Peste 6.400 de candidaţi sunt aşteptaţi joi, 20 aprilie, la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 201

Proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017, se desfăşoară joi, 20 aprilie, începând cu ora 10:00, în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti). Sunt așteptați să participe cei 6.417 candidați care au îndeplinit condiţiile prevăzute de legislația în vigoare. În această sesiune, examenul naţional pentru definitivare în învăţământ se organizează la 90 de discipline.
Peste 6.400 de candidaţi sunt aşteptaţi joi, 20 aprilie, la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 201
Proba scrisă conţine itemi din domeniul disciplinei de specialitate și al metodicii predării/didacticii acesteia. Spre deosebire de anul trecut, nivelul de competență didactică este evaluat și prin portofoliul profesional, elaborat conform precizărilor din programa de pedagogie şi psihologie şcolară corespunzătoare funcţiei didactice ocupate.Candidaţii vor avea acces în săli cel mai devreme la ora 8:00 şi cel mai târziu la ora 8:45, pe baza unui act de identitate valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depăşit doar în cazul candidaţilor cu nevoi speciale care au solicitat acest lucru.Subiectele, traducerea acestora (pentru candidații care au solicitat susținerea lucrărilor în limba maternă) şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul National de Evaluare şi Examinare şi vor fi publicate, după susţinerea probei scrise (ora 16:00), pe subiecte.edu.ro. Lucrările scrise vor fi evaluate în 6 centre organizate la nivel naţional. Atât programele de examen, pentru toate disciplinele, cât şi modele de subiecte şi bareme pentru disciplinele de examen au fost postate pe definitivat.edu.ro și subiecte.edu.ro.Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Examenul certifică şi faptul că un cadru didactic debutant care a optat pentru această carieră dispune de pregătirea necesară pentru exercitarea profesiei didactice şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.Primele rezultate vor fi afişate marți, 25 aprilie, la centrele de examen şi pe http://definitivat.edu.ro/. Contestaţiile vor fi depuse în centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 25 aprilie, după afişarea rezultatelor, şi 26 aprilie. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul examenului duminică, 30 aprilie. Transmiterea la nivel central a tabelelor nominale cu candidaţii admişi şi validarea rezultatelor examenului prin ordin de ministru are ca termen-limită data de 22 mai.

BIROUL DE COMUNICARE

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

BUCUREŞTI, ROMÂNIA

Str. Spiru Haret 10, sector 1,010176

telefon: +40 (21) 315.04.21fax: +40 (21) 317.24.90

biroupresa@edu.gov.ro

www.edu.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *