G LTE cu GPS integrat. Dispozitivul include, de asemenea, mai multe interfete I/O, cum ar fi Thunderbolt™4, USB 3.2 Gen 2 Type-A, HDMI, DisplayPort, VGA si port serial.

X600 include, de asemenea, cele mai recente functii de securitate fizica si de securitate a datelor. Unitatile cu auto-criptare, cititorul de carduri inteligente, TPM 2.0, tehnologia Intel® vPro™, autentificarea faciala optionala Windows Hello si cititorul de amprenta optional pastreaza datele sensibile in siguranta, in timp ce un slot de blocare Kensington incorporat poate fi utilizat pentru a proteja dispozitivul impotriva furtului.

Getac_X600_04-2

Versatilitate si mobilitate

X600 dispune de un ecran Full HD mare, cu diagonala de 15,6 inchi, optional cu touch capacitiv in 10 puncte, ceea ce inseamna ca poate fi operat in conditii de temperaturi scazute, umiditate avansata, sau chiar daca utilizatorul poarta  manusi. Tehnologia proprietara LumiBond® de la Getac ofera, de asemenea, ecranului, o serie de performante avansate: culori superbe, contrast si luminozitate (1.000 nits), facandu-l usor de citit, chiar si in lumina directa a soarelui.

Cantarind mai putin de 5 kg, X600 este incredibil de usor pentru un dispozitiv atat de puternic, in timp ce factorul sau de forma compact si cele doua bateriile hot-swappable il fac ideal pentru utilizare prelungita in teren. In plus, suportul pentru dispozitivele existente pe piata asigura clientii ca pot utiliza X600 impreuna cu o gama larga de periferice, imediat ce noul model este scos din cutie.

Fiabilitate si robustete

La fel ca toate dispozitivele Getac, X600 este construit pornind de la caracteristici rugged pentru a rezista la impact si socuri fizice, temperaturi extreme, umiditate si praf, asigurand cele mai inalte niveluri de performanta si fiabilitate in timpul operatiunilor pe teren.

Caracteristicile rugged includ protectie de clasa IP66, MIL-STD-810H, MIL-STD-461G si certificare CID2 (ANSI/UL 12.12.91) optionala, rezistenta la vibratii si la cadere de la 1,2 m, precum si rezistenta la coroziune.

Modelele X600 si X600 Pro vor fi disponibile prin partenerii ELKO Romania incepand cu octombrie 2022.

Specialistii ELKO Romania va stau la dispozitie pentru a afla mai multe informatii despre linia de produse Getac.

Despre ELKO Group si ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, solutii IT si electronice de consum din regiune, reprezentand 400 de producatori. Compania ofera o gama larga de produse si servicii catre mai mult de 10.000 de retaileri, producatori de calculatoare, integratori de sisteme si companii din diferite domenii, in 11 tari din Europa. Cifra de afaceri a ELKO Group in 2021 s-a ridicat la 2.2 miliarde USD (1.8 miliarde EUR).

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO si este specializata in distributia unei game largi de echipamente si solutii IT – PC-uri, componente, electronice home & office, telefoane mobile, software, solutii de infrastructura IT si de stocare, solutii de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicatii, solutii smart building si smart city – precum si electronice de consum. Compania comercializeaza produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor sai, companii revanzatoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiecteaza, instaleaza si revand solutii IT, sistem

Sony prezintă noul brand de echipamente de PC gaming, „INZONE”, pentru a maximiza performanța și abilitățile pasionaților de jocuri video cu monitoare și căști dedicate pentru gaming

Noua linie de echipamente de gaming de la Sony oferă o experiență imersivă pentru a-i conduce pe gameri spre victorie

Sony Europe B.V. lansează astăzi INZONE™ – un nou brand de echipamente de gaming pentru utilizatorii de PC, care îi ajută pe gameri să-și ascută simțurile și să-și maximizeze abilitățile în joc. Monitoarele INZONE oferă o imagine incredibilă, de înaltă rezoluție și un interval dinamic mare, în timp ce căștile oferă o experiență de audiție superioară și integrează tehnologia 360 Spatial Sound pentru Gaming. Noul brand este construit pe baza expertizei Sony ca pionier în domeniul tehnologiei audio-vizuale, oferind caracteristici care le vor oferi gamerilor ocazia să se lase învăluiți de acțiune și să rămână perfect concentrați. Proiectat pentru performanțe extraordinare, brandul INZONE le permite utilizatorilor să se aventureze într-o experiență imersivă, care să-i conducă spre victorie.

M9_1

„Piața s-a extins iar interesul pentru zona de gaming este din ce în ce mai mare, odată cu răspândirea turneelor de e-sports și cu evoluția divertismentului în materie de jocuri video. Având în vedere istoricul solid al Sony în ceea ce privește produsele de tehnologie audio și video high-end, credem că această nouă gamă va oferi și mai multe opțiuni pentru cei care doresc să își modernizeze setup-ul actual de gaming. Ne dorim să contribuim la evoluția culturii jocurilor video, oferindu-le utilizatorilor de PC și PlayStation® o gamă mai largă de opțiuni pentru a-și îmbogăți viața prin intermediul gaming-ului. De asemenea, Sony se mândrește cu sponsorizarea celor mai importante ligi globale de e-sports, Evolution Championship Series (Evo) 2022 și 2023, PGL DOTA2 Arlington Major 2022 și VALORANT Champions Tour, și ne dorim în continuare să contribuim la progresul culturii jocurilor video”, a spus Yukihiro Kitajima, Head of Game Business and Marketing Office, Sony Corporation.

M3_1

Prezentarea generală a monitoarelor de gaming

Noul monitor de gaming INZONE M9 cu HDR oferăo rezoluție 4K și un contrast ridicat cu tehnologia Full Array Local Dimming, pentru gamerii care caută o experiență mai bună atunci când experimentează jocuri cu detalii redate în nuanțe de negru intens și luminozitate crescută. Pasionații de gaming se pot aștepta, de asemenea, la o rată de refresh de 144Hz, IPS și un timp de răspuns GtG (Gray to Gray) de 1ms pentru reacții mai rapide. În plus, monitorul de gaming INZONE M3 oferă o rată de refresh ridicată de 240Hz Full HD cu 1ms GtG (Gray to Gray) și variable refresh rate (VRR), permițându-le gamerilor să observe cu precizie mișcările rivalilor în jocurile de tip shooter.

Conceput pentru a se potrivi stilurilor unice de joc

Suportul unic de tip trepied, cu adâncime redusă, oferă un confort total în timpul experienței de joc, optimizând în același timp spațiul de pe birou pentru periferice. Cu o amprentă mică a monitorului, utilizatorii pot poziționa cu ușurință o tastatură înclinată și un mouse pad mare de gaming în jurul ecranului sau chiar sub acesta. Alte caracteristici includ înălțimea și înclinarea reglabile, o selecție a culorilor și un sistem pentru gestionarea cablurilor pentru un setup ordonat.

H9_2

Experiență de joc fără cusur

Cu ajutorul switch-ului Auto KVM (switch Auto USB Hub), utilizatorii pot controla până la două PC-uri de la o singură tastatură, un mouse și o pereche de căști conectate la monitor. Cu FPS Game Picture Mode, utilizatorii pot optimiza luminozitatea și contrastul pentru a vedea cât mai clar adversarii. În plus, funcția Black Equalizer permite evidențierea detaliilor chiar și în zone umbrite.

Prezentare generală a căștilor

Noua gamă va cuprinde două noi modele de căști wireless, INZONE H9 cu o autonomie de 32 de ore și INZONE H7cu o autonomie de 40 de ore,alături de un model de căști cu fir, INZONE H3. Toate cele trei modele sunt echipate cu microfon cu braț ajustabil, cu funcție de ‘mute’, permițându-le astfel utilizatorilor să comunice fără efort în timpul jocului cu membrii echipei.

H9_1

Preia controlul acțiunii cu funcția Precise Target Detection

Funcția Sony 360 Spatial Sound pentru Gaming, activată prin software-ul pentru PC INZONE Hub, reproduce sunet spațial pe mai multe canale, așa cum au intenționat creatorii jocurilor. Această reproducere precisă a sunetului stimulează coștientizarea spațiului, permițându-i utilizatorului să audă cu precizie pașii și mișcările. Datorită aplicației pentru smartphone „360 Spatial Sound Personalizer”, utilizatorii beneficiază de optimizarea sunetului spațial pentru forma propriei urechi, pentru o experiență de gaming cu adevărat personalizată.

H3_1

Acustică optimizată de tehnologie avansată

Dezvoltate pe baza expertizei Sony în tehnologia căștilor, diafragmele modelelor INZONE H9 și INZONE H7 au fiecare o formă unică, ce le permite căștilor să reproducă sunete de frecvență extrem de înaltă cu o precizie ridicată, precum și frecvențe joase autentice pentru o experiență imersivă de gaming.

Canalele de pe carcasa modelelor INZONE H9, INZONE H7 și INZONE H3 controlează și optimizeazăreproducerea sunetuluide joasă frecvență, pentru un bas puternic care face ca sunetele profunde să pară incredibil de reale.

Confort sporit pentru ore întregi

Suprafața moale și lată a benzii pentru fixare pe cap distribuie greutatea în mod uniform pe capul utilizatorului pentru un confort în ceea ce privește purtarea pe termen lung. Pernuțele pentru urechi sunt modelate pentru a minimiza presiunea asupra urechilor jucătorului, prin optimizarea contactului cu partea laterală a capului.

Noise cancelling și Ambient Sound Mode

De la sunetul ventilatoarelor PC-ului și până la lucrările de construcție zgomotoase de afară, INZONE H9 dispune de mai multe microfoane pentru noise cancelling, care împiedică orice zgomot deranjant ce ar putea afecta performanța jucătorului. Pentru a îmbunătăți experiența de gaming, Sony a încorporat aceeași tehnologie Dual Noise Sensor folosită pentru căștile de top din seria 1000X. Utilizatorii nu ratează niciodată sunetele ambientale importante, cum ar fi un apel telefonic, soneria de la ușă sau un coechipier care vorbește în timp ce se joacă, datorită Ambient Sound Mode.

Interoperabilitate pentru o experiență mai bună

Perfect pentru PlayStation®5

Monitoarele INZONE M9 și INZONE M3 utilizează funcția Auto HDR Tone Mapping, care funcționează cu consolele PlayStation®5 pentru a recunoaște automat monitorul în timpul configurării inițiale și pentru a optimiza setările HDR. În plus, monitoarele de gaming INZONE vor comuta automat în modul Cinema – atunci când sunt vizionate filme prin PlayStation®5, dar și în Game Mode atunci când utilizatorii se joacă.

INZONE H9 și INZONE H7 oferă indicații pe ecran, astfel încât utilizatorii pot ajusta cu ușurință setările de pe căști și pot vedea setările reflectate pe ecran în Centrul de Control PlayStation®5. De asemenea, ambele modele de căști sunt prevăzute cu funcția de echilibrare a volumului între sunetul jocului și chat-ul vocal din căști și le permit jucătorilor să modifice echilibrul dintre experiența audio a jocului și discuțiile cu echipa, direct de pe căști. De asemenea, acestea vin la pachet cu funcții speciale, inclusiv capacitatea de a funcționa cu Tempest 3D Audiotech, care le permite utilizatorilor să se bucure de sunete imersive în timpul jocurilor cu o mai mare posibilitate de exprimare spațială.

Software-ul INZONE Hub pentru PC: personalizați experiența de gaming

Software-ul pentru PC INZONE Hub de la Sony a fost creat pentru a controla monitoarele și căștile INZONE, permițându-le utilizatorilor să-și personalizeze experiențele prin customizarea unei game largi de funcții, inclusiv o varietate de setări de sunet și imagine.

Realizate în mod sustenabil

Materialul de ambalare a produselor Sony nu conține plastic și folosește doar materiale reciclate și celuloză nețesută, reflectând angajamentul Sony de a reduce impactul produselor și practicilor asupra mediului.

Specificațiile monitoarelor de gaming INZONE:

Monitorul de gaming INZONE M9: 27-inch 4K/144Hz

  • INZONE M9 oferă rezoluție 4K și un contrast ridicat prin tehnologia Full Array Local Dimming cu certificare DisplayHDR™ 600 și o acoperire DCI-P3 de peste 95% a spațiului de culoare, oferind luminozitate mare și nuanțe de negru profunde, precum și o reproducere precisă a culorilor.
  • Rata de refresh de până la 144Hz, IPS, timp de răspuns GtG (Gray to Gray) de 1ms cu tehnologii de variable refresh rate (VRR), cum ar fi NVIDIA® G-SYNC® Compatible și VRR în HDMI 2.1.

Monitorul de gaming INZONE M3: 27-inch Full HD/240Hz

  • Rata de reîmprospătare a imaginii de până la 240Hz, IPS, și timp de răspuns GtG (Gray to Gray) de 1ms cu tehnologii de variable refresh rate (VRR), cum ar fi NVIDIA® G-SYNC® Compatibleși VRR în HDMI 2.1.
  • Cu certificarea DisplayHDR™ 400, spațiu de acoperire a culorilor sRGB99% și support pentru 1,07 miliarde de culori, oferă o experiență de gaming vribrantă, cu nuanțe și culori bogate.

Specificațiile căștilor wireless INZONE:

  • INZONE H9: Căști wireless pentru Gaming cu Noise Canceling: Detectare precisă a țintelor cu 360 Spatial Sound pentru Gaming și tehnologie avansată care optimizează acustica, sesiune îndelungată de gaming cu o bandă de fixare pe cap și pernuțe confortabile pentru urechi, Noise Cancelling și Ambient Sound Mode. 32 de ore de autonomie9a bateriei, iar o încărcare rapidă de numai 10 minute oferă până la o oră de redare.
  • INZONE H7: Căști wireless pentru gaming:Detectare precisă a țintelor cu 360 Spatial Sound pentru Gaming și tehnologie avansată care optimizează acustica, bandă de fixare pe cap și pernuțe confortabile pentru urechi pentru o sesiune îndelungată de gaming. Autonomie10 de 40 de ore, iar o încărcare rapidă de 10 minute oferă până la o oră de redare.
  • INZONE H3: Căști cu fir pentru gaming: Detectare precisă a țintelor cu 360 Spatial Sound pentru Gaming și tehnologie avansată care optimizează acustica. Sesiune îndelungată de gaming cu o bandă pentru fixare pe cap și pernuțe confortabile pentru urechi.

Preț și disponibilitate:

Monitoarele INZONE pentru gaming

  • INZONE M9499 RON (Disponibil în această vară)
  • INZONE M3Prețul urmează a fi confirmat (Disponibil în iarna anului 2022)

Căștile INZONE pentru gaming

Noile căști INZONE pentru gaming vor fi disponibile începând cu luna iulie la o serie de distribuitori autorizați Sony.

Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați: https://www.sony.co.uk/electronics/inzone-gaming-gear

Messages ale partenerilor Sony

Rick Thiher, General Manager Evo – Evolution Championship Series (Evo) 2022 și 2023

„Faptul că acest anunț este parte din lansarea globală INZONE este un alt exemplu al importanței actuale a Evo 2022. Suntem încântați să inaugurăm noi tehnologii dedicate participanților noștri, pentru ca ei să poată experimenta jocurile de luptă. Partenerii precum INZONE de la Sony susțin misiunea noastră de a oferi experiențe grozave pentru jucătorii și fanii noștri.”

Silviu Stroie, CEO PGL – PGL DOTA2 Arlington Major 2022

„Este o onoare pentru PGL să aibă un partener precum Sony și suntem extrem de încântați de INZONE. Ultimul campionat de DOTA 2 al sezonului, PGL Arlington Major 2022, va fi un moment cheie pentru acest peisaj de gaming și credem că este momentul perfect pentru INZONE să spargă gheața într-unul dintre cele mai competitive turnee ale anului.”

Whalen Rozelle, COO Riot Games Esports – VALORANT Champions Tour

„Suntem foarte încântați să beneficiem de tehnologia audio Sony, care duce experiența evenimentelor globale de Esports VALORANT la următorul nivel. Comunicarea este un aspect essential al VALORANT și acest parteneriat ne va permite să le oferim spectatorilor ocazia să trăiască și mai puternic cele mai palpitante momente ale marilor noastre meciuri. Angajamentul Sony față de inovație va continua să mențină VALORANT la statutul de esport de importanță globală.”

Despre Sony Europe B.V.

Sony Europe B.V. este o subsidiară Sony Corporation cu sediul central în Marea Britanie. Aceasta este responsabilă de diviziile Sony de Entertainment, Technology & Services dedicate atât consumatorilor finali, cât și profesioniștilor, precum și de segmentul de soluții de Imagistică și Detectare din întreaga Europă. De la cercetare și dezvoltare la proiectare, design și vânzări, marketing, distribuție și relații cu clienții, lucrăm continuu pentru a contribui la misiunea Sony, aceea de a umple lumea cu emoție prin puterea creativității și a tehnologiei.

Pentru mai multe informații vă rugăm accesați: www.sony.eu/presscentre

S1 2022, cel mai bun din istoria eJobs România – un sfert de milion de joburi noi, peste 5 milioane de aplicări și vânzări în creștere cu 50% vs 2021

București, 29 iunie 2022: Primele șase luni ale acestui an au marcat creșteri exponențiale pe aproape toate palierele pentru eJobs România. Poziția de lider al pieței locale de recrutare online a fost consolidată nu doar de numărul mare de joburi postate de către angajatori, ci și de volumul de companii nou intrate în platformă și de vânzările generate. ”A fost cel mai bun semestru din istoria eJobs și se prefigurează că 2022 va fi cel mai bun an de până acum. Aproximativ 250.000 de joburi noi au fost postate în platformă din ianuarie, numărul de clienți noi a crescut cu 14% vs S1 2021, iar încasările au înregistrat un avans de 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacă facem însă comparația cu 2019, un an mult mai apropiat, ca dinamică, de 2022 decât anii de pandemie, am avut un plus de aproape 70%”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Reintrarea companiilor într-un ritm de activitate similar anilor 2018 și 2019 a dus la o creștere imediată și neașteptat de mare a numărului de locuri de muncă disponibile în piață. Astfel, au fost postate cu 50% mai multe joburi față de primele șase luni ale anului trecut și cu aproape 10% mai mult față de 2019. Domeniile în care s-a resimțit cel mai mult nevoia de personal au fost retailul, serviciile, industria alimentară, turism, transport / logistică, call center / BPO și IT / Telecom. ”Timp de doi ani de zile am văzut încercări fragile ale angajatorilor din turism și horeca de a rămâne vizibili în ochii candidaților. Chiar și transporturile au fost afectate de pandemie. Însă avântul pe care l-au luat aceste domenii în 2022 este cu adevărat spectaculos și iată că le revedem în topul celor mai mari angajatori din economie”, subliniază Bogdan Badea.

Bogdan Badea, CEO eJobs (1) (1)

Primul semestru al anului a venit cu o schimbare și în ceea ce privește distribuția portofoliului de joburi, fiind marcat cel mai înalt prag atins vreodată de pozițiile remote – 8,1% din numărul total de locuri de muncă nou postate, comparativ cu 5% în 2021 și doar 0,9% în 2019. ”Scade, în schimb, față de 2019, numărul de oportunități pentru cei care vor să lucreze în afara țării – de la 12,6% la 7,8% (procent egal cu cel din 2021). Este doar o scădere temporară pentru că ne așteptăm ca, până la finalul anului, angajatorii din străinătate să fie din nou în căutare de candidați români”, explică Bogdan Badea.

Aplicările sunt singurul segment care nu a punctat creșteri, situație explicabilă prin faptul că piața a revenit într-un punct în care există o disproporție între nevoia de personal și numărul de candidați disponibili. Cu 5,1 milioane de aplicări de la începutul anului și până acum, se observă o scădere de aproximativ 30% față de anul trecut a interesului candidaților pentru un job nou. Numărul este, totuși, cu 10% mai mare comparativ cu S1 2019. Apare însă un record istoric în zona aplicărilor atunci vorbim despre joburile remote, care însumează 12% din totalul de aplicări (vs 10% în 2021 și doar 1,3% în 2019).

Cele mai căutate domenii în prima jumătate a anului au fost retail, call center / BPO, servicii, IT / telecom, banking și servicii financiare, transporturi / logistică, industria alimentară și turism. Aproape jumătate dintre aplicări au venit din partea candidaților cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, urmați de cei aflați la început de carieră (18-24 de ani), cei între 36 și 45 de ani și cei de peste 45 de ani.

Un alt aspect foarte interesant este legat de tipul de joburi la care aplică. ”Da, candidații sunt mult mai greu de atras acum, au nevoie de argumente foarte convingătoare pentru a face schimbarea de job, în special când vorbim despre specialiști, însă îi vedem mai pregătiți decât oricând pentru a funcționa la turație maximă, iar interesul lor pentru joburi full time în detrimentul celor part time sau sezoniere este la maximumul ultimilor ani”, declară Bogdan Badea.

În acest moment, peste 37.000 locuri de muncă pentru România și străinătate sunt disponibile pewww.ejobs.ro.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

Cum arata planul de 1.2 mld. EUR al Romaniei pentru gestionarea deseurilor: Vor fi construite mii de insule ecologice digitalizate, sute de centre de colectare si zeci de statii de reciclare

  • Romania primeste prin PNRR 1.2 mld. EUR. pentru proiectele de gestionare a deseurilor.
  • Pana in 2024 vor fi construite 565 de centre de colectare pentru comunitatile mici si medii, dar si 7 centre integrate de colectare a deseurilor, potrivit planurilor Ministerului Investitiilor și Proiectelor Europene.
  • In jurul blocurilor vor fi construite 14 mii de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectiva a tuturor tipurilor de deseuri: menajere sau ambalaje.  
  • Anual, 1 mil. de tone de ambalaje ar trebui sa ajunga în statiile de reciclare, conform Asociatiei OIREP Ambalaje.

Bucuresti, 29 Iunie 2022 – Romania va avea la dispozitie, prin Planul National de Redresare si Rezilienta, un buget de 1,2 miliarde de euro pentru managementul tuturor tipurilor de deseuri si trebuie sa implementeze proiectele asumate pana in anul 2026. Daca proiectele vor fi de succes si rata de reciclare a deseurilor de ambalaje ar trebui sa creasca in Romania, pana la inceputul anului 2026, la 70%, potrivit unei analize efectuata de Clean Recycle.

Pana in toamna anului 2024 sunt prevazute sa fie construite 565 de centre de colectare, in comunitatile cu pana la 50 de mii de locuitori, pentru deseuri voluminoase sau periculoase (precum bateriile), inclusiv ambalaje provenite din domeniul constructiilor.

In jurul blocurilor din marile orase, vor fi instalate aproape 14.000 de insule ecologice digitalizate, subterane, pentru colectarea selectiva a deseurilor menajere si de ambalaje, care vor putea fi monitorizate de autoritati de la distanta.

De asemenea, peste doi ani, tara noastra ar trebui sa aiba – cu ajutorul fondurilor din PNRR, 7 noi centre integrate de colectare a tuturor deseurilor, impartie pe regiuni și 26 de statii de reciclare.

Cosmin Monda, fondator si CEO Clean Recycle

“Credem ca autoritatile vor adopta si un plan mult mai riguros si eficient pe partea legislativa, iar acest lucru va garanta accelerarea tranzitiei catre o economie circulara. De asemenea, sunt propuneri pentru introducerea si unor sanctiuni mai severe pentru generatorii de deseuri care nu se conformeaza cu regulile in vigoare. Cu ajutorul fondurilor din PNRR, credem ca se vor aloca si mai multe resurse in directia constientizarii si educarii populației – acesta este de altfel elementul – cheie pentru un management eficient al deseurilor,” declara Cosmin Monda, fondator si CEO, Clean Recycle.

Romania se afla pe penultimul loc în randul statelor din Uniunea Europeana privind reciclarea ambalajelor, cu o rata de 44,6%, succedata doar de Malta, potrivit datelor Eurostat*.

Pentru a ne atinge tintele impuse de autoritatile de la Bruxelles, in fiecare an 1 milion de tone de deseuri de ambalaje trebuie sa ajunga la statiile de reciclare, potrivit estimarilor Asociatiei OIREP Ambalaje.

Clean Recycle este unul dintre primii 5 jucatori pe piata locala a transferului de responsabilitate privind deseurile de ambalaje (OIREP). Clean Recycle gestioneaza un portofoliu de peste 700 de companii care produc si pun pe piata deseuri de ambalaje, active pe intreg teritoriul Romaniei, din domenii precum FMCG si retail, agribusiness, automotive, distributie, productie industriala, farmaceutice s.a.

Eurostat