HTC VIVE ANUNȚĂ VIVE FOCUS PLUS DEDICAT PENTRU EXPERIENȚE VR PREMIUM AUTONOME

Image converted using ifftoany
Image converted using ifftoany

HTC VIVE prezintă la MWC experiențe VR premium și 5G

BUCUREȘTI – 21 februarie 2019 – HTC VIVE™ a dezvăluit astăzi cea mai nouă versiune de hardware autonom premium de realitate virtuală pentru clienții enterprise, VIVE Focus Plus. Vive a actualizat headset-ul Focus existent cu șase grade de libertate (6DoF) pentru a integra controlere duale 6DoF, oferind utilizatorilor posibilitatea de a interacționa fără probleme cu mediul lor virtual, cu aceeași libertate ca și în cazul dispozitivelor PC VR. Această îmbunătățire facilitează și portarea conținutului PC VR existent pentru dezvoltatori, făcând utilizarea mai portabilă și mai naturală.

„Lansarea Vive Focus Plus promovează angajamentul Vive de a itera și de a perfecționa rapid piața VR atât pentru companii, cât și pentru consumatori”, a declarat Paul Brown, director general, HTC Europa. „Această lansare deschide calea către o imersiune mai profundă, o pregătire și o simulare mai realistă și o portare mai ușoară a experiențelor de la PC la categoria stand-alone”.

Estompând granițele dintre realitate și realitatea virtuală, Vive Focus Plus aduce utilizatorilor un confort sporit și un suport complet pentru segmentul enterprise. Fiind mai comod de purtat pentru consumatori, Vive Focus Plus oferă confort și pune bazele pentru sesiunile extinse de VR necesare clienților comerciali. Headset-ul vine cu mai multe funcții profesionale, cum ar fi Kiosk Mode, Gaze Support, și instrumente de gestionare a dispozitivelor pentru a înregistra, monitoriza și gestiona de la distanță mai multe headset-uri simultan. Headset-ul va fi disponibil pentru achiziționare începând cu trimestrul al II-lea al anului 2019 pe www.vive.com, pe 25 de piețe din întreaga lume, și va suporta 19 limbi. În Europa, produsul va include Advantage, o licență enterprise și garanție pentru uz comercial.

Cu Platforma VIVE WAVE și conținut de la VIVEPORT, abonații vor avea, de asemenea, acces la o bibliotecă tot mai mare de titluri din noua ofertă Viveport Infinity. Viveport Infinity este primul serviciu de abonament nelimitat pentru VR. În schimbul unui preț lunar redus, membrii pot explora o gamă largă de jocuri, aplicații, experiențe și multe altele. În afară de Vive Focus Plus, Viveport Infinity este compatibil și cu sistemele VR de ultimă generație bazate pe PC, precum și cu întregul spectru de headset-uri compatibile cu WAVE. După lansarea serviciului pe 2 aprilie, membrii vor putea utiliza un singur cont în portofoliul lor de dispozitive VR.

CONTROLERE NOI ȘI INOVATOARE
Vive Focus Plus oferă două controlere 6DoF ultrasonice cu declanșator analogic, care aduc utilizatorilor posibilitatea de a controla obiectele sau interacțiunile cu intrări sensibile la presiune, experiențele rezultate fiind cu adevărat captivante. În plus, cu ajutorul platformei WAVE și a instrumentelor SDK, portarea de la VR bazată pe PC la Vive Focus Plus va fi relativ ușoară pentru dezvoltatori.

Companiile din întreaga lume, cum ar fi SimforHealth și Immersive Factory, implementează deja Vive Focus Plus în scopuri de instruire medicală și simulare de siguranță. Această soluție all-in-one este alimentată de platforma Qualcomm® Snapdragon™ 835 Mobile VR care permite piețelor de afaceri să colaboreze și să se conecteze în moduri noi și eficiente.

„Datorită angajamentului nostru privind sănătatea și securitatea la locul de muncă, am portat cu ușurință întreaga noastră gamă Hazard Spotting de la Vive Pro la Vive Focus Plus, pentru a facilita implementările în corporațiile mari”, a declarat Olivier Pierre, COO și fondator al Immersive Factory. „Vive Focus Plus ne va introduce admirabil clienții în medii realiste ce permit mișcări complete, suportând memorarea proceselor și procedurilor și îmbunătățind comportamentul prin crearea de consecințe la acțiunile lor. Cu headset-ul autonom profesional, este foarte important pentru noi să integrăm și să implementăm realitatea virtuală la scară largă pentru instruirea forței de muncă în grupuri mari, cu fabrici din toată lumea, unde echipamentul a fost perceput anterior ca o piedică.”.
„Cu Vive Focus Plus de la HTC, dotat cu procesor de vârf și display AMOLED 3K, putem crea medii 3D realiste și captivante pentru simulatoarele noastre medicale și de asistență medicală, oferind rezultate mai bune de formare pentru cadrele medicale, fără cabluri sau computere conectate”, a spus Olivier Gardinetti, CTO al SimforHealth. „Mai mult, controlerele 6DOF au perfecționat modul de executare a interacțiunilor medicale specifice care nu erau posibile cu controlerele 3DOF obișnuite. Acum, simulatoarele Simforhealth oferă o experiență de utilizator mai bună și mai confortabilă.”.

VIVE LA MOBILE WORLD CONGRESS
Săptămâna viitoare, în cadrul Mobile World Congress din Barcelona, Spania, Vive va prezenta cel mai nou headset autonom, Vive Focus Plus, precum și noul Vive Pro Eye. Compania va sublinia experiențele inovatoare alături de parteneri, cum ar fi instruirea în materie de siguranță și în caz de pericole în domeniul construcțiilor, simularea medicală pentru asistente medicale și propriul instrument de colaborare multi-user, Vive Sync, alături de demo-uri revoluționare pentru viitorul VR și 5G. Pentru mai multe informații despre noutățile HTC de la Mobile World Congress, vă rugăm să vizitați kit-ul de presă online HTC VIVE.

Pentru mai multe informații despre Vive pentru sectorul enterprise, vizitați: https://enterprise.vive.com.

Qualcomm și Snapdragon sunt mărci comerciale ale Qualcomm Incorporated, înregistrate în Statele Unite și alte țări.

Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc., și/sau filialelor sale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *