Primul serviciu de car sharing de la persoană la persoană din România se pregătește de lansare: Perpetoo va fi disponibil din luna mai a acestui an

Primul serviciu de car sharing de la persoană la persoană din România, Perpetoo, va fi disponibil începând cu luna mai a anului 2019 în București și în alte 3 orașe mari din țară: Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Conceput ca un serviciu care se adresează utilizatorilor activi, care își doresc să conducă o mașină atunci când vor să plece în concediu, când se deplasează în interes de serviciu într-o altă localitate sau când mașina lor se află în reparații, Perpetoo va avea avantaje competitive clare în comparație cu companiile tradiționale de rent-a-car datorită prețurilor mai mici de închiriere, a flexibilității în realizarea rezervării și a ușurinței în utilizare.

În prima etapă, imediat după lansare, proprietarii de mașini care vor să își listeze mașina pe platformă, o vor putea face pe www.perpetoo.com, urmând ca, ulterior, serviciul să devină disponibil și pentru cei care vor să închirieze mașini. Serviciul va fi disponibil în primă fază în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, urmând ca apoi să fie extins și în alte orașe din România.

Proprietarii de mașini care vor dori să își pună la dispoziție vehiculul pentru închiriere, o vor putea face, dacă sunt respectate următoarele condiții: mașina să fie proprietate privată, cu cel mult 8+1 locuri, să fie fabricată începând cu anul 2010, să aibă revizia auto, RCA și ITP la zi, să aibă vignetă valabilă și să fie echipată corespunzător (roți de vară/iarnă, trusă medicală, triunghiuri reflectorizante, extinctor, vestă reflectorizantă, conforme cu normele în vigoare).

Potrivit reprezentanților Perpetoo, utilizatorii care își vor pune la dispoziție mașina, ar putea câștiga lunar între 1.000 și 4.000 de lei sau chiar mai mult, în funcție de modelul mașinii și de perioada de timp în care aceasta va fi închiriată, proprietarii autovehiculelor fiind aceia care vor stabili prețul de închiriere. Mai mult, aceștia se vor bucura de asigurare CASCO pe toată perioada închirierii mașinii, oferită de Perpetoo în colaborare cu Uniqua și Renomia.

Serviciul de car sharing de la persoană la persoană Perpetoo este dezvoltat de doi antreprenori români, unul din aceștia fiind Aurelian Marin, proprietarul agenției de turism Paradis Vacanțe de Vis, iar la construirea și optimizarea platformei lucrează o echipă în continuă creștere.

Mai mult, în afara echipei proprii, Perpetoo colaborează cu companii locale de renume pentru a dezvolta serviciul și pentru a le oferi tuturor celor interesați cea mai bună și sigură experiență de utilizare. Astfel, de la parteneri din domeniul asigurărilor și până la firme de avocatură, de consultanță financiară, de protecție a datelor personale sau agenții de promovare și comunicare, cu toții s-au implicat în ultimele 18 luni pentru ca lansarea Perpetoo să fie una de succes.

Reprezentanții Perpetoo estimează că, în primul an de activitate, peste 3.000 de proprietari își vor pune la dispoziție prin intermediul platformei o mașină sau chiar mai multe, iar, în ceea ce privește numărul închirierilor, acesta va depăși 25.000.

Despre serviciul de car sharing peer to peer/de la persoană la persoană

Modelele de afaceri colaborative (sharing economy) au avut un trend ascendent clar în ultimii 10 ani, companii precum Airbnb devenind giganți la nivel mondial în domeniul lor de activitate. Un astfel de exemplu de afacere colaborativă este și serviciul de car sharing peer to peer (de la persoană la persoană), prin intermediul căruia utilizatorii își pun la dispoziție mașina proprietate personală spre închiriere, pe o platformă specializată, în schimbul unei sume de bani.

Acest serviciu este deja utilizat cu succes în țări din întreaga lume, precum Statele Unite, Canada, Australia, Franța, Spania, Portugalia, Anglia, Suedia, Cehia, Bulgaria sau Germania, unde peste 10 milioane de utilizatori au folosit deja această modalitate de transport.

Despre Perpetoo

Serviciul de car sharing de la persoană la persoană Perpetoo este dezvoltat exclusiv din capital privat românesc, care însumează până în prezent aproximativ 300.000 euro, iar la dezvoltarea și optimizarea platformei lucrează o echipă de peste 30 de specialiști.

Serviciul își propune să contribuie la fluidizarea traficului în marile orașe prin eficientizarea parcului auto deja existent, dar și la crearea unei piețe și mai competitive de închirieri de mașini, pentru ca toți utilizatorii să aibă de câștigat: proprietarii să câștige venituri suplimentare prin închirierea propriei mașini, iar românii și turiștii veniți în România să poată plăti mai puțin atunci când vor să închirieze o mașină.

Mai multe detalii despre serviciul Perpetoo vor fi disponibile în curând pe www.perpetoo.com. Până atunci, activitatea Perpetoo poate fi urmarită pe FBInstagram și Linkedin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *