Competiția Internațională “YOUTH OF MUSIC” 2021 a desemnat câștigătorii primei ediții

București, 11 mai  2021 –  La finalul unui proces de selecție extrem de riguros, competiția internațională “Youth of Music” 2021, organizată de Muzeul Municipiului Bucuresti împreună cu Asociația MuseArt, a anunțat câștigătorii primei ediții. Astfel, la categoria I (muzicieni cu vârste de până la 18 ani) a fost desemnat câștigător tânărul saxofonist Magyary Timot, din Ungaria, în vârstă de 16 ani. Câștigătoarea trofeului celei de a doua categorii de vârstă de până la 24 de ani este pianista Mia Pecnik, în vârstă de 21 de ani din Croația. Tânărul violoncelist român Ștefan Cazacu, în vârstă de 27 de ani, a fost desemnat câștigătorul trofeului “Youth of Music” 2021 pentru cea de a treia categorie, până la 30 de ani.

În total au fost acordate 24 de premii pentru tineri muzicieni din 14 țări, elevi și studenti provenind din instituții de învățământ de elită din întreaga lume. Lista completă a câștigătorilor este prezentată pe site-ul competiției la link.

Felicitări tuturor participanților și câștigătorilor primei ediții a competiției internaționale „Youth of Music” 2021. În perioada următoare câștigătorii se vor pregăti pentru concerte, deci le urez tuturor mult succes în continuare. Sper că vor cuceri publicul, la fel cum ne-au cucerit și nouă inimile prin interpretările deosebite ale pieselor cu care au participat la concurs. Cu o parte a laureaților vă veți întâlni în spațiile oferite de Muzeul Municipiului București, o instituție care încurajează și promovează constant arta și cultura dedicată tinerei generații”, a declarat Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, care a organizat competiția oferind prilejul de concert în sălile superbe din București.

În cadrul competiției Internaționale ”Youth of Music 2021” organizată de Muzeul Municipiului București și Asociația MuseArt s-au înscris 130 de tineri artiști cu vârste cuprinse între 9 și 30 de ani, împărțiți pe 3 categorii de vârstă. Competiția a fost destinată muzicii clasice, în concurs fiind înscriși instrumentiști pentru 15 categorii de instrumente și artiști lirici. Numărul mare de participanți din întreaga lume a demonstrat nevoia tinerilor muzicieni de a împărtăși arta lor cu publicul de pretutindeni și dorința de a veni să concerteze în România.

Concursul Youth of Music a fost un real succes, întrecând chiar și cele mai optimiste așteptări. Sînziana Mircea, inițiatoarea acestui demers extrem de îndrăzneț, mai ales în vremurile pandemice pe care le traversăm, merită toate felicitările noastre. Nivelul concursului a fost foarte ridicat, iar participanții de pe 3 continente, în număr de 130! Trebuie să remarc însă că mulți dintre participanții din România au fost dezavantajați în raport cu colegii lor din străinătate de starea extrem de precară a instrumentelor pe care cântau, în special pianele. Este o problemă cronică a școlilor de muzică din România și sper ca, la un moment dat, să vedem o schimbare în bine. Lucrul cel mai important este că, pe lângă premiile în bani, concertele oferite câștigătorilor vor constitui o foarte importantă rampă de lansare pentru aceștia”, a declarat celebrul violonist, Alexandru Tomescu, președintele juriului.

Recitalurile de gală ale câștigătorilor vor avea loc în cadrul Festivalului ”Youth of Music” 2021, găzduit de Muzeul Municipiului București la finalul lunii iulie, urmând a  fi difuzate online pe canalul de Youtube și paginile de Facebook ale Muzeului Municipiului București, precum și pe paginile Asociației MuseArt. Concertele premiilor speciale din Transilvania vor avea loc la Centrul cultural Arcuș din județul Covasna în această vară.

Pianista Verona Maier, Prorector al Universității de Muzică București și membru al juriului, a menționat: ”Este o reușită indiscutabilă, nu doar datorită numărului mare de concurenți și a colțurilor lumii din care au venit înregistrările pe care am putut să le ascultăm, ci și calității prestațiilor celor care și-au făcut curaj să participe. Ceea ce am auzit era extrem de intens, trecând de bariera înregistrării, și deosebit de expresiv. Sper într-o variantă normală, pe scenă, a desfășurării actului artistic, pe care o sper atât pentru acest concurs, cât și pentru toți muzicienii cât mai curând posibil”.

Am fost bucuroasă să ascult noua generație de tineri muzicieni, printre care am găsit talente absolut remarcabile din întreaga lume. Le doresc tuturor mult succes în carieră și așteptăm să îi ascultăm la București”, a declarat Liliana Staicu, membru în juriu, muzicolog și director al Orchestrelor și Corurilor Radio România.

Experiența jurizării primei ediții a concursului ”Youth of Music” a fost una cu adevărat revelatoare. Varietatea repertoriilor, diferitele tehnici și stiluri de interpretare ale concurenților, specificul artistic intrinsec al fiecărui candidat m-au pus într-o situație foarte dificilă atunci când a trebuit să alegem câștigătorii. Sunt foarte fericit și nerăbdător să îi vedem evoluând pe unii dintre acești muzicieni pe scenele din România. Avem nevoie de cât mai multe inițiative de genul acesta”, a spus Alexandru Mija, membru în juriu, dirijor și manager al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene EUYO.

Soprana Laura Tatulescu a declarat: “Într-o perioadă  în care ușile sălilor de concert și de operă au fost închise, acest concurs a oferit sprijin și speranță celor tineri când aveau mai mare nevoie de acest lucru, demonstrând că, în ciuda tuturor obstacolelor, muzica și arta vor avea întotdeauna o voce. Este un proiect din care mă bucur nespus că am făcut parte.” Soprana a oferit premii speciale pentru două dintre concurentele ”Youth of Music 2021”.

Printre premiile speciale acordate se numără premiile “Electrecord”, “Passadori Pianoforti”, premiile “Lirica” și “Opera Masterclass” cu celebra soprană Laura Tatulescu, premiile “Talent remarcabil”, “Mecena”, “Iancu Tucarman”, precum și recitaluri “Debut în Transilvania” la Centrul de Cultură Arcuș. Particularitatea acestei competiții a reprezentat-o faptul că în concurs nu s-au putut înscrie studenții actuali sau foști ai membrilor juriului din ultimii doi ani.

Partenerii proiectului sunt: Fundația Remember Enescu, Authentic Plaza, Crizantema.com, First PR Agency, Electrecord S.A., Passadori Pianoforti Brescia, Asociația Culturală “Iancu Tucarman și Maria Popa”.

Despre Muzeul Municipiului București

Muzeul Municipiului București este un muzeu pavilionar în București, reunind 9 muzee și case memoriale în prezent deschise vizitatorilor. Din MMB fac parte – Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Muzeul Victor Babeș, Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, Muzeul Dr. Nicolae Minovici, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck și Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei. MMB este un centru informațional, cultural și educațional, un centru activ al unei rețele de organizații. Muzeul este un punct de reper pentru comunitățile culturale din București, precum și pentru mediul academic și științific.

Despre Asociația MuseArt​
Asociația MuseArt este un ONG cultural român înființat în 2013 care își propune să sprijine dezvoltarea carierei tânărului muzician la nivel național și internațional. Președintele Asociației MuseArt este pianista Sînziana Mircea.
https://www.museart-academy.com/

sinziana-mircea.com 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *