EURO-FEREASTRA: Premiile pieţei de tâmplărie şi faţade, acordate pentru 110 companii

Bucureşti, 16 mai 2017 – Un număr de 110 companii active pe piaţa naţională de tâmplărie termoizolantă şi în domeniile conexe (73 de furnizori de sisteme şi 37 de producători de tâmplărie/ geam termoizolant) au primit diplomele de excelenţă şi Trofeul EURO-Fereastra în cadrul celei de-a V-a ediţii de decernare a acestor distincţii.
Gala de premiere a avut loc la data de 15 mai 2018, în sala Atlas din cadrul Radisson Blu Hotel – Bucureşti, fiind parte integrantă a Conferinţei Internaţionale despre Sisteme de Tâmplărie şi Faţade EURO-Fereastra. Evenimentul, aflat la ediţia a X-a, a fost organizat de publicaţia Fereastra, la conferinţă participând peste 300 de invitaţi.
Premiile EURO-Fereastra se acordă în fiecare an pentru a recunoaşte excelenţa în afaceri a companiilor din domeniul tâmplăriei termoizolante/ faţadelor cortină. Distincţiile au fost decernate în cinci categorii, evaluarea şi clasificarea firmelor premiate fiind efectuată de revista Fereastra, entitate independentă ce prelucrează informaţii de afaceri pentru industria de tâmplărie, pereţi cortină şi alte sectoare conexe.
Trofeele şi diplomele de excelenţă au fost acordate pentru promovarea de soluţii inovatoare în domeniul tâmplăriei termoizolante şi contribuţia specială adusă la dezvoltarea pieţei de ferestre din România, în cadrul secţiunilor:
EURO-Constructii & EURO-Fereastra 2018 AWARDS
EURO-Constructii & EURO-Fereastra 2018 AWARDS

Dezvoltare & Afaceri:

PATRONATUL PRODUCATORILOR DE TAMPLARIE TERMOIZOLANTA – PPTT

SAINT-GOBAIN BUILDING GLASS ROMANIA

TERAGLASS (TERAPLAST SA)

VBH ROMCOM

ALUMIL ROM INDUSTRY SA

DYNAMIC SELLING GROUP

BITT-BAU

FERONERIA PROD SA

SALAMANDER INDUSTRIE PRODUKTE GMBH

MEDIAPRESS

WINKHAUS AUSTRIA GMBH – REPREZENTANTA

ETEM SYSTEMS

SELENA ROMANIA

ELUMATEC ROMANIA

ORGADATA ROMANIA

EXALCO ROMANIA

ASSA ABLOY ROMANIA

EXTRUPLAST

DAFERMANN

Inovaţie şi Tehnologie:

AGC FLAT GLASS ROMANIA

SOMFY

GEALAN ROMANIA

VEKA ROMANIA

HAUTAU GMBH

SIMONSWERK GMBH

CONTINENTAL BENECKE-HORNSCHUCH SURFACE GROUP

URBAN C & O

ISO-CHEMIE GMBH

DOM ROMANIA

NEW HOUSE DESIGN PROJECT

SIKA ROMANIA

ALUTERM GROUP

DR. HAHN GMBH & CO. KG

VELUX ROMANIA

LEYKOM IMPORT-EXPORT

ALUMNI

HORST KLAES GMBH & CO. KG

Sustenabilitate & CSR:

ROTO ROMANIA

AKZO NOBEL COATINGS

ALUKÖNIGSTAHL SISTEME DE ALUMINIU, OTEL SI PLASTIC

PROFINE ROMANIA

FEREASTRA SUKI

PM TECHNIC ELEMENTS

DORMAKABA ROMANIA

PENOSIL

IMROGLASS

TEMAD CO

ABITARE CG

ROTOX ROM

VEROFER

MACO SISTEME DE FERONERIE

MILCA (MCA GRUP)

WINDOW & FACADE TECHNOLOGIES

PANEL LAND

RBB ALUMINIUM PROFILTECHNICK AG

Reliable Brands:

DECEUNINCK ROMANIA

ŞIŞECAM FLAT GLASS

REHAU POLYMER

DUAL SOFT

ALUPROF SYSTEM ROMANIA

SCHACHERMAYER ROMANIA

SOUDAL

ALUMINIOS CORTIZO ROMANIA

HOPPE ROMANIA

REYNAERS ALUMINIUM

ACCORDING GROUP

GEZE ROMANIA

GUARDIAN GLASS

SIEGENIA GRUPPE

ALU DESIGN CONSTRUCTION CIVILE

BAU HANDLER

WEISS PROFIL

TS LOCKS DISTRIBUTION

TOP Producători:

CASA NOASTRA (QFORT)

MADRUGADA

ELECTRIC PLUS (BARRIER)

OPTIMEDIA

ALUSYSTEM

BDM GRUP INVEST (HELIOS)

CRISTAL BRAD

IZOTEC GROUP

ADF PROD

REFLEX FATADE

PINUM DOORS & WINDOWS

MONDO STYLE

FENSTERWELT

DECO PLAST

OLIN

SIEBENBURGISCHES NUGAT

AL PROMT

CLEMANS AL-GLASS

BORDAS INDUSTRIAL GROUP OF ALUMINIUM SA

SILCAR PROD SRL

MIMO

BUCIN MOB

PRODUCTIE PRESTARI SERVICII – AGER (UNIKAT)

ATERM

SPECTRUM INDUSTRIES

INVEST PROD

ROMSERV INVEST

SPIDROM GLASS

DELTA GLASS

HOME & OFFICE GLASS DESIGN

MELCRET SA

VALRAS PROD

STRIAL

EUROGLASS

PRIMER ELECTRO

BUCOVRAD COM

GIP RO AMBIENT

Cu acest prilej, adresăm felicitări firmelor care au primit distincţii şi mulţumiri sponsorilor care au făcut posibilă derularea galei: Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Vată Minerală din România (APIVMR), companiile Şişecam Flat Glass, Aluprof, AGC Flat Glass, Holcim România SA, Grundfos Pompe Romania, Implenia România, New House Design Project, Roto România, Siemens Building Technologies, Kingspan, Teraplast SA, Hautau, Bitt-Bau şi altele, respectiv BRD Groupe Société Générale şi organizaţia umanitară Habitat for Humanity România.

Xby Counterflix

Conferinţele au beneficiat de sprijinul a numeroase asociaţii profesionale şi patronate din industria construcţiilor. Informaţii suplimentare, la www.euroconferinte.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *