Piata de capital din Romania pe traiectoria catre statutul de Piata Emergenta

Conform deciziei FTSE Russell, publicata astazi, 29 septembrie, piata de capital din Romania a fost inclusa pe lista tarilor care prezinta un potential substantial de a trece la statutul de piata emergenta intr-un orizont de timp scurt sau mediu.
Piata de capital din Romania pe traiectoria catre statutul de Piata Emergenta
In cazul Romaniei, actualizarea va depinde de progresele inregistrate in ceea ce priveste lichiditatea pietei si prezenta in piata a companiilor mari cu valori de tranzactionare individuale semnificative (citeste scrisoarea oficiala aici).
“Includerea Romaniei in Watchlist si implicit intrarea acesteia pe traseul cu destinatia pietelor emergente este unul dintre evenimentele definitorii si importante din intreaga istorie a pietei de capital din Romania. Este efectul progresului imens depus pentru reformarea infrastructurii pietei, conform obiectivelor stabilite in proiectul de eliminare a barierelor care impiedicau dezvoltarea pietei de capital, precum si in strategia de afaceri a BVB, care trebuie implementate intr-un mod decisiv. De asemenea, dorim sa ne exprimam angajamentul de a schimba in continuare peisajul pietei de capital din Romania si sa le multumim partenerilor nostri pentru suport – actionarii BVB, Membrii BVB, BERD, FTSE, Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei si altor institutii din mediul politic si economic din Romania si din intreaga lume”, a declarat Lucian Anghel, Presedintele Consiliului de Administratie al BVB.

“Privim cu optimism spre viitor, pentru ca am definit in directia corecta procesele care trebuiau realizate si schimbarile care trebuiau puse in aplicare, si, in plus, am avut capacitatea si cunostintele necesare pentru a prioritiza executarea acestora si a evita greseli grave in proces. Iar acest lucru tocmai a fost recunoscut de una dintre cele mai respectate agentii globale de rating a pietelor. Exista inca probleme semnificative care trebuie rezolvate si sper ca ritmul acestui proces, in conditiile in care BVB are de multe ori nevoie de cooperarea constructiva a altor institutii, va fi totusi unul rapid”, a declarat Ludwik Sobolewski, Directorul General al Bursei de Valori Bucuresti.

In septembrie, Comitetul de Clasificare al FTSE se intruneste pentru a decide asupra ratingului acordat tarilor. In cazul in care o piata indeplineste toate criteriile, aceasta este inclusa pe o lista scurta (Watchlist) in vederea promovarii la o categorie superiora. In prezent, pe langa FTSE Russell, alte trei institutii importante recunoscute international – MCSI (SUA), S&P Dow Jones (SUA) si STOXX (Elvetia) – evalueaza piata de capital din Romania. Criteriile care trebuie indeplinite si procesul de analiza sunt relativ similare si se refera in principal la valoarea tranzactiilor si dimensiunea companiilor listate la bursa, precum si accesul rapid al investitorilor la piata de capital si modul in care acestia pot cumpara si vinde actiuni.