Strategia “Smartphone × AIoT” stimulează performanțele pe toate segmentele
Compania își menține poziția în top 3 pe piața globală de smartphone-uri
BUCUREȘTI, 27 mai 2021 — Xiaomi Corporation a anunțat azirezultatele financiare neauditate pentru primele trei luni din 2021, până la data de 31 martie a.c.
În primul trimestru din 2021, veniturile totale și profitul net ajustat al Xiaomi au depășit cu mult estimările. Venitul total a fost de 76,9 miliarde RMB, în creștere anuală cu 54,7%, în timp ce profitul net ajustat a fost de 6,1 miliarde RMB, în creștere anuală cu 163,8%.
Repere financiare pentru Q1 2021:
- Venituri totale de 76,9 miliarde RMB, creștere anuală de 54,7%
- Profit brut de aproximativ 14,2 miliarde RMB, creștere anuală de 87,4%
- Profit net ajustat neauditat de 6,1 miliarde RMB, creștere anuală de 163,8%
Mesajul Xiaomi Corporation: ”În primul trimestru din 2021, atât veniturile totale cât și profitul net ajustat au atins niveluri record, demonstrând soliditatea modelului nostru de afaceri și execuția impecabilă a strategiilor noastre. Creșterea puternică a livrărilor de smartphone-uri a condus la o creștere continuă a bazei noastre globale de utilizatori. Platforma noastră AIoT a continuat să se extindă în întreaga lume. Pe lângă creșterea solidă a liniilor noastre de afaceri existente, continuăm, de asemenea, să explorăm noi oportunități. În martie 2021, am dezvăluit noua noastră identitate de brand și, de asemenea, am anunțat lansarea oficială în business-ul cu vehicule electrice inteligente, stabilind direcția pentru o călătorie interesantă care va asigura companiei un viitor luminos în următorul deceniu”.
Performanțele trimestriale
Livrările de telefoane inteligente s-au menținut în top 3 la nivel global, în timp ce Xiaomi a continuat să-și sporească competitivitatea pe piața smartphone-urilor premium
În primul trimestru al anului 2021, Xiaomi a continuat să crească semnificativ pe segmentul de telefoane inteligente. Încasările din telefoane inteligente au crescut cu 69,8%, la 51,5 miliarde RMB pe an. Livrările globale de smartphone-uri în această perioadă au ajuns la 49,4 milioane de unități, iar marja profitului brut pentru acest segment a fost de 12,9%. Potrivit Canalys, Grupul și-a menținut poziția a 3-a în ceea ce privește livrările de smartphone-uri la nivel global în cursul trimestrului, înregistrând o cotă de piață de 14,1%.
Vânzările de telefoane inteligente în China și-au menținut, de asemenea, traiectoria de creștere rapidă. Potrivit Canalys, în primul trimestru al anului 2021, Xiaomi a urcat pe poziția a 4-a, câștigând o cotă de piață de 14,6%. Grupul și-a consolidat și mai mult poziția pe piață pe canalele de vânzare online. Potrivit datelor provenite de la terțe părți, cota de piață a vânzărilor online ale Xiaomi în China s-a majorat la 38,0% în primul trimestru al anului 2021, de la 18,5% în primul trimestru al anului 2020.
Între timp, compania și-a extins, de asemenea, prezența în retailul offline în China. La 30 aprilie 2021, numărul magazinelor din retailul offline a depășit 5.500, o creștere de peste 2.300 de magazine față de 31 decembrie 2020.
Acest portofoliu de produse premium îmbogățit a susținut creșterea robustă a Xiaomi pe piața telefoanelor inteligente premium. În primul trimestru al anului, livrările globale de smartphone-uri ale Grupului cu prețuri de retail de cel puțin 3.000 RMB în China și 300 de euro (sau echivalentul acestei sume) pe piețele externe, au depășit 4 milioane de unități.
Performanță remarcabilă susținută de strategia “Smartphone × AIoT”
În primul trimestru al anului 2021, strategia de bază a Grupului pentru “Smartphone × AIoT” a continuat să susțină performanța sa remarcabilă. Segmentul IoT și al produselor de lifestyle a înregistrat creșteri puternice, veniturile anuale s-au majorat cu 40,5%, până la 18,2 miliarde RMB.
În primul trimestru al anului 2021, livrările globale de televizoare inteligente Xiaomi au ajuns la 2,6 milioane de unități. Potrivit All View Cloud (“AVC”), Xiaomi a fost numărul 1 în China în privința livrărilor de televizoare pentru al nouălea trimestru consecutiv și s-a menținut în top 5 la nivel mondial. În plus, televizoarele inteligente Xiaomi cu ecran mare au continuat să fie apreciate pe scară largă pe piață. Potrivit AVC, televizoarele Xiaomi și Redmi au continuat să se claseze pe locul 1 după volumul vânzărilor din retail pe piața televizoarelor cu diagonală de peste 177 cm din China, cu o cotă de piață de 29,0%, în condițiile în care volumul vânzărilor din retail a crescut anual cu peste 160,0%.
Segmentul de produse IoT și lifestyle al Grupului și-a continuat, de asemenea, traiectoria de creștere rapidă pe piețele externe. Veniturile din IoT și lifestyle pe piețele externe au crescut anual cu 81,1%. Scuterele electrice, purificatoarele de aer, Mi Box și alte produse și-au menținut popularitatea pe scară largă.
Xiaomi a continuat să extindă platforma AIoT. La 31 martie 2021, numărul dispozitivelor IoT conectate (cu excepția smartphone-urilor și laptopurilor) de pe platforma sa AIoT a ajuns la 351,1 milioane de unități. Numărul utilizatorilor cu cinci sau mai multe dispozitive conectate la platforma AIoT (cu excepția smartphone-urilor și laptopurilor) a ajuns la 6,8 milioane, reprezentând o creștere anuală de 48,9%. În martie 2021, AI Assistant (“小愛同學”) avea 93,0 milioane de utilizatori lunari activi, iar numărul utilizatorilor lunari activi ai Mi Home App a ajuns la 49,2 milioane, reprezentând o creștere de 22,8%.
Baza de utilizatori de Internet a continuat să se extindă; veniturile din publicitate au atins un nou record trimestrial
Segmentul serviciilor de internet al Grupului și-a continuat creșterea solidă, pe măsură ce veniturile s-au majorat anual cu 11,4%, la 6,6 miliarde RMB în primul trimestru din 2021. Marja profitului brut pe segmentul serviciilor de internet a ajuns la 72,4% în acest trimestru. Veniturile din publicitate au atins un nou record trimestrial de 3,9 miliarde RMB, reprezentând o creștere anuală de 46,3%.
Baza globală de utilizatori de internet Xiaomi a continuat să se extindă rapid. În martie 2021, numărul utilizatorilor lunari activi MIUI a crescut cu 28,6%, la 425,3 milioane, în timp ce numărul utilizatorilor lunari activi MIUI în China s-a majorat la 118,6 milioane, reprezentând o creștere anuală de 6,4% și un plus de 7,7 milioane de utilizatori din decembrie 2020 și până la sfârșitul primului trimestru din 2021.
Pe măsură ce Grupul și-a extins ofertele de servicii de internet TV și a ajuns la o bază de utilizare mai mare, numărul utilizatorilor lunari activi de televizoare inteligente și Mi Box a înregistrat o creștere anuală de peste 34,0%. Între timp, susținut de creșterea continuă a numărului abonaților plătitori ai serviciilor de internet TV, numărul abonaților plătitori ai serviciilor TV a crescut cu 8,2%, până la 4,7 milioane la 31 martie 2021.
Veniturile din serviciile de internet pe piețele externe au crescut cu 50,0%, până la 0,9 miliarde RMB. Baza de utilizatori de Internet a continuat să se extindă pe piețele cheie externe, numărul de utilizatori lunari activi ai MIUI majorându-se cu 95,5% în Europa de Vest. Grupul va diversifica în continuare ofertele de servicii de internet pe piețele externe și va îmbunătăți experiența utilizatorului, în timp ce va implementa o strategie de creștere pe segmentul de servicii de internet pe piețele externe.
Piețele externe mențin ritmul de creștere, cu o creștere explozivă în Europa
În primul trimestru din 2021, veniturile Xiaomi pe piețele externe au avut o creștere anuală de 50,6%, până la 37,4 miliarde RMB. Potrivit Canalys, cota de piață a Xiaomi în primul trimestru plasează compania în top cinci companii de smartphone-uri în ceea ce privește livrările în 62 de țări și regiuni la nivel global și pe locul 1 în 12 țări și regiuni.
Xiaomi și-a îmbunătățit și mai mult poziționarea competitivă pe piețele cheie. Potrivit Canalys, în primul trimestru al anului 2021, Grupul s-a clasat pentru prima dată în top 2 în Europa, după o creștere anuală de 85,1% a livrărilor de smartphone-uri, permițând companiei să mențină cota de piață de 22,7%.
Remarcabil este faptul că Xiaomi s-a clasat pe locul 1 în Europa de Est pentru al doilea trimestru consecutiv, deoarece livrările de smartphone-uri au crescut anual cu 81,8% și iar cota de piață a atins 32,5%. Xiaomi s-a clasat pe locul 1 pentru prima dată în Rusia, cu o cotă de piață de 32,1%.
Grupul și-a păstrat poziția în top 3 în Europa de Vest, cota de piață crescând la 16,6%, după o creștere anuală de 89,3% a livrărilor de smartphone-uri. Grupul s-a clasat pe locul 1 în Spania pentru al 5-lea trimestru consecutiv, după ce a obținut o cotă de piață de 35,1%.
În plus, Xiaomi a urcat pe locul 2 în Italia, și-a păstrat locul 3 în Germania și Franța și a intrat pentru prima dată în top 5 în Marea Britanie, toate aceste țări înregistrând o rată anuală de creștere a livrărilor care depășește 90%. Mai mult, Xiaomi s-a clasat pe locul 1 pentru al 14-lea trimestru consecutiv în India în ceea ce privește livrările de smartphone-uri, cu o cotă de piață de 28,3%.
Grupul și-a continuat avântul puternic de creștere pe noi piețe. Potrivit Canalys, în America Latină compania a urcat pe locul 3, pe măsură ce livrările de smartphone-uri au crescut anual cu 161,7% și a ajuns la o cotă de piață de 11,5%. În plus, Xiaomi s-a clasat pe locul 3 în Orientul Mijlociu, deoarece livrările de smartphone-uri au crescut anual cu 87,8%. Între timp, Xiaomi a ajuns pe locul 4 în Africa, întrucât livrările de smartphone-uri au crescut anual cu 191,0%.
Începând cu 31 martie 2021, Xiaomi a stabilit colaborări cu peste 150 companii de transport (inclusiv filiale ale transportatorilor) din întreaga lume.
Inovația tehnologică la baza unui stil de viață mai bun
În primul trimestru al anului 2021, Grupul a înregistrat cheltuieli de cercetare și dezvoltare de 3,0 miliarde RMB, reprezentând o creștere anuală de 61,0%. Mergând mai departe, Grupul își va menține angajamentul de a majora investițiile în cercetare și dezvoltare și de a recruta talente tehnologice globale pentru a urmări necontenit inovarea în tehnologiile de bază, precum și producția inteligentă.
Despre Xiaomi Corporation
Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.
Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.
În acest moment Xiaomi este al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, și a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 351,1 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2020, compania s-a clasat pe locul 422 în topul Fortune Global 500, urcând 46 de poziții față de anul anterior. De asemenea, s-a situat pe locul 7 între companiile de internet din clasament.
Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index și Hang Seng TECH Index.
Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează:http://blog.mi.com/en/
Urmărește update-urile despre Xiaomi România peFacebook,Instagram,Youtube