Telefoanele îmbină armonios tehnologia și estetica
Vârfurile de gamă Huawei P40 Series se remarcă printr-un stil unic și elegant, care inspiră și rezonează cu stilul de viață și preferințele consumatorilor moderni, permițându-le să își exprime personalitatea. La baza designului adoptat pentru proiectarea celor trei vârfuri de gamă stă o sursă de inspirație clasică, dar care poate fi adusă întotdeauna în actualitate: apa. Echilibrul fluid al apei poate fi găsit în fiecare aspect al telefoanelor. Îmbinând tehnologia de ultimă generație cu o estetică atractivă, Huawei P40 Series oferă un punct de echilibru perfect în mijlocul tendințelor în continuă schimbare.
Variantele de culoare Silver Frost, Ice White, Deep Sea Blue, Blush Gold și Black, disponibile la nivel internațional, întruchipează forța apei în mișcare, iar această senzație este amplificată de ecranul inovator curbat pe patru laturi, care „curge” pe fiecare parte a șasiului. Culorile au o calitate atemporală și oferă confort într-o perioadă de continuă schimbare, captând puterea pe care apa o are asupra noastră și emoțiile și stările pe care le evocă.
Filosofia de design care stă în spatele Huawei P40 Series: calitate înainte de toate
Un design cu adevărat reușit își păstrează frumusețea chiar și atunci când este produs în masă, iar acest lucru necesită un echilibru armonios între artă și tehnologie. HUAWEI poziționează calitatea mai presus de toate, iar acest lucru este evidențiat de designul superior al produselor sale și experiența superioară de utilizare.
HUAWEI a avut întotdeauna curaj să exploreze teritorii necunoscute cu modele unice, având întotdeauna ca punct de plecare nevoile, dorințele și așteptările consumatorilor. În urma cercetărilor efectuate, HUAWEI a descoperit că în societatea modernă aflată în continuă schimbare, oamenii pot tânji uneori după eleganța și simplitatea trecutului. Prin urmare, designerii Huawei P40 Series au ales un design clasic, dar care se remarcă prin culorile impresionante și măiestria cu care sunt îmbinate piesele.
Designerii și inginerii HUAWEI folosesc cele mai avansate tehnici pentru a da frâu liber imaginației lor colective. Centrele de cercetare estetică HUAWEI au sediile în Italia, Franța, Coreea, Japonia și Marea Britanie.
Variantele de culoare impresionante completează cu succes designul clasic Huawei P40 Series
Variantele de culoare sunt minimaliste și, în același timp, încântătoare pentru privire. Luminile și umbrele care se oglindesc pe suprafața telefoanelor amintesc de aisberguri și ghețari, de mare, de un răsărit de pe plajă și de cristalele de gheață din timpul iernii. Cele trei culori disponibile pe piața din România sunt Silver Frost, Ice White și Black.
Silver Frost: Inginerii HUAWEI au suprapus sticla înghețată pe o peliculă texturată de grosimea unui nanometru. Procesul face ca lumina să se reflecte și să se refracte pe suprafață, făcând să pară că suprafața se schimbă constant între 2D și 3D.
Ice White: Această variantă evocă imagini cu aisberguri și ghețari care plutesc și strălucesc în lumina soarelui. Un spate din sticlă conferă o mai mare claritate și profunzime culorii White Ice și este întărit de un înveliș optic cu două straturi care aduce texturii lucioase o iluminare dinamică. Întregul capac al bateriei este completat de o structură de rețele reflectorizante la scară micro și nano, care oglindește puritatea nuanțelor de alb.
Black: Învelișul inovator este utilizat pentru a crea un finisaj lucios pe fundalul întunecat. Negrul pur este impregnat cu o textură de sticlă 3D, creând un aspect și o senzație care amintesc de ceramica de calitate.
Huawei P40 Series îmbină armonios estetica și tehnologia de ultimă oră
Vârfurile de gamă Huawei P40 Series ilustrează modul în care designul și funcționalitatea se pot îmbina armonios.
Huawei P40 Series adoptă o filosofie „All in one” pentru sistemul de camere, cu obiectivele, senzorii și blițul adunate într-o singură unitate. Obiectivele în sine sunt produse cu delicatețea pe care o putem asocia cu un ceas complex. Acestea sunt și cele mai mari din industrie, cu o textură compozită GDM (Glass Direct Molding) la scară micro și au fost reglate și testate în conformitate cu cele mai înalte standarde. Fiecare obiectiv este echipat cu o peliculă verde sau albastră, pentru performanțe optice de primă clasă.
În comparație cu ecranul lui Mate 30 Pro, care se revarsă pe laturile din stânga și din dreapta la un unghi de aproape 90°, ecranul curbat pe patru laturi al Huawei P40 Series nu este la fel de arcuit. Acesta creează un echilibru corect între libertate și limitări, ca un pahar de vin sau o piscină infinită, surprinzând un moment perfect, înghețat în timp.
Curbele telefonului îi oferă o ergonomie catifelată, aducând bucuria de a fi ținut în palmă, iar experiența este accentuată de gesturi full-screen pentru o interacțiune liberă și remarcabilă.
Colțurile rotunjite ale HUAWEI P40 Pro și P40 Pro+ au fost concepute pentru a oferi tranziții fluide între margini, părțile laterale și colțuri, creând o experiență de vizionare cu adevărat captivantă, fără compromisuri în zona ecranului. A fost implementată o tehnologie de ultimă oră de încapsulare a afișajului, care îmbină perfect sticla și metalul, astfel încât nu se poată simți unde se termină ecranul și unde începe carcasa posterioară. Această abordare a dus la realizarea unor rame ultra-înguste, oferind în același timp o protecție mai mare pentru ecran.
Axis Communications, lider global in echipamente video de retea, a anuntat lansarea unui nou mini-difuzor de retea accesibil care poate fi montat aproape oriunde, precum si a unei goarne pentru utilizare in orice mediu de exterior si in orice climat. Ambele difuzoare permit utilizatorilor sa reactioneze la incidentele detectate de camerele video si sa descurajeze persoanele rau-intentionate prin difuzarea de mesaje in direct sau preinregistrate, transmise clar, de fiecare data.
AXIS C1410 Network Mini Speaker
Mini-difuzorul AXIS C1410 Network Mini Speaker este inteligent si proiectat pentru a putea fi montat discret in spatii de dimensiuni mici. Difuzorul este conceput pe baza de standarde deschise, fiind usor de integrat cu alte sisteme precum echipamente de telefonie VoIP, camere video si sisteme de analiza oferite de Axis sau de alti furnizori. Utilizatorii pot adauga valoare sistemelor de securitate reactionand la ceea ce vad prin difuzarea de mesaje vocale. Sistemul poate difuza un mesaj preinregistrat sau poate emite o alarma pentru a notifica personalul de securitate sa avertizeze intrusii printr-un mesaj transmis in direct. Daca este necesar, utilizatorii pot, de asemenea, difuza mesaje vocale pentru a oferi indrumari.
Caracteristicile principale includ:
Integrare facila cu sistemele video de retea si sistemele de control de acces, precum si cu echipamentele VoIP;
Pret accesibil si acoperire audio larga;
Sistem integrat si pre-configurat de procesare digitala a semnalelor (DSP), care asigura in permanenta claritatea mesajelor vocale, chiar de la bun inceput;
Testare de la distanta a starii echipamentului, pentru a va asigura ca difuzoarele functioneaza in permanenta la parametrii normali;
Memorie integrata pentru stocarea mesajelor audio preinregistrate;
Senzor cu infrarosu pasiv (PIR) integrat, pentru detectarea miscarilor.
Datorita designului sau flexibil de dimensiuni mici si pretului accesibil, difuzorul AXIS C1410 reprezinta modalitatea perfecta de a extinde acoperirea audio in intreaga locatie a utilizatorului, ceea ce poate constitui o metoda de descurajare extrem de eficienta. Difuzorul poate fi instalat pe pereti, tavane, holuri sau in alte locuri. De asemenea, poate fi utilizat si pentru a difuza anunturi cu caracter general sau a reda muzica de fundal.
AXIS C1310-E Network Horn Speaker
Goarna robusta AXIS C1310-E Network Horn Speaker rezista la temperaturi cuprinse intre -40 si + 60 de grade Celsius. Deoarece este conceputa pe baza de standarde deschise, goarna este usor de integrat cu alte sisteme precum echipamente de telefonie VoIP, camere video si sisteme de analiza oferite de Axis sau de orice alti furnizori. In plus, utilizatorii pot descuraja persoanele rau-intentionate detectate de camerele lor video prin difuzarea de mesaje in direct sau preinregistrate, transmise clar.
Caracteristicile principale includ:
Integrare facila cu sistemele video de retea si sistemele de control de acces, precum si cu echipamentele VoIP;
Suport pentru temperaturi cuprinse intre -40 si + 60 de grade Celsius;
Sistem integrat si pre-configurat de procesare digitala a semnalelor (DSP), care asigura in permanenta claritatea mesajelor vocale, chiar de la bun inceput;
Testare de la distanta a starii echipamentului, pentru a va asigura ca difuzoarele functioneaza in permanenta la parametri normali;
Doua intrari/iesiri de uz general (GPIO) integrate.
Datorita designului sau flexibil, goarna AXIS C1310-E poate fi instalata pe pereti si pe stalpi, pentru un nivel maxim de utilitate si in acord cu amenajarea spatiului. De asemenea, goarna poate fi utilizata si pentru a difuza anunturi cu caracter general.
Mini-difuzoarele de retea sunt disponibile prin intermediul retelei de distributie Axis din primul trimestru al anului. Mergeti la link mai multe informatii despre AXIS C1310-E si AXIS 1410.
Xiaomi, lider global în tehnologie, anunță astăzi că cele mai noi dispozitive din lineup-ul Mi: Mi 10 și Mi 10 Pro sunt disponibile în România. Pentru prima dată, întreaga linie de flagship-uri este pregătită pentru tehnologia 5G și dă acces la următoarea generație în materie de conectivitate.
Mi 10 și Mi 10 Pro în oferta locală
Mi 10 Pro este disponibil în 2 variante de culoare, Alpine White și Solstice Grey și 1 opțiune de memorie 8GB+256GB la prețul recomandat de 4.599,90 LEI.
Mi 10 Pro poate fi achiziţionat online pe Altex, eMAG, Media Galaxy, Flanco, PC Garage, Cel, evoMAG și din oferta Mi Store.
Pentru Mi 10 sunt disponibile 2 variante de culoare Twilight Grey și Coral Green și 2 opțiuni de memorie. Opțiunea 8GB+128GB va fi disponibilă la prețul recomandat de 3.799,90 LEI, în timp ce modelul 8GB+256GB va fi disponibil la prețul recomandat de 4.299,90 LEI.
Mi 10 poate fi achiziţionat online pe Altex, eMAG, Media Galaxy, Flanco, PC Garage, Cel, evoMAG și din oferta Mi Store. Telefonul va fi disponibil și în oferta operatorilor de telefonie mobilă Orange, Vodafone și Digi.
Precomenzile pentru Mi 10 Pro și Mi 10 încep din 22 aprilie şi durează până pe 3 mai 2020.
Pentru dispozitivele comandate în această perioadă, utilizatorii vor primi cadou un set de căşti Mi True Wireless Earphones.
Premium Service Display
Consumatorii care achiziționează modelele Mi 10 și Mi 10 Pro de la orice retailer autorizat din România vor beneficia gratuit prima dată de reparația sau înlocuirea ecranului avariat.
Distribuitorii oficiali pentru Xiaomi sunt ALSO TECHNOLOGY SRL și WORLD COMM TRADING GFZ SRL. Pe cutia fiecărui telefon vor exista informații despre distributor. Produsele achiziționate prin intermediul distribuitorilor oficiali vor beneficia de service la ESD (centrul de service oficial al Xiaomi în România).
Mi 10 Pro și Mi 10: O experiență complexă și captivantă
Creatorii de conținut au ales: cameră foto quad, cu senzor de 108 MP pentru conținut foto și video de cea mai înaltă claritate
Mi 10 Pro aduce fotografia și conținutul video în prim plan, cu un mix de tehnologie hardware și software de ultimă generație. Mi 10 Pro este dotat cu un senzor impresionant de 108MP, unul dintre cei mai mari senzori de telefon disponibili pe piață.
Pe lângă fotografiile de înaltă claritate, utilizatorii pot surprinde imagini panoramice, datorită camerei foto ultra wide de 20MP, pe care o oferă Mi 10 Pro.
Dispozitivul mai include 2 camere tele care acoperă o plajă focală largă, pentru portrete inedite, realizate la zoom X2 și fotografii la distanțe mari, cu zoom-ul de 50x, cu stabilizare optică.
Modulul de focus cu laser al camerei principale AI 2.0, Night mode 2.0, și dublu flash ajută utilizatorii să captureze detalii extraordinare în timpul fotografiei de zi și să realizeze fotografii mai luminoase și mai clare pe timpul nopții. Mi 10 Pro oferă cea mai captivantă experiență cu un scor DxOMark de 124, fiind numărul unu la lansare.
Când vine vorba de video, Mi 10 Pro merge până la capăt. Cu un scor DxOMark de 104, Mi 10 Pro este noul telefon de top în ceea ce privește calitatea filmării. Dispozitivul oferă calitate 8K la 30fps, cea mai înaltă rezoluție video pentru un telefon mobil, capturând fiecare moment în detaliu, în timp ce modurile video – Portret, Color focus, ShootSteady, Vlog și slow motion – le permit utilizatorilor să creeze conținut de înaltă calitate cinematică. Mi 10 Pro, de asemenea, oferă un mod Pro cu mai multe opțiuni software, pentru cei care își doresc o calitate video și mai avansată.
Cel mai elegant design al unui telefon Xiaomi, cu inegalabilul TrueColor Display
Design-ul și funcționalitatea fuzionează pentru a crea cel mai elegant smartphone creat de Xiaomi până în prezent.
Atât Mi 10 Pro cât și Mi 10 au un display 3D curbat, cu margini rotunjite și muchii înguste care oferă confort sporit atunci când este utilizat.
Pentru a le asigura durabilitatea, ambele dispozitive sunt echipate cu Gorilla Glass 5 atât pe față cât și pe spate. Mi 10 Pro dispune de un finisaj antistrălucire, iar partea din spate este creată din sticlă mată, în timp ce Mi 10 oferă un efect strălucitor.
Mai mult, designul telefonului plasează camera frontală într-un mod discret, în așa fel încât să lase mai mult spațiu pentru ecran.
Având un ecran AMOLED curbat de 6.67” edge-to-edge DotDisplay cu tehnolgia TrueColor, Mi 10 Pro oferă o acuratețe a culorii de neegalat, atât pentru utilizatorii fascinați de fotografie, cât și pentru cei care fotografiază ocazional, cu un coeficient JNCD <0.55 și △E <1.1
Noua generație de display-uri aduce cu sine o mai mare luminozitate (de până la 1200nit) și o baterie mai purenică față de cea a predecesorului său, în timp de display-ul de 90Hz oferă o experiență de utilizare fluidă, fără întreruperi.
Mi 10 Pro și Mi 10 oferă cele mai performate ecrane dintre dispozitivele Xiaomi. Senzorii duali de luminozitate permit detectarea precisă a luminozității, în timp ce modurile variate de strălucire asigură un confort sporit pentru ochi. Ambele telefoane au lumină albastră certificată TUV Rheinland și verificate de HDR10+ pentru o experiență vizuală autentică.
Ultra preformanță și viteză cu SnapdragonTM 865 + LPDDR5 + UFS 3.0
Mi 10 Pro și Mi 10 sunt echipate cu procesor Qualcomm®️ SnapdragonTM 865 care permite conectivitate 5G. Chipsetul de 7nm cu o frecvență de 2.84GHz, echipat cu noul Kryo 585, care se bazează pe o arhitectură de tip ARM Cortex-A77, îmbunătățește performanța procesorului principal (CPU), a procesorului grafic (GPU) și a aplicațiilor AI, menținând totodată un consum redus de energie. Chipsetul puternic vine cu RAM de mare viteză și cu opțiuni de stocare LPDDR5 și UFS3.0, oferind viteze de citire și de scriere excepționale și capacități de calcul puternice.
Mai mult, aparatele sunt dotate cu LiquidCool 2.0, un sistem avansat de răcire, care constă într-o cameră de vapori mare și în mai multe straturi de grafen și de grafit suprapuse, care disipă căldura generată ca urmare a folosirii pe termen lung a dispozitivului. Această configurație robustă de hardware a făcut ca Mi 10 Pro să câștige un scor AnTuTu de 602,660.
Ca răspuns la cererea de conținut la viteză mare în era 5G, Mi 10 Pro și Mi 10, nu numai că oferă conectivitate 5G, dar suportă 5G multilink pentru mai multe conexiuni simultane, de până la 3 rețele (2.4G/5G Wi-Fi și date mobile) în același timp, și permite schimbarea rapidă a conexiunii.
În plus, ambele telefoane au suport de Wi-Fi6, cel mai avansat standard Wi-Fi disponibil în momentul de față. Această tehnologie crește semnificativ viteza de upload și download, și reduce aglomerarea rețelelor atunci când sunt conectate mai multe telefoane.
Baterii de înaltă capacitate care se pot încărca wireless și sisteme de feedback haptic pentru o experiență mobilă de ultimă generație
Mi 10 Pro vine cu o baterie de mare capacitate de 4.500mAh, care permite încărcare triplă de mare viteză cu 50W – încărcare prin cablu, 30W – încărcare wireless și opțiunea de reverse charging.1
Sistemul de vibrare al Mi 10 Pro și Mi 10 oferă un feedback haptic mult mai realist, cu 150 de tipuri diferite de vibrații.
Mi 10 Pro și Mi 10 folosesc NFC multifuncțional și infraroșu pentru acces rapid la plăți și pentru controlul de la distanță al dispozitivelor electrocasnice.
Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și harware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.
Xiaomi își construiește în mod constant imaginea pe baza relațiilor cu utilizatorii. Compania caută mereu soluții inovatoare, punând calitatea și performanța pe primul loc. Xiaomi creează produse fascinante la prețuri juste, pentru a le oferi tututor posibilitatea de a se bucura de o viață mai bună prin tehnologie inovatoare.
În acest moment Xiaomi este al patrulea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, și a creat cea mai mare platformă IoT pentru utilizatorii săi, cu peste 235 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 90 de piețe din întreaga lume și este un jucător de top în majoritatea dintre acestea.
În iulie 2019, Xiaomi a fost listatǎ pentru prima dată în Fortune Global 500, ocupând locul 468 între celelalte companii prezente în top, și locul 7 la categoria Servicii Internet și Retail. De asemenea, este cea mai tânără companie din topul Global 500 din 2019.
Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook și pe Instagram.
Viteza de încărcare prin cablu și wireless depend în funcție de compatibilitate și de tipul de încărcător.
Informații oferite de laboratoarele Xiaomi.
Această caracteristică funcționează numai pe dispozitive Mi/Redmi care dispun de ultima versiune MIUI. Mai multe modele vor fi accesibile prin OTA.
Qualcomm, Snapdragon, Kryo, Adreno, Hexagon și Qualcomm Spectra sunt mărci înregistrate ale Qualcomm Incorporated, înregistrat în SUA și în alte țări.
Qualcomm Snapdragon, Qualcomm Kryo, Qualcomm Adreno, Qualcomm Hexagon, Qualcomm AI Engine, Qualcomm Spectra, sunt produse ale Qualcomm Technologies, Inc. și/sau ale subsidiarelor.
Android, YouTube, Google Play și altele relaționate sunt mărci înregistrate ale Google LLC.
Xiaomi continuă Mi Fan Festival (MFF 2020) până pe data de 26 aprilie și își surprinde comunitatea Fani Mi din România cu noi discount-uri și accesorii cadou la telefoanele mobile.
Începând cu 22 aprilie până pe 26 aprilie Fanii Mi vor putea alege produsele din gama Redmi la prețuri preferențiale – Redmi 8, Redmi Note 8T și Redmi Note 8 Pro.
Din oferta MFF mai fac parte – Mi Note 10, Mi Note 10 Pro și flagshipurile din gama Mi 10. La achiziționarea unui Mi Note 10 utilizatorii vor primi cadou un set de Mi True Wireless Earbuds.
Lista completă a platformelor care s-au alăturat MFF2020:
Anul acesta Xiaomi aniversează 10 ani de la înfiinţare, care a avut loc la data de 6 aprilie 2010. În acești 10 ani, Xiaomi a devenit cea mai tânără companie din topul Fortune Global 500, și a ajuns cel de al patrulea producător de telefoane mobile la nivel global.
Cea de a VII-a ediție a evenimentului global Mi Fan Festival este sărbătorită pentru prima dată în România, sub motto-ul <Live smart, buy smart>. Xiaomi îi salută astfel pe fanii din România și îi invită în comunitatea #IAmMiFan care atins cifra de 1 miliard de la nivel global.
În anul 2019, Xiaomi a ajuns la venituri de aproximativ 26 miliarde de euro, cu o creștere de 17,7% față de anul anterior. Începând cu anul 2011, Xiaomi a organizat în fiecare an la începutul lunii aprilie evenimentul Mi Fan Festival, prin care le oferă utilizatorilor și Fanilor Mi din întreaga lume oferte interesante, ca semn de recunoștință pentru încrederea și suportul acordate brandului.
Design ergonomic inteligent si functionalitate USB-C, perfect adaptat confortului de acasa
Bucuresti, 22 aprilie 2020 – ViewSonic, lider global pe piata solutiilor de afisare, anunta faptul ca monitoarele din seria VX85 detin premiul iF pentru design. Proiectate in vederea optimizarii divertismentului pentru acasa, pentru a oferi experiente la o calitate de studio, monitoarele din seria VX85 au o multime de atribute din spectrele ergonomiei si tehnologiei. Sunt disponibile doua diagonale, de 24 de inches si 27 de inches, ambele prevazute cu un design circular inovator, ce permite rotirea in plan orizontal si inclinarea fata-spate pentru un confort optim, alaturi de un sistem practic de gestionare a cablurilor. In acelasi timp, constructia cu rame deosebit de inguste si solutia de reducere a emisiilor de lumina albastra maximizeaza la randul lor nivelul de confort asigurat utilizatorului, indiferent de mediul de utilizare.
“Experienta de 30 de ani detinuta de ViewSonic in proiectarea si producerea de solutii vizuale inovatoare, cu nenumarate premii obtinute, reprezinta cel mai valoros atribut al nostru, caci ne permite sa le oferim clientilor produse care sa ii inspire in activitatea lor, indiferent ca este vorba despre munca, de activitatea de invatare sau relaxare. Datorita designului subtil si inteligent, seria VX85 a obtinut prestigiosul premiu iF pentru design, ceea ce demonstreaza ca este perfect adaptata preferintelor utilizatorilor in materie de confort, ceea ce permite crearea cadrului ideal pentru obtinerea celei mai bune experiente vizuale.”, a spus Oscar Lin, Director al Diviziei de Monitoare de la ViewSonic.
Premiul iF pentru design – Aspect estetic si practic
Designul inovator circular al monitoarelor din seria VX85 permite atat functia de inclinare fata-spate in intervalul -5o/+20o, cat si rotirea in plan vertical de pana la 30o pentru o experienta vizuala cat mai placuta, precum si aspectul fara expunerea in exces a cablurilor. Ecranul IPS cu rame ultra-inguste asigura o prezenta eleganta, iar utilizatorii cu simt artistic vor aprecia cu siguranta sistemul de fixare VESA ascuns, precum si finisajele negru si argintiu mat, caracteristici nepretuite pentru decorarea cu bun gust a locuintei.
Excelenta in design atinsa de VX85 a fost recompensata cu premiul iF pentru Design, acordat pentru experienta de „divertisment partajat” oferita intr-o gama larga de aplicatii vizuale. Aspectul elegant si suportul texturat ce joaca rol de sistem pentru ascunderea cablurilor au fost mentionate ca elemente de design deosebite. In plus, VX85 ofera si o calitate superioara a imaginii, caracterizata de uniformitatea iluminarii din orice unghi ar fi privit ecranul.
Functionalitati incantatoare si usurinta in utilizare
Utilizatorii beneficiaza din plin de flexibilitatea data de portul USB-C cu care sunt prevazute noile monitoare ViewSonic din seria VX85, prin intermediul caruia se asigura suportul audio, video si alimentarea cu pana la 60W, ceea ce confera o convergenta ireprosabila si compatibilitate perfecta cu o multitudine de tipuri de laptopuri, tablete, smartphone-uri si PC-uri. Totodata, monitorul este prevazut cu porturi HDMI, VGA (VX2485) si DP (VX2785), ceea ce garanteaza si mai multa flexibilitate si versatilitate. La randul sau, ambalajul cu aspect de „cutie de pizza” si sistemul de asamblare in 4 pasi care nu necesita niciun fel de scule garanteaza instalarea rapida si fara efort.
Confort vizual si calitate
O experienta vizuala confortabila presupune cele mai inalte standarde de protejare a ochilor si calitate a imaginii, mai ales cand este vorba despre continut care presupune sesiuni prelungite de redare sau partajare vizuala, precum jocuri, filme, seriale sau proiecte pentru munca. Cu noile monitoare VX85 iti poti construi mediul ideal pentru astfel de activitati, fiind prevazute cu tehnologii de reducere a emisiilor de lumina albastra si a tremurului de imagine certificate TUV. Nu in ultimul rand, calitatea deosebita a imaginilor redate este datorata si panourilor cu tehnologie SuperClear IPS, care garanteaza omogenitatea iluminarii si acuratetea sporita, indiferent de unghiul de vizionare.
Ținând cont de situația actuală și de provocările COVID-19, mulți șoferi sunt probabil nevoiți să folosească anvelopele de iarnă și în perioada următoare. Cu toate acestea, este important de reținut faptul că anvelopele de iarnă nu sunt destinate condusului în condiții de vreme caldă, fiind mai puțin sigure decât cele de vară. Nokian Tyres oferă sfaturi utile șoferilor, pentru a evita provocările ce pot apărea ca urmare a trecerii târzii de la anvelopele de iarnă la cele de vară.
„Folosirea anvelopelor de iarnă primăvara și vara poate fi doar o soluție temporară. Pentru o perioadă mai lungă de timp, cum ar fi întregul anotimp cald, utilizarea unor anvelope de iarnă poate fi periculoasă, mai ales în lunile cu temperaturi ridicate.”, spune Martin Dražík, Expert and Product Manager, Central Europe, Nokian Tyres.
Condusul unei mașini dotate cu anvelopele de iarnă primăvara și vara aduce multe riscuri. Cel mai mare risc este distanța de frânare, care este semnificativ mai mare, urmat îndeaproape de schimbările de stabilitate și manevrabilitate, și de un răspuns mai puțin precis la mișcarea volanului. Anvelopele de iarnă sunt fabricate dintr-un compus mai moale, asigurând funcționarea lor corectă la temperaturi mai scăzute și de îngheț. În condiții mai calde, acestea se uzează mai repede și astfel crește riscul de acvaplanare pe drumurile umede.
Unii șoferi consideră că pot folosi anvelopele de iarnă și vara dacă reușesc să depășească perioada de tranziție. Totuși, aceasta este cea mai frecventă greșeală și aduce riscuri semnificative.
„Dacă în situația actuală nu este posibilă schimbarea anvelopelor la timp și trebuie să folosiți mașina, încercați să minimizați riscurile pe cât posibil. Călătoriți pe distanțe mai scurte și luați în calcul faptul că este posibil să întâlniți și alți șoferi cu anvelope necorespunzătoare. În consecință, ar trebui să creșteți de până la două ori distanța de siguranță. Fiți atenți la curbe și încetiniți. Nu vă asumați riscuri inutile, nu merită. Nu uitați că aceasta este doar o soluție temporară și încercați să schimbați anvelopele cât mai repede.”, recomandă Dražík.
Schimbarea anvelopelor la începutul verii este recomandată pentru o experiență de condus sigură și lipsită de griji.
„În timpul verii, toate caracteristicile de siguranță ale anvelopelor de iarnă sunt aproape indisponibile. Mașina este mai greu de controlat, apa nu este transferată în caneluri la fel de lin ca la anvelopele de vară pe suprafețe umede, ceea ce crește semnificativ riscul de acvaplanare în timpul ploilor de vară.”, completează Dražík.
Care sunt riscurile folosirii anvelopelor de iarnă pe timp de vară?
Distanța de frânare este mai mare cu până la 20%.
Performanța anvelopelor este semnificativ mai mică.
Manevrabilitatea este mai puțin precisă.
Riscul cel mai mare îl prezintă condusul pe drumuri umede, deoarece anvelopele de iarnă nu sunt proiectate pentru a transfera rapid apa în timpul ploilor de vară, ci pentru a asigura aderență pe zăpadă și noroi, iar riscul de acvaplanare este mai mare.
Anvelopele de iarnă conțin un compus mai moale și, prin urmare, se vor uza mult mai repede în zilele călduroase.
În unele țări, folosirea anvelopelor de iarnă în timpul verii poate fi interzisă prin lege.
Sfaturi pentru a reduce riscurile în cazul utilizării temporare a anvelopelor de iarnă pe timp de vară:
Călătoriți numai dacă este necesar.
Ajustați viteza, deoarece distanța de frânare este mai mare și manevrabilitatea mai scăzută.
Creșteți de până la două ori distanța de siguranță în trafic.
Aveți grijă la viraje, încetiniți și luați în calcul faptul că este posibil ca alți șoferi să conducă în condiții similare.
Programați schimbarea anvelopelor cât mai curând posibil.
Costul măștilor va fi de 2,10 lei fără TVA, vor fi disponibile începând cu 16 aprilie și sunt aprobate de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale ca măști pentru civili
Compania renunță la adaosul comercial practicat uzual pentru această cantitate, a cărei valoare totală este de 87.500 dolari, pentru a sprijini accesul populației la un produs care a devenit de maximă necesitate și care se găsește tot mai greu și la prețuri din ce în ce mai mari
Pentru a veni în sprijinul românilor în această perioadă, distribuitorul de componente, echipamente electronice și de telecomunicații, Magazin GSM, va începe comercializarea a 150.000 de măști de protecție în fiecare săptămână, cu adaos comercial zero. Astfel, măștile vor putea fi cumpărate cu 2,10 lei fără TVA, de pe site-ul companiei, magazingsm.ro, precum și de pe website-urile marketplace.eMAG și covidprotection.ro. Campania a început pe 16 aprilie și va dura atât timp cât va exista cerere pentru acest tip de produse la nivelul populației, așadar cel puțin până la sistarea stării de urgență. Măștile sunt de unică folosință, au trei straturi, oferă protecție împotriva particulelor și sunt aprobate ca echipament de protecție pentru civili, certificatele de conformitate fiind trecute prin filtrul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM).
„Demarăm această campanie pentru că am simțit nevoia să ajutăm, în situația delicată pe care o traversăm, în contextul în care măștile de protecție au ajuns un bun de primă necesitate, iar oamenii le găsesc tot mai greu și la prețuri nejustificat de ridicate. Am considerat că este un gest firesc să reununțăm la adaosul comercial. Este un moment în care trebuie să fim solidari și să ne sprijinim reciproc”, a declarat Bogdan Stroi, antreprenor și proprietar al Magazin GSM.
Măștile sunt de unică folosință și pot fi purtate maximum patru ore, astfel încât să ofere protecție optimă împotriva particulelor. Produsele au dimensiune universală, fiind perfect ajustabile la toate contururile feței, și sunt dotate cu bandă elastică de ureche. Fiecare cutie conține 50 de măști și vor fi comercializate maximum cinci cutii per comandă, pentru a se evita specula.
Magazin GSM importă măștile din China, iar costul acestora include transportul și toate taxele vamale. „Vom menține prețul foarte scăzut toată această perioadă, renunțând la orice profit pentru companie, iar orice fluctuație de cost este influențată de creșterea prețurilor la furnizor, în China, sau a TVA-ului. Cred că este important ca mediul de afaceri, de la companiile mari la micii întreprinzători, să dea un semnal clar că este alături de populație și că va sancționa orice tentativă de speculare a acestei situații grele, care ne afectează pe toți”, a adăugat Bogdan Stroi.
Pe 10 aprilie, Magazin GSM a lansat un nou magazine online, www.covidprotection.ro, unde sunt comercializate strict materiale și echipamente de protecție în lupta împotriva COVID-19, și ai cărui clienți sunt în principal persoane juridice. Măștile vor putea fi cumpărate și de aici, fiind singurele echipamente care pot fi achiziționate la un preț special, restul fiind puse la vânzare în regim obișnuit.
AMD anunță cele mai noi adiții la familia de procesoare EPYC de generație a doua odată cu lansarea a trei noi procesoare, care asigură o performanță-per-nucleu de top și un raport calitate-preț excelent pentru infrastructurile comerciale HPC (High Performance Computing) și infrastructurile de date hyperconverged.
AMD EPYC 7F32 (8 nuclee), 7F52 (16 nuclee) și 7F72 (24 nuclee) combină arhitectura AMD Infinity cu nuclee „Zen 2” de viteză mare pentru a asigura o performanță de top la nivel mondial, în ceea ce privește CPU-urile x86 pentru servere.
Parteneri noi și vechi s-au alăturat deja ecosistemului de procesoare AMD EPYC 7Fx2, printre care:
Dell Technologies – va suporta toate cele trei procesoare pe întreaga sa gamă de servere Dell EMC PowerEdge bazate pe AMD EPYC.
HPE – va suporta toate cele trei procesoare pe sistemele recent anunțate HPE Apollo 2000 Gen10 Plus, serverul HPE ProLiant DL385 Gen10 Plus și serverele HPE ProLiant DX.
IBM Cloud – Primul furnizor de cloud care include procesoarele în cea mai recentă ofertă disponibilă pentru Q2.
Lenovo – va suporta noul procesor AMD EPYC 7Fx2 pe platformele sale ThinkSystem SR635 și SR655.
Microsoft – recunoaște impactul pe care noile procesoare AMD EPYC 7Fx2 îl au asupra clienților platformei de date Microsoft, oferindu-le cea mai bună experiență posibilă.
Software-ul Nutanix – Nutanix HCI va fi suportat pe serverele selectate HPE ProLiant bazate pe AMD EPYC în luna mai a acestui an, și pe cele bazate pe noile procesoare AMD EPYC 7Fx2 care vor echipa serverele HPE ProLiant DX din Q3.
Supermicro – Lansarea primei sale platforme Super Blade bazate pe AMD EPYC de generație a 2-a, cu suport imediat pentru noile procesoare AMD EPYC 7Fx2.
VMware – Compatibilitate cu noile procesoare AMD EPYC 7Fx2 de generație a II-a, care permit accesul clienților la platforme puternice de virtualizare.
Direcțiile de Sănătate Publică vor primi 150.000 de măști, pentru a asigura necesarul nevoilor imediate atât pentru angajații acestora, cât și pentru personalul instituțiilor din județ, direct implicate în lupta cu COVID-19.
„În această perioadă este important să dăm dovadă de solidaritate, empatie și implicare. Primii care ne-au arătat prin propriile fapte toate acestea, sunt cei aflați la datorie zilnic în lupta împotriva pandemiei de coronavirus: personalul medical din spitale, personalul de pe ambulanțe, angajații DSP, polițiștii, jandarmii și toți cei care, prin natura serviciului, sunt supuși pericolului de a contacta virusul. Prin aceste donații ne dorim două lucruri, să le arătăm recunoștința față de eforturile depuse de ei dar și să îi ajutăm să diminueze riscurile la care se supun.” a declarat Lucian Peticilă, CEO Allview.
În perioada următoare, compania va dona și altor instituții, ONG-uri sau forme de organizări sociale cu scop umanitar, pentru a contribui la reducerea transmiterii comunitare a virusului COVID-19.
Allview în lupta cu COVID-19
Ca parte a efortului comun împotriva pandemiei și pentru a contribui la reducerea suprasolicitării sistemului de sănătate românesc, compania continuă acțiunile de sprijin prin donarea de echipamente de protecție și consumabile medicale, instituțiilor de sănătate publică și private, precum și unor ONG-uri. Printre beneficiari se numară: Institutul Național De Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Dr. I.A. Sbarcea Brașov, Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Spitalul Clinic Colentina, Primăria Municipiului Brașov, Asociația Beard Brothers, Asociația Îngrijire Acasă, Hospice Casa Speranței și lista nu se va termina aici. Compania își ia angajamentul de a continua acest demers, pe toată perioada crizei sanitare în care ne aflăm.
Galaxy Tab S6 Lite este dotată cu un S Pen cu design reînnoit pentru o eficiență mai mare și cu un display imersiv pentru divertisment de calitate
Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi noul Galaxy Tab S6 Lite, o tabletă elegantă și accesibilă, concepută atât pentru muncă cât și pentru joc. Echipată cu un ecran generos, un corp subțire, compact și un S Pen reproiectat inclus în cutie, Galaxy Tab S6 Lite este tableta ideală care vă ajută să vă rezolvați task-urile rapid și să vă bucurați de conținutul preferat.
„Înțelegem cât de aglomerată poate fi viața cotidiană. Timpul rezervat task-urilor profesionale devine mult mai flexibil și se îmbină de cele mai multe ori cu cel personal. Utilizatorii au nevoie de un dispozitiv versatil, care să se poată integra perfect în stilul lor de viață de zi cu zi. Galaxy Tab S6 Lite și noul S Pen vin la pachet cu cele mai noi tehnologii pentru a oferi o mai bună organizare a ideilor fără efort și multitasking, permițându-le utilizatorilor să investească mai mult timp în ceea ce contează cel mai mult pentru ei“, a declarat Woncheol Chai, SVP și șeful echipei de strategie de produse, Business Communication Mobile, Samsung Electronics.
Creează mai mult și stresează-te mai puțin cu noul S Pen reproiectat
Indiferent dacă utilizați tableta pentru muncă, studiu sau doar pentru divertisment, S Pen-ul îmbunătățit este asistentul perfect pentru luare de notițe și multitasking. Noul S Pen are un design reînnoit care îl face la fel de practic și ușor de utilizat ca un stilou tradițional. Cu o greutate de doar 7,03 g, noul S Pen este ușor și simplu de utilizat, iar latența sa îmbunătățită și vârful stiloului de 0,7 mm oferă o precizie mai mare pentru scriere și desen. După ce ați finalizat notarea ideilor, S Pen-ul se fixează magnetic în partea laterală a tabletei sau în husa opțională, ceea ce îl face ușor de utilizat fără să vă mai faceți griji de pierderea acestuia. S Pen-ul lui Galaxy Tab S6 Lite nu are baterie, așa că nu trebuie să vă faceți griji cu privire la încărcarea acestuia atunci când îl utilizați.
Folosind S Pen-ul și Samsung Notes, puteți transforma însemnările scrise de mână în text dactilografiat instantaneu. Cu ajutorul unei etichete, căutați și ordonați notele cu ușurință, evidențiați pasaje importante și puteți să aruncați o privire asupra celor mai mici detalii cu funcția de zoom de 300%. Toate notele dvs. pot fi convertite cu ușurință în versiune PDF, imagine JPEG, fișier text sau document Microsoft Word.
Design inspirat care nu te îngreunează
Cu un ecran de 10,4 inci și rame foarte înguste, Galaxy Tab S6 Lite beneficiază de un ecran amplu și imersiv. Designul ușor și compact transformă tableta într-una ideală pentru multitasking, luare de notițe și vizionare de videoclipuri sau filme. Echipată cu cea mai recentă versiune a One UI, optimizată pentru un ecran al tabletei mai mare, Galaxy Tab S6 Lite prezintă o interfață vizuală mai intuitivă și instrumente de navigare simplificate, transformând trecerea dintre mai multe aplicații într-una fără efort și fără întreruperi, astfel încât să vă puteți concentra doar asupra sarcinii din acel moment.
Disponibil în trei culori, Oxford Gray, Angora Blue și Chiffon Pink, cu un S Pen asortat și o husa opțională, Galaxy Tab S6 Lite este un accesoriu elegant, precum și un dispozitiv cu o productivitate puternică.
Funcții îmbunătățite de divertisment
Galaxy Tab S6 Lite este dotată cu funcții inteligente, utile și distractive, care fac ascultarea pieselor, streamingul de conținut, cumpărăturile online sau conectarea cu prietenii mai ușoare și mai plăcute ca niciodată. Galaxy Tab S6 Lite include difuzoare duale cu sunet AKG și Dolby Atmos 3D cu sunet surround pentru un audio de excepție, astfel încât dacă urmăriți un videoclip pe YouTube, transmiteți emisiunea favorită prietenilor sau ascultați playlist-ul preferat, veți experimenta o calitate premium a sunetului.
Samsung are parteneriate cu YouTube și Spotify, astfel încât să beneficiați de aplicațiile preferate pe gama Galaxy. Utilizatorii Galaxy Tab S6 Lite se pot bucura de videoclipuri YouTube fără reclame, posibilitatea de a descărca și viziona videoclipuri offline și acces la YouTube Music și YouTube Kids cu YouTube Premium gratuit timp de 4 luni. Spotify se integrează perfect în interfața de utilizator a lui Galaxy Tab S6 Lite, astfel încât să puteți căuta cu ușurință muzică și podcast-uri, sau chiar să setați melodia preferată ca alarmă. De asemenea, Galaxy Tab S6 Lite se poate conecta wireless la configurația difuzorului de acasă, astfel încât să puteți reda playlist-urile preferate de pe Spotify pe un alt dispozitiv sau difuzor, toate controlate de pe tabletă.
Experiența Galaxy la tine acasă
Puneți noul Galaxy Tab S6 Lite în centrul casei dvs. pentru a rămâne productiv și organizat. Puteți prelua apeluri, puteți trimite și primi mesaje text prin contul Samsung de pe tabletă, chiar și atunci când smartphone-ul dvs. nu este la îndemână sau puteți rămâne conectat cu prietenii și colegii utilizând apeluri video prin Google Duo direct pe Galaxy Tab S6 Lite. Utilizați display-ul îmbunătățit Daily Board pentru a schimba melodiile, pentru a vă vizualiza calendarul, pentru a verifica vremea și pentru a scrie memo-uri și remindere rapide. Noile caracteristici și capabilități Bixby, precum Bixby Voice, Bixby Vision și Bixby Routines vă vor îmbunătăți, de asemenea, productivitatea și experiențele de divertisment.
Galaxy Tab S6 Lite este un dispozitiv care poate fi utilizat de întreaga familie. Cu Samsung Kids, puteți stabili un program de joacă pentru copii, puteți restricționa accesul la anumite aplicații astfel încât copiii să se bucure de lumea digitală în siguranță, cu o gamă de aplicații și jocuri interesante, pline de elemente educative.
Pentru mai multe informații despre Galaxy Tab S6 Lite, accesați: https://www.samsung.com/ro/ Galaxy Tab S6 Lite va fi disponibil în România începând cu data de 15 mai la partenerii autorizați Samsung.