Integrarea AMD Radeon Pro pe dispozitivele Apple

AMD a anunțat disponibilitatea noilor soluții grafice AMD Radeon PRO W600X pentru Mac Pro, dar și GPU-urile Radeon PRO W6800X, Radeon PRO W6900X și Radeon PRO W6800X Duo (configurație dual-GPU care utilizează interconectarea AMD Infinity Fabric de mare viteză).

Construită pe arhitectura AMD RDNA 2 pe 7 nm, seria Radeon PRO W6000X păstrează eficiență consumului energetic, totodată oferind performanțe la cel mai înalt nivel. Această serie este destinată celor mai solicitante sarcini privind crearea de conținut.

unnamed

Cele mai importante caracteristicile ale GPU-urilor din seria AMD Radeon PRO W6000X sunt:

  • Memoria GDDR6 de mare viteză – Până la 64 GB de memorie GDDR6 cu o lățime de bandă de până la 512 GB/s ce oferă viteze de transfer ultra-rapide pentru a deschide instantaneu aplicațiile profesionale.
  • AMD Infinity Cache – Până la 256 MB (total) memorie cache de cea mai nouă generație integrată pe matrița GPU este conceput pentru a reduce latența și consumul de energie.
  • AMD Infinity Fabric – Oferă o lățime de bandă mare, latență scăzută, conexiune directă între GPU-urile AMD, permițând transferuri de mare viteză GPU-la-GPU, concepute pentru a face față cu brio chiar și celor mai solicitante activități de lucru.

Puteți afla mai multe despre GPU-urile din seria AMD Radeon PRO W6000X pentru Mac Pro aici și puteți găsi detalii despre Mac Pro accesând link-ul.

Europa repetă istoria? În lipsa investițiilor imediate, riscă să nu mai poată recupera decalajul pe care îl înregistrează deja, în cursa pentru 5G

În contextul în care societățile se adaptează la schimbările curente, mulți dintre oficialii europeni încep să se întrebe ce urmează și să se gândească la următorii pași pe care îi au de făcut. La rândul nostru, ne îndreptăm atenția spre modul în care conectivitatea și spectrul mid-band vor contribui la succesul dezvoltării rețelelor 5G, iar Europa încă are foarte multe șanse să devină unul dintre liderii în domeniul inovației, doar că trebuie să acționeze repede.

În perioada pandemiei, conectivitatea și rețelele mobile au devenit tot mai importante pentru fiecare dintre noi, inclusiv la nivelul Europei, și indiferent de lucrurile care se vor întâmpla în viitor, tehnologia 5G și rețelele mobile își vor păstra acest rol-cheie.

Afirmația făcută anul trecut de CEO-ul și CTO-ul Ericsson în cadrul summit-ului B20, potrivit căreia redresarea după pandemie va fi posibilă doar prin mijloace digitale, este încă valabilă, iar Europa va putea avea parte de aceste oportunități odată ce va dezvolta noi servicii 5G pentru consumatori, în primul rând prin intermediul accesului wireless fix (fixed wireless access – FWA), precum și prin digitalizarea industriilor.

Companiile europene dețin o expertiză unică pe piață în multe segmente industriale, de la retail la turism, de la automotive la agricultură, iar inovațiile susținute de tehnologia 5G pot sprijini activitatea furnizorilor europeni de servicii de comunicații și continuitatea lanțurilor de aprovizionare, fapt care la rândul rău poate plasa Europa printre liderii pe segmentul 5G.

Europa, Industria 4.0 și spectrul mid-band

În ultimii ani, Ericsson a dezvoltat parteneriate cu multe dintre cele mai mari companii din Europa care activează în segmentul industrial, precum și cu diferiți furnizori de servicii de comunicații cu scopul de a dezvolta rețele 5G private la nivelul facilităților de producție, al minelor, în porturi și aeroporturi sau la nivelul sistemelor de utilități. Aceste proiecte au atestat capacitatea tehnologiei 5G de a optimiza operațiunile industriale, însă impactul a fost unul limitat și, pentru a extinde beneficiile la scară largă, Europa are nevoie ca spectrul mid-band pentru 5G să fie pus imediat la dispoziția operatorilor.

Spectrul mid-band este esențial pentru ca întregul potențial al tehnologiei 5G să poată fi utilizat, precum și pentru a putea fi integrate scenariile de utilizare specifice Industriei 4.0, în Europa. Cu toate acestea, Europa încă se află în spatele altor piețe regionale, în ceea ce privește implementarea rețelelor 5G în spectrul mid-band, ca urmare a sincopelor privind licitațiile de spectru, la nivelul întregului continent, precum și din cauza întârzierii investițiilor.

În medie, acoperirea națională în spectrul mid-band, în ceea ce privește serviciile a 14 furnizori de servicii de comunicații din Europa și Regatul Unit, se situează, în 2021, la mai puțin de 10% și se anticipează că procentul va ajunge la 15% în anul 2022.

Deși cele de mai sus lasă să se înțeleagă faptul că Europa nu poate ține pasul cu principalii săi competitori de la nivel global, determinarea și capabilitățile tehnologice necesare pentru a face acest lucru, există.

Mai exact, recent, marii furnizori de servicii de comunicații din Europa, precum Vodafone și Deutsche Telekom au semnalat la nivelul pieței și al industriei faptul că intenționează să își intensifice investițiile în tehnologia 5G în următorii ani. În plus, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că cercetările în domeniul tehnologiei 5G au luat naștere în Europa. Proiecte de cercetare precum METIS 2020, finanțate de Uniunea Europeană au adus contribuții semnificative în dezvoltarea inovațiilor și, de asemenea, țări precum Elveția și Polonia care au adoptat de timpuriu tehnologia 5G au demonstrat faptul că oportunitățile există.

Pentru a putea exploata acest potențial, însă, este necesar ca Europa să construiască o infrastrură 5G solidă și să țină cont de modelele de bune-practici ale partenerilor săi nord-americani și a celor din nord-estul Asiei, mai ales în ceea ce privește investițiile în rețele calculate per capita, încercând în același timp să înlăture barierele în implementarea rețelelor 5G în spectrul de mid-band. Pentru a contura o Europă digitală, Comisia Europeană a elaborat Connectivity Toolbox, un set de bune practici prin intermediul căruia operatorii pot primi acces la spectrul de care au nevoie pentru a dezvolta rețelele 5G, încurajându-i astfel pe aceștia să investească în continuare în tehnologia 5G.

Europa nu își permite să repete greșelile din trecut

Actuala situație este similară cu cea de acum aproximativ 10 ani, când a fost introdusă pe piață tehnologia 4G. Și atunci, Europa a ratat startul implementărilor și nu a mai putut recupera niciodată, astfel încât să poată pătrunde pe așa-numitele piețe “app economy”, la fel ca și competitorii săi din America de Nord sau cei din nord-estul Asiei.

Astăzi, furnizorii europeni de servicii de comunicații, îngrădiți de cadrul de reglementare și pe fondul lipsei stimulentelor de natură financiară, sunt deja în urma celor din SUA, Coreea de Sud și China în cursa pentru oportunitățile de venit aduse de tehnologia 5G.

Accelerarea implementării și dezvoltării rețelelor 5G poate ajuta UE să își valorifice întregul potențial și să acceseze beneficiile economice și sociale generate de această tehnologie. În acest context, într-un raport actualizat realizat de Analysys Mason, la comanda Ericsson, se estimează că valoarea economică potențială a tehnologiei 5G, utilizată ca ‘o platformă deschisă de inovare’ ar putea aduce 250 de miliarde de euro la PIB-ul net, la nivelul întregului continent. Un alt raport, realizat de Deloitte la comanda Vodafone, arată că dacă investițiile UE ar fi utilizate astfel încât fiecare stat membru să obțină un scor DESI de 90 până în anul 2027, atunci PIB-ul per capita, la nivelul întregii Uniuni, ar fi cu 7.2% mai mare – ceea ce ar echivala cu o creștere generală de peste 1 trilion de euro.

Pe de altă parte, fără o implementare extensivă, Europa s-ar putea confrunta în viitor cu o creștere a ratei de inegalitate în ceea ce privește conectivitatea digitală, iar decalajul digital pe care îl identificăm astăzi s-ar putea adânci semnificativ.

Atenție la diferența de conectivitate

Decalajul digital între Europa și liderii globali în 5G se observă deja în cele mai recente rapoarte.

Europa de Vest, cu o rată de adopție a serviciilor 5G mobile de numai 1%, se află pe locul 4 la nivel global în ceea ce privește maturitatea piețelor 5G, la mare diferență de piețele din nord-estul Asiei (9%), America de Nord (4%) și de statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (2%).

Totuși, în paginile Ericsson Mobility Report se arată că Europa va putea ajunge din urmă aceste state, odată ce barierele de implementare vor fi eliminate, iar investițiile vor fi încurajate. Astfel, se estimează că până la finalul anului 2026, Europa de Vest va avea a treia cea mai mare rată de adopție a serviciilor 5G, la nivel global – cu un procent de 69% – situându-se înaintea liderilor de astăzi din Asia de Nord-Est și cu puțin în urma statelelor din Consiliul de Cooperare al Golfului și America de Nord.

Avem deja dispozitive compatibile cu tehnologia 5G, iar pe piețele europene există activitate atât pe segmentul de consumer, cât și pe cel enterprise. Ce ne oprește, așadar?

Menținerea ritmului cu climatul investițional în tehnologia 5G de la nivel global

Furnizorii europeni de servicii de comunicații au nevoie de condiții egale cu ai celorlalți competitori în cursa pentru oportunitățile de venit generate de tehnologia 5G, iar sprijinul guvernamental din acest punct de vedere este un factor critic.

Anul trecut, China a anunțat investiții de 1.4 trilioane de dolari în construirea infrastructurii 5G, în decursul a 5 ani. În același timp, guvernul din Coreea de Sud, țară care este astăzi lider în dezvoltarea 5G, a dublat investițiile inițiale în tehnologia 5G și a anunțat noi investiții în această infrastructură.

În Europa a fost inițiat programul Horizon 2020, derulat de UE, prin care s-au investit 80 de miliarde de euro în activități de cercetare și dezvoltare încă din anul 2014, Ericsson fiind una dintre companiile care au contribuit într-un mod semnificativ la multe dintre aceste proiecte. În prezent, Ericsson contribuie de asemenea la derularea a numeroase inițiative, parte a acestui program, inclusiv 5G-INDUCE, pentru a dezvolta noi scenarii de utilizare pe Industria 4.0 în Europa; NEXTGEN SIMS cu scopul de a sprijini dezvoltarea sistemelor inteligente pentru lucrul în mine; proiectele REINDEER și Hexa-X pentru a dezvolta noua generație de tehnologie 6G.

În ultimul an, autoritățile europene au adoptat o atitudine mai fermă în ceea ce privește programul Horizon 2020, care vizează dezvoltarea rapidă a rețelelor de mare capacitate și asigurarea accesului la spectrul 5G, prin intermediul unor inițiative precum Digital Decade Action Plan, Annual Sustainability Growth Strategy 2021 și Common Union Toolbox dezvoltat de Comisia Europeană. Totodată, UE a decis să aloce o cincime din cele 750 de miliarde de euro din fondul de redresare pentru a optimiza capabilitățile digitale ale statelor membre.

Acest sprijin este crucial și va influența viteza și amploarea dezvoltării rețelelor europene 5G, la nivel local, și el trebuie intensificat pentru ca Europa să fie în continuare competitivă la nivel global și să rămână în cursa pentru inovațiile și job-urile viitorului, precum și în vederea majorării PIB-ului.

Europa trebuie să elimine blocajele de reglementare

În 2019, CEO-ul Ericsson Börje Ekholm, avertiza cu privire la problemele structurale care ar putea îngreuna dezvoltarea rețelelor 5G, afirmând: “Cel mai mare blocaj este reprezentat de politicile de reglementare”. Totodată, Börje Ekholm mai preciza că rețelele 5G trebuie să fie privite ca o componentă critică a infrastructurilor europene de comunicații, mesajele de atunci ale CEO-ului Ericsson fiind și în prezent la fel de relevante.

Pentru a maximiza investițiile sectorului privat în tehnologia și rețelele 5G, pe spectrul mid-band, autoritățile de reglementare din Europa trebuie să ia măsuri imediate pentru a elimina barierele legislative care împiedică, în prezent, dezvoltarea rețelelor 5G comerciale, precum achiziția de spectru, o schimbare în structura pieței care ar facilita fuziunile și revizuirea proceselor de atribuire a spectrului (în prezent costisitoare și lungi), care în unele țări membre pot dura până la 24 de luni. Totodată, Fondul Monetar Internațional le recomandă guvernelor să încurajeze investițiile în această infrastructură prin intermediul unor credite fiscale pentru investiții temporare, în special în domenii precum “digital și green tech”.

În Europa, alocarea spectrului rămâne în urma celorlalte piețe regionale, fruntașe în implementarea 5G și, având costuri mai ridicate, este mai puțin propice pentru investiții în infrastructură în vederea dezvoltării capacității și obținerii gradului de acoperire necesar.

Prin armonizarea condițiilor de reglementare, precum și prin prelungirea perioadei de valabilitate a licențelor de spectru și maximizarea utilizării acestora – de exemplu, permițând partajarea spectrului pentru care a fost acordată o licență sau închiriind spectrul neutilizat – Europa poate înlesni, pentru frunizorii de soluții de comunicații, planificarea implementării pe termen lung a serviciilor 5G pe frecvențele de mid-band și high-band.

Totodată, autoritățile europene și marii operatori din industria de telecomunicații trebuie să colaboreze pentru a îmbunătăți gradul de conectivitate în zonele rurale și pentru a reduce decalajul digital (dintre acestea și ariile urbane), implementând soluții de acces wireless fix și investind în puncte strategice. Cifrele din Ericsson Mobility Report indică o creștere de peste 3 ori a conexiunilor prin acces wireless fix, și se estimează că acestea vor depăși 180 de milioane până în anul 2026, reprezentând aproximativ 25% din traficul total de date înregistrat în rețelele mobile la nivel global.

Anul trecut în cadrul unui discurs, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a afirmat: “Este inacceptabil faptul că 40% dintre europenii care locuiesc în zonele rurale nu au, încă, acces la conexiuni de bandă largă, cu atât mai mult în condițiile în care acestea (conexiunile de bandă largă) ne sunt esențiale pentru a ne putea desfășura activitatea de acasă, iar importanța lor crește de la o zi la alta, pe măsură ce apar noi servicii”.

Angajamentul Ericsson față de Europa

Ericsson se angajează să sprijine Europa în dezvoltarea și implementarea tehnologiei și a rețelelor 5G. Ericsson a fost prima companie care a dezvoltat rețele 5G în Europa și are, în prezent, 138 de acorduri comerciale cu furnizori unici de servicii de comunicații, inclusiv 81 de contracte (anunțate deja) cu operatori europeni.

Portofoliul Ericsson cuprinde soluții și servicii de vârf care le permit furnizorilor de servicii să dezvolte rapid rețele 5G, fapt demonstrat și prin parteneriatul cu Swisscom, în cadrul căruia s-a realizat acoperirea a 90% din populația Suediei, în doar 8 luni.

De asemenea, Ericsson dispune de cel mai larg portofoliu de soluții radio pentru spectrul mid-band, motiv pentru care 9 din 10 vendori au ales compania ca partener, în ultimii ani.

Tehnologia 5G promite un potențial uriaș în direcția construirii unui viitor digital pentru Europa, toate oportunitățile aduse de parteneriatul cu Ericsson fiind explicate aici.

MFP-urile Konica Minolta depășesc standardele impuse de industrie la capitolul securitate cibernetică

Multifuncționalele Konica Minolta au oferit o protecție ridicată a datelor în timpul testărilor efectuate de NTT DATA și NTT Ltd

București, România, 03 august 2021


Konica Minolta a anunțat rezultatele testelor de siguranță la care au fost supuse multifuncționalele bizhub i-Series de către divizia Security a NTT Ltd și NTT DATA – furnizor de servicii IT recunoscut la nivel internațional. Testele au fost realizate pentru a dovedi faptul că linia de produse este conformă cu cele mai înalte standarde de securitate a datelor și siguranță a punctelor finale. bizhub i-Series este dotată cu o gamă de tehnologii de nouă generație, inclusiv SSD, un nou firmware și servicii cloud integrate. În urma testelor s-a concluzionat că dispozitivele nu prezintă vulnerabilități și chiar depășesc standardele impuse de industrie, din punct de vedere al securității cibernetice.

Multifuncționalele conectate la rețea oferă utilizatorilor finali oportunități extraordinare de colaborare și ușurință în utilizare. Din păcate, aceste dispozitive endpoint pot fi și ele ținte pentru hackeri. Un hacker calificat poate expune o întreagă rețea la furtul de date, scurtcircuitarea afacerii și tulburări financiare, doar prin simpla exploatare a unei breșe de securitate.

Konica Minolta își supune produsele unor teste riguroase de securitate interne, pentru a se asigura că acestea îndeplinesc cerințele de conformitate PCI, HIPAA, FERPA și GDPR. Mai mult, pentru a le confirma clienților că MFP-urile dezvoltate depășesc standardele din industrie în ceea ce privește respectarea securității cibernetice, Konica Minolta a investit într-un set suplimentar de teste – cele furnizate de NTT DATA și divizia Security a NTT Ltd.

Konica Minolta a pus la dispoziția NTT DATA o linie de multifuncționale și codul sursă al acestora pentru efectuarea testelor de securitate. După aproximativ 80 de ore de încercări de piratare a dispozitivelor, inginerii NTT DATA nu au găsit nicio breșă majoră de securitate. Aceste rezultate întăresc reputația Konica Minolta de a oferi produse sigure și majorează succesul deja recunoscut al multifuncționalelor inteligente bizhub i-Series.

“De cele mai multe ori, organizațiile nu se gândesc că dispozitivele de printare pot reprezenta ferestre de intrare a hackerilor în sistem, la fel ca orice alt dispozitiv din rețea. Cu această ocazie, testele de securitate efectuate de NTT DATA oferă un sentiment de încredere în plus”, spune Torben Mowka, Manager de produs, Portofoliu Strategie și Management, Divizia de Marketing Internațional a Konica Minolta Business Solutions Europe.

Vizitați site-ul Konica Minolta și citiți integral raportul NTT DATA sau urmăriți un scurt video demonstrativ despre eforturile de protejare a sistemelor de atacurile hackerilor.

Despre NTT DATA

NTT DATA – parte a NTT Group – furnizor de servicii IT, inovator și recunoscut la nivel global, oferă clienților săi consultanță în cadrul transformării digitale a proceselor de afaceri, modernizare digitală și servicii IT. NTT DATA permite organizațiilor, în particular, precum și societății, în general, să efectueze cu încredere tranziția către viitorul digital. Dedicați succesului îndelungat al clienților săi, NTT DATA atrage atenția acestora și le oferă servicii profesionale în peste 50 de țări la nivel global. Vizitați-ne la nttdata.com. 

Despre Security și NTT Ltd.

Security – divizie a NTT Ltd.– oferă clienților concepte integrate de securitate pentru crearea unor afaceri digitale sigure. Această divizie propune clienților NTT Ltd. predicții asupra eventualelor amenințări, pentru a detecta și răspunde la atacurile cibernetice, sprijinind în același timp inovația în afaceri și gestionând riscurile. Cu o rețea globală de centre de securitate, șapte centre de cercetare și dezvoltare și peste 2.000 de experți în securitate, divizia Security gestionează anual sute de mii de incidente de securitate. Consilier de top în gestionarea securității aplicațiilor, cu o platformă cuprinzătoare alimentată de inteligență artificială și umană, divizia Security se asigură că resursele sunt utilizate în mod eficient prin furnizarea unui amestec potrivit de servicii de securitate gestionate, servicii de consultanță în securitate și tehnologie de securitate.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 30 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Huawei anunță noi promoții speciale: laptopurile MateBook sunt acum disponibile în bundle cu HUAWEI WATCH FIT

SummerSale Huawei

 Magazinul online Huawei Store pune la dispoziția tuturor consumatorilor o serie de promoții speciale tip bundle și multe surprize

București, 3 august 2021 – Huawei Consumer BG lansează o serie de noi promoții speciale pentru laptopuri, telefoane și tablete. În perioada 2 – 22 august, cei interesați să achiziționeze un laptop din familia Huawei, din magazinul online www.huaweistore.ro, au posibilitatea de a cumpăra, în același timp, un ceas HUAWEI WATCH FIT la cel mai mic preț posibil. În plus, până la sfârșitul săptămânii, 8 august, la achiziția unui smartphone utilizatorii primesc și husă cadou, promoție disponibilă pentru majoritatea modelelor de telefoane Huawei, în cadrul magazinului online. Totodată, de noi beneficii dispune și categoria tabletelor, astfel încât cea mai recent lansată tabletă, HUAWEI MatePad 11, este acum disponibilă și cu plata în rate, iar modelul HUAWEI MediaPad T3 beneficiază de prețuri speciale.

Laptopurile achiziționate din magazinul online Huawei fac parte dintr-o promoție de tip bundle ce oferă posibilitatea cumpărării unui ceas HUAWEI WATCH FIT la prețul de 1 leu, alături de notebook-ul dorit. Toate laptop-urile Huawei beneficiază de posibilitatea achiziției în rate fără dobândă, toate prețurile promoționale fiind disponibile aici.

Indiferent de domeniul de activitate și taskurile de zi cu zi, seria MateBook de la Huawei are un model potrivit pentru nevoile tuturor. Modelul MateBook D15 i3 susține și îndeplinește toate nevoile actuale ale tinerilor, atingând un nivel ridicat de productivitate în mișcare, facilitând atât lucrul de acasă, învățarea online și tot felul de activități de divertisment multimedia. Suportă colaborarea pe mai multe ecrane (Multi-Screen Collaboration), vine cu un afișaj FullView și un nou procesor grafic Intel, buton de alimentare cu aparentă și un design atrăgător, vizând astfel utilizatorii care doresc un raport calitate-preț avantajos, portabilitate și performanțe de top și are cel mai avantajos raport calitate-preț.

De asemenea, de curând, Huawei a relansat unul dintre cele mai bine vândute laptopuri, HUAWEI MateBook 13, ediția 2021. Laptopul se încadrează perfect în atributele pentru care întreaga serie de produse este apreciată: inovație, design elegant, portabilitate și performanțe tehnice și vine echipat cu procesorul AMD Ryzen™ 7 3700U. MateBook 13 răspunde perfect nevoilor persoanelor active, mereu în mișcare, având o greutate de aproximativ 1,3 kg și o grosime de 14,9 mm și are un raport ecran-corp de 88% și un unghi de vizualizare de 178 de grade.

Consumatorii care vor achiziționa săptămâna aceasta unul dintre smartphone-urile  P40 lite 5G, Mate 40 Pro, P40 lite sau P smart 2021, din magazinul online Huawei, vor primi cadou o husă de telefon pentru a le proteja dispozitivul în cazul situațiilor nefericite. În funcție de modelul de telefonului, husele oferite cadou ar fi avut prețuri între 49,99 lei și 199,99 lei.

Tableta HUAWEI MediaPad T3 10 beneficiază de discount-uri speciale pentru ambele versiuni, fiind disponibilă la 499 lei pentru configurația HUAWEI MediaPad T3 10 LTE 2GB+16GB și 599 lei pentru HUAWEI MediaPad T3 10 3GB+32GB WiFi. De asemenea, Huawei MatePad 11 este disponibilă acum și cu plata în 3 sau 6 rate fără dobândă pentru posesorii de carduri de la BRD Bank, Star BT de la Banca Transilvania, Garanti Bank și Alpha Bank.

Noua tabletă HUAWEI MatePad 11, disponibilă la precomandă până la sfârșitul săptămânii împreună cu tastatură magnetică și creion stylus, suportă o rată de refresh de 120 Hz, oferind imagini remarcabile, fluide, și timp de răspuns îmbunătățit. Tableta poate fi folosită împreună cu creionul HUAWEI M-Pencil, a doua generație primit gratuit în oferta de precomandă. Alături de impresionantul ecran de 120 Hz, stylus-ul este extrem de receptiv, cu o latență de până la 2 ms[1], oferind consumatorilor o experiență de scriere interactivă mai inteligentă și mai naturală. În plus, tableta desktop este mai organizată ca niciodată și le oferă utilizatorilor un nou mod de a vizualiza mai eficient informațiile importante. Folosind funcția HUAWEI Share, MatePad 11 valorifică și capabilitățile altor dispozitive pentru orice scenariu de folosire – de la smartphone-uri la PC-uri – pentru creativitate și productivitate sporite. Tableta este potrivită pentru activitățile de birou, dar și pentru studenți.

Noua tabletă HUAWEI MatePad 11 oferă experiențe audio captivante datorită sistemului de boxe cu patru canale de mare amplitudine, cu patru difuzoare. Aceasta poate fi acum achiziționată având în vedere plata în rate.

Ofertele sunt disponibile în limita stocurilor disponibile și sunt supuse unor termeni și condiții.

[1]Datele provin de la laboratoarele Huawei.

Festivalul Vara Magică continuă

  • Miercuri, 4 august – Concert de Marimba cu Wave Quartet
  • Joi, 5 august 2021 – Orchestra Camerata Regală, dirijor Constantin Grigore, solist Octavian Lup

București, 3 august 2021 – Orchestra Camerata Regală condusă de dirijorul Constantin Grigore, având ca solist pe violoncelistul Octavian Lup, vor susține un concert joi, pe data de 5 august, de la ora 19:30, la Ateneul Român în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului “Vara magică” organizat de Lanto Communications. Programul serii propune o selecție din minunatele opere ale compozitorilor Edward Grieg, Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.

Însuflețiți de un autentic entuziasm pentru muzică, instrumentiști de cel mai înalt nivel s-au reunit pentru a forma un ansamblu de excelență – Camerata Regală. Orchestra a dobândit numeroase premii în anii săi de existență, printre acestea amintim în anul 2009 sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României. La împlinirea a 5 ani de existență, Camerata Regală  a fost decorată de către Casa Regala a României cu medalia Regele Mihai I pentru loialitate și a primit Premiul Musica Viva din partea Forumului Cultural Român, iar cu ocazia a 10 ani de existență, Camerata Regală, a fost decorată de Casa Regală a României cu medalia Crucea Casei Regale.

Câștigător al mai multor distincții în cadrul concursurilor de prestigiu dedicate dirijorilor, Constantin Adrian Grigore s-a aflat la pupitrul unor ansambluri simfonice de înalt nivel artistic, dintre care amintim Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Teatrului de Operetă și Musical Ion Dacian, Filarmonica de Stat din Sibiu, Orchestra de Cameră R-20 din Wroslaw, Filarmonica din Kielce ș. a. Actualmente, Constantin Adrian Grigore, care a colaborat cu artiști precum Florin Croitoru, Nicolae Licăreț, Irina Iordăchescu, Cristina Anghelescu, Teodor Ilincăi, Stefan Ignat, Cristian Mogoșan etc., este dirijor principal al Orchestrei Camerata Regală, numărându-se printre fondatorii acesteia, și al Orchestrei Filarmonicii Oltenia din Craiova.

Solist în concertul de joi, Octavian Lup este unul dintre cei mai străluciți violonceliști ai generație sale. Laureat a numeroase concursuri din România și din străinătate, Octavian Lup a dirijat pe patru continente ale lumii alături de nume cu rezonanță din domeniul muzicii clasice.

În 2013 a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, continuându-și studiile la Conservatorul Național Superior din Paris, unde i-a avut ca profesori pe Roland Pidoux și pe Xavier Phillips. De asemenea, Octavian Lup s-a perfecționat la renumita „Kronberg Acadeon și Gary Hoffman. Violoncelistul a cântat ca solist cu toate filarmonicile importante din România. Dintre scenele internaționale pe care a urcat se numără: „Musikverein” din Viena, „Konzerthaus” din Berlin, „Philharmonie Berlin”, „Concertgebouw” din Amsterdam, „Luxembourg Philharmonie”. De-a lungul activității sale profesionale, Octavian Lup a fost distins cu zeci de premii la Concursuri Naționale și Internaționale.

Vă invităm să vă rezervați locuri la cele două concerte importante din săptămâna aceasta, pe 4 și 5 august, de la ora 19:30, care au loc în cadrul Festivalului Vara Magică, la Ateneul Român. În primul concert, de miercuri, 4 august, scena Ateneului Român va găzdui un program strălucit al Wave Quartet, cu piesele artiștilor Astor Piazzolla, Suzanne Vega, Avner Dorman sau Georges Bizet / Rodion Schtschedrin – Carmen Suite cu un aranjament al Wave Quartet.

Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Vara Magică sunt disponibile pe www.lanto.ro, www.bilete.ro şi la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până joi, între orele 14:00 şi 19:00.

Despre Lanto Communicatios

Lanto Communication a apărut acum aproape un deceniu. Încă de la început, inițiatorul său, Dorin Ioniță, şi-a propus ca unic scop să arate lumii că România, prin tinerii ei, a păstrat intactă sclipirea diamantină a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri străvechi. Festivalul Vara Magică este un proiect al Lanto Communication ajuns la a X-a ediție și 100 de concerte oferite publicului român în sezonul estival.

Apariția Asociației Lanto Magia Muzicii a adus un spor substanțial de calitate și a înlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii naționale. Asocierile cu mediul de afaceri, cu entități instituționale – fie ele locale sau guvernamentale, în cele din urmă cu oameni care au același scop al promovării binelui și frumosului, au adus tuturor celor implicați notorietate și respect.

Proiectele artistice ale Lanto Communication și Lanto Magia Muzicii constituie, în egală măsură, garanția unui act artistic de calitate, dar și a unei vizibilități social-culturale și comunitare ridicate. Mai multe detalii și datele următoarelor concerte din cadrul festivalului Vara Magică le puteți consulta la: https://lanto.ro/ precum și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/FestivalulVaraMagica/

Livrările de smartphone-uri OnePlus cresc cu 257% la nivel global, în prima jumătate a anului

Creșterea puternică din prima jumătate a anului 2021 se datorează diversificării portofoliului de produse și strategiei OnePlus în regiunile-cheie

30 iulie 2021 – Brandul de tehnologie globală OnePlus a raportat astăzi o creștere de 257% a livrărilor de smartphone-uri OnePlus la nivel global în prima jumătate a anului 2021(1), comparativ cu perioada similară din 2020. Compania a obținut o creștere semnificativă a vânzărilor pe fiecare dintre piețele sale cheie în prima jumătate a anului, inclusiv Statele Unite, Europa, India și China, datorită portofoliului de smartphone-uri care include cea mai recentă serie flagship – seria OnePlus 9 – precum și noile dispozitive mid-range – seria Nord și Nord N.

În 2020, OnePlus a anunțat o nouă strategie de afaceri bazată pe extinderea portofoliului de produse prin introducerea liniei Nord, oferind astfel experiența OnePlus unei baze de utilizatori mai largi, pe mai multe segmente de preț.

Pete Lau, fondatorul OnePlus, a declarat: “În ciuda provocărilor globale, 2020 a fost un an remarcabil pentru OnePlus, deoarece ne-am actualizat strategia și ne-am extins baza de utilizatori. Anul acesta am continuat să ne consolidăm linia de flagship-uri printr-un pas important – construirea unui sistem de camere cu adevărat premium pentru OnePlus 9 și 9 Pro. De asemenea, am introdus produse și mai accesibile: linia de device-uri OnePlus Nord. Creșterea pe care o vedem acum demonstrează că abordarea noastră de a oferi o experiență premium la prețuri competitive este în conformitate cu nevoile comunității noastre.

OnePlus este brandul cu cea mai rapidă creștere pe piața smartphone-urilor din SUA în primul semestru al anului 2021, cu un avans de 428%(2) față de H1 2020; rezultatele au fost generate de seria OnePlus 9 și de noua serie OnePlus Nord N. Peste 1 milion de dispozitive din seria Nord N au fost vândute din ianuarie 2021, în această regiune.

În Europa, OnePlus se numără printre primele cinci branduri de smartphone-uri. În același timp, OnePlus este brandul cu cea mai rapidă creștere în trimestrul II din 2021, cu o creștere anuală de 304%(3), determinată de gama largă de produse.

În India, OnePlus este din nou lider pe piață pe segmentul smartphone-urilor premium, realizând o creștere anuală de 229% pentru cel de-al doilea trimestru din 2021(4). De asemenea, OnePlus a condus segmentul de piață al smartphone-urilor premium 5G cu o cotă de piață de 48% în India, potrivit datelor recente din Counterpoint Research India Smartphone Tracker pentru Q2 2021. OnePlus 9 și OnePlus 9 Pro au fost în top 3 cel mai bine vândute smartphone-uri din segmentul ultra-premium (INR>45K).

Pe piața din China, unde este disponibilă doar seria flagship OnePlus 9, OnePlus a înregistrat o creștere de 124% a livrărilor în primul semestru al anului 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut(5).

Despre OnePlus

OnePlus este o companie globală de tehnologie mobilă care forțează conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive proiectate într-un mod deosebit, cu o construcție premium și hardware performant. OnePlus prosperă prin cultivarea unor legături puternice și prin creșterea împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OnePlus.com.

Surse:

(1). OnePlus

(2). Counterpoint US Online-Offline Channel Share Tracker

(3). Counterpoint Research Market Pulse

(4). Counterpoint Research India Smartphone Tracker Q2 2021

(5). OnePlus

Se deschide următoarea eră în inovația smartphone-urilor Editorial de TM Roh, President and Head of Mobile Communications Business, Samsung Electronics

La  evenimentul Unpacked din august 2020, am împărtășit strategia mea de a le pune la dispoziție câtor mai mulți oameni posibil o tehnologie mobilă mai puternică, mai ales într-un moment în care aveau cea mai mare nevoie de ea. Acum, cu aproximativ un an mai târziu, lumea noastră se pregătește încet, dar sigur, să se redeschidă, din mai multe perspective. Tânjim cu toții după libertatea și după posibilitățile pe care această nouă lume le poate oferi, mai ales datorită progreselor tehnologice care fac lumea noastră mai mare decât a fost vreodată.

Pe parcursul ultimului an, noile tehnologii au continuat să remodeleze felul în care trăim. Colaborarea noastră cu parteneri de încredere din industrie ne-a permis să dezvoltăm experiențe fără compromisuri, care oferă un grad mai mare de personalizare și versatilitate ca oricând. Pe măsură ce intrăm în această nouă eră a transformării agile, sunt de părere că ecosistemele deschise sunt singura modalitate de a accelera inovația și de a le oferi oamenilor mai multă libertate de a-și crea propriile experiențe potrivite pentru stilul lor de viață.

Samsung Electronics este pregătit să dezvăluie o tehnologie mobilă vizionară și consecventă pentru o lume mai bună. În curând, vom dezvălui cea mai recentă și mai puternică serie Galaxy Z pentru a remodela categoria smartphone-urilor și pentru a ne reinventa complet experiențele.

TM Roh_2

Viața se deschide cu Galaxy

Astăzi, lumea are nevoie de tehnologii flexibile care să le ofere oamenilor spațiul necesar de explorat. La Samsung, oamenii sunt în centrul a tot ceea ce facem. Vă ascultăm în permanență pentru a ne asigura că orice dispozitiv și experiență nouă pe care le creăm aduc cu adevărat inovații semnificative. Vrem să îmbogățim viața tuturor, nu doar a câtorva. De la camere epice și experiențe de vizionare vii și captivante, până la baterii de lungă durată și securitate puternică, noi ne concentrăm pe tot ceea ce contează cu adevărat pentru voi.

Pe măsură ce explorăm noi modalități de a vă face viața mai ușoară, ne aventurăm adesea pe un teritoriu neexplorat. Așa am ajuns să creăm o categorie nouă, odată cu lansarea lui Galaxy Fold. Și nu ne-am oprit aici. Am continuat să îmbunătățim categoria cu cea de-a doua generație de pliabile, Galaxy Z Fold2 și Galaxy Z Flip, cu ecran mai generos și mai multe caracteristici pe care acum le cunoașteți și le îndrăgiți. Sunt încântat să spun că cea de-a treia generație de dispozitive pliabile va deschide noi posibilități uimitoare pentru multitasking și o durabilitate sporită pentru și mai mulți oameni din întreaga lume.

TM Roh_1

Samsung aduce mai mulți oameni înuniversul Fold

Acest lucru va fi deosebit de important pe măsură ce lumea avansează către noi frontiere de conectivitate care necesită ecosisteme deschise și experiențe mobile fiabile. Pentru Samsung, conceptele de „deschis” și „securizat” nu se exclud niciodată reciproc. De fapt, colaborările noastre cu lideri de încredere din industrie, precum Google și Microsoft, sunt motivul pentru care suntem capabili să oferim o tehnologie mobilă sigură și optimizată pentru lumea în care trăim astăzi – o lume în evoluție rapidă și interconectată. Lucrăm în permanență cu parteneri cheie pentru a crea soluții de securitate de ultimă generație, care să vă păstreze dispozitivele și datele în siguranță la fiecare pas. Acest lucru ne permite să vă oferim și mai mult control asupra aplicațiilor, datelor și confidențialității voastre, astfel încât să vă puteți crea propria experiență într-un mod complet sigur.

Parteneriatele ne permit să construim experiențe mobile care vă fac viața mai ușoară și mai bună. Acest principiu a stat la baza dezvoltării unei noi platforme portabile unificate, pe care am reușit să o construim împreună cu Google. Pe lângă aplicațiile Galaxy preferate, precum Samsung Health și SmartThings, vor fi multe altele în noul magazin Google Play. În plus, interfața de utilizare One UI Watch este profund integrată cu celelalte dispozitive Galaxy și oferă o conectivitate consistentă între Galaxy Watch și smartphone-ul Galaxy.

De asemenea, lucrăm cu Google pentru a ne îmbogăți ecosistemele pliabile cu aplicații și servicii populare. Pentru cea de-a treia generație de telefoane Galaxy Z, am adunat și mai multe aplicații partenere care profită la maximum de formatul pliabil versatil. De la apeluri video optimizate hands-free cu Google Duo și vizionarea de videoclipuri în modul Flex pe YouTube până la multitasking în Microsoft Teams – ecosistemul nostru pliabil va oferi o multitudine de experiențe perfecte și optimizate.

Un nou capitol în inovația smartphone-urilor este aici

Viitorul Galaxy Z Fold îmbină tot ce pot oferi mai bun smartphone-urile și tabletele și pune la dispoziție moduri complet noi de lucru, conectare și creare, în timp ce viitorul Z Flip prezintă un stil și mai rafinat, înarmat cu materiale mai puternice și mai rezistente. Cred cu tărie că aceste dispozitive vor răspunde nevoii de tehnologie mobilă versatilă necesară pentru a avansa pe drumul deschis spre viitor.

Suntem hotărâți să stabilim noi culmi și să deschidem o lume cu totul nouă de experiențe interesante pentru și mai mulți oameni. Sper că ne veți fi alături când vom anunța  următoarea noastră familie Galaxy Z și vom împărtăși câteva surprize pliabile – inclusiv primul S Pen creat special pentru telefoanele pliabile. În loc să dezvăluim de data aceasta un nou Galaxy Note, vom extinde și mai mult caracteristicile Note îndrăgite la mai multe dispozitive Samsung Galaxy. Între timp, setati-vă în calendar evenimentul nostru Unpacked din 11 august pentru a vedea cum se deschide o nouă lume.