LG Electronics prezintă un nou portofoliu de monitoare pentru gaming și creare de conținut

32GK850G-B

Portofoliul LG de monitoare 2018 își face debutul pe piața din România cu două monitoare de gaming și patru display-uri special concepute pentru producția de conținut și aplicații grafice, dealtfel foarte potrivite și pentru jocuri. Acestor device-uri li se vor alătura mai multe modele pe tot parcursul anului, însă display-urile disponibile în prezent indică în mod clar caracteristicile cheie ale gamei de monitoare LG. Diferitele display-uri, disponibile în dimensiuni cuprinse între 27” și 38”, vor corespunde în același timp nevoilor începătorilor, campionilor de e-sport și profesioniștilor în grafică.

Monitoare de gaming pentru începători și profesioniști

Noul monitor LG Full HD FreeSync de 27 de inch, 27GK750F-B, este conceput pentru a răspunde nevoilor celor mai devotați gameri. Cu o rată de reîmprospătare de 240 Hz și Motion Blur Reduction de 1 ms, acestea garantează că experiența jocurilor nu va avea de suferit din cauza imaginilor neclare și că toate mișcările vor părea foarte precise. Monitorul oferă toate caracteristicile cheie de gaming: Dynamic Action Sync (DAS) minimizează întârzierea input-ului, Black Stabilizer oferă claritate în tonurile cele mai profunde de negru, permițând jucătorilor să observe cu ușurință inamicii ascunși în umbre. Display-ul poate fi optimizat pentru diferite moduri de joc, iar utilizatorii pot comuta între setările FPS, RTS și alte setări. De asemenea, pot personaliza luminozitatea, rapoartele de aspect și detaliile umbrelor. Folosind cursorul încorporat, gamerii pot ținti inamicii mai precis și mai rapid în cazul titlurilor first-person shooters.

Un produs dedicat gamerilor este monitorul premium 32” QHD (2560 x 1440 pixeli) 32GK850G. Cu NVIDIA G-Sync, semnalul care vine pe ecran este transformat într-o mișcare perfectă, fluidă și rapidă. G-Sync permite înregistrarea video fără input lag, astfel încât imaginile redate pe monitor sunt incredibil de viu colorate și de detaliate. Desigur, acest display vine de asemenea cu tehnologiile 1ms Motion Blur Reduction, Dynamic Action Sync și Black Stabilizer. Design-ul unic al display-ului, și anume construcția fără rame a ecranului pe trei laturi, susține cea mai bună imersiune posibilă în jocuri. Iluminarea adecvată este disponibilă datorită caracteristicii Sphere Lighting din spatele unității: folosind un cadran, gamerii pot alege între șase opțiuni de culoare pentru a ilumina display-ului.

Display-uri pentru stațiile de lucru profesioniste și pentru jocuri

Seria WK 2018 de la LG oferă soluții unice pentru fotografii profesioniști, retoucheri și editori video, artiști grafici, programatori, dezvoltatori web și de aplicații. Monitoarele 29WK600, 34WK650 și 38WK95C sunt capabile să afișeze 99% din spectrul de culoare sRGB, iar raportul de aspect 21:9 oferă un spațiu generos pentru creativitate. Aspectul este și mai complet datorită designului fără rame pe trei laturi, precum și datorită standului ArcLine ergonomic (reglabil în înălțime, înclinabil și rotativ). Fiecare unitate suportă HDR10, precum și funcția suplimentară HDR Effect, care utilizează algoritmi de îmbunătățire a imaginii pentru a converti conținutul non-HDR în video de înaltă calitate.

Monitoarele FreeSync 29WK600 și 34WK650 oferă și funcții cheie de gaming, cum ar fi Dynamic Action Sync și Black Stabilizer, ceea ce face aceste modele perfecte și pentru muncă și pentru joc.

Modelul 38WK95C este produsul vedetă al portofoliului, fiind o stație de lucru profesională care are un ecran IPS LED de 38” WQHD+ (3840×1600 pixeli. Acesta se potrivește perfect nevoilor designerilor web, profesioniștilor grafici și content streamerilor, deoarece există suficient spațiu pentru mai multe ferestre pe ecranul imens care reproduce perfect culorile. Portul USB de tip C face conexiunile ușoare, astfel încât monitorul oferă profesioniștilor tot ceea ce au nevoie pentru o muncă eficientă.

Experiență 4K oricând

Modelul 27UK850 este o alegere excelentă pentru gaming, precum și pentru editare foto și video. Ca și în cazul modelelor din seria WK, modelul 4K UHD IPS LED reproduce 99% din spectrul de culoare sRGB, este compatibil HDR10 și are funcția HDR Effect. Monitorul de 27” este compatibil cu HDCP 2.2, astfel că va reprezenta perfect fluxurile și jocurile video 4K, precum și conținutul Ultra HD de pe discurile Blu-ray. Cu portul USB C, acesta poate fi conectat la aproape orice unitate de date sau player. Modelul 27UD850, compatibil FreeSync, este livrat și cu funcțiile de gaming LG, inclusiv Black Stabilizer și Dynamic Action Sync, un avantaj pentru cei care doresc să folosească același monitor pentru muncă și pentru jocuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *