Maeștri ai deghizării

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Uninvented Kids îi invită pe copii la o nouă întâlnire cu Dodi și Roni sâmbătă, 8 aprilie de la ora 11.00, la sediul Muzeului din Șos Kiseleff nr.1. Neînfricații exporatori care străbat lumea-n lung și-n lat studiind flora și fauna Planetei vor face echipă cu Andreea Drăghici, o tânără cercetătoare de la Muzeu.
Maeștri ai deghizării
Dacă în întâlnirile de până acum am făcut cunoștință cu prieteni dragi din poveștile copilăriei, am fost plecați împreună într-o călătorie imaginară la Polul Sud, sau am aflat ce se ascunde sub un „strai frumos”, de data aceasta vom face cunoștință cu trei maeștri ai deghizării: cameleonul, dragonul de mare și insecta băț. În prima parte a întâlnirii, Andreea le va explica micuților faptul că aceste simpatice vietăți au în comun capacitatea de a se camufla și că ele fac acest lucru pentru a nu fi demascate atunci când își urmăresc prada, sau pentru a se ascunde de prădător.

În a doua parte a evenimentului vă propunem o serie de jocuri și ghicitori realizate sub forma teatrului de umbre, la care copiii vor fi pe rând spectatori și protagoniști. Artiștii Companiei Uninvented Kids au pregătit, ca de obicei, o mică surpriză tuturor celor care vor fi inspirați de momentele artistice și vor dori să-și facă acasă propriul teatru de umbre!

Dacă doriți să aflați curiozități și lucruri inedite despre vietățile care se camuflează, dacă iubiți teatrul de umbre, sau dacă vreți pur și simplu să petreceți în mod plăcut o oră la Muzeu, vă așteptăm la întâlnirea cu Dodi, Roni, Andreea și cu trei maeștri ai camuflajului!

La întâlnire sunt invitați copiii cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani. Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail info@antipa.ro, în limita a 50 de locuri, iar taxa de participare este de 15 lei/copil.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.

Parteneri: Pipo ș Doxi

Parteneri media: MediaIQ, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucureşti, inParc, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.

JYSK ROMÂNIA DESCHIDE CEL DE-AL 42-LEA MAGAZIN DIN ȚARĂ ÎN ALEXANDRIA

JYSK România, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decorațiuni și textile pentru casă din Europa, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, inaugurează cel de-al 42-lea magazin din țară în Alexandria. Cu o suprafață totală de 900 mp, noul magazin JYSK Alexandria va fi inaugurat joi, 6 aprilie, pe strada București nr. 166, Alexandria, începând cu ora 08.00.

 În zona de sud a țării am deschis deja două magazine în Craiova, urmând ca tot în această lună să inaugurăm și magazinul JYSK Balș. Acum suntem foarte aproape și de locuitorii din sud, care se pot bucura de produsele noastre pentru casă și grădină, cu design scandinav, mereu actual și mereu apreciat de clienți. 

Radu Tudor, Marketing Manager JYSK România

JYSK România, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decorațiuni și textile pentru casă din Europa, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, inaugurează cel de-al 42-lea magazin din țară în Alexandria. Cu o suprafață totală de 900 mp, noul magazin JYSK Alexandria va fi inaugurat joi, 6 aprilie, pe strada București nr. 166, Alexandria, începând cu ora 08.00.

„Ne bucurăm să anunțăm inaugurarea noului magazin JYSK din Alexandria, cel de-al treilea magazin JYSK pe care îl deschidem anul acesta în România. Deschiderea aceasta face parte din planul nostru de expansiune, în cadrul căruia ne-am propus să ajungem la 100 de magazine JYSK în toată țara până în anul 2020. În zona de sud a țării am deschis deja două magazine în Craiova, urmând ca tot în această lună să inaugurăm și magazinul JYSK Balș. Acum suntem foarte aproape și de locuitorii din sud, care se pot bucura de produsele noastre pentru casă și grădină, cu design scandinav, mereu actual și mereu  apreciat de clienți.”, a declarat Radu Tudor, Marketing Manager JYSK România.

Cu ocazia inaugurării JYSK Alexandria, clienții sunt invitați la un eveniment special pe 6 aprilie, începând cu ora 08.00. Locuitorii din Alexandria sunt așteptați  cu un mic dejun gustos format dintr-o cafea bună și energizantă și un croissant, cu muzică, baloane, cadouri pentru cei mai matinali cumpărători și oferte speciale de deschidere. Primii 150 de cumpărători care vor achiziționa produse în valoare de minim 50 de lei vor primi cadou câte o pernă din pene de rață, pernele fiind una dintre categoriile de bază ale brandului JYSK.

“Echipa magazinului JYSK Alexandria s-a pregătit îndelung pentru această deschidere și îi așteaptă pe clienți cu o gamă variată de mobilier interior, mobilier și accesorii de grădină, decorațiuni pentru casă și produse dedicate somnului – saltele, plăpumi, pilote și perne, cele din urmă fiind produsele noastre cele mai căutate. Pentru că a început sezonul cald, ne-am concentrat pe prezentarea mobilierului și a accesoriilor de grădină, pe care cred că locuitorii din Alexandria le vor aprecia”, a declarat Alexandru Cristian Roșu, managerul magazinului.

Clienții pot vedea gama de produse JYSK pe magazinul online, www.JYSK.ro.

Despre JYSK

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde de euro. Grupul desfășoară operațiuni în 41 de țări, prin peste 2400 de magazine, majoritatea în țări europene, și numără un total de aproape 20.000 de angajați.

Deținut de danezul Lars Larsen, JYSK a inaugurat primul magazin pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus, al doilea cel mai mare din țară. Cinci ani mai târziu, compania s-a extins dincolo de granițele țării odată cu deschiderea unui magazin în Germania. În luna aprilie 2017, grupul danez aniversează 38 de ani de existență, momentul fiind marcat printr-o campanie specială în toate țările în care există magazine JYSK.

Retailerul danez de mobilă și decorațiuni interioare comercializează o gamă variată de produse pentru casă și grădină la o calitate ridicată și la cel mai redus preț. Sub deviza “Sleeping and Living”, magazinele JYSK oferă tot ce este necesar în casă pentru viața de zi cu zi, de la mobilier de interior și de grădină, până la lenjerii de pat, perne, obiecte decorative și de iluminat.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 41 magazine, în orașe precum București, Arad, Baia Mare, Craiova, Constanța, Cluj, Deva, Galați, Oradea, Pitești, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoșani, Focșani, Piatra Neamț, Hunedoara.

Abrevierea JYSK este un derivat de la denumirea peninsulei Iutlandia și semnifică în limba daneză calități precum simplitatea, onestitatea și conștiinciozitatea.

Despre JYSK Romania SRL

JYSK GROUP îşi are rădăcinile în Scandinavia: Primul magazin s-a deschis în Danemarca în 1979. În prezent, JYSK GROUP are peste 2,200 de magazine şi 19,000 de angajaţi în 37 de ţări. În Germania şi Austria se numesc Dänisches Bettenlager – iar JYSK în restul ţărilor. JYSK GROUP doreşte să-şi facă simţită prezenţa peste tot în lume, având oferte excelente pentru fiecare. Fondatorul şi proprietarul JYSK GROUP este Lars Larsen. Cifra totală de afaceri a LARS LARSEN GROUP este de 3.1 milioane euro.