Impetum Group lansează Agista, primul fond de investiții din România care dezvoltă companiile locale prin piața de capital

  • Agista va fi un fond de investiții cu o capitalizare de 25 milioane de euro ce se alătură misiunii Bursei de Valori București de a crește gradul de înțelegere și accesare a mecanismelor specifice piețelor de capital reglementate
  • Resursele financiare disponibile în piață (33.5 mld eur total depozite persoane fizice) nu ajung la companiile care au nevoie de ele (4.64 mld EUR gap de finanțare de tip equity a IMM –urilor în România)
  • Conform studiului Confidex 60% dintre manageri cunosc „puțin„ sau „foarte puțin” BVB și activitatea acesteia și doar 12% au accesat finanțare prin piața de capital
  • Agista va acționa ca un investitor ancoră și va contribui la dezvoltarea unei piețe de capital competitive

București, 31 martie 2022 – Impetum Group a lansat Agista, primul fond de investiții din România, cu focus pe piața AeRO, care ajută IMM-urile locale să se listeze la bursă, finanțează și accelerează creșterea acestora prin intermediul pieței de capital. Agista pornește la drum cu o capitalizare de 25 milioane euro, aproape jumătate din tot capitalul ridicat de companiile listate pe piața AeRO în 2021 și are în plan investiții în 20 companii locale în următorii doi ani, din cele 150 pe care le va analiza.

Andrei Cionca, CEO Impetum Group si Nicolae Kovacs CEO Agista (1)

Agista se lansează într-un moment în care, deși există bani în piață: 33,5 mld eur în total în depozite bancare deținute de persoane fizice*, aceștia nu ajung la companiile care au nevoie de ei: deficitul de finanțare de tip equity al IMM –urilor este de 4,64 mld eur. Dacă doar 1% din capitalul disponibil în depozite bancare, ar veni anual pe piața de capital, ar avea un impact semnificativ în acoperirea acestui deficit.

Bursa de Valori București a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare corelată cu toate eforturile noastre și ale întregii comunități de a stimula utilizarea pieței de capital pentru finanțare de către companiile românești. Piața AeRO a avut și are din această perspectivă un rol esențial în a ne apropia și mai mult de antreprenorii și companiile pe care aceștia le dezvoltă, iar evoluția de anul trecut și din primul trimestru din 2022 este o dovadă palpabilă în acest sens. Vorbim de 27 de companii listate pe AeRO, care au atras capital în valoare de 70 milioane de euro, și de alte 27 de emisiuni de obligațiuni în valoare de 63,1 milioane de euro. Evoluția bună a pieței AeRO este reflectată și prin lansarea primului indice dedicat acestei piețe, BET AeRO, iar înființarea primului fond de investiții dedicat inclusiv pieței AeRO de către Impetum Group reprezintă încă un pas spre consolidarea acesteia ca piață de creștere a IMM-urilor, a afirmat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

Spre deosebire de limitările și dificultățile pe care IMM-urile le au când vine vorba de finanțări tradiționale, piața de capital oferă mecanisme atractive de accesare a finanțării necesare pentru generarea creșterilor propuse. Cu toate acestea, instrumentele pieței de capital nu se bucură de popularitatea meritată în rândul companiilor: 60% dintre manageri cunosc “puțin” sau “foarte puțin” BVB și activitatea acesteia și doar 12% au accesat finanțare prin piața de capital.

Experiența și practica în cadrul comunității Impetum Group ne-au învățat că atunci când business-urile reușesc să scaleze sustenabil succesul lor are un impact pozitiv asupra întregii societăți. Tocmai în scopul de a pune umărul la educarea și maturizarea pieței de capital din România, am creat prin Agista un prim instrument instituțional românesc dedicat companiilor robuste care își doresc să se dezvolte prin listarea la bursa locală. O economie solidă are nevoie de companii sănătoase care să performeze eficient susținând dezvoltarea. Credem în economia românească și acționăm în acest sens, a declarat Andrei Cionca, CEO și cofondator Impetum Group.

Ce va face Agista?

Core business-ului va fi format din investiții de tipul PRE-IPO, dar și în acțiunile listate ale companiilor cu potențial. Mai mult decât un investitor de capital, Agista va fi un partener activ care oferă expertiză complementară antreprenorilor români pentru accelerarea afacerilor lor și deschiderea accesului la un ecosistem de business relavant.

Agista va acționa ca un investitor ancoră, ce va urmări deținerea de pachete minoritare, în companii cu cifra de afaceri de 3-15 milioane euro. Tichetul investițional va fi cuprins între 500.000 – 2,5 milioane euro, iar Agista va acționa dintr-un rol strategic, la nivel de board, pentru dezvoltarea companiilora declarat Nicolae Kovacs, CEO Agista.

Echipa Agista

Agista Management fost înregistrată în calitate de administrator de fonduri de investiții alternative în data de 10.03.2022, iar fondul este în curs de autorizare de către ASF.

Echipa executivă este formată, alături de CEO, din profeșioniști pasionați de piața de capital, cu abilități și expertiză complementară: Nicolas Pleșea – Senior Investment Manager activează de 15 ani în domeniu financiar, iar Aurel Podariu – Senior Investment Manager are 14 ani experiență în management pentru companii aflate în dificultate, dar și în business development. În plus, Agista beneficiează de experiența și sinergiile Impetum Group, care vor fi valorizate pentru toate companiile partenere.

Pentru a veni și în sprijinul antreprenorilor, Agista va dezvolta un program de accelerare dedicat afacerilor mici. Prin acest program Agista va sprijini companiile mici să-și accelereze, în mod practic, abilitățile și capabilitățile manageriale, în spirit antreprenorial.

Începând de astăzi, Agista se alătură misiunii Impetum Group de a dezvolta o nouă cultură antreprenorială, bazată pe accesul la piața de capital.

Surse:

*BNR

**Gap analysis for small and medium-sized enterprises financing in the EU in 2018 din Eurostat

Despre Agista

Agista este primul fond de investiții românesc care accelerează IMM-urile locale, dedicat pieței AeRO,prin instrumentele pieței de capital. Agista este un brand Impetum Group, grupul românesc format din reunirea celor 4 brand-uri: CITR, liderul pieței de insolvență din România cu 20 de ani de experiență în management de criză, ROCA Investments, private equity care urmărește consolidarea și scalarea IMM-urilor, ROCA X, venture capital destinat start-up-urilor disruptive din piața de tehnologie și, începând de zi, Agista, fond de investiții care scalează IMM-urile locale prin piața de capital. Impetum Group reprezintă un ecosistem antreprenorial românesc care pune laolaltă capital, management și resurse.

Despre Bursa de Valori București

Bursa de Valori București (BVB) este singurul operator de piețe de valori mobiliare din România. Companie listată pe propria piață din anul 2010, Bursa de Valori București face parte din Grupul BVB alături de Depozitarul Central, instituția responsabilă pentru operațiunile de registru și decontare în România, și de CCP.RO, companie înființată în 2019 și care va prelua funcția de compensare a tranzacțiilor cu valori mobiliare din România și care va contribui la relansarea pieței de derivate. BVB administrează două piețe distincte, Piața Reglementată și Sistemul Multilateral de Tranzacționare, pe care sunt listate o varietate de instrumente financiare precum acțiuni, obligațiuni, unități de fond, certificate, produse structurate, drepturi de preferință. Un număr de 83 de companii sunt listate pe Piața Reglementată, precum și 283 pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare. Un număr de 11 companii românești, listate la Bursă, sunt incluse în indicii FTSE Russell dedicați Piețelor Emergente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *