Campania de strângere de fonduri pentru Casele Ronald McDonald – o nouă ediție de succes în 2021, cu donații de peste 2 milioane de lei

București, 22 decembrie 2021 – McDonald’s România și Fundația pentru Copii Ronald McDonald au încheiat o nouă ediție de succes a campaniei de strângere de fonduri prilejuită de McHappy Day. Peste 2 milioane de lei au fost donați în restaurantele McDonald’s din toată țara, online, prin sms și de către companii, în sprijinul familiilor aflate în situații vulnerabile. Suma colectată în cadrul campaniei reprezintă un nou record pentru fundație și va permite finalizarea Casei Ronald McDonald din Iași, un proiect unic în zona Moldovei. Totodată, va contribui la susținerea activității celorlalte două Case Ronald McDonald, deschise la București și Timișoara.

Fundatia pentru Copii Ronald McDonald_1920x1080 (2)

Un demers cu tradiție pentru Fundația pentru Copii Ronald McDonald, campania de donații derulată cu ocazia McHappy Day a adunat, din nou, comunitatea McDonald’s în jurul său. Clienți ai restaurantelor din toată țara au îmbrățișat cauza campaniei și au oferit donații în perioada 15-21 noiembrie, cu scopul de a asigura o casă departe de casă părinților copiilor spitalizați pentru tratament de lungă durată. Pe lângă acestea, susținătorii fundației au avut la dispoziție mai multe mecanisme: SMS la numărul 8845*, activând o donație lunară în valoare de doi euro, site-ul www.rmhc.ro/doneaza sau direct în restaurantele McDonald’s, la casele de marcat, cu cardul și în cutiile de donații.

Rezultate_2021 (2)

Contribuțiile individuale au reprezentat doar unul dintre pilonii strângerii de fonduri. La fel ca la edițiile precedente, McDonald’s România – principalul susținător al fundației – a venit în sprijinul campaniei prin propriul său mecanism de donații, oferind un leu din valoarea fiecărui Happy Meal vândut în perioada 15 – 21 noiembrie. Implicarea partenerilor din mediul de business a fost o altă componentă importantă. Peste 70 de sponsori s-au alăturat campaniei, printre care: UniCredit Leasing, BorgWarner, Ket Construct Solutions, ACROM, DDB România & OMD & Tribal Worldwide, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, Trutzi Suceava, Hamilton Central Europe, Havi Logistics, Smartree România, Up România, Civitas Systems, Familia Tetik, Lantmannen UniBake, M&D Cons Investiții, McCann PR, Asociația Simte Românește, Royal Trans, Time International Trading, Lorion, mulți dintre aceștia având deja colaborări de tradiție cu Fundația pentru Copii Ronald McDonald. Valoarea totală a donațiilor s-a ridicat la peste 2 milioane lei.

Macheta Casa Ronald McDonald Iasi (2)

„Am demarat această ediție a campaniei cu încrederea că vom reuși nu doar să atingem din nou rezultatele obținute în 2020, ci și să le depășim – un optimism sănătos cu care privim fiecare proiect și care ne motivează să realizăm întotdeauna mai mult, chiar și atunci când ne raportăm la rezultate excepționale. Faptul că am reușit să înregistrăm o creștere atât de mare într-o perioadă atât de dificilă ne-a depășit așteptările. Suntem impresionați de generozitatea clienților McDonald’s, de implicarea colegilor din toate restaurantele noastre, de sprijinul partenerilor și de modul în care aceștia au răspuns invitației noastre de a ține familiile împreună”, a declarat Paul Drăgan, director general Premier Restaurants România.

Donațiile obținute în cadrul campaniei vor fi redirecționate de fundație către principalul său obiectiv: finalizarea celei de-a treia Case Ronald McDonald, în Iași, pentru părinții ai căror copii se află sub tratament în Spitalul Clinic de Urgență „Sfânta Maria”, dar și către susținerea activității Caselor din București și Timișoara.

„Doar câteva luni ne mai despart de inauguarea celei de-a treia Case Ronald McDonald din România, la Iași, prin care vom veni în sprijinul familiilor din întreaga regiune de Nord-Est– familii care au nevoie de tot ajutorul nostru pentru a face față situației dificile pe care o traversează pe durata tratamentului pentru copiii lor. Campania din acest an ne-a oferit o nouă lecție de solidaritate și generozitate, ne-a depășit așteptările și ne-a dăruit, dincolo de cifre, încredere în puterea comunității de a transforma un vis în realitate. Mulțumim fiecărui partener și donator pentru susținere: doar prin implicarea voastră, ne putem continua misiunea și #TinemFamiliileImpreuna”, a declarat Amalia Năstase, președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald.

Prezentă în România de 23 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald sprijină familiile vulnerabile din România, oferind părinților cazare gratuită în Casele Ronald McDonald pe durata spitalizării copiilor. Prima Casă a fost inaugurată în anul 2003, în București, și a găzduit de-a lungul timpului peste 11.100 de părinți și copii veniți din toate colțurile țării pentru tratament. Urmând modelul din București, în anul 2008 a fost deschisă cea de-a doua Casă, în Timișoara, proiectul fiind remodelat complet și extins în cursul anului 2020. În prezent, fundația prioritizează finalizarea celei de-a treia Case, în Iași, aceasta urmând să fie deschisă în primul trimestru al anului 2022.

***

*Valoarea donației este de 2 Euro/lună. Pentru a opri Donația lunară trimite mesajul FAMILIE STOP la 8845. Suma alocată cauzei este de 2 Euro ( nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament). În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile și Vodafone Romania.

Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald

Fundația pentru Copii Ronald McDonald a fost înființată în 1998 și este principalul donator pentru cele două Case Ronald McDonald din Timișoara și din București care găzduiesc gratuit familiile copiilor spitalizați pe durata tratamentelor medicale îndelungate. În total, peste 21.000 de părinți și copii au fost primiți în aceste „Case departe de casă”.

De asemenea, începând cu anul 2017 Fundația este coordonată de un consiliu director, din care fac parte:

Dna. Amalia Nastase, Founder & CEO Amalia Năstase Communications

Dl. Ștefan Iordache, Chief Operating Officer Publicis One Romania

Dr. Alin Popescu, Medic specialist de medicină sportivă

Dl. Valentin Truță, General Counsel Hili Ventures

Dl. Martin Xuereb, Președinte Ronald McDonald House Charities Malta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *