Pe 27 și 28 mai, Bursa de Valori București (BVB) a organizat a doua ediție a Banii Tăi Expo, unul dintre cele mai mari evenimente de educație financiară dedicate investitorilor individuali. Numărul total al participanților ce au vizitat Expoziția în Piața Universității, au vorbit cu partenerii și expozanții, au urmărit interviurile la fața locului și au participat la seminarii este estimat la aproximativ 6.000 de persoane.
”După câteva luni în care am desfășurat acestă campanie fără precedent, dedicată potențialilor investitori individuali din România, am ajuns la o singură concluzie majoră – pe viitor vom crește doar numărul și intensitatea proiectelor noastre, ce sunt în prezent susținute de insituții financiare, factori de decizie, reglementatori și presă, ce transmit ideea de luptă împotriva nivelului redus al educației financiare a populației” a declarat Ludwik Sobolewski, Director General, Bursa de Valori București.
A doua ediție a Banii Tăi Expo a atras peste 6000 de vizitatori pe parcursul celor două zile
Pe parcursul celor două zile, au fost distribuite peste 5.000 de broșuri cu informații despre Expoziție și peste 4.000 de exemplare ale Ghidului de educație financiară ”Fluent in Finanțe”. Seminariile educaționale au fost și de această dată o parte importantă din Expoziției, cu 778 de persoane înregistrate la cele peste 20 de seminarii diferite, susținute în ambele zile de experți financiari și practicieni de top de pe piață.
”Succesul ediției a doua a Banii Tăi Expo cu siguranță poate fi măsurat în cifre. Suntem bucuroși să vedem crescând interesul românilor, al presei și al influențatorilor de top pentru piețele de capital, dar și activitatea Bursei de Valori București. Acum, ne dorim să menținem deschis dialogul inițiat în Piața Universității, cu miile de români care au făcut deja primul pas spre o
administrare mai responsabilă a finanțelor personale” a declarat Lucian Anghel, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.
În cele două zile ale târgului, standul Depozitarului Central a fost vizitat de un număr total de 1200 de vizitatori. Pentru 960 dintre aceștia, Depozitarul Central a interogat baza de date pentru a verifica ce instrumente financiare dețin. Ceilalți vizitatori au fost consiliaţi de Depozitarul Central cu privire la demersurile pe care aceștia trebuie să le facă pentru a intra în posesia acţiunilor pe care le moștenesc, să-şi actualiza datele de identificare sau dacă deţin acţiuni la societăţi comerciale care nu mai sunt listate la BVB şi nu mai au o relaţie contractuală cu Depozitarul Central. De asemenea, peste 50 de persoane şi-au înregistrat contul IBAN în care urmează să își încaseze automat dividendele cuvenite, fără să mai facă niciun alt demers suplimentar.
”Ne bucurăm că am fost prezenţi și anul acesta în cadrul târgului Banii Tăi Expo și le mulţumim vizitatorilor pentru interesul arătat Depozitarului Central. Putem afirma, fără îndoială, că românii au devenit interesaţi de deţinerile lor de instrumente financiare, acesta fiind unul dintre scopurile acțiunilor noastre desfăşurate în ultima perioadă. Și în continuare, toţi cei care vor să verifice în amănunt situația acţiunilor deținute, o pot face la sediul nostru, de luni până vineri, între orele 09:00-16:30, unde colegii mei le vor pune la dispoziţie toate informaţiile necesare. Tot de la Depozitarul Central, românii pot afla informaţii cu privire la dividendele cuvenite ca urmare a acţiunilor pe care le deţin. De asemenea cei care vor să işi valorifice deţinerile de instrumente financiare sau să se informeze cu privire la tranzacţiile cu instrumente financiare pot lua legătura cu unul dintre intermediarii autorizaţi care sunt participanţi ai Depozitarului Central și ai Bursei de Valori București, lista acestora fiind disponibilă pe paginile de internet ale ambelor instiţutii” a declarat Silvia Buicanescu, Director General, Depozitarul Central.
Pagina oficială a evenimentului, www.baniitaiexpo.ro, a înregistrat un trafic crescut pe parcursul celor două zile, 2.695 de vizualizări, dintre care 1.994 vizitatori unici. În total, de la începutul lunii aprilie, website-ul evenimentului a atras 5.834 de vizitatori unici din totalul de 8.371 de vizualizări. Mai mult, pe parcursul Expoziției, transmisiunea live a evenimentului a înregistrat 3.122 de vizitatori unici din totalul de 5.574 de vizualizări. Timpul mediu de vizualizare a fost de 10 minute și 25 secunde. Pe pagina de Facebook a Bursei de Valori București, transmisiunea live a evenimentului a fost urmărită de 7.800 de ori.
Evenimentul s-a bucurat de o atenție sporită din partea presei, Banii Tăi Expo fiind menționat la 11 posturi principale de televiziune și la 5 posturi radio. De asemenea, peste 35 de publicații online și presă scrisă au inclus informații despre Expoziție atât înainte, cât și în timpul evenimentului.
La deschiderea oficială e târgului, care a avut loc vineri dimineață, au participat Directori Generali și manageri de top ai tuturor expozanților. Enache Jiru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, a anunțat o nouă eminiune de titluri de stat, prin intermediul programului FIDELIS. Printre invitații care au adresat mesaje în deschiderea evenimentului s-au aflat și Mircea Ursache, Vice-președintele Autorității de Supraveghere Financiară și Florin Pogonaru, Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România. În aceeași zi, Bursa de Valori București a anunțat lansarea oficială a platformei demo de tranzacționare, Arena XT, care este disponibilă pe: www.bvb.ro/demo și lansarea concursului ”Condus de Randament”, o competiție de tranzacționare în mediul real ce va începe în curând. Premiul concursului, o Dacia Duster, a fost dezvăluit după sunarea clopoțelului care a marcat deschiderea oficială a zilei de tranzacționare. Mai multe detalii despre concurs, pot fi obținute de pe pagina oficială https://condusderandament.bvb.ro. Deschiderea celei de-a doua zi a Expoziției a fost inaugurată de Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice și Marius Bostan, Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională care, mai apoi, au vizitat standurile expozanților.
Partenerii GOLD ai celei de a doua ediții a Banii Tăi Expo au fost: BCR, BT Asset Management, BT Securities, Depozitarul Central, Erste Asser Management, NN Asigurari de Viata, NN Investment Partners, NN Pensii și OTP Asset Management. Partenerii STANDARD ai evenimentului au fost: Asociația Administratorilor de Fonduri din Romania, Avocatnet.ro, Estinvest, Finzoom, Intercapital Invest, Prime Transaction și Tradeville. Banca Națională a României s-a alăturat pentru a două oară evenimentului ca expozant. Au fost alături de noi și reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, care au oferit publicului interesat seminarii despre investițiile în titluri de stat.
Partenerii instituționali ai evenimentului au fost: ACCA, AmCham Romania, CFA Society Romania, Junior Achievement Romania, LSRS România și Teatrul Vienez de copii. Partenerii media ai Banii Tăi Expo au fost: Prima TV, Europa FM, AGERPRES, Avocatnet.ro, Business Editors, Business Review, Debizz, Finzoom, Money.ro și SeeNews. Partenerii Strategici au fost: Cabanova, OVN și Vector.
Pentru toți cei care nu au reușit să participe la cea de-a doua ediție Banii Tăi Expo, toate seminariile educaționale dar și interviurile de pe parcursul celor două zile de eveniment, vor fi disponibile în curând pe canalul YouTube al Bursei de Valori București.